Romanulu, septembrie 1881 (Anul 25)
1881-09-26
852 d-la Mârzescu, citite în ședința de la 15 Septembre a comisiunea de organisare judiciară. * * * In județul Argeș, pe trimestrul Aprile 1881, au fost 1631 nasceri , 224 căsătorii și 961 morți. Raportat d-lub inspector al serviciurilor administrative, 1. Urlățenu, cu No. 67, către d. ministru de interne. Domnule ministru. Spre esecutarea celor cuprinse în resoluțiunea dv., pusă pe reclamațiunea înregistrată la No. 2.790, ce au dat ministerului locuitorii de pe moșia Statului Hotarul, din plasa Oltenița, județul Ilfov, în contra arendașului, d. Costea Bongos, cum că nu ’i-ar fi lăsând să'șî culegá viile ce le au în partea locului, până ce mai ântéii nu vor consimți la să învoală o nerosă ce le-o impune. La 18 ale curintei, m’am transportat la numita proprietate, unde, în localul primăriei și de fața unui însemnat număr dintre reclamanți și a d-lui Rongos, am intrat în cercetare, despre al căreia resultat, amânorea supune la cunoșcința d-v. cele următore : Neînțelegerea ce există între locuitori și arendaș provine din modul de percepțiune a venitului viilor ce sunt sădite pe acesta moșie și cari se află în posesiunea sătenilor. Arendașul persistă a crede că dreptul său din vii trebue se i se plătască în bani; ci locuitorii, din parlele, susțin că nu sunt obligați a da altă dare pentru pământul pe care și-aă sădit viile decâtă parte din producția lor in natură, dare ce se cunosce în țară sub denumirea de otâșniță. Ca să ajung a cunosce care din ambele aceste propuneri urmază a se lua de basă la resolvarea cestiunei în discuțiune, am căutat mai ântéiu să mă informez despre epoca când s’au sădit viile și despre așezământul statornicit între proprietarul fondului și săditori în privința dărilor către proprietate. Dintr’un act scris ca mi s’a presintat, de mutațiune de vii de la un persona la alta, act recunoscut și prin pecetluitul sântei Mitropolii, am vâzut că sădirile au avut loc cu mult mai înainte de anul 1816; or din uă mulțime de alte bilete date poporanilor de vii de către diferiți arendași ai moșiei, și pe cari se vede scris numărul vedrelor de vin primite și cuvântul de ptâșniță, am constatat că venitul proprietăței din vii se percepea în natură, er nu în bani, luându-se din 20 de vedre una, după cum era obiceiul în vechime și după cum s’a statornicit acastă dare chiar de legea lui Caragea, prin art. 16 de la partea III, cap. VI, și de regulamentul organic prin art. 145, secția VII. Arendașii case, considerând, în urmă, acastă dare ca neîndestulătare pentru proiectele lor de câștig, pe la anul 1863 au început prin felurite șicane și influențe administrative a impune sătenilor, afară de orâșnița recunoscută, alte dări osebite sub denumire de colibărit, strugurii, pescuit, erbărit în bătătura viei, adaptare în baltă și pe la diferitele puțuri ale podgoriei și altele multe de asemenea natură, astfel că aceștia, după uă luptă infructosă în contra opresiune și speriați de cererile nedrepte și vexatorii ce le făceau arendașii, și pe cari le îmulțeau în flece tomnă la timpul culesului, au fost nevoiți, pentru a-șî dobândi liniștea, ca să cedeze arbitrariului, și la 1865 au contractat cu arendașul Lazăr Șabechi, ca orâșnița ce sunt datori să o dea în natură, din produsul viilor, să o plătască numitului în bani, câte 80 lei de pogon, în termen de 3 ani, cât era atunci periodularendășiei sale. Acestă convenție s’a preînoit din pericol în pericol pene la anul 1876, când a espirat d’uădată cu espirarea termenului de arendaș al d-luî Sabecki, și când moșia s’a luat în arendă de către d. Rongos. Noul arendaș inspirat de ‘aceleași sentimente și condus de interese identice cu acelea ale predecesorilor arendași, a reușit și d-sea, tot prin manopere de felul celor espuse mai sus, ca, în tomna anului 1876, în ziua de 20 Septembre, tocmai atunci adică când culesul viilor în partea locului este trecut de timpul seu, și când muncitorul primește ori ce condițiune i se oferă numai să dobândască libertatea de a ’și strânge munca sea, a reușit die, ca să impună locuitorilor să tocmălă, pe baie și în condițiuni analoge cu