Saptamina, 1983 (Anul 13, nr. 1-52)
1983-01-07 / nr. 1
spirale la judecata de apoi a poeților 5. Alexandru — ca și Ion Gheorghe, ba chiar ca mereu desfătatul cu elogii, Nichita Stănescu — a fost și este încă supus unui tir concentric de către, hai să-i zicem deși nu are nimic a face cu ea, noua critică românească, pentru care ludicul este rampa de lansare a tinerilor poeți. Și pentru susținerea acestei afirmații amintesc unele articole din presa noastră. Scriam altădată că există o nevoie permanentă de schimbare a clasamentelor poetice, asta fiind pentru a țiva un semn de regenerare a gustului, dacă nu ar ascunde altceva, și anume tendințele, mai mult sau mai puțin mărturisite. Un scepticism virulent bintuie Apusul de multă vreme, o societate mumificată, sătulă de clasicism și amatoare de euristică, dorește dărimarea a tot ce a domnit asupra gustului nostru. Din păcate, pe ruinele acestei culturi, și mă gîndesc nu numai la literatură, ci și la muzică, arte plastice, teatru, dans, cinematografie, nu se așează altceva decit niște deșeuri spirituale de care Arta nu a avut și nu va avea niciodată nevoie. Farsa continuă de multă vreme și e întreținută cu bună știință de către infatuații snobi, de către imitatori ai imitatorilor și de neaveniți. „Niciodată nu o să reușești să sculptezi marea", spunea cineva. Mustrătoarele coloane ale Acropolei te vor certa din imemorialitatea lor, cum divinele sunete beethoveniene nu vor reuși să fie întrecute de către percuțiile sinistre ale unor orchestre care cântă după repare și nu după note muzicale. Picasso cel puțin știa să deseneze mină și e autorul unor senzaționale desene anatomice care-i scutesc de bănuiala de a fi un farseur , ce facem însă cu ceilalți, cu tagma de neajutorați care pornesc de la „noua fază" a autorului Guernicăi, fără să fi trecut prin rigorile michelangiolești, cu sgomotoșii, ridicolii „reformatori" ai picturii și ai altor arte ? Impostura proliferează și asta nu ar fi nimic, dar ea e ridicată la rang de principiu și atunci de ce să ne mai mirăm că este posibil să fie contestat Călinescu, ba chiar Eminescu, ce-i drept cu mai puțină îndrăzneală, sau alți poeți aflați in linia tradițională, deci „înapoiați", după opinia avangardiștilor de ultimă oră ? Unul dintre criticii lui loan Alexandru vorbea chiar de o „sclerozare" a liricii acestuia, deplîngînd cu tărie perimarea poetului. Acompaniatorii săi țineau isonul cu aceeași temeritate, dar demonstrația lipsea. O nefericită ființă care s-a autoexilat în lada cu gunoi a istoriei îi număra lui Călinescu cacofoniile din versurile sale ocazionale, pentru că ocazionale erau, cum știe o lume întreagă, credind că prin asta îl distruge. Amatorul de cadavre literare le uita pe ale sale insă și spumega victorios în cărțoaiele tipărite cu litere Îndopate la o editură ce voia să plătească polițele directorului său de atunci pentru că marele critic nu degajase să-l recunoască ! Urice moravuri . Un alt critic scrie că Opera nu are nimic a face cu Scriitorul pe sute de pagini, și cînd credem că am tras clapa cititorului neavizat dăm și noi cu copita în cîte un monument ! Dacă contești aceste năravuri ești imediat taxat de „spirit primar agresiv", vedeți dumneavoastră, numai băieții de mingi propășiți pe la diferite curți editoriale sunt culți, restul : o apă și un pămînt ! Iată de ce, fără a afirma că loan Alexandru este un poet perfect, mi se pare că o punere la punct era necesară. El e contestat înainte de orice pentru că nu a aderat la scălîmbăiala propusă de „noua