Satul Socialist, mai 1974 (Anul 6, nr. 1546-1549)
1974-05-01 / nr. 1546
Miercuri 1 Mai nr. 1546 Recalculîndu-şi posibilităţile, cooperatorii din Munteni- Buzău, judeţul Ialomiţa, s-au angajat ca în cinstea marilor sărbători ale anului să sporească producţiile medii planificate la hectar de la 4 000 la 5 000 kg la griu, de la 5 000 la 7 000 kg la porumb, de la 38 000 la 48 000 kg la sfecla de zahăr, de la 1 500 kg la 3 000 kg la soia, de la 2 500 la 3 200 kg la floarea soarelui. Cifrele pe care mi le oferă Gheorghe Ghiţă, preşedintele cooperativei, sunt impresionante, chiar dacă este vorba de o unitate distinsă trei ani la rând cu „Ordinul Muncii“ clasa I. „ Sporurile, faţă de producţiile planificate, ni se par destul de mari. — Vi se par dumneavoastră, noi însă ştim ce ştim : avem un pămint bun, avem oameni unul şi unul, pricepuţi, harnici, capabili de orice efort. — Şi, totuşi, la porumb, de pildă, sporul de 2 000 kg la hectar reprezintă el însuşi o producţie medie ce se mai obţine încă prin unele locuri. — Păi cam atît obţineam şi noi în urmă cu 14—15 ani, deşi ne aflăm un Bărăgan. Numai că de atunci s-au schimbat multe. Pămintul dă roade după cum îl lucrezi ; mă refer şi la epocă şi la calitatea lucrărilor. Acest lucru l-au învăţat bine cooperatorii noştri, oameni hotărîţi şi ambiţioşi, în sensul bun al cuvîntului, care au înţeles că bunăstarea nu vine aşa pe de-a gata. Vi se par prea îndrăzneţe angajamentele noastre ? Aflaţi că, răspunzînd chemării la întrecere lansată în cadrul cooperativei de brigada legumicolă a lui Ion Băbău, brigadierii Ion Enache şi Constantin Simion s-au angajat să dea, peste angajamentul cooperativei, producţii de porumb mai mari cu 200 kg la hectar. Pe ce se bazează ei ? Pe cele 400 kg azotat de amoniu şi 400 kg superfosfat încorporate deja în brazdă, pe lucrările corecte executate de mecanizatorii noştri, pe soiurile an de an îmbunătăţite, ca şi pe experienţa anilor trecuţi cînd, pe loturile lucrate în acord global, unii cooperatori — ca Ion N. Dumitru, Anica Moise, Constantin Tănase, Maria Moise şi alţii, — au obţinut producţii de 10 000—12 000 kg porumb la hectar. Reţineţi, în condiţii de neirigare. Dar principala chezăşie a îndeplinirii angajamentului o constituie hărnicia oamenilor. La peste 4 200 ha teren arabil avem doar 800 de braţe de muncă, dar repet, numai oameni unul şi unul. Cei care nu ştiu, sau nu vor să muncească la cot cu ceilalţi n-au ce căuta printre noi. Anul trecut pe Ion I. Hierea — om mai încet, mai nehotărît la muncă — nu vroia nimeni să-l primească în grupul de lucru. Acum e şi el printre cei care, fără să mai fie chemaţi special, sînt pe tarla cu noaptea în cap, cum s-a întîmplat nu de mult cind am împrăştiat îngrăşămintele, în prima zi brigăzile I şi II, ieşind la treabă de la ora 4, pînă la ora 8 fertilizaseră cite 100 ha, în timp ce cei din ferma I, care au venit mai tîrziu, nu reuşiseră să fertilizeze decit 40 ha. A doua zi toţi cooperatorii care muncesc în cimp erau de la ora 4 pe cimp. Nu voia nimeni să rămînă mai prejos. Aceeaşi ambiţie de a nu rămîne mai prejos, de a fi fruntaşi între fruntaşi îi animă pe toţi cooperatorii din Munteni- Buzău. Oriunde i-am întîlnit, pe cîmp, în sectorul zootehnic, în grădina de legume, sau în orezărie, aplecaţi deasupra uneltelor, îngrijind animale sau mînuind diferite maşini agricole, aceşti 300 de oameni, gîndind şi acţionînd ca unul, ne-au oferit tabloul generos al dăruirii şi perseverenţei. Aşa cum i-am văzut muncind, pe Ion Mihăilă, pe Agapie Moise, Constantin Gheorghe, Ecaterina Buruiană — ca să numim numai ciţiva, deşi îi nedreptăţim pe ceilalţi toţi — angajamentele cooperativei în întrecerea socialistă nu ni s-au mai