Scînteia Tineretului, noiembrie 1967 (Anul 23, nr. 5737-5762)
1967-11-01 / nr. 5737
AZI ARTICOLE REPORTAJE Portul Galați. — Macarale în așteptare... LUCIAN PINTILIE •in anticamera « BALTAGULUI ŞI A * LIVEZII CU VIŞINI: — Se vorbeşte câteodată de necesitatea unui studio experimental sau a unui laborator de teatru. Şi teatru! ,,Bulandra“ promitea, şi directorul teatrului „Nottara“, şi am apatit acum că la Timişoara... — Aşa ceva nu există, nu s-a făcut la noi pină acum. La Teatrul de Comedie se face dimineaţa între orele 8 şi 10 un program de educaţie fizică. Asta seamănă cu un început. — Cum aţi vedea totuşi organizarea unui astfel de laborator sau studio ? — Ar trebui să fie preocuparea de sine stătătoare a unui regizor. Studioul nu poate fi organizat de cineva care mai are şi alte treburi, dar care între orele 4 şi 5 în cadrul activităţii sindicale, solicită pentru laborator nişte actori care nu joacă. Trebuie să fie ceva fundamental, organizat împreună cu 10—15 actori care vor să azvîrle peste bord toate cunoştinţele lor şi care vor să înţeleagă teatrul în cu totul altă concepţie, într-o altă perspectivă a relaţiei public-spectacol. Asta presupune o schimbare fundamentală şi este împotriva oricărei mentalităţi funcţionăreşti şi birocratice. Esrig, la Teatrul de Comedie, este singurul care se apropie oarecum de ideea acestui laborator. Trebuie să existe un colectiv restrîns, devotat total regizorului, pe baza unei concepţii comune. Iar o explorare presupune o morală de explorator. Nu văd vreo perspectivă serioasă nici pentru viitor. Piedica e în primul rînd în mentalitatea noastră burgheză şi conformistă. A te supune unor legi foarte dure, de muncă, de repetiţii, înseamnă de fapt a cîştiga finalmente libertatea totală. Cînd actorul va pricepe asta, de-abia atunci se va putea eventual vorbi de laborator. Pină atunci nimic decit că... Duritatea acestei munci trebuie înţeleasă cu supunere şi seninătate. — Ciudat că apreciaţi un regizor a cărui concepţie despre teatru se deosebeşte radical de a dumneavoastră. Dacă montările dumneavoastră se caracterizează prin funcţionare şi aprofundare, ale lui Esrig preferă o desfacere a funcţiunilor, o autonomie a personajului şi şarja pe orizontală. —■ Poţi să accepţi sau să nu accepţi concepţia. Dar nu poţi să negi că demonstraţia tehnică a concepţiei este fără greş. Esrig poate greşi numai în concepţie (şi unde există, mă rog, instrumentul ştiinţific pentru a stabili eventuala eroare ?) dar niciodată dintr-un spectacol al lui n-ai să găseşti neîmpliniri în sensul firgonalităţii demonstraţiei. Evident, eu pot să gîndesc altfel teatral, dar nu pot să nu admir consec-a venţa cu care el îşi duce pină la TM capăt gîndurile. — Să revenim la dumnea- voastră. De la „D-ale carnavalului" speraţi să faceţi în A „Livada cu vişini“, pe care o TM montaţi, un anume salt valoric ? Probabil orice creator are această publică sau secre- W la ambiţie. — Relaţia dintre „D-ale carnavalului" şi „Livada cu vişini“ este extrem de simplă. Nu pot să-mi propun să mă autodepăşesc cu fiecare piesă. Fenomenul acesta de evoluţie trebuie să fie consemnat în structura artistului. Un copil nu-şi propune să creas- A că. O creştere artistică trebuie să fie o creştere a oaselor, normală, spontană. Pentru mine o piesă este o lume cu nişte semnificaţii. Pun „Livada cu vişini“ pentru că am sentimentul că această a piesă nu a fost încă niciodată montată, că semnificaţiile ei au fost ascunse, iar eu nu fac altceva decât să