Scînteia Tineretului, februarie 1966 (Anul 22, nr. 5195-5219)
1966-02-01 / nr. 5195
Se împlinesc 33 de ani de la eroicele lupte ale muncitorilor petrolişti din Valea Prahovei, parte integrantă a marilor bătălii muncitoreşti din ţara noastră din ianuarie-februarie 1933. Marile bătălii de clasă din ianuarie-februarie 1933 au înscris o pagină de glorie nepieritoare în istoria mişcării muncitoreşti, a luptei poporului român pentru libertate, împotriva exploatării, pentru interesele sale vitale. Prin amploarea şi combativitatea lor revoluţionară, prin forţa şi nivelul organizării lor, prin varietatea formelor de luptă şi organizare, prin învăţămintele bogate şi efectele lor în viaţa social-politică a ţării, eroicele lupte ale muncitorilor ceferişti şi petrolişti au avut o însemnătate istorică deosebită, marcînd în acelaşi timp un moment de cotitură în dezvoltarea ulterioară a partidului şi a întregii mişcări muncitoreşti din ţara noastră. Luptele din ianuarie-februarie s-au desfăşurat pe fondul crizei economice din 1929-1933 care a cuprins întreaga lume capitalistă. în România, ca urmare a înapoierii economice şi a dependenţei de capitalul străin, criza s-a manifestat deosebit de acut, cuprinzînd industria, agricultura şi finanţele. Clasele exploatatoare din România au încercat să arunce greutăţile crizei pe umerii maselor populare. Politica reacţionară, antipopulară a guvernelor burghezo-moşiereşti a dus la o deosebită ascuţire a contradicţiilor sociale — în primul rînd a contradicţiei principale de clasă dintre proletariat şi burghezie, încă în cursul anului 1929 s-au desfăşurat în întreaga ţară numeroase şi puternice greve. La loc de frunte printre acestea se înscrie greva minerilor de la 5 august 1929. Agravarea consecinţelor crizei economice la începutul anului 1933 a determinat intensificarea nemulţumirilor, frămîntărilor şi acţiunilor maselor populare. Valul mişcării revoluţionare în ţară era în plină creştere. Muncitorimea din transporturi, din industria extractivă, din industria metalurgică, muncitorii portuari ca şi alte detaşamente ale proletariatului treceau la acţiuni de luptă din ce în ce mai deschise şi mai curajoase. Sub influenţa puternică a luptei proletariatului, creştea în amploare lupta ţărănimii şi acţiunile altor pături ale populaţiei. Dezvoltarea mişcării revoluţionare in această perioadă vădea întărirea rolului Partidului Comunist de organizator şi conducător al mişcării proletare şi extinderea influenţei sale în masele largi muncitoare. Apreciind ponderea importantă a industriei petrolifere în economia României şi faptul că aici se împleteau mai mult ca în oricare alt domeniu interesele de jaf ale unor vîrfuri ale burgheziei şi moşierimii cu cele ale monopolurilor imperialiste apusene, şi că aici era concentrat unul din detaşamentele de frunte ale proletariatului din România, P.C.R. a acordat o atenţie deosebită organizării şi conducerii acţiunilor revoluţionare ale muncitorilor petrolişti din Valea Prahovei. Situaţia muncitorilor petrolişti din această regiune devenise în anii crizei economice de nesuportat, ca urmare a avalanşei de concedieri, reducerii de salarii şi a introducerii sistemului de muncă „prin rotaţie“, formă deghizată a şomajului parţial. La începutul anului 1933 cele mai multe categorii de muncitori nu lucrau decît 12—15 zile pe lună, iar salariul era mult sub minimul necesar existenţei, înrăutăţirea continuă a condiţiilor de muncă şi de trai ale muncitorilor petrolişti, precum şi noul atac asupra drepturilor lor întreprins de clasele exploatatoare, de guvern, au declanşat un puternic val de nemulţumire şi protest în rîndurile acestora. Ridicîndu-se