Romanulu, ianuarie 1883 (Anul 27)
1883-01-28
ANUL AL XXVII-LE Voiesce și vei putea ANUNCIURI, Linia de 30 litere petit, pagina IV..............................40 bani I)eto „ n n n Li .... 2 leî „ A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea Țarului. IN PARIS, la Havas, Laffite et C-nie, 8 Place de la Bourse. LA LONDON, la G. L. Daube et C-nie, 130, Fleet Street E. C. LA VIENA, la d-nil Haasenstein et Vogler, Wallfiscligasse 10. LA FRANCFORT, S. — M. G. L. Daube et C-nie, pentru Germania, Belgia, Olanda, Elveția și America. — Scrisorile nefrancate se refusă — In immnerul de Lunea viitóre vom începe publicarea interesantului roman REGINA de Charles Lomon publicat în La Nouvelle Bevue. 20 BANI ESEMPLARUL 1 JREDAOTIUJSTELA. ©X r\I)AlINI©TXfc^XTITJNJS A. 14, S FIi 4 I)A. OOAMN111. 14 BUGÖRESCI, 1S“ 1883 „Ce rar lucru este—orice un învățat—ca uă pagină să fiă întotdeauna plină ; și puțini sunt acei cari să fie în stare a scrie Jece pagine fără să fiicără absurditate.“ De aceste cuvinte ne aduserăm aminte citind lungile colane ale celor două citate ale oposițiunii unite, Timpul și Binele public. Nilnic aceste să întrec să dovedescă ca mai ușor le este a-și umple colónele cu tot felul de atacuri și aeusuri contra guvernului, decât a convinge pe cineva de adevăr și de realitatea faptelor. Negreșit ca purtarea acesta convine oposițiunii, câci mărturirea faptelor este contra iei. Neputând să convingă, ea caută să producă efect, deși în frase gele nimeni nu se mai încrede acfi. Poporul, cu bunul seu simț, scie fórte bine ce temei trebuie să pună pe jurămintele séle, când fice ca este desinteresată și ca o dóre inima de interesele țerei; el înțelege la ce tind tóte ieremiadele, tóte frămăntârile oposițiunii . Puterea —ece acel cuvânt fermecător care deșteptă totaura și mânia oposițiunii contra guvernului. Se acasă guvernul, între altele, ca a compromis interesele țerei în cestiunea Dunării; ba impus merse chiar până să afirme câ guvernul e „complicele ascuns“ în acestă cestiune. Complicele cui ? Al puterii interesată la Dunăre, al Austriei ! Permis este vre unei foi române să arunce uă asemenea acuzare contra guvernului tereî, fără a fi în stare s’o susțină îndată prin probe ce nu se pot nega ? Și fie ca protivnicii noștri cred câ totul le este permis, până chiar și calomnia cea mai monstruosă, nu râd ei ca în loc să lovescu în guvern lovesc chiar în interesele țarei, cari adi mai mult decât orîcând ne cer tuturor săfișam la uă parte urele și pasiunile de partită și să fim însuflețiți de una și aceeași dorință : apărarea drepturilor nóstre la Dunăre ? Numai cei împinși de orele și de pasiunile politice pot să afirme ca guvernul nu și-a făcut pe deplin datoria în cestiunea Dunării. Dovada cea mai temeinică ce și-a făcut-o este chiar faptul ca acestă cestiune e încă neresolvată. Dacă guvernul ar fi cedat pretențiunilor Austriei, dacă el ar fi fost „complicele ascuns“ — după cum cuteză a afirma Timpul — acestă cestiune s’ar fi resolvat încă de acum două ani. Tocmai opunerea și protestările guvernului pe lângă cabinetele europene, au ținut în suspensiune resolvarea acestei cestiuni și au interesat puterile — după cum dicea Journal des Débats — să ’i dea mai multă atențiune și s’o studieze mai de aprope. Acesta este adevĕrul care nu se pote nega de nimeni, precum nu se pote nega asemenea ca dăcă cestiunea Dunării a venit înaintea Conferinței din Londra, ea n’a venit de la sine, nici după dorința Austriei, ci în urma stăruinței României de a-și apăra drepturile și suveranitatea mea teritoriale. Putea-vor protivnicii noștri să susțină ca nu este așa? Ii desfidem. Alâturi cu cestiunea Dunării, protivnicii noștri își fac uă plăcere să pună în joc până chiar și simțiminte atingătóre de existența, de conservarea nostră națională. Astfel Binele public, în numărul sáu de la 25 Ianuarie, publică un articol de fond de peste șase colóne, în care citim pasage ca acestea : „Ored. Brătianu este atât de fară de suflet, atât de fară de D-fieü, încât să nu’șî închipuăscă câ, cu tota atotputernicia sea, pote veni momentul în care să-și dea săma înaintea României, pentru barbara, pentru tătărasca tratare a Dobrogei și Moldovei ?