impostură a noii critici", cum scria undeva Picard. Autorul nu mai există, trebue lăsat la garderobă, după teoria celor înfierați mai sus, el nu contează decit în măsura în care abhoră paleo-critica ! De-abia atunci poate fi considerat talentat sau nu ! Judecată strimbă pe care oricine o poate respinge fără mari eforturi. Deci Poetul trebue trimis în exil, el trebue abolit, ba chiar se poate ajunge la abolirea operei. Autorul trebue să dispară, nota lui personală este lucrul cel mai rușinos. Ce se propune în schimb ? Textele ar putea fi semnate cu anodinele cuvinte : scripteur, cerivant, cerivait, donateur de récit, producteur etc. Iată-ne in fața joncțiunii între acești revoluționari ai criticii și dogmaticii care cereau poame scrise în comun : filme făcute de echipe ; piese de teatru care să aducă cu potpuriurile muzicale de la balurile de cartier ! încotro merge literatura ? se întreabă Blanchot, autorul acestor aserțiuni. Spre esența ei care e dispariția ! Nu Homer scrie, ei un spirit impersonal ! Opera trebue să se debaraseze de autor ! Ce este el, autorul, la urma urmelor ? O ființă de hirtie, un producător de texte, omul gramatical, Marele Absent ! După teoria asta, loan Alexandru ar fi trebuit să primească comenzi de la conciliul criticilor, să fie programat, ba chiar să i se și arate mijloacele literare în care să execute Opera ! Abordarea poeziei lui loan Alexandru a cerut și cere încă o pregătire specială, un consens cu limbajul propriu acestui poet , cu semnificațiile lui, dar dacă sosim la fața locului și ne uităm ca la un galantar în care se află produse de pe alte galaxii, e firesc să refuzăm a înțelege entelehia lirismului său. Nu spun că poetul nu este victima unei diluții evidente ; la început am vorbit chiar de o monodie mai greu de suportat de către spiritele nededate la încifrări, dar este Alexandru un poet plin de obscurități, în sensul în care Baudelaire putea fi socotit astfel ? Se poate ! Noțiuni ca Abis, Spaimă, Deșert (la Alexandru Pustie), Temniță, Frig, Negru, Putred, Azur, Cer ideal, Lumină, Puritate puteau speria pe contemporanii primului, dar în ce-l privește pe poetul nostru, lucrurile nu mai stau chiar așa. O persecuție a temelor există ; prin repetiție, lirismul dispare, rezultînd ridicarea la rang de simbol a „obiectului" celebrat, ca în „Boleroul“ lui Ravel. Monotematismul poate plictisi sau induce în eroare, dar ca în creștină in care Dumnezeu trebue Veghea implorat tot timpul pentru că, dacă o singură secundă îl uiți, el dispare, nu mai există (tot astfel Poetul se simte dator să vegheze in fiecare secundă la soarta Patriei !), poezia lui Alexandru îl reclamă, cit ar fi de paradoxal. E ceea ce printr-o coincidență cerea și Sartre, cu care nu are tangențe . A te simți esențial in raport cu lumea ; a introduce ordinea acolo unde e dezordine ; a impune unitatea spiritului in fața diversității lucrurilor ! Care e deci limbajul Poetului ; unul banal ce poate fi citit de oricine, ori unul metaforic in care Lumina, Pelicanul, Pustia. Trandafirul au o trimitere cu bătaie lungă, fără a-i împrumuta acestuia un sens mistic. Lumina poate fi credință oarbă, limita lumii informale, nu numai Fiat Lux din Geneză, lumină interioară. Eternitatea. Pelicanul este simbolul dragostei paterne, cel ce se sfiște ca să-și hrănească pruncii, sau, extins, al crucificării (la Alexandru al crucificării Patriei de către cei ce o înjumătățesc) ; Pustia este încercarea, Credința în perenitatea Locului în care te-ai născut . Trandafirul poate fi