Scînteia Tineretului, decembrie 1967 (Anul 23, nr. 5763-5789)

1967-12-01 / nr. 5763

Mult mai repede decît eram obişnuiţi, „Ecranul literar“ s-a decis să facă un salt calitativ, l-a făcut şi bine a făcut. Am fi ipocriţi dacă nu ne-am bucura, rămînind încruntaţi pe poziţiile unei cronici severe din urmă cu două săptămîni. Cronicarul, am mai spus-o, nu e un temnicier şi stupid e spectacolul în care-l vezi moţăind vanitos fi vigilent la păzirea condamnărilor formulate, convins de caracterul lor imuabil. Spuneam că prima emisiune s-a plasat în afara unei actualităţi Stringente, iată Vineri un interviu cu Miron Radu Paraschivescu — una din cele mai „contemporane“ mărturisiri, una din cele mai acute din ctte ne-a fost dat să vedem şi să ascultăm la televiziune. O senzaţie de neobişnuit domina imaginea ; în general — de ce să n-o spunem? — cei care dau interviuri menţin în faţa aparatului un chip surizător, calm, destins, şi caută a fi cit mai cursivi ca un semn de amabilitate faţă de telespectatori. M.R.P. — cum ne-am învăţat să-i spunem poetului intrat atît de adînc în intimitatea gîndurilor noastre — se simţea neliniştit, stingherit de lumină, faţa sa fascinantă nu încerca să placă aeparatului, se observa lesne dispreţul nobil faţă de „poza“ şablonardă. Poetul n-a încercat nici o clipă să fie amabil şi nu-i de mirare că unora li s-a părut artificial. E cazul clasic cînd — într-un context de obişnuinţe şi imagini tip — sinceritatea pare artificială, tristeţea inerentă, atunci cînd o personalitate autentică rupe cu stasul surîsurilor şi cochetăriilor. Formulări fericite, răsturnînd fi ele logica atîtor cursivități superficiale, participau la spectacolul acesta neobișnuit în fața căruia „camera“ — spre cinstea ei — încremenise. „Ce fac ? Încerc să mă spun tot. La ce lucrez? Lucrez la mine". In fond, poetul chema la poezie. Tinerilor poeţi care „evadează“ în proză, M.R.P. îndrăznea — cu scuzele de rigoare ironică pentru îndrăzneală — să le dea un sfat închis într-o expresie memorabilă : ca să faci şi proză şi poezie, „trebuie să ai fie un geniu mediocru, fie o anume lipsă de caracter pentru a trăda în linişte“. Poţi fi sau nu de acord, te poţi repezi cu argumente şi exemple contra — asta nu-i decit o dovadă că interviul conţinea o substanţă excitantă, ceea ce nu se găseşte în fiecare zi la televizor. Cu apariţia la nivelul acesteia, „Ecranul literar“ ar trebui să-şi autoimpună o cotă estetică şi intelectuală de la care să nu mai coboare, obligîndu-ne să retractăm — pas cu pas şi cu mare plăcere — obiecţiile, suspinele şi suspiciunile. Pentru tineret, două iniţiative în faţa cărora nu ne decidem dacă să facem sau nu o mişcare completă a merit pe drumul cunoscut până la pălărie. O emisiune pentru şcolarii mari („Toamna şi muzica“) căutînd o formulă de iniţiere muzicală pe cărări de larg acces turistic, într-o prezentare volubilă, cu un montaj suplu de la prezentator la exemplu. Ar fi fost frumos dacă cursivitatea n-ar fi murit după primele 10 minute, dacă vocabularul fiu ar fi ezitat permanent între literatura cam rudimentară („...oboiul parcă-şi tălmăceşte sentimentul") formula dezarmant de facilă şi mici tehnicisme muzicale, fără ecm. Exemplele erau insă alese cu spirit şi fără dogme educative, iniţiativă n-ar trebui să-şi dea duhul, admiţiindu-se doar ideea simplă că şcolarii noştri ar trebui să se dezveţe — din pubertate— de stereotipiile didacticismului