Romanulu, iulie 1885 (Anul 29)

1885-07-24

650 adusese de la muntele Liban, și mult praf adus din Palestina, de pe m­ormân­­tul Raehelet. Cortegiul avea u­ lungime de aprope două kilometri și jumătate. COMBINATIUNI POLITICE COMERCIALE Faciă cu proiectul unei uniuni vamale germane-austro-ungară, mai tote 4iar ® la din Germania, afirmă Neue freie Presse ca ar observa uă atitudine sceptică. Uă asemene atitudine reese și dintr’un articol publicat act.i de Magdeburger Zei­tung, care în același timp se ocupă cu un alt proiect vamal, și anume cu proiectul unei uniuni vamale a statelor centrale eu­ropene. Articolul în cestiune, care se crede a fi scris de către un bărbat competinte din Berlin, reîmprospătază uă espunere pu­blicată la 1880 în limba franceză supt titlul: »Uniunea vamală a Europei cen­trale, studiu de R. V. Kaufman.“ Acest studiu când a eșit de supt tipar trecea ca inspirat de principele de Bismarck. U­­niunea vamală s’ar compune din Germa­nia, Austro-Ungaria, Francia, Belgia, O­­landa și Elveția. Granițele vamale din­tre aceste țări s’ar desființa și s’ar sta­bili măsuri colective vamale de apărare în contra Angliei, Rusiei și a Statelor­ Unite. Autorul articolului din clarul de Mag­­deburg avisând la îmbunătățirea relațiu­­nilor dintre Francia și Germania crede a fi momentul cel mai nemerit pentru realișarea acestui proiect. Mai mult încă, el afirmă câ recenta visită a d-lui Leon Say făcută principelui Bismarck ar sta în legătură cu proiectul Uniunii vamale a Europei centrale. Neue freie Presse observă ca de­o­cam­­dată nu se pote sei­deca articolul din Gazeta de M­ukdeburg e întemeiat pe in­­formațiuni oficiale sau e numai că com­­binațiune eșită din condeiul vreunui co­­respondinte. In tot cazul un lucru este forte caracteristic. Sistemul protecționist a creat nișce relațiuni economice păgubi­­tore în­cât totă lumea se silesce de a pune capăt acestei stări de lucruri. La proiectul unei uniuni vamale între Germania și Austro-Ungaria, d. Leroy- Beaulieu a răspuns mai deunăzi printr’o­ uniune vamală a Statelor latine, și acum din aceste două proiecte s’a născut com­­binațiunea unei uniuni vamale a Europei centrale. Amăndouă proiectele, <­h­e Arno freie Presse, tind a atinge un scop salutar, dar n’ar fi mai logic și mai ușor de realisat, Intreba chiarul vienes, daca sistemul pro­tecționist s’ar înlătura pe aceiași cale pe care s’a înființat, introducendu-se 6răși sistema convențiunilor comerciale în locul tarifelor autonome ? mă rugară să trimit Voinței Naționale un dare de semn a conferinței ținute la 4 iulie trecut de d. Louis Ulbach asupra lui , C. A. Rosetti.­ „Dânșii crease ca prin însușirea mea de secretar benevol al d-lui Louis Ulbach în acesta ocasie, eram mai în posiție de­cât ori­cine pentru a îndeplini rolul de corespondent și cu un resumat al elogiu­lui consacrat de conferențiarul francez glorificărei patriotului român nu ar fi fost nicăeri mai la locul lui de­cât în ziarul partidului liberal național. „N’am cedat dorinței lor de­cât fiind-că știam că d. Alexandru S. Djuvara, de față la conferință, avea intenția să îndeplines­­că acesta dorință, și fiind-că credeam ca în calitatea sa de român sarcina ’I era mult mai ușoră de­cât mie. „M’am cam înșelat, mi-se pare, și mă văd silit, cam târziu și cu părere de réü, să iau astăzi pana, nu