Scînteia Tineretului, martie 1967 (Anul 23, nr. 5530-5556)
1967-03-01 / nr. 5530
AZI ARTICOLE REPORTAJENOTE ■AIN FIECARE CASĂ - PRIETENI Pe uliţele satului, la ore tirzii de seară, trece o fată cu o sacoşă. Pună aici nimic neobişnuit, cu toate că e iarnă, e frig şi oamenii caută să stea cit mai puţin pe afară. Fata bate la porţile caselor, intră, ca o prietenă veche şi bună. Cînd sacoşa se goleşte, un scurt popas şi ea se umple iarăşi. Drumul se reia... şi aşa zi de zi pină cînd faptul devine atît de firesc, incit nimeni nu o mai întreabă : nici ce duce, nici de ce duce, nici de ce este aşteptată cu multă bucurie. Oamenii din Cîndeşti — regiunea Bacău — o cunosc bine. Se numeşte Maria Gliga. E utecistă şi, de profesie bibliotecară. In rafturi se află 11000 de cărţi. In fişele de cititor figurau doar pe luna ianuarie 335 cititori, dintre care peste o treime sînt tineri ca şi ea. Rezultatele ar fi putut-o mulţumi. Dar Maria Gliga a hotărît să plece pe uliţe cu sacoşa in care are, fireşte, tot cărţi. Bibliotecara vrea ca fiecare locuitor să fie un prieten al cărţii. Acum porţile se deschid larg, cînd Maria se apropie. In case arde lumina pină seara tîrziu. Oamenii citesc. Dacă nu ştiaţi că o sacoşă poate transporta lumină, veniţi s-o vedeţi in orele ei libere, cînd pleacă la drum, pe Maria Gliga. TACHE VASILACHE Cooperator „CHIAR ŞI CONSTRUIT ŞCOALĂ“ Prietenul meu Gheorghe Ungureanu... De patru ani am terminat facultatea , eu am plecat la şcoala unde am fost repartizat, el a primit catedră în Bucureşti. Ca foşti colegi şi de liceu ne scriam des. Era tăcut, zgîrcit mai ales cînd era vorba despre faptele sale. Scrisorile i s-au rărit. Din cînd în cînd cîteva rînduri, iar într-un răspuns laconic îmi comunica hotărîrea lui de a pleca din Bucureşti. Motiva simplu : dorul de satul natal, Cicăneşti, regiunea Argeş. Asta am înţeles eu şi am fost sigur că aşa este, chiar dacă el continua să „tacă". Am plecat să-l văd la noul loc de muncă, după ce-l felicitasem şi-l elogiasem în sinea mei. Emoţie aşteptată... Cel dinţii omit pe care l-am tntîlnit, mA îndrumat pentru a-1 pe profesor, acum ^f director, spre noul şanii^Ble şcoală. Cunoscusem^Ptai de mult satul. In drtm spre prietenul meu am văzut, o spun banal, că se schimbase. O şcoală nouă, alta în construcţie, căminul, dispensarul, casa de naşteri, noul magazin, drum reparat, gata pentru pavare, poduri noi, parcul cu alei de brazi... Cînd au început toate acestea, prietenul meu venise deja în sat. Clătinarea din cap a sătenilor se ştersese. Din prima dimineaţă chiar, printre cei dinţii veniţi la lucru se afla Ungureanu cu cei 7 fraţi ai săi cu care glumea : „Chiar şi numai noi putem construi o şcoală". L-au ajutat toţi sătenii. Tot ei mi-au spus că directorul lucrează la o monografie a satului, alcătuieşte o colecţie de poezii populare din raionul Curtea de Argeş, e preşedintele unui cenaclu iterar şi că de curînd l-au propus candidatpentru alegerile de deputaţi în sfatul popular comunal. El nu-şi împărtăşeşte proiectele nimănui şi totuşi se cunosc. Zice că n-ar fi nimic deosebit în faptele sale obişnuite — ale oricărui intelectual îndrăgostit de profesie, de satul său natal. ION C. ŞTEFAN profesor Interviu cu natura IOAN NEGREA Suceava PATRIA Tu, patrie iubită Românie socialistă Eşti mereu mai frumoasă Ca şi copilăria noastră Te simt, te-aud, te privesc: Zbor fluturi argintii Zbor mii de păsărele cîntătoare Zbor ciocirlii cu aripi lucitoare Totu-i Zbor, visare, chemare Sub faldurile tale. D. EUGENIA-LIVIA elevă clasa a Ill-a Liceul nr. 41 București ZIARULUI NOSTRU CONTEMPORANI CU CINCINALUL RITMURI Aud glasuri ritmate peste ogoare Pămîntul se mişcă sub tălpi de fier Undeva, nu ştiu unde Zgomotul adus de vînt pătrunde în timp Parcă ar fi lingă mine îmi mişc sprîncenele. Pămîntul se-ntoarce pe cealaltă parte Numai el simte Rana adine săpată în coaste Dar inima îmi saltă pieptul Şi paşii aleargă neobosiţi Lanurile îmi şoptesc Că timpul şi-a ascuns aripile într-un izvor de lumini. CONSTANTIN DONICI PREŢUL CELOR La cabina dispecerului hidro-termoenergetic era linişte. Aparatele funcţionau normal, pompele distribuiau necesarul de apă industrială pentru răcirea furnalelor, cuptoarelor oţelăriei şi liniilor de laminare, compresoarele insuflau „consumatorilor“ aerul la presiunea prevăzută. La posturile lor dispecerii urmăreau oscilațiile aparatelor. Brusc, indicatoarele zvîcniră. Dispecerul de tură, Adolf Biber, ridică receptorul. Introduse fișele pentru apel. — Alo ! Ce s-a întîmplat ? La celălalt capăt al firului cineva comunica grav : s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică a pompelor şi compresoarelor. Orice minut pierdut poate provoca avarii la furfiare, oţelărie sau laminoare. Comenzile dispecerului au devenit scurte şi clare. — Stafiile electrice de distribuţie. Conectaţi plecările ! — Porniţi pompele WDS I Conectaţi compresorul de 90 mc. Dar mai repede, tovarăşi ! Cuplaţi pompele de presiune ! — Cuplaţi, porniţi, conectaţi ! In trei minute avaria a fost înlăturată. In marile secţii ale Combinatului reşiţean munca se desfăşoară normal. Preţul celor trei minute era cunoscut doar de utecistul Adolf Riher şi de ceilalţi dispeceri. Dar ce importanţă avea aceasta , energia a circulat fără oprire prin arterele secţiilor combinatului. CALIN NASTASE lăcătuş N. R. — Aşteptăm, în continuare, reportaje articole, însemnări, care să oglindească trăsăturile înaintate ale tineretului , pasiunea şi dragostea cu care munceşte şi învaţă, spiritul inovator, interesul continuu pentru autodepăşire, în fabrici şi uzine, mine şi şantiere, în şcoli şi facultăţi, pe ogoare se obţin rezultate demne de a fi înscrise în filele de cronică contemporană. Vă aşteptăm prezenţa în cadrul concursului cu lucrări care să evidenţieze eroismul cotidian pe care-l puteţi întîlni în orice loc de muncă. OMUL ACELA SUNT EU Salonul 15 1X1, Pavilionul A I, etajul al II-lea al spitalului „Victor Babeş“ din Bucureşti. Un om se zbate intre viaţă şi moarte. Doctorul Răzvan Ionescu, şeful secţiei şi dr. primar Groza Eugen vin, îl văd, prescriu medicamente, se consultă , omul poate fi salvat. Cei din jur nu mai cred. Fratele bolnavului se uită cu uimire la tînărul de 23 de ani care este hrănit artificial, supravegheat ca un nou născut. Ce se va intîmpla ? Nici surorile Crînguş Elena, Pandele Elisabeta, Daniliuc Eva nu nădăjduiesc, dar îşi dedică ore şi ore îngrijirii bolnavului. Omul trebuie să trăiască, iar omul acela sunt eu, Ferencz Iosif. Şapte zile şi şapte nopţi m-am aflat la hotarul dintre viaţă şi moarte. Azi muncesc, mă plimb, mă distrez. Am fost redat familiei în noaptea Anului Nou de oameni minunaţi, cărora le mulţumesc din toată inima. FERENCZ IOSIF CONST. CIOPRAGA MIHAIL SADOVEANU înclinat spre sinteză şi eseu, interesat mai puţin să instruiască, presupunînd prealabila familiarizare a lectorului cu opera sadoveniană, Const. Ciopraga propune un profil spiritual