Scînteia Tineretului, mai 1973 (Anul 29, nr. 7448-7474)

1973-05-01 / nr. 7448

„SCâNTEIA TINERETULUI" pag. 2 Trebuie să cîştigam şi această bătălie : 11 milioane tone de oţel Vestiţii hunedoreni — oţelari, laminorişti, jurnalişti — au pri­mit pentru a treia oară Ordinul Muncii clasa I. Stau de vorbă in impunătoarea sală de marmură a Palatului Republicii cu un o­­ţelar hunedorean cu chipul bronzat de soarele nemilos al cuptoarelor. — In fiecare an stabiliţi un record ? — Bine zis în fiecare an. De­oarece în fiecare an depăşim realizările anului anterior. Cu aceleaşi agregate, cu aceleaşi braţe, dar mai ales folosind bine inteligenţa oamenilor, pri­ceperea şi experienţa lor. — Peste aceste succese, re­marc eu, străluceşte acum înal­tul Ordin al Mujicii. — Eu aş zice — continuă in­terlocutorul — că în strălucirea ordinului pe care ni l-a inminat secretarul general al partidului, ca simbol al recunoştinţei, stră­lucesc faptele miilor de siderur­­gişti, faptele comuniştilor pen­tru care uzina­ este o a doua casă, colectivul — a două fa­milie, iar oţelul şi fonta — vo­caţia, pasiunea şi viaţa lor. La puţine zile după inmîna­­rea înaltei distincţii am poposit printre siderurgiştii hunedoreni. Parcă înaltul ordin strălucea pe pieptul fiecăruia, aşa de puter­nică era satisfacţia şi mîndria lor pentru marele succes al co­lectivului, al fiecăruia dintre ei. — Ce reprezintă pentru dv. această nouă distincţie ? — Şi mîndrie, dar şi obligaţia de a ne autodepăşi, de a rămî­­ne în continuare în frunte — consideră utecistul Adrian Dră­­gulescu, şeful unei echipe de oţelari, fruntaşă în întrecerea pe 1972. Şi, obligaţia la care ţine fiecare siderurgist hunedorean, ca la cea mai de preţ obligaţie personală, ca la o răspundere personală de la care nu se poate abate — continuă tinărul oţelar — este îndeplinirea planului de producţie la toţi indicatorii pe anul acesta şi realizarea cinci­nalului înainte de termen pen­tru a putea cîştiga bătălia celor 11 m­ioane tone de oţel cit va trebui să realizeze industria noastră in 1975. Este răspunsul nostru la înalta preţuire şi În­credere cu care ne învredniceşte partidul. Sensul îndrăznelii noastre — un an cîştigţat în competiţia progresului Pentru muncitorii de la F.C.T.B., hotărîţi să scurteze cu un an cincinalul, a început o energică bătălie cu timpul, di­namizată acum de primirea Or­dinului Muncii clasa I-a. Ce are specific această confrunta­re, dincolo de parametrii ei economici ? Faptul că ponderea covirşitoare a forţei de muncă o deţin femeile. Peste 13 mii de angajate înscrise in catalogul eşalonului de efort al întreprin­derii. Multe din ele crescute odată cu fabrica, implicate as­tăzi intr-o dublă aniversare: 25 de ani in cartea de muncă, un sfert de secol de la sem­narea certificatului de­ naştere al întreprinderii. Elena Ciocan rememorează cu uşoară nostal­gie momentele acelea înfrigura­te în care se înălţa prima ari­pă a întreprinderii, iar ea pe atunci foarte tinără („eram se­cretară U.T.C., vă daţi seama !“) conducea una dintre brigăzile de producţie. Actuala secretară a organizaţiei de tineret din F.C.T.R. are abia doi ani de ac­tivitate. Parcurgem împreună halele de lucru. Florica Crişan pare cunoscută de toată lumea . .,Ca să coordonezi 3 600 de ti­neri, trebuie să-i cunoşti bine pe fiecare. Să ştii cit pot să facă şi cum să-i determini să facă mai mult decit cred că pot face“. 