Romanulu, iulie 1880 (Anul 24)

1880-07-24

682 au fugit din Europa în Asia relateza despre suferințele la care au fost d espuși. Sute de mii de fugari a întreprinsu anulü trecutu pelerinagiulu la Meka. Musulmanii deprin érile cele mai depărtate vor afla de la dânșii la ce are a se aștepta Islamulu de la creștinismă. Hotărîrile puterilorü creștine care țintesc la a ne isgoni din Europa. Deși tractatul de la Berlin a prevedulü protegerea Musulmanilor de prin érile unde au íncetat d’a mai fi rasa dominatóre, totuși otârîrile lui ín acesta privință au rămasa literă mortă și mii din eî trebue să fugă spre a ’și scăpa onórea și vieța. Onerea și religiunea nostră sunt călcate în piciure, iaru proprietatea nostră este prădată fără milă, și déca cutezămă a ne plânge despre acesta, apoi suntem acuzați de mincinoși. Despre tóte acestea care se petrecu în facia ochilor noștriî, n’avemu trebuință de nici unü manifestă spre a ne convinge că Europa voesce nimicirea nostră. Déca Sultanulu amü face în adevĕra apelu la noi spre a pune mâna pe arme, ne amu scula ca unu singura omu și facia lumii s’arü schimba.* SOIRI D’ALE sPILEI Din Capitală. D. Gh. Gr. Arghiropolu, actuala comisara de la colorea de Albastru din capitală, a fost numitü în asemenea calitate la colorea de Galbenu, în locul d-luîa D. R. Rosetti, demisionară și d. Balasache Manolescu, fosta capitana în armată, comisara la culorea de Albastru din capitală, în loculü d-lui Gh. Gr. Arghiropolu, transferată. Din străinătate Una corespondentă din Viena ala faraful Bohemia scrie urmatórele : «Precum era prematură d’a afirma că demonstrațiunea navală este una fapta oforita mai înainte d’a sosi răspunsulu Porții, totu astafelu actualmente este ne-logica d’a esclude de totu demonstrațiunea navală di programa de acțiuni a puterilorü. Din contra, sorții acțiunii au devenită multă mai șicuri prin refusulu Porții. Nu este tocmai neprobabilă se mai trecu multe săptemâni până la plecarea flotei; dérà iérási nu trebue din nou aürmata faptulu că puterile consideră răspunsulu Porții ca nesuficientă și că vom stărui acum ca și mai înainte pentru esecutareaotărîriloră conferinții. * Se anundă din Petersburg că după inițiativa ministrului de interne s’a decisă într’una chipa positiva să se desființe de orecari legi care spunü apăsătore pentru presa de aici. Novoje Vremjadice că probabilmente se vor adopta aceleași base și pentru presa provincială. * Depeși din Scutari anundță că Comitetul Ligei este decisă ca, la casa deuă demonstrațiune navală în facia Dulcineî, să se ducă in corpore la acesta orașă, spre a conferi acolo cu comandantulü vaseloră străine asupra dorințelor și scopuriloră albanesilorü.* In facia atitudinei amenințătore a albanesilorü, guvernul a decisă așezarea unui corp de armată la fruntaria Veche a-Serbii. * Se anundă din Belgrad, cu data de 1 Augustă . Una funcționara superiori rusii, anume Ivan Konstantinovitz Vasilcikoi, a sosită a-1alteri aici și a trasă la ambasada rusască. Chiar de dimineță la 11 ore era visită pe ministrul Risticî și apoi pe principele Milan, la care a fostă invitată și la masă.** Oă parte din garnisona de la Aden va fi îmbarcată pentru Bombay.—Depeșa din Teheran spună că Ahmed Eyub Khan , maî nainte d’a porni la Herat, a invitată prin scrisare pe Abdurahman lasă întrevorbire în Kandahar.--..... ROMANULU, 24 IULIU 1880 Cutremurul de la Manile. Le Temps primesce din Madrid un interesantă corespondință cu data de 25 Iulie asupra înfricoșatului cutremură de la Maniile pe care o reproducem în intreguluiei. Eco ce gasimü în diaruri francesa : Trebuie să ne intorcemu multă Indéréta cu analele posesiunilor Spaniei în estremulă Orientü ca să găsimă uă catastrofă care se semene cu cutremurul de pamentu ce s’a simțită în insulele Filipine de la 12 penă la 20 Iulie. De la fundărea orașului Mantile, în 1571, de către Juan de Salcedo, se citeză trei desastre, în 1635, 1795 și 1824, care pot fi comparate cu