Romanulu, septembrie 1886 (Anul 30)
1886-09-15
806 inspectori școlari, în privința abuzului ce se face cu cărțile didactice. * Potrivit unei circulare ministeriale de prin Februarie trecut, numai cărțile aprobate de minister pot servi în școli afară de cazul când într’un anume ramură nu există nici oă carte aprobată. Cu tote acestea, unii profesori, interesați bănesce, impun pe supt mână, uneori chiar pe față, cărți a căror valore n’a fost recunoscută de minister. Sunt destule greutățile ce întîmpină mersul instrucțiunii; n’ar fi reu să ne grăbim a înlătura pe cele ce ne stau în putere. * * * . Vineri, la 29 ale curentei, s’au terminat conferințele învățătorilor rurali ai județelor Botoșani și Dorohoi, reuniți în Botoșani de la 15 ale curentei. Solemnitatea, spune «Vocea Botoșanilor, a fost presidata de prefectul județului, d. N. Rojniță, și mai multe discursuri au fost rostite, între cari cel mai de semă de către d. revisor școlar N. Filotti. * Toți studenții universitari sunt rugați a se întruni Mercuri, 3 Septembre, ora 8 sera, spre a discuta diferite cestiuni de cari depinde buna organisare interioră a viitorului congres al studenților de la Beriad. * * * Din Galați , Eriséra, pe la orele 7, s’a făcut pe locul patinagiului proba de foc a domnului inginer Schalla. Proba a reușit forte bine. D. Schalla, în mijlocul văpăii produsă de 5 grămedil Înalte de lemne, peste cari se puseseră strujituri și se turnase petroliu, a făcut evoluțiuni timp de 15 minute. Îmbrăcat cu hainele inventate de d-sea. Se mișca în mijlocul focului ca în loc liber și se culca peste foc. Aerul i se trimetea cu ajutorul unei mare foiu prin un tub. Asemenea se trimetea apă cu pompa spre a-și ținea îmbrăcămintea udă. Lucrai era un adevăr de verjut, ?i d. Schalla spune «Vocea Covurluiului», a fost necontenit acoperit de aplauzele unanime ale publicului. * * * Mișcarea poporațiunii Capitalei pentru timpul de Duminecă 5 Septembre pene Sâmbătă 11 Septembre, a fost urmatorea: nascwi 125, din cari 63 băeți și 62 fete, morți 115, din cari 60 și 55 femei. Etatea morților : penă la 1 an, 48 ; de la 1—5 ani, 27; de la 5—20 ani, 6 ; de la 40 — 60 ani, 7; de la 60—80 ani, 8. reul Calistrat, asistat de d-nii I. Stoienescu și C. Meisner, secretari. D. Antonescu-Remus, propune ca, conform cu art. 30 din lege, să se numescá uă comisiune care la finele sesiune se redacteze un raport resumativ al deliberărilor consiliului. După uitinica discuțiune, numirea comisiunei prevăzută la art. 30 se amână după vr’uâ două sSu ,trei ședințe, D. C. C. Dobrescu citind art. 21 din lege, după care consiliul permanente e dator a face la finele anului oă expunere generală de starea și trebuințele instrucțiunii, cere acea expunere, mai ales în împregiurările în care ne găsim, când suntem chrămați a discuta noul proiect de lege. D. Șeicaru răspunde că consiliul permanente n’a făcut lucrarea cerută de lege, dar, adaogă d-sea, espunerea de motive la proiectul d-lui ministru pate fi privită ca espunere a stării instrucțiunii publice. D. F. Caian crede că consiliul general e de ajuns,se se mulțumesca cu espunerea de motive a noului proiect. D. C. C. Dobrescu <ace că espunerea de motive e un act personal ai d-lui ministru, pe când după art. 21 consiliului general trebuie să i se presinte că lucrarea consiliului permaninte. D-sea se mulțămesce cu declarațiunea că consiliul permaninte e solidar cu cele arătate în espunerea de motive. D. D. A. Laurian caută a demonstra că consiliul general nu e competinte a cere aplicarea art. 21 din lege. D. Al. Densușianu se miră cum, când e vorba de a se studia noul proiect, cestiunea ridicată de d. Dobrescu nu e la locul ei. Din contră, căespunere generală făcută de consiliul permanente e neapărat trebuitóre. De ce să numeim resultatele produse de legea din 1864, după