pentru a resuma conferința d-lui L. Ulbach—prin interme­diul „Revistei politice și literare”, ea fiind espediată, după indicările mele, la mai bine de 700 Români, o cunoșteți astăzi pe deplin—ci pentru a releva în corens­­pondența-foileton din 3 Iulie, publicată în Voința Naț­onală, câte­va erori cari sunt în dauna dreptăței și a simțimin­­telor bine cunoscute ale eminentului con­ferențiar. „ D. Ulbach, pentru a compune dosarul conferinței sale a făcut apel la toți cei cu bună voință și, nemulțumit d’a-și re­deștepta nenumăratele sale amintiri, den­sul a cercetat s’a informat, n’a lăsat la uă parte părarea numărul. D. Djuvara îl mustră ca, întemeiat pe aceste informa­ții, a exagerat rolul politic a lui G. A. Rosetti. Nu sciu 4éü cine e mal sou4abil: amicii lui Rosetti caii au făcut dintr’ân­­sul pe omul indispensabil, după cum un mamă consideră pe copilul ce l’a perdut ca pe uă ființă inzestrată cu tóte calită­țile, ori conferențiarul care, în prada far­mecului esercitat de uă inimă mare asu­pra unei alte inimi mari, s’a făcut cu voe fără voe complicele acestei aparente păr­tiniri. „D. Djuvara pare a uita cu L. Ulbach nu și-a propus să facă istoria întregului partid liberal, ci numai aceea a unuia din capii săi. Déci pentru a face să reiasă mai bine cea mai înaltă personalitate pe care a ales’o, a lăsat în umbră pe altele, ce e mult, déca s’a arătat cam nedrept în privința lor, déca a mers până a seu­­za slăbiciunile omului pe care ’l glorifi­ca, cred ca ar fi fost mai înțelept d’a nu re­leva acesta piesă îngăduire. „Acesta părtinire erea forte respecta­bilă și scia ca acel care fac încă gloria și speranța partidului liberal, au inima prea sus pusă pentru a putea să se simtă atinși prin acesta. „După părerea mea, ar fi fost mai ne­merit ca corespondentul d-vóstru se insis­te asupra scopului politic urmărit de d. L. Albach, în conferința sa, scop mult mai înalt și în adevăr demn de densul, conferențiarul neavând alt­ceva în vede­re de­cât oă operă de con­fraternitate in­ternațională. „Slăvind în persona­jul C. A. Rosetti pe amicul statornic, îndărătnic al Fran­ciei,“ arătând influența maiștrilor noștrii, a lui Michelet, Quinet, asupra acestei in­teligențe de elită, in­sistând asupra recu­noștinței patriotului „pentru țara care ’l adoptase în anii săi de studii, care ’i a­­dăpostise în anii săi de exil.“ L. Ulbach a făcut pe ascultătorii săi să înțelegă ce solidaritate de inimă și de spirit trebue să esiste între Români și Francesi. „Regret că onorabilul d-vóstru cores­pondent a uitat­ mai cu semnin momen­tul de față—se vă reveleze salvele de a­­­­plaușe care s’au abidicat din tase părțile sălei când d. L. Ulbach a declarat că Francia și România nu se vor certa nici uă dată. Primiți, etc. Andre Bataillard. SCRISORI DIN MANGALIA Orașul Mangalia cu un poporațiune e­­terogenă forte mică se află, după cum să scie, pe malul Mârii Negre, în vecină­tate cu fruntaria bulgară; acest orășel care de 7 ani, de când a venit Românii în Dobrogea, era cel mai fericit, anul a­­cesta a avut o îndura­tă mulțime de ne­­mulțumiri, printre care este destituirea d-lui Scarlat Filliu din postul de admi­nistrator al ocolului Mangalia. Când s’a auzit de acest fapt, poporațiunea a adre­sat că adresă redacțiunii Funcționarul ca unul ce este creat mai mult a apăra po­­sițiunea