30 la sută din producţia întreprinderii este semnată de tineri. „Prestigiul nu e în mod obligatoriu direct proporţional cu virsta, remarcă Ion Nicolae, şeful secţiei 3 (confecţii pentru femei). Jumătate din oamenii secţiei noastre sunt tineri, dar mie, om cu 22 de ani vechime în fabrică, nu mi-ar fi ruşine să semnez nici una din lucrări­le executate de ei. Primirea Ordinului Muncii li se datorea­ză, deci, şi lor în mare măsură. — Ce semnificaţie are pentru dv., pentru economia naţională, îndeplinirea cincinalului în 4 ani, aşa cum v-aţi angajat ? — o întreb pe tovarăşa Florica Crişan. — Sensul îndrăznelii noastre — pentru că este o îndrăznea­lă, lucidă, calculată şi realistă, — constă tocmai în ciştigarea unui an de muncă în această strânsă competiţie a progresu­lui. Şi, fiecare utecist, fiecare tinăr, alături de comunişti, de toţi salariaţii se consideră un concurent cu responsabilităţi înalte aşa cui­ ni se cere prin proiectul de norme — şi mun­cesc în aşa fel ca fiecare să poată spune la 30 decembrie 1973 : sîntem cu un an inain­tea timpului, deci la înălţimea la care ne cere partidul să fim, întotdeauna . COMPETENT, INVENTIV, DISCIPLINAT Suntem la secţia de piroliză a Combinatului petrochimic Brazi. O adevărată şcoală a prelucră­rii petrolului. In laboratoarele ei gigantice se obţine etilenă, dar tot aici, la şcoala comunis­tă a muncii, s-a născut şi s-a format înalta conştiinţă munci­torească a mii şi mii de sala­riaţi. „ Primim etilena de la piro­liză, de la băieţii lui Gheorghe Neacşu. La noi are loc oxida­­rea ei. Procesul este extrem de delicat. Orice neatenţie ar putea aduce cu sine imense pa­gube întregului combinat. De aceea, disciplina în producţie joacă aici un rol hotăitor. Din ’68, de cînd sunt aici, nu am se­sizat nici o abatere. Cred că şi acesta a fost un fapt care a de­terminat succesele noastre. Dar numai disciplina în sine n-ar va­lora nimic, continuă maistrul Anton Şuier, dacă n-ar fi dubla­tă de competenţa profesională, de spiritul de inventivitate şi iniţiativă. Acest lucru încercăm noi să-i învăţăm pe tineri , să fie stăpini pe meserie la locu­rile lor de muncă, să posede capacitatea de a gindi tehnic, capacitatea de a răspunde prompt, disciplinat, oricărei probleme intervenită în proce­sul de producţie. Privesc din nou combina­tul. E o galaxie de lumini in mijlocul cimpiei Ploieştilor. Trecind pe alături, trenurile ţării străpung noaptea ca niş­te sfredele luminiscente. Pe zeci de metri altitudine — tur­nuri de piroliză şi răcire, co­şuri de fum zenitale, un pei­saj al muncii, al efortului co­mun. — Faptul că am fost o uni­tate fruntaşă şi in ceilalţi ani, îmi spune directorul tehnic al Combinatului petrochimic, tova­răşul Adrian Stoica, dovedeşte că înaltul titlu cu care am fost onoraţi nu este o excepţie. El se inscrie ca o verigă a între­gului lanţ de succese pe care le-a înregistrat grupul indus­trial de petrochimie de la în­fiinţare şi pină in prezent. Termenii noştri de comparaţie — recordurile de producţii la hectar Avusesem şi alte prilejuri de a constata hărnicia şi pricepe­rea, ataşamentul tuturor lucră­torilor faţă de unitatea lor din bărăganul ialomiţean — între­prinderea agricolă de stat OGRADA. Acum, însă, la ci­­teva zile doar de la primirea înaltului Ordin al Muncii, do­ream să stăm mai mult de vor­bă cu oamenii, să cunoaştem mai în amănunţime coordona­tele pe care işi desfăşoară ei munca, dovedită a fi foarte, eficientă. A fost dificil, deoare­ce toţi erau pe cimp, la semă­natul porumbului sau în fer­mele zootehnice. Nu şi-au per­mis nici un răgaz. — Ne bucurăm din mers de această preţioasă distincţie pentru că porumbul nu aş­teaptă să fie băgat sub brazdă — ne spunea Constantin Gib, directorul unităţii, care chiar în