Romanulu, iulie 1887 (Anul 31)
1887-07-24
ANUL AL XXX-LE Voiesco și vei putea. ANUNCIURI Linia de 30 litere petit, pagina IV..........................40 ban! Deto „ „ „ „ DI .... 2 le! — „ Inserțiunl și reclame pagina ni și IV linia . 2 „ — „ A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea (Jlarulni. LA PARIS, la Havas, Laffite et C-nie, 8, Plaoe de la Bonra*. LA VIENA, la d-nil Haasenstein, et Vogler, (Otto Maass). LA FRANCFORT, 8. M. — la G. L. Daube et 0-nie, pentru Germania, Belgia, Olanda, Elveția și Amerioa. — Scrisorile neîranoate se reîusa — E8EMPLARUL 1g BAN DUMINECA, LUNI, 24, 25 IULIU 1887 Luminétate și vei fi. A BOXA AIEX T fî In 1,'npiUilă și districte, mi au 48 leij șase luni 24 lei, trei luni 12 lei; uă lună 4 lei. Pentru tote țările Europei, trimestrul 15 lei A se adresau IN ROMANIA, la administrațiunea farului și oficiile poștale. LA PARIS, la Havas, Lalitte et Cune, 8, Place de la Bourse. LA VIENA, la d. G. Popovici, IB, Fleischmarkt. Ut ITALIA, la d. dott. Cav. Gustave Croce, Via San Francesco de Paola (N. D.) 15, Geneva. Articolale nepublicate ae ard ■wiMrewi=aBanrM««n*rwa Pentru tot ce privesce administrațiunea Românului, abonamente, reînoiri de abonamente, schimbări de adrese, anunciuri, etc., etc, a se adresa IO, Strada Nouă , unde este instalat biuroul administrațiunei nóstre, éi pentru tot ce priveșce redacțiunea și tipografia Românului. 3. Strada Domnei. Cu începere de Duminica viitóre Românulu va apare și RUMINICELE fără a se mări prețul abonamentului de și va eși pe an.* S3 tot mai mult Numărul esemplarelor ce vor apare anual, fiind acum de 345 în loc de 293 spre a se stabili u justă proposițiune și pentru cel cari cumpără Ziarul cu numerul, prețul unul esemplar se reduce de aiii la 15 BANI Abonații vor plăti case, pentru 345 numere, tot 48 lei, în loc de 51 lei 70 bani cât ar vine decá ar cumpăra jilnic să fóc cu 15 bani. BUCURESCI, 23 CUPTOR Spuneam ieri aci cum va fi să se facă istoria României și cum se va susține desa că istoria României contimporane începe după 1884. Asupra acestui subiect, actualizat de măsurile ce guvernanții ies în contra unora din cetățeni, funcționari Sau simpli alegatori, primim astătui de dimineta urmărirea scrisoire. JI dăm locul acesta, pentru că citim într'ensa un mare și dureros adevăr, uă constatare primă de ale cărei efecte nu vom întârzia a suferi. Eră scrisorea : «Domnule directore, «Inarul ce primesc astă-sară din «qltarul d-vostră, citesc în primul Bu«curescl vro câteva date asupra modului cum trebue să se facă isto ria contimporană a României. Văd «în acesta rapidă esposițiune că ideile, tote ideile cele mari, pietrele «de boltă ale edificiului nostru națio«nal, s’au pus în ogor românesc de la «1884 încolce și că, înainte de acesta «dată fatidică, pământul țărei înțele»nu rămăsese. «Și ceți că așa va trebui să se mBsmmsmm moMemmssmn «facă istoria României.jiceți ca să „stăruim cu toți a o spune astfel «tinerilor cari intră acum în luptele vieței sociale și vieței de stat, «străinilor cari până acum rău ne «cunosceau, bătrânilor noștri cari «până aflT mângâiați cu dor în amintirile tinerețelor evenimente «mari și gloriose, asupra cărora și «d-v0stră, pentru a fi în nota timpului, cereți a se trece cu bure«tele. «Fiă și așa, domnule directore, de «și în cestinul de falsificări istorice, de «schingiuirea naturei faptelor petre«cute, al părintelui dumitale Voiesco «și vei putea nu se potrivesce, cum «tot al părintelui dumitale Luminează-te și vei fi se potrivea minunat «de bine în discursul prefectului de «Gorj, care a provocat mânia puternicilor de astă-gi». «Vă notă lipsesce în concertul ce „ascultăm astă-c^I, un punct numați «atins în articolul de ieri, pentru a «completa liniamentele generale ale «viitorei istorii românesci. Trebuia: «domnule directore, să atrageți a«tențiunea istoricilor cari vor nemuri »pe 1884, 1885, 1886, 1887 și pe «cei cari vor urma tot cu aceleași «înalte idei, tot cu aceleași fapte și «legi binefăcătoare, tot cu aceleași biruințe neîntrecute ca și cești patru din «urmă ani, trebuia, <jic, a le atrage a«tențiunea și asupra binelui celui mare »făcut de guvernul actual tinerime! «române, viitorilor cetățeni, mari și «mici, carii vor înlocui pe bătrânii «ne ■ sLl f'.p.