Saptamina, 1978 (Anul 8, nr. 370-420)
1978-09-15 / nr. 406
SERIE NOUĂ, Nr. 406, vineri 15 septembrie 1978— redactor șef EUGEN BARBU — 8 pagini 1 leu REVISTA EDITATĂ DE COMITETUL PENTRU CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTĂ AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI VOCAȚIA VIITORULUI Confirmînd vocația de ctitor a partidului nostru, hotârîrea de a realiza o civilizație materială și spirituală la care poporul nostru năzuiește de veacuri, vizitele de lucru pe care tovarășul Nicolae Ceaușescu le-a efectuat, în ultima săptămînă,n județele Brăila, Galați și Caraș-Severin constituie noi și grăitoare dovezi ale unității de nezdruncinat a poporului în jurul partidului, ale adeziunii depline a tuturor oamenilor muncii, indiferent de naționalitate, la politica internă și externă a partidului. Manifestările entuziaste, de dragoste și recunoștință, cu care a fost întâmpinat, pretutindeni, tovarășul Nicolae Ceaușescu, cuvintele calde, pornite din inimă, rostite de muncitori, țărani cooperatori, intelectuali din unitățile vizitate, ca și în cadrul marilor adunări populare din municipiile Brăila și Reșița, au scos în evidență sentimentele de înaltă prețuire față de secretarul general al partidului care, prin clarviziunea și devotamentul cu care slujește interesele vitale ale națiunii, prin strălucita contribuție adusă la elaborarea și înfăptuirea politicii partidului nostru, se identifică cu partidul, cu poporul, cu țara. Importantele cuvîntări rostite de tovarășul Nicolae Ceaușescu la marile adunări populare din municipiile Brăila și Reșița au reliefat voința națiunii noastre de a-și consolida cuceririle revoluționare, independența și suveranitatea, scoțînd în evidență, paralel cu succesele dobîndite în toate sectoarele economiei naționale, direcțiile fundamentale ale activității viitoare, pentru ridicarea întregii activități economice și sociale la in perior. Secretarul general nivel calitativ sual partidului a făcut o amplă analiză a îndeplinirii hotăririlor Congresului al XI-lea și ale Conferinței Naționale ale partidului, a dat prețioase indicații privind sporirea continuă a producției, a venitului național, a avuției obștești, premise ce stau la baza înfăptuirii programului de creștere mai accentuată a nivelului de trai. Un puternic ecou a găsit în rândurile participanților la marile adunări populare, în sufletul întregului popor, îndemnul adresat de tovarășul Nicolae Ceaușescu clasei noastre muncitoare de a se dovedi și în viitor la Înălțimea rolului de clasă conducătoare a societății, de a participa nemijlocit la soluționarea problemelor economico-sociale, de a intensifica activitatea politico-educativă, de a contribui la toate planurile la progresul patriei noastre socialiste. Vizitele de lucru ale tovarășului Nicolae Ceaușescu în județele Brăila, Galați și Caraș-Severin au prilejuit o vie evocare a unor epoci luminoase ale istoriei românești, reafirmarea hotărîrii poporului nostru pentru consolidarea independenței și suveranității țării. La ora cînd scriem aceste rînduri se desfășoară la Reșița o impresionantă adunare populară, la care tovarășul Nicolae Ceaușescu rostește cuvîntare de o importanță majoră pentru o destinele industriei grele, ale întregii economii. Prilejuri de reafirmare a unității organice între politica internă și cea externă a partidului, trăsătură constantă a întregii activități a partidului și statului nostru, cuvîntările secretarului general al partidului au subliniat din nou principiile de bază ale acestei politici : „Tot ceea ce facem este destinat să asigure dezvoltarea rapidă a patriei, constituind, totodată, o contribuție de seamă a poporului român la cauza socialismului, a progresului și păcii în întreaga lume“. In același timp, pe bogata agendă de lucru a președintelui țării și-au găsit locul și rodnice întîlniri cu oaspeți de seamă de peste hotare, în spiritul politicii deschise a României socialiste. Interviurile acordate de președintele țării ziarului „Le Figaro“ și Societății naționale de radio și televiziune (N.I.R.T.) și grupului de presă „Etzela’at“ din Iran au însemnat noi și strălucite prilejuri de reafirmare a liniilor directoare ale politicii externe a partidului și statului nostru. Deschiderea noului an de învățămînt este un adevărat eveniment