ziua următoare festivităţii la care luase parte la Consiliul de Stat, a pornit dis-de-dimineaţă spre tarlalele unde se semăna. Liniştiţi sunt cei de la Ograda doar atunci cind au terminat treaba, cind au făcut-o bin­e şi sunt siguri de rezultatele ei ulterioare. — Vedeţi, anul trecut, conti­nuă tovarăşul director, am rea­lizat 12 000 kg boabe la hecta­rul de porumb. Avem voie să scădem anul ăsta ? Nici vorbă. E musai să obţinem cel puţin tot atit. Pentru că termenii noştri de comparaţie sunt în­totdeauna recordurile de pro­ducţie la hectar. Utecistul Aurel Coroşanu lu­crează zi şi noapte pentru re­cuperarea întîrzierilor, cu grijă permanentă pentru cali­tate. Fiecare simte alături de el, la greu, umărul tovarăşului. — Fiecare ceas de muncă trebuie să aibă eficienţa sa, iată poate principalul atribut al muncii noastre, al celor de la Ograda, ne mărturisea secretara organizaţiei celor peste 70 de utecişti, inginera Doina Pavel. Muncind într-un asemenea cli­mat şi noi tinerii ne formăm ca oameni de acţiune, cu mare responsabilitate pentru toate ac­tele noastre, aşa cum se pre­vede în Proiectul de norme ale eticii şi echităţii socialiste. Este semnificativ faptul că in adu­nările noastre se discută foarte mult despre îndatorirea de a urma exemplul comuniştilor, de a înfăptui realizări identi­ce. Avem termeni de compara­ţie foarte buni, jaloane foarte exacte şi preţioase în drumul pe care ni-l croim în viaţă. Să simţi şi tu răspunderea pentru dezvoltarea ţării Institutul de studii şi proiec­tări energetice este unul dintre locurile unde noţiunea de efort creator se armonizează perfect cu condiţia tinereţii. Aici, virsta medie a salariaţilor se situează la virsta apartenenţei la organizaţia noastră. Rezolva­rea sarcinilor de importanţă na­ţională în multe din sectoarele vitale ale acestui adevărat cre­ier al energeticii româneşti este asigurată de tineri. Centrul de calcul, sectorul energie elec­trică, cel al energeticii nucleare sunt numai cîteva dintre dome­niile unde tinerii sub 30 de ani formează covîrşitoarea majori­tate. „ Toţi colegii mei sunt con­ştienţi de răspunderea ce o au pentru dezvoltarea energeticii româneşti, pentru dezvoltarea industrială a ţării, care va asi­gura, pentru noi toţi, creşterea nivelului de trai, material şi spiritual — ne declară tinărul inginer Dumitru Drăgan. Vedeţi, noi trebuie să asigurăm devan­sarea producţiei de energie faţă de producţia de bunuri, trebuie să fim cu un pas înain­te. Iată de ce, în activitatea noastră, orice întîrziere, orice greşeală poate aduce prejudicii însemnate, după cum realizarea mai devreme a sarcinilor noas­tre înseamnă, pentru economie, posibilitatea de a deschide mai devreme un şantier, de a pune in funcţiune, înainte de ter­men, o fabrică. Sarcinile noas­tre sunt acum mult uşurate in urma aplicării prevederilor Plenarei C.C. al P.C.R. din 28 februarie-2 martie a.c. şi a De­cretului Consiliului de Stat pri­vind noile structuri în econo­mie, deoarece a crescut numă­rul specialiştilor în sectorul de cercetare, a devenit mai ope­rativă aplicarea unui studiu in producţie. Vizita la I.S.P.E. te convinge încă de un lucru , şi anume că aici se lucrează, ca in tot mai multe domenii de activitate de la noi, la nivelul celor mai înalte exigenţe ale ştiinţei şi tehnicii contemporane. Toate a­­cestea — subliniau tinerii mei interlocutori de la I.S.P.E. — marile responsabilităţi faţă de dezvoltarea ţării, apărarea prestigiului ştiinţific internaţio­nal, ca şi recenta decorare a colectivului — obligă. Condiţiile deosebite de studiu ce există