“ Dar cum și în ce mod se tratăzâ are altfel Moldova și Dobrogea de cât restul țarei ? Cari sunt legile escepționale, măsurile escepționale, procederile escepționale adoptate pentru Moldova ? Intru ce este tratată Moldova mai râu decât restul țârei ? Ore pentru ca s’au dat Moldovei mai multe câi ferate decât restului țârei , Ore pentru câ de câtva timp se fac cele mai mari silințe spre a împuțina măcar prin sate stocul de cârciumari evrei ce adusese în tovărășie, ca demnă moștenire a Domnului separatist Mihai Sturza ? Pentru acesta să fie ore tratată Moldova într’un mod barbar și tătăresc ? Ne abținem de a califica după cum merită purtarea, opozițiunîi în apAia mare și delicată cestiune națională. Ce voesce are oposițiunea făcând istoria independinței Belgiei și a dominațiunii olandeze asupra acestei țâri ? Voiesce să arăte ca Romănia de dincole de Milcov asupresce pe Romănia de dincolo de Milcov, după cum făcea Olanda cu Belgia acum cinci-deci de ani trecuți ? Voes ce ea uă revoluțiune ca cea din 1830 a poporului belgian în contra dominațiunii olandese ? Seim de unde au mai suflat și altă dată aceste L șapte perfide, întocmai supt aceeași formă și cu același scop, mai seimensă ca poporul român le-a respins cu scârbă, cum le va respinge și acum și ori când vor cuteza a se mai produce. Dar cum se pot pre asemăna viața politică și istoria a două popare diferite, atât prin limbă, cât și prin obiceiuri, aspirațiuni și tradițiuni, cu viața politică și istoria unuia și același popor, al uneia și aceleiași țări? Guvernul olandez a adus revoluțiunea poporului belgian, dar regatul Țărilor-de-jos nu se compunea din una și aceiași naționalitate, și era fatal ca una din aceste două naționalități se caute să prepondereze și să domnescă asupra celeilalte, înainte de a consulta istoria Belgiei ș’a Olandei, sau mai bine istoria regatului Țârilor-de-jos, trebuia să urmăriți istoria fiecarui popor, acolo veți fi vădut cât preț s’a pus întotdeauna pe existența individualității unui popor; acolo veți fi vădut, în fine, câtă deosebire este între unirea a două țâri surori și între acea „unire ademenitare—după cum ziceți singuri—naturală în aparință, dar în fapt nepracticabilă11, după cum a fost aceia a Belgiei cu Olanda. Oricare ar fi fost guvernul regatului Țârilor-de-jos, mai curând sau mai tărziu că ruptură era fatală între cele două țâri, câci fiecare voia să trăiască cu propria și deosebita sea individualitate națională. Unirea Belgiei cu Olanda a făcut-o diplomația ; unirea României și a Moldovei a făcut-o natural și ceea ce natura a unit, diplomația nu pote despărți decât cu violență și timporal. Unirea României a făcut-o, în fine, voința unanimă a poporului român, în contra chiar a voinței diplomației. Dacă d. Vernescu , cu organul d-sele, voeșce ca rigatul României să aibă sorta regatului Țarilor-de-jos, n’are decât să lupte pentru acest lăudabil scop , îl asigurâm însă ca nu va avea culsea decât pe inamicii acestei țoii , ci în contra pe tótá suflarea románéscá. Popórele au făcut și fac revoluțiuni numai pentru libertatea, independința și mărirea lor , ci nu pentru sinuciderea lor, prin desbinare și fărîmare. Déca acesta este programa cu care uă parte din oposițiune voesce să se înfățișeze țerel la alegerile viitore , o putem încredința câ tocmai acea patriotică Moldovă pe care voesce a o esploata, o va respinge cu scârbă și cu indignare. Aflam câ Conferința europeană de la Londra, care se amânase Luni din causa bulei comitelui de Münster, se întrunesce astăzi. Joul. SERVICIUL TELEGRAFIC AJL, AOjKÎNițLlKil HAVA)» Berlin, 7 Februarie. — împăratul Wilhelm va dirige în persona anul acesta marele manevre ale corpurilor 4-lea și 11-lea de armată. Vor fi de asemenea aprope de Graudenz, pe rîul Vistula, manevre de