arma Poetului, simbolul puterii spirituale ; Imortalitatea lui, Inițiere în artă, Regenerare, simbol al dragostei de aproape , sigur, asta neînsemnînd că refuzăm noțiunilor și sensuri alchimice sau de altă natură , dar trebue să fii de rea credință pentru a vedea in simbolurile enumerate mai sus numai intenția de a impinge in transcendent ceea ce la un poet chiar că nu strică, el mînuind mai ales abstracțiuni. Trecind peste aceste digresiuni absolut necesare, fără a mă arăta vreun adept al lui Freud, trebue să semnalez unele obsesii ale lui Alexandru, explicabile prin Locul unde s-a născut și mai ales cu acea teribilă necesitate a Luminii, atit de persecutoare în lirica sa. Locul de baștină al liricului discutat este un ținut legendar, dominat de gigantism, loc paradisiac, cum scria Călinescu despre peisajul eminescian, dar și bîntuit de o mare nedreptate socială, de un fapt istoric care a durat un secol. Acolo umbrele, întunericul spiritual au dus la acea tentație eternă spre lumină, spre liman, spre izbăvire, ajungerea in marea familie a națiunii. O patrie înstrăinată este un Pustiu în care aștepți mîntuirea ce nu mai vine de o mie de ani, de aici o viziune cosmică a universului înstrăinat și melancolia cerebrală a poetului, de unde primejdia unei retorici goale, cum scria același Călinescu. Cînd te simți responsabil de tot ce nu s-a împlinit sub stelele sub care aștepți, opțiunea între postura de Profet și Clovn este ușor de trecut. Nu poți fi glumeț când ești prizonierul unei istorii nemeritate și a glumi cu această mereu repetată grijă : să nu mai fie ce a fost ! mi se pare un lucru impardonabil. Opera lui Alexandru este una a răbdării și a speranței. Alexandru e „omul diafan care se trage din pustiuri", cum scria divinul critic despre fiul Ipoteștilor. e. b. pe scurt CIUPERCILE HALUCINOGENE ȘI REVOLUȚIA FRANCEZA • DE-ALE REVELIONULUI • EVENIMENT EDITORIAL • „PARSIFAL" SUPRAREALIST • A apărut nr. 4 din prestigioasa revelă Manuscriptum, editată de Muzeul Literaturii Române • Olga Nemeș, pe locul 9 în clasamentul european al jucătoarelor senioare la tenis de masă • Starea sănătății lui Maradona e in curs de îmbunătățire, anunță grijuliile agenții de presă • Nostradamus : două războaie mondiale de aici pînâ în 1999 — evident, în „tălmăcirea“ millionarului de pe acum Jean-Charles de von Brune. Acesta tot publică volume cu profețiile lui Nostradamus, ele se mai traduc și prin alte locuri, iar astrologul profet își încasează consistente drepturi de autor . Ultimul furt al secolului , zece milioane dolari dintr-o bancă de la Marbella din Spania, comis de sărbători, stabilește un nou record . Vasile Căbulea ne prezintă dosarul „încărcat“ al voleiului masculin din care aflăm nedreptățile care s-au făcut antrenorului emerit Nicolae Sotir, care a fost trimis la plimbare după ce adusese echipa României pe locul cinci La Jocurile Olimpice de la München. In ’82 naționala noastră lupta pentru locurile 13— 16 . O profesoară de istorie de la Universitatea din Maryland, doamna Mary Matosian, crede că, nici mai mult nici mai puțin, Revoluția franceză din 1789 n-ar fi avut loc așa rapid dacă țărănimea nu s-ar fi aflat sub efectul unei redutabile ciuperci parazite și halucinogene care se găsea în pîine la acea epocă ! Așteptăm noi descoperiri și teorii și în ce privește războaiele punice ! * Concurență la TV : transmisia Revelionului pe două canale. Din păcate, provincia n-a fost conectată la programul 2, dar a putut revedea Revelionul tineretului pe postul 1 • 20 de