aici, tehnica şi echipamentul cel mai modern de care dispune institutul nu constituie numai posibilităţi, ci şi stimuli pentru rezolvarea marilor obligaţii faţă de ţară, faţă de popor. Răsplata ţării sporeşte datoria noastră către ţară Oamenii întreprinderii „Elec­­troaparataj“ Bucureşti despre care scriem aceste rînduri, ne sint cunoştinţe apropiate, nu o dată am fost in mijlocul lor convingîndu-ne la faţa locului, în secţiile unde se hotărăşte ne­mijlocit soarta producţiei, de răspunderea cu care fiecare şi întreg colectivul privesc onora­rea atribuţiilor profesionale ce le revin. Pentru succesele lor în 1972 au primit în preajma zilei de 1 Mai „Ordinul Muncii, cla­sa I“, Steagul roşu şi Diplo­ma de onoare. Sunt distincţii care înseamnă înainte de toate o înaltă apreciere a eforturilor depuse aici pentru îndeplinirea cincinalului înainte de termen, pentru ca maşinile şi utilajele să fie folosite cu maximum de randament, pentru ca fiecare oră, fiecare minut productiv să adauge încă o cotă în drumul spre mai mult, spre mai bine. — Este firesc, întrucît — re­leva tinărul turnător-formator Nicolae Sandu — a-ţi măsura forţele cu alţii înseamnă, in pri­mul rînd, a te autodepăşi. Noi, pe drept, am obţinut în 1972 re­zultate bune. Avînd însă în ve­dere sarcinile cu care ne con­fruntăm în acest an hotăritor al cincinalului, ţinînd seama de o­­biectivele pe care vrem să le atingem, obiective pr­ezentate atit de clar la recenta Plenară a Comitetului Central al parti­dului, trebuie să nu precupeţim nimic pentru a face din aceste rezultate bune, rezultate foarte bune. Răsplata ţării, acordarea Ordinului Muncii, clasa I, spo­reşte datoria noastră către ţară. A fi muncitor la „Griviţa" înseamnă să fii demn — prin muncă şi conduită — de trecutul ei glorios şi pentru Uzina de utilaj chi­mic „Griviţa roşie“ armindenii au sosit cu îndoite semne de bucurie. — Nu e puţin lucru să fii printre primii, acum, cind lupta cu timpul — îndeplinirea cinci­nalului în patru ani şi jumătate — este ţelul de căpetenie al co­lectivului nostru, declara — pe bună dreptate — inginerul Vir­gil Muştuc, locţiitorul secretaru­lui U.T.C. pe uzină. Şi tinerii noştri au odată mai mult mo­tive de bucurie, deoarece ei înseamnă 60 la sută din efectiv şi cu precădere în sectoarele direct productive. Aşadar, la dubla sărbătoare a muncii tinerii din uzină se prezintă cu puternice argumente şi, în primul rînd, aportul direct şi masiv la realizarea sarcinilor de plan. — După cum ştiţi, noi tinerii care muncim la „Griviţa roşie“ suntem, trebuie să fim, continua­torii bogatelor tradiţii revoluţio­nare ale colectivului uzinei, în frunte cu comuniştii — ne spu­ne lăcătuşul cazangiu Paul Bî­­ru, şef de brigadă. Dar ce în­semnează astăzi pentru noi spirit revoluţionar ? In primul rînd să muncim, să trăim şi să învăţăm în chip comunist, să nu precupe­ţim energiile noastre tinere pentru a ne face datoria in mod exemplar faţă de patrie, faţă de partid. Este, poate, unul din secretele colectivului de muncitori de la „Griviţa roşie­“ , secret prin in­termediul căruia uzina s-a în­scris în detaşamentul de purtă­tori ai înaltului Ordin al Mun­cii. Vorba matriţeiului Paul Pe­­reţeanu, de la secţia sculărie : „Forţa noastră, în marea şi mi­nunata competiţie a muncii, creşte odată cu perfecţionarea noastră. Ca meseriaşi dar şi ca oameni, ca utecişti“. Prin răspunderea pentru calitatea lucrărilor, noi înţelegem răspunderea pentru viaţa oamenilor Constructorii constituie o pre­zenţă atât de obişnuită, comună în peisajul Hunedoarei, incit cu greu şi-ar putea cineva