stociu cari vor ține cinci septemăni. Londra, 7 Februarie. — tie dice ca ex- dliectivul Ismail-pașa a cumpărat castelul Hickgate aprope de Londra și ca se va stabili acolo. CONFERINTA DE LA LONDRA Corespondință specială a diarului LE TEMPL I Istoricul cestiunii dunărene Londra, 1 Februarie. Confratele meu din Viena v’a adresat că forte interesantă dare de scrin despre antagonismul pe care-l suscită cestiunea dunărenă între Austro-Ungaria și România cu deosebire. Nu cred ca va fi de prisos să vă adresez, din partea mea, un fel de notiță istorică asupra acestei cestiuni de la originalii pene astăzi. După cum o spune forte bine confratele meu din Viena, „nenorocirea tuturor cestiunilor orientale, e ce sunt prea complicate.“ Acesta lămuresce, cred, interesul forte mediocru ce ele prezintă pentru generalitatea publicului, al căruia spirit nu e atras decât de lucrurile pe care le concepe într’un mod clar. Acesta e adevărat mai cu semn pentru cestiunea dunărână, înainte d’a căuta se arătam marea însemnătate a intereselor care sunt angagiate :în acesta cestiune din puntul de vedere al politicei generale, se pote dice chiar din puntul de vedere al echilibrului european, cred ca este folositor de a indica maiantei partea tehnică a acestei cestiuni reamintind istoria și lucrările comisiunii europene, ale căreia propuneri vor face obiectul unor noui desbateri la conferința care se va deschide peste trei zile la Londra. De la otărîrile ce s’au luat la congresul din Viena, în 1815, este de drept public câ fluviile sau rîurile care trec prin mai multe state sunt deschise tuturor marinelor comerciale, ca nici unul din aceste state nu pate să aducă vre uă pedică navigațiunii și câ fiecare din ele trebue nu numai să esecute în albia fluviului lucrările necesare pentru a facilita navigațiunea, dar chiar pentru a întreține drumurile de iedee (halage) care trec pe teritoriul său. Aceste principii ar fi trebuit se primescă aplicațiunea lor pe Dunăre mai mult încă decât pe oricare alt fluviu; câcd, luându’șî obârșia sea în marele ducat de Baden, el stropeșce, în percursul său de trei mii kilometri aprope, nisce teritorii aparținând Wurtembergului, Bavariei, Austriei, Ungariei, Serbiei, României și Rusiei. Comunicând în același timp cu Rinul prin canalul Ludovic, ea este artera vitală a comerciului Europei centrale și occidentale. Dar gurile iei, care singure au nevoe de a fi mereu întreținute, căzuse, una după VINERI, 28 IANUARIE 1883 Lumineaza-te și vei fi. ABONAMENTE: 111 Capitală și districte, un an 48 lei; șase luni 24 lei; trei luni 12 lei; nă lună 4 lei. Pentru tote țările Europei, trimestrul 15 lei. A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea Țarului și oficiile poștale. LA PARIS, la Havas-Lafftte et Cuie, 8, Place de la Bourse. LA VIENA, la d. B. G. Popovici, 15, Fleischmarkt. IN ITALIA, la d. dott Cav. Gustavo Croce, Via San Francesco da Paola (N. D.) 15, Genova. — Articolele nepublicate se ard — alta, în posesiunea Rusiei, la 1814 mai închis prin tratatuțile Bucuresci, la 1826, pe urmă, prin tratatul de Akerman și ’n sfîrșit la 1829, prin tratatul de Adrianopole. Prin cesiunea Basarabiei câtre acesta putere, în 1814, brațul cel mai septentrional al Dunării deveni limita imperiului rusesc și a imperiului otoman. Prin al douilea tratat, în 1826, Rusia își asigura posesiunea brațului Sulineî, singurul care e practicabil pentru vasele ce au un tenagiu puternic. Prin al treilea tratat, în 1829, ea dobândi singura gură care rămânea Turciei, acea a sfântului Gheorghe. . Stipulațiunileratatului din Viena , din 181 £ se impuneau că datorie Rusiei, devenită astfel stăpână a întregei Delte a Dunării, d’a îmbunătăți dacă nu cele trei guri, cel puțin pe aceea care oferea marinei comerciale cele mai mari înlesniri. Dar ea nu făcu nimic. Nu era de sigur în planurile sale d’a ușura desvoltarea comerciului în basonul Dunării. Acesta ar fi avut de efect de a aduce un prejudiciu comerciului Odeseî, care se bucura atunci de monopolul aprope exclusiv al exportului grânelor și cerealelor marii Negre. Austria fu cea d’Anteiu, se înțelege, care se plânse de acesta stare de lucruri, contrară stipulațiunilor congresului din Viena. Protestările sale avură drept efect, în 1840, de a sili pe Rusia să semneze cu acestă putere uă primă convențiune, care, pe lângă ce garanta libera navigațiune a Dunării, dobândea de la guvernul rusesc angajamentul „d’a opri progresele umplerii cu nisip a gurei Sulina și d’a face acesta trecetare practicabilă așa încât se nu mai putá opune nici uă o piedică navigațiunii.