sateliți vor fi destinați firmelor particulare, organizațiilor internaționale și Pentagonului • Zico Înaintea lui Maradona în clasamentul revistei argentiniene El Grafice, pe ’82 • Ce s-a găsit la Gara de Nord la Biroul de obiecte pierdute , o mașină de cusut Rodica, o sacoșă cu un felinar, tacmuri, o floare intr-un ghiveci, acte, bani în Rapidul 16 și foarte multe damigene cu vin ! • Din cartea istoricului german Ottmar Katz, profesorul Theo Morell, medicul personal al lui Hitler : Führerul lua cocaină, era tot timpul constipat, suferea aproape zilnic de violente dureri de cap care-l obligau să înghită cașete și somnifere în mare cantitate. Nu exista o zi și chiar o noapte, fără ca el să nu-și cheme medicul să-l consulte, în special după atentatul ratat de la 20 iulie 1944 . Minunatul cor din Târgoviște — sub conducerea lui Gheorghe Dimancea — a obținut premiul I la concursul coral din Lugoj : ca piesă de rezistență, muzicienii din cetatea voievodală au interpretat in primă audiție Madrigal pentru cetatea Tîrgoviște de Doru Popovici, conceput pe un poem de Martha Popovici. • lamă foarte friguroasă în Israel, ca și în India ; ploi diluviene în Ecuador și Bos via. La Moscova -27 grade • De-ale Revelionului : lăcătușii de la Metalo-casnica au deblocat ușa familiei N. din Bd. Magheru, pentru ca ocupanții acestui arpartament să nu intre pe fereastră • A apărut un număr special din Revista noastră, publicația elevilor liceului Unirea din Focșani, cu prilejul împlirii a 70 de ani de la apariție • Producătorul italian Enzo Gallo a cumpărat, pentru desfacerea pe piața peninsulară, șase filme românești, între care Duelul, Trandafirul galben (a zecea oră care-1 cumpără) și cîteva filme de animație . Se menține formula cu 24 de echipe în turneul final al Mondialului de fotbal. Statele Unite și-au prezentat oficial candidatura, dar lupta pentru organizarea în ’86 a competiția se dă stins între Brazilia și Mexic. Cei din urmă folosesc ca atu distanțele mai scurte intre orașele care vor găzdui meciurile, precum și hotelurile mai moderne și mai bine echipate a Bette Davis. 74 de ani, a încheiat filmările la o nouă peliculă ; Catherine Hepburne, 73 de ani, a suferit un accident de automobil ; Marlene Dietrich, 80 de ani, stă la pat, din cauza unui picior fracturat; Greta Garbo, 77 ani, stă cînd la New York, cînd în Elveția, fără ca nimeni să uite aceste glorii, ne informează Lumea. nr. 1000 • Rică, popularul nostru fante din Giulești, ne înștiințează că e antrenor federal și pregătește portarii loturilor naționale ; regretă că a plecat de la Rapid, astfel juca și acum la Real Giulești și, poate, și la națională, concurîndu-l pe prietenul său Zoff, și e fericit că fiul său joacă mijlocaș dreaptă la Sportul, fiind talentat, fără ca să vrea să se facă portar . Nu de mult, la concursul internațional Virtuosi per musica di pianoforte, ce a avut loc în R.S. Cehoslovacia, în orașul Ustoi nad Labem, doi tineri pianiști români au fost distinși cu premii : Aladár Racz — cucerind premiul II, iar Dan Rațiu — diploma de onoare, ambii fiind elevii profesoarei Camelia Pavlenco, de la liceul „George Enescu“ din București . Nouă incendii fără urmări grave au avut loc în noaptea de Revelion din pricina artificiilor lansate de către petrecăreți . In Suplimentul literar artistic al Scînteii tineretului, a-a deschis serialul Antimetafizica — convorbiri cu Nichita Stănescu, de Aurelian Titu Dumirescu • A apărut, în ultimele zile ale anului ’82, Getica lui Vasile Pârvan, eveniment editorial . • Reproduceri dintr-o revistă a revistelor : «Protagonistul unei contradicții este în ultimul timp Eugen Simion. Pe de o parte pledează pentru primatul judecății de valoare : „Nu este niciodată fără semnificație ce susține Și ce respinge un critic de talent, pentru ce idei se bate și ce valori apără (...). Criticii de vocație trebuie să aibă neapărat vocația valorii“ (România liberi, 24 decembrie a.c.) Imperative Just ! Dar, pe de altă parte, criticul face dintr-un autor de scheciuri un Moliére al românilor. E vorba de Ion Băieșu, autor de „teatru modern”“, a cărui „specialitate“ este „să privească umanitatea orbi viciileri mărunte“. Piesele „remarcabilului“ se intitulează „Boul și vițeii“ și, respectiv, „Gărgărița“). Cea din urmă e o comedie „scrisă cu mare vervă“, „amplă“, care „folosește procedee mai complexe (travestiuri, răsturnări de situații, false asasinate...) și un repertoriu bogat de teme morale“. „Gărgărița este, pe scurt, o bună comedie de moravuri, ingenios construită, cu replici de mare efect și o ironie, un subtext, care ține treaz gîndul cititorului și-l provoacă să mediteze l a ceea ce vede și aude“ (România literară, nr. 52, a.c.). Nu e întîia oară cînd Eugen Simion sI elogiază fără rezerve pe Ion Băieșu, iar acesta nu e singurul scriitor minor din care face o „stea“. In concluzie, nu este niciodată fără semnificație ce susține și ce respinge un critic». .? La festivalul de la Bayreuth, regizorul Götz Friedrich prezentat opera lui Richard Wagner „Parasifal“ în manieră suprarealistă , trandafiri de sticlă, forme geometrice simbolizind dimensiunea spațiu-timp, sonortăți elucubrante Aplauzele frenetice au fost în mare măsură dedicate dirijorului american James Lavine . Ce se putea citi pe un imens panou așezat pe acoperișul unui studio cinematografic american : „Liniște, vă rugăm !“ Numai că piloții avioanelor, în loc să țină seama de apel, survolau și mai de aproape clădirea respectivă pentru putea citi apelul adresat lor . In revista România literară din 16 dec. 1982 compozitorul Lucian Mețianu afirma: „Personal nu crede prelucrarea folclorului“... cu toate acestea, preluînd folclorul, compozitori precum George Enescu, Sabin V. Drăgoi, Dimitrie Cuelin, Mihail Andricu Paul Constantinescu — nemai vorbind de Mauel de Falla, Dvorak, Ceaikovski, Straș’insky etc.—au creat capodopere! Nu de mult, tot In revista România literară, un meloman a decapitat opera... Desigur cu... argumente hilare... Oare aceasta este tradiția muzicologiei noastre ? Noroc că marii noștri cîntâreți de operă entuziasmează publicul de pretutindeni, în timp ce nu puține opere românești s-au impus și peste hotare • Peter O’Toole obține un mare succes la Londra în piesa Om și supraom de Bernard Shaw la Theatre Royal Haymarket • Din densul interviu publicat de Tribuna cu acad. Virgil Vătășanu : „Datoria istoricilor de artă nu constă numai în satisfacerea cerințelor marelui public, ci, înainte de toate, în studierea monumentelor în vederea înțelegerii și a interpretării valorilor artistice, precum și a salvării acestor valori“. • Din calendarul pe 1983, tipărit de Editura politica, desprindem un interesant articol privind alimentația rațională . ..Deviza gras și frumos, din păcate, se mai păstrează încă în concepția unor persoane certate cu cumpătarea, care nu vor să înțeleagă că aceasta este total dăunătoare. Cercetările științifice au demonstrat că între mortalitatea prin toni degenerative, îndeosebi cele cardiovasculare, si acest sindrom există o strînsă legătură. (...) Printre