Romanulu, septembrie 1887 (Anul 31)
1887-09-12
aNUL AL XXXI-LE Voiesce și vei putea. ANUNCIUM Linia de 30 litere, petit pagina IV................ 40 bani fetto » » » a III 2 lei - „ Inserțiuni și reclame pagina III și IV linia . 2 „ — A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea Ziarului, IN PARIS, la Havas, Laffite et Cune, 8, Place de la Bourse. LA VIENA, la d-nii Haasenstein et Vogler, (Otto Maass), LA TRANCFORT, S. M. la — G. L. Daube et C-nne, pentru Germania, Belgia, Olanda, Elveția și America. — Scrisorile nefrancate se refust — ESEMPLARUL (5 BANI Fundator©: C. A. ROSETTI • . ■ ' ■ < ■ Directore: VINTILÄ C. A. ROSETTI BUCURESCI, 11 BRUMAREL Solrile cele mai rele și mai îngrijitore ne sosesc de prin districte. Mai cu semn în unele părți ale țărei, seceta a stins și a uscat tot ; țărani sunt amenințați de uă mare lipsă și vitele lor nu mai au ce mânca. Ni se spune că în câteva districte, și putem cita districtul Tutova țăranii își au lăsat vitele să rătăcască pe câmp, căci nu mai au ce să le dea să mănânce și numai sunt în stare să ingrijesca de ele. »Iți este mai mare mila—ne scrie unul din corespondenții noștri de peste Milcov—să vefii starea de plâns a satelor nostre; seceta a ars astfel pământul, încât în unele părți nici fir de urbă nu se mai vede pe câmp; vitele mugesc de fume și abia se mai pot ține pe picioire; priveliștea este dintre cele mai triste și mai sfâșietore.» Ecă cum stau lucrurile la țară; ucă starea în care se află satele nóstre în unele din districtele bântuite de secetă. Și răul acesta merge crescând, astfel că, cu apropierea iernei, miseria cea mai cumplită bate la ușa țăranului. Ce va face el fără hrană și cum își va duce fiicele până la anul ? De vitele lui nu mai vorbim, căci ele sunt sau vândute pe nimic, sau, cum fuserăm, lăsate să rătăcască pe câmp și să piară de fume. Greu deci, fórte greu stau lucrurile la țară, și trebue să ne gândim serios și cât mai neîntârziat la ceia ce avem de făcut, dacă cu adevărat ne interesăm de starea poporațiunei nóstre rurale. Am atras la timp atențiunea celor de la cârmă asupra miseriei de care sunt amenințate și au să fie cumplit bântuite mai multe din districtele țărei, din causa secetei ș’a lipsei de recoltă a porumbului. Nu se amuncă ce s’a chibzut, dar stăruim a îndemna pe guvern să ia măsuri mai din vreme pentru întîmpinarea răului. Ar trebui ca, în timpul cel mai scurt, fiecare prefect să prezinte ministerului un tablou exact de starea districtului în capul căruia se se află, cu privire la lipsa de hrană a locuitorilor. Luatu-s’a vr’uă măsură în acesta privință ? Nu stim, căci în Monitorul oficial n’am refiut nici vă circulară de felul acesta. Atunci, ce accepta guvernul ? Ne oprim pentru a fi la acesta întrebare. Vom reveni. Englitera și Rusia în Afganistan Recompensa oferită de Englitera guvernului Țarului Prusiei fiice L’Indépendance belge — pentru arestarea lui Ayub Chan, pare că n’a avut resultatul așteptat. Ayub, după serrile din urmă, s’a putut strecura de a nu cădea în mâna autorităților persane. El deci trebue să fie departe de frontieră, pe teritoriul turcoman, conspirând cu șefii tribului în contra emirului Afganistanului. Se crede în general că se va duce la Herat. Se scie că el a fost guvernator, un fel de rege, al acestei provincii, are aoi destule legături, și mai multe ori a circulat zgomotul că garnisona din acest loc era gata a se revolta pentru el în contra Emirului. Heratul pare a fi pentru el uă forte bună bază de operațiuni în contra lui Abduraman. Este de prisos să mai spunem cât de grave ar fi urmările unei asemenea eventualități. Corespondentele ziarului Times la Calcuta, care nu este bănuit de dușmănia în contra Emirului, afirmă că n’ar fi cu greu lui Ayub d’a urzi uă mișcare insurecțională «pe care Emirul se o postă înăbuși cu înlesnire.