Romanulu, iunie 1887 (Anul 31)

1887-06-10

490 Dorobanții concetrați la Turboia vor ter­mina exercițiile lor la 31 Maiű (13 Iuniu), iar călărașii concentrați pe platoul de la Cotroceni la 11 (24) Iuniu. * * * D. dr. Chabudeanu va fi numit șef al ambulanței rurale din județul Ilfov în luna Iulie. D’astă dată ambulanțele nu vor avea de­cât un singur medic ajutor, fiind lipsă de medici. ♦ * * Procesul d-lui C. Balș, ce era să se ju­dece la 26 Main st. v. de către Tribuna­lul din Iași, secțiunea I, s’a amânat din cauză că au lipsit unii martori principali. * * * Lucrările pentru repararea palatului ad­ministrativ din Iași vor începe probabil chiar anul acesta și vor costa vre­oâ sută de mii de lei. * * * Poetul Emi­nscu se află greu bolnav la Botoșani. * * * Greva lucrătorilor de la secțiunea ma­­șinelor din imprimeria statului continuă încă. * * * Administrațiunea s’a milostivit în fine d’a plăti lucrătorilor concediați din impri­meria statului, fără d’a fi fost înștiințați mai dinainte, salariul pentru 15­­ zile. * * * Luptei i se comunică că un institutor din T.-Severin, se ocupă atât de mult de politică și atât de puțin de școlă, în­cât a elasperat pene și pe revizorul școlar din localitate care, a adresat un raport mi­nistrului cerând se se ia măsuri in con­­tra’l. Ministrul instrucțiunei énse, după ce a citit raportul, a pus următorea resoluțiune pe densul: La dosar péne se vor lua mă­­suri generale în contra unor asemenea institutori ! ?! * * * Citim în Liberalul din Iași . Cuib de anghina difterică a devenit sa­tul Bistricióra din plasa Muntele județul Neamțul. Suntem informați, că de două ani satul e bântuit de acesta bolă cumplită care seceră de atunci încace necontenit viața a­u o mulțime de copii. Atragem a­­tențiunea consiliului sanitar superior pen­tru luarea unor măsuri energice de de­­sinfectare rigurosa și de isolare severă a lucrurilor infectate. * * * Pentru negustori, <Jice Vocea Covurluiu­­lui, s’a pus un nouă șicană la vaporul de Brăila; nimeni nu pote veni de la Brăila cu un covrig în mâna, fara a­ fi supus re­gatelor de cabotagiu. Atât mai lipsea bie­ților Gălățeni și Braileni să li se facă acésta șicană, care pene astă­zi n’a ples­și nu­ prin capul nici unui vameș de când e­­xistă legi vamale și de când există aceste 2 orașe, nu­ mult este, unul din aceste simțiminte fi­lantropice din acest spirit întreprinzător nu au rămas măcar să scânteie și pentru bieții români și frați mai aprope ai noștri de peste munți, a căror număr de neno­rociți este mai mare de­cât al acelor din Paris și cari nu sunt așa de fericiți a pri­mi ajutore nici din partea statului lor nici de la capitalele țĕrilor străine și pentru cari abia câte-va persone din țară au avut mârinimositatea a le întinde câte uă milă ca să le potolescu suferințele. Am citit în prețuitul d-vóstru Românul a reprodus apelul sfâșietor al fiarelor ro­mâne de peste munți, dar durere acel glas a sunat aprope ca în pustie, și tocmai acesta e aceia nu o put­ea înțelege. De ce noi alergăm din resputeri se adunam și punem acolo unde e deja grămada mare, și nu ne îndurăm să dăm acolo unde este nimic ? Nu cum­va pentru că acești din urmă sunt români pe când cei dintâi fran­­cesc ?! C. Tălășescu. Un vechiu cititor al Românului ne tri­mite următorele drepte