al creatorului Baltagului, profil acceptabil în datele lui fundamentale, totodată uşor perfectibil. Dintr-un început se promovează ideea unui Sadoveanu „Demiurg-atent la ecourile îndepărtate ale trecutului, interpret lucid al prezentului, deschis semnelor viitorului“ şi avansînd în analiza multitudinilor de aspecte, fizionomia personalităţii celui mai mare scriitor al veacului cîştigă contururi vii. Cetăţeanului şi artistului le sînt comune temperamentul şi aspiraţiile. Aceleaşi însuşiri — echilibrul, înţelepciunea, umanismul — manifestate in atitudini similare, definesc un fond unitar ; evoluţia sa, în planuri variate, cunoscînd — incidental şi prea slab percutante — impulsuri spectaculare. Prestanţa morală, surîsul, indulgenţa, fiorul elegiac, înţelegerea faţă de cele efemere, încrederea în umanitate — atribute subliniate de monografist — sînt trăsături congenitale, potenţată odată cu trecerea vremii prin legătura nemijlocită cu mediile diverse, iar aptitudinile artistice devin disponibilităţi, clarificate permanent, în lungul procesului de educaţie literară. De la „interesul pentru forţa elementară“, la ambiţia de a dezlega „problema specificului naţional“ şi de aici la „preocuparea pentru reflectarea transformărilor de conştiinţă", Sadoveanu parcurge lent o experienţă estetică unică. Delimitate — dintr-un exces de prudenţă — celor trei etape le corespund schimbări în tonalitatea stilului şi anume „plasticitatea cedează pasul evocării“, „lirismul începuturilor“ este înlocuit de reflexivitate (T. Vianu), aria de observaţie se extinde, dar cum precizează cercetătorul : „In toate, Sadoveanu e... Sadoveanu“. Din necesităţi de ordin compoziţional, exegetul şi-a împărţit studiul în mai multe capitole. Marcantă la lectură, diferenţa calitativă dintre capitole se şterge, însă, în impresia de ansamblu , unghiul de prospecţie este mereu proaspăt şi atitudinea comprehensivă domină pagină cu pagină. Astfel, mobilul hotărîrii lui Sadoveanu de a reprezenta scene şi moravuri săteşti ar rezida în dorinţa de a demonstra complexitatea psihologică a ţăranului (energic, meditativ, resemnat); „coordonatele micului oraş de provincie sînt discontinuitatea şi eterogenitatea, iar indivizii, tipuri de serie cu „biografii triste“, dezrădăcinaţi şi rataţi; între cele două modalităţi de comunicare — naraţiune şi descripţie — există un „echilibru desăvîrşit", Sadoveanu fiind „pe cît de mare povestitor, pe atît de vibrant şi complet poet al naturii“, la care „contemplaţia se înnobilează prin atitudine“ iar „timpul calendaristic, istoric, se subordonează timpului subiectiv“, posedînd într-un grad înalt facultatea participării afective, Sadoveanu „nu reconstituie riguros, ci evocă“ („asemenea unui paleontolog care porneşte de la reminiscenţe, el imaginează avînd viziunea întregului“), romanele sale istorice situîndu-se „la confluenţa dintre istorie şi legendă“; făcînd elogiul înţelepciunii dintr-o perspectivă naţională, povestitorul strecoară în canavaua epică „aforisme, reflecţii personale“, reţinînd „ca ideal suprem iubirea de oameni“ etc. Este sesizabil efortul de a-şi cenzura pornirea spre divagaţie . Intr-un stil colorat, mustind de sevă, fixează şirul observaţiilor concrete şi al discriminărilor cu dezinvoltură, în propoziţii autoritare „lecţia lui Sadoveanu e o mare sinteză de sociologie, de etnografie, de psihologie şi mai ales una de înţelepciune cu baze populare“ ; „Monumentalitatea e o caracteristică a operei