“ Acest angajament remase aprope un literă mortă. Nișce raporturi oficiale constată, în adevăr, cu zece ani mai tărziu, adică în 1850, gura Sulinei era ca uă vastă pădure de catarguri înfipte în nisip și era presărată cu rămășiți de corăbii străine. Veni vesbel lui din priinte. Puterile semnatare ale trar.£, 1:— T3....;a ui Ar•*■•*** 18157 înscțiseră un clausă care obliga pe Rusia să parasesea gurile fluviului ș’uă porțiune îndestul de întinsă, care fu înapoiată Moldovei. Acest tratat mai specifica și numirea a două comisiuni. Cea d’untér, disă comisiunea europeană, cuprindând un delegat al Franciei, al Austriei, al Engliterei, al Rusiei, al Prusiei, al Sardiniei și al Turciei, avu drept misiune d’a specifica și d’a face să se esecute lucrările necesare pentru a destupa gurile Dunării și pentru a-I asigura libera navigațiune, cu ajutorul plătirii tacselor de drept și a observațiunii regulamentelor generale. A doua comisiune, dusă comisiune riverană, fu compusă din delegații Bavariei, Wurtembergului, Austriei și a tublimei Porți, câtre care se adăugase un comisar al celor trei principate dunărene, a cârora numire trebuia se fiă aprobată de Portă. Acesta comisiune permanentă avu drept misiune de a elabora regulamentele, d’a ordona și d’a face să se esecute lucrările necesare și’a sfirșit d’a veghia, după disolvarea comisiunii europene, a cărei durată nu trebuia să fie decât de doui ani, la menținerea navigațiunii gurilor Dunării. Cele două comisiuni se pusese pe lucru. Sarcina lor fu grea. Comisiunea țărmurenă isbuti în sfirșit să se înțelegă, și la 7 Noembre 1857, adică opt luni după tratatul din Paris ea semna, la Viena, un act de navigațiune a Dunării. Puterile semnatare ale tratatului din Paris refusară de a recunosce acest act. Ele credură ca comisiunea țărmurenă și Statele țermurene trecuse peste puterile lor semnând acest act fără a se fi înțeles mai dinainte cu comisiunea europeană. Ele presintară observațiuni în acest sens cabinetelor din Viena, Constantinopole, München și Stuttgard. Dar Statele țermurene nu le băgară în somn și actul de navigațiune fu ratificat în mod solemn la Viena, în 9 ianuarie 1858. El avea de scop, deși proclama nisce principii forte liberale, d’a reserva beneficiile navigațiunii Dunării numai Statelor udate de acest fluviu. Comisiunea europeană nu continua mai puțin de a-și ținea ședințele și d’a-și urma lucrările. După lungi studii și după nesfărșite discnsiuni, ea renunța d’a se ocupa de gura sfântului Gheorghe, pentru a concentra tóte silințele sale asupra gurei Salinei, a căreia lucrări de diguri fură efectuate în 1861. In 1865, tóte lucrările erau terminate și un regulament de navigațiune otărît. Puterile semnatare ale tratatului din Paris, în 1856, crezuse atunci folositor de a constata câ comisiunea europeană lucrase conform intențiunilor lor și câ ele aprobau otărîrile iei. Ele voise, în același timp, să determine printr’un act public drepturile și obligațiunile pe care noua stare de lucruri stabilită la Dunăre le crease pentru diferiții interesați. Plenipotențiarii lor redactară, în consecință, la Galați, în 2 Noembre 1865, un act public privitor la navigațiunea pe Dunăre. Acest act fu ratificat, cinci luni mai târziu, printr’uă conferință care se ținu la Paris și fu pus supt garanția dreptului internațional. Conferința mai oțărî câ esistența comisiunii europene va fi prelungită pe cinci