cauzele incriminate in apariția obezității se află confortul și apetitul crescut. (...) Niciodată și nicăieri grasul n-a fost frumos“ • S-a schimbat moda, de unde găseam în sticle de apă minerală ulei, la magazinul de Delicatese din Piața Amzel s-a vîndut apă minerală în sticle de șampanie. Poate curăță cineva... sticlele argus cronica limbii românești cuvinte noi... * Paralel cu proliferarea formelor lexicale, obținute prin mijlocirea sufixului -iv, de care ne-am ocupat intr-un comentariu anterior, paralel și, am adăuga, competitiv chiar, ținînd seama de realitatea lingvistică existentă — acționează un alt element al derivării și anume al, adăugat, și el, la rădăcina sau la tema unui cuvînt vechi spre a obține altul nou. De regulă generală, mobilul acestei ingenioase modalități de formare a unor noi elemente de vocabular rezidă în tendința firească a vorbitorului de a concentra expresia verbală, fie uneori chiar și numai pentru a economisi o silabă sau două. O formație cum este, de pildă, stradal din sintagma comerț stradal se substituie locuțiunii de stradă (comerțul de stradă), cea dinții fiind evident mai concisă și mai directă. (In paranteză fie spus. Dicționarul explicativ al limbii române și, după el, recentul Dicționar de cuvinte recente, înregistrînd adjectivul stradal, îl explică prin influența limbii italiene care îl cunoaște sub forma stradale, înclin să cred că respectivul adjectiv este format pe teritoriul limbii noastre ca atîtea noi cuvinte obținute cu sufixul -al.) După cum menționam, acest sufix se dovedește a fi ct se poate de productiv, luîndu-se — dacă putem spune astfel — la întrecere cu celelalte elemente de formare a noilor cuvinte și, mai ales, cu îv, de care ne-am ocupat cu alt prilej. Dar, ca și în cazul acestuia din urmă, nu toate formațiile date la iveală prin mijlocirea sufixului -al sunt acceptabile. De ce anume afirm aceasta, va rezulta, cred, din însăși semnalarea unor exemple. Dar, mai înainte de a le vedea pe acestea, să le consemnăm pe cele care pot avea sorți să circule. Iată-le în pasajele care le cuprind: • „încordarea însăși a ideii e mascată de stilul conversațional“ (adică, de stilul propriu conversației) • „Din aceeași prefață mai aflăm o serie de ciudățenii motivaționale...* (motivaționale pentru, bazate pe motivație) • „...personaje tolstoiene, aflate mereu în vizită la unul sau altul dintre vecinii domeniali“ (vecinii domeniali pentru cei aparținînd domeniilor vecine). Urmează, acum, două exemple în care noile formații obținute cu sufixul -al nu mi se par acceptabile. Primul dintre ele sună astfel: „(Un anume enunț referitor la proverb) devine metaforă de îndată ce se asociază unui context lingvistic sau situațional“. Să zicem că situațional este bine format, adjectivul provenind din situație cu ajutorul sufixului -al, dar ce sens trebuie să-i atribuim în enunțul dat: „se asociază unui context lingvistic sau situațional“ ? Iată și al doilea exemplu: „(Poeta) riscă să fragmenteze semnificațiile discursului liric prin discontinuitatea enunțului (...) Pe de altă parte, abuzul figurat, evident, constituie încercarea unificării tuturor elementelor“ (abuzul figural vrea poate să exprime ideea , abuzul figurilor de stil, dar formația figuril, provenită din substantivul figură este hibridă). Mai este nevoie sa spunem că, deși necesare, noile cuvinte obținute prin derivare, ca, de altfel, prin oricare alt mijloc lingvistic, trebuie, totuși, să îndeplinească unele condiții care să le facă utilizabile î n miticescu