“ Același corespondent prevede că în acesta ipoteză, Engliteza s’ar vedea nevoită să intervie pentru a susține pe aliatul säu Abduramen. Niarele ruse au arătat deja în ce mod guvernul din St.Petersburg ar părăsi un asemenea întervenire din partea Engliterei. Cestiunea afgană dejapate să fie din nou pusă pe tapet, și acesta tocmai în momentul când aranjamentul încheiat între cabinetele din Londra și St Petersburg pentru delimitarea fruntariei părea că-l înlăturase pentru mult timp. Atitudinea Rusiei în cestiunea bulgară Deutsche Zeitung scrie următorele : Misiunea lui Ernroth se pare că este finită, înainte de a fi adus creșcari resultate, ba chiar nainte de a se pune în practică. Asta din cauză, că puterile sunt desbinate între dânsele, și în acesta încurcătură ar fi prea naiv lucru a spera, că se va limpefii politica, dacă Enroth va lua și el parte activă la dânsa De aceea guvernul rusesc s’a și hotărît, ca să nu fie trimis Ernroth în Bulgaria. Asta i-a și spus’o Austria Turciei, căci Rusia ’i scrisese, că nu va trimite pe Ernroth din causă, că nu voește să ia asupră-și răspunderea complicațiunelor ce s’ar ivi după ce ar face un demers contrariat într’un mod hotărît de către unele puteri. Va să fii că a revenit și țarul cu sfetnicii sei asupra acestei cestiuni, recunosc și ei, că este și grav și periculos jocul ce la început se părea că’l vor întreprinde fără multă premeditare. Și acesta gravitate o recunosce guvernul rusesc cu atât mai ales, cu cât este deja sigur, că afară de Germania numai Francia Tar susține — într’un mod platonic — dacă ar ajunge lucrurile la certá. Pe lângă astea chiar și pe Germania nu pate mult conta. Căci iatot ce scrie corespondentul din Berlin fiiarului Standard: ^ «Germania pene acum n’a întreprins nimic în cestia bulgară, și nici nu pate se întreprindă, deorece îi lipsesc condițiunile. Apoi pene acum nici aceea nu este sigur, că Turcia ar fi spus Germaniei, că este gata a primi să trimită Rusia un general în Bulgaria.» Altfel nici Germania nici Turcia nu pot fi pentru Ruși un razem în încurcături mai seriose, și pene acum d-1 de Bismarck nici n’a avut ocasiune să arate Turciei bine-voința și intențiunile săle. Ceea ce este mai sigur, e că până acum mai ales în privința misiunei Ernroth, Rusia nu s’a ales decât cu un fiasco. NEVOILE AUSTRIEI Neuie Freie Presse publică un lung articol, în care se ocupă cu nevoile pe care le întâmpină guvernul austriac. Nu e destul, că îngrijirea asupra atitudinei și pretențiunelor ruseșci ține agitați pe diplomații de la Viena, dar mai au și oă mulțime de încurcături în lăuntru. Ceea ce dă mai mult de gănd guvernului în lăuntru, sunt naționalitățile, care în frunte cu Cehii, s’au pus pe pretențiuni, pretind lucruri, cari nu se pot săvărși fără de a se turbura întreg sistemul de guvernare de afiș. Prevăstind acesta ministrul president austriac, în nenumărate rânduri și-a dat silința a-î împăca, cel puțin pe un timp creșcare pe turbulenți, mai ales s’a ostenit mult a paralisa agitațiunile săvârșite de către capii partidelor radicale. Că nu i-a succes ministrului a face asta, o credem și o știm din spusele ființelor oficiale, care aprope în fiecare număr se ocupă de asta, când sfătuind pe cârmuitori cum se facă, când apărându-I contra radicalilor, caiid 1 strigă cu atât mai tare, cu cât se văd mai paralizați în lucrarea lor. Radicalii Cehi sunt mai ales cei, cari dați; multe griji politicilor din Viena, corntra acestora polemiseză mai des presa austriacă, numindu-i turbulenți și Agitatori orbi, cari nu se gândesc, că i terenul de sub iă când agităză piciorele lor se « PRIM AUSTRIACA DESPRE COBURG Igister Lloyd scrie următorele : lângă tote că