funcționarilor, dar până astăzi absolut nici uă corectare din partea gu­vernului. Nu stim ce a putut motiva destituirea acestui funcționar, când nu a existat ab­solut nici uă plângere ? Socotim ca func­ționarul cu cât este mai vechi, cu atât este pus mai bine în posițiune a cunosce localitatea și prin urmare a cumpăni fără părtinire interesele Statului și ale cetă­­țianilor. Nu tot ast­fel s’a întâmplat și cu d. Marin Constantinescu, medicul ocolului Mangalia, în contra căruia încă din luna Ianuarie locuitorii orașului Mangalia au reclamat d-lul ministru de interne ce a săvârșit urmatorele abuzuri : 1) Refușa de a visita pe bolnavii fără mijloce. 2) Percepea facte ilegale și anume : un leu de fie­care prostituată visitată de d-sea la primăria Mangalia, pe câtă vreme e­­xista ordinul prefecturei d’a le visita gra­tuit, ca medic al arondismentului; a per­ceput încă și câte cinei lei de fie­care vită mare ce se tăia la măcelar, din care causă măcelarul Dumitru Arghiropulo a și renunțat de a mai tăia vite până când s’a otărât de primărie în înțelegere cu d. comandant al garnisonei ca vitele să fie visitate de domnul medic veterinar din localitate. 3. A bătut în birtul Calatis pe uă d-nă Maria Volcinschi. 4. înjura cu cele mai triviale espre­­siuni prin localuri publice și chiar pe stradele principale ale orașului pe paci­­nicii cetățiani cari și-afi permis a arăta guvernului faptele sale. 5. Percepea facse învecite de­cât pre­țul obicinuit pentru medicamentele ce dis­tribuia bolnavilor, câci nicăiuri în lume nu s’a auzit 10 franci uă dusă de chi­nină cum a vândut densul d-lui Mihala­­che Anastasiu din Mangalia. 6. A perceput 5 franci de la locuito­rul Ibraim Ani Suvashi, din Mangalia, pentru ca i-a vaccinat un copil la primă­ria Mangalia. Ancheta fiind ordonată la localitate, s’a constatat de adevărate pantele de acusa­­țiune invocate de locuitori, și cu tote a­­cestea, doctorul Constantinescu este încă în funcțiune. Ceva mai mult, în ziua de 1 Maiti a­ curent, el a insultat cu cuvintele de „hoți și vagabonzi“, în localul primăriei Man­galia, pe primar și pe acei ce erau supu­­sc­­iși în reclama în cestiune. Acest scan­dal regretabil s-a petrecut chiar în fața comisiunii de anchetă. Un alt cas: M’am informat âncă, de la că persona seriosa vrednică de credință, cu tot acest domn doctor Constantinescu, fiind chiă­mat pe la începutul lunei Iuniu a. c. de câtre locuitorul Mazlăm Selim din Man­galia spre a da ajutorul cuvenit soției sale care se afla asupra nascerii, ci­eea cu tóte ca n’a vroit a veni de­cât după ce a fost invitat de mai multe ori, dar când a sosit n’a dat nici un ajutor, a ordonat maselor să se retragă, ci densul s’a măr­ginit a spune ca nu are instrumentele necesare și câ va telegrafia la Constanța ca să vină un alt domn doctor spre a o­­pera. Până ce a sosit al d­cilea domn doctor, fimeea a încetat din viață în cele mai teribile suferinț­. Pentru ce, și ®, nu s’a destituit acest domn doctor, la activul căruia există a­­tâtea plângeri dovedite de adevărate de comisiunea ordonată de minister? Nu ne pricepem prin ce mijloce a pu­tut reuși densul ca să pună în posiție pe onor, guvern să tragă cu buretele peste tóté abusurilo séle. Cum, perceperile ce le-a făcut d-sea de la prostituate, pentru vite și pentru vaccină, nu sunt ilegale ? nu e mituire ? M’am in­format încă câ 4^®!