Romanulu, septembrie 1887 (Anul 31)

1887-09-12

aNUL AL XXXI-LE Voiesce și vei putea. ANUNCIUM Linia de 30 litere, petit pagina IV................ 40 bani fetto » » » a III 2 lei - „ Inserțiuni și reclame pagina III și IV linia . 2 „ — A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea Ziarului, IN PARIS, la Havas, Laffite et C­une, 8, Place de la Bourse. LA VIENA, la d-nii Haasenstein et Vogler, (Otto Maass), LA TRANCFORT, S. M. la — G. L. Daube et C-nne, pentru Germania, Belgia, Olanda, Elveția și America. — Scrisorile nefrancate se refust­ — ESEM­PLARUL (5 BANI Fundator©: C. A. ROSETTI • . ■ ' ■ < ■ Directore: VINTILÄ C. A. ROSETTI BUCURESCI, 11 BRUMAREL Solrile cele mai rele și mai îngri­­jitore ne sosesc de prin districte. Mai cu semn în unele părți ale țărei, seceta a stins și a uscat tot ; țărani sunt amenințați de uă mare lipsă și vitele lor nu mai au ce mânca. Ni se spune că în câte­va dis­tricte, și putem cita districtul Tutova țăranii își au lăsat vitele să rătă­­cască pe câmp, căci nu mai au ce să le dea să mănânce și numai sunt în stare să ingrijesca de ele. »Iți este mai mare mila—ne scrie unul din corespondenții noștri de peste Milcov—să vefii starea de plâns a satelor nostre; seceta a ars ast­fel pământul, în­cât în unele părți nici fir de urbă nu se mai vede pe câmp; vitele mugesc de fume și abia se mai pot ține pe picioire; priveliștea este dintre cele mai triste și mai sfâ­­șietore.» Ecă cum stau lucrurile la țară; ucă starea în care se află satele nóstre în unele din districtele bân­tuite de secetă. Și răul acesta merge crescând, ast­fel că, cu apropierea iernei, miseria cea mai cumplită bate la ușa țăra­nului. Ce va face el fără hrană și cum își va duce fiicele până la anul ? De vitele lui nu mai vorbim, căci ele sunt sau vândute pe nimic, sau, cum fu­serăm, lăsate să rătăcască pe câmp și să piară de fume. Greu deci, fórte greu stau lucru­rile la țară, și trebue să ne gândim serios și cât mai neîntârziat la ceia ce avem de făcut, dacă cu adevă­rat ne interesăm de starea popora­­țiunei nóstre rurale. Am atras la timp atențiunea celor de la cârmă asupra miseriei de care sunt amenințate și au să fie cum­plit bântuite mai multe din distric­tele țărei, din causa secetei ș’a lip­sei de recoltă a porumbului. Nu se am­uncă ce s’a chibzut, dar stăruim a îndemna pe guvern să ia măsuri mai din vreme pentru întîm­­pinarea răului. Ar trebui ca, în timpul cel mai scurt, fie­care prefect să prezinte ministerului un tablou exact de sta­rea districtului în capul căruia se se află, cu privire la lipsa de hrană a locuitorilor. Luatu-s’a vr’uă măsură în acesta privință ? Nu stim, căci în Monitorul oficial n’am refiut nici vă circulară de fe­lul acesta. Atunci, ce accepta guvernul ? Ne oprim pentru a fi­ la acesta în­trebare. Vom reveni. Englitera și Rusia în Afganistan Recompensa oferită de Englitera guvernului Țarului Prusiei fiice L’In­­dépendance belge — pentru arestarea lui Ayub Chan, pare că n’a avut resultatul așteptat. Ayub, după ser­rile din urmă, s’a putut strecura de a nu cădea în mâna autorităților per­sane. El deci trebue să fie departe de frontieră, pe teritoriul turcoman, conspirând cu șefii tribului în con­tra emirului Afganistanului. Se crede în general că se va duce la