reflecțiuni: Domnule Directore. Ca de obicei luând a sprá simpaticul chiar Românulu în mână, citii, între altele, căldurosul apel al d-lui director al teatre­lor române, către presă în care îl cere concursul ei pentru animarea cetățenilor ca se sprijinesc­ representația ce se va da pentru ajutorarea incendiaților de la opera comică din Paris. La «Informațiuni» am ve­nit cum s’a constituit comitete și sub­comitete tot pentru a veni în ajutorul ce­lor de mai sus prin serbări, colecte ș. a. Fără îndoială este forte frumosă și vred­nică de totă lauda acésta interesare pen­tru acel nenorociți, totu ce m’a pus în în mirare casé si, spuind drept ce m’a mârt­ ROMANULU 10 IUNIU 1887 Nr. 3, sub patronagiul principesei de co­ronă Stefania. Acest regiment este unul din bravele regimente românesci, care se compune din împregiurimea Sibiului. * In Praga (Boemia) a murit, mai­­ silele trecute unul dintre cei înfocați luptători ai ideiei federaliste m Austria. Acesta este com­itele Heinrich Clam Martinitz, fost de­putat­ în Reichsratul din Viena și Landta­­gul din Praga din primele ejile ale parla­mentarismului austriac. Dânsul ’și-a câști­gat multe merite pentru națiunea cehă; d’altmintrerea spiritul aristocratic nu l’a părăsit până la sfârșitul vieței sale. SOIRI DIN AEARA Consiliul imperial rusesc a modificat în mod esențial ordonanța privitore la urca­rea impozitelor asupra pașaportelor pentru străinătate. In loc de 4 ruble 50 de copeici, cum se plătea pene acum pentru șederea do­uă jumătate de an în străinătate, se vor plati acum 9 ruble. Adaosul de 4 ru­ble 50 copeici se va trece la fondul in­­valiijilor. * Pe viitor nici Chinesii nu vor mai putea dobândi imobile în Orientul rusesc. Li se va permite numai ca să ia în arendă pă­mânturi din apropierea orașelor. Pașaportele supușilor Chinesi, îndată ce aceștia vor trece în Rusia, vor fi înlocuite cu pașaporte rusesci, pentru cari se vor plăti trei ruble. * (fiarele ruseșc), mai tate, sunt de părere că noul minister francez s’a creat supt presiunea Berlinului; ele regreta retrage­rea d-lui Boulanger. * Regina Serbiei se află încă de la 9 (21) Main în Yalta. La sosire i s'a făcut u­ pri­mire strălucită din partea autorităților și a publicului. * La Defense crede a ș­i că corona Bul­gariei s’a oferit în luna trecută ducelui de Alençon. Majoritatea puterilor, între care și Rusia, a și consimțit, dar ducele a re­­fuzat. La­­ 5 Iunie s’au făcut alegerile comu­nale în Bulgaria și Rumelia Orientală. Cei aleși sunt favorabili guvernului. * Joia trecută, noptea, un cern de Unguri au cutreerat în strigăte asunjitóre stradele Czegledului, oraș în Ungaria. Aceștia îm­­pră­știară în diferite părți scrisori, în cari amenința pe Evrei cu isgonire și cu in­cendiu. De asemenea și pe pereți au afi­șat placarde amenințatore contra Evreilor. Făptuitorii sunt urmăriți. ♦ Autoritățile unguresc­ voiesc cu ori­ce preț să se facă caraghioșe. Luni, a doua zi de Rusalii, copiii de la sculele primare române din Sibiu au eșit din oraș spre a serba așa numitul «Maial». N’au putut cusé nici acești copilași sâ’și petrecá fi­ua în li­niște, căci doar geandarmi, însoțiți de a­­genții poliției au găsit de cuviință să smulgă din mâinele copiilor nișce steaguri, cari, din păcate, nu erau unguresci ci ardele­nesc­, adică