muzical. Cînd el cor şti că nu-i prea frumos să spui că „o piesă tristă are un final luminos“ — aşa cum nu-i frumos să te scobeşti în nas — vom fi mărturii unui salt remarcabil în educaţia artistică a elevilor. Ce-am văzut miercuri am noua emisiune pentru gitineretul-adult“ („Copii, mari“) mi s-a părut foarte buni. Pentru a-l prezenta pe Czibulski, Ana Maria Naru a folosit o formulă care ar merita extinsă şi la oamenii mari de tot: demontarea unei scene importante din „Cenuşă şi diamant", prin stlipcadre pe momentele-cheie ale jocului. Idee fertilă pentru o educaţie cinefilă cit de cit consistentă. Apoi un portret al lui Jaques Brel făcut cu suflet, fără precipitări ucigătoare, un ton în sfîrşit bine găsit — evitînd lirismul de „băiat cuminte“ — al prezentării (Şerban Cantacuzino). Pe postgeneric au apărut Silvia Chicoş, Miriam Răducanu , nume de ţinută care sugerau o emisiune inspirată — mărturisesc rușinat că nu le-am văzut. Căci am deschis televizorul la orele 19 fix, așa cum scrie în program. „Copiii mari“ începuseră de mult și — fără să pretind studioului un orar de gară — am urmărit ceea ce-am urmărit cu mîhnirea călătorului care pierde „legătura" la Beiuş. Un irîstinct de călător îmi spune totuşi că aceşti „Copii mari" ar fi un tren care merită aşteptat de Radu Cosaşu ARTICOLE# CRONICI „Hai să ne-ntîlnim sîmbătă seara...“ Pe lingă sala aceasta s-a trecut de multe ori, era bine cunoscută, dar soluţia nu-i venise nimănui în minte. Pini cînd odată, cineva a exclamat : „Căutăm pipa şi pipa-i în gură". Restaurantul e ceea ce ne trebuia... Şi aşa a apărut, ideea. După aceea Comitetul orăşenesc U.T.C. Turda a ştiut să fie operativ. O sală mai încăpătoare era greu de găsit şi unde mai pui că e deservită de un personal specializat, e mobilată plăcut. Au apărut primele afişe. Organizatorul — comitetul orăşenesc al U.T.C. — oferea tinerilor o seară de dans şi distracţie. S-au distribuit invitaţii, la început cu emoţii, cu reţinere : o să vină sau nu tinerii, le va plăcea ceea ce le putem oferi noi ? Celor 160 de invitaţi ştiuţi dinainte, li s-au adăugat însă alţii aflaţi întîmplător la plimbare în oraş. Seara se anunţa plăcută. Erau, mai ales, cîteva puncte de atracţie. Locul orchestrei de pală atunci, mai puţin receptivă la melodiile de mare succes lansate in ultimii ani , a fost luat de o orchestră de chitarişti: „Galaxia“. iar de la Şcoala de coregrafie din Cluj au fost invitaţi cîţiva elevi din ultima clasă pentru demonstraţii de dansuri moderne. Şi iată restaurantul populat, de data aceasta, aproape numai de tineri şi inundat de zîmbete, de lumină. La un semnal, chitarele electrice au lansat invitaţia pentru dans. Gheaţa a fost spartă repede şi sala a devenit, curînd neîncăpătoare. După cîteva dansuri au apărut pe estradă soliştii — debutanţi, apoi organizatorii jocurilor distractive. Cu multe aplauze au fost primiţi elevii şcolii de coregrafie : la început au dansat numai ei, graţios, corect, într-o ţinută care impunea respect. Treptat însă, în jurul lor, s-au adunat şi alte perechi fiindcă, trebuie să recunoaştem, dansau şi ele frumos. Veselia devenise molipsitoare. Şi nu stătea nimeni pe margine, ca alte daţi, fiindcă dispăruse pur şi simplu linia care marca de obicei „marginea“. Părerea generală despre această acţiune . S-a terminat prea repede. Dar gazdele şi invitaţii şi-au spus „la revedere“, dîndu-şi nu peste mult timp, o nouă întîlnire. „Serile