închi­pui cum ar arăta fără ei marea citadelă a oţelului. Modesta Uzină de fier de acum 20 de ani a fost transformată intr-un gran­dios Combinat siderurgic care poate rivaliza cu oricare altul din lume. însăşi urbea şi-a schimbat radical înfăţişarea, ve­chea aşezare rămînînd o­ simplă anexă a marelui oraş de astăzi. Peste toate se aşează persona­litatea constructorilor de la I.C.S.H. Anul trecut, întreprin­derea a fost distinsă cu Ordinul Muncii clasa a II-a, iar acum, în preajma lui 1 Mai, pentru rezul­tatele cu totul remarcabile în­registrate în 1972, a primit Or­dinul Muncii clasa I-a. Vestea a ajuns repede la cunoştinţa constructorilor, umplîndu-ii de bucurie. Cu toţii sunt conştienţi că­ rezultatele pe care le-au ob­ţinut sunt rodul atit al efortu­rilor proprii cit şi al măsurilor adoptate de partid pentru per­fecţionarea întregii activităţi e­­conomico-sociale. Cel mai tânăr Erou al Muncii Socialiste din Hunedoara, mai­strul Constantin Diaconescu, ne înfăţişează efectele pozitive ale unei alte măsuri adoptate recent de partid : aplicarea normelor unitare de structură pentru uni­tăţile economice. — La Atelierul de construcţii metalice, afirmă el, exista un serviciu de salarizare care nu-şi justifica existenţa. In urma aplicării recentului decret, ser­viciul a fost redus la dimensiu­nile strict necesare : 6 salariaţi, aproape toţi tineri, au fost re­partizaţi în producţie, unde li se oferă posibilitatea de a se califica. Constructorii hunedoreni, po­sesorii Înaltului Ordin, sunt ho­­tărâţi să ducă acţiunea mai de­parte, să aplice cu şi mai multă consecvenţă măsurile stabilite de partid pentru perfecţionarea întregii lor activităţi. Totodată ei se angajează că vor îndeplini la un Înalt nivel calitativ sar­cinile ce le revin în acest an hotărâtor pentru realizarea cin­cinalului înainte de termen, pen­tru că într-adevăr, aşa cum se exprima unul dintre interlocu­torii noştri. Vasile Faur, şef de echipă, în siderurgie, ca de alt­fel în multe alte domenii, răs­punderea pentru calitatea lucră­rilor presupune răspunderea pentru viaţa oamenilor, pentru rodnicia muncii lor. în fiecare zi am ceva nou de învăţat, dar şi de a-i învăţa pe cei mai tineri In întimpinarea zilei de 1 Mai, chimiştii făgărăşeni au obţinut însemnate rezultate faţă de sar­cinile de plan. Au fost realizate în plus 500 tone azotat de amo­niu, 700 tone acid azotic, 120 tone anilină, 160 tone săruri a­­norganice, iată bilanţul pe care l-au raportat ei partidului în momentul în care li s-a inmînat Ordinul Muncii pentru locul de frunte ocupat în întrecerea so­cialistă pe anul trecut. In aceas­tă autentică întrecere cu timpul, pe agenda organizaţiilor U.T.C. au fost consemnate acţiuni de largă amploare menite să-i an­treneze pe tineri la îndeplini­rea cincinalului înainte de ter­men. Uteciştii din organizaţia nr. 17 au fost cei care au chemat la întrecere toţi tinerii combi­natului în aşa fel incit la sfîrşi­­tul fiecărei luni, 60 la sută din totalul tinerilor să fie prezenţi la panoul evidenţiaţilor in în­trecerea socialistă. Obiectivele propuse: depăşiri zilnice de plan, calitate excepţională. — Dar pentru aceasta — ne relata tinărul inginer Lucian Tonceanu, mecanic şef al fabri­cii de amoniac şi acid azotic — trebuie să învăţăm mult, să în­văţăm în permanenţă. Este o sarcină de partid, o condiţie a omului modern. Nu-i de ajuns să ne pregătim noi înşine ci să-i ajutăm la fiecare pas in acest proces pe cei mai tineri, mai lipsiţi de experienţă, să-i for­măm ca muncitori şi cetăţeni, demni de exigenţele impuse de construirea societăţii