şi a artistului“ ; „Imaginînd o literatură lipsită de opera sadoveniană am râmîne surprinşi de un gol enorm. Fără Sadoveanu am fi departe de alaiurile istorice şi, desigur, am fi cunoscut mai puţin veacul (...) Sadoveanu poate onora orice mare literatură a lumii“... „ ION VICTOR Perle pe Bulevardul Oituz FLORIN ŢAGA Oraşul Gheorghe Gheorghiu-Dej Alegerile de deputaţi - expresie a democratismului socialist (Urmare din pag. 1) gic de dezvoltare a construcţiei socialiste, apare, în primul rind, în lărgirea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor ca şi în creşterea garanţiilor materiale şi juridice ale asigurării realizării efective a acestor drepturi. Adîncirea continuă a democratismului socialist apare, de asemenea, în realitatea conducerii de către popor a întregii vieţi de stat. Marea Adunare Naţională, ca şi sfaturile populare, sunt alcătuite din deputaţi, reprezentanţi nemijlociţi ai oamenilor muncii de la oraşe şi sate, investiţii cu încrederea lor şi purtători, în organele în care au fost aleşi, a voinţei celor care i-au ales. Pentru a fi în măsură să exprime cît mai fidel această voinţă, deputaţii sunt datori să menţină un strîns şi permanent contact cu alegătorii lor şi să le dea periodic socoteală, atît de propria lor activitate, cît şi de activitatea organelor în care au fost aleşi. De o deosebită însemnătate pentru învederarea caracterului real reprezentativ al organelor puterii de stat şi deci pentru învederarea profundului şi consecventului democratism al organizării noastre de stat, care asigură conducerea efectivă a întregii societăţi de către oamenii muncii de la oraşe şi sate prin reprezentanţii lor nemijlociţi, sunt dispoziţiile legale privitoare la alegerile de deputaţi. Aceste dispoziţii au fost adoptate, în ultima sesiune a Marii Adunări Naţionale, prin legea nr. 28 din 28 decembrie 1966 pentru alegerea deputaţilor în Marea Adunare Naţională şi în sfaturile populare, dezvoltîndu-se şi perfecţionîndu-se, potrivit noii Constituţii, prevederile privitoare la aceste alegeri. Democratismul real și consecvent al sistemului nostru electoral se vădește, în primul rînd, prin caracterul dreptului de a alege, votul fiind universal, egal, direct și secret. Votul universal asigură participarea la alegerea organelor puterii de stat a tuturor oamenilor muncii de la oraşe şi sate, capabili să-şi exprime cu deplină răspundere şi maturitate voinţa lor în conducerea de stat. De aceea, în sistemul nostru electoral, au dreptul de vot toţi cetăţenii care au împlinit vîrsta de 18 ani, fără nici o deosebire de naţionalitate, rasă, sex, religie, profesiune, grad de cultură sau durată a domiciliului. Nu sînt lipsiţi de dreptul de vot decît cei loviţi de alienare sau debilitate mintală, sau cei condamnaţi prin hotărîre judecătorească la pierderea temporară a exercitării acestui drept. Votul egal asigură democratismul real al alegerilor, prin aceea că toţi cetăţenii sunt egali în ceea ce priveşte participarea lor la alegerea deputaţilor. Egalitatea votului se asigură prin aceea că fiecare alegător nu are decît un singur vot şi prin egalitatea circumscripţiilor electorale, aceste circumscripţii fiind alcătuite, pentru fiecare din organele alese, dintr-un număr egal de locuitori. Astfel, pentru sfaturile populare comunale se formează cîte o circumscripţie electorală pentru fiecare o sută de locuitori. Aceste dispoziţii privitoare la circumscripţiile electorale pentru alegerea sfaturilor