împotriva exploatatorilor autohtoni, muncitorimea s-a ridicat, totodată, împotriva accentuării jafului monopolurilor străine, împotriva ştirbirii suveranităţii şi subjugării ţării de către puterile imperialiste. Avînd un puternic caracter antimonopolist, oglindind opoziţia energică a muncitorimii în faţa monopolurilor străine care jefuiau petrolul românesc, luptele muncitorilor petrolişti din ianuarie—februarie 1933 s-au înscris, alături de luptele eroice ale ceferiştilor, ca o minunată pagină de patriotism. Sub îndrumarea P.C.R., muncitorii petrolişti s-au ridicat hotărît la luptă, alături de feroviari, ca un detaşament înaintat al proletariatului român. Continuînd firul unor puternice lupte proletare, care au străbătut întreg anul 1932, organizaţia locală P.C.R. se afla, la începutul anului 1933, în plină activitate de organizare a unor noi şi puternice bătălii. P.C.R. a obţinut o serie de rezultate importante în întărirea organizaţiilor de partid şi a legăturilor acestora cu masele muncitoreşti din Valea Prahovei, au fost luate măsuri de întărire a Comitetului judeţean P.C.R. Valea Prahovei. Mergînd pe linia trecerii la o puternică contraofensivă muncitorească împotriva politicii de aruncare a greutăţilor crizei pe umerii celor ce muncesc, organizaţia regională P.C.R. a acordat o atenţie deosebită realizării frontului unic între muncitorii comunişti, social-democraţi, socialişti independenţi sau de alte orientări politice şi fără de partid, precum şi luptei pentru îndrumarea activităţii sindicatelor pe făgaş revoluţionar şi, mai ales, pentru organizarea şi extinderea comitetelor de acţiune. S-a acordat o mare atenţie mutării centrului de greutate a muncii de partid în întreprinderi, în mijlocul maselor muncitoreşti. Intensificarea acţiunilor muncitoreşti a făcut necesară crearea unui organ coordonator al activităţii tuturor comitetelor de acţiune din întreprinderi. La începutul anului 1933 a fost ales în cadrul unei adunări Comitetul local de acţiune Ploieşti, din care făceau parte muncitori dintre cei mai înaintaţi şi combativi, oameni care se bucurau de un mare prestigiu în rîndul maselor muncitoreşti. Cu acest prilej, a fost adoptat şi programul de luptă ce conţinea revendicările economice şi politice cele mai arzătoare ale petroliştilor. în program figura, între altele : desfiinţarea sistemului de muncă prin rotaţie, încetarea concedierilor, majorarea salariilor, înlăturarea amenzilor, respectarea zilei de muncă de 8 ore, recunoaşterea comitetelor de fabrică, deschiderea imediată a sediilor sigilate ale sindicatelor revoluţionare. S-a acordat atenţie şi revendicărilor specifice tineretului, ca salariu egal la muncă egală, desfiinţarea corvezilor, bătăii şi persecuţiilor, 6 ore de lucru pentru ucenici, concedii plătite, ajutoare tinerilor şomeri. In adunări pe ateliere, pe secţii şi pe întreprinderi, organizaţia locală P.C.R. din Ploieşti a reuşit să realizeze o largă popularizare a programului de revendicări. In cursul lunii ianuarie 1933, au avut loc puternice greve la „Orion“, „Unirea“, „Feroemail“ şi altele, însoţite de manifestaţii pe s străzile oraşului. La sfîrşitul lui ianuarie 1933, muncitorii de la „Astra Română“ continuă acţiunile revoluţionare. Cauza declanşării unei noi greve la rafinăria „Astra Română“ a constituit-o măsura întreprinderii cu privire la concedierea în ziua de 29 ianuarie a unor muncitori, în seara aceleiaşi zile, are loc oconsfătuire la care au participat reprezentanţi ai Comitetelor de acţiune, precum şi delegaţi din alte întreprinderi din Ploieşti, hotărîndu-se ca muncitorii de la „Astra Română“ să răspundă la măsurile luate de Consiliul