aceea făcută de d. Sabecki prin care se stipulază ca, pe termen de 5 ani, orâșnița să i se plătască în bani iar nu în felul producțiunei. Acestă convențiune s’a esecutat cu sinceritate și fără protestare din partea locuitorilor până la 23 Aprile, din anul curent, când s-a espirat termenul și când posesorii de vin au declarat că nu mai consimt la prefacerea orâșniței în bani. Cu tote acestea, spre a smulge o nouă învoială pe restul termenului de 5 ani al arendășiei sale, d. Rongos nu s’a dat înapoi de a utiliza tóte mijlocele de constrângere ilicită în contra poporanilor de vie , le-a interzis trecerea cu căruțele pe drumurile ce conduc la proprietățile lor, le-a poprit comunicația la puțuri și la baltă unde ’și aveau de ani nepomeniți dreptul de a ’și adăpa vitele și de a ’și procura apa potabilă pe timpul cât se aflau la lucrul și culesul viilor ; le-a desființat colibele de adăpost din obrația ce o are flăcare în capul viei sale de marginea drumului, și, cu modul acesta, ’i-a pus în neputință de a ’și cultiva regulat și cu stăruință viile, din care causă astăzi maî totă podgoria din delul Slonului prezintă vederei un aspect sălbatic și destructor saciurilor de vie cari nu vor reveni în stare de a rodi decât peste douî-trei ani, éi ca culme a unichităței, acum în urmă când este deja ajunsă epoca culesului, nu le-a permis de a -și aduna puțina producție ce au dat viile est-timp, supt cuvânt că nu sunt învoiți, împregiurare ce a și pus pe locuitori în posițiune de a se plânge dv. și a cere protecțiunea solicitudinei ce aveți pentru drepturile cultivatorilor de pământ. Acestea sunt, de ministru, în resumat, tote peripețiile prin cari a trecut cestiunea viilor din delul Slonul de pe mai sus numita moșie a Statului și cari au dat naștere raselor supt cari se presintă ea astăzi înaintea administrațiunii, care este chemată prin reclamațiunea locuitorilor de a se pronuncia asupră-’i și de a-î dauă soluțiune față cu pretențiunile arendașului. Aceste rase se pot clasifica astfel : 1. Plata de orâșniță sau darea în natură din producțiune după vechile așezăminte sau după usul locului, care a creat raporturile de drept dintre săditorii de vie și proprietarul pământului. 2. Darea în bani după convențiuni intervenite între arendași și săditori pentru fructele cuvenite din vii proprietăței în cursul unui periool întreg arendalșesc sau în cursul unui număr de ani conveniți și cari au creat drepturi și datorii provisorii între părțile contractante pentru un număr determinat de ani, fără ca să modifice întru nimic așezământul primitiv dintre proprietar și prășniceri. 3. încetarea dârei în bani din cauză de espirare a termenului convențiunea. Actualminte cestiunea se găseste, după cum am avut onore de a e spune mai sus, în fasa a treia, pentru cuvântul că termenul contractului de 5 ani, încheiat de d. Rongos cu locuitorii la 1876, a espirat la 23 Aprilie trecut și că altă convențiune care să transformeze orașnița în bani nu mai există. In lipsă decide oă nouă convențiune relativă la preschimbarea otașniței în bani, posesorii de vin revin de drept la așezământul lor primitiv și, în asemenea condițiuni, arendașul nu pote reclama de la dânșii decât otașnița din douăzeci de vedre de vin una, după cum am plătit totdeauna. Acesta este conform chiar și cu spiritul condițiilor din contractul cu care a luat drongos în arendă moșia de la Stat, și care condiții prevăd, la art. 42, că »în ce privesce viile supuse la darea de otașniță, arendașul va avea dreptul a lua de la posesorii lor orâșnița după obiceiul locului, care dare ânse nu va putea fi mai mare decât din zece una și acestă dare în natură arendașul nu o va putea transforma în bani decât numai cu bună învoire a posesorilor viilor. Arendașul este dator să primască dreptul de la vii la timpul cuviincios, fără a aduce întâi’Ziere posesorilor viilor“. Déca, d-le ministru, soluțiunea de față ce am onore de a propune pentru regularea cestiunea viilor după moșia Hotarul, întru cât se atinge de neînțelegerea ivită între posesorii lor și arendaș, este primită și aprobată și de dv., apoi, în vederea de a se evita șicanele și