Scînteia Tineretului, noiembrie 1971 (Anul 27, nr. 6985-7010)
1971-11-25 / nr. 7006
„SÂNTEIA TINERETULUI" pag. 4 Secretarul de organizaţie o prezenţă vie în CONSILIILE PEDAGOGICE De la tribuna ultimului Congres al U.T.C. s-a pus problema prezenţei secretarului U.T.C. la consiliul pedagogic — forul unităţii şcolare în care analiza activităţii, programele de manifestări îşi capătă contururile definitive. De cele mai multe ori însă participarea secretarului U.T.C. se rezumă la buna intenție de a fi invitat la un consiliu pedagogic — intenție nedusă niciodată pînă la capăt sau, în cel mai bun caz, rezumîndu-se la comunicări făcute prin intermediul cadrului didactic desemnat ca îndrumător U.T.C. Este cazul întîlnit în cinci, şcoli brăilene vizitate recent. In unanimitate, noii secretari U.T.C. aleşi sau cei care au activat în această funcţie în anul şcolar trecut ne-au răspuns negativ referitor la participarea lor la consiliile pedagogice. Problemele care ar fi putut fi mai obiectiv analizate, sugestiile sau propunerile venite din partea uteciştilor prin intermediul secretarului U.T.C., nu ar fi fost deloc puţine, sau lipsite de importanţă pe ordinea de zi a consiliilor pedagogice. Pentru exemplificare dăm cuvîntul elevilor : Elena Popa, fostă secretară U.T.C. la Liceul economic, membră a comitetului judeţean U.T.C. : „Deşi în timpul activităţii mele ca secretară nu fusese lansată propunerea participării noastre la consilii, aceasta nu ar fi fost lipsită de interes dacă mă gîndesc la multitudinea de probleme pe care le-am fi putut ridica. Astfel, problemele noastre de natură profesională, etică, implicaţiile repartiţiei absolvenţilor ar fi putut fi teme de discuţie de pe ordinea de zi a unor consilii. Am fi putut solicita mai operativ sprijinul in concretizarea unor metode pentru pregătire, am fi putut evita poate elementele convenţionale din pregătirea noastră. Ar fi trebuit să solicităm consiliilor grupe diferenţiate de pregătirea, sincronizarea temelor de bacalaureat cu conţinutul practicii, stabilirea unor legături operative ale școlii cu întreprinderile pentru realizarea lucrărilor de bacalaureat“. Marcela Zăvoiu — secretară U.T.C. ceul economic adăuga că „nici după Congresul U.T.C. nu s-a concretizat participarea secretarilor U.T.C. la consiliile pedagogice, deși aici, de exemplu, am fi putut solicita editarea programelor de bacalaureat şi chiar de admitere în învăţămîntul superior mai repede decît s-a făcut (numai cu un trimestru înainte de examen)". Caterina Vartolomei, secretara comitetului U.T.C. de la Liceul nr. 4 „Panait Istrati“ ne spunea : „N-am fost niciodată invitată la un consiliu pedagogic. Poate ar fi trebuit să atrag atenţia tovarăşului director sau tovarăşului îndrumător U.T.C. să le sugerez aceasta. în consiliu aş fi putut ridica destule aspecte ale activităţii organizaţiei : comportarea unor elevi slabi la învăţătură, organizarea activităţilor politico-ideologice. Am fi dorit ca unele cazuri de indisciplină petrecute la noi să nu fie sancţionate numai administrativ în consiliu ci analizate şi pe linie U.T.C. să ştim ce a discutat consiliul şi să intervenim şi noi, dar ni s-a spus că o eliminare e suficientă, deşi aceasta se transforma intr-un fel de „chiul“ legal. Am putea discuta în consiliu propunerile elevilor pentru îmbunătăţirea pregătirii pentru examene. Nu totdeauna comitetul U.T.C. este informat de discuţiile din consiliile pedagogice referitoare la activitatea organizaţiei U.T.C. Deşi îndrumătorii U.T.C. din şcoli cunosc din anul şcolar trecut faptul că ar trebui să participăm şi noi la consiliile pedagogice nu am fost niciodată invitaţi“. Emanoil Munteanu, secretar al comitetului U.T.C. Liceul „Gh. Munteanu Murgoci“ ne enumera printre actualele probleme înscrise intr-o posibilă agendă de participant la consiliul pedagogic — fixarea datelor muncii patriotice, aspectele pregătirii profesionale, activitatea cercurilor pe materii. „Dar, pînă astăzi, n-am participat la nici un consiliu pedagogic“. Secretarul U.T.C. coordonator, pe Centrul şcolar de chimie, Nicolae Ion, ne-a menţionat o altă serie de subiecte destinate unei eventuale participări la lucrările consiliilor pedagogice : activitatea în internat, pregătirea practică a viitorilor absolvenţi, eficienţa muncii instructiv educative. „Aş fi putut probabil contribui la o analiză mai obiectivă a unor abateri disciplinare, la