Scînteia Tineretului, noiembrie 1967 (Anul 23, nr. 5737-5762)

1967-11-01 / nr. 5737

AZI ARTICOLE REPORTAJE Portul Galați. —­ Macarale în așteptare... LUCIAN PINTILIE •­in anticamera « BALTAGULUI ŞI A * LIVEZII CU VIŞINI: — Se vorbeşte câteodată de necesitatea unui studio expe­rimental sau a unui laborator de teatru. Şi teatru! ,,Bu­­landra“ promitea, şi directo­rul teatrului „Nottara“, şi am apatit acum că la Timişoara... — Aşa ceva nu există, nu s-a făcut la noi pină acum. La Tea­trul de Comedie se face dimi­neaţa între orele 8 şi 10 un pro­gram de educaţie fizică. Asta seamănă cu un început. — Cum aţi vedea totuşi or­ganizarea unui astfel de la­borator sau studio ? — Ar trebui să fie preocupa­rea de sine stătătoare a unui re­gizor. Studioul nu poate fi or­ganizat de cineva care mai are şi alte treburi, dar care între orele 4 şi 5 în cadrul activităţii sin­dicale, solicită pentru laborator nişte actori care nu joacă. Tre­buie să fie ceva fundamental, or­ganizat împreună cu 10—15 ac­tori care vor să azvîrle peste bord toate cunoştinţele lor şi care vor­­ să înţeleagă teatrul în cu totul altă concepţie, într-o altă pers­pectivă a relaţiei public-spectacol. Asta presupune o schimbare fun­damentală şi este împotriva ori­cărei mentalităţi funcţionăreşti şi birocratice. Esrig, la Teatrul de Comedie, este singurul care se a­­propie oarecum de ideea acestui laborator. Trebuie să existe un colectiv restrîns, devotat total re­gizorului, pe baza unei concepţii comune. Iar o explorare presupu­ne o morală de explorator. Nu văd vreo perspectivă serioasă nici pentru viitor. Piedica e în pri­mul rînd în mentalitatea noastră burgheză şi conformistă. A te su­pune unor legi foarte dure, de muncă, de repetiţii, înseamnă de fapt a cîştiga finalmente liber­tatea totală. Cînd actorul va pri­cepe asta, de-abia atunci se va putea eventual vorbi de labora­tor. Pină atunci nimic decit că... Duritatea acestei munci trebuie înţeleasă cu supunere şi senină­tate. — Ciudat că apreciaţi un regizor a cărui concepţie des­pre teatru se deosebeşte ra­dical de a dumneavoastră. Dacă montările dumneavoastră se caracterizează prin funcţio­nare şi aprofundare, ale lui Esrig preferă o desfacere a funcţiunilor, o autonomie a personajului şi şarja pe ori­zontală. —■ Poţi să accepţi sau să nu accepţi concepţia. Dar nu poţi să negi că demonstraţia tehnică a concepţiei este fără greş. Esrig poate greşi numai în concepţie­­ (şi unde există, mă rog, instru­mentul ştiinţific pentru a stabili­­ eventuala eroare ?) dar niciodată d­intr-un spectacol al lui n-ai să găseşti neîmpliniri în sensul fi­­rgo­nalităţii demonstraţiei. Evident,­­ eu pot să gîndesc altfel teatral, dar nu pot să nu admir consec-­a venţa cu care el îşi duce pină la TM capăt gîndurile. — Să revenim la dumnea-­­ voastră. De la „D-ale carna­valului" speraţi să faceţi în A „Livada cu vişini“, pe care o TM montaţi, un anume salt valo­ric ? Probabil orice creator are această publică sau secre- W la ambiţie.­­ — Relaţia dintre „D-ale car­navalului" şi „Livada cu vişini“ este extrem de simplă. Nu pot­­ să-mi propun să mă autodepă­­şesc cu fiecare piesă. Fenomenul acesta de evoluţie trebuie să fie­­ consemnat în structura artistului. Un copil nu-şi propune să creas- A că. O creştere artistică trebuie să­­ fie o creştere a oaselor, normală, spontană. Pentru mine o piesă este o lume cu nişte semnificaţii.