constrîngerile din trecut, vă rog plecat ca să bine-voițî a lua disposițiî ca, în ordinul de esecutare ce se va da prefecturei respective, se se prevadă și libera circulațiune de care trebuie a se bucura și posesorii de vii pe drumurile ce conduc în delul pe care este situată podgoria, precum asemenea și că sunt liberi de a’și reclădi colibele de adăpost și cramele ce li s’a surpat în obrajia ce au în capetele viilor la marginea drumului și că sunt în dreptul lor de a’șî adăpa vitele și de a lua apă potabilă din puțuri și baltă, așa după cum au urmat totd’auna de la sădirea viilor și penă astă dî. Inapoiez cu acastă ocasie și petițiunea mai sus menționată, cu explicație că pentru tote celelalte punte cari, după denunțare, represintă un caracter delictuos, am dat note d-lui supt-prefect spre a le urmări ca oficial al poliției judecătoresce. Primiți, vă rog, d-le ministru, asigurarea considerațiunei mele distinse și respectul ce vă port. Inspector, 1. Urlufent. FOITA ROMANULUI, 26 SEPT. GIACINTA (nuvelă italiană) de I. N. MEREV (Urmare 1) Acesta se face în virtutea unei învieli mutuale, și, din parte-mî, cred că ceea ce este mai învederat și mai adevărat în efectele apei Acetosa,, este îngrijirea cu care cei deprinși cu ea aspiră să se prefacă după arbori când au luat dosa prescrisă de obiceiü. Vânzătorii de cicare, din parte-le, nu încetază de a lăuda proprietățile igienice al simplului lor medicament aperitiv. După ce au isprăvit culesul, iei intră în Roma grupe-grupe, cu sacul la spinare și sprijinindu-se de nisce ciomege cu noduri. D’ordinar sunt bătrânii, femeile și copii care se ocupă cu acestă industrie. Totă averea lor este cuțitul, sacul și ciomagul cu cari se servesc, și nișce păcătose de sdrențe cu care se îmbracă, sau, mai bine zis cu care ies nu sunt peste tot corpul îmbrăcați. Ne apropiam de acești sărmani omeni, fără ca să-l distrag de la ocupațiunea lor. Când fii destul de aprope pentru a-l observa, privirile ’mî-se ațintiră asupra unei oborese, slabă la obraz, care era la câțiva pași de mine. Cu cuțitul, pe care -l ținea în mâna draptă, ea tăia plantele de la rădăcină, le strângea cu mâna stânga, ș’apoi le arunca în șorțul său, strâns împregiurul taliei sale, care forma un fel de săculeț. Ea ’și împlea șorțul său cu îndemânare surprinzătóre. Fusese surprins de stranietatea acestei figuri și căutam, în memoria mea, să-mi dau sema cu cine semănă, îndată culesul se isprăvi; choréla se sculă și se îndreptă spre sacul comun, care era lângă mine. Ea mă văzn atunci, și privirea’ s’opri drept spre a mea; apoi ea scose un țipăt ascuțit și lung și începu se fugă printre câmpii. Cunoscut îndată că era Giacinta. — Giacinta strigam, pentru ce fugi ? Ea nu m’auzi în fuga mea fără frig și dispăru îndată după ridicăturile de pământ care acoperiau câmpia în acea parte. Recunoscusem pe Giacinta; dar, dintr’u singură aruncătură de ochi, putusem constata schimbarea ei. Ea îmbătrânise cu zece ani, și numai patru ani abia trecuseră de la călătoria nostră la Roma. 1) A se vedea .Românul de la 18, 19 20 228, 24 și 25 Septembre. ROMANUJLU, 26 SEPTEMBRE 1881 SPITALELE RURALE Starea sanitară a țăranului nostru, lăsată în trecut la voia întâmplărei, or în epoca contimpurană făcându-se numai dorințe de îndreptare rămase în domeniul teoriei, a ajuns în fine în stadiul practic de îmbunătățire. Era și timpul ca fără mai multă întârziere să se pue mâna cu seriositate la acestă operă, când gândim că rădicarea poporului este basa întăririi și prosperității naționale, pe care n’o putem amâna fără a pune în pericol chiar existența Statului român. Că axiomă fundamentală a șciinței medicale este : »bola cunoscută este pe jumătate vindecată.