o programare mai judicioasă a orelor de pregătire, la analiza activităţii orelor şcolii profesionale în producţie. Din cauza lipsei unui dialog eficient, cu noi, organizaţia U.T.C. cadrele didactice, nu cunosc totdeauna cauzele, motivaţiile unor atitudini, sau comportări ale elevilor“. Complexitatea problemelor care ar fi putut fi obiectul unor discuţii constructive în consiliile pedagogice între profesori, conducerea şcolilor şi secretarul organizaţiei U.T.C. atestă elocvent necesitatea participării acestuia la lucrările consiliilor. Motivele ridicate de conducerile şcolilor nu au permis pînă acum participarea efectivă a reprezentantului organizaţiei U.T.C. în consilii, ni se par puţin întemeiate. La Liceul economic, tovarăşul prof. Gh. Gorincu, director adjunct, preciza : „Prezenţa secretarului U.T.C. nu ne incomodează. Consider că el poate participa la punctele referitoare la activitatea elevilor. Am auzit nişte discuţii referitoare la participarea secretarilor U.T.C. la consilii, dar n-am primit nici o indicaţie în acest sens. Mi se pare că s-a spus acest lucru la U.T.C.“. Tovarăşul director al Liceului „P. Istrati“ spunea, la rîndul său că „prezenţa secretarului U.T.C. la consiliul pedagogic este potrivită. Poate aşa am putea transmite în rîndul tenţiile şcolii în domeniul instructiv-educativ". La Liceul „Gh. Munteanu Murgoci“, tovarăşa directoare adjunctă Florica Gorincu, menţiona că într-o şedinţă a biroului organizaţiei de bază a fost analizată activitatea comitetului U.T.C. cu participarea acestuia. Dar acesta este un alt aspect al problemei. Consiliile pedagogice ale liceului au continuat să se desfăşoare în absenţa reprezentantului elevilor Am primit, totuşi, aici asigurarea că de acum încolo secretarul U.T.C. va participa la discuţia oricărei probleme care vizează orice latură a activităţii elevilor. Tot cu asigurări de aceeaşi natură am fost întîmpinaţi la Şcoala profesională „Progresul“ unde tovarăşul director adjunct Iacob Sava remarca posibilitatea participării nu numai a secretarului, ci şi a uteciştilor din birou. Scuzele prezentate pentrulipsa secretarului la discuţia şi aprobarea planului comun de măsuri al organizaţiei U.T.C. şi al şcolii în consiliul pedagogic, ni se par destul de subţiri. „Elevii nu erau în şcoală, se desfăşura munca patriotică“. Ansamblul de motivaţii ale absenţei reprezentantului organizaţiei U.T.C. din consiliul pedagogic nu rezistă la nici un argument. Faptul că unele consilii se ţin spontan, că altele au ca puncte de discuţie şi alte probleme care nu vizează direct organizaţia U.T.C. nu sunt cauze obiective pentru neparticiparea sistematică a secretarului. Consecinţele pozitive ale prezentenţei secretarului U.T.C. şi nu a îndrumătorului U.T.C. — în consilii sunt clare şi ele au fost reluate şi într-o discuţie cu tovarăşul profesor Timotei Petride, inspector general şcolar . „Prin participarea secretarului organizaţiei de tineret la discuţiile forului unităţii şcolare realizăm ideea atît de generoasă ca uteciştii să participe nemijlocit la viaţa şcolii, să-i integrăm în problemele ei care sunt, în fapt problemele lor. Sînt însă sigur că unele cadre didactice, e drept, puţine la număr, nu privesc cu ochi buni această participare, considerînd-o greşit ca o scădere a prestigiului consiliului pedagogic. Cred, dimpotrivă, că acesta are numai de cîştigat, şi nu numai ca prestigiu, dar ca eficienţă a autorităţii prin participarea reprezentantului elevilor. Deşi această măsură a mai fost comunicată, o voi repeta, cu angajamentul unui control, la proxima întîlnire cu directorii unităţilor şcolare". CĂLIN STANCULESCU (Urmare din pag. 1) celorlalţi factori de răspundere din unităţile respective. De la elaborarea şi intrarea în vigoare a legii amintite s-au scurs cîteva luni — timp suficient pentru ca aplicarea ei să devină de-acum un fapt împlinit, pentru a putea trece de-acum la analiza modului în care a debutat această acţiune, perspectivele în care se desfăşoară. De la aceste considerente a pornit convorbirea noastră. „ Statistic vorbind, reciclarea a început ca o acţiune cu caracter de masă în toate unităţile Ministerului Industriei Metalurgice, ne spune interlocutorul nostru şi putem afirma, pe baza controalelor repetate, a rapoartelor primite că ea decurge, în general, satisfăcător. Pentru această primă etapă care se va încheia în cursul anului viitor noi