Herat. Se scie că el a fost guvernator, un fel de rege, al acestei provincii, are aoi destule legături, și mai multe ori a circulat zgomotul că garnisona din acest loc era gata a se revolta pen­tru el în contra Emirului. Heratul pare a fi pentru el uă forte bună bază de operațiuni în contra lui Abdura­­man. Este de prisos să mai spunem cât de grave ar fi urmările unei a­­semenea eventualități. Corespondentele zi­arului Times la Calcuta, care nu este bănuit de duș­mănia în contra Emirului, afirmă că n’ar fi cu­ greu lui Ayub d’a urzi uă mișcare insurecțională «pe care Emirul se o postă înăbuși cu înles­nire.“ Același corespondent prevede că în acesta ipoteză, Engliteza s’ar vedea nevoită să intervie pentru a susține pe aliatul säu Abduramen. N­iarele ruse au arătat deja în ce mod guvernul din St.­Petersburg ar părăsi un asemenea în­tervenire din partea Engliterei. Cestiunea afgană deja­pate să fie din n­ou pusă pe tapet, și acesta tocmai în momen­tul când aranjamentul încheiat între cabinetele din Londra și St­ Peters­­burg pentru delimitarea fruntariei pă­rea că-l înlăturase pentru mult timp. Atitudinea Rusiei în cestiunea bulgară Deutsche Zeitung scrie următorele : Misiunea lui Ernroth se pare că este finită, înainte de a fi adus creș­­cari resultate, ba chiar nainte de a se pune în practică. Asta din cauză, că puterile sunt desbinate între dân­­sele, și în acesta încurcătură ar fi prea naiv lucru a spera, că se va limpefii politica, dacă Enroth va lua și el parte activă la dânsa De aceea guvernul rusesc s’a și hotă­rît, ca să nu fie trimis Ernroth în Bulgaria. Asta i-a și spus’o Austria Turciei, căci Rusia ’i scrisese, că nu va trimite pe Ernroth din causă, că nu voește să ia asupră-și răspunde­rea complicațiunelor ce s’ar ivi după ce ar face un demers contrariat în­­tr’un mod hotărît de către unele pu­teri. Va să fii că a revenit și țarul cu sfetnicii sei asupra acestei cestiuni, recunosc și ei, că este și grav și pe­riculos jocul ce la început se părea că’l vor întreprinde fără multă pre­meditare. Și acesta gravitate o recu­­nosce guvernul rusesc cu atât mai ales, cu cât este deja sigur, că a­­fară de Germania numai Francia Tar susține — într’un mod platonic — da­­că ar ajunge lucrurile la certá. Pe lângă astea chiar și pe Ger­mania nu pate mult conta. Căci iatot ce scrie corespondentul din Berlin fiiarului Standard: ^ «Germania pene acum n’a între­prins nimic în cestia bulgară, și nici nu pate se întreprindă, de­ore­ce îi lipsesc condițiunile. Apoi pene acum nici aceea nu este sigur, că Turcia ar fi spus Germaniei, că este gata a primi să trimită Rusia un gene­ral în Bulgaria.» Alt­fel nici Germania nici Turcia nu pot fi pentru Ruși un razem în încurcături mai seriose, și pene a­­cum d-1 de Bismarck nici n’a avut o­­casiune să arate Turciei bine-voința și intențiunile săle. Ceea ce este mai sigur, e că până acum mai ales în privința misiunei Ernroth, Rusia nu s’a ales de­cât cu un fiasco. NEVOILE AUSTRIEI Neuie Freie Presse publică un lung articol, în care se ocupă cu nevoile pe care le întâmpină guvernul aus­triac. Nu e destul, că îngrijirea asu­pra atitudinei și pretențiunelor ru­­seșci ține agitați pe diplomații de la Viena, dar mai au și oă mulțime de încurcături în lăuntru. Ceea ce dă mai mult