de administraţie, prin grevă, în ziua de 30 ianuarie, la orele 16, Comitetul de acţiune a declarat începerea grevei. Numărul greviştilor, printre care mulţi tineri, trecea de 2 000. Sunetul sirenei se răspîndea ca o chemare peste întreg oraşul şi satele învecinate. Au venit în ajutorul greviştilor de la „Astra Română“ muncitorii de la „Româno-Americană“, „Dacia Română“, „Unirea“, textilistele de la „Dorobanţul“, sute de şomeri din oraşul Ploieşti. Au venit, de asemenea, rudele şi prietenii greviştilor din cartierele şi satele dimprejur. Curtea şi împrejurimile rafinăriei erau astfel înţesate de o masă compactă de aproape 5 000 de oameni. La faţa locului, chemaţi de către direcţia rafinăriei, au sosit reprezentanţi ai autorităţilor locale, însoţiţi de forţe represive. La apariţia acestora, un val de indignare a cuprins masele, ajungîndu-se la ciocniri cu forţele poliţieneşti. Sub presiunea maselor, administraţia rafinăriei a fost nevoită să accepte revendicările formulate de muncitori, respectarea în întregime a contractului colectiv de muncă. S-a luat trăsura de retragere a forţelor represive din întreprindere. Succesul muncitorilor de la „Astra Română“ vădea existenţa unor condiţii favorabile pentru continuarea pe un plan mai larg a luptei începute. în aceste împrejurări, Comitetul regional de partid a hotărît începerea acţiunii şi la rafinăria „Româno-Americană“ din Teleajen, în apropiere de Ploieşti. Ea a fost organizată şi condusă deComitetul de acţiune din rafinărie, îndrumat de celula de partid, în dimineaţa zilei de 1 februarie, muncitorii din schimbul de noapte s-au adunat cu toţii, în faţa casieriei, fiind zi de plată a salariilor. Primul muncitor care s-a prezentat la ghişeu, constatind că direcţia desfiinţase sistemul chenzinei pe 19 zile, a refuzat să primească plicul. Comitetul de acţiune a transmis grupului de muncitori de la sirenă să dea semnalul de începerea grevei. Ca unul, toţi muncitorii din rafinărie, la auzul sirenei, au încetat lucrul şi au ieşit în curte, ocupînd astfel întreprinderea. Drumul spre rafinărie a devenit, în scurt timp, plin de oameni sosiţi din Ploieşti şi din satele învecinate. Muncitorii adunaţi în curtea rafinăriei cereau satisfacerea revendicărilor cuprinse în programul general de luptă al Comitetului de acţiune local. Deodată, ca la un semnal, un grup de muncitori, în frunte cu comuniştii, au intonat „Internaţionala“, fiind urmaţi de întreaga mulţime. Din toate colţurile se strigau lozinci: „Jos capitalul străin !“, „Jos curbele de sacrificii !“, „Vrem reprimirea la lucru a muncitorilor concediaţi !“. La faţa locului au sosit cu mare repeziciune autorităţile, însoţite detre ■ aproximativ 300 de poliţişti, jandarmi şi soldaţi. Muncitorii au opus o rezistenţă îndîrjită poliţiştilor şi jandarmilor, care urmăreau, fără succes, să-i împartă în grupuri mici pentru a-i putea evacua mai uşor. Văzînd indignarea şi hotărîrea de luptă a muncitorilor, reprezentanţii autorităţilor, în complicitate cu direcţia întreprinderii, au fi recurs la un vicleşug, anunţind că vor să trateze cu delegaţii muncitorimii. Cînd delegaţii muncitorilor s-au prezentat, au fost arestaţi imediat. Au avut loc ciocniri între grevişti şi forţele represive în curtea rafinăriei. La lozincile formulate şi scandate de muncitori pînă în acel moment, se adăuga şi cerinţa nouă, care a trecut pe prim plan : „eliberarea arestaţilor“. Cu adoptarea acestei lozinci, caracterul politic al grevei s-a adîncit. La bariera oraşului, unde peste 1 000 de muncitori erau pregătiţi să oprească camioanele şi să elibereze pe arestaţi, a avut loc o nouă ciocnire cu jandarmii. In timpul acestei ciocniri, o