î'rîia ».‘O-uciv.r» «continuarea vieței române. »E că pântul ce Românulu a uitat «în primul seü Bucuresci de ieri. «El trebue reamintit cu atât mai «mult cu cât mai însemnat este și «cu cât mai deplin alcâtu este una «din marile idei ale acestor patru «ani, faimoși în istoria partitei liberale și în istoria întregei țări. «Cum s’a crescut tânărul eșit de «pe băncile facultăților, cum i s'a «făcut educațiunea socială și educațiunea de stat, cum i s’a dat e«semplele necesare prin care neofiatul este adus a înțelege demnitatea personală, consciința datoriei, «integritatea și principiul muncelo«neste, cum în fine s’a format ce«tărânul debutant în viață publică; «âcă ceea ce va trebui trecut cu toate amănuntele lui în paginele istoriei refăcute, de către scriitorii viitori și partizani ai adevărului: nu «trăim decât din 1884! «Căci, vedeți, domnule directore, «mari vor fi și celelalte idei ale «cestor patru din urmă ani, dar ca «zestre de căpeteniă avem de înregistrat și de autentificat înaintea «tribunalului Istoriei educațiunea »i»a crimei. «Va trebui se se pună în vedere «de către scriitorii viitorului nostru, «și va trebui să se compare educa«țiunea tânărului de către nulitățile «dinainte de 1884 cu educațiunea «tânărului făcută după 1884 de că«tre puternicii de astăli. Comparațiunea va fi instructivă ; apropierea «se va înfățișa ca una din cele mai «luminose ; se va vede lămurit pene »în cutele cele mai ascunse căt de «superioră este educațiunea a doua, «cea după 1884, cât de abilă, cât …de politică și cât de potrivită este cu «nota timpului nostru. «Deschideți, pentru a ve da împreună cu mine sema bună, deschideți, domnule directore, paginele «colecțiunei de treizeci de ani a, «Românului și veți pute urma pas «cu pas greșelile, visurile, și — permiteți-mi cuvântul , nepracticitatea «educațiunei politice ce se da de «bătrânii liberali, de nulitățile cari «s’au dus, tinerilor, viitori luptători. «Ce deosebire! ce contrast! ce «alb pe negru între acea educațiune «și educațiunea de astăzi! «Uă comparațiune: ai adus din «pădure un copăcel pentru grădina «casei ilole • ’! roftă d*«!«’! și dai «dăcinei timpul să se prindă în noul «pământ. După ce s’a prins, poți «să urmezi cu copăcelul după două «sisteme : ori :1 lași să crâscă drept, «mare, înalt, astfel cum, după legile «generale ale naturei și după firea «lui obicinuită, copăcelul va porni «să crâscă, ér tu din când în când «vei mai tăia pe ici și vei mai cu«rați pe dincolo, fără a jicni firesca «propășire a viitorului copac—ori, «cu meșteșugită și șirată arta a gră«dinarului, âncă de când copăcelul «a dat să se prindă, te vei hotărî «iilnic a’l mlădia, a’l suci, a’l strîm«ba, a’l încovoia, a’l aduce cu de-a «sila, a’l chinui în tote felurile pentru a’l face sg iea, nu forma pe «care legile nature au dat-o speciei «sale, ci forma pe care rafinarea, «capriciul și pofta de a’și arăta meș«teșugul ale grădinarului au hotărît «să’i dea. «Copăcelul geme, dar cresce ; se «frânge p’alocurea, dar cresce în«tr’alte părți. «Ființă viețuitore, el trebue să «trăiască în ron sau în bine, fatalitatea l’a aruncat pe lume, își face «drumul cum i se dice. «Și prin aceste turmente continue «grădinarul îl face să semene, pe «el stejarul falnic, când cu uă cadă «de păun, când cu uă cruce instrument de supliciu, când cu un fel «de pat peste care grădinarul ar pute «să se culce, de nu i-ar