de gănd gu­vernului în lăuntru, sunt naționali­tățile, care în frunte cu Cehii, s’au pus pe pretențiuni, pretind lucruri, cari nu se pot săvărși fără de a se turbura întreg sistemul de guvernare de afiș. Prevăstind acesta ministrul presi­dent austriac, în nenumărate rânduri și-a dat silința a-î împăca, cel puțin pe un timp creș­care pe turbulenți, mai ales s’a ostenit mult a paralisa agitațiunile săvârșite de către capii partidelor­­ radicale. Că nu i-a succes ministrului a face asta, o credem și o știm din spu­sele ființelor oficiale, care aprope în fie­care număr se ocupă de asta, când sfătuind pe cârmuitori cum se facă, cân­d apărându-I contra radicalilor, caiid 1 strigă cu atât mai tare, cu cât se văd mai paralizați în lucrarea lor. Ra­dicalii Cehi sunt mai ales cei, cari dați; multe griji politicilor din Viena, corntra acestora polemiseză mai des presa austriacă, numindu-i turbulenți și Agitatori orbi, cari nu se gândesc, că i terenul de sub iă când agităză­ piciorele lor se « PRIM AUSTRIACA DESPRE COBURG Igister Lloyd scrie următorele : lângă tote că misiunea lui Er­­este zădărnicită, fiicele cât va sta pe tron principele Ferdinand numărate. Căci chiar și atunci, puteri din afară nu l’ar detrona, țările revoluționare din lăuntru, pe fie­care fir tot mai tare cresc, ffr 'sili în urmă să se retragă. Nu-i vorbă, astă­fil guvernul seü îl apăți bine, și cât­va timp va putea se pnăbușască ori­ce­ mișcare îndrep­­tatăl contra lui, nu este cnse posi­bil ș resiste Rusiei, care­­ ar dori cât șial de curend se iasă din Bul­gar­­i, cu, ori fără voie. După asta, de sine se înțelege se vor face tote după caprițiile Rusiei și con­form dictaturei de la Petersburg. Față de aceste stări de lucruri, mai bine ar fi a se face de către puteri, ca Coburg se add­ică, atunci cel puțin s’ar simplifica întru atâta lucrurile, că s’ar crea aceeași situa­ție pentru Bulgaria, în care era îna­­intei de a se sui pe tron principele Alecsandru de Battemberg. Și în a­­cesta situație s’ar putea cu mult mai binui|­impefii cestiunea și într’un mod care o apropie de cele cuprinse în tractatul de la Berlin. LUNI, 12 SEPTEMBRE 1887 Laiminéta­ te și vei fi. ABONAMENTE In Capitală și districte, un an 48 lei; sese luni 24 lei; trei luni 12 lei; uă lună 4 lei. Pentru tóte țerile Europei, trimestrul 15 lei. A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea­­ parului și ciîciele poștale. LA PARIS, la Havas, Laffite et C­une, 8, Place de la Bourse, LA VIENA, la d. B. G. Popovici. 15, Fleisch­markt. IN ITALIA, Ind. dott. Cav. Gustave Croce, Via San Fran­cesco de Paola (N. 0) 15, Geneva. — Articolele nepublicate se ard — MIȘCAREA INTELECTUALA LA ȚARA Domnule Directore: «Urmi din relele de care noi suferim pe tote caile, din tote punctele de vedere este centralisațiunea : a sciinței, a litera­turei, a industriilor, a totului numai în marile capitale și mai cu osebire în Bu­­cureșci. Tot ce nu portă ștampila Bucu­­reșciană pare că nu e demn de prefiat, de prețuit, de considerat și de admis. Consecința acestui mare rel e amor­țirea activităței naționale, stîrpiciunea de ori­ce producțiune originală, lipsa de ori­ce mișcare seriosă și de aci de considerarea peste noi cei din provincie. Ar trebui ca provinciile nóstre să aibă indipendența