ne-am propus cuprinderea în acţiunea de perfecţionare a unui număr de 56 908 muncitori calificaţi ceea ce reprezintă mai mult de jumătate din efectivul total, peste 2 300 maiştri, adică aproximativ 70 la sută dintre ei şi 1 650 cadre cu pregătire superioară. Aceste proporţii dau de fapt adevăratele dimensiuni ale activităţii în acest domeniu, amploarea sa în toate combinatele şi întreprinderile noastre. Acest prim sumar bilanţ pe care îl încearcă tovarăşul director este rezultatul unei atente pregătiri prealabile a deschiderii cursurilor de perfecţionare, a seriozităţii cu care M.I.M. a abordat această problemă, a elaborat şi urmărit programulcadru pe etape şi pe durata întregului cincinal. în baza acestui program, aprobat în colegiul ministerului, fiecare centrală şi unitate şi-a întocmit apoi programe proprii, a constituit colective de specialişti pentru sprijinirea conducerii în organizarea şi desfăşurarea acestei activităţi. S-au întocmit listele nominale ale cursanţilor, tematicele programelor, s-au stabilit cadrul şi baza materială a cursurilor adică toate condiţiile pentru ca ele să-şi atingă scopul. S-au avut desigur în vedere toate categoriile de salariaţi. — Perfecţionarea pregătirii muncitorilor — ne relatează în continuare ing. Gh. Damian — a fost concepută prin mai multe forme : cursuri cu şi fără participarea în producţie, instruirea la locul de muncă sub îndrumarea maiştrilor, şefilor de ateliere şi secţii, policalificarea, îndrumarea unui număr cit mai mare de muncitori spre forme superioare de calificare cum ar fi cursurile de scurtă durată gradul II, absolvirea şcolii profesionale serale, şcoli tehnice de maiştri, licee industriale serale. Cum mai spuneam, pînă la sfîrşitul acestui an un număr de 56 908 muncitori calificaţi vor fi cuprinşi în acţiunea de perfecţionare prezentă, adică 59,5 la sută din efectiv. Restul muncitorilor vor fi încadraţi în activităţi similare în 1972. — Am dori să faceţi cîteva referiri asupra conţinutului acestor forme de instruire pentru muncitori. — In mare, conţinutul lor este strict legat de nevoile producţiei, de specificul locului de muncă, în raport cu nivelul de cunoştinţe al cursanţilor. Instruirea la locul de muncă urmăreşte să asigure cunoaşterea temeinică a instrucţiunilor de lucru şi a tehnologiilor, funcţionarea utilajelor, instalaţiilor şi aparaturii de măsură şi control, a modului de exploatare şi întreţinere a acestora, a normelor tehnicii securităţii muncii. Se acţionează în acelaşi timp pentru îmbogăţirea cunoştinţelor legate de introducerea unor tehnologii şi utilaje moderne, de mecanizare şi automatizare a proceselor tehnologice. Nu se neglijează de asemenea, în expunerile lectorilor şi în recomandarea materialului bibliografic, în examinările regulate la care sunt supuşi cursanţii, noţiunile economice şi de organizare precum şi sarcinile muncitorilor în domeniul utilizării raţionale a capacităţilor, îmbunătăţirii calităţii produselor, gospodăririi judicioase a materiilor prime, semifabricatelor şi produselor finite, reducerii consumurilor specifice, creşterii productivităţii muncii. Cu alte cuvinte se acţionează prin aceste cursuri pentru înzestrarea muncitorilor cu cunoştinţe şi deprinderi care să răspundă sarcinilor lor complexe la zi ca şi a celor în perspectivă. O cuvenită atenţie se acordă în unităţile M.I.M. perfecţionării pregătirii în specialitate a maiştrilor. Ea a fost concepută în trei cicluri: de perfecţionare în probleme de conducere şi instruire a personalului, în probleme economice şi de organizare a producţiei şi muncii şi în probleme tehnologice corespunzător pregătirii profesionale de specialitate a fiecăruia. — Cine şi cum asigură instruirea maiştrilor în acest context, cum este organizată practic activitatea lor în cadrul cursurilor existente? — S-au luat măsuri din timp pentru pregătirea instructorilor necesari fiecărei unităţi. In acest scop au fost organizate patru cursuri de pregătire a instructorilor pentru ciclul 1 — două la minister, unul la centrala industrială Hunedoara şi unul la Galaţi. În această acţiune au fost angrenaţi peste 600 de ingineri, şi economişti. Ei au elaborat circa 480 lecţii cu conţinut economic şi de specialitate care au fost multiplicate, pentru absolut toţi maiştrii cursanţi din unităţile ministerului nostru. Ca mod de desfăşurare s-a procedat astfel : pentru predarea materialului