luminez semnificaţiile dintr-un punct de vedere care este al meu şi care, într-o oarecare măsură, este unic şi ne- repetabil, chiar dacă conţine erori- @ -- Despre relaţiile cu actorii ar fi prea mult de discu- © tat, am să vă rog să-mi vorbiţi despre relaţiile cu autorii — şi am să mă refer acum la film. — Regizorul trebuie să fie © propriul său scenarist, altfel nu văd cum, chiar dacă lucrează în a colaborare cu un scriitor. TM — Scenariul la „Baltagul" g* — Da. gp| — Tot în legătură cu „Baltagul“. Am auzit că o să fo- © losiți actori neprofesioniști. — Voi face filmul în parte cu © neprofesionişti. Idealul meu ar fi fost să lucrez numai cu actori ne- © profesionişti. Nu ştiu dacă se poate. DUMITRU DINULESCU © Spirală spre înălţimi Foto: ION POPESCU AUDIENŢELE MELE „De cînd m-a aflat mulţimea / Că fac dragoste cu tine / Mă vorbeşte zi şi noapte / Cînd de rău şi cînd de bine“... Cint. Ce să fac, întotdeauna cînd nu am treabă încep să cînt. Acum, de vreo două minute stau : nimeni nu a mai deschis uşa biroului meu public de audienţe. Să fi rămas fără clienţi ? Dar nici nu mi-am dus gîndul pină la capăt că uşa s-a deschis şi în birou au intrat.. una, două, trei... patru persoane. Vorba aceea : „cînd de loc, cînd prea de tot“. „Vă rog intraţi cîte unul ca să rezolvăm mai operativ“. „Nu, că noi sintem toţi cu o problemă, adică toţi avem de rezolvat aceeaşi problemă“. „Atunci, poftiţi, dar.■orbiţi pe rînd că altfel nu se mai înţelege nimic !“ „Aţi citit articolul „Tristă metamorfoză“ din ziarul dv. din 6 octombrie ?“ „Citit !“ „Şi ce părere aveţi ?“ „Eh, aşa ş-aşa. Cică eu, şeful sectorului ţesătorie, de la Fabrica de postav Buhuşi, m-am făcut rău. Am fost şi bun dar m-am metamorfozat, adică nu mai sunt. Strig, înjur, protejez diverse femei.“ „Şi ?“. „Şi nu-i adevărat“. Intervine o tînără. „Şi de mine se zice că şeful, adică dinsul, m-a făcut ajutor de meşter pentru că... înţelegeţi schimbul ?“. „înţeleg, şi ?“ „Şi e inexact, încă ceva. Aţi scris săptămîna trecută că dacă vine o scrisoare plecaţi imediat pe teren s-o rezolvaţi ?“. „Scris“. „Atunci poftim două scrisori : una de la mine, una de la şeful“. Mi-au zis bună ziua şi... duşi au fost. Continui audienţele, dar de data aceasta nu la biroul meu, cu două fotolii, telefon direct, ci în secţia ţesătorie a fabricii de postav. Am primit audienţe şi aici cu duiumul, cîteva zeci de persoane. Discutam cu cineva : „Şeful înjură sau nu înjură ?“. „Mai vorbeşte tare citeodată dar de înjurat zău nu înjură !“. „Dar el cu ajutorul de maistru e ceva, cumva...“ „Lumea vorbeşte, am auzit şi eu dar de văzut ..". Altcineva spunea : „Bîrfeşte lumea şi mie mi-a ajuns la urechi... parcă am şi observat ceva“... In concluzie, „am auzit", „spune lumea", „aşa-i în tîrgul nostru dacă te vede intrînd într-o casă seară şi ieşind dimineaţa zice că ai dormit acolo, etc. etc. Şi acum din nou cu cei patru. „Vasăzică dv. tov. şef nu vorbiţi urît cu muncitorii, nu promovaţi în muncă anumite zile între ORELE 0-24 persoane — adică femei ?“. „Nu ! Poate fi cercetat“. „Soţia cu doi copii nu aţi părăsit-o pentru o astfel de persoană ?“. „Nu, sunt alte motive“. „Şi intenţionaţi să vă împăcaţi „Nu-mi pot părăsi copiii“. „De acord cu dumneavoastră, cred că o să vă ţineţi de cuvînt“. Următorul, adică următoarea: „Ziceţi că nu aţi fost protejată în obţinerea calificării de ajutor meşter ?“. „Nu ! Am dat cinci examene pină am luat unul. Am şcoală profesională şi liceu aşa că...“. „Dar cu cealaltă problemă...