lor politică, vederile lor pre­cisele libere în ori­ce direcțiune, căci numai din aceste mișcări ar­e și un dis­cernământ mare și uă emulațiune răspân­­dită in tote straiele sociale. E un prejudiciu absurd a se admite că numai în marile orașe, în Capitala Bucu­reșci talentele se desvoltă, operile însem­nate se produc mai ușor ; din contră fie­care localitate ar putea avea marii sai o­­meni, marile sale avantage de stimulare și imense subiecte de lucrat: — atunci lite­ratura ar fi mai bogată, mai vie, mai o­­riginală, mai variată. Atunci felurimea materielor, a geniuri­­lo și a metodelor în cari s’ar scrie ar fi nețărmurită , n’am mai vedea despotismul și tutela de astă­fii. Fie­care opera ar purta un nume accent personal, și acesta nuanță locală care a­­cum se găseșce așa de rar la scriitorii noștri­. Tóte calitățile nóstre ne vin de la rassă și de la sol ; iată dar în acest caz cum s’ar prepara calea pentru gem­ele vigurose și originale. Sunt familii, sunt localități unde domneșce netăgăduite sentimente de libertate, netăgăduite energii, spirit de re­­sistență, de uniune și curagiuri nervose ; contactul, vecinătatea modifică moravurile, când s’ar pune dor în agitațiune tóte a­­ceste puteri virginale, — s’ar vedea cum uă noua lume se ridică. De câte­ ori n’am simțit împrejurul nostru naturi mândre, temperamente fine sau fugase, capete a­­dânci și paciente inflecsibile ; dar cum tóte acestea se sting aci în obscuritate ca și artificiele date în mijilocul unui pustiu de morte, — cum s’ar putea mai departe resimți esistența lor ? Spiritul nostru provincial resista și sfi­­deza mai t­ot­deuna spiritul cosmopolit, e­­terogen și tocit adesea al capitalei, — dar am voi ca aerul său deosebit, suveranita­tea m­a, să nu fie înăbușită în solitudinea și lipsa de comunicațiune de pene acum. Simplicitatea nostră necontagiatâ de bn­­rurile streine, civilisațiunea nostră cu stra­­tificațiunile tuturor timpurilor preste care am trecut și a întâmplărilor ce ne-a în­­fluiențat, ar trebui se-și aibă partea lor în istoria nostră evolutivă ; puterea nós­­tră de fantasie ; mândria nóstra de ném așa de slăbită în connaționalii noștri­ din marile orașe; puterea nostră de origina­lul în ale națiunei ; iubirea nóstra de pro­priul terei, tóte acestea fac tăria și fala nostră ca națiune ; — când nu ne înfrum­­­intezá funesta acțiune a orașelor ibride­­noi trebue se ne mândrim. Nimeni nu se póte îndoi că, aci la pro­vincie caracterele absolute, figurile ener­gice, individualitățile tenace și neîncovo­iate abundă, în timp ce la orașe se gă­sesc numai ca rarități. La provincie nu se cunoșce'* i * * * 5 cultul e­­xagerat al omenilor ce cârmuesc; nu se resimte idolatria modernă care ajută ri­dicarea și formarea dictatorelor ; la pro­vincie nu se cunoșce adulațiunea, trăda­rea, spionagiul și decepționismul marilor orașe; nici esploatațiunea marilor cause și a generoselor sentimente , ci puritatea obiceiurilor, simțul comun, omenia în în­țelesul larg al cuvântului predomnesc încă culmile demnități umane. Căci nici poliția moravurilor, nici per­fecționarea sistematică a vin­elor, nici con­­tagiul variat al lumei fără rost și nime n’au putut pătrunde aci. „Cu tote acestea e forte greu ca ta­lentele din provincia sa’și facă locul lor în