din ciclul I maiştrii au fost scoşi din producţie — pe timp de o săptămînă cu excepţia Combinatului siderurgic Galaţi care a preferat metoda CEPECA (2 ore pe zi dimineaţa, timp de trei săptămîni) iar pentru ciclurile 2 şi 3 cunoştinţele se predau sub formă de expuneri şi dezbateri, fără scoatere din producţie. — în întreprinderile ministerului dv. lucrează un număr foarte mare de cadre cu pregătire medie. Ce soluţii s-au găsit pentru reciclarea acestei categorii de salariaţi? Majoritatea tehnicienilor care lucrează direct în producţie au fost cuprinşi în programele de perfecţionare împreună cu maiştri. Tehnicienii şi normatorii din serviciile de normare şi din serviciile de organizare a producţiei şi a muncii au urmat cursuri pentru studiul şi măsurarea muncii. Aceste cursuri au fost absolvite pînă în prezent de 103 tehnicieni şi alţii 101 sunt în curs. Ca lectori au fost folosiţi ingineri şi economişti din minister, centrale şi întreprinderi care au absolvit la rîndul lor un program similar de perfecţionare în cadrul CEPECA şi posedă certificate de specialişti instructori in probleme de organizare şi studiul Restul tehnicienilor, din compartimentul C.T.C., proiectanţi şi desenatori etc., au fost incluşi în programe de specializare specifice activităţii lor iar un număr de 607 tehnicieni urmează şcoala de specializare postliceală. Perfecţionarea cadrelor cu pregătire superioară, în funcţii de conducere şi de execuţie a fost concepută in două domenii principale : conducerea şi organizarea activităţilor de dezvoltare industrială, de planificare, tehnice şi de producţie, comerciale, întreţinere şi reparaţii, financiare, contabile etc. in scopul însuşirii unor tehnici şi metode moderne în domeniul conducerii şi organizării diferitelor activităţi, precum şi al cunoştinţelor economice necesare executării sarcinilor de serviciu. Colective de specialişti din minister, institute de proiectare şi cercetare, din centrale şi întreprinderi au elaborat tematicile cadru pentru toate programele de perfecţionare prevăzute. Ele au fost difuzate unităţilor, adaptate specificului fiecăreia. Dezbaterea lor a început în toate unităţile ministerului. — Ar fi util pentru cititori să le faceţi cunoscut, la modul general, desigur, cuprinsul tematicii adresate cadrelor cu pregătire superioară. — Ele se referă printre altele la procedee tehnologice noi în industria metalurgică, tendințe mondiale în domeniul tehnologiei metalurgice, metode de determinare previzionată pe termen lung a căilor de dezvoltare ale industriei metalurgice, analiza aspectelor economice şi adaptarea soluţiilor tehnice şi tehnologice în pregătirea noilor obiective industriale. Ele se referă apoi la metalurgia anului 2000, la sistemul informaţional, calculatoare electronice şi programare, balanţa legăturilor dintre ramuri şi folosirea ei în metalurgie, marketingul şi introducerea lui în producerea şi desfacerea metalului, etc. Aşadar, o tematică foarte strîns legată de condiţia actuală a specialistului, a sarcinilor curente din industria noastră la zi. — Din constatările noastre în unele întreprinderi şi combinate şi desigur şi ale dumneavoastră cu prilejul controalelor efectuate, dincolo de acest cadru organizatoric şi material — de altfel bine pus la punct — se manifestă şi unele neajunsuri în desfăşurarea perfecţionării pregătirii profesionale, se remarcă formalismul şi superficialitatea unor cursuri. Vă rugăm să vă referiţi la ele şi să precizaţi ce măsuri are ministerul în vedere pentru îmbunătăţirea activităţii de reciclare în toate compartimentele şi unităţile? — într-adevăr, în multe locuri, cadrele tehnice din secţie, absorbite de treburile curente ale producţiei nu se ocupă suficient de buna pregătire şi desfăşurare a acestor cursuri. De cele mai multe ori expunerile teoretice nu răspund unor nevoi reale ale producţiei iar instruirea practică nu se desfăşoară sub o supraveghere atentă şi permanentă care să asigure formarea unor deprinderi corecte, la muncitorii tineri în special, fără experienţă profesională. In majoritatea cazurilor apoi, cursurile sînt programate la sfîrşitul schimbului cînd cursanţii sînt obosiţi, in săli nu întotdeauna proprii, fără materiale didactice strict necesare. Nici participarea unor categorii de salariaţi, cum ar fi navetiştii, nu a fost rezolvată. Aş vrea de asemenea să adaug că adeseori conducerile centralelor