socia­liste multilateral dezvoltate. Este un efort la care ne obligă şi recenta distincţie ce ne-a fost acordată. Specialistul — mereu în mijlocul producţiei în 1972, Trustul de construcţii montaje din Timişoara şi-a în­deplinit sarcinile de producţie în proporţie de 105,5 la sută la producţia terminată, dînd astfel peste plan printre altele 145 apartamente şi devansînd în­ acelaşi timp termenele de reali­zare la alte obiective cu scadenţă în 1973. Productivita­tea muncii pe salariat a fost depăşită cu 6,1 la sută, cheltuielile materiale la mia de lei cheltuită scăzînd considera­bil. Pentru toate aceste reali­zări, prin Decret al Consiliului de Stat strădania celor 9 000 de salariaţi ai Trustului a fost răsplătită prin conferirea Ordi­nului Muncii clasa a IlI-a Stăm de vorbă cu cîţiva dintre ei. — Lucrez de mai bine de 10 ani pe şantierele de construcţii, la Trustul din Timişoara am ve­nit în urmă cu mai bine de un an. Aseară am urcat împreună cu tovarăşul director Tudose, pină la ultimul nivel al spitalu­lui construit de noi. Mă uitam la geana cerului — ne spune maistrul Nicuşor Gaioş — să văd cum o să fie vremea pentru ziua de mîine. Bună, imi zic, apoi mi-am rotit privirea In jur. Cind am venit aici nu erau nici acele „L“-uri, adică blocu­rile cu 10 etaje care străjuiesc aleea stadionului, nici Casa ti­neretului, nici clădirea Institu­tului de proiectări, nici blocurile astea din stingă și nici spitalul. Și am văzut încă o dată pentru ce a fost decorat colectivul nos­tru. , Intr-o altă parte a oraşului, acolo unde pină în urmă cu trei ani se întindea vestita bal­tă verde, un alt tînăr, Adrian Lăcătuşu, împreună cu băieţii din echipa sa lucrează cu rîvnă la ceea ce s-au angajat încă de la Începutul anului . „Fiecare apartament, cu o zi mai devre­me“ — este una dintre multele iniţiative pe care uteciştii trus­tului au luat-o în acest an. „ Angajamentul nostru este dintre cele mai mobilizatoare din ultimii ani, ne spunea di­rectorul tehnic al trustului, to­varăşul inginer Ciom­ocoş Teo­dor, şi el va fi fără îndoială îndeplinit pentru că la noi pe şantiere fiecare muncitor, mais­tru, tehnician sau inginer ştie in fiecare zi ce are de făcut, munca este întotdeauna bine organizată. Cadrele noastre de specialitate au o deviză : să fii mereu în mijlocul producţiei, dar de fiecare dată cu un pas înaintea sarcinilor la zi, în aşa fel incit ştiinţa, gîndirea tehni­că, să deschidă muncii noi per­spective. Aşa ne cere partidul, aşa ne cer îndatoririle de fie­care zi, realitatea muncii noas­tre. Reportaj anchetă de : ROMULUS LAL, PAVEL PERFIL, OCTAVIAN MI­­LEA, PETRE JUNIE, GHEOR­GHE GHIDRIGAN, EM. ISO­­PESCU, SOFIA SCORTARU, AL. BALGRADEAN, ADINA VELEA, ION DANCEA. ÎNALTUL ORDIN AL MUNCII întâlnit în urmă cu cîteva zi­le şi, fireşte, dialogul a în­ceput în termeni obişnuiţi. — Muncesc tot aşa de mult şi asta înseamnă că sunt sănătos şi bine dispus, mi-a spus el. — De ce trebuie să înţe­leg că dacă munceşti mult eşti şi bine dispus ? —• Pentru că obţin şi re­zultatele dorite. Iar cele mai frumoase rezultate se răs­­frîng spre tine şi în tine, le vezi pe chipul senin, adică în buna ta dispoziţie ; ele a­­lungă crisparea lăsînd în loc multe mulţumiri sufleteşti. — Nu te oboseşte nicioda­tă munca la strung ? — Muncă fără oboseală ? V-aş întreba, la rîndul meu : se poate ? Dar dacă munca te pasionează, dacă îţi faci din ea un ideal, dacă o practici cu conştiinţa că ai o mese­rie pe care trebuie s-o des­coperi şi redescoperi cu fie­care operaţie nouă pe care o execuţi, atunci într-adevăr munca devine o