distractive organizate pînă acum la noi, la restaurant, ne spune Grigore Saivan, secretar al Comitetului orăşenesc Turda al U.T.C., s-au dovedit mult mai interesante decit cele pe care le organizam în alte părţi. Aceasta este părerea tinerilor care ne-au solicitat să permanentizăm iniţiativa. Ne-am propus să organizăm, la nivelul oraşului, într-o lună două seri distractive în cursul săptăminii şi un bal. In prezent ne gîndim să diferenţiem conţinutul acestor seri distractive şi dacă va fi posibil să le destinăm unor categorii distincte de tineri. N-o să uităm desigur de familişti, prilejul este prea bun ca să nu le oferim şi lor în sfîrşit, ceva pe plac. O să antrenăm cu această ocazie încă o orchestră de muzică uşoară recent înfiinţată care acum se rodează, vom prezenta solişti vocali, dansatori constituindu-se o „forţă“ artistică pe care s-o avem, la îndemînă cînd dorim. Balurile pe care le vom organiza lunar vrem să devină una din manifestările destinate tinerilor dar la care o invitaţie primită să echivaleze cu un gest de atenţie faţă de cei care merită". Cuvinte cu valoare de angajament ! IOAN RUS mărturii de importanţă istorică şi arhitecturală In incinta Bisericii Domneşti din Curtea de Argeş au fost descoperite noi mărturii de mare importanţă istorică şi arhitecturală. Printre acestea se află vechea poartă de intrare şi pavajul din bolovani de rîu care lega această poartă de Palatul Voievodal. Totodată, a fost găsit zidul original al palatului, datînd din secolul XIV, cit şi adăugirile şi prispa ridicate în secolele XV-XVI. Pe baza ceramicii descoperite într-un strat de pămînt din secolul al XIII-lea şi a unui zid din bolovani de rîu, aflat sub temelia palatului, arheologii au ajuns la concluzia că aici a existat o aşezare, cu o populaţie bine organizată cu mult înaintea secolului XIII. (Agerpres) Foto: O. PLEC AN ^ , • S» ■. vi--* • * A-ţţ ■, • &S& 'WS O siluetă stingheră străjuie intrarea in Ghiolul Roşu. La apusul soarelui, vîntul se ridică şi înclină stuful uscat şi pe întinderea pustie a apei, după ce raţele se retrag în păpurişurile de pe mal, nu mai lamine decit silueta aceea tăcută, statornică. Un semn pentru șalupele din ce in ce mai rare, o amintire nostalgică a verii duse, un pălelnic profil de om cu umeri triunghiulari și mijloc suplu, de veghe sub orizontul purpuriu de dinaintea căderii întunericului peste Deltă t&nsursy* BUCURIILE LUI GERULA DUMITRU ŢEPENEAG „F R I G“ Citind al doilea volum al lui Dumitru Ţepeneag, înţelegi printre altele foarte limpede de ce primul se intitulase „Exerciţii". Prozatorul debutase precizîndu-şi, exersîndu-şi modalitatea — modalitate surprinzătoare printr-o simplitate care genera insolitul, printr-o fidelitate față de gîndirea artistică ce ducea la fantastic. Fusese greu după debut să bănuiești cum va evolua Țepeneag pentru că „exercițiile" ajunseseră la rezultate ; nu puteau continua decît ca joc, ca tabiet chiar. Volumul „Frig" beneficiază de „exerciţii", începînd să anunţe motivele unui viitor poem. Teama, aparent nemotivată, nemulţumirea, nevoia de fixare, nevoia de protecţie sau solidaritate, aspiraţia — răscrucile obsesive ale parcursului interior apar în „Frig" în formele metaforice pe care le anunţaseră „Exerciţiile" — adesea puerile, aproape întotdeauna stranii, de un straniu acum apăsător, sumbru, uneori terifiant. Numeroase sînt în acest volum „chipurile răului" — chipuri