părut prea îndrăzneţe. Şi nu numai cele citate la începutul acestor rînduri, ci şi cele care urmăresc creşterea producţiei medii la hectar la legume de la 18 la 30 tone la orez de la 3 500 la 4 000 kg. la fasole de la 1 300 la 1 800 kg. m mm n ce se bazea la MUMMLE LV -A în comuna Ulmeni, judeţul Ilfov, sínt II două cooperative agricole. Una dintre II ele poartă, simplu, numele comunei, 13 cealaltă — „8 Martie“. Sínt aşezate JUL amîndouă în centrul Ulmenilor. A trece numai pe la una din aceste cooperative, înseamnă a vorbi numai despre o jumătate de sat şi aproximativ tot atît pămint din suprafaţa arabilă a localităţii. Ceea ce, în cazul nostru, n-ar fi fost nici pe departe corect. Procedînd la cunoaşterea celor două unităţi, am aflat de la doi oameni de bază ai comunei ce înţeleg ei, precum şi cei ce i-au ales în fruntea obştii, prin a te angaja în marea întrecere socialistă. Gheorghe Porumbel, preşedintele cooperativei agricole,8 Martie“ : „Poate nu ştiţi, noi sîntem cei care au lansat chemarea la întrecere pentru 1974, tuturor cooperativelor din judeţul Ilfov. Să vă prezentăm angajamentele noastre : griu — 4 000 kg la hectar porumb — 5 000, sfeclă — 40 000, legume — 25 tone, lapte —2 500 litri de la fiecare vacă. Producţia globală va creşte cu 9 la sută, iar la fondul central al statului vom livra, peste plan, 90 tone de griu, 100 tone porumb, 40 tone floarea-soarelui, 420 hl de lapte.” Marin Gorneanu, preşedintele cooperativei agricole Ulmeni : „Chemării la întrecere i-am răspuns, fireşte, şi noi ne aflăm cu sediul cooperativei la doi paşi de ei. Le-am făcut cunoscut oamenilor, în adunarea generală angajamentele lui Porum Indiferent cine va cî ş tiga, nimeni nu va pierde leel. Toţi au fost de acord că putem să producem mai mult. „Să le arătăm că sîntem în stare să-i întrecem“. Aşa s-a spus. Iată angajamentul nostru: griu — 4 000 kg la hectar, porumb 5 500, sfeclă — 45 000 etc. Producţia globală va creşte şi la noi cu 9 la sută. In schimb, vom livra la fondul de stat, suplimentar, mai multă sfeclă şi floarea-soarelui.“ G.P. : „Ce-aţi notat dumneavoastră în legătură cu chemarea la întrecere e doar un exemplu. Adevărul este că la noi întrecererea a devenit deja o tradiţie...“ M.G. : „De regulă, o brigadă de la noi cheamă la întrecere o brigadă de la ei sau invers. Apoi începe „lupta“. Rezultatele se cunosc abia la urmă, toamna, iar diferenţele dintre primul şi al doilea clasat sunt uneori de ordinul cîtorva kilograme.“ G-P. : „Nu vreau să spun că ei sînt mai harnici, sau că noi... Dar în ultimii ani i-am cam întrecut... Eu cred că Gorneanu recunoaşte acest lucru.“ M.G. : „Nu-i adevărat ! Anul trecut, de exemplu, au obţinut ei producţii mai bune de lucernă şi carne de porc. Dar noi i-am „luat“ la fasole şi sfeclă de zahăr.“ G.P. : „Ei au, însă, investiţii mai mari. Privind modul de organizare al muncii — e mai bun la noi. Noi stăm mai slab, în schimb cu forţa de muncă.“ M.G. : „E greu de spus care dintre noi ocupă primul loc. Pînă acum, sîntem cam pe acelaşi „cîntar“. Pentru viitor, cred că vom fi noi primii.“, G.P. : „întrecerea nu s-a încheiat. Vom vedea la toamnă care cooperativă va cîştiga locul înnui. în orice caz, nimeni nu va pierde“. SATUL SOCIALIST Armindeni - tradiţional ţi sărbătoresc popas la mijloc de primăvară. Armindeni - zi de omagiu adus muncii ţi hărniciei, vocaţiei omului de a făuri, de a înnobila lumea ţi pămintul cu rodul eforturilor sale. II aşteptăm an de an cuprinţi de acelaşi freamăt tainic, iscat din emoţia ţi febrilitatea infăptuirilor cu care ne pregătim să-l cinstim. Şi in preajma mult aşteptatei sărbători hotarele timpului se deschid pentru a cuprinde — enormă floare - tot ceea ce omul ţi-a