Scînteia Tineretului, februarie 1975 (Anul 31, nr. 7992-8015)

1975-02-01 / nr. 7992

,SCâNTEIA TINERETULUI» pag. 2 Profesorul şi funcţia sa de prim interlocutor al elevului Din nou, o scrisoare — luată dintre multe altele — ne sem­nalează cât de sărac este dialo­gul profesorilor cu elevii lor, despre profesii. Tinera absol­ventă de liceu, Iolanda Asma­­randei din comuna Puieş, jude­ţul Vaslui, decizîndu-se să ne spună nouă „ce o doare“, ne po­vesteşte că a terminat anul tre­cut liceul — în timpul căruia a avut medii mediocre — şi-a avut intenţia să fie admisă la facul­tate, dar cele două încercări ale ei au eşuat. Intre timp, situaţia ei s-a schimbat puţin, ne scrie, şi e nevoită să lucreze, iar cursurile facultăţii să le urmeze la seral. „M-am adresat între­prinderilor în drept să mă pri­mească, să pot urma facultatea la seral, dar n-am rezolvat ni­mic din cauză că nu am buletin de Bucureşti“. Se-ntreba ea mai departe : „de ce tinerii de la oraşe pot să se încadreze în­­tr-adevăr acolo unde doresc ? Oare cei de la ţară nu sunt tot absolvenţi, nu sunt egali în drepturi cu cei de la oraş... ?“ Accentul uşor dramatic al în­trebărilor poate fi de înţeles : după cîteva luni de la absolvire, tinăra semnatară a scrisorii se află încă într-o situaţie confuză privind profesia ei. Cei în drept să-i răspundă, — şcoala — au lipsit-o de o îndrumare com­pletă. Şi nu este prima oară cînd ne dăm seama că şcoala perpetuează corigenţa la disci­plina orientare profesională. Mai ales îi lipseşte pe elevii săi de acea pregătire psihologică şi etică pentru pasul de după liceu. Or, formarea tinerilor pen­tru muncă şi viaţă, nu încorpo­rează numai o sumă de cuno­ştinţe teoretice şi practice, ci şi o pregătire pe un plan mai larg, social, i-am spune noi, încât ei să nu fie descoperiţi în faţa nici unei situaţii. Şi, desigur, să nu tragă concluzii eronate după un eşec personal. Cît priveşte întrebările pe care ni le adresează tînăra, iată răs­punsul pe care i-l oferă tova­răşul ing. Corneliu Murgu din cadrul Serviciului pregătirea forţei de muncă şi orientare şcolară şi profesională din Mi­nisterul Muncii : „Tînăra care v-a scris n-a făcut un pas ele­mentar : să se adreseze Oficiu­lui forţelor de muncă din judeţ, cu sediul la Vaslui. Acesta este obligat să o pună în temă şi să-i dea informaţii cu privire la cursurile de pregătire postli­­ceale, de scurtă durată, în pro­filul dorit, ori, poate, într-unul apropiat, întrucît, se ştie, tinerii necunoscînd întreaga gamă de profesii in care s-ar putea for­ma, se opresc la cîteva despre care au auzit cît de cit mai multe lucruri şi pe care le de­clară ca fiind preferate. Vasluiul este un judeţ care trece prin­­tr-un vertiginos proces de indus­trializare şi are nevoie de forţă de muncă . În perspectivă, alte obiective economice vor solicita cadre în judeţ şi le pregăteşte acum. Mă gindesc, de pildă, la , Bîrlad, unde va intra în circui­tul producţiei o nouă în­treprindere — domeniu pre­ferat de corespondenţa dum­neavoastră — şi care, in mod sigur, îşi pregăteşte de pe acum cadrele. Mai există şi alte întreprinderi care oferă o pa­letă largă de meserii, cu posi­bilitatea de a­ urma seralul. De aici, de la minister, nu le pu­tem indica concret locurile, dar la judeţ, în mod cert, trebuie să primească lămuririle necesare. Apoi, sunt şi întreprinderi din judeţe apropiate, chiar şi din Bucureşti, care recrutează cadre şi din alte judeţe, fără condi­ţia buletinului. I.P.R.S.-Băneasa, de pildă, întreprindere cu profil apropiat celui dorit de tînăra — produce semiconductor­ şi piese de schimb pentru aparate de radio — primeşte tineri fără să aibă buletin de Bucureşti. Co­respondenţa se poate adresa di­rect întreprinderii printr-o scri­soare. Dar mai întîi, repet, să se adreseze oficiului forţelor de muncă judeţean.“ O sugestie. La ora actuală, oficiile judeţene ale forţelor de muncă nu sunt în măsură să-i informeze pe tineri în ce meserii au posibilitatea să se încadreze — dat fiind nevoia de forţă de muncă — şi în alte judeţe decit cele natale. In această situaţie, un tinăr care îşi alege o profe­sie pe care n-o găseşte în peri­metrul judeţului său, e nevoit să recurgă la surse de informa­ţie foarte complicate şi, adesea, costisitoare — să se deplaseze la întreprinderi depărtate despre care „au auzit că i-ar primi“. Pe de altă parte, numeroase în­treprinderi anunţă prin radio şi presă organizarea unor cursuri de pregătire de scurtă durată, anunţuri pe care tinerii nu în­totdeauna le află. N-ar fi mai normal — întrebăm şi propu­nem totodată, — ca oficiile ju­deţene ale forţelor de muncă să colaboreze şi să-şi ofere reciproc informaţii despre locuri