fantastice, în care se adună viciile şi urîţeniile din toate regnurile, în combinaţii năstruşnice şi oribile, vorbind despre laşitate, închistare, rigiditate, cruzime. Infantilismul unora din primele proze se dovedeşte astfel că ţinea mai curînd de procedeele scriitoriceşti şi nu de Structura lui Dumitru Ţepeneag, care începe acum să se exprime : gravitate, tristeţi, nelinişti, terori, stări şi porniri cu motivaţie obscură, şi manifestări eliptice. I. Cr. EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT O veste bună pentru profesorii de educaţie fizică, antrenori, instructori şi sportivi . Revista cunoscută pînă acum sub numele de „Cultură fizică şi sport“ cu apariţie trimestrială ni se înfăţişează incepînd de la 1 decembrie nu numai sub un titlu nou „EDUCAŢIE FIZICA 51 SPORT“ dar şi cu o periodicitate lunară, cu un conţinut bogat si o prezentare grafică atrăgătoare. Publicaţie teoretică şi metodică, editată de Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport, revista „Educaţie fizică şi sport“ cuprinde rubrici interesante ca : Teorie — Studii — Cercetări ; Educaţia fizică în invăţămint ; Tehnică — Metodică — Antrenament ; Opinii — Consultaţii ; File de istorie ; Meridiane ; Carnet de antrenament. Fișier bibliografic Ilarion Ciobanu, interlocutorul nostru, interpretează rolul dacului Gerula din filmul „Columna“. — Vă place rolul pe care-l Interpretaţi ? — Mi se întîmplă pentru prima dată să nu am nimic de obiectat în legătură cu rolul pe care-l joc. Gerula este, cred, cel mai bun rol care mi s-a încredinţat pînă acum. Omul acesta aparent aspru ascunde de fapt un suflet de o gingăşie rară şi mă străduiesc să redau aceasta cît mai bine. Rolul este şi întrucîtva simbolic, el reprezintă permanenţa acestui popor şi în figura lui Gerula se concentrează întreaga înţelepciune a strămoşilor daci. După sinuciderea lui Decebal si a celorlalte căpetenii dace, Gerula, rămas în viaţă, bătrîn, povesteşte tuturor despre faptele vitejilor care au preferat să piară liberi decît să trăiască ingenunchiati. ...Treptat Gerula redevine Ilarion Ciobanu : — Să intelea că ati întîlnit personajul mult visat ? — Cînd joc un rol ca acesta sînt într-adevăr foarte PISICI... FUNCŢIONARE Direcţia Poştelor din Noua Zeelandă a şters de pe statele de salarii 3 000 de... pisici, care primeau un salariu de 30 cenţi pe săptămînă, în fiecare secţie „funcţiona“ cite o pisică, în unele Chiar mai multe, după numărul şi mărimea încăperilor. Pisicile îşi îndeplineau cu conştiinciozitate slujba, încă din anul 1942, şi anume să stirpească şoarecii şi şobolanii. Salariul lor era cheltuit pentru mincare în timpul zilei şi, mai ales în perioadele cînd „şeptelul“ de soare îi scădea temporar, în cadrul unei campanii de economii, Direcţia Poştelor a hotărît reducerea personalului pisicesc. IPOTEZE ASTRONOMICE Nu este exclus ca în curînd astronomii să asiste chiar la formarea unei stele. In cursul unor observaţii în infraroşu, oamenii de ştiinţă americani D. E. Kleimman şi Frank J. Low de la Rice University au descoperit recent, în strălucitoarea nebuloasă a constelaţiei Orion, o nebuloasă ceva mai mică a cărei temperatură nu depăşeşte 70* Kelvin (peste zero absolut). Masa ei pare să fie corespunzătoare cu aceea a o sută de sisteme solare, dar mulțumit, dar ce-mi doresc cel mai mult este să joc rolul unui marinar. Există un personaj în cartea lui Jack London „Lup Larsen“. La un rol ca acela