fi târnă ca «nu cumva crăcile întinse la pământ «ca șerpii tîrîtori, să se frîngă și să «cadă pentru veciă. «Nu credeți, Domnule Directore, «că deosebirea și contrastul »cari e«sista intre copăcelul lăsat în libera «espansiune a forțelor sale, și între «copăcelul music pe care arta grădi«narului»le bagă de timpuriu în mormânt, se pot vede și între cele cele «două educațiuni politice, între aceia «care se dă în epoca nulă dinainte «de 1884 și acesta care se dă acum, «în epoca de «uriași de al gândi«zel și de al Romei strănepoți»? «Uitați-vă în societate, la fiă ce «pas, fiă în viața de stat, fiă în viața «socială, și spuneți décá, mulțămită «eminentei civilisațiuni și principie«lorabile care ne conduc, educațiu«nea tânărului nu mlădiă, nu înec«voiă și nu sucesce cu artă caracterele, demnitatea și consciința. «Erau primitiv înainte, iubeau că ■ dreptul e drept și hoțul e hoțal,• ‘■fifrtX orin antichipalS«dierea rațiune!, prin ingeniosa sa«cire a argumentelor în fața cestiu«nei, tânărul politic surîde cu șire«temiă și, fără a se pronunța, pune «unul, două, nouă distingue acolo un«de odinidră, cu cinstea prostescu «de dinainte de 1884,țibcea pe șlead : «asta e houă ! «3 da ! suntem modelați, Dom«nu!e Directore, atât de bine, ne potri«vin atât de iute cu vartele cerințe «ale momentului, suntem atât de «bogați în espediente, încât, versându-ne pe noi și văzând și pe cei «caii erau odinioră, istoricul viitor, «acoia cu tema de mai sus, va escla«m, cu un entusiasm fără margini: «— Gloriă grădinarului care a dat «atâtea forme copăceilor ! Gloriă ! gloria educatorilor de astăzi cari au «suițiat cu atâta deșteptăciune tine«zmea română!! «Acest punct trebuia amintit isto ricului viitor. Nu luați în nume de «ron aceste rânduri, și credeți-mă: «Domnule Directore, al d-vostră bun «prieten. Un Român. SERVICIUL TELEGRAFIC AL „ROMANULUI" Paris, 22 iuliu. Camerile s’au prorogat astăzi. Madrid, 22 Iulia. In cestiunea prohibițiuni alcooluilor germane, guvernul spaniol, a însărcinat pe ministrul afacerilor streine de a căuta uă formulă care păzind interesele disteleriilor spaniole se nu atingă tractatul esistent între Spania și Germania. Agenția Liberă. Aliatul României în resbelul vamal Sub acest titlu Neue Freie Presse scrie urmatorele : Din nenorocire nu mai putem să nu recunoscem că Germania întrebuințază tote micilacele, ca să tragă felese din resbelul vamal austroromân și să cucerască piața română, care până acum a fost mai mult ocupată de către Austria, un însemnat sprijin pentru România în acest resbel vamal este înlesnirea desfacerea cerealelor române și guvernul român a început deja negocieri în acesta privință. Pe două parte se zice că dânsul voieste să încheie cu compania Fraissinet din Marsilia un arangjament pentru infințarea unui serviciu român de navigațiune pe Dunărea de jos. Pe de altă parte este ânsă vorbă pe clo Dilia.& legaturit.j^ între România și porturile germane de la nord. Ba Kölnische Zeitung asigură că guvernul român va da uă subvențiune din partea Statului pentru uă asemenea joncțiune de apă, și observă că Germanii au cel mai mare interes să devină stăpâni pe piața română, care, altfel, ar servi interesele franco-ruse. De Austria nu se face nici uă mențiune în Ziarul prusian. Dar nu mai încape nici uă îndoială că un asemenea proiect de navigațiune este îndreptat în prima linie contra intereselor monarcici nostre. Un convorbire cu principele Coburg Corespondintele din Viena ale țfiatului Times a fost la 16 i. c. la castelul Ebenthal și a avut o lungă convorbire cu principele de Coburg. Principele a protestat contra presei ruseșci, care îl presintă ca dușman al Țarului ; dânsul speră forte mult că alegerea sea va aduce împăcarea între Rusia și Bulgaria. Décá s’ar duce în Bulgaria cu un titlu necomplet, atunci n’ar putea cere supunerea