plăcere. — Ai vrea să vorbeşti despre ultimele succese în muncă şi la învăţătură ? — Mă mîndresc cu un succes deosebit dar care nu-i propriu-zis succes personal. Cu patru luni în urmă orga­nizaţia U.T.C. şi conducerea secţiei mi-au încredinţat în­drumarea unei echipe for­mată din 10 strungari. Suc­cesul ce-mi aparţine constă în omogenizarea echipei, în armonizarea relaţiilor de muncă şi viaţă existente în­tre cei care lucrăm laolaltă. Dar cel mai de preţ succes aparţine chiar micului nos­tru colectiv, celor 10 tineri strungari, care lună de lună îşi depăşesc sarcinile de pro­ducţie în medie cu 5—7 la sută. — Dar la şcoală ? — Am încheiat bine pri­mele două trimestre. Acum „Nu găsesc o condiţie mai umilitoare decit aceea de om depăşit“ mă pregătesc pentru „actul final“ al clasei a Xl-a. — Cite ore munceşti, de fapt, pe zi ? — Am un orar precis de la care nu mă abat...­ decit parţial, sîmbăta şi dumini­ca. Mă scol la 5 şi mă urc la 23. Deci, cam 18 ore de muncă şi învăţătură din care trebuie scăzute, fireşte, pau­zele de masă şi pauzele din­tre orele de şcoală. — Nu este mult ? — Altfel nu se poate. In caz contrar, aş rămîne un învins, învins de timp, de repeziciunea acumulărilor tehnice şi profesionale, învins de alţii, de propria-mi delă­sare. Şi nu găsesc o condiţie mai umilitoare decît aceea de om „depăşit“ sau, şi mai grav, de tînăr „depăşit“. L. ROMULUS N-ar a mai stat de vorbă cu Ion Anca, cîştigătorul ti­tlului de cel mai bun tînăr strungar al ţării pe anul 1972, de cîteva luni. Ne-am „UN SUCCES FACIE ESTE MAI DĂUNĂTOR DECÎT UN INSUCCES NEMERITAT“ In 1955, un proaspăt ab­solvent al Politehnicii timi­şorene refuza drumurile bă­tătorite ale specialităţii pen­tru care s-a pregătit, con­­sacrîndu-se în întregime problemelor de automatică şi electronică industrială. In 18 ani de neîntreruptă activitate la Uzina „Electro­motor“ din acelaşi oraş al studenţiei, 45 de brevete de inventator poartă semnătu­ra sa. Multe dintre ele sunt atestate în S.U.A., R.F.G., Japonia şi alte ţări ale lu­mii. Alte peste o sută de articole şi studii publicate în prestigioase reviste de specialitate din ţară şi stră­inătate i-au asigurat un bi­nemeritat loc în rîndul spe­cialiştilor de pretutindeni. O demonstrează bogata cores­­pondenţă pe care conf. dr. ing. Dan Teodorescu o pri­meşte zilnic de pe aproape toate meridianele. — V-aţi gîndit vreodată să evaluaţi valoarea totală a invenţiilor dumneavoas­tră ? — Nu, nu m-am gîndit şi n-am făcut-o. Din două mo­tive. Primul constă în difi­cultatea aprecierii exacte a valorii unei invenţii şi al doilea fiindcă meritul meu, dacă există, se integrează societăţii. Toate invenţiile mele sunt datorate, pe de o parte, condiţiilor de lucru excelente, create de către conducerea de partid, iar pe de alta nu pot fi depărţite de aportul colaboratorilor mei, aceeaşi încă de la în­ceputul activităţii mele. Ca să aveţi totuşi o imagine, v-aş putea spune că una dintre invenţii, intrată de cu­rînd în producţia de serie, a uzinei noastre, este vorba de instalaţia pentru condi­ţionarea aerului în halele zootehnice, aduce, cu fieca­re bucată, produsă, economii în valoare de 1 000 de lei valută. — Cum vă împăcaţi cu timpul ? — Eu sunt realist în ceea ce priveşte timpul. Mă îm­pac bine cu el, fiindcă nu-l las să treacă pe lingă mine. — Alături de foarte mul­tele satisfacţii, vi s-a întîm­­plat să treceţi prin momen­te de cumpănă, de îndoială sau chiar de eşec ? . — Nu există om de ştiin­ţă, inventator, să n-aibă cel puţin un moment de criză, mai ales la început. Din pă­cate, dificultăţile