ani, adică până la 1871, pentru a-i lăsa timpul de a-și completa lucrările iei. In 1871, acesta comisiune fu din nou prelungită, prin tratatul din Londra din 13 Marte. Ea a fost în sfirșit menținută în funcțiunile sale prin tratatul din Berlin, care a frcsat durata iei. Se spunem îndată cu articolul 54 al acestui tratat face cu „un an înainte de espirarea termenului otărît pentru acesta durată, puterile se vor înțelege asupra prelungirii puterilor sale sau asupra modificărilor pe cari le vor crede necesare de introdus“. Congresul din Berlin fiind terminat, s’a iscat cestiunea esecuțiunii stipulațiunilor articolului 55 al tratatului care se semnase de curând și al câruia cuprins cred câ e util de a-1 reaminti. Acest articol fice ca „regulamentele de navigațiune, de polițiă fluvială și de supraveghiare, de la Porțilede Fermene la Galați, vor fi întocmite de comisiunea europeană, asistată de delegații statelor riverane și pus în armonie cu acele care au fost sau vor fi edictate pentru parcursul din sus de Galați“. Trec asupra tuturor incidintelor care au marcat acesta perioda a cestiunii dunărene. E de ajuns să spunem ca comisiunea europeană în credința unui „comitet de studii“ compus dintr’un represintante al Germaniei, al Austriei și al Italiei, sarcina de a pregăti un ante-proiect pentru a servi de mază lucrărilor sale. . Cestiunea modului de votare în comisiunea statelor riverane sau comisiunea miistă, compusă din patru delegați, acel al Austrri, Bulgariei, Serbiei si României, acesta cestiune și aceea a situațiunii acestei comisiuni față cu comisiunea europeană ridicată nisce desbateri forte vii. Se admitea consistența celor două comisiuni, dar acolo se oprea înțelegerea. In sfirșit, după dooă ani, comitetul de studii prezintă un ante-proiect de regulament ce fu respins de comisiunea europeană, care-l găsi prea cu totul în favorea Austriei. In realitate, comitetul de studii adoptase pur și simplu propunerea cabinetului din Viena, care consista, în cas de împărțilă a celor patru voci formând comisiunea micstă, a două voce dimimantă președintei sale, care era atribuită Austriei. Afară de acesta, acestă propunere tindea, în fond, la limitarea libertății de navigațiune, cabotagiul mare și reserva țermurenilor aceea a micului cabotagiu. Comisiunea europeană se întruni în Mai 1882 și respinse anteproiectul care i se presintase, înțelegerea neputându-se stabili, i se păru guvernului francez ca era loc pentru o combinare concepută în așa mod încât să garanteze tote interesele ce se aflau în joc. Acesta propunere, cunoscută sub numele de proiectul Bariere, fu în sfirșit adoptată. Comisiunea europeană și-a apropriat-o, afară de Romănia, care — după cum se scie — a refuzat s’o primesca. Ea o supune acum sancțiunii puterilor , și conferința din Londra s’a întrunit pentru a delibera asupra acestei sancțiuni. Propunerea franceză ia drept bază instituțiunea unei comisiuni _ mieste, dorica ca punt de plecare uă împărțire nouă a elementelor constitutive ale acestei comisiuni. La cei patru delegați—acei ai Austriei, Bulgariei, Serbiei și României—ea adauge, în adevăr un al cincilea delegat ales, pentru că periada de șase luni, printre membrii comisiunei europene, după ordinea alfabetică a puterilor. Acesta este—în afară de avantagjele particulare care vor fi indicate la conferință— gândirea esențială de care se inspiră propunerea franceză. Ea afirmă suveranitatea comisiunei europene pe regimul fluvial al Dunărei, pe acest fluviu pe care d. de Moltke l’a revendicat cel d’ănteî ca „uă însemnată arteră a Germaniei“ și pe cursul superior al câruia interesele slave și interesele germane se găsesc așa de mult timp în rivalitate, este confirmată printr-un telegramă adresată din Viena Țarului Standard, care anunță ca principele Lobanoff a presintat acum căteva fiile vă Notă ministrului austriac Kalnoky, în care se duce ca Rusia consimte la prelungirea comisiunii europene cu condițiunea de a i se permite să efectueze singură