deplină a armatei. «Eu am spus, încă din primul moment d-lui Stoiloff și celorlalți, că nu voiesc să joc rolul unui pretendent revoluționar. Numele meu, tradițiunile familiei mele și convingerile mele personale îmi impun să respectez cu sfințenie tratatele. Eu n’am umblat după corona bulgară; mi s’a oferit, dându-mi-se asigurarea că voiu putea face mult bine pentru țară. Misiunea a fost nobilă și eu am primit-o cu promisiunea că îmi voiu consacra viața mea, dar numai atunci când voiu merge în Bulgaria cu u autoritate necontestată.» «Voiu face tot posibilul pentru ca să obțin recunoscerea marilor puteri, și este posibil să mă duc la Petersburg, dar acesta nu este sigur. Ceia ce Europa pute sei cu siguranță este, că nu mă voiu lăsa să cad în ispită d’a mări înstreinarea între Rusia și Bulgaria și d’a spori încurcăturile în Bulgaria. Cu privire la principele Alecsandru, principele Ferdinand a zis că densul n’a primit nici uă depeșe de teblicitare din Darmstadt, uă împrejurare, care i se pare destul de ciudată, deorece principele Alecsandru era mai nainte unul dintre prietenii săi personali și acum trece ca unul care a renunțat la tronul bulgar, întreaga purtare a principelui Alecsandru este inexplicabilă; vădată zice că doreșce ca Bulgaria să nu lege sortarea de a densului (a principelui Alecsandru) și altă dată lasă să se scie că în taină speră să se înapoieze cândva în Bulgaria Dăcă principele Alecsandru doresce în adevăr binele Bulgariei, atunci n’are decât să spună în mod neîndoios intențiunile sale.» In fine principele de Coburg spuse că cunoasce tóte dificultățile, care ii stau în cale, dar aceste dificultăți nu sunt neînlaturabile și de aceia nu’și va perde curagiul. SCIRI D’ALE PILEI S’a acordat d-lui general Dunca Iulius comandantul divisiunei din Dobrogea, înalta autoritatiune de a primi și purta însemnele Medaliei comemorative pentru independința și unitatea Italiei. * * * S’a acordat dreptul de a purta medalia Virtutea militară de argint sergentuluiadjutant Ionescu Ghița, din regimentul 5 artilerie, pentru 12 ani de serviciu neîntrerupt, în gradul de subofițer, calculat îndoit timpul de campanie, cu o pensiune viageră de lei 500 pe fieecare an. * FOIȚA ROMANULUI 25 IULIU LENE Eram mai mulți în drumul de fer. Calea lungă, zăpușeala nesuferită și uruiala monotonă, ne aromniseră pe toți: pe unul cu capul pe spate, pe altul cu capul între mâni și cu cotele pe genunchi. Al treilea moțaia, al patrulea sforăia, și altul se încerca se dormă epurește, cu ochii deschiși. La scăpătatul sereiül un ventracorel începuse a sufla. Căldura se micșorase; zâpușela încetase; aerul nu mai semăna cu o apă încropită. Îndată ce nădușala de pe tâmplele celor somnoroși și adormiți se răcise, mânile lor începuse a se mișca, pleoapele trăgeau una în sus cealaltă în jos, capetele se invertiau în osia gâtului, picioarele hîrjieau tocurile pe mușamaca tocită a vagonului. Viața se deștepta încetul cu încetul. Când soarele apusese desâvîrșit, intindând pe cer fâșii lungi și roșii, prietenii se deșteptaseră întremați și cu poftă de vorbă. Anecdotele, amintirile din liceu, ștrengăriile din Facultate, dragostele și politica, se amestecau fără nici un șir, fără nici-o ordine. De multe ori vorbiau dour și trei d’odata. In sfârșit spuseră tot ce puteau se spue învălmășit, pene ce ajunseră la patimele lor. Aci se vedea bine ei sunt buni prieteni, și lucru rar printre tineri, ’și povesteau slăbiciunile într’un chip omenesc și sincer. Concluziile a patru din ei erau cele următoare : — Mie ’mi plac la nebunie femeile frumóse și Alfred de Musset. — Mie ’mi plac femeile tinere și vinul roșu și bun. — Și mie, țărancele réscoapte de soare, voinice, cu părul fără culoare, cu ochii negri, cu finul micșor și pietros, și vânătoarea. — Dar mie ’mi plac fetele sfiicioase, fragede, neștiutoare, în