“. „Nu mă priveşte!“. „E adevărat ?“. „Nu !“. „Dar atunci ce-a avut nevasta şefului cu dumneavoastră, cînd v-a găsit stînd de vorbă în birou şi a vrut să arunce cu telefonul după dv. ?“. „Ştiu eu ce-a gîndit dînsa ? Gura lumii e mare“. „Păi, de !“ „Aţi mai rămas dv. . Cu ce sînteţi sau cu ce nu sînteţi de acord ?“. „Eu n-am nici o pretenţie“. „Şi asta e bine". Şi în timp ce vorbeam mă gîndeam, de pildă, că în fabrică, în oraş, unii oameni, şi sunt destui, nu au altceva mai bun de făcut decit să tragă cu urechea, cu ochiul, să bîrfească, să facă din ţintar armăsar, să întreţină o atmosferă care poate duce uneori la neînţelegeri grave. Credeam că problema e rezolvată, dar ajutoarea de meşter mă întreabă : „Dar ce fac eu cu prietenul, care lucrează la Săvineşti, şi care s-a supărat pe mine aflînd unele lucruri din ziar ?“ „Să citească şi articolul acesta. O să vadă că nu are dreptate“. „Dar noi, noi toţi ce facem cu „gura tîrgului“ ? Cum ieşi pe stradă numai ce auzi : „Uite-l p-ăla cu problema cu nevasta...“. „Iat-o pe aia care ştii, a ajuns mare ?“ „Uite-o pe nevasta maistrului, ştii cu povestea...“. La asta nu mă gîndisem. Ce facem cu „gura tîrgului“ care vorbeşte, vorbeşte, vorbeşte, că altă treabă mi are ?! Uneori şi cînd gîndesc cînt. Aşa că mi-am continuat cîntecul popular lăsat neterminat la începutul acestor rînduri : „Singe rău de ce mi-aş face / Şi de ce să mă mînii / E o veche zicătoare / Bate vîntul, latră clinii“. Ar fi şi acesta un răspuns. GH. NEAGU P.S. Cineva poate o să-mi reproşeze : „Unde o fi văzînd ăsta satiră şi umor în audienţele astea ale lui ?“. Răspund de pe acum, citind un mare scriitor de satiră și umor: „A scrie umor, e o treabă foarte serioasă“. * RISCURILE GENEROZITĂŢII RISIPITORILOR Cooperativele agricole din raionul Mizil şi-au prevăzut pentru anul acesta realizarea unor însemnate lucrări de investiţii, pentru care numai din acumulări proprii au alocat 36 milioane lei. Acum, cînd mai sînt numai două luni pină la sfîrşitul anului apare firească întrebarea : care este stadiul lucrărilor pe şantierele deschise în cooperativele agricole ? Obiectivele propuse a se realiza sunt, într-adevăr, de importanţă maximă pentru producţie ? Răspuns am găsit în urma raidului întreprins prin mai multe unităţi. La cooperativa agricolă din Gura Vadului, de pildă, am aflat că obiectivele propuse pentru 1967 — în valoare de cca. 2,5 miloane lei — au fost realizate în întregime. S-au efectuat lucrări de stăvilire a eroziunii solului, s-au amenajat aproape 300 hectare pentru irigaţii, au fost ridicate construcţii agrozootehnice. Nici un leu n-a fost cheltuit în alt scop decît acela al producţiei. Spiritul de bun gospodar a determinat aici şi o organizare perfectă a muncii pe şantier, o aprovizionare operativă cu materialele necesare, măsuri de mare efect în scopul eliminării consumurilor inutile de timp, forţă de lucru şi materiale. O activitate intensă a desfăşurat în această cooperativă agricolă organizaţia U.T.C. La amenajările pentru irigaţii şi în scopul combaterii eroziunii solului, spre exemplu, tinerii au efectuat peste 15 000 zile-muncă şi 12 000 ore muncă voluntar-patriotică. Contribuţia lor la realizarea planului de investiţii fiind astfel meritorie. Preocupări pentru realizarea la timp a investiţiilor, îndreptarea acestora spre sectoarele cheie ale producţiei, se întâlnesc şi în alte cooperative agricole din raionul Mizil. La Sarînga, Greceanca şi în alte părţi. In multe unităţi însă, fondurile de investiţii