în culorile roșu, galben, vânăt. * Lunea trecută s’a se verșit la Viena sfin­țirea steagului regimentului de infanterie BATAI IN ARMATA Bătăile în armată nu se mai sfârșesc. Eea ce citim în acesta privință într’un diar din Iași și altul din Galați. Liberalul­ scrie: Vedem cu durere că unele grade supe­­riore din armată, care de­sigur nu-și în­țeleg de loc adevărata misiune ce o au, practica încă barbarul sistem al bătăii în armată. Așa bunioră, pe șeful numit al sf. Ioan, de peste bariera Salhanaua, se află con­centrată că parte a regimentului 13 de dorobanți. In compania l-ia a acestui r­giment sunt mai mulți răniți, cari nu pot face exerci­­țiele militare ce li se cer, și zac prin cor­turi la căldură și plaie aprope fără nici uă îngrijire. Ast­fel soldatul losub­sin Marcu e rănit la pă­mână, soldatul Marcu Ușor la omoplantul stâng. Ne-am convins prin noi înșine de acesta. Mai mulți părinți de familie, asigurân­­du-ne că acești doui răniți zac din cauza maltratărilor ce ar fi suferit de la supe­riorii lor, ne-a spus în același timp că mai sunt și alți mulți soldați bătuți grav. In sarcina d-lui căpitan Negoescu și mai cu semn a d-lui locotenent Dimcea se a­­runca în cea mai mare parte răspunderea acestor barbarii. Noi seim că există un lege contra bă­tăii în armată, lege care privește acest mijloc ca un drum către idiotizare și u­­cidere corporală, iar nu ca un cale de corecțiune pentru disciplină și educație militară. (Ziarul din Iași cere în fine numirea u­­nei anchete.­­harului Galații i se comunică din par­tea unui cetățân următorele : «De mai mult timp mă gândesc să vă pun în cunoscință de modul barbar cum sunt tratați soldații Cl­M­brâ­șul nostru. După tot serviciul greu ce sunt siliți a face, după ce totă cjiva și câte vă­ datâ chiar uă mare parte a nopții spală la tunuri și pompe, fac exerciții mi­litare mai fără nici uă întrerupere, bieții soldați sunt bătuți într’un mod crunt de către superiorii lor. Eri chiar am fost mar­tor ocular, când d. căpitan Sterea Palladi, a bătut pe un nenorocit de soldat, lovin­­du’l mai­antei sub fălci, apoi după cap și în fine aplicându’i vr’uâ câte­va lovituri cu sabia, în­cât soldatul amețit a că­lut jos, de unde a fost ridicat de câți­va ca­marazi ai lui, pus în grajdul cailor și u­­dat cu apă spre a ’și veni în simțire. «De mult am observat, asemeni proce­dări dușmănesc­ din partea d-lui căpitan, dar de astă-dată nu mai pot răbda. Re­cunosc că d. Palladi este unul dintre mi­litarii noștri­ cei buni, dar acesta nu se pate opri, de a stigmatisa, în numele u­­manității, barbara-l purtare și a chema a­­tențiunea autorităților militare asupra sea spre a’l împedica de a deveni într’un di omorîtor.» ESAM­ENELE GENERALE Esamenele de promoțiune ale elevilor și elevelor din șcalele publice și private, pen­tru finele anului școlar 1886—1887, an a se ține în cursul lunei Iuniu 1887, în mo­dul următor : a) Esamenele se vor face : Pentru elevii și elevele din scólele se­cundare, precum : liceele și gimnastele cla­sice, gimnastele reale, seminariale, scólele normale primare, institutele pedagogice, a­­silul Elena Damna și estem­atele secun­dare de fete, de la 6 pene la 22 Iunie in­clusiv ; prelegerile acestor scule vor în­ceta cu finele curentei luni Maiu. Sculele profesionale de