la scară națională. Politica de permanentă îmbunătățire a sistemului de învățămînt din țara noastră și-a găsit o strălucită ilustrare, în aceste zile, și în cadrul lucrărilor Congresului Național de Chimie. Așa cum arăta tovarășa acad. dr. ing. Elena Ceaușescu în cuvîntul de deschidere, prin participarea a numeroși oameni de știință, cercetători, cadre didactice și cadre tehnice, Congresul exprimă concepția unitară a întregii cercetări, învățămîntului și producției, constituind un larg forum național de dezbatere democratică a problemelor legate de activitatea acestei importante ramuri a economiei naționale. „săptămâna“ serialul nostru UN PROIECT PENTRU O MITOLOGIE ROMANEASCĂ : NICOLAE TONITZA: „FETIȚA PĂDURARULUI“ (MUZEUL COLECȚIILOR DE ARTA) iaasaKHBtiWSKWKHMBHMamMMBHmHHmMRiaBaHI 1918 — eveniment memorabil în istoria poporului român Rod al voinței și acțiunii poporului român, permanență a istoriei României, formarea statului național unitar acum de ani a deschis o etapă nouă în dezvoltatarea patriei noastre. Unirea din 1916 încununat năzuințele seculare de unitate a poporului român, ale visului pentru care au luptat și s-au jertfit nenumărate generații de Înaintași, împlinirea unei necesități a dezvoltării Istorice. împrejurări istorice vitrege au făcut ca, din cele mai vechi timpuri, poporul român să se dezvolte într-o permanentă confruntare cu piedici și greutăți de tot felul, cu nenumărate adversități interne și externe. Valurile populațiilor migratoare abătute secole întregi asupra meleagurilor românești, poziția de răscruce la interferența intereselor rivale ale celor mai mari imperii din Europa — otoman, habsburgic și țarist —, războaiele duse pe teritoriul țărilor române soldate cu distrugerea sau înstrăinarea a nenumărate valori materiale și spirituale, toate acestea la care se adaugă uneori împărțirea unor teritorii românești între marile imperii s-au răsfrînt considerabil, urmînd progresul economic și spiritual al poporului nostru, împotriva tuturor opreliștilor, nimeni și nimic n-a putut să înăbușe voința poporului român de a trăi liber și independent în vatra strămoșească, idealurile de unitate și independență națională au împurpurat permanent steagurile lui de luptă, i-au înzecit forțele făcîndu-i să înscrie pagini de adevărată epopee în lupta pentru păstrarea ființei naționale, unității teritoriale și de stat, pentru neatîrnarea țării. La începutul secolului al XX-lea ideea unității statale a poporului român a constituit o permanență printre preocupările ideologice și practice ale mișcării socialiste democratice de pe ambele versante ale Carpaților. Dezvoltarea social-economică și politică a ridicat în fața națiunii române ,necesitatea inexorabilă a desăvîrșirii unității statale, a eliberării tuturor provinciilor românești aflate sub stăpînire străină și unirea lor cu țara. România a participat la primul război mondial pentru cauza sa dreaptă — reunirea într-un stat puternic și independent a tuturor românilor. In luptele pentru apărarea pămîntului patriei împotriva ocupanților militariști germani din timpul primului război mondial, pentru salvgardarea unității și integrității teritoriale, oștile române, masele populare din întreaga țară au înscris la Mărăști, Mărășești, Oituz și în mai multe alte locuri pagini nepieritoare de eroism și abnegație, de spirit de jertfă și patriotism fierbinte, imprimînd luptei lor un caracter popular național. Prăbușirea țarismului, victoria Marii Revoluții Socialiste din Octombrie a răsunat ca un îndemn înflăcărat la lupta pentru realizarea aspirațiilor de libertate și autodeterminare ale tuturor popoarelor lumii. Intensificarea luptelor de eliberare națională, înfrîngerile militare suferite de Puterile Centrale au reprezentat un factor puternic în accelerarea destrămării Imperiului austro-ungar. Se adevereau astfel cuvintele pe care Fr. Engels le scria socialistului român Ioan Nădejde, încă în ianuarie 1888 : „Dacă mîine despotismul din Petersburg ar cădea, poimîine n-ar mai fi în Europa nici o Austro-Ungarie“. De altfel, în 1916 Lenin califica monarhia austro-ungară drept „o uniune șubredă a cîtorva clici de paraziți sociali“, subliniind că lichidarea Austro-Ungariei nu reprezintă istoricește decît „o continuare a destrămării Turciei, fiind, ca și