trecerii a­­cestor momente fac ca foar­te multe talente, tinere mai ales, să se piardă de timpu­riu. Arta de a transforma imposibilul în posibil se în­vaţă, se educă. Personal, am momente de îndoială, poate mai numeroase decît certitudinile. Este periculos să nu le ai. Ele îţi asigură vitalitatea cercetării. Am încercat sentimentul eşecu­lui cu prilejul primei mele invenţii făcută în urmă cu 18 ani aici, la „Electromo­tor“. Ulterior lucrarea a fost distinsă cu Premiul de Stat. Depăşirea acestor pra­guri este binefăcătoare în­tregii vieţi. Un succes facil este mai dăunător decît un insucces nemeritat. Cel de-al doilea sancţionează rapid, dar e surmontabil; primul este perfid, poate sancţiona o întreagă viaţă. După mi­ne, condiţia ca să realizezi 30—40 de invenţii este să o fi realizat pe prima. ION DANCEA „Dansul se aseamănă cu efortul unui m „Aş fi vrut să fac sculp­tură, dar am, ales dansul — o sculptură în mişcare. In gesturile omulii există o nemărginită graţie. Aţi văzut cu cită fineţe, şi ra­finament chiar, se culeg vara spicele de griu de pe cimp ? Mişcările secerăto­­rilor împrumută ceva din unduirea lanurilor coapte. Pe şantier, sau in porturi aţi văzut macaragii cum dirijează forţa macarale­lor ? In mişcarea amplă dintre cer şi apă pe care o descriu larg braţele me­canice există o anumită graţie. Am ales doar aces­te „romantice“ exemple, e­­vidente pentru oricine şi arhicunoscute, cu toate că în fiecare fel de muncă există acel ritm deosebit care armonizează, dă ordi­ne şi cadenţă gesturilor noastre : la strung, la for­jă, în abatajul minelor, la pescuit, în agricultură. Do­meniile vieţii, ca în orice altă artă, sunt şi sferele de inspiraţie ale baletului. Precum bine ştiţi, cel mai vechi document de artă este un dans magic, vină­­toresc, scrijelit de omul preistoric pe pereţii peşte­rilor de la Altamira. Dan­sul acela, de o surprinză­toare graţie şi energie, este inspirat din viaţa vinători­­lor neolitici“. Cîteva zile la rînd am văzut-o pe Ileana Iliescu la orele de repetiţie, lu­­crînd cu o neobosită răb­dare în acel laborator — sala oglinzilor de la etajul patru al Operei Române — pentru ca mişcarea să devină graţie, expresie ar­tistică. Doar pentru 15 mi­nute de balet pe scenă (în „Ucenicul vrăjitor“) artista munceşte de 30 de zile în culise. „Semnul specific al unui dansator de balet, îmi spu­nea balerina, nu este acel mers graţios de pe scenă, în vîrful degetelor, ci transpiraţia care-ţi curge fierbinte sub bărbie în zi­lele de repetiţie. La noi silueta nu se păstrează prin... ajunare. Ca să a­­jungi la armonia dintre muzică şi dans trebuie să lucrezi mult în fiecare zi, pină ce oglinzile din faţă, care-ţi corectează gesturi­le, se aburesc de răsufla­rea ta. In urmă cu foarte mulţi ani, pe vremea car­telelor, aveam raţii de mi­ner. Numai muncind zil­nic, în nesfîrşite ore de re­petiţii, reluînd, de la ca­păt, obsedant fiecare gest, fiecare mişcare, dansul re­uşeşte să devină graţie ar­tistică, capabil să exprime frumoase sentimente ome­neşti. Numai atunci satis­facţia îţi este deplină, iar orele de muncă sunt răs­plătite. Munca a căpătat un sens, o valoare socia­lă. „Uşor nu e nici cîntecul I Zi şi noapte nimic nu-i uşor pe pămînt ! Căci ro­uă este sudoarea privighe­torilor I care s-au ostenit toată noaptea cîntînd“. După ce a recitat aceste sugestive versuri din poe­zia lui Lucian Blaga, poate un crez artistic şi un temei pe care îşi sprijină munca, Ileana Iliescu s-a strecurat uşor în scenă, printre fal­durile grele ale cortinei de pluş. ION MARCOVICI MARTI 7 MAI 1973

Next