dăruit sieşi, tot ceea ce fiii acestei ţări, însufleţiţi de cei mai buni dintre ei — comuniştii au înfăptuit pentru înflorirea ţi prosperitatea patriei socialiste. De pe tot cuprinsul ţării sosesc zi de zi, oră de oră, ţtiri insufleţitoare. Pe graficele întrecerii toate colectivele de muncă înscriu, in cifre dense, succese de prestigiu in realitatea şi depăşirea sarcinilor trasate de partid, a angajamentelor asumate in intimpinarea marilor evenimente ale anului. In ceea ce ii priveşte pe lucrătorii ogoarelor, pe oamenii chemaţi să făurească piinea ţării, cinstind prin muncă sârbătoarea celor ce muncesc, ei se pun chezaşi, in această luminoasă zi de Armindeni, să sporească rodnicia pămintului, să dea patriei mai multe produse, să înfăptuiască cu succes măsurile preconizate de partid pentru dezvoltarea şi înflorirea agriculturii, pentru ridicarea satului românesc pe cele mai inalte trepte de bunăstare şi progres. DE ZIUA MUNCII, MUNCARODNICA OAMENII ADUCEAU PLOAIA PESTE CÎMPURI CIND E NEVOIE, FACEM DIN NOAPTE ZI Călătorim, în zori, dinspre Brăila spre inima Bărăganului. Adie peste cîmpuri un vînt proaspăt, zbicind ultimele pete de umezeală, înfiorînd uşor aţele verzui de iarbă crudă. Satele ne întîmpină tăcute, pustii aproape, doar mirosul de var şi vopsea, strecurat printre miresmele primăverii de hărnicia gospodinelor, aminteşte de o apropiată prezenţă umană. — E toată suflarea satului la muncă — ne spune, în comuna Bordei Verde, din judeţul Brăila, cooperatoarea Joiţa Irimie. Am terminat însămînţatul, dar mai avem multă treabă, aşa că a plecat fiecare de cu zori la locşorul său. Care la grădină, care la combatere, care la irigaţii. Iaca şi eu, cu toate că sunt pensionară,că am 64 de ani, dar tot mă duc la treabă , mă duc la „caloienii“ mei. — Unde zici că mergi, mamă Joiţă ? — Iaca, la mutatul aripilor de ploaie, că irigăm şi noi din acest an vreo 1 600 de hectare. Dar eu aşa le zic aripilor de ploaie ,,caloieni“ ; era obiceiul pe la noi, pe aici, de făceau oamenii nişte chipuri din lut şi le îngropau adine să gonească din pămint seceta şi prăpădurile ce veneau asupra noastră. Dar tot degeaba, că ploaia nu venea. — Şi cu „caloienii“ ăştia vine ploaia ? — Vine mamă, vine ploaie deasă, liniştită şi aşezată, ţîşnind din pămint parcă şi revărsîndu-se tot asupra lui, bogată şi plină de speranţa rodului. Păi ştii, dumneata, că pe acest pămint cu vreo douăzeci de ani în urmă abia de scoteam vreo 1 500 kg de griu la hectar ? — Şi acum cit credeţi c-o să scoateţi la hectar ? — Păi, fiindcă sîntem în primul an de irigare ne-am planificat 4 000 kg de griu la hectar, 5 000 de porumb şi vreo 2 000 de kg de floarea soarelui. Dar în adunare s-au ridicat oamenii şi au zis că putem să dăm mai mult şi s-au angajat cu cite 200—300 kg in plus la fiecare hectar... ...Şi Joiţa Irimia a plecat spre „caloienii“ ei, iar noi ne-am continuat drumul spre imensitatea Bărăganului străbătut de-a lungul şi de-a latul de aceşti „caloieni“ moderni, de aceste sute de kilometri de conducte şi ţevi argintii din care se revarsă asupra pămîntului setos de apă ploile fertilităţii, ploile certitudinii, ploile eliberării de capriciile naturii. Gheorghe Gogu, mecanizator la S.M-A. Făurei, are vreo 40 de ani. 25 din ei i-a petrecut la volanul tractorului, răsturnind brazde, întreţinînd culturi, adunînd recolte. Facem împreună un calcul su-i mar din care rezultă că in toţi aceşti ani, punînd cap la cap distanţele parcurse zilnic, a străbătut cu tractorul peste 200 000 km, distanţă cu care ari putut înconjura de cinci ori globul pămintesc. Nu pare mirat. Mă întrerupe, însă, zîmbind : — Aţi adăugat şi duminicile şi nopţile lucrate ? Pentru că, de exemplu, numai in această