* Ne-am încercat și cu că altă ocasiune v a descrie balele care mar cu deosebire, devastază poporațiunea rurală, fără dej a ne repeți, credem că nu trebue se trecem cu vederea de a arăta că mijjlocele de care dispun județele nu sunt de loc suficiente pentru a combate cu eficacitate tóte balele de care sufer locuitorii de la țară. Ce pot în adevăr face nisce medicamente date, din când în când, de către medicii de județe și de plășî sătenilor atinși de bóle ca pelagra , sifilisul, frigurile palustre și câte alte bule acute ? Pe lângă aceste regimul diatetic, care înlesnesce și consolideza cura medicală , este cu totul perdul pentru locuitorul țăran , care , departe de medic, în miijlocul în care trăeșce, cu greu ’și schimbă modul său de viețuire și deprinderile sale, înființarea spitalelor rurale este un adevărată binefacere pentru săteni, cari, atât de mult, au fost lăsați uitărea. Negreșit, că numărul de patru spitale pentru totă România este prea puțin, dar nu trebue să uităm că în tóte întreprinderile începutul a fost totdeauna modest. Apoi Statul nu pate decât a da exemplu în marginele mijlocelor sale, rămâind ca și autoritățile districtuale și inițiativa privată, atât de fecundă în resultate, se îmulțescă numărul acestor instituțiuni, cari sunt menite a aduce cel mai mare serviciu națiunei române. Constatăm cu bucurie că legea pentru înființarea spitalelor rurale a ’nceput a se esecuta, căci la 5 ale lunii August d. directore al serviciului Sanitar împreună cu un d. arhitect al Statului, însoțiți de d. directore al prefecturei Lupu Costache, au venit la fața locului, în districtul Tutova, la domeniul Statului Florescu, unde se află un palat clădit de pe când moșiile monastiresce nu erau încă secularizate. Acastă zidire spațiosă și măruță conține 22 de camere și este demnă de admirat atât din puntul de vedere al solidității cât și al stilului arhitecturei sale. Aflăm că după evaluările făcute, cu u cheltuială de 35.000 lei maximum, acest palat ar putea deveni unul din cele mai confortabile spitale, și pe lângă acesta Statul ’și-ar conserva unul din frumosele sale monumente. Toți acei, cari au venit palatul de la Florescu, au deplâns starea de părăsire și decădere în care este lăsat un monument, care, făcut din nou în aceleași proporțiuni, ar costa pâteuă jumătate de milion. Ca posițiune, nu se putea alege un loc mai nemerit , căci este situat între trei județe : Tutova, Vasluiu și Roman, lasă depărtare mai egală de reședințele districtelor ; munții acoperiți de păduri seculare ’1 înconjură și întrețin aerul cel mai sănătos. Un apă limpede și abundinte curge chiar pe lângă palat; s’adăogi mâncă că poporațiunea rurală din acele părți este săracă și din cauză că se află la marginele districtelor citate, capătă rar și într’un mod nesuficient ajutorul medical. Se salutăm dar înființarea spitalului rural Florescu care — împreună cu celelalte instituțiuni analoge ce sunt: a se pune în lucrare conform legei — este menit, a da țăranului educațiunea medicală și igienică ce-i lipsesce în mare parte. Aceste mândre temple prin maiestatea lor și locul pitoresc al situațiunei, vor produce uă impresiune favorabile asupra imaginațiunei sărmanilor suferindi, rădicându-le moralul, și cu ajutorul șciinței medicale bine aplicată, vor deveni adevărate isvare de tămăduire, popularisând printre săteni încrederea și utilitatea lor, contribuind astfel a combate cu succes pelagra în primele periode care exercită acum opera ei de distrugere; sifilisul, acest dușman ce pe fiecare Zi mușcă din sînul poporației, grăbesce degenerarea rasei, curmând firul vieței înainte de termen — căci puțini din cei atinși se sting la finele unei adânci bătrânețe — precum și frigurile palustre cari măresc într’un mod estraordinar contingintele morților prin sale. Fiind deja cunoscută aptitudinea Românului spre progres și ameliorare, când i se dă mijlocele necesarie, sperăm că într’un timp nu tocmai depărtat călătorii din târguri, asistând la horele de prin sate, vor găsi ârăși figurile vesele și pline de sănătate de uădinioră ce inspirau pe poeți și pictori. Raportul comisiunei ad-hoc, care a fost la Florescu, suntem șicum că va fi aprobat de d. ministru de interne, care a luat lăudabila inițiativă d’a pune în practică, c’uă oră maî nainte, legea ce vine în ajutorul mult încercatei poporațiunî rurale, căci suntem convinși de solicitudinea și marele interes ce se portă pentru îmbunătățirea stărei sătanului, prin diferite disposițiuni salutarii, cerute de progresul timpului în care trăim. Bârlad, August 1881. Dr. Antoniu. (1) Vede