fete vor ține esamenile de la 12 pene la 22 Iunie, conform regula­mentului esistent. Pentru elevii și elevele din sculele pri­mare urbane de ambe­ sexe și pentru elevii orfelinatului de la Teiu, de la 14 pene la 18 Iuniu inclusiv; prelegerile acestor sco­le vor înceta la 10 Iuniu. Pentru elevii și elevele din școlele pri­mare rurale de ambe secle, de la 16 pene la 22 Iuniu inclusiv ; prelegerile acestor scole vor înceta la 12 Iuniu. Pentru elevii și elevele cari s’au pre­parat în particular și doresc a obține cer­tificate de promoțiune în scalele publice, de la 16 penă la 28 Iunie. In conformitate cu disposițiunile regula­mentelor în vigore, esamenile se vor ține în intervalul­­ filelor arătate, chiar Dumi­neci și sărbători fiind, în cre ante și post­­meridiane, destinate pentru secțiuni și a­­nume : a) Pentru sculele secundare de ambe­­secse de la 8 pene la 11 ore a. m., și de la 2 pene la 4 ore p. m.; b) Pentru sculele primare urbane de la 9 pene la 12 ore a. m. și de la 2 pene la 4 p. m. ; c) Pentru scólele primare rurale de la 9 péné la 12 ore a. m. și de la 3 péné la 5 p. m. Examinarea lucrului de mână la școlile primare de fete, institutele pedagogice, a­­silul Elena Domna, estem­atul secundar de fete, cum și la școla profesionala de fete din Bucuresci, se va face în dilele de 23 și 24 Iunie, în localurile fie­căreia din școlele menționate, în Iași, în dilele și lo­calele ce le va destina di­rector al Uni­versitatei cu consiliul municipal, în Cra­iova, în dilele, orele și localurile ce se vor hotărî de către consiliele comunale ca comite școlare. Esamenile elevilor și elevelor din șco­lele și institutele private, cari nu vor dori a obține certificate de promoțiune în scu­lele publice, se vor face in duele ti orele ce le vor indica spre acest­ scop direcțiu­nile lor respective, și anume: ministeru­lui pentru Bucuresci, d-lui rector al Uni­versitatei din Iași pentru urbea Iași, în celel­alte orașe direcțiunilor de licee și gimnasii pe unde se vor fi aflând aseme­nea institute, iar în orașele pe unde nu sunt picéé s­au gimnasii, consilielor co­munale. Esamenile și producțiunile publice ale elevilor din conservatorele de musică și declamațiune se vor ține în düe și ore diferite, conform regulamentului special al acelor institute,­­file și ore, cari se vor publica în urmă cu programele esame­­nelor, până la 1831 când după cunoscutele de atunci împregiurari ridicându-se tote hâr­­tiele din casa mea, între care era și acesta, s’au perdut împreună și cu alte interesante documentarî vechi și noui, între cari am avut și copia tălmăcire­ hatișeriful dat țâ­rei prin Tâulul Logof, scris chiar de Mi­ron Logof și iscălit de densul. Pe care după tatá stăruința ce am întrebuințat nu le-am putut afla, rémânând cu neștârsâ mâhniciune pentru perderea lor. Acum după ivirea arh­ivei românesc­ nădăjduesc că vor reînvia asemenea documente ce socotesc că se vor fi aflând păstrate pe la alți compatrioți. Tot ua dată împărtășesc dumitale și des­crierea mergerei deputaților din Moldova la Petersburg la anul 1770, pe care după ce vei culege din ea, aceia ce vei avea trebuință... vei bine-voi a mi-o intorce. Dupa care nu voiü remânea odihnit de a’ți găsi și alte documente vechi, vrednice și pentru una și pentru alta, și a’mi în­deplini uâ sfântă datorie ce are fie­care către țara mea, de a nu remânea lucrurile vechime] îngropate în adâncul nesciinței. Iași, 26 Iuliu 1840 Antohi Sion. Acesta scrisare este forte importantă. Ne arată: a) că pe la 1806—timpul când s’a ras pentru prima oră barba—era scri­itor in visterie, de aceia nu’și mai iscălea funcțiunea, ci numai simplu Antohi Sion ; b) că documenteza el singur revoluțiunea din 1831 și încălcarea casei lui, de către Ruși cum se arată memoriele lui Kiseief; c) ne arată că Antohi Sion era un ama­tor de lucruri vechi, căci ori­e el «am a’mi îndeplini­tă sfântă datorie, de a nu re­mânea lucrurile vechime­ îngropate în a­­dâncul nesciinței. Pare că ne vorbesce Tucidid (Bellum Pelop. I.) Era așa de mulțumit Antohi Sion că te­­norul pe atunci D. Gogâlniceanu întreprin­sese a redacta ua revistă ca arh­ivă ro­­mânesca, că repede îl încredințază totul. In 1840 Iunie 10 îi dă manuscriptele, despre care ii da adeverința de mai sus : în 26 Iuliu îl da alt tânc de manuscripte, credând bătrânul Antohi Sion că i le va da îndărăt. S’a înșelat casé. Mortea sa a­t pucat fără veste în 1848 și manuscriptele date sunt și astă­zi în posesiunea d-lui Gogălnceanu. Acesta a fost Antohi Sion. Persona ne apare cu atât­ mai mare nouă, cu cât ne îndepărtăm prin timp de ea. Ac­tiv, cu dor de țară, răscolitor a tot ce e vechiü și interesant pentru țara nostră, vrăjmaș neîmpăcat al Rușilor, de la care a avut a îndura multe, el va fi represen­­tantul mândru al familiei Sioniștilor cât pr provoc gonomționUo Toți membrii familiei Sioniștilor cunos­­ceau mai mult sau mai puțin căite. Dăm aci alte nume, cari se delectau cu chitul. C. Sion pali, frate cu Antohi scia și el grecește, cari au fost ale lui, ca­ apolitică parallila tu Arhontos Logophetu» Paris 1833, data Iul de Ion Poni,­­elev al academiei Mihailene, cum arată uă altă notă cu un dat posteriorä. Tot acest O. Sion pah traduce pentru sine 2 piese de teatru, cari și asta­ di se păstreza în manuscript în biblioteca sio­­nesca: a) Menehmele sau frații de ginere 1838­9 (18) C. Sion. b) Elisabeta sau fa­milia surghiunită în Siberia 1838, August 8, C. Sion. Ambele sunt traduse pe când G. Sion era în Iași și, de ce di pentru a mea tre­buință. Era tradusă de­ piesa Elisabeta când A. G. Fotescu o publică în 1844 în Bucu­­resci într’un volum de 154 pag. (D. Mațcu Catalog, sub anio). Se dă numele tuturor Sioneștiior, frați cu Antohi, într'un act din 1847 legalisat de divanul țârei de atunci. Dau rezumatul: Divanul țârei legaliseza un copie de pe un mărturie veche, care arată că Sioneștii de «di. Spat. Antohi Sion, pah. Ioniță, pah. Costachi, pah. Constandin și Serd. Loader cum și răposatul ban Neculai Sion fii lui Iordachi Sion stolnic sunt de neam boeresc, cum arată documentul de la Va­sile Vodă din 7150, și altul din 7204, și cartea din 1765. Adresa către divan e susținută de Ve­niamin Episc. Romanului și Sofronie E­­piscopul Hușilor, ca martori, iar boerii de divan, cari o iscălesc, sunt : Alex. Ghica, log. C. Sturza, log. Conta, log. C. Mavrocordat, log. Alex. Mavrocordat, log. Th. Balș, log. Scarlat Miclescu, vorn. C. St­urza, vorn. Ștef. Catargiu, log. Iordachi Gluis, log. Iancu Cantacuzino, vorn. I. Bogdan, vorn. Palladi, vom­. Mai amintesc dintre Sionești pe loan Sion, tatăl d-lui