® acestea d. doctor Marin Constantinescu a cutree­­rat plasa Mangalia, implorând semnături de la sărmana poporațiune cu cari vo­­iesce, pre­cum, a amăgi șefii și a ascunde abusurile séle din Mangalia. Dér nu plasa a reclamat, ci orașul care n’a mai putut îndura abusurile sale, dar n’a obținut până a fi nici uă satisfacțiune.­­ UN RĂSPUNS »VOINȚEI NAȚIONALE“ Diarul oficios a publicat un dare de somn asupra conferinței ce a făcut la Pa­ris d. Ulbach asupra lui C. A. Rosetti. Autorul acelei dări de somn, d. A. S. Djuvara, se plângea câ d. Ulbach a lăudat prea mult pe d. C. A. Rosetti și nu des­tul pe d. I. C. Brătianu. I­. André Bataillard, fiul cunoscutului filo-roman Paul Bataillard, trimite să scrisa­­re Voinței Naționale spre a rectifica câte­va erori care sunt în dauna dreptăți. fiarul oficios a estras părțile care îl au convenit din acea scrisare și le a pu­blicat în numărul seu de Vineri. E că acele părți: Domnule redactor șef, „Câți­va din tinerii mei amici Români ROMANULü 24 IULIU 1885 REVOLTA DE LA BRUSTUROSA In privința revoltei locuitorilor de la Brusturosa (Bacaui Cetățeanul da urmató­­rele amănunte : De doul ani trecuți David Grünberg și Haim Herșcu Lack, au luat în arendă moșia Brusturasa, proprietatea Ghica, și cu dreptul de a esploata pădurea de brad de pe ea. Acești evrei devenind arendași și-au în­chipuit câ toți locuitorii de pe moșie sunt sclavii lor, și cu au dreptul să-l șicaneze să-I persecute și să-I tortureze fără nici uă răspundere. Ast-fel, mal ántéiü aü așe4at în tóté serviciele de esploatare a moșiei și a pă­durii numai evrei. De la contabil și până la cel din urmă morar sau ferăstrăoi, e­­vrei, și numai evrei. Au populat comuna Brusturasa pe lângă acesta sumedenie de slujbași, încă cu vre­­un 160 familii de evrei. O­ singură lucrare au reservat și pen­tru țăranii de pe Brusturasa, lucrarea cea mai grea care póte fi, și mai puțin pro­­ducătare. Așa, țăranilor de pe moșie le-au dat să care butuci din pădure, cu preț de 60 bani bucata, adică să taie copacul din pă­dure, să-l d­opârte scá să-l facă de mări­mea cerută, și să-l aducă la ferăstrău Un om, ori­cât de harnic fie, el nu póte căra într’un zi de cât doi butuci; prin urmare ziua unui om cu boii lui, i să plătește un leu, pentru încărcat și cărat numai, osebit ca trebue să’și treacă vre­mea și cu curmatul și cioplitul copacului, ceea ce intră tot în acest preț. Așa dér ómenii de pe brustura sa muncesc cu boii, uă săptămână de 4‘le pentru 6 lei, pe când cel­l’alțî, streini, profita până la 20 lei și mai bine pe săptămână, pentru o muncă cu totul mai ușoră. Dar credeți ca acesta muncă măcar li se plătesce regulat după tocmela ? Nu. Iată cum . La ziua hotărîtă, Românul vine la curte, la Boerul evreü, ca sé’l plátéscá munca. Acolo, el înfățișază tóte fidulele pe care i le-au dat tot credincioșii stăpânu­lui ca dovadă pentr câți butuci a că­rat în cursul săptămânei ; Grinberg s’au contabilul lui, primind țidulele, pune la socoteala țăranului mai puțini butuci de­cât se prevăd în țidulî, s’all ’s caută câr­­ciob ca butucii nu sunt de mărimea s’au grosimea cerută după angajament. Țăranul, văzând câ i se răpește și a­­cest mic preț al cruntei sale munci, în­cepe să se vaite și să facă gură, cerân­­du’și dreptul ; atunci la moment i se rup