acesta cutremură de pamentu a cărui întindere și ale cărui stricaciuni nu se cunoscă încă afară de ceea ce priveșce insula Lugon pe care e situată orașulă Maniile, capitala și scaunul guvernului, legată de curunda cu Hongkong printr’un cablu submarină care aparține Englesiloră. Locuitorii insulelor Filipine vorbescă încă cu groză de efectele cutremurului de pământă de la 1635 care a distrusă aprope tote edificiile din Mantile și care a costată viața la 3000 de persone. Arhipelură insuleloră Celebes sau Filipine se compune din 1200 insule sau ostrove împărțite în trei grupuri, Luson, Vizagas și Mindanao. Poporațiunea e de 5,196,701 suflete; ea e mai dusă în insulele cele mari decât în ostrove, care adese sunt nelocuite. Acesta poporațiune se împarte în negrii cari se presupune a fi descendinții vechilor indigeni, în Malesi sau Tagall și în fine în Mestizî destulă de numeroși în urma încrucișărilor dintre albi și Malesî. La cei naturali se găsesce, alături cu idolatria cea mai mare, care e la Negritosî, ună catolicismă forte ardinte pe care ordinile religiose l-aă sădită în insuele Filipine. Augustinii încălțați, Franciscanii, Dominicanii, și compania lui Isus își dispută de vecuri preponderența în afacerile coloniilor. Influința lor e așa de mare încâtă guvernele din Madrid au trebuită să țină totudeuna semn de iei, și dilele trecute se vé Ju în Gazeta oficială numele șefiloră loră în josul raportului care conchide favorabilă la idea de a arenda Tutunurile din Filipene. Acesta monopola este una istora puternică devenită pentru stată, și unii dică că religioșii au trasă în cumpănă spre a face să se adopte ună proiectă care va da pentru mai mulți ani protegiaților o soră monopolulă tutunuriloră d. Maniile. Filipinele sunt una din cele mai vechi posesiuni ale Spaniei, căci Magellan, după ce a făcută aprope o celulă împrejurul lumii, s-a lăsată acolo în 1521, era navigatorulă bască El Cano adusă în Spania vestea despre aceste descoperiri depărtate. Alte espedițiuni mai puțină fericite urmară, pâne cândăună altă bască, anume Legazpi, pleca spre insulele Filipine în 1564 cu on frumosă escadră ocupată cu acei îndrăsneți marinari de pe costele Cantabrice cari fură cei mai buni corsari ai Spaniei în eviilă de mijlocă. Legazpi și nepotulă său Juan de Salcedo fondară orașulă Manile, în insula Luzon, și Filip II dete titluri și privilegii coloniei Atacată de pirați chinesi, blocată de Olandesî orașulă Maniile fu ocupată în 1762 de Englesî, era în cursul secolului nostru el a avu mișcările sale militare, încercările sale de pronunciamentos și chiar frescele indigene și vebele cu Sultanul din Jolo, care se bucură în insulele Sulus de uă independință aprope deplină, cu totă revendicarea Spaniei, care se duce suverană a acestui negru nesupusă și a sălbaticilorl sei Malese. Cândă s’a simțită pe insulele Filipine cutremurul de pământă, una noă căpitană generală, d. A’imo de Rivera era instalată de curândul acesta poștă atâtă de invidiată și decmrativă, ocupată înainte de el de generală Mariones. Capitala arhipelului este ncongiurata de sate și străbătută de rîul Pasig, care are o albiă largă, adesemflată de uraganurile care sunt așa de lese în regiunile tropicale. Mantile este ună orașă bine construită, cuprindenda idificiă însemnate și frumóse, reședințele Europeni, case numai cu ună etagiă și încongiurate cu galeria caselor coloniale In stradele din Maniile este un mare animațiune și uă mișcare considerabilă de trăsuri, de călăreți, pe cândă mulțimea cere tipuri variate din estremulă Orientă, legiulă dulce și timidă, Malesulă cu ochii sei prelungiți și aeră sau vicleană, mestizi, albii, mulți străini, uniformele armatei e peste mare și inevitabila coloniă chineză, adevărată stupă de muncă și de activitate, trăindă despărțită de vestă. Maniile avea multe mânăstiri destulă de masive și de urîte, biserici numerose, oă catedrală cu două turnuri cărora toți omenii competing le dă ca durată