mă gîndesc. îmi doresc un personaj interiorizat, dar angrenat într-un conflict intens dramatic, o înfruntare între caractere tari, un film bărbătesc dar și adevărat. — De-ați dori să-mi spuneți și eu nu v-am întrebat ? Aș vrea să vă spun ceva despre munca mea de actor de film. Simt că trăiesc cu adevărat numai atunci cînd joc, dar din nefericire joc rar. Lucrez două luni pentru un film și-apoi aștept doi ani pînă să mi se ofere un alt rol. Cînd se termină filmările mă gîndesc cu o strîngere de inimă la perioada de inactivitate care urmează. De obicei, un reporter evită să rețină prea mult pe cel cu care stă de vorbă. De data aceasta nu m-am putut despărţi de Claris pînă nu l-am ascultat recitind versuri din Esenin. CORNELIA DANTEŞ energia degajată este de zece mii de ori mai mare decît aceea a soarelui. Calculele au demonstrat că o asemenea masă, nu poate să producă această cantitate de energie numai datorită contracţiei gravitaţionale. După părerea astro-fizicienilor, trebuie să fie vorba de un nor interstelar în evoluţie rapidă, în centrul căruia a început să se adune un grup de stele, mascat însă de praful înconjurător. Durata vieţii unor asemenea obiecte se pare că nu depăşeşte 2 000 de ani, ceea ce va permite viitoarelor generaţii de astronomi să verifice ipoteza. ŢIGARA, LOVITURĂ ÎN INIMĂ Un important raport publicat de Serviciul sănătăţii al S.U.A. confirmă că fumătorii prezintă în procentul mortalităţii de boli coronariene un coeficient mult mai ridicat decît al nefumătorilor. Raportul oferă şi explicaţia : absorbţia de nicotină necesită o creştere a oxigenului in ţesuturile cardiace şi în acelaşi timp, monoxidul de carbon produs prin fumat scade cantitatea de oxigen disponibilă în singe. Studiile au fost efectuate asupra a 293 658 persoane urmărite timp de opt ani. Rezultatele acestei anchete au mai demonstrat și nivelul de incapacitate de muncă, mult mai ridicat la fumători. Anchetă socială de MIHAI STOIAN DE CE EŞTI SINGURĂ DUMINICA? (Urmare din nr. 5762) Doar sîntem toţi laolalta, tineri... Nelly G... O fată frumoasă, singură. Bineînţeles, tinerii o privesc şi, cînd începe dansul, se înghesuie. Apucăm şi noi un dans. Discutăm pe o melodie destul de ritmată. — De ce singură, duminica ? — Logodnicul meu e gelos. — Dacă-i gelos cînd vine cu dumneata aici, nu e mai gelos dacă vii dumneata singură ? — Nu. Ştie că-1 iubesc, doar ne cunoaştem de aproape cinci ani, ştie că-s serioasă, dar nu poate să suporte, aşa zice, cînd vede că alţii îmi fac curte. — Ce profesie are logodnicul dumitale ? — Tocmai că gelozia lui se leagă nu numai de dragostea ce mi-o poartă, ci şi de profesiunea lui : e ospătar. „Cîte-am văzut şi văd eu, la noi în local !“ — îmi zice el, ca să-şi justifice gelozia. Eu îl înţeleg, dar nu pot să stau mereu, să mă necăjesc, aşa că prefer să vin fără el, şi el preferă să nu fie de faţă cînd dansez cu tl tu. — Doar e normal, cînd vii într-o sală de dans, să dansezi, dacă ai chef, fireşte, şi cu alţi băieţi. — Exact aşa-i zic şi eu, dar el nu suportă. De fapt, nici n-am venit singură, ci cu o prietenă. Cu prietena am venit, cu prietena plec, de asta-i sigur logodnicul meu. — Oricum, gelozia lui e de un tip aparte, fiindcă geloşii „clasici“ preferă să sufere dar să fie de faţă, înseamnă că, în ciuda acestui defect, căci e un defect pentru un bărbat, ca şi pentru o femeie, să fie gelos, el are multă încredere în dumneata, şi pe semne