date statistice biniară, când avem să ne pronunțăm intre acea lege și proiectul ce se presinta ? D. O. Meisner declară că e mulțumit cu declarațiunile membrilor consiliului permanente. D. F .Buescu atrage consiliului atențiunea asupra faptului că lucrările sale vor fi cu atât mai seriose și mai demne cu cât membrii din consiliul permanenter și vor face mai cu scumpătate datoria. Se pronunță pentru a se cere aplicarea art. 21. Majoritatea consiliului prin vot se rostește în sensul vederilor consiliului permanente. D.Qr Q. Dobrescu declară că cu purer pe .d. Al. Radu, din partea școlii comerciale din Galați, când d-sea n’a fost ales de corpul profesoral. Constată ânca că s’au numit în consiliul general șese profesori suplinitori, când e soltt de tota lumea că numai profesorii titulari au drept d’a fi numiți în consiliu. D. D. A. Laurian, după ce declară că d. ministru pate numi în consiliu după voe și că de acesta n’are a da socotelă decât Corpurilor legiuitore, promite că in privința d-lui Al. Radu va cerceta și va referi consiliului. Incidentul se închide. D. I. Crăciunescu propune că în conformitate cu art. 6 din regulamentul consiliului se se numescáuă comisiune, care in cel mai scurt timp se presinte vederile sale asupra proiectului de lege. D. C. C. Dobrescu zice că mai nainte de a se alege acea comisiune consiliul general ar face cu mult mai bine decâ ar studia în mod prealabil noul proiect, spre a se sei lămurit cari sunt vederile generale din puntul de vedere al principiilor manifestate de diferiți membrii ai consiliului. D. Al. Densușianu sprijini părerea d-lui Dobrescu. Consiliul hotărasce se discute în mod prealabil în serile de 2 și 3 Septembre și Joui, 4 Septembre, se alegă comisiunea prevăzută de regulament. Ședința se ridica la orele 3 p. m. t ori este strîns legat de acest fast măreț. Mândru póte fi dânsul de barbatesca sea < purtare de la Grivița. Scumpă trebuie sâ vă fie voe, vénétori, cutia de astăți. «Steaoa României» care lucesce pe vârful steagului vostru vâ amintesc vitejia fraților voștri căruți pe câmpul de onore. Vrednici fiți d’apururea de acesta falnică podobă. Incongiurațî cu credință steagul vostru încununat astăzi de Regina cu trandafiri pentru ci vii, cu frunze de dafini pentru cei morți. Incongiurațî fic cu dragoste acest steag, simbolul cel mai înalt al ostașului. Convins că scumpa mea armată va fi în tote împregiurările pătrunsă de sânta sea datorie, închin acest pahar în onorul său. Să trăiască armata, fata și reazemul României.» După acesta, M. S. Regina se ridică și, cu un glas viu și mișcat, ținu următorul toast : «In amintirea acelora cari am suferit, si a murit pentr ju țara și nu sănătatea ae^i^i cari vor ajunge viteji». ^ Solemnitatea deschiderea curților și Sub președința d-lui prim-președinte Adolf Cantacuzino și în prezența tuturor consilierilor curței și procurorilor. D. Procuror Beșteleu pronunță discursul de deschidere. Subiectul fu : «Causa smulțirei concubinagiului». D. procuror susținu în discursul sed și căută se dovedescá prin date statistice că căușele imulțirei concubinagiului nu trebuesce să le găsim de cât numai in dificultatea formalităților căsătoriei, în dificultatea formalitaților divorțului, și în nepotrivirea legilor civile cu legile bisericesci în acesta materie. D. procuror Beșteleg propune ca remediu suprimarea petițiunei introductive de divorț scrise. Suprimarea instanței de apel și prescurtarea termenelor. In privința căsătoriei propune simplificarea procedurei pentru facilitarea căsătoriei. D-sea terminând arată că in Francia personele divorțate se pot recăsători și este de părere pentru împuținarea concubinagiului ca aceiași sistemă să se adopte și la noi. D-na speră că prin înființarea consiliului de stat se va remedia relelor și lacunelor codului nostru