şi întreprinderilor se preocupă sporadic de buna organizare şi desfăşurare a acţiunilor de reciclare. Compartimentele personal şi învăţămînt se ocupă şi ele destul de defectuos de îndrumarea cursurilor şi celorlalte activităţi pe această linie, ele nefiind încadrate corespunzător din punct de vedere numeric şi mai ales calitativ. Sarcina rezolvării acestei probleme o au conducerile centralelor şi a întreprinderilor şi numai ele sunt răspunzătoare dacă aceste compartimente nu sunt bine organizate. In ce ne priveşte noi am luat la nivelul ministerului o serie de măsuri pentru o mai bună îndrumare şi control, pentru sprijinirea efectivă a activităţii de perfecţionare a pregătirii profesionale a tuturor categoriilor de salariaţi. In paralel, am extins acţiunea de întocmire a instrucţiunilor tehnologice de lucru (tehnologii de buzunar) începute la Galaţi, Hunedoara şi Reşiţa. Pînă acum, s-au întocmit 30 asemenea instrucţiuni tehnologice şi sunt în curs de elaborare şi editare alte 20. Avem de asemenea în vedere amplificarea publicaţiilor şi a celorlalte forme de material documentar şi legarea mai strînsă a conţinutului acestora de cerinţele programelor. Hotărîtoare rămîne însă seriozitatea, intransigenţa cu care cadrele de conducere, inginerii, maiştri, ceilalţi factori de răspundere se ocupă în sectoarele lor, de desfăşurarea corectă a reciclării, de modul în care i se conferă un caracter practic, de lucru, urnărindu-se eficiența concretă a fiecărei teme, a fiecărei dezbateri. (Urmare din pag. 1) ment dat rămîneri în urmă din ce în ce mai greu de recuperat. In afară de acestea, a existat o perioadă cînd înseși, eforturile unui activist sau altuia erau apreciate nu atît după prezența sa în mijlocul tinerilor, cit după organizarea unor instruiri sau rezolvarea unor sarcini imediate, curente, în dauna celor de perspectivă , nu atît după capacitatea de a acţiona independent, punînd accentul pe rolul său de concepţie, cit după rezultatele obţinute ca bun executant şi atît. Din cauza aceasta s-a ajuns treptat ca unii din activişti să-şi limiteze contactele cu tinerii doar la cîteva ocazii întîmplătoare, atunci cînd îi convocau la cite o adunare, sau să rămînă doar la nivelul comitetului de cîte ori intrau într-o organizaţie, ceea ce a făcut ca între tineri şi activist să se strecoare bariere artificiale, depărtîndu-i pe unii de celălalt, lăsau nu, pentru care unii din noi ocolesc întîlnirile şi dialogul cu cei pe care vrem să-i educăm este şi acela că tinerii ridică de multe ori probleme dificile sau delicate, ale mâncii şi vieţii lor, iar activistul are deseori sentimentul că nu le poate rezolva şi atunci preferă să se retragă, în loc să dea piept cu greutăţile. O „rezolvare" poate mai comodă, e adevărat, însă de loc lăudabilă pentru stilul de muncă al unui activist. Recentele documente adoptate de partidul nostru ne îndeamnă şi ne obligă, în acelaşi timp, să operăm modificări substanţiale în modul de a aprecia noţiunea de activist şi de a ne evalua propria muncă după criteriile mult mai exigente ale unei activităţi educative de înaltă angajare şi maturitate politică. Expunerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu la plenara din noiembrie a C.C. al P.C.R formulează în mai multe paragrafe o adevărată definiţie a ceea ce înseamnă a fi comunist, definiţie care se aplică cu atît mai mult unui activist, dezvăluind posibilităţi multiple de afirmare a statutului politic al muncii sale. Una din trăsăturile care intră în mod necesar în portretul activistului este tocmai curajul de acţiune, datoria sa de a fi prezent în mijlocul tinerilor nu oricum, ci în locurile cele mai grele, acolo unde este nevoie acută de sprijinul său şi unde îi este chiar aşteptată intervenţia. Cu atît mai mult, cu cît aşanumitele „probleme dificile“ ale colectivelor de utecişti nu sunt deloc şi irezolvabile, iar unele din ele au devenit „probleme“ numai fiindcă s-a amînat mereu soluţionarea lor. Am fost, de pildă, nu de mult, în schimbul de noapte la o organizaţie U.T.C. de la Şantierul naval din Turnu Severin şi am întîlnit, într-adevăr, nişte nereguli, unele din ele de ordin social, altele legate de procesul de producţie, şi unele şi altele surse de nemulţumiri în rîndul tinerilor. Am început însă imediat să acţionez pentru a le înlătura şi acum multe din ele au intrat deja pe făgaşul normal al lucrurilor. Dar mă gîndesc, în