Rondul, ianuarie 1994 (Anul 2, nr. 267-290)
1994-01-15 / nr. 277
Prefectul propune demiterea a doi primari Nemulțumit de slaba preocupare a primarilor din Ocna Sibiului și Racovița, față de aplicarea Fondului Funciar, Legii deprefect Traian Muntean a propus guvernului demiterea acestora. Detalii în legătură cu stadiul aplicării legii. Intr-un număr viitor al ziarului nostru F.P. Program de apă caldă In conformitate cu programul întocmit de Agenția Centrale Termice, sâmbătă se va livra apă caldă locuințelor ce aparțin de rețeaua 1 a CT Milea și blocurile cu 4 nivele din zona ..Groapă“, aparținând CT V. Aaron. Radu ANDRONE Eminescu la aniversară La aniversarea lui Eminescu, la 144 de ani de la naștere, domnul Doru Șterfan a organizat în vitrina Librăriei „Mihai Eminescu“ o expoziție cu volume din opera Luceafărului, din colecția personală a domniei sale. Ediții princeps, cărți miniaturizate ca și opere ale marilor noștri critici literari sunt cuprinse pe câțiva metri pătrați de vitrină. (M.S.) "Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit" CONSTITUȚIA ROMÂNIEI Termen Termenul limită pentru depunerea cererilor la Ministerul Agriculturii, în vederea obținerii licențelor de export la ovine și caprine este 17 ianuarie, a informat secretarul de stat Dragomir Stan, în cadrul unei teleconferințe desfășurată la sediul fostului trust al I.A.S.-urilor. „Abia astăzi (ieri — n.r.) am aflat, la această teleconferință“, ne-a declarat, vădit nemulțumit, dl Mihai Gâlea, directorul actualei Direcții a societăților agricole cu capital de stat — Sibiu. (D.T.) SEDIUL „CARITAS“ ESTE PĂZIT De câteva zile circuitul „Caritas“ Cluj și-a mutat sediul din clădirea fostei primării la Institutul Minier. Aici se fac atât depunerile cât și premierile. In urma mutării, în fața fostei primării,se adună zilnic aproximativ 100 de care speră că persoane, într-o bună zi îl vor întâlni aici Petl- Stoica pentru a putea sta de vorbă CU el. Bârfele sunt în floare. „Am auzit că a plecat în Olanda“, spunea un om scund și cu o căciulă îndesată pe cap. „Nu-i adevărat, nu a plecat, a luat 20 de miliarde împrumut de la Banca „Dacia Felix“, săreau alții cu gura.Am auzit că fuzionează cu circuitul „Univers“, care funcționează în Ungaria“, interveni o doamnă. Țiganii îl caută pe Stoica Din declarațiile unor reprezentanți din administrația circuitului, dl. Ioan Stoica n-a mai fost văzut de 28 de zile. Nici ei nu știu prea sigur unde este, dar bănuiesc că ar putea fi la Craiova sau Brașov. In fața Institutului Minier este o adevărată agitație. O mulțime de țigani veniți cu mașinile de prin toate colțurile țării patrulează prin fața institutului. Zvonul că țiganii îl așteaptă pe dl. Stoica să-l omoare a determinat o adevărată mobilizare a poliției în zonă. Pe timpul nopții se suplimentează numărul de polițiști care păzesc institutul. (continuare în pag 8) Eugen COSMA Se reduce debitul de apă Debitul livrat de Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) în municipiu Va fi redus de azi la 1 000 de litri pe secundă. Măsura va duce la scăderea presiunii la apa rece, iar în Cartierele Hipodrom IV. V. Aaron și Țiglari apa va urca până la etajul III, între orele 16 și 17. „Pentru a reduce din neplăcerile locatarilor din cartierul V. Aaron, pe parcursul a câtorva ore, vom introduce apa rece pe conductă de apă caldă. In acest mod, cu ajutorul hidrofoarelor, sperăm să rezolvăm problema apei în blocurile de zece etaje“, ne-a declarat dl. Eugen Solomon, directorul Agenției Apă-Canal. Amânarea intrării în funcțiune a aducțiunii Sadu pentru care a fost menținut artificial debitul de 300 de litri, pe Secundă generează acum mari probleme. Din cauza temperaturilor scăzute înregistrate în zona Gura Râului, vineri, 14 ianuarie au intrat în lacul de acumulare doar 190 de litri pe secundă. In momentul actual, în locul celor 6,5 milioane de (Continuare în pag. a 8-a) Radu ANDRONE Pensii in evens „In baza unei cereri scrise și a dovezii (bilet de călătorie, bilet de internare la spital etc), pensionarii pot lua pensia în avans față de ziua programată. Este vorba de cazuri deosebite (plecare în stațiune, internări în spital etc.). Această facilitate se acordă o singură dată pe an“, ne-a informat d-na Mihaela Larionescu, șef Serviciu Exploatare la Direcția de Poștă Sibiu, J tertvi Doru DÂNCUȘ Banca Agricolă Ci edite cu dobândă redusă începând de luni. Banca Agricolă Sibiu este în măsură să acorde credite destinate finanțării unor lucrări agricole din primăvara anului 1994, cu o dobândă de 76 la sută pe an. Aceste credite vor fi acordate producătorilor agricoli (indiferent de forma de proprietate) și societăților comerciale pentru mecanizarea agriculturii. Vom reveni cu amănunte. Mirela PUI