populare comunale, înscrise în legea din 28 decembrie 1966, marchează, îndeosebi, adîncirea democratismului socialist, prin lărgirea reprezentării în sfaturile populare comunale; drept urmare, numărul deputaţilor în aceste sfaturi creşte cu 13 000 faţă de numărul deputaţilor ce se alegeau potrivit legii anterioare. Votul direct asigură exprimarea nemijlocită a voinţei alegătorilor, deoarece, ei singuri, fără intervenţia vreunui mijlocitor, îşi exprimă voinţa cu privire la alegerea celui chemat să îi reprezinte. In sfîrşit, votul secret asigură expresiunea reală a voinţei alegătorilor, aceasta neputînd fi influenţată de împrejurarea că modul în care ei au votat ar putea fi cunoscut de cineva. Democratismul real şi consecvent al sistemului nostru electoral apare, de asemenea, în ceea ce priveşte dreptul de a fi ales, acest drept avîndu-1 oricare cetăţean care a împlinit vîrsta de 23 de ani, fără nici o altă condiţie decît aceea de a avea dreptul la vot. In fine, acest democratism îşi găseşte o deosebită exprimare în organizarea şi desfăşurarea alegerilor. Caracteristic pentru sistemul nostru electoral este faptul că organizarea şi desfăşurarea alegerilor este opera alegătorilor înşişi, toate operaţiile privitoare la alegeri desfăşurîndu-se prin conurile electorale alcătuite din reprezentanţi ai organizaţiilor oamenilor muncii , organizaţiilor Partidului Comunist Român, sindicatelor, cooperativelor, organizaţiilor de tineret, de femei, asociaţiilor culturale şi altor organizaţii de masă şi obşteşti, precum şi din reprezentanţii desemnaţi în adunări ale oamenilor muncii din întreprinderi şi organizaţii economice de stat, cooperative agricole de producţie şi alte organizaţii cooperatiste, instituţii, unităţi social-culturale, sate şi unităţi militare. Alegerile din 5 martie 1967 au, evident, o mare însemnătate, deoarece sfaturile populare comunale, ca organe ale puterii de stat în comune, organizează participarea activă a oamenilor muncii din fiecare comună la opera de construire a socialismului. Ele au largi competențe în conducerea economiei locale, în gospodărirea comunală, în îndrumarea învăţămîntului şi culturii, în ocrotirea sănătăţii şi în organizarea participării active a cetăţenilor la rezolvarea pe plan local a treburilor de stat şi obşteşti, constituind, prin atribuţiile largi şi mereu crescînde pe care le au, o adevărată şcoală a conducerii de stat pentru milioane şi milioane de oameni ai muncii. Campania de pregătire a acestor alegeri a prilejuit o însufleţită activitate politică a maselor largi de oameni ai muncii. La adunările de propuneri de candidaturi, la întâlnirile cu candidaţii, cu membri ai comisiilor electorale, mase de milioane de oameni ai muncii şi-au exprimat punctul lor de vedere asupra problemelor celor mai însemnate ale conducerii de stat, ca şi asupra problemelor conducerii locale. Campania de pregătire a alegerilor, ca şi alegerile înşile pun în deplină lumină democratismul nostru socialist, ilustrează în chipul cel mai grăitor participarea nemijlocită şi efectivă a întregului popor la conducerea vieţii de stat, la construirea viitorului luminos pe care, sub conducerea partidului marxistleninist al clasei muncitoare, poporul nostru, liber şi stăpîn pa soarta sa, și-l făurește cu neabătută Hotărîre. VASILE NETEA GEORGE BARIŢIU Pentru prima oară prezentată intr-o monografie de o asemenea amploare, figura lui George Bariţiu apare mai complexă şi mai luminoasă, detaşîndu-se