civil. După acesta d. prim-președinte Adolf Cantacuzino in câteva cuvinte răspundând d-lui procuror Beșteley arată că cestiunea ce d. procuror a tratat atinge un rol imens ce bântue societatea nostră. Regretă énse că nu póte împărtăși părerile d-sele în ceea ce privesc o remediere ce trebuesc aduse. D. prim-președinte vede causa concubinagiului în starea economică a țarei, cheltuielile fiind mari în proporțiune cu trebuințele, și în nivelul moral al societăței. Consiliul general de instrucțiune. După un an de suspendare, consiliul general s-a întrunit erl la 1 Septembre. Sala consiliului e mică și forte puțin încâputare, încât ar fi de dorit, deși ședințele sunt secrete, a se găsi un sală mai spațiosá. La 12 ore din a ji, d. Ștef. C. Mihailescu, locțiitor de director, citesce discursul de deschidere, prin care comunică că se pune pentru anul acesta în desbatere «noul proiect de lege asupra instrucțiunei și organisarea școlelor normale pentru institutori». De față sunt 27 membrii. Din partea tea ministerului sunt delegați d-nii Gr. Stefanescu, B. Șeicaru și I. A. Laurian. Se aclamă președinte provisoriu archie DISCURSUL REGELUI In ziua de sf. Alecsandru s’a dat, după cât se scie, un prânzj la palatul din Sinaia. La sfârșitul mesei, M. S. Regele, după ce dete ordinea toți soldații batalionului să se înșirue pe lângă pavilionul unde era așezată masa regală, rosti următorele cuvinte : «Privirea ce o arunc asupra unui trecut de care ne putem mândri, ridică sufletul și întăresce încrederea în viitor. «Serbăm dér in totdeauna cu recunoștință aniversările ce amintesc faptele răsboinice ale astei. Astăzi sunt 9 ani de la isbânda de la Grivița. Ca un trăsnet străbătu atunci țara intréga acésta fericită veste, găsind un puternic răsunet în tóte inimile. «Lupta era săngerosă, jertfele mari, dușmanul ensé sdrobit de armata nostră victoriosă, și din acesta d’ânteia biruință România s’a înălțat în Stat de sine stătător. «Numele batalionului al 2-lea de vână ROMANULU 15.SEPTEMBRE 1886 SEPTERILE LA CONSTANȚA Note constanțiane. — Memorii „Promasone‘, tv. Mercuri, 18 August.—Mulțămită amabilității prefectului Constanței, făcurăm azji escursiunea proiectată prin comunele d’împregiurul orașului, visitarăm Cara-Murad, Donakioi, Carol, Cicâroi, Mamaia, având în tote câte ceva particular de observat. Minunată, interesantă, tropicală și prăfuită escursiune ! Déci ar fi venit în Dobrogia pentru a strînge datele necesare unei monografii dobrogiane în felul celora pe care d. L. Nacian a publicat-o acum la Paris, n’ași fi lipsit a ’mi lua un carnet și mai voluminos decât cela care e soțul inseparabil al peregrinațiunilor mele. Și nu numai carnet, ci și un aparat fotografic la minute, pentru a fiișa pe placa sensibilă diferite scene și ipochimene tătăresci, țigănesc, mocănesci, turcesc, lipovenesci ce întâlnirăm în escursiunea nostră. Dobrogea nu pate fi descrisă decât după ce va fii visitată și studiată de monografiști pe teren, în tote părțile ei. E uă țară curiosă in care cele 12 ori 14 naționalități locuiesc pare-se cu gândul de a pleca uă-data din ea; tote stau ca ’n conăcire, deci nici un amestec, nici uă înfrățire, acesta cu Lipovanul. Nemțul nu supera pe Turc. Preotul catolic din Cara-Murad, călugar din cinul Pasioniștilor, fost exilat de Ruși în Siberia și acum poposit in Cara-Murad c i prietin de căciulă cu hogea turc și cu popa românesc. Pe linia satului se vede de unde încep casele Românilor, de unde acelea ale Nemților, etc. Lucru bizar, efect de prospera colonisațiune. La primăria, vătâșelul, funcționar al M. S. Regelui României, stăpânitor al Dobrogei, este Tătar, și sprinten, și deștept, fiicra prefectului un buchet făcută la minute , are un surîs de la primitivitate rară ; pricepe românesce și se uită la noi cu ochii veseli, — atât cât ochii