multă afecţiune faţă de dumneata. — O să ziceţi că sînt înfumurată, dacă mă declar de acord cu spusele dv. ? — Da’ de unde ! Ne bucură şi, pentru că acuş-acuş se termină dansul şi năvălesc pretendenţii, ar mai fi de lămurit o chestiune: pînă acum, discutînd cu alte două fete care au venit singure, duminica, aici, ele au susţinut că vina le-ar aparţine băieţilor, că ei nu prea ştiu să se poarte întotdeauna, să fie mai dintr-o bucată, mai respectuoşi şi mai inteligenţi în ultimă instanţă. Dumneata, Nelly ,„ crezi acelaşi lucru ? — Nu ! Dacă stăm să analizăm, eu sînt aici fără omul cu care-aş vrea să fiu, mai puţin din vina lui şi mai mult din vina acelor fete neserioase care-i fac pînă la urmă pe băieţi să creadă că aşa sîntem toate. De obicei nu-mi plac mie despărţirile astea : fete — băieţi. Trăim doar cu toţii laolaltă, sîntem împreună la fabrică (eu lucrez într-o secţie la „Mătasea populară"), călătorim împreună în tramvai, împreună ne distrăm. De ce atunci, tot timpul, să stau şi să mă gîndesc : sînt fată, vai să fiu atentă dacă nu zîmbesc prea tare, dacă nu m-am uitat prea mult în partea aceea, că acolo-i un băiat ?... Vă rog să nu înţelegeţi din asta că sînt pentru orice fel de „libertate" a fetelor. Nu, nu sînt nici pentru orice „libertate" a băieţilor. Să ne respectăm unii pe alţii, să fim serioşi unii faţă de alţii, dar să nu uităm că sîntem tineri! Adică sigur că, atîta vreme cît sînt tînără, îmi face plăcere să dansez, să mă distrez, să-mi cumpăr lucruri frumoase, deci să fiu cochetă, îmi place şi să aflu (sau mai bine să înţeleg eu discret) că-s drăguţă, însă asta să nu-nsemne numaidecît, în mintea vreunui băiat, că-s uşuratică sau mai ştiu eu cum. Atîta le-aş cere eu băieţilor, şi exact tot atîta şi fetelor. Unii — de alţii — nu pot fi despărţiţi. Dansul s-a terminat brusc. Dialogul de asemenea, în loc de concluzii Datele culese în cadrul anchetei noastre nu ne îndreptăţesc să tragem concluzii cu valoare mare de generalizare, însă pot fi, oricum, prilejul unor reflecţii pe marginea primejdiei pe care o implică o purtare aproximativă, nu întotdeauna demnă, în relaţii dintre fete şi băieţi. De altfel, literatura de specialitate ne atrage atenţia asupra faptului că domeniul acesta, al raporturilor interumane, este extrem de sensibil, gata să înregistreze cea mai mică deviere de la normal (or, după opinia noastră, este anormal ca un număr de tinere — fie şi foarte redus — să se ferească, acesta-i cuvîntul exact, să iasă duminica în oraş cu băieţii, ca urmare a purtării necorespunzătoare a unora dintre aceştia !). Asemenea soluţii nefireşti duc la o stare de legitimă insatisfacţie, la un sentiment (întîi absolut subteran) de frustrare, la gîndul (ieşit în sfîrşit la suprafaţă) că eşti lipsit de ceva care ţi se cuvine. Şi-atunci, cu o forţă neaşteptată, mărunta insatisfacţie este în stare să răstoarne un echilibru clădit cu migală, de-a lungul a ani şi ani de muncă asiduă, căci — în ultimă instanţă — sentimentul frustrării e declanşat de un obstacol apărut în calea împlinirii propriilor dorinţi. Şi nimic nu e mai firesc pentru o tînără decît să dorească o prietenie sinceră, frumoasă, nimic nu e mai firesc pentru o tînără decît să fie veselă, exuberantă, feminină, fără să se teamă permanent că aceste trăsături, atît de specifice vîrstei şi sexului ei, pot fi — într-una — privite şi interpretate ca nişte manifestări de uşurătate, reprobabile