lucrările din brațul Oceakow supt supraveghiarea comisiunii europene. Ingeniari speciali afirmă câ lucrările din brațul Oceakow, pentru care Rusia pretinde 20 ani, nu vor ține mai mult de 18 luni, câ consecința lor va fi potmolirea cu nisip a gurei Sulina, de vreme ce gura Kilia are un curinte de doua ori mai mare ca acela al Sulinei; ca prin acesta vor deveni zadarnice multele milione cheltuite de Europa pentru desnisiparea gurei Sulina. RUSIA SI CONFERINTA DUNAREANA Kölnische Zeitung , publică următarea telegramă ce i se trimite din Londra cu data de 5 Februarie : Presupunerea, câ Rusia se va presintă cu cugete ascunse la Conferința de la Londra. DIN AFARA AUSTRO-UNGARIA Un corespondinte din Viena al ziarului ceh Politik, care apare în Praga, asigură, după nișce informațiuni positive ce a primit, ca chiar daca Camera deputaților ar aproba uă propunere eventuală a stângelor, d’a reforma legea presei într’un sens liberal, că asemene acțiune n’are nici uă perspectivă de reușită și ar avea un caracter pur și simplu platonic. Cei de prin cercurile conducătore nu se gândesc câtuși de puțin măcar a procede la uă mărginire, în verice sens a atribuțiunilor puterii executive. RUSIA §8 Supt titlul: „Uă gogoriță politică“, Țarul Times publică un lung articol din care extragem urmatorele pârți: Rusia este cea mai mare spaimă a alarmiștilor nostril și figureza ca un mare capni>itüT,cinu,u soc cinapunuu ne vins.. Totuși este uă mare greșală d’a admite ca Rusia se va arunca într’un resbel mare, afară daca i se va presintă că ocasiune. Ea scie forte bine ce costă un resbel și cât de mult se póte căștiga prin așteptare. Dacă ea se teme de bancrută, apoi un resbel va aduce și mai curând acesta bancrută; daca se teme de uă revoluțiune, apoi resbelul este ocasiunea și provocarea nemulțumiților. Nici nihilismul din Stat, nici golul din pungă nu pot fi înlăturate printr-un atac contra statelor germane și, întru cât privesce imperiul otoman, apoi Rusia pate aștepta până când se va face para, și ea scie forte bine câtă parte i se cuvine din ea. Este forte îndoios ca Gambetta ar fi început un resbel de revanșă dacă ar fi trăit, și acum, după mortea sa, nu este nici un motiv care să ne facă a ne îndoui despre disposițiunea Republicei d’a urma să politică pacinică In vederea acestor considerațiuni, ar trebui ca cel d’ánteiü financiar care ar voi sa ingrozesca pe nisce acționari fricoși, să aibă nisce argumente mai seriose decât acelea pe care le am audit în aceste din urmă timpuri. In același timp găsim în oficiosul die Presse, din Viena, de la 6 Februarie, următorul articolaș: Cei din Rusia au început acum se se dea înapoi. Pe când, acum un an, discursul pe care ’l pronunța generarele Scobeieff la 12 Ianuarie, găsi un ecou general în presa națională rusă, ci toți adevărații ruși păreauotărîți a pregăti mormântul „Germanului“ inamicul vecinic al slavismului, astă îți nu mai întâmpină nici uă contrazicere, frasa scrisă de consiliarul secret Katkow în Moskowskija Wiedomosti, organul principal al pansia viaților, câ „cea mai mare nebunie din tote nebuniile ar fi un resbel între Rusia și Germania.“ Chiar un organ ca Aowoje Vremja, a cârui ura fanatică contra germanismului nu mai cunoscea nici uă margine, sfătuiesce astăzi națiunea d’a se feri de jocul unui viitor resbel, și se declară forte satisfăcut ca cele trei puteri de Nord au ajuns la oă înțelegere pentru viitor. Acestă laudă generală adusă politicei de pace inaugurată de d. de Giers, este mai ales produsul ultimelor evenimente din Francia. Lumei de prin cercurile naționale ruseșci îi pare forte râu cu Francia, care e de altmintre și un factor principal al politicei europene, a devenit acum un enigmă; se critică situațiunea internă și externă a Franciei, care e considerată ca un haos, și chiar cei mai îndărătnici șoviniștî trebuie să mărturească astă Ț ca Rusia nici nu pate să se gândescâ măcar a încheia cu acest „haos enigmatic“ uă alianță ofensivă contra Germaniei și Austriei.