primăvară ele au fost destul de multe. — Nu puteam răzbi altfel intr-o primăvară ca aceasta. Noi, mecanizatorii de la S.M.A. Făurei, ne angajăm ca in cinstea zilei de 1 Mai să terminăm semănatul porumbului, pe toate cele peste 4 050 ha, în numai 15 zile. Dar, datorită secetei excesive, pe terenurile pregătite din toamnă rămăseseră bolovani, mulţi şi mari, aşa că în loc de două discuiii, a trebuit să executăm patru, iar uneori chiar cinci. Situaţie neprevăzută, căreia i-am făcut faţă cu bine. Am recondiţionat în unitate discuri şi tăvălugi, iar cindi a fost nevoie, am lucrat şi noaptea. Aşa incit semănatul porumbului s-a terminat in timpul prevăzut, iar noi am putut să trecem la executarea altor lucrări la fel de grabnice. Dar acestea sunt lucruri de amănunt. Nu contează că lucrezi şi noaptea sau şi duminica. Munca în agricultură n-are program fix, şi noi mecanizatorii ştim acest lucru. Sunt alte perioade din an cind e timp suficient pentru odihnă. — Şi bilanţul dumneavoastră pe aceste prime luni ale anului ce spune ? — Se încadrează in bilanţul general al unităţii cu ale cărei cifre ne mîndrim, fireşte. în primele patru luni ale acestui an nu numai că ne-am depăşit cu multe sute de mii de lei planul de venituri, dar am reuşit să facem economii — la carburanţi şi la cheltuielile planificate — de aproape 1 milion de lei, cifră de circa 4 ori mai mare decit angajamentul luat in întrecerea socialistă. — Astăzi prăşiţi sfecla de zahăr. De 1 Mai unde veţi lucra ? — Tot aici, înaintăm încet, cu 15 ha pe zi, că trebuie să facem treabă bună. Plantele sunt mici şi există riscul să le acoperim cu pămint, iar cooperatorii din Filipeşti nu ne-ar ierta-o. Notaţi, în schimb, că în ziua de 1 Mai noi, cei 150 de mecanizatori din Făurei, vom lucra pe 1 200 de hectare, executînd lucrări fie de întreţinere a culturilor şi de combatere a dăunătorilor, fie in legumicultura şi că vom asigura, în acelaşi timp, asistenţa tehnică pe cele 1 200 ha terenuri irigate ce revin unităţii noastre. Pe ogoarele cooperativei agricole din Lanurile, județul Brăila, a început prășitul porumbului — lucrare de mare importanță agrotehnică M M ^ v'' n ' ' 81||N ; '!r: ' li -*i' * * ' ■, : Meseria noastră, a zootehniştilor, presupune pasiune... Vasile Enache, cooperativa agricolă Smeeni, judeţul Buzău. — Lucrez de 14 ani în zootehnie, dar cred că tot mai am de învăţat în meseria asta. Acesta este adevărul. Anul trecut, de pildă, eu am obţinut o producţie de 2 800 litri de lapte în medie de la o vacă şi am cîştigat 34 000 de lei , dar stau şi mă întreb : de ce n-am obţinut şi în alţi ani producţia aceasta ? Şi tot eu îmi răspund , pentru că meseria asta trebuie bine învăţată. — De ce îi spuneţi „meserie“ ? — Păi nu e meserie? E vreo deosebire — în afară de caracterul specific, bineînţeles , între meseria de strungar, frezor, mecanizator şi ocupaţia noastră, a crescătorilor de animale? Eu zic că nu, în orice meserie e nevoie de pasiune, trebuie să ştii ce să faci, cum să procedezi pentru a obţine cit mai mult şi de calitate. Am un băiat strungar la Braşov, am discutat şi cu el de multe ori, şi aşa stau lucrurile, cum vă spun. Dar ce aţi zice dacă v-aş da un exemplu de muncitor care s-a reîntors din fabrică la zootehnie? E un coleg de-al nostru, Alexandru Dumitraşcu. Mi-a spus de multe ori că-i place meseria de zootehnist, că aici cîştigă bine şi este mulţumit. — Despre dragostea dumneavoastră faţă de zootehnie se spune că este molipsitoare... — Da, aşa se explică poate faptul că am, de ciţiva ani încoace, foarte multe rude şi prieteni care lucrează cot la cot cu mine. Aşa se explică poate şi faptul că, lună de lună, ajutîndu-ne şi sfătuindu-ne împreună depăşim planul