probabilă sosirea unei oscilațiuni. Maniile posede ună portă deschisă care e destulă de periculosă în timpul aventurilor de la sud-vest. Corăbiile de orecare importanță se refugieza în fundul golfului, la Carite, situată la 7 mile de capitală. Corăbiile mai slabe de mai puțină de 300 tone potă urca rîul Pasig și arunca ancora în siguranță dinaintea orașului Maniile. Situațiunea acestui oraș e forte lăudată de geografi și de comercială străină, din causa vecinătății Chinei, a Japoniei și a posițiunii sale pe drumul de la Polynesia la Australia. Este curiosă că avându ună cablu și în facia temerii generale din Spania guvernală n’a dată încă oă descriere completă a catastrofei : trebuie să reconstituimă cu depeșile particulare și oficiale descrierea cutremurului de pament, care, după cuvintele guvernatorului generală, n’a lăsată în piciure nici ună edificiu din Maniile. In 12, oscilațiunile fură resimțite în capitală și în totă insula Luson. In zilele următore locuitorii din interior, aduseră sciri care nu erau delocă de natură a liniști spiritele. In acesta climă caldă, în mijloculă splendorea unei vegetațiuni tropicale se aretă cam pretutindeni martorii vechilor perturbațiuni vulcanice. Craterele stinse ale vulcanelor, care au aruncată lavaloră în 1641 și în 1796, se vede de-asupra pădurilor de palmi și a pădurilor" seculare și curenții de lavă- astăzi reciți există în câmpiile din Luzon. Naturalii veniră se anunde că se audă vuiete surde în cratere, că se vede oșindă fumă și abură fierbinte din crăpăturile teremurilor vulcanice. Erau apoi acele simptome de alarmă la animale, acelă sboră îngrijită alü paseriloră de mare, acelă ceră de plumbă pe care indigenii îl consideră ca înainte mergătorii alți cutremurului de pamentü sau ale uraganului. Dera dinspre mare nu se arată nimică care să fi fostă așa de semnificativă. Marea nu era agitată și ventula sufla fără putere, deși barometrulă, în asemenea cozuri, face variațiuni bizare. De la 12 penă la 17 Iulie au fostă oscilațiuni ușore la ora și Duminecă în 18 poporațiunea părea mai puțină speriată. Cu tote astea pe la miedulă difer uă sguduitură care ținu 75 de secunde, cu uă mișcare de rotațiune, causa uă panică și stricăciuni considerabile. îndată ce locuitorii (őrilor)i visitate de cutremurele de pament) simtă uă sguduitură violentă, instinctulă și esperiența ii îndemna a năvăli afară la câmpă. De aceea a și fostă pe tate stradele din Maniile uă fugă generală spre cele șase porți ale incintei fortificate. Europenii, maloșii, negrii fuginu cu obiectele lor, cele mai prețiose și autoritățile se încercaă în zadară să liniștască poporațiunea înspăimântată care privia cu groză la colibile sale despicate și surpate, ca și la cele mai tari mânăstiri și ca edificiile Statului. Generalul Primo de Rivera, cu ajutorul trupelor și ală marinarilor, deșertă arsenalulă în ruine, casa guvernământului, frumosulă edificiu ală vămilor, care era crăpată totă, cazarmele și diferitele magazii ale Statului, tote amenințate de ruină. Frumósele case particulare ale Europenilor suferiseră multă, ca în genere tóte construcțiunile cu ună etagiă. Bisericile fură maltratate și turnurile de la catedrală surpându-se făcură se crape biserica și causară stricăciuni însemnate. înainte de noptea de Duminecă , cele două treimi ale locuitorilor din Maniile erau supt corturi și pe câmpulă liberă , temându-se de uă nouă sguduitură, tema care le prinse bine. Autoritățile civile și militare se îmulțiră și marina aduse ajutore indigenilor, care nu fu cu putință a face pe Chinejî și pe mulți Tagali să-și părăsăscă locuințele lor. Mulțime de omeni sună pe piețe și pe strade și așteptaă mereu. In 21, pe la două ore, se simți uă sguduitură care dura 50 de secunde. Nouă panică și noua năvălire la câmpă afară. La ună sprezjece ore din aceeași séránă oscilațiune forte violentă se simți în timpă de șase-zreci și cinci de secunde și se sfîrși prin a distruge