misiunea lui Ereste zădărnicită, fiicele cât va sta pe tron principele Ferdinand numărate. Căci chiar și atunci, puteri din afară nu l’ar detrona, țările revoluționare din lăuntru, pe fiecare fir tot mai tare cresc, ffr 'sili în urmă să se retragă. Nu-i vorbă, astăfil guvernul seü îl apăți bine, și câtva timp va putea se pnăbușască orice mișcare îndreptatăl contra lui, nu este cnse posibil ș resiste Rusiei, care ar dori cât șial de curend se iasă din Bulgari, cu, ori fără voie. După asta, de sine se înțelege se vor face tote după caprițiile Rusiei și conform dictaturei de la Petersburg. Față de aceste stări de lucruri, mai bine ar fi a se face de către puteri, ca Coburg se addică, atunci cel puțin s’ar simplifica întru atâta lucrurile, că s’ar crea aceeași situație pentru Bulgaria, în care era înaintei de a se sui pe tron principele Alecsandru de Battemberg. Și în acesta situație s’ar putea cu mult mai binui|impefii cestiunea și într’un mod care o apropie de cele cuprinse în tractatul de la Berlin. LUNI, 12 SEPTEMBRE 1887 Laiminéta te și vei fi. ABONAMENTE In Capitală și districte, un an 48 lei; sese luni 24 lei; trei luni 12 lei; uă lună 4 lei. Pentru tóte țerile Europei, trimestrul 15 lei. A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea parului și ciîciele poștale. LA PARIS, la Havas, Laffite et Cune, 8, Place de la Bourse, LA VIENA, la d. B. G. Popovici. 15, Fleischmarkt. IN ITALIA, Ind. dott. Cav. Gustave Croce, Via San Francesco de Paola (N. 0) 15, Geneva. — Articolele nepublicate se ard — MIȘCAREA INTELECTUALA LA ȚARA Domnule Directore: «Urmi din relele de care noi suferim pe tote caile, din tote punctele de vedere este centralisațiunea : a sciinței, a literaturei, a industriilor, a totului numai în marile capitale și mai cu osebire în Bucureșci. Tot ce nu portă ștampila Bucureșciană pare că nu e demn de prefiat, de prețuit, de considerat și de admis. Consecința acestui mare rel e amorțirea activităței naționale, stîrpiciunea de orice producțiune originală, lipsa de orice mișcare seriosă și de aci de considerarea peste noi cei din provincie. Ar trebui ca provinciile nóstre să aibă indipendența lor politică, vederile lor precisele libere în orice direcțiune, căci numai din aceste mișcări are și un discernământ mare și uă emulațiune răspândită in tote straiele sociale. E un prejudiciu absurd a se admite că numai în marile orașe, în Capitala Bucureșci talentele se desvoltă, operile însemnate se produc mai ușor ; din contră fiecare localitate ar putea avea marii sai omeni, marile sale avantage de stimulare și imense subiecte de lucrat: — atunci literatura ar fi mai bogată, mai vie, mai originală, mai variată. Atunci felurimea materielor, a geniurilo și a metodelor în cari s’ar scrie ar fi nețărmurită , n’am mai vedea despotismul și tutela de astăfii. Fiecare opera ar purta un nume accent personal, și acesta nuanță locală care acum se găseșce așa de rar la scriitorii noștri. Tóte calitățile nóstre ne vin de la rassă și de la sol ; iată dar în acest caz cum s’ar prepara calea pentru gemele vigurose și originale. Sunt familii, sunt localități unde domneșce netăgăduite sentimente de libertate, netăgăduite energii, spirit de resistență, de uniune și curagiuri nervose ; contactul, vecinătatea modifică moravurile, când s’ar pune dor în agitațiune tóte aceste puteri virginale, — s’ar vedea cum uă noua lume se ridică. De câte ori n’am simțit împrejurul nostru naturi mândre, temperamente fine sau fugase, capete adânci și paciente inflecsibile ; dar cum tóte acestea se sting aci în obscuritate ca și artificiele date în mijilocul unui pustiu de morte, — cum s’ar putea mai departe resimți esistența lor ? Spiritul nostru provincial resista și sfideza mai totdeuna spiritul