ochii cărora se vede ciuda curiosității, și în al doilea rînd un cal negru cu trupul deschis, repede, cu nările resfrânte și cu răsuflarea abia simțită. Cel de al cincelea, care în tot timpul căldurii, stătuse cu capul între mâini și cu coatele pe genuchi, deschise gura și începu să vorbăscă încet și pe gânduri. — Pe mine mă cunoașteți din liceu, eram un copil ciudat, cu o viață.... — Mai tare, mai tare, ziseră cei falți, n’audim nimic in urzeala asta nesuferita. — Mie nu mi-a plăcut nici odata ce a plăcut celor l’alți, nu pentru că plăcea celor l’ați dar pentru că nu’mi plăcea mie. Cât despre gusturile mele, destul de pronunțate, le am închis în mine, nu le-am dat pe față și nici n’am îndemnat pe cineva să le împârtășascâ. De regulă pe la 18 ani studenții au un obicei nesuferit de a se îndoldi între ei la lucruri rele sau bune, și mai ales rele, cari din felul lor nu le-ar plâcea. Cei cari fumează sabie cu țigări pe cei care nu fumează. Tutunul este sănătos chiar, te apără de molimă, ’ținea greața bucatelor după masă, ș’apoi într’o tigare de tutun câte idei nu stau ascunse. Când fumezi găsești trasele cele mai bune, când fumezi ’ți legi mai bine ideile între ele, dacă ești trist și fumezi gândurile cele triste să lipisesc cai și fumul de la o țigare; dacă n’am parale fumezi, te gândești și pe loc găsești, mijlocul d’a le găsi, când nu mai ești iubit, o țigare, două, trei, patru, și tortura amorului să schimbă în senin și în liniște. După două zile de discursuri de felul acesta, ba și mai neghioabe, cel care nu fuma s’apuca de tutun, varsă de câteva ori, și în așteptarea bunelor cari țin de tutun, bietul bacal, prinde patima fumatului contra careia să luptă apoi o viață întreagă fără a izbuti să se dăzbere de ea. Cei cari beau de asemenea cad pe cei cari nu beau decât apă, și încep , dar ești ca un copil mic, ca o fată de pension, ar trebui să fii mai bărbat. Un pahar de vin este furat din buzunarul doctorului , vinul ’ți dă sânge, te face mai viu,ți dă mai mult curaj d’a gândi, te face mai îndrăsneț, țî aprinde închipuirea. Incearcăte după câteva pahare de vin să scrii, vei vedea câtă imaginație ai și ce vie este și ce puternică este, și cât de capricioasă și de fermecătore este. Ce fel de literatură faci și tu! Literatura modernă fără vin este ca un zmeu fără visiitoare. Și bietul băgat după numeroase îndemnuri cearcă un pahar de vin, cearcă două, bea apoi binișor, pînă când începe să bea bine. In sfărșit începe a face ș’a tipări stihuri. La urmă, de patima vinului și de boala stihurilor nu să mai poate vindeca. De amețeala vinului și d’a stihurilor, căci vinul amețește cu spirtul ear stihurile cu rima și cu lipsa de spirit, s’apuca de gazetărie. De aceea în toată țara abia să găsesc, printr’o mie de versificatori, doi trei poeți originali cari pricep versul și creează câte ceva. Tot așa să întîmpla cu biliardul, cu femee, în sfărșit cu toate abusurile cari să resimtă închipuirilor naive într’un chip fermecător de către cei șireți și răi. Amăgat de seamă însă că cel cu viții dacă au și ceva bun în ei, acest bun îl ascud cu îngrijire, de teamă d’a nu fi concrați în ce le-a mai rămas ca valore Astfel vă previn că eu am avut și am o patimă primejdioasă pe care am postit’o cu îngrijire numai pentru mine, și ai ascuns’o cu atât mai mult cu cât se pate împrăștia mai lesne decât toate celealte patimi și viții. El destul s’o vestea să te și molipsești. Ea, de la ea însi este un adevărat discurs atrăgător. -Mă vedem, ce patimă, spune-ne, diferă 3i-l ali patru. -Lenea, răspunse cel d’al cincilea. Lener ,are te fură, te moleșește, te descânta iți povestește în urechi o mulțime de bsme fermecătoare, și-ți desfășură înmâna ochilor tablouri cu mult mai frumos decât priveliștile reale, și te ridică pe pământ, leganându-te în aer cu mult mai