parte din jandarmi au fost dezarmaţi, în jurul orei 17, primele grupuri de muncitori au început să ocupe strada din faţa localului chesturii din cen- t trul oraşului Ploieşti, precum şi împrejurimile. Muncitorilor de la „Româno-Americană“ li s-au alăturat cei de la „Astra Română“, „Orion“, „Standard“, „Lumina“, „Petrol-Mina“, precum şi muncitorii ceferişti, muncitori de toate categoriile. O masă compactă de aproximativ 8 000 de oameni strîngeau ca într-o chingă localul chesturii poliţiei, în care se aflau ca şi asediaţi reprezentanţii autorităţilor, în faţa fermităţii şi combativităţii muncitorilor, autorităţile au fost nevoite să elibereze pe toţi cei arestaţi, să oprească acţiunea de triere şi arestare care continua între timp la rafinăria „Româno- Americană“. După eliberarea tuturor arestaţilor, într-o atmosferă de avînt înălţător, muncitorii au demonstrat pe străzile oraşului Ploieşti, cîntînd cîntece revoluţionare. Numai noaptea, tîrziu, ei s-au răspîndit pe la casele lor. Victoria obţinută prin eliberarea celor arestaţi a dovedit forţa şi tăria muncitorimii unite, în luptă cu duşmanul de clasă. Luptele muncitorilor petrolişti de la rafinăriile „Astra Română“ şi „Româno-Americană“, susţinuţi de muncitorii din celelalte întreprinderi din oraşul Ploieşti şi din alte localităţi de pe Valea Prahovei, au cuprins pe baza frontului unic întreaga masă a muncitorilor : comunişti, social-democraţi, socialişti independenţi, muncitori fără de partid. Partidul Comunist Român dă o înaltă preţuire tradiţiilor glorioase de luptă ale poporului român. Cel mai înalt omagiu ce-l putem aduce luptătorilor petrolişti, tuturor revoluţionarilor care, atît în 1933 cit şi în anii care au urmat, au luptat pentru victoria cauzei clasei muncitoare, a poporului român îl constituie înfăptuirea cu succes a obiectivelor însufleţitoare stabilite de Congresul al IX-lea al P.C.R. pentru desăvîrşirea construcţiei socialiste şi înflorirea scumpei noastre patrii, Republica Socialistă România. MARIA COVACI doctor in istorie 33 de ani de la glorioasele lupte ale muncitorilor petrolişti din Valea Prahovei O pagină de eroism muncitoresc Demonstratia muncitorilor petrolişti din Ploieşti pentru eliberarea celor arestat! In timpul grevei din februarie 1933 (desen) Primul inimer din ziarul „Frontul unic“ al petrolişti muncitorilor NOTEP ELECTOR Matei Călinescu Aspecte literare Cîţiva tineri critici deţin in ultimii ani o autoritate indiscutabilă, întemeiată pe un viu sentiment al valorii, pe solidă cultură (cultura criticului fiind, mai mult decit a oricui, o neîntreruptă lectură), în sfîrşit, pe un discernămînt care funcţionează adesea ireproşabil. Dintre aceştia e criticul Matei Călinescu. Adept al criticii creatoare de puncte de vedere, M. Călinescu poate fi identificat cu acel critic despre care Mihai Ralea spunea că „întreţine longevitatea artei“. Dealtfel, raţiunea criticii active, ea însăşi un act creator, este tocmai de a ridica opera la o existenţă variabilă, neurmărind o traducere „simplistă“, ci de a-i fixa în permanenţă necesitatea de a fi. Matei Călinescu e de o remarcabilă fineţe intelectuală şi intuiţiile lui nu se transformă nicicînd în exclamaţii, acest spirit critic supunîndu-se unei neîntrerupte prade a lucidităţii. De aici şi izvorăsc cîteva „obsesii“ ale criticului, între care cea mai vizibilă e constatarea unor straturi ironice în diverse opere, ca efecte ale cenzurii pe care şi-o impun spiritele superioare, de o intelectualitate ascuţită. Asemenea straturi sunt descoperite în numeroase creaţii analizate de critic, incit se poate vorbi, cred, de un unghi de vedere demistificator. Caracteristic din