tătăresci pot se ftă veseli. Notarul, un tenor deștept și consciințios, ne conduce la primarie unde hârtiele comunei se afla așezate cu minuțiose reguli. Actele stârei civile bine scrise, fără ștersături, curate, intr’un colț, farmacia rurala , un dulăpior cu rafturi pe cari stau în sticle și’n cutii medicamentele cele mai cerute la țerâ. Gândeși din sat, câmpia întinsă și tristă, nota deșertului, nota pustielor nemărginite o dă și vro 3—4 cămile cari rumegá alene în ciulinii de pe marginea drumului. Diforme și utile animale! Ceia ce e trist, ceia ce respiră durerea cea mai adânca sunt ruinele satelor părăsite și cimitirele turcesc neîngrijite. Eu cred că, în mijlocul acestor pietre mucenite, unele drepte dar mâncate de sare, de ploiă și de vînt, altele dârîmate la pâmânt, altele strîmbe și pene la brin îngropate in mormane de pământ și mărăcinișuri, în mijlocul ăstui locași al desolațiunei, al ruinelor umane și al tăcerei jalnice întreruptă numai de croncănitul corbilor și ciocilor, un poet pessimist, un Leopardi sau un poet decadent, un deliquescent, ar cânta cele mai negre ale lor imnuri. Un Leopardi curios cum Dobrogea având asemenea Campi Sanii adică cimitire turcesc, sâ nu fi produs pene acum poeți lirici cari, pe mușchiul petrilor de pe morminte, se fi cântat deșertăciunea întregei firi, și în deosebi jalea câmpiilor dobrogene de felul celora ce străbăturăm adi. In schimb, decorarea și monotonia neîntreruptă a câmpiilor ți adorme mintea și-ți sfîrcesce orice fantasia, apoi costumurile Tătarilor, Turcilor și mai cu semă ale Țiganilor turcesc! te sgudură prin contrastele violente ale colorilor. Strigă roșul lângă negru, țipă galbenul limoniat lângâ albastrul închis; portocaliul schiară lângă culorea sângelui. Singurul verdele nu aruncă nota sa în acesta armonie a culorilor; verdele este al Padișahului și al Emirilor cari se coboră, în linie drepta sea frântă, din Mahomet și nevestele sale. Era la uă moră lângă Mamaia, pe acolo pe unde drumul merge pe marginea mărei, un țigănuși, un gasper di primo cartelo, atât de murdar, atât de foios, atât de negru, de sdrențuros, de urît, de rînjit încât un Fortuny, un Ziem, sau un înamorat al paletei venețiane ar fi leșinat de admirațiune în fața acestui produs adevărat al giavilor dobrogeni. Ce tip ! ce ființă omenescâ! Ni-a cântat, a jucat, a mimat cu nesce gesturi, cu nesce sunete guturale, neumane, neauzite; te-ar fi cresut în Congo; ne uitam împrejura-ne să vedem pe Stanley sau pe Savorgnan de Brazza scoțând mărgele și tistimele roșii stacojii pentru a-i le da. La Cicârci, intrăm într’uă casă de Tătar. Femeia, îmbrăcată în nesce șalvari roșii de mâncau foc, ne deschide și fuge pîrlită de se ascunde după nesce lemne. O vedem făcând semne de disperare bărbatului care scotea apă la puț. In casă curat, drept ornamente pe polițele de lângă vetrá cioburi de cesci și de farfuriere de la oraș adunate de femeiă când vreoă dată s’a dus se vândă la Constanța monedele găsite fiă pe marginea măreî sci prin săpături. A luat cioburile din gunoi, le-a spălat și printr’un sentiment al cochetăriei puternic în tóte gradele civilisațiunei le-a orânduit spre podoba pe polițe. Tatarul vine tocmai când eșim din casă. I se spusese că suntem doctori, înțelesese și tăcea. Unul din noi îi întinde mâna, împins iresistibil de sentimentul democratic și eminamente egalitar. Tătarul voia sâ facă selamalele, dar pricepu și ’ntinse mâna. Avea rîia 1 O 1 rîia din Cicârci , ce incident, ce reamintim ! Abluțiunile cu apă antirînsă în fața primăriei din Cicârci aduceau pe tapet abluțiunile prescrise de Al Coran. Practicam culorea locală în tata întinderea ei. O democratism, o egalitarism 1 pené și’n rîia te întinai. Tătarul a cărui figură proba teoria lui Darwin cu tote și cu tote ale ei, se uita la noi fără ca un singur