dulce decât cum te creazănă o bate pe apă. Românii din firea lor sunt nestornicî și leneși, de aceea avem doctori are în viața lor nu mai citesc un rînd de aceea avem profesori cari român la c arte cât trăesc, de aceea avem scriitorarii cari n’ar putea răbda să scrie 50 e pagine într’o d* Românii sunt leneșiin firea lor, de aceea au atâtea cuvinl pentru acasta stare a omului : leneș, trânjiv, moleșit, câstărnd, somnoros, aplețdulos, adormit, bleg, molan, picotit, întărit și alte multe cari ca și acestea se lca și prostului și leneșului. Și câte frasn’a mai scornit, aplicându-se la lene , dón d’a în picioarele, abia să mișcă, încălzește locul supt el, a prins rădăcini în pământ, îi picăm... în poală, cade d’a în picioarele, să creatănă ca uă gloabă în ham, abia deschide ochii, cască sâ’și descriee fălcile, pică pară mâlâeață, i s’a cârpit ochii, abia mesteca, etc. etc. Dar nu de această lene este vorba ci de patima lenii, a lenii care mă apropie de fericire și care mă trezește sărac lipit și destul de desgustat când mă gândesc că gura trebue să rențre și stomacul să moae, să vânture și să miștue. Este vorba de lenea care mă împiedica d’a fi om ca toți oamenii, făcându-me însă să gust plăceri pe cari alții nu le pot, nici înțelege, nici gusta. Gând se înopteazâ și cerul să spală de albastrul zilei, și stelele strălucesc ca niște ținte lustruite, clipesc ca niște ochi de argint și sputesc nemârginitul coviltir al cerului, când suna ca un taler luminos și rece să ridică liniștit, eu mă lungesc ia mijlocul curții, pe moalele florilor sălbatice, și nu vă puteți închipui cum mi se apropie tot văzduhul de pleoapele moleșite ale ochilor. Și basmele încep să mi se deștepte în cap. Și din când în când cerul mi-apare și dispare ca un tablou care se întorce când cu fața când cu spatele înaintea ta. Ziua când soarelui inundă lumea cu un potop de lumină, stau ceasuri întregi privind în vag, printre gene. Și micul curcubeu lipit de grăsimea genelor să aprinde și să desfășură și să precipita pe albastrul străvechu al cerului. In diminețele de iarnă, focul s’a stins de mult în sobă, este frig în odae, obrajii și vârful nasului sunt reci, și stând ghiemuit în plapămă, simț, gust cu plăcere, mă îmbat din căldura care să încovoae după trup, între mine și plapămă, ca o vată moale și câldicică. In acestă căldură mă afund ca într’o bac încropită. Inchiz ochii, răsuflu ceva mai greu, dar nu adorm. Intre a dormi și a fi deștept este o viața nespus de plăcută : ori ce închipuire este o realitate, cu formele cu colorile, cu mișcarea și cu viersul ei fericit. De ființa pe care o iubești, te apropii sfiicios și o săruți, dar o vedi bine și’i guști carnea fragedă, rumenă și parfumată. Paralele care’ți lipsesc le găsești și ai trecut hotarele în țăra minunilor. Volumul pe care nu mai scris încă, și póte nu’l vei feri nici odată, îl alcatuești în câteva minute, mai frumos decât ai putea, mai frumos chiar decât ai vrea. Lenea la mine este adormirea a trei sferturi din viața și mărirea colosală a rămășiții ei ; lenea la mine este o stare de magnetism animal; este o realitate mai puternica decât adevărata realitate. In așa stare, fiind culcat pe un dig, am cădut în mare; în așa stare fiind, am cădut dupe cal, în așa stare fiind, când am deschis ochii și m’am vădut într’un oglindă am inghiețat de frică credând că m’am înșelat și m’am culcat într’o odae streină cu un strein alăturea, închideți ochii cu toții și spuneți-vă un basm în minte, ca și cum l’alți spune altora, și veți vedea ce fericită stare este acesta lene. Intr’adevăr cu toții au închis ochii, fórte convinși că vor gusta o fericire ciudată. In capul fiecăruia să deșira un basm. Unii zideau, alții să încruntau. Toți erau cu ochii închiși. Când s’au deșteptat trecuseră de orașul în care trebuia să rămâe. De La Vrancea