­­ Pun „Livada cu vişini“ pentru că am sentimentul că această a piesă nu a fost încă niciodată­­ montată, că semnificaţiile ei au fost ascunse, iar eu nu fac alt­­ceva decât să luminez semnifica­­ţiile dintr-un punct de vedere care este al meu şi care, într-o­­ oarecare măsură, este unic şi ne-­­ repetabil, chiar dacă conţine e­­rori- @ -- Despre relaţiile cu acto­­rii ar fi prea mult de discu- © tat, am să vă rog să-mi vor­biţi despre relaţiile cu autorii — şi am să mă refer acum la­­ film. — Regizorul trebuie să fie © propriul său scenarist, altfel nu văd cum, chiar dacă lucrează în a colaborare cu un scriitor. TM — Scenariul la „Baltagul" g* — Da. gp| — Tot în legătură cu „Bal­­tagul“. Am auzit că o să fo- © losiți actori neprofesioniști. — Voi face filmul în parte cu © neprofesionişti. Idealul meu ar fi fost să lucrez numai cu actori ne- © profesionişti. Nu ştiu dacă se poate. DUMITRU DINULESCU © Spirală spre înălţimi Foto: ION POPESCU AUDIENŢELE MELE „De cînd m-a aflat mulţi­mea / Că fac dragoste cu tine / Mă vorbeşte zi şi noapte / Cînd de rău şi cînd de bine“... Cint. Ce să fac, întotdeau­na cînd nu am treabă încep să cînt. Acum, de vreo două minute stau : nimeni nu a mai deschis uşa biroului meu public de audienţe. Să fi ră­mas fără clienţi ? Dar nici nu mi-am dus gîndul pină la ca­păt că uşa s-a deschis şi în birou au intrat.. una, două, trei... patru persoane. Vorba aceea : „cînd de loc, cînd prea de tot“. „Vă rog intraţi cîte unul ca să rezolvăm mai ope­rativ“. „Nu, că noi sintem­ toţi cu o problemă, adică toţi avem de rezolvat aceeaşi problemă“. „Atunci, poftiţi, dar­­.■orbiţi pe rînd că altfel nu se mai înţelege nimic !“ „Aţi citit articolul „Tristă metamorfoză“ din ziarul dv. din 6 octombrie ?“ „Citit !“ „Şi ce părere aveţi ?“ „Eh, aşa ş-aşa. Cică eu, şeful sec­torului ţesătorie, de la Fabri­ca de postav Buhuşi, m-am­ făcut rău. Am fost şi bun dar m-am metamorfozat, adică nu mai sunt. Strig, înjur, pro­tejez diverse femei.“ „Şi ?“. „Şi nu-i adevărat“. Intervine o tînără. „Şi de mine se zice că şeful, adică dinsul, m-a făcut ajutor de meşter pen­tru că... înţelegeţi schim­bul ?“. „înţeleg, şi ?“ „Şi e inexact, încă ceva. Aţi scris săptămîna trecută că dacă vine o scrisoare plecaţi ime­diat pe teren s-o rezolvaţi ?“. „Scris“. „Atunci poftim două scrisori : una de la mine, una de la şeful“. Mi-au zis bună ziua şi... duşi au fost. Continui audienţele, dar de data aceasta nu la biroul meu, cu două fotolii, telefon direct, ci în secţia ţesătorie a fabricii de postav. Am primit audienţe şi aici cu duiumul, cîteva zeci de persoane. Dis­cutam cu cineva : „Şeful în­jură sau nu înjură ?“. „Mai vorbeşte tare citeodată dar de înjurat zău nu înjură !“. „Dar el cu ajutorul de mais­tru e ceva, cumva­­...“ „Lu­mea vorbeşte, am auzit şi eu dar de văzut ..". Altcineva spunea : „Bîrfeşte lumea şi mie mi-a ajuns la urechi... parcă am şi observat ceva“... In concluzie, „am auzit", „spune lumea", „aşa-i în tîr­­gul nostru dacă te vede in­­trînd într-o casă seară şi ie­şind dimineaţa zice că ai dormit acolo, etc. etc. Şi acum din nou cu cei patru. „Vasăzică dv. tov. şef nu vorbiţi urît cu muncitorii, nu promovaţi în muncă anumite zile între ORELE 0-24 persoane — adică femei ?“. „Nu ! Poate fi cercetat“. „So­ţia cu doi copii nu aţi pără­sit-o pentru o astfel de per­soană ?“. „Nu, sunt alte mo­tive“. „Şi intenţionaţi să vă împăcaţi „Nu-mi pot pă­răsi copiii“. „De acord cu dumneavoastră, cred că o să vă ţineţi de cuvînt“. Următorul, adică următoa­rea: „Ziceţi că nu aţi fost protejată în obţinerea califi­cării de ajutor meşter ?“. „Nu ! Am dat cinci examene pină am luat unul. Am şcoa­lă profesională şi liceu aşa că...“. „Dar cu cealaltă pro­blemă...