acelaşi timp, cîţi alţi activişti U.T.C. n-au trecut prin acelaşi loc şi au preferat să nu le observe decît să se confrunte direct cu ele. De aceea aş zice că a acţiona cu curaj nici nu înseamnă, de multe ori, decît a nu te da la o parte din faţa solicitărilor realităţii şi a interveni în mod firesc pentru rezolvarea lor Această îndrăzneală trebuie să ne caracterizeze în permanenţă. Aş adăuga la această schiţă de portret asupra rolului politic al activistului U.T.C., funcţia sa agitatorică, necesitatea de a cataliza masele de tineri , prin prezenţa sa, de a le mobiliza nu pe bază de convocatoare şi semnături, ci prin înseşi cuvintele şi faptele sale. Un activist, odată intrat într-o comună, trebuie să devină prin întreaga sa comportare agitatorul nr. 1 al ei, în aşa fel încît să fie urmat din convingere de toţi tinerii, la orice acţiune la care îi antrenează. Altfel, trebuie să recunoaştem, am fost deseori martori la activităţi de muncă patriotică, îndeosebi în care toate amănuntele tehnice erau puse la punct şi mobilizarea tinerilor, şi asigurarea uneltelor sau frontului de lucru, însă se pierdea din vedere tocmai lucrul cel mai important, conţinutul adine educativ al lucrării executate, însemnătatea ei, adică ceea ce ar fi putut să însufleţească participarea şi s-o transforme în act conştient. în sfîrşit, un alt element indispensabil mi se pare iniţiativa proprie a activistului, capacitatea de a acţiona nu întotdeauna după cum ai aflat la instruire, ci şi după cum îţi dictează împrejurările, avînd deci dreptul de a lua singur o hotărîre în care experienţa personală să facă loc şi receptivităţii la nou. Propriile cunoştinţe nu pot deveni o frînă în afirmarea acestei trăsături, ci dimpotrivă trebuie să stimuleze spiritul de iniţiativă, să-i încurajeze raportarea la condiţiile specifice ale unei organizaţii sau alteia. Atunci cînd, de exemplu, s-a ivit o problemă mai nouă cum a fost înfiinţarea atelierelor-şcoală pentru a apropia mai mult procesul de instrucţie de practică, unul din activiştii noştri a avut ideea ca elevii din şcolile profesionale să execute şi sculele necesare dotării şcolilor generale. Propunerea a fost îmbrăţişată cu multă bucurie şi a declanşat chiar întreceri aprinse între uteciştii şcolilor profesionale, între organizaţii întregi. Aşadar, o iniţiativă bine venită, izvorîtă din cunoaşterea şi respectarea unor realităţi obiective, a căpătat, în cele din urmă, şi un pronunţat caracter agitatoric. Acestea sînt doar cîteva din exigenţele pe care partidul le pune în faţa muncii noastre, în faţa misiunii de activist, şi pe care sîntem conştienţi că nu le-am atins întru totul. Mobilizaţi de adevărul ideilor cuprinse în ultimele documente de partid, am înţeles că activitatea de educare politică şi ideologică a tinerilor se află într-o perioadă care solicită eforturi mult mai mari faţă de noi înşine şi am încercat să răspundem prin trecerea la acţiune concretă. Aşa, de pildă, am iniţiat în ultima vreme două dezbateri, cu participarea întregului aparat al comitetului judeţean U.T.C., una în prezenţa inspectorului general al Inspectoratului şcolar, cealaltă cu tema : „Educatorul trebuie nu numai să ştie să educe, ci să fie el însuşi educat“. Bineînţeles, aceste două dezbateri fac parte dintr-un întreg ciclu, a căui durată este de fapt nelimitată. Am hotărît, apoi, în urfiecare din noi să-şi formeze o bibliotecă social-politică proprie, în care, alături de documentele de partid şi de stat, să-şi afle locul şi studiile sau lucrările pe diverse domenii ale cercetării politice şi sociologice. Sîntem în plină desfăşurare cu acţiunea de a închega în jurul celor mai buni activişti ai noştri nişte adevărate nuclee de pregătire politico-ideologică, prelungind rolul agitatoric şi mobilizator al acestora chiar în rîndurile noastre. De asemenea, iniţiativa ca fiecare activist U.T.C. să devină propagandist, luînd în conducerea sa directă unu-două cercuri de învăţămînt politico-ideologic este de acum şi la noi o realitate. Prin aceasta sînt convins că activistul se va lega mai mult de organizaţie, de tineri, că va avea nu numai datoria de a urmări de undeva din afară procesul de pregătire politică, cl îl va conduce nemijlocit, ceea ce va contribui şi la ridicarea nivelului său de competenţă. Bineînţeles, ştim foarte bine că toate încercările noastre de pînă acum nu sînt decît un modest început, un