se fărîmiţează în obiective minore, neproductive sau se pierd în altele foarte scumpe. La clădirea destinată specialiştilor ce lucrează în cooperativa agricolă din Pietroasele, de pildă, s-a efectuat un gard plin de... brizbrizuri, dar la un preţ de cost aproape dublu comparativ cu cele lucrate după soluţii mai sobre ; la cooperativa din Sălciile s-a planificat construirea unei hale pentru păsări cu toate că unitatea mai dispunea de un spaţiu asemănător insuficient folosit. Un caz aparte ni-l furnizează cooperativa agricolă din Conduratu. Pentru anul acesta cooperatorii de aici au planificat să cheltuiască, pentru investiţii, peste un milion lei. Din această sumă însă, în scopul lărgirii şi intensificării producţiei s-a cheltuit mai puţin de 100 000 lei (! ?). Au rămas în afara sferei de cuprindere a consiliului de conducere tocmai direcţiile principale de folosire a fondurilor. Din cei 145 000 lei planificaţi pentru lucrări ele irigaţii nu s-a cheltuit nici un leu ; în zootehnie nu s-au realizat instalaţiile de mecanizare a aprovizionării cu furaje şi de eliminarea gunoiului, alimentarea cu apă etc. Se pare că în concepţia unor membrii ai consiliului de conducere noţiunea de investiţii apare într-un chip deformat. După dînşii, valoros este „să nu cheltuieşti banii“. E vorba de o economie rău înţeleasă şi că, în cazul în care se privează de o dezvoltare sectoarele direct productive, această „realizare“ nu înseamnă nimic altceva decît a te lipsi cu bună ştiinţă de punerea în valoare a rezervelor deja cunoscute. Aceste cîteva cazuri precum şi faptul că în raionul Mizil la circa 40 la sută din obiectivele propuse a se realiza anul acesta lucrările sunt mult rămase în urmă, denotă că aici sunt necesare eforturi suplimentare măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, pentru darea la timp în folosinţă a investiţiilor înscrise în plan. Totodată, avînd în vedere că in scurt timp în cadrul cooperativelor agricole se va trece la întocmirea planurilor de producţie pe anul viitor, nu-i lipsit de importanţă să se urmărească concentrarea investiţiilor (Uniunea raională a cooperativelor agricole e împuternicită dar şi obligată de propriul statut în această direcţie spre un număr mai restrîns de obiective, care, înfăptuite, să asigure valorificarea superioară a resurselor materiale ale cooperativelor agricole. TUDOR BABAN ANTRACT • SPECTACOLE GORKI ÎN PROVINCIE • DIN NOU „ZECE ZILE CARE AU ZCUDCfr x.c.trcvl# O NOUA DRAMATIZARE DIN CREANGĂ • Primele zile ale lui noiembrie vestesc o apreciabilă sporire a interesului teatrelor noastre pentru capodoperele dramaturgiei lui Gorki. Vineri, 3 noiembrie, Teatrul Naţional din Craiova prezintă în premieră „Egor Bulîciov şi alţii“, iar luni, 6 noiembrie Teatrul de Stat din Constanţa anunţă o nouă versiune scenică a ,,Azilului de noapte", semnată de regizoarea Marietta Sadova şi scenograful Mircea Marosin. Scenă din timpul repetiţiei cu piesa „Azilul de noapte" la Teatrul de Stat din Constanţa • După Naţionalul bucureştean, Teatrul de Stat „Al. Davilia“ din Piteşti închină aniversării Revoluţiei din octombrie premiera sa cu „Zece zile care au zguduit lumea" — dramatizăre de H. Müller şi H. Stahl după celebra carte a lui John Reed. Direcţia de scenă a spectacolului aparţine lui C. Dinischiotu.* Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi demonstrează o lăudabilă fidelitate faţă de marile tradiţii ale literaturii moldovene. Acelaşi George Vasilescu care a realizat cunoscutele adaptări după basmul lui Creangă „Harap Alb“ şi „Soacra cu trei nurori“ (intitulată în versiune scenică „Ochiul babei“), semnează de data aceasta o dramatizare după „Stan păţitul“, a cărei premieră — în regia lui Gh. Jora — are loc la Iaşi săptămina aceasta. S. C. „TURUL EUROPEI" PE BICICLETĂ Pe tînărul din fotografie, care pozează ca un mare campion, îl cheamă Ion Popa şi este student la Facultatea de arhitectură din Capitală. Are 23 de ani şi două mari pasiuni identificate (cel puţin pină acum) : arhitectura şi cicloturismul. Ultima, primă performantă realizată de el — o călătorie în jurul Europei pe bicicletă — îi trece dintr-o dată numele din anonimat în galeria marilor curajoşi ai pedalei. II smulgem cu mare greutate din mijlocul colegilor, veniţi în mare număr să-l întîmpine, pentru primul interviu din viata lui. — Te-ai antrenat mult pentru această călătorie ? — Da. Circa doi ani, dar și vara și iarna, fără întrerupere. Anul trecut am făcut pe bicicletă Turul României — aproximativ 3 501 km. — Cînd ai plecat și cit a durat „cursa"? — Să socotim împreună , din 9 august pină în 31 octombrie — 73 de zile ! — Ce Itinerar al parcurs ? — Am trecut prin multe oraşe dar punctele de legătură ale traseului au fost : R. P. Ungară, Austria, R. S. Cehoslovacă, R. F. a Germaniei, Belgia, Franţa, Elveţia, Italia, Iugoslavia... — Proiecte ? — Să-mi aduc la zi cunoştinţele la facultate (am pierdut cîteva zile bune de cursuri) și să reîncep antrenamentele. Fototext: C. CONSTANTIN O cobra subacvatică Tiparul verde este o veritabilă cobră subacvatică, foarte periculoasă pentru înotători, din pricina ferocităţii sale. El trăieşte în apele calde din unele zone ale Pacificului. Şi, totuşi, iată că un scafandru se joacă cu acest monstru subacvatic, fără nici o teamă. Scena se petrece la „Sequarium", un vestit acvariu din Miami (S.U.A.), scafandrul în cauză este cercetătorul oceanolog Roger Conklin iar „joaca“ sa e o temerară acţiune de studiu ştiinţific. NOUTĂŢI ÎN LIBRĂRII CĂLĂTORIILE CĂPITANULUI COOK Numărul 409 al colecţiei „Biblioteca pentru toţi“ cuprinde „Călătoriile căpitanului Cook“. Prefaţind lucrarea, Radu Tudoran arată că exploratorul este un călător în înţelesul nelimitat al cuvîntului. El este călător prin predestinare, prin instinct, prin impulsuri lăuntrice neostenite. Fiindcă nici unul dintre navigatorii şi călătorii care au răscolit, au colindat, au cercetat lumea nu a umblat pe ape atît de mult, ca număr de ani şi de zile, cu eroul cărţii, chit că la timpul lui lumea fusese descoperită şi lui nu-i rămînea decit s-o înţeleagă, ceea ce a încercat să o facă. Colecţia „Meridiane“ s-a îmbogăţit cu două volume de Knut Hamsun : „Foamea“ şi „Pan şi Victoria“ lucrări care l-au făcut celebru pe prozatorul norvegian, distins în anul 1920 cu Premiul Nobel. „Iubirea e un lucru foarte mare“, volum de schiţe apărut în Editura tineretului, de Ion Băieşu. „Parfum de crizanteme", în traducerea Catincăi Ralea, volum de nuvele a lui David Herbert Lawrence apărut în Editura pentru literatură universală. COLŢUL TURISTULUI La întîlnirea... turistică de astăzi vă oferim cîteva noutăţi in legătură cu excursiile acestei săptămîni. Pentru o zi, cu autocarul, vă aşteaptă următoarele itinerarii : Vălenii de Munte (cititorii reţin că am recomandat recent acest traseu, subliniind importanţa vizitării casei memoriale „Nicolae Iorga“ şi Doftana-Tirgovişte. Pentru două zile, sîmbătă şi duminică, autocarele vor străbate următoarele obiective : Braşov — Oraşul Gheorghe Gheorghiu-Dej— Tuşnad ; Patra Neamţ—Bicaz. Pe amatorii de alpinism, un tren special îi va purta spre cabanele din Bucegi. In legătură cu recomandarea promisă, ne-am oprit de data aceasta asupra excursiei pe al cărui itinerariu este inclusă Doftana. Am solicitat părerea unui specialist, Stelian Popescu, muzeograf la Muzeul de Istorie a Partidului Comunist, a Mişcării Revoluţionare şi Democratice din România. V-o redăm : „Este cunoscut, îndeobşte, tinerilor faptul că Doftana a fost cea mai mare închisoare din România burghezo-moşierească , numită, de altfel, şi „bastilia românească“. Clasele exploatatoare închideau aici pe cei mai credincioşi fii ai poporului, luptători pentru libertate — comuniştii. O parte din ei n-au mai ieşit dintre zidurile închisorii, dîndu-şi viaţa, ca urmare a cruntului regim la care erau supuşi. Alţii (printre care şi Ilie Pintilie) au murit sub dărîmături, în urma cutremurului din noiembrie 1940. Inchisoarea-muzeu, filială a Muzeului de Istorie a Partidului Comunist, a Mişcării Revoluţionare şi Democratice din România, păstrează documente zguduitoare ale acelor vremuri : celule (printre care vestita celulă „H“) mobilier, obiecte ale deţinuţilor. In două încăperi este amenajată o expoziţie permamanentă păstrînd materiale originale, documente, note ale Siguranţei care redau, atît regimul de teroare menţinut aici, cit şi lupta desfăşurată în închisoare de comunişti. O vizită la Muzeul Doftana înseamnă o valoroasă lecţie de istorie“. I. A. Moda hîrtiei Costume din hîrtie, jachete rochii de mireasă din hirtie, iată ultima modă lansată în S.U.A. Anul trecut, cînd şi-au făcut apariţia primele haine dintr-un amestec de 93 la sută celuloză şi 7 la sută nylon, americanii au cheltuit 3,5 milioane dolari pentru cumpărarea noilor articole vestimentare. Totul a început aproape pe neobservate, cînd societatea „Scott Paper“ a oferit o rochie de hîrtie pentru suma de 1 dolar pentru a face reclamă țesăturilor sale colorate din bumbac și mătase. In cîteva zile compania a primit comenzi pentru 500 000 rochii de acest tip. Acum moda s-a extins peste toate aşteptările. Oliver James Sterling, industriaş texan, care pe lîngă sondele şi rafinăriile sale, şi-a investit o parte din capital şi în „moda hîrtiei“ este convins că în anul 1980 aproximativ 25 la sută din articolele de îmbrăcăminte vor fi fabricate din hîrtie. Sterling deţine în prezent şase fabrici de confecţii din hîrtie unde se produc zilnic între 15 000 şi 20 000 de articole vestimentare ca : rochiimini, pantaloni, toalete de seară, pălării etc. Ultimul lui produs este un costum bărbătesc care se vinde pentru suma de... 1 dolar ! Despre rezistenţa acestor vestminte, însă, nici o specificare. Ultrasunetele şi hărţile craniene Un grup de medici canadieni de la Institutul de Neurologie din Montreal a pus la punct un aparat cu ultrasunete care permite obţinerea rapidă a unor informaţii privind creierul uman. Aparatul constă dintr-o cuvă cu apă în care bolnavul îşi cufundă capul pină în dreptul ochilor şi urechilor, o sursă de ultrasunete şi un analizor. Din studiul reflectării ultrasunetelor, care se face conform constituţiei cerebrale a pacientului, se obţin date, care, înregistrate fotografic, permit analiza amănunţită a particularităţilor structurii precum: şi determinarea modificărilor produse în creier de prezenţa unor leziuni etc. Cu ajutorul acestor informaţii, diagnosticul tulburărilor cerebrale devine mult mai rapid și mai precis.