mușchiu să i se mișce pe chip. Allah bilir ! — Dumnezjeu scie, prin urmare ce mai trebuia să scie și el de ce deputatul democrat — căci era și deputat ! — se spăla pe mână cu un fel de apă galbenă care te trâsnia a pueiösa. SCRISORI DIN VLASCA Giavacioc, 28 August, (9 Septembre) !8.0. Domnule directore. De câteva jile se aflu în plasa Giavacioc, la estremitatea județului nostru, de unde ve trimit acesta scrisore. Două fapte mai însemnate preocupă lumea acestei plâși. Pe aa parte din lume focurile ce au fost p’aci, pe alta, pe bieții țărani, vânzarea vitelor lor. Se ve vorbesc mai ântâiu de cea din urmă, ca cea mai însemnată ocasiune d’a vedea așa zisele felose ale Creditului agricol. ’Mi-aduc aminte că răposatul senator e Pișcă — om cu multă practica și esperiența — a criticat aspru pretinsele folose ale acestei instituțiuni, a arătat primului ministru într’ua ședință a Senatului de acum 2 sau 3 ani, că după ce țăranii plătesc să dobândă care pe atunci trecea peste 10 la sută, apoi sunt espuși la tot felul de șicane și străgăniri din partea perceptorilor, pe lângă că vitele lor nu mai sunt ale lor. ’Mi-a fost dat, domnule directore, se ved și eu adeverindu-se cu prisos în pl. Glavacioc, tot ceea ce răposatul Pișcă criticase în județul Teleorman. Am verjut, domnule directore, țărani cari, după ce plătiseră dobânda banilor perceptorului sau primarului, erau ăncă ua dată apucați de aceiași dobândă, și fiindcă nu aveau s’o mai platesca li se luau vitele și li se vindeau pe nimic. Am vândut bol de 200 de lei, vânduți pe 120 și 140 perechea — tóte aceste se chiamâ folosesc Creditului agricol ! Am vânut țerani plângând, cari dedeseră banii împrumutați perceptorului, dar nu aveau recipise , căci acesta avusese grijă a nu le da, pentru a mânca banii fără nici uă îngrijire. Și iarăși acestora cari neputând răspunde banii pentru a doua oră, li se luau vitele și li se vindeau pe nimic. Sciam vă dată că guvernul dădea instrucțiuni subalternilor lui, a se feri pe cât cu putință este d’a vinde vitele locuitorilor — singura lor avere — și a nu le vinde decât la târguri și la târguri mari unde póte fi concurență. Se vede casé că lucrurile s’au schimbat. Căci ce târg a fost și este în zilele acestea la Giavacioc pentru vite ? 1 Căci ce concurență póte fi la Giavacioc, căci singurul cumpărător este un samsar, care nu face decât speculeză pe țăranii cu vitele cumpărate. — Ce’mî mai dai să’ți dau vitele îna-ipoi ? 1 Vino cu banii ce’i am dat peste uă săptămână , adu’mi și mie vr’uă 10 sau 20 de lei și’ți dau vitele. Țeranul nevoit, disperat că nu mai are cu ce se hrăni, séu se împrumută cu dobândă de numai pielea lui scie cum o plătesce, séu décá nu găsesce, rabdă și vitele lui se vând — tot cu câștig pentru samsar. Eca, domnule directore, tot ce va pot spune de folosele Creditului agricol și vânzarea vitelor. Mai ’nainte de crearea acestei instituțiuni nu se faceau asemene vânduri, căci cei ce împrumutau pe țârani nu le vindeau vitele cu ușurința de care face ui Creditul agricol. La începutul acestei luni, focurile au avut frecare rol în împrejurimile de aci. După ce arse verină 200 stângeni paie de pe moșia domnului Costica Budișteanu, arse alți câțiva la Seric la d. Apostol Râdulescu, apoi la Neamțu și acum de curând hanul de pe moșia Ciupercenii ai domnului Barbu Grăjdunescu. Focul la tóte aceste moșii se zice că ar fi fost pus. De aci îngrijirea vecinilor și graba lor d’a desface paiele chiar cu perdere. Timpul continuând a fi secetos, mar că nu s’au făcut ogare. Se așteptă cu nerăbdare uă plaie mare pentru a se semăna grâu și rapiță. Dar décá nu s’au putut face ogare, să recunoscem că se lucreză cu activitate la șosele. Am antit vorbind țăranii că nici într’un an nu s’a lucrat mai mult și nu s’a pus mai multa piatră. Totuși în plasa Glavacioc