literatura națiunei întru­cât monopolul celor din capitală, esclusivismul lor, — ar fi la moda, întru­cât că tendința despo­tică a guvernanților sub protest de uni­tate în stat, impune oă singură direcțiune, un singur chip d’a gândi și d’a simți și tratără de rebeliuni și idei periculose ori­ce mișcări progresive libere. * In privința materialului din subiecte s’ar putea ridica un seriosa obiecțiune. La o­­rașe impresiunile sunt variate, profunde, contactul frecvent, evenimentele, faptele mai abundente, mijilacele de stimulat nu­merose, atmosfera în care trăim mai în­cărcată de provocațiuni, deci d’aci varie­tatea, pasiunea, abundența, profunditatea mai bine accentuate în scrierile autorilor din orașe;—și ca consecință că superi­oritate­a acestora asupra autorilor din provincie. Mediul societăței urbane, tovărășiile in­strucțiunea, perfecționarea în arta compo­­sițiunei mai impunătare mai puternice, ma decisive. Recunoscând tote acestea nu putem a nu se opune în acalași timp și relele lo­cului , distracțiunile, scirile isbitare dcsi­­gențile vii și întețite ale isteției, ale emo­­țiuni de tot felul ce bântuie marile orașe, perturbând naturale sensibile, atrăgând, res­pingând, purtând curiositatea cu lăcomie nesatinsă în tote părțile, nu permite as­­ta­ fii mustrarea nici unui subiect în tote sensurile sale și ast­fel nu lasă destul timp și destulă liniște pentru măturarea impre­­siunilor și ideilor, spre a se produce opere mari trainice și solide. Șederea în provincie póte avea nișce a­­vantaje necunoscute în marile orașe . Este grandiositatea, majestatea naturii în ori­bilul și sublimul său în contrastele sale, în deosebitele sale represintâri ce pune sub ochii omului care se simte de și mi“ dor răpit, transportat de marile emoțiuni ce încerca; — nu pote nimeni tăgădui magnificența operilor scrise în mijilocul in­fluenților naturii. Alături înse de acesta uriașă influență este puterea ce exercită asupra­ ne marea mulțime e prejudicielor populare. Putere pe care nu o poți combate fă­țiș fără pericule imense, de care nu poți scăpa fară sforțări continue și stăruitore. Mai este isolațiunea ce ia tote coșurile aprope dacă ajută cugetarea prin medita­­țiunea d­e a garanteza calmul, totu­și este un contra-stimulent care atrage pe om la contemplațiuni mute, pasive, improductive. Se mai adaugă la provincie spre ’pagu­ba artei d’a produce, influință egoismului atât de simțit aci; descuragiarea ce aduce indiferența majorităței absolute de opere de acest gen, contagiul celor­ l­ alți cari sa­crifică totul; anteia unei activități exclu­­siv personale, în scopuri exclusiv indivi­duale ; și al doilea tendința dogmatică mai a tuturor d’a strînge materia și a trăi a­­poi ca un epicur. Și nu trebue a lăsa la­să parte încă să caută din cele mai puter­nice : lipsa de apreciere, de control, de a­ FORȚA ROMANULUI 12 SEPTEMBRE 10 OMUL SFINȚEȘCE LOCUL NUVELA DIN POPOR de Ioan Russu IV Acceptă cu mult neastâmpăr fu­ua urm­ă­­tare. Scia, că Tarsița numai spre bine­ î pate fi, el s’a obișnuit de mult a rosti după numele Tarsiței și acela al bu­nătății; în starea care se afla cnse acum, cu credință pierdută față de omeni, totuși un fel de nerăbdare și nedumerire îi cu­­prinsă sufletul... Și veni greu­ a mai nă­dăjdui ceva