aceasta, o necesitate a procesului istoric de dezvoltare“. Această previziune s-a adeverit și: în cursul anului 1918, pe ruinele acestui imperiu de tristă amintire, au apărut statele naționale suverane și independente ale popoarelor din centrul și sud-estul Europei : Republica Cehoslovacă, Statul Iugoslav, Republica Austria, Republica Ungară independentă ș.a. In mișcarea popoarelor pentru autodeterminare națională și înlăturarea dominației străine se încadrează și lupta poporului român. Ea a avut un caracter larg, ion ardeleana (Continuare In pag. 1) PROLETARI DIN TOATE TARILE. DRTTI-VAI „DACIA PREISTORICĂ“ de NICOLAE DENSUȘIANU 2. In ziua de 24 martie 1911, la orele unu și jumătate după-amiază, s-a găsit Tibert, la locuința sa din strada Sfinților, Nicolae Densușianu, bibliotecarul Statului Major al Armatei. Știrea aceasta, ne spune doctorul Istrati în prefața sa la Dacia preistoriei, a apărut în ziarele vremii, iar înmormântarea modestului cărturar a avut loc în mijlocul indiferenței generale și mai alea a forurilor academice din care făcuse parte.O mentalitate obișnuită, se pare, pe acea vreme, dacă ne gândim că nici Hașdeu nu s-a bucurat, la moarte, de onorurile pe care le merita). Ne revine deci nouă, celor de astăzi, datoria de a repune în discuția ideile și ipotezele atît de îndrăznețe ala unui autor din care toată lumea s-a inspirat, dar nimeni nu i-a pomenit numele decît pentru a-i infirma opera. Pentru a prezenta datele biografice și lucrările mai importante ale lui Nicolae Densușianu, nu vom folosi, In continuare, de prefața doctorului Istrati, trecînd peste o serie întreagă de metafore netrebuincioase și epurind-o, așa cum se cuvine, de toate frazele și expresiile emfatice. La spiritul acelei epoci, dar cu totul nepotrivite dacă ne gîndim la omul sobru și retras care a fost Nicolae Densușianu. Așadar, aflăm mai întîi că autorul Daciei preistorice era fiul lui Bizantius Densușianu, parohul unit al Densușului, și al soției sale, Sofia. Nașa sa fu Lapaducia Niculiescu. Nu era singurul copil la părinți: fratele său mai mare era cunoscutul profesor Aron Densușianu, poet și critic, născut tot la Densuș în 1938, titularul de mai tîrziu al catedrei de limbă latină de la Universitatea din Iași, autorul „Negriadei“, al unei istorii a limbii și literaturii române și a numeroase alte publicații de valoare, tatăl lui Ovid Densușianu, și el profesor universitar la București, istorie și critic literar. După cum se vede, studierea limbii și a culturii românești era o veche tradiție în familia Densușianu. Nicolae Densușianu s-a născut la 18 aprilie 1846, cu doi ani înainte de anul 1848, care, spune doctorul Istrati, a costat viața a peste 40.000 de români, care nu cereau altceva decît cele mai elementare drepturi. Locul de baștină — mica localitate Densuș — a fost in vremea romanilor reședința lui Claussius Longinus, care și-a construit acolo un mausoleu, ulterior transformat în biserică, iar azi monument istoric. Comuna se află ceva mai sus la Grădiștea, deci în inima fostului regat dac. Familia sa, o veche familie românească, se numea de fapt Pop, din Hațeg. Numele de Densușianu li s-a dat băieților, mai întîi lui Aron, de către profesorii din Blaj, în fruntea cărora se afla Timotei Cipariu, pentru a-i deosebi de alți elevi cu același nume. Nicolae Densușianu a trecut sesiunea de iarnă a anului 1862, primul din 50 de colegi In 1865, el ia maturitatea cu calificativul: laudabiliter valde bonum, la toate obiectele, in afară de lingua alia (germana), la care avea bonum. La 10 octombrie 1865 s-a înscris la Facultatea de drept din Sibiu, Rechtsakademie, pe care o absolvă în 1869 cu mențiunea (pentru toți anii): fregventat cu mare diligență și clasa prima și obținînd în final clasa prima cu distincțiune. In timpul studiilor tatăl său moare, astfel încît 11 vedem în anul 1867, în luna august, adresînd o petiție Societății literare, cum se numea pe atunci Academia Română, abia înființată, prin care solicita un ajutor bănesc pentru continuarea studiilor, motivând că este orfan. Ion Heliade Rădulescu îi repartizează, pe temeiul rezultatelor bune la învățătură, un stipendiu de 2.000 de lei, pe anul școlar 1867/68, din fundația votată de municipiul urbei Brăila pentru ajutorarea tinerilor p. r. georgesen (Continuare In pag. 7}