Sion Gherei. Și el cunoștea mai multe limbi, probă cărțile ce erau ale lui proprii. Făcut căminar sub caimâcănia lui N. Konaki Vogoride în 1857 Noembre 2, se ocupă nu numai cu ale afacerilor, ci și cu literile. Același interes de documente avea și el ca și părintele său Antohi. Probă e ca publica și el câteva documente, ca cel pu­blicat în telegraful din 6 Sept. 1884, a cărui dată e de 1725 Iuliu 25, de la M. Racoviță voevod. Mai avea și darul poetic. Și de­și nu mânuea bine bine viersul, totuși în idei e destul de bine. Dăm aoi fragmente din poezie. Cerșeto­rul publicată pentru prima oră în ícea pentru minte, inimă și literatură (1844 pag. 15). Cu coșnița, strig, se duce; cucene de dru­mul lor Vara, iarna, primăvara cu elementele de supt Adăpost îmi sunt păreți de pe ulițe mai mult Lumea nu e pentru mine de cât chin ș’un iad cumplit Și nădejdea-mi este veșnic un demon ne­legiuit. Ore deca trufașii n'ar mai­­ intre muritori Cum ar fi lumea acesta, ori mai fi-vor cerșetori ? Dumnedeule m­’te-afli ? în ce loc ascuns la șchi ? M’aî­­poit, m’ai lăsat lumii pradă și te des­fătezi. Unde e a ta îndurare pentru mine zidi­rea mea ? Dar positiea în care astă­z­i am ajuns să fiu Mă pune la îndoeală vrînd să cred că tu tu ești viu. Nevoia aduce mortea și......................... de-uă dată s’a arătat Din bordeiul cerșetorei, eșind pentru’m­bracat, După densul alți duói omeni uă paradă ’nfâțoșa, După dânsul alți doui ómeni un scrin mare purta. Cerșetorea sinucisâ câtrâ gropa se ducea Cu-a ei fii cari-l găsise morți de fume în sartacea. Poezia are 83 versuri; și cititorul vede că poetul nu e stăpân deplin pe formă, silit fiind a face prea multe emisiuni acolo unde firea limbei cere să nu se facâ de fel. Ocupatu-s’au mult și cu agricultura, Mas^ * ------ rrm­mao «<♦> -------­ Uă visită la Brătești și familia Sioneștilor. — Urmare 1) — U­ dată cu săvârșirea însărcinărei puse mie am prescris și pentru mine uă copie de pe acel manu cript pe care l’am avut !) A se vedea «Românulu» de la 28 29 31 Mafii 3­4­5 6­8 și 9 Iuniu. gros acoperea luna, doctorul, temându-se să nu resterne, se opri sub stejar. — Nu mai avem de­cât­ un ceas de drum, mama Lefevre, strigă el; ast­fel, fii cu curaj, nu ne zoresce nimic. — Da, diss Frantz, ce a fost mai greu s’a făcut, și acum putem lăsa calul să re­­sufle puțin. Tata trupa se strânse împrejurul săniei; doctorul descălică. Câți­va scapărarâ ca să’și aprindă pipele , dar nu scotea nimeni uă vorbă, fie­care se gândea la Donon. Ce se petrecea acolo ? O so poră Jean- Claude să stea pe platou pené ce s’ajungă Piorette ? Atâtea lucruri durerose, atâtea reflecții întristâtore se grámadea în sufle­tul voinicilor astora, că unul n’avea poftă de vorbă. Cum stau acolo de cinci minute sub stejarul cel bătrân, în minutul când norul se retrăgea încet și lumina cea slabă îna­inta din fundul strâmtorei, do­uă dată, la două sute de pași în fața lor, apare pe potecă, între bradi uâ, figură negru, călăre. Figura asta posomorită fu luminată de uă radă a lunei; atunci se vede deslușit un cazac cu bonetul seu de piele de miel și cu sulița sea cea lungă atârnată sub braț, cu vârful îndărăt, înainta încet; deja Frantz îl pusese la ochi, când, îndărătul lui se vedu apărând uă altă suliță, apoi un alt cazac, apoi un altul... Și, în