sau dimpotrivă, de pe urma cărora tînărul trebuie să tragă numaidecît foloase. Sentimentul acesta de frustrare, de reprimare, de care se fac vinovaţi băieţii, determină fata să-şi ascundă calităţile, ca un aisberg cu 9/10 sub apă şi doar o zecime plutind la suprafaţă, în văzul lumii. Bineînţeles, totul depinde şi de personalitatea (cît de puternică este) a fiecărei fete, fiindcă se cunosc şi cazuri în care excesul de singurătate devine un fel de plăcere (etapă evident condamnabilă, care rupe punţile comunicării sociale), subiectul respectiv simţindu-se astfel mai protejat, mai pus la adăpost de eşecuri, dar devenind tocmai aşa insuficient adaptat la mediu, necăjit. Iată cum, dintr-odată, tînără este pusă în situaţia să facă doi paşi înapoi, după ce-a făcut un pas înainte, să regreseze, să revină la un stadiu anterior al propriei sale dezvoltări, să se comporte ca o preadolescentă, tristă măsură de siguranţă la care este nevoită să apeleze. Totodată tînără care intră, de voie, de nevoie într-o asemenea categorie, îşi sporeşte susceptibilităţile, complexele (de toate ordinele), devine hipersensibilă (ne mai admiţînd nici un fel de „ieşire“ tinerească), eventual egoistă, închistată, etc.Şi izvorul acestor rele să fie doar inconştienţa, purtarea lipsită de simţul măsurii, a unor băieţi ? Se pare că aşa stau lucrurile. Un apel la raţiune, la maximă luciditate, la intervenţia promptă a celor care ştiu să se poarte, e inclus în prezenta anchetă. Rămîne să adăugăm că : • decepţiile greu de depăşit duc la instabilitatea sentimentelor (lucru grav pentru viitoarea soţie şi mamă), deci, atenţiune băieţi! e vorba de propriul vostru viitor, cînd vă purtaţi urît cu fetele ; şi voi veţi simţi cîndva efectele acestei purtări necorespunzătoare ; atît fetele, cît şi băieţii, trebuie să aibă un punct de vedere precis asupra noţiunii de dragoste : dragostea, cu drepturile sale, dar mai ales cu exigenţele sale faţă de celălalt, şi, mai ales, faţă de cei care trăiesc în jurul celor doi care se iubesc ; • nu este vorba să se stabilească un fel de „regulament de ordine interioară", de cod al relaţiilor fete-băieţi, ci de deprins (cu fineţe şi realism), de învăţat tînărul să trăiască firesc, degajat, alături de tînără sa prietenă sau colegă, sau tovarăşă de distracţie ; pentru asta, în primul rînd, s-ar cere ca fiecare să-şi dea seama de importanţa actelor sale cît de mărunte, să aibă deplina lor responsabilitate, nu să „atace" nejust, iar apoi, cînd i se cere socoteală, să zică „am ! glumit" sau „ce vreţi ! sînt tinăr !“ ; • calsa cea mai sigură a respectului reciproc între toţi tinerii, indiferent de sex, rămîne totuşi cea a ţelului comun, a discutării împreună a unui subiect precis — profesional sau cultural —, a excursiilor, a cine-cluburilor, a iniţierilor muzicale, ş.a.m.d. Toate acestea, puse în practică, deschid calea către realizarea, nu peste foarte mult timp, a unor familii fericite. Şi nimeni n-are dreptul să uite că, peste un an sau peste cinci ani, va deveni „cap de familie", părinte, răspunzător de soarta sa şi a celorlalţi din casă. Nimeni n-are dreptul să uite asta : nici tînărul care, la dans, te invită pe dumneata, dragă Ani St., ireverenţios, nici cel care, pe bulevard, îţi aţine grosolan calea, dragă Nelly G. Repet : e timpul (şi mă adresez de astă dată, strict, băieţilor) să înţelegeţi că şi de voi depinde, acum încă, propria voastră fericire viitoare !