țidulele, și cu palme și insulte ’1 da afară. Réü cu réü l dér maí réü fâră réü! 4ice Românul, văzând pe urmă omul,ca acum nu are nici bani, nici fidula cu care să dovedesca munca sea, și ca să nu se stri­ce de tot cu stăpânii, năzuește și intră la boer, cerând să-I plutesca măcar pe cât crede d-lul câ e drept. Atunci evreul se preface ca vrea să-I plutescá, dar, găsesce un alt mijloc in­genios, prin care să se îmbogățască pe nedrept din sudarea țăranului român. Ecă care : Obiecteza ca nu are parale, fiind-că le au dat la cel-l­alți, dar ca pote să-i dea uă fidulă la dughiană, (adică la un alt evreu tot al lui), ca să și ia făina și brânza. Țăranul primeșce, ânsă i se pune în socotela 3 fr. banița de făină și 1 fr. 30 b.­ocatia de brânză, care la mocani în sat nu se vinde de­cât cu 70 bani o­­caua. Cu modul acesta, sărmanul muncitor plătind îndoit lucrul ce i se dâ drept prețul muncei făcute, lui nu-i rămâne de­cât pe jumătate din prețul după anga­­­jament. Ast­fel câ muncesce, el, și cu boii lui, vă­zi întregu la butuci pe 50 bani, întrebăm acum, în fața unei asemenea stări de luturi, în fața atâtor abuzuri și șicane, cine nu s’ar revolta ? Ori cât de blând și răbdător fie țăranul român, to­tuși ajuns cuțitul la os, sare și sdrobesce într’ua parte și în alta pe făcătorii lui de réü. Ca consecințe ale acestor fapte au fost mișcările revoluționare ale locuitorilor din serile de 8 și 10—11 ale curentei, câci numai pot suferi. D. Prefect Sebastian și d. substitut de procuror Malaxa, mergând acolo, și cons­tatând tóte tânguirile, au liniștit pe re­voltați. Din tot ce s’a constatat, nu rezultă de­cât câte­va spargeri de uși și de ferești, precum și câte-va descărcături de puști prin strășinile caselor. Un evreu numit Șmil Vaisman s’a tân­guit c’a fost prădat în acea napte (de că­tre revoltați) de marfa din dughená, ca de 200 lei, însă după observațiunile fă­cute, s’a văzut cu tota averea lui din du­ghena și din casă nu făcea 200 lei. Nu s’au putut constata anume autorii faptelor din nopțile citate. REVISTA AGRICOLA SI CON­SERGIALA In sfârșit recolta cerealelor și mai cu sema recolta grâului a dat ultimul cu­vânt asupra venitului la care agriculto­rul român se póte aștepta, prin vânzarea acestei cereale, care aprope de maturi­tate cât și pe timpul recoltei, a fost fa­­vorisată de un timp bun, care a contri­buit forte mult la calitatea bobului, și pate chiar și la prețul cu care va trebui să se vândă acesta cereală, atât în târ­gurile nóstre, cât și în cele străine. Noi credem câ prețul cu care s’a vândut grâu, în ultimele 4 o 1­e. Pe târgurile și în por­turile nóstre, se vor mai urca din două cause principale și anume: Prima causă este calitatea grâului din anul acesta, care este superiorá celei din anul trecut; a doua causă este cu­ recolta grâului în Rusia, Francia, etc., și chiar în Statele­ Unite, lasă mult de dorit, mai cu semn în Rusia de memb­ri și în Statele­ Unite, de unde se póte crede ca esportațiunea acestor țări va fi minimă în raport cu esportațiunea din anul trecut. Acesta din urmă cau să cred ca va contribui mai mult a mări esportațiunea grânelor nóstre și ven­area lor în târgurile europene. Dar, cu tote acestea pate în esportațiunea grâ­nelor nóstre să se simtă să înterziere, din cauză ca în unele târguri europene, și mai cu semn în Statele­ Unite, neguță­torii de grâne și­ au magaziile pline încă cu grâu din anul trecut, și cu acești ne­guțători, voesc cu ori­ce chip ca mai án­tâia să se desfacă de grânele cele vechi și mai pe urmă să cumpere pe cele nouă. Și tocmai acesta este și cuvântul de în târgurile europene, ca și în statele­ Unite, afacerea cu cereale este mai tot­deuna a­­ceeași, și nu se simte nici uă mișcare im­portantă. Tot aceeași liniște domnesce și la noi, și nu trebue să ne prindă mira­rea de loc, fiind­ câ noi cu producțiunea grâului ne pasăm singuri pe consumațiu­­unea esterioră și fórte puțin pe cea in­­teriora, prin urmare trebue să asceptăm evenimentele din afară ca să ne ridice sau să ne micșoreze prețul grânelor nóstre fie de calitate bună sau rea. Plóia din urmă de și a căzut în mică cantitate mal cu semn împrejurul Bucu­­rescilor, cu tote acestea a făcut mult bine mal cu sema porumbului și fânețe­­lor în general; ci pe de altă parte a fă­cut ca timpul să se rácesca prea mult, acesta răcire este prea timpurie, și după părerea nóstrá, decá timpul nu se va în­drepta, ne putem aștepta de pe acum la uă tomna scurtă, umedă și frigurosă. Ne aducem aminte, ca în anul trecut, răcirea timpului a început cam pe timpul acesta și cunoscem cu toții consecințele cele triste, ce acel timp a avut asupra calității vi­nurilor, precum și asupra cucerii porum­­burilor. Ne este frică să nu pățim și în anul acesta cu viile și porumburile, ceea ce am pățit în anul trecut. Am dori forte mult ca prevederile nóstre în privința a­­cesta să nu se implinesca. In cât privește porumbul n’ar fi réa décà s’ar tăia tóte firele d’asupra ștuletelui fiind­cu cu chi­pul acesta cucerea ștuleților se va grăbi, recolta se va putea face mai de timpu­­riu, și agricultorii noștril cari sunt obi­cinuiți a face semănatul grâului mai mult în porumbiști, vor putea face acesta lu­crare agricolă în condițiuni mai bune , de­și noi suntem cu totul în contra a­­cestei lucrări, și pentru semănatul grâu­lui de tomnă numai în ogor, și a lăsa porumbiștile pentru semănatul cerealelor de primă­vară, târgurile nóstre. De­și astă­zi atât în târguri cât și în porturile nostre se gă­sesc cereale, și mai cu lomn grâu și orz, din recolta anului trecut și din recolta anului acesta, cu tote acestea, cerere­a din afară fiind minimă, liniștea domnește pretutindenea a­casă ca și în târg, pre­țurile cu care s’a vândut productele nós­tre agricole sunt mai tot­deuna aceleași și este de observat ca în loc ca prețul să se ridice, de­o­cam­dată se va micșora, causa acestei micșorări este lesne de în­țeles . Țăranii noștri fiind datori pe la la creditele agricole sunt siliți a alerga la târg cu productele lor, mult puțin cât au, caută a vinde și cu un preț mai scă­­zut­ nu­mai ca să nu se mai întorca cu marfa acasă, și ca să se potâ plăti de da­­toriă. De acesta stare anormală a țăra­nului nu póte profita alt­cineva de­cât speculanții de cereale și brutarii. La 1 Iulie în oborul Bucuresciului grâul nou s’a vândut până la 90 i. n. chila . V­A * A v 5 FAT-FRUMOS­­ le Guy de Maupassant. III (Urmare). Silindu-1 ast­fel să vorbescă vr’un sfert de oră, îl întrerupse : Acum putem începe. Mai ânteia vom­­ presupune ca transmiți cugetările d-tele unui prieten, ceea ce-ți da voe să spui uă sumă de prostii, să fii caraghios, să spui tot ce-ți trece prin cap— începe : „Scumpul meu Henric, voiesci să scii ce este Algeria,—te voi­ satisface. Ne­gv­ând ce face în micul meu bordeiu de noroiü uscat, îți voi trimite un fel de ziar al vieței mele, cules 41 ® u­rb ore cu oră. Câte uă­dată vei găsi ca este cam fară perdea, nu face nimic, nu esc! silit să-l dai în mâna cucunelor.