va trece multă vreme pâné să aibă șosele. Prețurile bucatelor sunt în scădere. Grâul secaros se vinde la Giurgiu cu 58—60 lei chila, grâul bun 75—80 lei kila. Ovăzul cu 27—28 lei kila. A. B. C. S. P. Aflu că controlerele P.... cel cu banii luați pentru pretinse împroprietăriri, a fost destituit. Cănd va fi numit într’uă nouă funcțiune ?! A. B. C. Concursurile pentru scalele rurale. Nu e de mult de când onor. minister al instrucțiunei publice [a luat obiceiul ;a susț un_ i* vv/uv/Uie j_»v< ivț.» vEIlUldar.h Uo învățători fără osebire de titlurile ce ar poseda. Astfel pentru a ocupa asfăzit catedra unei școle rurale fie cineva seminarist, licean, normalist sau din gimnasiu, ori din cursul primar, se numesce Învățător suplinitor la început, și numai după ce a depus concursul, primesce titlul de provisoriu. Lé vedem péné la ce punt aceste concursuri sunt legale, logice, drepte și de bun efect. Legea, după care șcalele nóstre sunt organisate și conduse, nu prescrie în nici un articol concursurile ce se țin acum. Art. 317 din legea instrucțiunei spune că seminariștii, normaliștii se vor numi învățători fără concurs și cu titlul de provisoriu. In sine înțelesul cuvântului «concurs» nu insemneza acele esamene ce se dau astăzi de candidații de învățători, ci concurența între mai mulți prin sciința, aptitudine pentru câteva catedre sau numai una. Lupta drepta, consciințiasă, în fața unor omeni competing, nepartinitori, a mai multor forțe de inteligența, care voiesc a ocupa un loc de propagandă culturala și educativă, acesta este concursul. Nimic mai serios, mai important și mai drept ca concursul pentru uă catedră de școla rurală. Și cu tóte acestea când anansâm chipul cum să țin concursurile, de cine anume se țin, când și carile sunt urmărite, nu stim de ce mai mult ar trebui să ne mirăm și sâ protestăm. Timpul ținerei concursurilor în loc d’a fi constant, fici și anume în cea d’ântâia lună din vacanța cea mare, adică în Iulia, el variază cu timpul: aci în tomna când cursurile s’au și început, aci îndată după esamene; uneori prin mijlocul anului școlar ; și totdeauna fără veste ca să surprindă pe bieții candidați. In mare parte a concursurilor, unele sunt obiectele pe care viitorul învățător are a le preda, și alte sunt cestiunile asupra cărora e întrebat. Dintre tote, forma acestor concursuri e cea mai curiosă : la concursul oral pentru toți propunîndu-se aceleași cestiuni, fiecare candidat e nevoit sé recite înaintea comisiunei examinatare cestiunea dată. Frasă cu frasă, cuvînt cu cuvînt se borborosescu subiectul, iute pe neresuflatej după slova cârtei și’n atitudinea cea mai compatimitare. Un automat în mâna unui om, n’ar reproduce mai uniform, mai monoton și mai mecanic aceleași sunete, ori de câte T pui în mișcare. Acela care va torvoi mai bine și mai repede, și cu totul ca’n carte, va dobândi nota cea mai mare. Acesta tormața degradantă se repetă de atâtea ori înaintea comisiunei, câți candidați sunt ! Nici vorbă nu se face de înțelesul intelectual al cestiunei, de vr’uă desvoltare pre care, de vr’ua critică sau resumare , cu atât mai puțin de metoda ori de chipul de predare al materiei, de partea didactică a cestiunei; deci candidatul ar face acestă abatere, ar fi sâ câștige notă slabă ca unul ce n’a avut tactul presto, frasele sburătore și ca’n carte ! Comisiunea ce stă împietrită ca mumia tace continuu, și mutes ce pune nota. Inchipuiți-va un flașnet resunând jalnic și neîntrerupt înaintea unor colane de marmură, într’un cimitir , e că impresiunea ce mi-a făcut examinații și examinatorii la concursul ținut într’un județ cu candidații de învățători. Și acesta operațiune rutinară, primitivă și tâmpitore, cum se vede, are aerul a se numi concurs serios, conșcient și infailibil în alegerea candidaților de merit. Acest esamen de