“. „Nu mă priveşte!“. „E adevărat ?“. „Nu !“. „Dar atunci ce-a avut nevasta şe­fului cu dumneavoastră, cînd v-a găsit stînd de vorbă în birou şi a vrut să arunce cu telefonul după dv. ?“. „Ştiu eu ce-a gîndit dînsa ? Gura lumii e mare“. „Păi, de !“ „Aţi mai rămas dv. . Cu ce sînteţi sau cu ce nu sînteţi de acord ?“. „Eu n-am nici o pretenţie“. „Şi asta e bine". Şi în timp ce vorbeam mă gîndeam, de pildă, că în fa­brică, în oraş, unii oameni, şi sunt destui, nu au altceva mai bun de făcut decit să tragă cu urechea, cu ochiul, să bîrfească, să facă din ţin­tar armăsar, să întreţină o at­mosferă care poate duce une­ori la neînţelegeri grave. Credeam că problema e rezolvată, dar ajutoarea de meşter mă întreabă : „Dar ce fac eu cu prietenul, care lu­crează la Săvineşti, şi care s-a supărat pe mine aflînd unele lucruri din ziar ?“ „Să citească şi articolul acesta. O să vadă că nu are drep­tate“. „Dar noi, noi toţi ce facem cu „gura tîrgului“ ? Cum ieşi pe stradă numai ce auzi : „Uite-l p-ăla cu proble­ma cu nevasta...“. „Iat-o pe aia care ştii, a ajuns mare ?“ „Uite-o pe nevasta maistru­lui, ştii cu povestea...“. La asta nu mă gîndisem. Ce facem cu „gura tîrgului“ care vorbeşte, vorbeşte, vor­beşte, că altă treabă mi are ?! Uneori şi cînd gîndesc cînt. Aşa că mi-am continuat cîntecul popular lăsat neter­minat la începutul acestor rînduri : „Singe rău de ce mi-aş face / Şi de ce să mă mînii / E o veche zicătoare / Bate vîntul, latră clinii“. Ar fi şi acesta un răspuns. GH. NEAGU P.S. Cineva poate o să-mi reproşeze : „Unde o fi vă­­zînd ăsta satiră şi umor în audienţele astea ale lui ?“. Răspund de pe acum, ci­tind un mare scriitor de sati­ră și umor: „A scrie umor, e o treabă foarte serioasă“. * RISCURILE GENEROZITĂŢII RISIPITORILOR Cooperativele agricole din ra­ionul Mizil şi-au prevăzut pen­tru anul acesta realizarea unor însemnate lucrări de investiţii, pentru care numai din acumu­lări proprii au alocat 36 milioane lei. Acum, cînd mai sînt numai două luni pină la sfîrşitul anu­lui apare firească întrebarea : care este stadiul lucrărilor pe şantierele deschise în cooperati­vele agricole ? Obiectivele pro­puse a se realiza sunt, într-ade­­văr, de importanţă maximă pentru producţie ? Răspuns am găsit în urma rai­dului întreprins prin mai multe unităţi. La cooperativa agricolă din Gura Vadului, de pildă, am aflat că obiectivele propuse pentru 1967 — în valoare de cca. 2,5 miloane lei — au fost realizate în întregime. S-au efec­tuat lucrări de stăvilire a erozi­unii solului, s-au amenajat a­­proape 300 hectare pentru irigaţii, au fost ridicate construc­ţii agrozootehnice. Nici un leu n-a fost cheltuit în alt scop decît acela al producţiei. Spiritul de bun gospodar a determinat aici şi o organizare perfectă a mun­cii pe şantier, o aprovizionare operativă cu materialele necesare, măsuri de mare efect în scopul eliminării consumurilor inutile de timp, forţă de lucru şi mate­riale. O activitate intensă a desfăşurat în această cooperativă agricolă organizaţia U.T.C. La amenajările pentru irigaţii şi în scopul combaterii eroziunii solu­lui, spre exemplu, tinerii au efectuat peste 15 000 zile-muncă şi 12 000 ore muncă voluntar-pa­­triotică. Contribuţia lor la reali­zarea planului de investiţii fiind astfel meritorie. Preocupări pentru realizarea la timp a investiţiilor, îndreptarea acestora spre sectoarele cheie ale producţiei, se întâlnesc şi în alte cooperative agricole din raionul Mizil. La Sarînga, Greceanca şi în alte părţi. In multe unităţi însă, fondurile de investiţii se