“ Se opri pentru a-și aprinde cigareta care se stinsese, și de îndată nu se mai auzi scârțiind nici condeiul pe hârtie. — Să urmam. „Algeria este un mare țară franceză pe granița mărilor țări necunoscute nu­mite deșertul, Sahara, Africa centrală » e. 1 »Alger este porta, porta albă și încân­­tatare a acestui ciudat continent. „Trebue însă să ajungi mai antâia până acolo, ceea ce nu este tocmai ușor. Scil câ sunt un forte bun călăreț, de vre­me ce dresez caii colonelului, pute însă omul să fie un bun călăreț și prost ma­rinar. Așa sunt eu. „ Iți aduci aminte de maiorul Simbretas pe care-l numeam doctorul Ipeea ? Când ne credeam bani pentru a sta 24 de ore la infirmerie ne duceam la visita docto­ rului. El sta pe scaun și rețeta­r­a era pururea cea urmatore: „ Acest soldat și-a stricat stomacul. Dați-I vomitiful No. 3, și 12 ceasuri re­paus și va merge bine. „El bine scumpul meu amic pentru a ajunge în Africa trebue să rab4i în timp de 40 ore un alt soia de vomitif după ordonanța Companiei transatlantică..“ D-na Forestier își freca mânile, fericită de ideia ce găsise. Se scula, începu să umble după ce mai aprinse­ră țigară și dicta pufuind fumul pe nas. Din când în când risipea fumul cu mâna. Duroy, cu ochii rădicați, îi urma tote mișcările trupului și obrazului. Acum dânsa se gândea la întâmplările drumului, făcea portretul tovarășilor de drum închipuiți de densa, schița­ră întâm­plare amoresa cu soția unui căpitan de ii­­wpfijtrafpre sp­el’jofp ijripS hayham­l­â#. Apoi se puse pe scaun, și făcu lui Du­roy întrebări asupra topografiei Algeriei pe care nu o cunoscea de loc. In zece minute sciü cât dânsul și făcu un mic capitol de geografie politică și colonială spre a pune pe cititori în curent și spre a-I pregăti ca să puta înțelege cestiunile seriose care se vor rădica în articolele urmatore. Apoi urma printr’uă escursiune în pro­vincia Oran, uă escursiune închipuită în care era mai ales vorba despre femei, despre Israelite, Spaniole și Arăpaice. — Numai asta face o plăcere, 4i­ ea d-na Forestier. Sfârși printr’uă ședere la Sa­ îda, la piciorele munților, și printr’uă intrigă a­­morósa dintre supt oficialul George Duroy cu un lucratare spaniolă de la manufac­tura Aîn el Hadjar. Istorisea întâlnirile, noptea în munți pe când dobitócele săl­batice gemeau și câinii arăpesci urlați. Apoi zise cu veselie: —Urmarea pe mâne.—Se scula :—Scumpul meu domn, așa se scrie un articol. Iscălește, te rog. El nu îndrăsnea. — N’au4b iscălește! Atunci începu să rîdă și semna în jo­sul paginei: George Duroy. D-na Forestier fuma mereu, umblând, și densul o privea mereu negăsind ce se ui ®ă spre a-I mulțămi, fericit de a se găsi lângă dânsa, pătruns de recunoscință și de fericire pentru acesta intimitate care începea. I se părea cu tot ce-l încongiura făcea parte dintr’easa, tot și chiar pe­reții acoperiți cu cârd­. Scaunele, mo­bilele, aerul unde domnea mirosul tutu­nului avea ceva particular, ceva bun, dul­ce, încântător care venea de la dânsa. D­na Forestier îl 4*3 ® de nă­dată: — Cum ți se pare prietena mea, d-na de Morelle? — Răspunse surprins : Mi se pare... mi se pare... ce este forte încântătore ! — Adevărat ? — Forte adevărat. Avea poftă să adauge:—Nu ânsă cât d-tea, dar nu îndrăsni. — Décá ai scil ce nostimă și ce deș­­tepta este. E ânsă uă curată haimana De aceea nu o prea iubesce barbatu-séa, care vede numai defectul și nu prețuesee calitatea. Duroy rămase încremenit când află câ d-na de Morelle era măritată.