de la cine­va. — Știn ceea ce ți s’a întâmplat. Ș d­ă și aceea, că ești tocmai atât de puțin vi­novat ca mine ori alt­cine­va, care nu am avut a face nici­uădată cu banii bisericei. Omenii cei reí­rase nu judecă așa. Vei mai întărzia să fii două, și póte să te nimi­­cescă pe multă vreme. Eu nu vrei asta. Voi să te ajut. Primește, te rog, acești bani de la mine ca împrumut, îi fu­se Tar­sița lui Marin în zi­ua următore, când a­­cela veni la dânsa. — Sunteți prea bună, mai bună de­cât merit să fiți cu mine. Ve mulțumesc pen­tru buna-voința ce mi-o arătați, mă mân­gâia mult acesta, dar să mi iertați, nu-mi este iertat să mă folosesc de acești bani nici ca împrumut. — Vrei să te perfir, omule ? — Nu. Dar a primi banii, a-i da pen­tru a mă scăpa, ar fi a mă osândi eu în­sumi pe mine, a recunoste că am furat și că acum restitui banii numai de frica pe­depsei. In zadar îl mai rugă Tarsița să pri­­mescă banii. — Ești încăpățînat, voești a te lupta cu răul, și nu ști că acesta învinge de a­­tâtea ori chiar asupra dreptății. — Se știu că mă pierd și totuși nu voi face alt­fel de­cât cum gândesc că e bine. Voi să mă pierd cu sufletul liniștit. — Eu, ce vei face dor ? — Voi face, nu st­ă încă ce, dar drep­tatea trebue se iasă la lumină. — Să dea Dumnezicu. Cu asta se despărțiră. Tarsiței ii păru­rea că Marin nu a primit banii, și totuși se și bucura de asta.... Află întrânsul a­­tâta tărie sufletască... Ii se părea puțin nepăsător de însuși sorta rea, dar îi șe­dea atât de bine acesta nepăsare. Și mân­dria cu care desprețuia el pe aceia care îl învinovățeau, îl ridica și mai mult în ochii Tarsiței. „Tot mai­ sunt omeni buni și pentru mine, se gândea Marin, și nespus de bine îi părea, când se gândea că nu toți îl o­­sândesc fără a’l judeca mai nainte. Ba sunt, care dea dreptul cred în nevinovăția lui. Timpul trecea și într’o di Maria se pomeneșce cu o hârtie, în care i se scrie, că este dat afară din slujbă, și că nu­mai mulțumită purtării lui de mai nainte și a unor omeni buni — a scăpat de în­­chisore, căci este mare pecât a fura, mai ales este mare pecat se furi din banii bisericii. Așa îi se scria. Va să fii că totă lumeaa crede că el a furat banii, era sé’l și în­chidă, decă n’ar fi fost omeni, care să’l apere, fiicând că este tíner, a fost om de trébá péne acum, póte și de astă dată numai îndemnat de alții a că fiut în păcat... Acum dor este om perdut ori a fost îndemnat de alții să facă păcat, asta este judecata omenilor, așa gândesc ei.... Ce sdrobitură pentru el și una și alta... Ce să facă acum ? Cu acesta față nu pate să iasă din sat, și iar e­vreii să tră­iască așa între niște omeni, care mai na­inte numai că nu’l purtau pe palme, iar acum l’au asvêrlit cu pietre... O, câți de puțini sunt aceia, cari se gândesc ce fac, înainte de a asvârli... Se hotărî apoi. Va sta în sat până ce se va descurca de tóte acele, în care l’au aruncat ori sorta rea, ori vre-un dușman, pe care nu’l cunoște. Va sta aici, va lucra cu mâinele, este tîner, sănătos, va trăi și făr de slujba satului. Va lupta mereu, pene ce va do­borî pe toți aceia, cari îl dușmănesc, nu se va lăsa până ce nu-și va arăta nevi­novăția. Așa s’a hotărît o­dată, și pre lângă asta remâne și acum.... Muncit de aceste grele gânduri, stătea pe prispa