orașul. Maiiile. Se telegrafiaza că scena din acesta nópte întunecosă a fostă îngrozitore, căci, după cutremurul de pamentu, se aucjia scomptură sinistru ală caselor, ală zidurilor, ală edificiilor, care se surpaă tresnindă. Multe case care resistaseră primeloră oscilațiuni, cedară de astă dată și, între altele vestita mănăstire de la Guadalup, locuința Augustinilor, care înfruntase tóte cutremurile de pamentu din secolulă acesta de la Maniile. De atunci se pare că n’aămas fostă noul sguduiturî. Guvernatorulă generală, în telegramele sale, nu face mențiune decâtă despre 12 morți și 11 răniți, în ziua de 18 la Maniile și despre 2 morți și 52 de răniți, toți chinesi, în după amedia dilei de 12. Depeșile particulare primite de creoli din Filipine și de la casele particulare spune că numerala totală ală victimelor de la Mantile trece peste 500, și nu se scie ce potă acoperi ruinele. La țară, perderile materiale și numerala victimelor au trebuită să fiă de uăarecare importanță, deorece căpitanulă generală zice că soirile cea primită suntă sfășiătore. Drumurile au fostă despicate și surpate. Câmpurile au numerose crăpături. Craterele au aruncată focă și lavă, pe cândă cenușa și fumul ă au răspândită în depărtare consternațiunea. Sguduiturele au fost resimțite în totă insula Lușon și în FOITA ROMANULUI 24 JULIA 32 HANUL XjTIMEIX COLONELUL CHAMBERLAIN DE HECTOR MALOT 1) _Tradusü din franțuzesce de d. Fr.Damé — PARTEA II III. La patulu bolnavului 2). B* A După ce pleca judecatorulu de instrucțiune, colonelulă se gândi. Era forte convinsă cândü d fisese că Anatol nu pute fi vinovată, și acum convingerea sea șovăia. Décá amü fi adevărata ? Ce durere pentru Antoniu și pentru Teresa Horaită intra și anunța că marchisa de Lucilliare întrebă dacă colonelulă vă pute primi. — Da. — Se nu te misei dise marchisa care se așezia la capul patului, séu mé dueü, la ce stare te regăsesc, bietulu mea colonelă. Și cându mĕ gândescu că fără invitarea mea tóte acestea nu s’ar fi întâmplată. Luase mâna colonelului și o strîngea încetă într’ale séle, énsé ori câtă de blădă era acea strîngere , ea aduseseră contracțiune durerosă pe fața lui. — Vei jî, dise ea, că ’țî amă făcută reți, lați mâna d’aicî și nu te maî mișca. Déca te ostenesc, nu maî remână aici. — Și déca nu té ostenescă ? — Voiă remâne lângă d-v. în tota timpulă câtă vei dori ca să te păzescă. Colonelulă o privi lungă. — Da, da, urmă marchisa, câtă vei dori. Ense trebuie să nu te uiți așa la mine. Să nu uiți că este rănită, greă rănită. In ce stare ai sosită, Domne! Colonelulă întinse mâna spre ea ; ea îl opri. — Soiî care suntă convențiunile nóstre. Nici uă mișcare. Cuvântul ț ne a fostă dată ca să tălmăcimă si nț mintele nóstre, și privirea ca se esprimămă ceea ce cuvântul nu póte spune. Vorbesce déri, te ascultă , privesce, nu întorcă ochii. Elă nu vorbi, déra câteva minute rămase cu ochii ațintiți asupra acelora ai marchiseî. — Ore nu suntemă înțeleși,zise ea, că nu veî pune în ochii d-tele espresiunea unoră simțiminte prea vii ? Mi se pare că uiți acesta. Déca ai ceva să ’mi spui, avemă vreme. Cu rana ce ai primită, nu vei fi mâne pe piciore. — N’amă nevoiă să fiă pe piciore ca să fiă transportată la Paris. — Vrei să te duci la Paris ? — Cândă amă fostă rănită în America, amă făcută douăzeci și cinci de leghe însă trăsură de ambulanță pe ună drumă care nu era acela care duce de la Chalenson la Paris. — Atunci trebuia; acum trebuie să remai aici pene ce vei fi bine. Ești așteptată la Paris ? — Nu sciî că abia sosescă în Francia, cum vrei să mă așcepte cineva la Paris ? — Atunci poți să remai și când vei pleca nu vei mai trece singură prin pădurea de la Marly, cari se duce că este înconjurată de omoîtorî. — Cine cjice aésta ? — D. Le Mehaité. — D. Le Mehaité are prea multă imaginațiune. — Multă fineță pote, prea multă, décá vrei, dérü nu credă că inventeza. In sfîrșită, acesta nu ne privesce. Ințelegă că perspectiva de a ;edea singură