de producţie. Iar dacă vreţi să ştiţi cum întîmpinăm ziua de 1 Mai, notaţi: n-am realizat 3 200 hl de lapte cit am avut planificat, ci... 4 600. PAGINA 3 „Voi fi mereu la plantele mele Ioana Buduroiu, cooperativa agricolă Gorgota, judeţul Prahova. Are 29 de ani. De 10 ani lucrează în legumicultură. Sectorul acesta trebuie să aducă cooperativei agricole din Gorgota, in 1974, un milion de lei venituri. E mult, e puţin ? — Nu-i nici mult, nici puţin , e pe măsura posibilităţilor noastre actuale. Rezultatele depind de modul în care pregătim şi îngrijim culturile. Şi e nevoie, uneori de intervenţii urgente, in cazuri neprevăzute. — De exemplu... ? — In primăvara asta salariile noastre au fost smulse de furtună. De două ori. A bătut un vînt năpraznic şi a fost frig. Împreună cu şeful fermei, Teodora Ionescu, şi cu patru bărbaţi (Alexandru Ghinea, Mircea Dragomir, A. G. Ghinea şi Dumitru Soare) am reuşit pînă la urmă să punem totul la punct. S-a lucrat şi în timpul nopţii. Altfel, milionul de care am amintit nu putea fi realizat. — Lucraţi la roşii. Ce cantitate aţi produs anul trecut de pe suprafaţa care v-a fost încredinţată ? — Plan — 3,4 tone. Realizat — 7 tone. — Unde veţi fi in acest an de 1 Mai ? — Voi fi lingă plantele mele... Şi nu numai de 1 Mai, ci zi de zi pînă la recoltare. Realizările anului trecut pot şi trebuie să fie depășite. Pagină realizată de DUMITRU ATANASIU și VASILE NANEA NE-AM BUCURAT CIND VIA A ÎNCEPUT SA S PUNGĂ La Pietroasele plouă. Motiv de bucurie pentru oamenii acestor locuri. Aici a fost secetă, ca de altfel în toată ţara. Dar cind în ţară seceta trecuse, şi ploua, la Pietroasele oamenii mai udau încă pămintul cu găleata. Am reţinut amănuntul acesta pentru că se referă la cel mai frumos act de solidaritate umană care s-a petrecut aici de la înfiinţarea cooperativei agricole pînă în prezent. Cititorul trebuie să ştie că, la Pietroasele, în 1973, a fost obţinută una din cele mai mari producţii de struguri pe ţară : 18.800 kilograme la hectar, că tot în 1973 s-au împlinit 20 de ani de existenţă a unităţii, că producţia medie de griu a fost superioară celei planificate cu 600 kg la hectar, iar la porumb cu 1 100 kg , că rezultatele obţinute au asigurat o depăşire a veniturilor planificate cu aproximativ patru milioane lei, respectiv o creştere substanţială a valorii normei de categoria întîi care va atinge, în acest an, aproximativ 60 de lei. Mai multe Ordine ale Muncii, medalii şi diplome au încununat realizările amintite. Aşa stînd lucrurile, este greu să te obişnuieşti cu ideea că, după ani de muncă îndîrjită, după ce unitatea în care lucrezi cîştigă un prestigiu şi un .,nume“ în această ţară, vine o secetă, de mai scurtă durată, şi-ţi răpeşte dintr-o dată totul. Greu de conceput aşa ceva, greu de acceptat ! — Cîţi oameni au participat la udatul viţei de vie ? — îl întrebăm pe inginerul horticultor Constantin Preda. — Peste 500. S-a lucrat timp de o lună. Necazul a fost că apa a trebuit să fie adusă din puţuri şi fîntîni, pentru că via nu e irigată. — Ce v-a impresionat mult în această acţiune ? — Solidaritatea oameni dorinţa lor de a infringe privnicia naturii. Pînă a realiza această dorinţă, ce mi se spunea : „Tovarăşe giner, în primăvara asta n-a mai plîns“... Cînd ave a ştim cu toţii, via „plinge“. I noi n-am aşteptat, cu braţ încrucişate „lacrimile“ , care întîrziau să apară. Leprovocat noi şi ce a fost greu a trecut. Aşa incitrăm să fim din nou frunt pe ţară. — Cum aţi vrea să fie intmai al acestui an ? — In cinstea sărbătorii ce ce muncesc, ne-am propus plantăm, chiar în această încă 12 hectare cu vie, soare, fie ploaie, noi tot va ieşi la lucru. Dar aş vrea fie soare... ✓ ✓ • • • • • •• •