mnemonică, ce durei la câteva minute pentru fiecare candidat, are absolutul drept de a hotărî valorea intelectuală a candidaților, de a-I alege astfel, stabilind dreptul lor la catedră. Dar cine sunt membrii comisiunei esaminatore ? Revisorele școlar, un director al scolei primare din reședință, doctorul primar și inginerul județului . Acesta comisiune are puterea suverana și tota competința în examinare. Revisorul școlar care pene astăzi nu este decât un slujbaș administrativ , un om de încredere al ministerului și la care calitatea culturală pate fi ceva numai prin întâmplare , slujbaș care pare prea bine să nu aibă nici un zor de pedagogie, de organisațiunea intelectuala a învățământului . Medicul primar, inginerul județului, care mai mult interes pot avea de orice din lume pentru a sei, afară de pedagogie și aptitudine didactică la învățător! Și décá directorul unei scale primare urbane ar fi un om din scala nouă, tot ar mai merge ! Toți acești membrii așa de profani, în tehnica însărcinărei lor, au totuși dreptul să fie suverani în aprecierile lor personale. Au dreptul infailibil de control asupra tuturor scalelor din care candidații de învățători es cu certificatele lor de studie. Acesta comisiune are marea competința ca într’uă jumătate de oră se constate nirmalis!, sertlmaxist, licean, etc. a bine-meritat J s’au nu atestatul său, astfel că cele 8 esamene depuse de elevi în cei 4 ani de zile în cursul secundar supt conducerea a 8—9 profesori și supt directul control al ministerului pot rămânea nimic decà comisiunea examinatore găsesce cu cale. Trebue să fiă cineva prea chinez ca să nu vadă aci un ridicol și un revoltul,are usurpare de drepturi. Și când îți vine în minte peste acestea tóte abuzurile acestei comisiuni, tóté crudele ei persecuțiuni, tótu presumțiunea ei culturală, tóte erestele și opăcitele sale cestiuni în materiile de studio la cari s’adaugi ca coronament uneori ghelirurile ce face. Când ne amintim cu toți de faimósele tacse puse pe concursuri cum de el, de revisorul Arsenescu aci în Argeș și grasele plocene din alte județe, nu poți să nu recunosc cea mai grosieră corupțiune pusă la baza învățământului popular. Respectul către lege, dreptatea, nivelul cultural al candidaților de învățători și mai cu osebire moralitatea socială nu mai pot permite concursurile de pene acum, cari pe lângă reulică n’aduc nici un folos, pe lângă acela că aruncă discredit și umilire asupra școlelor normale, etc., apoi mai audesavantagiul lipsei de control asupră-le, șiacela d’a se face de ómeni cu totul necompetinți în însărcinarea ce li se dau. Iar ca culme a râului, aceste concursuri devin mai totdeauna nisce mezaturi pentru catedrele rurale. Déci onor, minister nu convine cu noi ca aceste concursuri sa se țină cu invățătorii suplinitori la două ani de zile după numirea lor în post, atunci cerem ca aceste esamene să se țină în timpul conferințelor, în prezența tuturor învățătorilor județului respectiv supt președinția unui director de școlă normală, s’au a unui anume delegat special într’ale școli, care să formuleze cestiunile propuse de resolvat numai pentru a constata: predisposițiunea candidaților pentru apostolatul ce voesc a îmbrățișa; aptitudinele lor didactice; cunostințele lor metodologice, cu un cuvânt pregătirea culturala ce au în facerea învățământului. Ceea ce se face astă cât cu concursurile pentru catedrele rurale este uăcurată calamitate, și daca nu se va pune capăt acestor curióse târguri atunci nu trebue alt flagel mai cumplit ca acesta care să compromită mai repede prestigiul și mersul învățământului popular. Asupra cestiunei concursurilor pentru școlile rurale simțim de a reveni înca pentru a sili atențiunea tuturor a să încorda asupra unuia din relele ce a cangrenat corpul didactic primar rural. Un învățător.