cosmopolit, eterogen și tocit adesea al capitalei, — dar am voi ca aerul său deosebit, suveranitatea ma, să nu fie înăbușită în solitudinea și lipsa de comunicațiune de pene acum. Simplicitatea nostră necontagiatâ de bnrurile streine, civilisațiunea nostră cu stratificațiunile tuturor timpurilor preste care am trecut și a întâmplărilor ce ne-a înfluiențat, ar trebui se-și aibă partea lor în istoria nostră evolutivă ; puterea nóstră de fantasie ; mândria nóstra de ném așa de slăbită în connaționalii noștri din marile orașe; puterea nostră de originalul în ale națiunei ; iubirea nóstra de propriul terei, tóte acestea fac tăria și fala nostră ca națiune ; — când nu ne înfrumintezá funesta acțiune a orașelor ibridenoi trebue se ne mândrim. Nimeni nu se póte îndoi că, aci la provincie caracterele absolute, figurile energice, individualitățile tenace și neîncovoiate abundă, în timp ce la orașe se găsesc numai ca rarități. La provincie nu se cunoșce'* i * * * 5 cultul exagerat al omenilor ce cârmuesc; nu se resimte idolatria modernă care ajută ridicarea și formarea dictatorelor ; la provincie nu se cunoșce adulațiunea, trădarea, spionagiul și decepționismul marilor orașe; nici esploatațiunea marilor cause și a generoselor sentimente , ci puritatea obiceiurilor, simțul comun, omenia în înțelesul larg al cuvântului predomnesc încă culmile demnități umane. Căci nici poliția moravurilor, nici perfecționarea sistematică a vinelor, nici contagiul variat al lumei fără rost și nime n’au putut pătrunde aci. „Cu tote acestea e forte greu ca talentele din provincia sa’și facă locul lor în literatura națiunei întrucât monopolul celor din capitală, esclusivismul lor, — ar fi la moda, întrucât că tendința despotică a guvernanților sub protest de unitate în stat, impune oă singură direcțiune, un singur chip d’a gândi și d’a simți și tratără de rebeliuni și idei periculose orice mișcări progresive libere. * In privința materialului din subiecte s’ar putea ridica un seriosa obiecțiune. La orașe impresiunile sunt variate, profunde, contactul frecvent, evenimentele, faptele mai abundente, mijilacele de stimulat numerose, atmosfera în care trăim mai încărcată de provocațiuni, deci d’aci varietatea, pasiunea, abundența, profunditatea mai bine accentuate în scrierile autorilor din orașe;—și ca consecință că superioritatea acestora asupra autorilor din provincie. Mediul societăței urbane, tovărășiile instrucțiunea, perfecționarea în arta composițiunei mai impunătare mai puternice, ma decisive. Recunoscând tote acestea nu putem a nu se opune în acalași timp și relele locului , distracțiunile, scirile isbitare dcsigențile vii și întețite ale isteției, ale emoțiuni de tot felul ce bântuie marile orașe, perturbând naturale sensibile, atrăgând, respingând, purtând curiositatea cu lăcomie nesatinsă în tote părțile, nu permite asta fii mustrarea nici unui subiect în tote sensurile sale și astfel nu lasă destul timp și destulă liniște pentru măturarea impresiunilor și ideilor, spre a se produce opere mari trainice și solide. Șederea în provincie póte avea nișce avantaje necunoscute în marile orașe . Este grandiositatea, majestatea naturii în oribilul și sublimul său în contrastele sale, în deosebitele sale represintâri ce pune sub ochii omului care se simte de și mi“ dor răpit, transportat de marile emoțiuni ce încerca; — nu pote nimeni tăgădui magnificența operilor scrise în mijilocul influenților naturii. Alături înse de acesta uriașă influență este puterea ce exercită asupra ne marea mulțime e prejudicielor populare. Putere pe care nu o poți combate fățiș fără pericule imense, de care nu poți scăpa fară sforțări continue și stăruitore. Mai este isolațiunea ce ia tote coșurile aprope dacă ajută cugetarea prin