totă adâncimea pădurei, pe fundul palid al ce­rului, nu se mai vedu atunci de­cât ste­guțe în forma codii de rândunică cari se mișcafi, lănci cari straluceți și cazaci cari inaintau în șir, d’a dreptul spre sanie, dar fără sĕ se grăbascâ, ca niște omeni cari caută, unii cu nasul în sus, alții plecați pe șea, spre a vedea sub desiș], erau mai mulți de trei-de oi. Póte sé judece cine-va cât erau de mișcare Luiza și Caterina, aședate în mij­locul drumului. Privea amândouă cu gura căscată, încă un minută, și erau să se gă­­sescá în mijlocul tâlharilor ăstora. Mun­tenii pǎreți zăpăciți; peste putință să te întorci: d’o parte, trebuia să cobori zidul livedii, de altă se urci muntele. Bâtrâna fermieră, în zapacela ei, o luă pe Luiza la braț strigând cu un glas năbușit: — Să fugim în pădure ! Ea dete sé se cobore din sanie, dar pantoful îl râmase în paie. D’o data, un cazac făcu­se se audă un esclam­ație guturală, ce parcurse totă linia. — Suntem descoperiți, strigă­­ doctorul Lorquin trăgând sabia. Abia dedese strigătul ăsta, și doué­spre­­zece focuri de pușcă luminată poteca de la un capăt la cel-I­alt. Un adevarat urlet de sălbatici respinse la detunare, cazacii treceau de pe potecă în livedea din față, cu șalele plecate, cu piciorele lipite de burta calului, dând drumul cailor și fu­gind ca nișce cerbi spre casa din pădure. — He, iacâ-i câ se duc dracului ! strigă doctorul. Dar bravul om se prea grăbise se vor­­besefi; la două sau trei­ sute de pași în vale, cazacii se strânseră la un loc, ca un stol de vrăbii, descriind un cerc, fapoi cu sulița la mână, cu nasul între urechile cailor, porniră în fuga mare drept asupra partizanilor, strigând pe un glas răgușit : „Hurra]! hurra!» Fu un minut, de groza. Franz și cei­l­alți se aruncară pe zid, ca să apere sania. Peste două secunde, nu se mai înțele­­geau; sulițele se frecau de baionete, stri­gătele de mânie răspundeau blestemelor; nu se mai vedea sub umbra stejarului celui mare, unde se strecurau câte-ve raze de lumină slabă, de­cât cal în piciore, cu coma sbârlită, căutând să sară zidul li­­vedii, și adevarate chipuri barbare, cu o­­chii lucitori, cu brațul ridicat, lovind cu furie, înaintând, dând îndărăt și răcnind de ți se făcea părul măciucă în cap. Luiza, forte galbenă, și bătrâna fermie­ră, cu părul ei cărunt despletit, stau în piciore în paie. Doctorul Lorquin, în fața lor, para lo­viturile cu sabia, și pe când se batea, le striga : — Culcați-vâ, morbleu ! . . . culcați-va o dată!... Dar ele nu’l audeau. Luiza, în mijlocul acestui sgomot, aces­tor urlete sâlbatice, nu se gândea de­cât se acopere pe Caterina, și bătrâna fer­mieră,—se judice cine­va pe groza o cu­­prinsese,—recunoscuse pe Yegof, pe un cal mare și el slab, Yegof, cu cortina de ti­nichea pe cap, cu barba sbârcită, cu su­lița în mână, și cu pielea lui cea lungă de câne fâlfâindu-i pe umeri. Il vedea a­­colo ca și diua : era el, al cărui trist profil se înfățișa la zece pași, cu ochii scânteiători, aruncând săgeata-i lungă al­băstrie în întuneric și căutând s’o lovesca. Ce se facă?... se se­­ supuie, se prim­esca sorfa !.. Ast­fel cele mai tari caractere se simt sdrobite de un destin inflecsibil : bâ­trâna se credea ursită dinainte; ea privea pe toți omenii ăștia cum soreau ca niște lupi, se loveau