casei și se uita în jurul său... Grădina era frumosă, lucrată de el. Cur­tea în rânduială, după cum o făcuse. Casa nu era ca și cum a fost când s’a mutat ■[eliftip» tóte sunt în stare mai bună și mai frumosă, cât nu a lucrat, pene ce le a adus în acesta stare, și totuși lui așa i se părea că grozav sânt de triste tóte aceste lucruri: grădină, curte și casă.... Când venise aici, venise cu dor de lucru, cu nădejde și plin de credință, iar acum se depărteză desgustat, cu nădejdea pier­dută și credința asemenea. Stă pentru cea din urmă oră pe prispa acestei case... Nu pot alte vorbe să cu­prindă mai multă durere în trânsele, de cât cuprindea pentru Marin aceste trei , cea din urmă. Durerea unui trecut plin de lupte, a unui present plin de suferințe și a unui viitor nesigur, totul se cuprindea în acele trei vorbe. Cum stătea așa, purtat de dureri, veniu că intră cine­va în curte. Era Iorgu Nec­­șului. Se apropie cu sfială de el, știa parcă ce se petrece acum în inima învățătorului, și nu știa el cum se vă încapă ca să facă să-i înceteze puțin sbuciumările. Marin ghicise și el pentru ce a venit aici Iorgu. Mâine fii în revelatul zorilor că tră­sură se opri înaintea școlei. Era trăsura lui Iorgu, care venise după Marin, pe care îl duse cu tot ce avea în casă la dânsul... Și este destul de largă casa, și inima cu dragoste, de a putea cuprinde intrensa și pe Marin... Să dea la dânsul pene ce va face cele ce și-a propus în gând, să se uite apoi mândru în fața celor, cari îl osîndiră pe nedrept și după ce le va fi făcând tote aste Marin, tot el, Iorgu Nec­­șului are să-l pună în trăsură, îl va duce din sat și le va spune sătenilor: — Eu am fost, care am stăruit mai ales sĕ alegem de învățător pe Marin, și tot eu am se ’l duc în altă parte, unde se’l inteloga mai bine ca voi, cari n’ați lepădat de dânsul tocmai atunci, când mai mult trebuia să’l susțineți. Ast­fel de om era Iorgu în casa cărei se mută Marin, și în casa cărei găsi atâta dragoste, cât numai pote se gasesca între niște omeni buni. Tot mai avea el dar mângâiere, mai ales vă avea pe Florica care vădend ce povară apasă sufletul iubitului său, cercă cu totă puterea dragostei sale a-i asura sorta. Când vedea Marin acesta, când vedea că el numai cea­l’altă lume a perdut’o, lu­mea rea, cea bună: Florica și Iorgu cu ai săí i-a rămas, nu mai suferea, era nu­mai nerăbdător pân ce­ va putea face ceva. — Cel puțin de nu s’ar fi dus din sat fostul subprefect și decă ar fi acasă boe­­rul așa fiicea Maria, ei m’ar fi sprijinit mi­­ar ajuta, ca acum să mă descurc în fața lumei rele, care nu lasă pe omeni să se bucure de viață. V. O fi nu o fi lumea rea, dar atâta șoim, că mult suferim intrensa, și dacă ar fi omeni mai buni, ar fi și suferințele mai puține, și omeni ca toți omenii erau și cei din Rîureni. Erau și între ei și buni și rei. Cei rei, între care era și Petre, celalt învâțător, vorbea reu de Marin, iar cei buni decă nu’l putea ajuta, cel puțin nu’l ’1 îngreuna nimic. Cu atât mai mult se căznea să’l jîne­­gresca pe Marin tovarășul său, Petre în­vețâtorul. Acesta de când numai a venit Marin în sat și a vefiit că sătenii cum se apropia de el, prinse o ura fața de Ma­rin, ură care cu atât mai mult creștea, cu cât îi mergea mai bine lui Marin. (Va urma).

Next