broșura : Cercetări asupra stărei țeranului român și tratatul de pelagra în România de dr. Antoniu. CRONICA PORTRETUL DOAMNEI RUXANDRA Cu vă vă plăcere copiez aci câteva rînduri dintr’uă scrisore a amicului Grand din Paris : »Cunoscî atelierul compatriotului și amicului nostru George Dem. Mirea. Țe-aduce aminte de acel amestec de ordine și desordine, în care vezi portrete peste portrete, schițe peste schițe în care artistul a voit să fixeze căldura și caracterul unei prime impresiuni, a vr’unei idei ce câte uă dată prinde în sbor în virful penelului seu. „Pe pereți sunt agățate studie și iar studie, intr’unul uă nimfă drăgălașă se joca în tecerea și verduța unei poiene încântăce se petrecuse ? Rămăsesem la locul meu, cufundat într’uă grijă adâncă, când uă voce ascuțită și ordinară zise rânjind: — Ei, domnule! D-ta sperii pe bieții umeni care lucrază pentru a-și câșciga uă bucățică de pâne ! Era glasul Palmirei. R’evădend-o, înțelesei că aș afla prin ea cuvântul enigmei. — Ei bine, disei, ce s’a petrecut ore într’un atât de scurt timp. — Vai domnule, am avut multe nenorociri, Giacinta și eu. Vreau mai ânteia să’ți vorbesc de ea. Scrî că tânărul sulptor frances, la care lucra aa acum două ani, se ’namorase de ea. El o iubea ca un nebun, o învăța să citescă și să scrie, și ’î-ar fi făcut tóte prostiile din lume pentru ca și ea să’l iubască. El o ținea totdeauna cu el; se zicea chiar că el voia să o ia de soție. Dar ea se ’namorase d’acest calic Saverio, care numărase mai multe, și care, pentru ea, lăsă chiar pe Maga, care ’l iubea de două ani. In cele din urmă, găsind că ea nu câștiga destui bani, el o împinse la rea speculare. Póte fi cine va mai infam? Ea căZu bolnavă într’un Z'- Ui spun că avusese friguri, dar ea zic că era altceva. Ea stătu șase luni în spital și eși d’acolo fără gene, nici păr, slabă, desfigurată, și inecapabilă d’a mai relua meseria de model. Atunci am sfătuit’o să vină să culegă ciare cu mine. Și eu asemenea am avut uă mulțime de nenorociri; este adevărat că nu m’am purtat bine. Ți-o mărturisesc sincer. Mă ducam la un pictor care avea un ac de pepi de valore; el mi-l făgăduise. Mai târziu am văzut că glumea ; dar eu luasem lucrul în serios. Atunci acceptai cu răbdare, și într’uă bună dimineță când eram singură la el acasă. ’I luai acul. Pictorul să supără foc. El mă amenință că mă va face să fie închisă. ’I dădui acul, și-mi făgădui că va păstra tăcerea acestei afaceri; dar lucrul s’află și ușile atelierelor mi se închiseră. D’atunci, ne mai putând să aduc modele, a trebuit să mă fac chorela. Abia ’mi duc zilele și încă forte miserabil. — Cât câștigi ? — De la cineî-spre-Zece până la două-zeci de gologani pe Z‘— Dar Giacinta nu câștigă mai mult ? — Tot atât, dar ea este mai nenorocită decât mine. Saverio ’î stă mereu în spinare. Pe când s’afla într’un Z‘ la ulmi din amicii voștri de la Academie, el a isbit cu uă lovitură de cuțit pe Maga care ’î făcea uă scenă de gelosie. El n’a fost condamnat decât la trei luni de închisore, mulțumită protecțiunilor, și de când a scăpat, el a început din nou să trăiască din spinarea acestei sărmane Giacinta, care nu câștiga nici chiar pentru ea. — Adevărat este că Maga a amenințat pe Giacinta că o va omorî ? — A Z's’o și o va face, afară numai dacă Giacinta chiar nu o va preveni. Giacinta este bună ca un mielușel al lui D-den, dar și ea are amorul său propriu, și se pare ca ea să face să festă Magei. Ea scie că Maga i-a făcut de deochi și a fermecat’o. Ea nu o va ierta nicîiă dată, să păzesce, pentru că Maga este uă re datora ternurile. Însă, într’un chip séu într’altul, răd o se se sfirșască. — Sfătuesce-o să fie prudentă. Dă-î acesta din parte’mî, spre a se putea căuta. Dar spune-i că o opresc d’a face pe Saverio să se ’mbete cu acești bani, a că și adresa mea, să vie se mă caute daca va avea trebuință de ceva. Trebuie să spun că mă găsiam atunci într’un fașă de bogăție, — bogăție de Ziarist, bine înțeles. Deteî Chori areî carta mea de visită înfășurată într’un bilet de 20 lire. Eram deja departe și tot amiram mulțumirile și binecuvântările cu care mă încărca bătrâna Palmira. (Va urma).