acest punct de vedere e portretul nou propus poetului Ion Minulescu, intr-un studiu cu totul remarcabil asupra „Resurselor umorului liric la Ion Minuoescu“. Aici criticul procedează la o nouă lectură a operei, degajată de prejudecăţi, şi sfîrşite prin a ne da unul din studiile cele mai convingătoare şi elevate din şirul reconsiderărilor operate de critic în ultimul timp. „Lecturi“ noi, din perspectiva gustului şi concepţiei contemporane, pot fi considerate cele mai multe din studiile lui Matei Călinescu. De altfel, critica actuală continuă tot mai vizibil opera critică a înaintaşilor care, dincolo de amendările ce li se pot aduce, necesare, a statornicit o atitudine specifică faţă de obiect. Obiectul criticii nu e în ultimă instanţă, o carte ori alta, ci creaţia însăşi, în zonei cei adinei. Intr-un astfel de sens al criticii sinceritatea comentatorului trebuie să fie absolută, întrucît comentariul nu este altceva decît confesiunea unui spirit intelectual. Criticul are un punct de vedere pe care-l mărturiseşte, ferindu-se de a-l impune, dar operind cu „auxiliarele“ seducţiei stilului său, între care descrierea contextului („care se reflectă în fenomen ca un peisaj într-o apă“) nu e cel din urmă. Reflecţiile lui Matei Călinescu asupra creaţiei sfîrşesc prin a sugera noi puncte de vedere, rezultatul general fiind lărgirea cunoaşterii. Citabile sînt mai toate cronicile şi studiile dedicate unor creatori precum Arghezi, Blaga, Camil Petrescu, G. Călinescu, Tudor Vianu. In comentariile asupra literaturii actuale, Matei Călinescu refuză tonul moralist, incercînd adesea să realizeze portrete, profiluri (mai ales tinerilor scriitori) ceea ce indică o mare încredere în talentul acestora, „riscînd“ cu vădită plăcere opinii favorabile. A face profil unui tînăr poet ori prozator, chiar dacă acesta e trecut sub rubrica de „cronică“, e un procedeu cu totul fericit, stimulativ. Criticul grăbeşte conştiinţa de sine a unui scriitor, ceea ce nu e puţin. Diferenţe de valoare între prima secţiune a cărţii şi cea de a doua există, fireşte, însă, bănuiesc, din cauza promptitudinii cu care e dator a întîmpina criticul mişcarea vie a unei literaturi. Intîlnim uneori şi formulări uniforme, aplicate în mai multe cazuri. Apoi, repetarea unor caracteristici curente cred că vine şi dintr-o conştiinţă a valorii de ansamblu a tinerei generaţii de poeţi şi prozatori. Oricum, critica lui Matei Călinescu fiind mai cu seamă un dialog cu scriitorii, e rezultatul unei meditaţii sincere şi avizate asupra literaturii. Eugen Simion Orientări în literatura contemporană Lucru mărturisit de critic ori nu, se pare că pentru Eugen Simion, raţiunea cronicii e plăcerea analizei. Puţini critici de azi manifestă atîta supunere la obiect cită se demonstrează mai în fiecare din aceste cronici. E inutil a mai convinge pe cineva de utilitatea unei astfel de întreprinderi critice căreia nu-i scapă din vedere ■ aspectele operei chiar dacă ambiţia cronicarului nu e de a reface un univers, adică de a-l recrea, ci de a observa circulaţia temelor, motivelor şi ideilor literare. De aici provine şi nevoia mereu resimţită de critic a utilizării unei largi informaţii care poate părea uneori, prin exces, erudiţie pedantă. Lucrul nu e cel mai rău cu putinţă, ba este chiar convenabil intenţiei criticului de a educa, de a „orienta“ cititorul în cîmpul polivalent al operei. în acest sens titlul cărţii nu vrea să indice, cred, numai existenţa „obiectivă“ a unor modalităţi şi direcţii distincte în literatura contemporană ci şi secreta convingere a criticului de a fi un pedagog al cititorului, orientîndu-i gustul, desfăşurind sub ochii lui o bogată