fărîmiţează în obiective minore, neproductive sau se pierd în al­tele foarte scumpe. La clădirea destinată specialiştilor ce lu­crează în cooperativa agricolă din Pietroasele, de pildă, s-a efectuat un gard plin de... briz­­brizuri, dar la un preţ de cost aproape dublu comparativ cu cele lucrate după soluţii mai so­bre ; la cooperativa din Sălciile s-a planificat construirea unei hale pentru păsări cu toate că unitatea mai dispunea de un spaţiu asemănător insuficient fo­losit. Un caz aparte ni-l furnizea­ză cooperativa agricolă din Con­­duratu. Pentru anul acesta coo­peratorii de aici au planificat să cheltuiască, pentru investiţii, pes­te un milion lei. Din aceas­tă sumă însă, în scopul lărgirii şi intensificării producţiei s-a cheltuit mai puţin de 100 000 lei (! ?). Au rămas în afara sferei de cuprindere a consiliului de conducere tocmai direcţiile prin­cipale de folosire a fondurilor. Din cei 145 000 lei planificaţi pen­tru lucrări ele irigaţii nu s-a cheltuit nici un leu ; în zooteh­nie nu s-au realizat instalaţiile de mecanizare a aprovizionării cu furaje şi de eliminarea guno­iului, alimentarea cu apă etc. Se pare că în concepţia unor mem­brii ai consiliului de conducere noţiunea de investiţii apare într-un chip deformat. După dînşii, valoros este „să nu chel­tuieşti banii“. E vorba de o eco­nomie rău înţeleasă şi că, în ca­zul în care se privează de o dez­voltare sectoarele direct produc­tive, această „realizare“ nu în­seamnă nimic altceva decît a te lipsi cu bună ştiinţă de punerea în valoare a rezervelor deja cu­noscute. Aceste cîteva cazuri precum şi faptul că în raionul Mizil la circa 40 la sută din obiectivele propu­se a se realiza anul acesta lucră­rile sunt mult rămase în urmă, denotă că aici sunt necesare e­­forturi suplimentare măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, pentru darea la timp în folosinţă a investiţiilor înscrise în plan. Totodată, avînd în vedere că in scurt timp în cadrul co­operativelor agricole se va tre­ce la întocmirea planurilor de producţie pe anul viitor, nu-i lip­sit de importanţă să se urmăreas­că concentrarea investiţiilor (U­­niunea raională a cooperativelor agricole e împuternicită dar şi obligată de propriul statut în această direcţie­ spre un număr mai restrîns de obiective, care, înfăptuite, să asigure valorifica­rea superioară a resurselor mate­riale ale cooperativelor agricole. TUDOR BABAN ANTRACT • SPECTACOLE GORKI ÎN PROVINCIE • DIN NOU „ZECE ZILE CARE AU ZCUDCfr x.c.­trcvl# O NOUA DRAMATIZARE DIN CREANGĂ • Primele zile ale lui no­iembrie vestesc o aprecia­bilă sporire a interesului teatrelor noastre pentru ca­podoperele dramaturgiei lui Gorki. Vineri, 3 noiembrie, Teatrul Naţional din Craiova prezintă în premieră „Egor Bulîciov şi alţii“, iar luni, 6 noiembrie Teatrul de Stat din Constanţa anunţă o nouă versiune scenică a ,,A­­zilului de noapte", semnată de regizoarea Marietta Sa­dova şi scenograful Mircea Marosin. Scenă din timpul repetiţiei cu piesa „Azilul de noapte" la Teatrul de Stat din Constanţa • După Naţionalul bucu­­reştean, Teatrul de Stat „Al. Davilia“ din Piteşti închină aniversării Revoluţiei din octombrie premiera sa cu „Zece zile care au zguduit lumea" — dramatizăre de H. Müller şi H. Stahl după celebra carte a lui John Reed. Direcţia de scenă a spectacolului aparţine lui C. Dinischiotu.