meditațiunea de a garanteza calmul, totuși este un contra-stimulent care atrage pe om la contemplațiuni mute, pasive, improductive. Se mai adaugă la provincie spre ’paguba artei d’a produce, influință egoismului atât de simțit aci; descuragiarea ce aduce indiferența majorităței absolute de opere de acest gen, contagiul celor l alți cari sacrifică totul; anteia unei activități exclusiv personale, în scopuri exclusiv individuale ; și al doilea tendința dogmatică mai a tuturor d’a strînge materia și a trăi apoi ca un epicur. Și nu trebue a lăsa lasă parte încă să caută din cele mai puternice : lipsa de apreciere, de control, de a FORȚA ROMANULUI 12 SEPTEMBRE 10 OMUL SFINȚEȘCE LOCUL NUVELA DIN POPOR de Ioan Russu IV Acceptă cu mult neastâmpăr fuua următare. Scia, că Tarsița numai spre bine î pate fi, el s’a obișnuit de mult a rosti după numele Tarsiței și acela al bunătății; în starea care se afla cnse acum, cu credință pierdută față de omeni, totuși un fel de nerăbdare și nedumerire îi cuprinsă sufletul... Și veni greu a mai nădăjdui ceva de la cineva. — Știn ceea ce ți s’a întâmplat. Ș dă și aceea, că ești tocmai atât de puțin vinovat ca mine ori altcineva, care nu am avut a face niciuădată cu banii bisericei. Omenii cei reírase nu judecă așa. Vei mai întărzia să fii două, și póte să te nimicescă pe multă vreme. Eu nu vrei asta. Voi să te ajut. Primește, te rog, acești bani de la mine ca împrumut, îi fuse Tarsița lui Marin în ziua următore, când acela veni la dânsa. — Sunteți prea bună, mai bună decât merit să fiți cu mine. Ve mulțumesc pentru buna-voința ce mi-o arătați, mă mângâia mult acesta, dar să mi iertați, nu-mi este iertat să mă folosesc de acești bani nici ca împrumut. — Vrei să te perfir, omule ? — Nu. Dar a primi banii, a-i da pentru a mă scăpa, ar fi a mă osândi eu însumi pe mine, a recunoste că am furat și că acum restitui banii numai de frica pedepsei. In zadar îl mai rugă Tarsița să primescă banii. — Ești încăpățînat, voești a te lupta cu răul, și nu ști că acesta învinge de atâtea ori chiar asupra dreptății. — Se știu că mă pierd și totuși nu voi face altfel decât cum gândesc că e bine. Voi să mă pierd cu sufletul liniștit. — Eu, ce vei face dor ? — Voi face, nu stă încă ce, dar dreptatea trebue se iasă la lumină. — Să dea Dumnezicu. Cu asta se despărțiră. Tarsiței ii părurea că Marin nu a primit banii, și totuși se și bucura de asta.... Află întrânsul atâta tărie sufletască... Ii se părea puțin nepăsător de însuși sorta rea, dar îi ședea atât de bine acesta nepăsare. Și mândria cu care desprețuia el pe aceia care îl învinovățeau, îl ridica și mai mult în ochii Tarsiței. „Tot mai sunt omeni buni și pentru mine, se gândea Marin, și nespus de bine îi părea, când se gândea că nu toți îl osândesc fără a’l judeca mai nainte. Ba sunt, care dea dreptul cred în nevinovăția lui. Timpul trecea și într’o di Maria se pomeneșce cu o hârtie, în care i se scrie, că este dat afară din slujbă, și că numai mulțumită purtării lui de mai nainte și a unor omeni buni — a scăpat de închisore, căci este mare pecât a fura, mai ales este mare pecat se furi din banii bisericii. Așa îi se scria. Va să fii că totă lumeaa crede că el a furat banii, era sé’l și închidă, decă n’ar fi fost omeni, care să’l apere, fiicând că este tíner, a fost om de trébá péne acum, póte și de astă dată numai îndemnat de alții a că fiut în păcat... Acum dor este om perdut ori a fost îndemnat de alții să facă păcat, asta este judecata omenilor, așa gândesc ei.... Ce sdrobitură pentru el și una și alta... Ce să facă acum ? Cu acesta față nu pate să iasă din sat, și iar evreii să trăiască așa între niște omeni, care mai nainte numai că nu’l purtau pe palme, iar acum l’au asvêrlit cu pietre... O, câți de puțini sunt