unii pe alții, parau lovitu­rile, la lumina lunei. Vedea pe câte unii cădend, caii, cu frâul pe gât, fugind in livede. Vedea ferestra cea mai de sus a casei de pădure deschid­endu-se la stânga, și pe bâtrânul Cung, în cămașe, punând pușca la ochi fără se indrásnesc, să tra­gă în învălmășeală... Ea vedea tóte lucru­rile astea cu o luciditate deosebită și își dicea : «Nebunul s’a întors... Ori ce ași face, o se-mi atârne capul de șâua lui. Trebuie să se sfârșească cum am visat !» Și totul într’adevăr părea că justifică te­­merile ei : muntenii, prea puțini la nu­mér, se retrageau. In curând, începu vâr­tejul; cazacii, sărind zidul, ajunseră în po­tecă; o lovitură de suliță, îndreptată mai bine, atinse parul bâtrânei, care simți fe­rul rece că îi alunecă pe ceafă . — Och­i miserabilii­ strigă ea cădend sprijinita de mâni. însuși doctorul Lorquin fusese trântit peste sanie. Frantz și cu cei­l­alți, încon­jurați de două­zeci de cazaci, nu puteau se le vie în ajutor. Luiza simți un mână pe umor : mâna nebunului, călare cum era pe calul lui cel mare. In acest, minut suprem, biata copilă, ne­bună de spaimă, de pe un strigăt, de dis­perare; apoi ea vede lucind ceva în în­tuneric, pistolele lui Lorquin, și, repede ca fulgerul, smulgându-le de la cingătorea doctorului, le descarcă pe amândoué d’ua dată, ardend barba lui Yegof, a cărui față roșie fu luminata și sfărâmând capul unui cazac care se apleca spre ea cu ochii sgâiți de pofta de a o avea. In urmă, luă in mână biciul Caterinei, și în piciure, galbenă ca un mórta, isbi pe sub burtă calul, care plecă sărind. Sania sbură prin mărăciniș, se plecă în drepta, în stanga. De uă dată se isbi de ceva: Caterina, Luiza, piele, totul se rostogoli în zapadă, pe povârnișul pruntului. Calul se opri, că­dend pe spate, cu gura plină de spume amestecate cu sânge , se lovise de un stejar. Ori­cât de repede fusese căderea, Luiza reduse câteva umbre trecând ca vântul, îndărătul pădureț. Ea audise un glas gro­zav, acela al lui Dives, strigând : «îna­inte­ împungeți!» Nu era de­cât vă nălucă, una din acele­­ vedenii nedeslușite, ast­fel cum ne trec pe dinaintea ochilor la cesul din urmă; dar ridicându-se, biată copilă nu se mai în­doi : se bäteau la douâ­zeci de pași de acolo, în dosul unei cortine de pomi, și Marc striga: «Fiți îndrăsneți L,nu cruțați pe nimeni !». Apoi ved­u dour­ spre-czece cazaci urcând costa din față, printre mărăciniș, ca iepurii, și dedesubt, printr’un luminiș, pe Vegof străbătând valea la lumina lunei, ca un pasâre speriată. Se descarcară mai multe pușci, dar nici una nu atinse pe nebun, și sculându-se în piciore în scări, se în­­torse mișcând sulița cu un aer de bra­vadă, și scoțând un «hurra!» cu glasul acela patrumiâtor al croctului care scapă din ghiarele vulturului și își ia sborul. Se mai descurcară două pușci din casa de pădure ; ceva, câ bucata de sdreanța se deslipi de spatele nebunului, care -și urmă fuga repetând «hurra!» cu un glas­ răgu­șit, urcând poteca pe care o urcaseră to­varășii sâi. Și tota vedenia asta dispăru ca un vis. Atunci Luiza se întorse. Caterina era în piciure alături de ea, tot atât de ui­mită, tot atât de atentă. Ele se priviră puțin, apoi se îmbrățișară cu oă­mulțu­mire nedescrisă. (Urmare în No. viitor). --------- —| ---------

Next