­­* Teatrul Naţional „Vasi­­le Alecsandri“ din Iaşi de­monstrează o lăudabilă fide­litate faţă de marile tradiţii ale literaturii moldovene. A­­celaşi George Vasilescu care a realizat cunoscutele adap­tări după basmul lui Crean­gă „Harap Alb“ şi „Soacra cu trei nurori“ (intitulată în versiune scenică „Ochiul ba­bei“), semnează de data a­­ceasta o dramatizare după „Stan păţitul“, a cărei pre­mieră — în regia lui Gh. Jora — are loc la Iaşi săptă­­mina aceasta. S. C. „TURUL EUROPEI" PE BICICLETĂ Pe tînărul din fo­tografie, care pozea­ză ca un mare cam­pion, îl cheamă Ion Popa şi este stu­dent la Facultatea de arhitectură din Capitală. Are 23 de ani şi două mari pasiuni identificate (cel puţin pină a­­cum) : arhitectura şi cicloturismul. Ulti­ma, primă perfor­mantă realizată de el — o călătorie în jurul Europei pe bi­cicletă — îi trece dintr-o dată numele din anonimat în ga­leria marilor cura­joşi ai pedalei. II smulgem cu mare greutate din mijlo­cul colegilor, veniţi în mare număr să-l întîmpine, pentru primul interviu din viata lui. — Te-ai antrenat mult pentru această călătorie ? — Da. Circa doi ani, dar și vara și iarna, fără întreru­pere. Anul trecut am făcut pe bicicletă Turul României — aproximativ 3 50­1 km. — Cînd ai plecat și cit a durat „cursa"? — Să socotim îm­preună , din 9 august pină în 31 octombrie — 73 de zile ! — Ce Itinerar al parcurs ? — Am trecut prin multe oraşe dar punctele de legătură ale traseului au fost : R. P. Ungară, Austria, R. S. Ceho­slovacă, R. F. a Germaniei, Belgia, Franţa, Elveţia, Ita­lia, Iugoslavia... — Proiecte ? — Să-mi aduc la zi cunoştinţele la fa­cultate (am pierdut cîteva zile bune de cursuri) și să reîn­cep antrenamentele. Fototext: C. CONSTANTIN O cobra subacvatică Tiparul verde este o veri­tabilă cobră subacvatică, foarte periculoasă pentru înotători, din pricina fero­cităţii sale. El trăieşte în a­­pele calde din unele zone ale Pacificului. Şi, totuşi, iată că un scafandru se joa­că cu acest monstru subac­vatic, fără nici o teamă. Scena se petrece la „Se­­quarium", un vestit acvariu din Miami (S.U.A.), scafan­drul în cauză este cercetăto­rul oceanolog Roger Conklin iar „joaca“ sa e o temerară acţiune de studiu ştiinţific. NOUTĂŢI ÎN LIBRĂRII CĂLĂTORIILE CĂPITA­NULUI COOK Numărul 409 al colecţiei „Biblioteca pentru toţi“ cu­prinde „Călătoriile căpitanu­lui Cook“. Prefaţind lucrarea, Radu Tudoran arată că explorato­rul este un călător în înţe­lesul nelimitat al cuvîntului. El este călător prin predes­tinare, prin instinct, prin impulsuri lăuntrice neosteni­te. Fiindcă nici unul dintre navigatorii şi călătorii care au răscolit, au colindat, au cercetat lumea nu a umblat pe ape atît de mult, ca nu­măr de ani şi de zile, cu­ eroul cărţii, chit că la tim­pul lui lumea fusese desco­perită şi lui nu-i rămînea decit s-o înţeleagă, ceea ce a încercat să o facă. Colecţia „Meridiane“ s-a îmbogăţit cu două volume de Knut Hamsun : „Foamea“ şi „Pan şi Victoria“ lucrări care l-au făcut celebru pe prozatorul norvegian, distins în anul 1920 cu Premiul No­bel. „Iubirea e un lucru foar­te mare“, volum de schiţe a­­părut în Editura tineretului, de Ion Băieşu. „Parfum de crizanteme", în traducerea Catincăi Ralea, volum de nuvele a lui Da­vid Herbert Lawrence apă­rut în Editura pentru lite­ratură universală. COLŢUL TURISTULUI La întîlnirea... turistică de astăzi vă oferim cîteva nou­tăţi in legătură cu excursiile acestei săptămîni. Pentru o zi, cu autocarul, vă aşteaptă ur­mătoarele itinerarii : Vălenii de Munte (cititorii reţin că am recomandat recent acest tra­seu, subliniind importanţa vi­zitării casei memoriale „Ni­­colae Iorga“­ şi Doftana-Tir­­govişte. Pentru două zile, sîmbătă şi duminică, autoca­rele vor străbate următoarele obiective : Braşov — Oraşul Gheorghe Gheorghiu-Dej— Tuşnad ; Patra Neamţ—Bicaz. Pe amatorii de alpinism, un tren special îi va purta spre cabanele din Bucegi. In legătură cu recomanda­rea promisă, ne-am oprit de data aceasta asupra excursiei pe al cărui itinerariu este in­clusă Doftana. Am solicitat părerea unui specialist, Ste­­lian Popescu, muzeograf la Muzeul de Istorie a Partidului Comunist, a Mişcării Revolu­ţionare şi Democratice din România. V-o redăm : „Este cunoscut, îndeobşte, tinerilor faptul că Doftana a fost cea mai mare închisoare din Ro­mânia burghezo-moşierească , numită, de altfel, şi „bas­­tilia românească“. Clasele ex­ploatatoare închideau aici pe cei mai credincioşi fii ai po­porului, luptători pentru li­bertate — comuniştii. O par­te din ei n-au mai ieşit dintre zidurile închisorii, dîndu-şi viaţa, ca urmare a cruntului regim la care erau supuşi. Alţii (prin­tre care şi Ilie Pintilie) au murit sub dărîmături, în urma cutremurului din noiembrie 1940. Inchisoarea-muzeu, fili­ală a Muzeului de Istorie a Partidului Comunist, a Mişcă­rii Revoluţionare şi Democra­tice din România, păstrează documente zguduitoare ale acelor vremuri : celule (prin­tre care vestita celulă „H“) mobilier, obiecte ale deţinuţi­lor. In două încăperi este a­­menajată o expoziţie perma­­manentă păstrînd materiale originale, documente, note ale Siguranţei care redau, atît regimul de teroare menţinut aici, cit şi lupta desfăşurată în închisoare de comunişti. O vizită la Muzeul Doftana înseamnă o valoroasă lecţie de istorie“. I. A. Moda hîrtiei Costume din hîrtie, jachete rochii de mireasă din hir­­tie, iată ultima modă lansată în S.U.A. Anul trecut, cînd şi-au făcut apariţia primele haine dintr-un amestec de 93 la sută celuloză şi 7 la sută nylon, americanii au cheltuit 3,5 milioane dolari pentru cumpărarea noilor articole vestimentare. Totul a început aproape pe neob­servate, cînd societatea „Scott Paper“ a oferit o rochie de hîrtie pentru suma de 1 do­lar pentru a face reclamă țe­săturilor sale colorate din bumbac și mătase. In cîteva zile compania a primit co­menzi pentru 500 000 rochii de acest tip. Acum moda s-a extins peste toate aşteptările. Oliver James Sterling, in­dustriaş texan, care pe lîngă sondele şi rafinăriile sale, şi-a investit o parte din ca­pital şi în „moda hîrtiei“ este convins că în anul 1980 apro­ximativ 25 la sută din arti­colele de îmbrăcăminte vor fi fabricate din hîrtie. Sterling deţine în prezent şase fabrici de confecţii din hîrtie unde se produc zilnic între 15 000 şi 20 000 de arti­cole vestimentare ca : rochii­­mini, pantaloni, toalete de seară, pălării etc. Ultimul lui produs este un costum băr­bătesc care se vinde pentru suma de... 1 dolar ! Despre rezistenţa acestor vestminte, însă, nici­ o specificare. Ultrasunetele şi hărţile craniene Un grup de medici cana­dieni de la Institutul de Neu­rologie din Montreal a pus la punct un aparat cu ultra­sunete care permite obţine­rea rapidă a unor informa­ţii privind creierul uman. A­­paratul constă dintr-o cuvă cu apă în care bolnavul îşi cufundă capul pină în drep­tul ochilor şi urechilor, o sursă de ultrasunete şi un analizor. Din studiul reflec­tării ultrasunetelor, care se face conform constituţiei ce­rebrale a pacientului, se ob­ţin date, care, înregistrate fotografic, p­ermit analiza amănunţită a particularităţi­lor structurii precum: şi de­terminarea modificărilor produse în creier de prezen­ţa unor leziuni etc. Cu ajutorul acestor infor­maţii, diagnosticul tulburări­lor cerebrale devine mult mai rapid și mai precis.

Next