informaţie ce sprijină, adesea, analize judicioase. într-un climat critic abundent de entuziasm, altminteri justificat de talentul gîlgîitor al unor tineri scriitori, E. Simion pare a fi stăpînit uneori de un viag scepticism critic, judecata sa asupra cărţilor analizate fiind plină de scrupule, ba chiar lipsind, cînd şi cînd, acel Da ori Nu cu care poate începe, ori sfîrşi, critica. Poziţia criticului se manifestă adesea parcimonios, ascunsă departe în faldul analizelor fastidioase, în genul lui Perpessicius. Amatorii de genealogii critice, care se arată foarte interesaţi de posibilitatea delimitărilor definitive şi totale, ca şi cînd o genealogie de acest tip ar urma nişte strimte legi biologice, n-au de ce să tragă de aici concluzii asupra „familiei“ critice căreia i s-ar subordona E. Simion. Plăcerea acestuia de a analiza o stîrrteşte numaidecît pe aceea a analogiilor şi criticul foloseşte copios, ori de cite ori are prilejul, referinţe bogate, oricum sugestive. Dar o analiză fără a parcurge şi drumul demonstraţiei către afirmare ori negare e numai pe jumătate un act critic. Cum spuneam, o anumită scrupulozitate — cum s-o numesc altfel ? — a criticului în faţa operei, creează uneori dificultăţi înţelegerii poziţiei sale. Claritatea punctului de vedere, după, ori înaintea elegantelor sale analize, e un moment necesar al oricărei cronici. Analiza, cam încruntată, pe care cronicarul o face cărţii lui Marin Sorescu („Singur printre poeţi“) nu conduce destul de limpede către rostirea sentinţei. Nedrept cred că a fost E. Simion — şi nu numai el — şi cu un volum de Al. Andriţoiu (în general cronicile dedicate cărţilor de poezie sunt preferabile celorlalte) pe care-l califică madrigalesc, graţios şi sentimental, recomandîndu-i poetului, dacă nu mă înşel, în cronica rămasă în revistă, schimbarea uneltelor. Posibilitatea de a găsi modele în creaţia oricărui poet, nu numai a lui Andriţoiu, e oricînd demonstrabilă. Mai important mi se pare a demonstra egalitatea poetului cu sine şi a nu o recunoaşte înseamnă a anula o carte pentru că autorul nu mai e profetic, vizionar tulburător ci... graţios şi sentimental. In acest caz opinia criticului e, neaşteptat, prea categorică. Trecînd însă peste asemenea accidente, şi ele în fond necesare, reţinem din amănunţitele cronici ale lui Simion o serioasă putere de interpretare a motivelor, e „scheletului“ creaţiei, o privire sigură şi cuprinzătoare, de sus, a acesteia (infuzia de relaţii din cronici e o manieră derivată din metoda critică a lui G. Călinescu), în sfîrşit logica de cele mai multe ori reproşabilă a expunerii. Lu E. Simion cititorul îi datorează un bun studiu, sintetic, asupra poeziei contemporane publicat mai întîi ca prefaţi la o antologie apărută anu trecut. Asemenea incursiuni în universul poeziei de azi sîn oricînd necesare, ele prilejuim prospectarea selectivă a une creaţii aflate în plin proces de dezvoltare. Judicios în ma toate aspectele, unele opini expuse aici mai pot fi corectate, cum e de exemplu aceea degajată de o prea mare lejeritate în utilizarea noţiuni de „evadare“ în legătură cu poezia lui Eminescu (şi nu numai a lui). Remarcabile eseuri a dedicat. Simion unor personalităi ale criticii româneşti: Per pessicius, Eugen Lovinescu , Paul Zarifopol. Acestea sînt în primul rînd nişte excelent „portretizări“ de stiluri, criticul desfăşurîndu-şi copleşite capacitatea de a intui omul în maniera lui stilistică (Pau Zarifopol). C. STANESCU TINERI C Electrificarea comunei Comuna Virtopu, din raionul Băileşti, şi-a schimbat mult înfăţişarea. Au fost construite noi case, un cămin cultural, dispensar, magazin universal, şcoală nouă. De