prim pas care trebuie în mod necesar continuat de fiecare în parte, prin efort personal, perseverent. Activiştii Comitetului judeţean Mehedinţi al U.T.C. sînt însă ferm hotărîţi să facă din pregătirea lor ideologică un proces neîntrerupt, să nu rămînă cu nimic datori marilor sarcini ale etapei actuale și propriei lor misiuni politice. STATUTUL POLITIC AL ACTIVISTULUI U.T.C Din peisajul industrial reşiţean JOI 25 NOIEMBRIE 1971 75 de ani de la naşterea marelui actor GEORGE VRACA Tinărul care la 21 de ani făcuse războiul ca ofiţer, se pregătea să devină agronom şi nu fusese pînă atunci decît de trei ori la teatru, termina peste ciţiva ani Conservatorul — şef de promoţie — şi după alţi ciţiva ani realiza în „Faust“, pe scena Teatrului Naţional, una dintre cele mai răsunătoare creaţii actoriceşti. Au urmat apoi, pentru George Vraca, alte 50 de roluri în opt ani, tot pe prima scenă a ţării, roluri din marele repertoriu naţional şi străin, care au rămas in istoria teatrului românesc prin aceeaşi strălucită interpretare. „Viaţa lui de actor n-a cunoscut şovăieli şi pauze — scria Tudor Arghezi — Vraţa avea în el pregătită pu- ■ terea de afirmare întreagă şi conturul unei medalii care zăcură mii de timpuri la piatră, iese la lumină cu strălucirea ei de început. Talent interior şi de tenacitate metalică. Vraca era gata făurit şi complet cînd a intrat din culise în spectacol. De atunci, fără o slăbiciune, artistul, egal cu sine şi strîns, stă încordat ca o strună de oţel plină de murmure şi în repaus“. Egal cu sine, dar totodată în mare luptă cu sine, fiindcă marele artist, în cei peste 40 de ani de teatru, a fost exemplu de neobosită strădanie pentru desăvîrşi-rea artei sale. Dotat cu însuşiri scenice de excepţie, Vraca şi-a cizelat cu minuţie talentul, a căutat în permanenţă noi mijloace de expresie, adăugind cultură şi efort creator la fiecare interpretare. Unul dintre cei mai valoroşi regizori ai Naţionalului, dintre cele două războaie, Soare Z. Soare, îl caracteriza astfel : „Prezenţa lui într-o trupă înseamnă un program. Numele lui pe afiş, o chezăşie de succes“. Şi astfel a rămas, de la debutul dintr-o piesă de Victor Eftimiu, pînă la ultima creaţie, Richard al IlI-lea, murind cu o replică shakespeareană pe buze. Vraca a jucat în trupe româneşti de prestigiu, alături de marii actori ai veacului nostru, pe scena Naţionalului sau a Teatrului Nottara, pe care l-a condus cu mare dăruire pină in ultima clipă. El a fost Glauco pescarul, savantul Faust, romanticul Romeo, Hypolit şi Prometeu, melancolicul Jacques, avîntatul Troilus ; a fost George Hell, Raskolnikov şi Dimitrie Karamazov, Vasca Pepel, neliniştitul Hamlet şi tragicul Orin, Horaţiu şi Ovidiu, Vlaicu Vodă şi Brîncoveanu. Vraca a iubit teatrul, dar in mod egal cinematograful pe care l-a servit cu mare credinţă chiar de la primele pelicule. In noul teatru românesc, George Vraca a fost totodată artist şi cetăţean, înţelegînd adevăratele rosturi ale scenei noastre, alegînd calea către o artă capabilă să lumineze cugetul, să înalţe spiritul. Viaţa lui de mare seriozitate şi devotament artistic, rămîne un exemplu pentru tinerii actori, cărora le-a adresat un permanent îndemn către muncă : „Pentru a intra pe poarta mare a teatrului trebuie să ai suflet curat şi onestitate, sentimentul datoriei şi al răspunderii“... V. TANASESCU SATRAPUL A FOST Învins de-o fată... (Urmare din pag. I) constituie ca o supremă valență umană, curajul de a-l exprima este nu numai o libertate garantată, ci și o datorie. Și sînt nenumărate dovezile prin care societatea noastră socialistă promovează acest principiu. Publicînd zilele trecute un articol („Specificul de şantier“ nu poate scuza abaterile de la normele morale !“ — Scînteia tineretului, nr. 7 000) consemnam şi „argumentul“ de neintervenţie, de necombativitate, susţinut de membrii unui corectiv in cadrul caruia apăruseră abuzuri, încălcări ale normelor eticii şi echităţii socialiste — abateri săvîrşite de însuşi responsabilul acestui mic colectiv. Dar care a fost opinia colegilor de muncă ? Cităm : „ştiţi cum se întîmplă uneori, tu sesisezi unele nereguli şi tot asupra ta se întoarce necazul. Iată, îl suportăm pe Czeller (şeful — n.n.) de un an. Am tot crezut în acest timp că-l dăm la nivel. De-asta n-am spus nimănui nimic". Ce s-a făcut, însă, pentru „a fi dat la nivel“ cel ce săvîrşea abuzurile ? Cum s-a procedat ? Trebuie spus aici deschis că la o revedere amănunţită a situaţiei, nu s-a întreprins nimic, sau aproape nimic, care să ducă la extirparea acestor abateri, la reaşezarea relaţiilor de muncă pe baze sănătoase. Membrii echipei, deşi cunoşteau totul, au preferat să tacă, să lase lucrurile la voia întîmplării. Şi atunci te întrebi cu îndreptăţită indignare : de unde concepţia că actul critic nu-şi face efectul scontat, cînd nici n-ai manifestat o atare opinie ? Oare nu este vorba la mijloc de teamă, de lipsa de curaj a acestor inşi, de frica de opinie — tocmai elementele nedorite care conferă aşa-zisa aureolă de necriticabili unor astfel de indivizi răzleţiţi în peisajul nostru social ? Şi de aici, toleranţa faţă de abuz, compromisul tacit cu cel ce abuzează. Iar ca scuză „obiectivă“, ca suprem „argument“ al neputinţei sau retragerii conştiente în cochilia nepăsării — insinuarea unor atare neîntemeiate motive, cu pretenţia de fapt general. Nimic mai străină, mai neavenită relaţiilor ce guvernează societatea noastră socialistă, decît o astfel de „concepţie" ce tolerează gesturi în totală contradicţie cu însăşi esenţa socialismului. O dovadă o constituie, la proporţiile cuvenite, şi cazul iată, tînara care ne-a scris despre neregulile din echipa cu care lucrează pe un şantier de construcţii din Capitală n-a păţit nimic, nimeni n-a admonestat-o cu ceva. Dimpotrivă, supuse intervenţiei critice a opiniei publice , avem convingerea fermă că lucrurile se vor îndrepta. Dar energia unei atari intervenţii poate trezi la realitate şi pe cei ce-au săvîrşit asemenea abateri. Replica prelungită a atitudinii ferme, intransigente a opiniei publice o constituie, într-un fel, însăşi Scrisoarea pe care a trimis-o redacţiei şeful de echipă, Czeller Elinor, ale cărui abateri le încriminam în articolul publicat. „Am recitit de cîteva ori cele scrise — se spune în scrisoare — un aspru dar meritat rechizitoriu la adresa mea și vă spun drept că mie nu îmi vine să cred că eu sînt acela, că am ajuns să îmi fie * rușine de mine". Intrebîndu-se „cărui fapt m-am făcut de ocară", Czeller Elinor, într-un bănuit moment de sinceritate cu el însuşi, pe care nu-1 putem revoca nimănui, continuă : „nervii" mi i-am transformat în injurii şi grosolănii, am zis că totul mi se cuvine, nu m-am pus în situaţia celor din jurul meu (...) m-am complăcut în această situaţie, crezînd că toate vor trece cu timpul. Dar nu s-a întîmplat aşa“. Convins — măcar acum în ceasul al 12-lea — că „bineînţeles, eu nu pot avea nici o scuză pentru purtările mele“ din aceeaşi scrisoare mai reiese şi faptul că abaterile lui erau cunoscute în echipă mai demult. In consecinţă, susţinem noi, existau suficiente posibilităţi ca să fie barată calea spre abuz, spre tulburarea climatului etic al unui colectiv. Dacă măcar unul ar fi îndreptat degetul acuzator spre cel în culpă, dacă colegii de muncă, membrii echipei n-ar fi făcut chitic, dacă s-ar fi simţit datori să intervină, lucrurile puteau fi rezolvate mai din timp, tentaţia de a încălca normele de conduită stăvilită încă din faşă. Spre folosul colectivului şi al individului in cauză. Să fim bine înţeleşi. Nu încercăm prin nimic să aducem vreo scuză faptelor şefului de echipă. Ca şi în articolul precedent, susţinem sancţionarea lor cu toată tăria. Luminînd şi din acest unghi faptele, ne simţim îndemnaţi şi aşezăm pe aceeaşi bancă a acuzării lipsa de curaj, mentalitatea „plecării“ capului în faţa abuzului, neîncrederea în forţa opiniei. Iar pentru că efectul nociv al unei atari, nesănătoase concepţii mai poate fi încă întîlnit în diverse locuri — este de datoria noastră, a fiecărui cetăţean — cu atît mai mult a celor ce muncim într-un astfel de loc — să-l depistăm, combătîndu-1 cu fermitate, cu intransigenţă. Pentru că o astfel de opinie îşi face întotdeauna efectul necesar. P. S. — In legătură cu situaţia ce a constituit obiectul articolului de zilele trecute — sîntem anunţaţi că comitetul U.T.C. al sectorului construcţii din Capitală pregăteşte o dezbatere a uteciştilor pe tema profilului moral al tînărului constructor, a climatului etic al şantierelor. Presupunînd că în cadrul acestei dezbateri un punct important va fi şi necesitatea cultivării curajului în spiritul adevărului, al opiniei combative împotriva unor asemenea abateri de la normele morale, nu vom întîrzia să facem cunoscute și cititorilor opiniile exprimate.