—Așii... e măritată.. Ce face bărbatu-scă?... D-na Forestier dete încet din umeri și rădicâ sprâncana. — E inspector al liniei de Nord. Stă la Paris vre-uă opt 4ü. Pe lună. Nevastă-sea numesce acesta „serviciul obligatoriu“ sau „corvada de săptămână“ sau „săptămâna mare.“—Când o vei cu­nosce mai bine, vei vedea ce deștepta și ce istiță este. Dute de-i să visită una din zilele acestea. Duroy nu se mai gândea la plecare. I se părea ca va rămâne pururea a­­colo, câ era la dânsul acasă. Ușa se deschise ânsă încet, și un domn nalt intră, cu tóte ca nu-1 anunțase ni­meni. Se opri când zări pe tânărul. D-na Fo­restier păru uimită să clipă, apoi zise cu tóte câ se cam roșise. „— Te rog intră, scumpul meu. Iți recomand pe un bun prieten al lui Carol, d-nul George Duroy, viitor ziarist. Apoi, cu indiferență, urma :—Cel mai bun și intim amic al nostru, cornițele de Vaudrec. Cei două bărbați se salutară, uitându-se bine unul la altul și Duroy se retrase îndată. Nu-I 4ise nimeni să mai stea. Mormoni câte­va cuvinte de mulțumire, strînse mâna tinerei femei, se ploconi înaintea noului venit care avea un aer rece și se­rios, și eși uimit, turburat, părea ca ar fi făcut vre­uă prostie. Când fuse pe stradă, se simți posomo­rțt, urmărit de întunecasa simțire a unei dureri ascunse. Mergea drept înainte, întrebându-se de unde-i venise acestă întristare : nu o putea tălmăci, însă obrazul serios al comitelui de Vaudrec, obraz cam bătrânicios, cu părul cărunt, cu aerul obrasnic și mulțu­mit al omului forte bogat, îl venea me­reu în gând. Observă câ venirea acestui om, punând capăt unei întrevederi încântătore, cu care se obicînuia inima m­a, băgase în­­tr’ânsul acesta impresiune de desnădăj­­duire. I se părea ca acest bărbat, nu știa pen­tru ce, fusese nemulțumit câ­t întâlnise acolo. Până la trei, nu mai avea nimic de fă­cut, și nu era încă decât două­spre­zece ,­ rămăsese în buzunar șase franci și 50;. se duse de luă dejunul la Baillonul Duval. Apoi umblă haimana pe bulevard și când sună ora trei, se urcă pe scara redac­­țiunei Vieței francese. Odaieșii ședeau afară pe bănc­ă pe când unul dintr’ânșii clasifica co­respondința sosită. Tota lumea era îmbrăcată ast­fel cum se cuvine în anti-camera unui ziar­ Duroy 4is® Caut pe d. Walter. Ușierul răspunse:—D. director are trebu, daca bine-voiți să stați puțin. Apoi îl arătă salonul de adăstare, plin cu lume. Acolo erau bărbați decorați, serioși, importanți, și alții réți îmbrăcați, ale câror rufe abia se zoreau, ale câror haine erau pline de pete ce amintesc cărțile geografice. Intre aceste persone erau și trei femei. Una frumósa, bine gătită, se­măna a cocotă, vecina ei sbârcită, semăna o veche actriță și avea un fel de tine­rețe falsă ca un miros de amor muced. Cea de a treia femee în doliu sta în­­într’un colț cu aerul unei văduve nemân­gâiate. ! A­if i

Next