curind, o nouă realizare s-a înscris în cartea comunei. In cadrul unei adunări populare, sătenii au aprobat contribuţia voluntară pentru electrificarea comunei. De atunci, nu a trecut mult timp. In sprijinul lucrătorilor din cadrul întreprinderii regionale de electrificare Oltenia au venit şi nenumăraţi cetăţeni care au săpat gropile pentru stâipi, au ajutat la transportul acestora, au executat aproape toate muncile necalificate. Niţu Marin, Cornescu Ion, Ungureanu Ion, Firu Stan, Lăcătuşiu Vie sunt numai cîţiva dintre cei mai activi săteni care au ajutat la electrificarea comunei. O dată cu noul an, in comuna noastră s-a aprins becul electric. GHEORGHE CÎRŢAN învăţător „Electrofar"-Bucureşti. O ultimă verificare a lămpilor cu vapori de mercur la standul de durată Foto: AGERPRES Modernizări in întreprinderile sătmărene BAIA MARE (de la corespondentul nostru) . Zilele trecute, la Fabrica de confecţii „Mondiala“ din Satu Mare a fost pus în funcţiune în sectorul 3 confecţii uşoare agregatul de lucru „Contex“, fabricat în ţară. Noul agregat dirijează, cu ajutorul unei benzi rulante, semifabricatele la locurile de muncă şi permite, totodată, să se urmărească de la tabloul de comandă unde anumite faze de lucru au rămas în urmă şi în ce locuri au fost terminate mai repede operaţiile, dirijîndu-se materialele acolo unde sunt necesare. Un alt avantaj important oferit de noul agregat este acela că pot fi executate mai multe modele în acelaşi timp, ceea ce contribuie la o creştere substanţială a productivităţii muncii. Numai după cîteva zile de lucru, după acest sistem, productivitatea muncii la modelul de rochiţe de catifea uni a crescut cu 13 la sută, iar la rochiţe de stofă cu 11 la sută, în ziua de 26 ianuarie, al doilea agregat „Contex“ a început să producă în aceeaşi secţie. ★ Un cuptor-tunel de ardere a pieselor emailate se află în probe tehnologice la întreprinderea „1 Septembrie“ din localitate. Cuptorul, unica instalaţie de acest gen din ţară, are diferite dispozitive de reglare automată a temperaturii care poate atinge valori maxime de 900 de grade Celsius. Calitatea pieselor emailate este superioară celor produse de vechile cuptoare, deoarece arderea emailată se face uniform pe întreaga suprafaţă a lor şi, totodată, încălzirea şi răcirea reperelor are loc treptat. Economiile anuale ce se vor obţine prin introducerea lui sunt estimate la peste 3 milioane lei. De menţionat că cei 3 maiştri care urmăresc buna funcţionare a acestui important agregat și care efectuează controlul interfazic de calitate sunt uteciști. „Luna cărţii la sate“ Ieri, cu redactori de la edituri, expoziţii cu cele mai noi cărţi apărute, standuri, sunt numai citeva din numeroasele manifestări desfăşurate în prima zi a „Lunii cărţii la sate" — ediţia 1966. In mijlocul celor peste 400 de locuitori ai comunei Racoviţa, regiunea Argeş, participanţi la deschiderea Lunii cărţii au venit scriitori din Capitală care au citit din lucrările lor, au discutat cu sătenii asupra celor mai noi lucrări apărute. Aici ca şi în satele din regiunile Crişana, Dobrogea, Banat, Iaşi, Mureş- Autonomă Maghiară, Suceava, festivităţile de deschidere a acestei manifestări culturale au fost urmate de momente literare, recitaluri de poezie, programe artistice bogate. (Agerpres) Solista Elena Ciubotescu pregăteşte un nou cîntec pentru viitorul spectacol.Echipa căminului cultural din comuna Maica, raionul Tecuci) Foto: AGERPRES ■Căminele culturale, bibliotecile, librăriile, casele de citit de la sate au cunoscut duminică o afluenţă mai mare ca de obicei. Prilejul l-a constituit deschiderea tradiţionalei luni a cărţii la sate. Intîlniri cu scrii