aceia, cari se gândesc ce fac, înainte de a asvârli... Se hotărî apoi. Va sta în sat până ce se va descurca de tóte acele, în care l’au aruncat ori sorta rea, ori vre-un dușman, pe care nu’l cunoște. Va sta aici, va lucra cu mâinele, este tîner, sănătos, va trăi și făr de slujba satului. Va lupta mereu, pene ce va doborî pe toți aceia, cari îl dușmănesc, nu se va lăsa până ce nu-și va arăta nevinovăția. Așa s’a hotărît odată, și pre lângă asta remâne și acum.... Muncit de aceste grele gânduri, stătea pe prispa casei și se uita în jurul său... Grădina era frumosă, lucrată de el. Curtea în rânduială, după cum o făcuse. Casa nu era ca și cum a fost când s’a mutat ■[eliftip» tóte sunt în stare mai bună și mai frumosă, cât nu a lucrat, pene ce le a adus în acesta stare, și totuși lui așa i se părea că grozav sânt de triste tóte aceste lucruri: grădină, curte și casă.... Când venise aici, venise cu dor de lucru, cu nădejde și plin de credință, iar acum se depărteză desgustat, cu nădejdea pierdută și credința asemenea. Stă pentru cea din urmă oră pe prispa acestei case... Nu pot alte vorbe să cuprindă mai multă durere în trânsele, de cât cuprindea pentru Marin aceste trei , cea din urmă. Durerea unui trecut plin de lupte, a unui present plin de suferințe și a unui viitor nesigur, totul se cuprindea în acele trei vorbe. Cum stătea așa, purtat de dureri, veniu că intră cineva în curte. Era Iorgu Necșului. Se apropie cu sfială de el, știa parcă ce se petrece acum în inima învățătorului, și nu știa el cum se vă încapă ca să facă să-i înceteze puțin sbuciumările. Marin ghicise și el pentru ce a venit aici Iorgu. Mâine fii în revelatul zorilor că trăsură se opri înaintea școlei. Era trăsura lui Iorgu, care venise după Marin, pe care îl duse cu tot ce avea în casă la dânsul... Și este destul de largă casa, și inima cu dragoste, de a putea cuprinde intrensa și pe Marin... Să dea la dânsul pene ce va face cele ce și-a propus în gând, să se uite apoi mândru în fața celor, cari îl osîndiră pe nedrept și după ce le va fi făcând tote aste Marin, tot el, Iorgu Necșului are să-l pună în trăsură, îl va duce din sat și le va spune sătenilor: — Eu am fost, care am stăruit mai ales sĕ alegem de învățător pe Marin, și tot eu am se ’l duc în altă parte, unde se’l inteloga mai bine ca voi, cari n’ați lepădat de dânsul tocmai atunci, când mai mult trebuia să’l susțineți. Astfel de om era Iorgu în casa cărei se mută Marin, și în casa cărei găsi atâta dragoste, cât numai pote se gasesca între niște omeni buni. Tot mai avea el dar mângâiere, mai ales vă avea pe Florica care vădend ce povară apasă sufletul iubitului său, cercă cu totă puterea dragostei sale a-i asura sorta. Când vedea Marin acesta, când vedea că el numai ceal’altă lume a perdut’o, lumea rea, cea bună: Florica și Iorgu cu ai săí i-a rămas, nu mai suferea, era numai nerăbdător pân ce va putea face ceva. — Cel puțin de nu s’ar fi dus din sat fostul subprefect și decă ar fi acasă boerul așa fiicea Maria, ei m’ar fi sprijinit miar ajuta, ca acum să mă descurc în fața lumei rele, care nu lasă pe omeni să se bucure de viață. V. O fi nu o fi lumea rea, dar atâta șoim, că mult suferim intrensa, și dacă ar fi omeni mai buni, ar fi și suferințele mai puține, și omeni ca toți omenii erau și cei din Rîureni. Erau și între ei și buni și rei. Cei rei, între care era și Petre, celalt învâțător, vorbea reu de Marin, iar cei buni decă nu’l putea ajuta, cel puțin nu’l ’1 îngreuna nimic. Cu atât mai mult se căznea să’l jînegresca pe Marin tovarășul său, Petre învețâtorul. Acesta de când numai a venit Marin în sat și a vefiit că sătenii cum se apropia de el, prinse o ura fața de Marin, ură care cu atât mai mult creștea, cu cât îi mergea mai bine lui Marin. (Va urma).