mai multe septemâni te înspimântă ; dérü alta-ceva îți propună. Nu pesce ca Charenton să stă pentru d-tauă îchisore. Vomă ședea cu toții aici. — Vedi că avamă dreptate să nu primescă. — Te veî espira cu marchisulü; pene atunci era plănuit ce pregătisemă ; mă făceamă păzitorea‘télé ; veniama se petrecu câteva ore cu d-ta, îți citiamă cărțile ce ’ți placă, i cântamă la piană ; apoi după ce te vei preda jo să din pată organisamă câte-va struniri, și astă-felă puteai să ajungi săr. urîtă la ziua cândă te veî putea întorc sănătosă și aruncă-te atunci din noă în viața parisiană. Nu era bine închipuită ? _ Pré multă patru mine. __ Cu tóte acetea nu ești superatü pe mine. — Dérü... _ Nu, nu’mi ai cuvintele d-téle. Mé ducă se aducă pi marchisă. Ea se sculă. — Te rogă. — Nu vrei ca să aducă pe marchisă ? — Voescă... .— Vrei ce voecă că ? Se gândi uă momentă. Ea totă se ținea în piciure lângă ?tQ— Da, totă cereî voi. — Pre bine! marchisală își póte visita herghelia, nu are ce face aici. Și se așezâ din nou. 1) A se vedea »Românului de la 17 Iuniel. 2) In numărată precedentă, omițendu-se din erere uă parte din cap. III ílü reproducemu din nou ín intregulü lui. IV. Uă cerere neașteptată Colonelulă era voinică, nu fusese nici uă dată bolnavă; mediculă se mira de modulă cum suferea rana. Numai ună lucru înlânjiă deplina vindecare a ranei, elă își avea mereu gândulă la Anatole. Și în miscuță cugetările răsele, îlă apucă frigurile. Intr’uă dii, după unulă din acele accese de friguri, colonelulă căduse într’ună felă de somnolență. I se păru că Horaiță, care ședea lângă elă, pronunța numele lui Anatol Chamberlain. — De ce’mî vorbesc! de Anatol Chamberlain ? întrebă elă. — N’amă vorbită de Anatol. — N’am pronunțată numele de Chamberlain ? — Da, colonele, dérü n’amă pronunțată numele lui Anatolü Chamberlain. Amă crisă că d. Anton Chamberlain a sosită aici. — Unchiulă meă ? — Cu d-sora Teresa și întrebă daca îi putețî primi. — Da, îndată, dute de-îado aici. Colonelul se gândise adesea la unchiulă séu, mai adesea la Teresa și de multe ori voise se puse pe Horațiu să le scrie, case se temuse de visita soră, îi era frică de întrebările ce putea să’i facă, dérü de vreme ce veniseră singuri îl părea bine a’i vedea și a strânge în mâinile sale aceste mâini simpatice. — Ah! bietulu meă Eduard ! căise Anton cândă ’la vénu așa de palidă. Teresa nu zise nimică, déru ochii săi se umpluseră de lacrămî. Mă găsiți schimbată, nu e așa ? déru acum suntă bine și în curêndu voiă fi bine de totă. Ședeți aici, lângă patură meă, ca să vé vedia fără să-mi întorcă capul, căci mi-e greă să mé mișcă. Și vrându-ne vrânda Colonelulă trebui să reîncepá povestirea atacului din pădurea Marly. Vorbea cu mă felă de veseliă și apăsa asupra cuvintelor, cândă diceaă că ună muritoră n’avea altă scopă de câtă de a’î fura banii. Déru pe cândă vorbia astă-felă glumind. Antoniu și Teresa păreau preocupați. Erau pre supărați că nu le scrisese ? — Așă fi voită se vé selia, tjise elü, déru după cum vedeți nu mă potă sluji cu măna. — Noi trebuia să venimă fără să ne scrii, răspunse Antonia ; dérü avendu mult de lucru, n’am cumpărată chiare câte-va dlile și numai a séra amă aflată ce s’a întâmplată și că estî greă rănită în acesta castelă. Elă făcu mă semnă Teresei, care se sculă îndată. — Ce ai verișoră ? întrebă Colonelulă. — N’așă putea să mi plimbă mă momenta în grădină ? Tatăl meu doresce se vorbesc singură cu D-ta. — Ai se ’mi vorbescl ? întrebă Colonelulă îndată ce sfîrși Teresa. — Nepote, cjise Anton după uă momenta de tăcere, sciî că... Anatol este acusată ca complice ală aceluia care a încercată să te omore. — Cine ’ți a spusă ? — O soiă. — Uă acusațiune falsă, ună omă care s’a gândită că trebue se amă bani în buzunară, a vrută să mi’i fure , nimică mai multă. — Cine pote fi omulă acela ? — Ai dovedi î de vinovăția lui Anatol ? — Dérü d-ta aî dovedi de nevinovăția lui ? — Nevinovăția se presupune, crima trebue dovedită.