treptat din capitolele care urmăresc componentele unei activităţi prodigioase pe ţărimul ştiinţei, culturii, şcolii, ca şi pe ţărimul luptei politice şi naţionale. Imaginea omului capătă în acest fel un fundal indispensabil înţelegerii adevăratelor proporţii ale unei activităţi uriaşe închinată poporului. Prin toată activitatea sa de profesor, începută la Blaj in 1835 şi continuată la Braşov, unde contribuie hotărîtor la dezvoltarea liceului românesc, George Bariţiu continuă linia comună tuturor militanţilor vechii Şcoli ardelene, aceea de a lupta pentru luminarea, pentru educarea şi emanciparea poporului. Aceloraşi scopuri nobile le răspunde şi activitatea sa de gazetar (Foaia literară devenită Foaia pentru minte, inimă şi literatură, Gazeta de Transilvania), de fondator şi militant de frunte al Astrei, de membru şi — pentru prea puţin timp — de preşedinte al Academiei Române. Obligat de guvernul habsburgic să renunţe la activitatea sa ziaristică, în 1852 Bariţiu construieşte o fabrică de hirtie pe care o va conduce aproape douăzeci de ani, participînd activ la dezvoltarea vieţii economice in Transilvania. Această activitate economică, didactică, culturală, literară a lui Bariţiu s-a îmbinat, întotdeauna cu lupta pentru drepturile poporului român, pentru autonomia Transilvaniei, pentru egalitatea tuturor locuitorilor ei. Monografia lui V. Netea dezvoltă metodic etapele principale ale vieţii cărturarului transilvănean, începînd cu originea familiei sale şi a numelui, trecind prin anii de şcoală, de studenţie, activitatea sa de profesor, cea de ziarist, prezentind rolul şi participarea sa la revoluţia de la 1848, cu capitole speciale de analiză a ideilor şi a concepţiei sale istoriografice, terminînd cu un capitol de concluzii sintetice. Expunerea crinologică. ..hiparafteă", a vieţii lui Bariţiu este segmentată de scurte si incisive capitole de analiză, in care aportul autorului este efectiv, original. Nu numai amplitudinea cercetării si lărgimea resurselor documentare contribuie la aceasta, ci şi punctul de vedere modern, dialectic. Numeroase astfel de capitole sunt de mare interes şi pentru teme adiacente, constituind eventuale puncte de plecare ale unei noi cercetări pe alte coordonate. Aşa este, de pildă, capitolul — scurt dar bogat in sugestii — despre ideologia pedagogică a lui George Bariţiu in care autorul fundamentează nu numai cunoaşterea ideilor sale pedagogice, dar şi a unui aspect al ideologiei sale politice şi culturale, in general, ideile discutate aici sunt caracteristice pentru întreaga sa gindire : „A cultiva — spune Bariţiu — însemnează a învăţa pe oameni să cugete bine; a lumina ce fusese întunecat, a lăţi lumea peste acelea Ce ni se cuvine să le ştim; a limpezi ideile oamenilor, a-i păzi de greşeli şi de prejudecăţi". De un deosebit interes este şi capitolul George Bariţiu şi limba poporului român, care cuprinde, pe lingă expunerea ideilor despre limbă ale scriitorului, şi o foarte utilă trecere in revistă a poziţiei diferiţilor cărturari transilvăneni (T. Cipariu, N. Maniu, Ioan Maiorescu etc.) In problemele limbii, cit şi a raporturilor lor cu ideile lui Heliade Rădulescu şi G. Negruzzi. Aceste raporturi permanente constituie un sistem de relaţii de mare ajutor cititorului, oferindu-i puncte de reper in istoria culturală a epocii; totodată ele dau relief şi pregnanţă figurii lui Bariţiu, monografia lui V. Netea avînd şi certe calităţi literare. M. ANGHELESCU \