de muncă şi forme de pregătire unde au acces şi tineri din alte localităţi ? Mai mult, n-ar fi po­trivit ca aceleaşi oficii — ori în­treprinderile mari, ori direcţiile de resort din ministere — să trimită un licee — măcar în preajma bacalaureatului — in­formaţiile referitoare la organi­zarea cursurilor de calificare de scurtă durată pentru absolvenţii de liceu. Deţinînd asemenea date tinerii absolvenţi ar putea fi mai operativ îndrumaţi spre locurile de muncă şi calificare unde îşi pot împlini aspiraţiile. LUCREŢIA LUSTIG „ZIUA ELEVULUI“ (Urmare din pag. 1) vrea să se spună că manifesta­rea ei a fost cea mai reuşită. „Ziua elevului“ ne permite să intensificăm colaborarea cu or­ganizaţiile de pionieri, să ini­ţiem activităţi comune care să-i pregătească pe micii şcolari pen­tru ziua cind vor păşi în rîndu­­rile U.T.C. îmi amintesc de o foarte frumoasă şi emoţionantă întîlnire care a avut loc recent la Clubul Tineretului din Alba Iulia între trei generaţii — pio­nieri, utecişti, comunişti----în cadrul căreia mai multor parti­cipanţi li s-au înmînat carnetele roşii de utecişti... — Afirmînd că elevii sunt principalii organizatori să înţe­legem că sunt lăsaţi să se des­curce singuri ? — De fiecare dată au în mij­locul lor oameni cu munci de răspundere, cadre cu o înaltă pregătire profesională şi o con­duită morală ireproşabilă care le oferă minunate pilde de urmat în viaţă. In această perioadă, cind se dezbat în profunzime docu­mentele Congresului al XI-lea al partidului şi se fac pregătiri in­tense pentru alegerile de la 9 martie, elevii se întilnesc perio­dic cu participanţi la marele fo­rum al comuniştilor, activişti de partid şi de stat, Eroi ai Muncii Socialiste, oameni de cultură şi artă, muncitori fruntaşi în pro­ducţie, cadre, didactice etc. pen­tru a cunoaşte realizările obţi­nute de oamenii muncii în ac­tualul cincinal precum şi pers­pectivele luminoase care se des­­chid României în viitor.­­ Ce conţine concret progra­mul unei „zile“ ? — Voi aduce ca exemplu ac­ţiunile organizate la Clubul ti­neretului din Alba Iulia. în ac­tualul trimestru şcolar sunt pre­văzute expuneri referitoare la „Creşterea responsabilităţii tine­retului in construirea societăţii socialiste multilateral dezvolta­te“, „Cinstea şi corectitudinea — calităţi morale ale omului nou“, „Profesiunea de viitor — idealul nostru de viaţă“, „Dez­voltarea învăţămîntului în pas cu cerinţele ţării“ şi altele. Cu spri­jinul consiliului popular jude­ţean, l-am invitat în mijlocul nostru pe tînărul ofiţer Dumi­tru Neciu, care va vorbi elevi­lor despre „Curaj — atribut al tinereţii“, argumentind cu fapte­le de muncă şi de vitejie săvîr­­şite de către cei care au con­struit Transfăgărăşanul, păstra­te in memoria peliculei. Mai sunt programate, recitaluri de poezie patriotică şi revoluţiona­ră, concursuri „Cine ştie ciştigă“, pe tema „Apullum — 2­000“ (în acest an sărbătorim două mile­nii de la prima atestare docu­mentară a oraşului), un dialog pe aceeaşi scenă între grupul şcolar „Refractara“ şi Liceul in­dustrial de construcţii, şi altele. Activităţi similare sunt prevă­zute şi în celelalte oraşe. — Am auzit vorbindu-se, tot mai frecvent, şi de o „Zi a uce­nicului“. — La Cugir, Sebeş şi in alte centre muncitoreşti, unde învă­ţămîntul profesional este larg reprezentat, iniţiativa a fost preluată sub acest nume. Ea are şi unele particularităţi. Pe lingă activităţile cultural-e­ducative, prilejuieşte întîlniri ale viitorilor muncitori cu ca­drele de conducere ale unităţi­lor economice în care-şi desă­vârşesc pregătirea practică, vizi­te la întreprinderi, dezbateri pe marginea sarcinilor de plan şi perspectivelor de dezvoltare ale unităţilor respective în viitorul cincinal. Indiferent de numele pe care-l poartă, „Ziua elevu­lui“ este o tribună a formării convingerilor comuniste, o pre­lungire firească a activităţilor e­­ducative organizate în şcoală. O TEMATICĂ INTERESANTĂ, NECONFIRMATĂ DE PRACTICĂ (Urmare din pag. I) cooperativei, tovarăşul Alexan­dru Köttes, este dispus să ex­plice totul prin lipsa de furaje. Nu vrem să contestăm temeini­cia acestor argumente, deşi lu­crurile fiind ştiute, conducerea C.A.P. ar fi putut lua din timp măsuri pentru remedierea aces­tei situaţii. Cert este insă că în privinţa eforturilor de moderni­zare a muncii în sectorul zoo­tehnic, in comparaţie cu alte unităţi, la C.A.P. „Mureşul“ din Nădlac s-a făcut mai puţin de­cit le stătea în putinţă, îngri­jirea animalelor continuând să se facă după tipicuri arhaice. Lucru pe care îl resimt coope­ratorii înşişi. Astfel, deşi în sectorul zootehnic se constată cea mai mare stabilitate a for­ţei de muncă, existînd oameni care lucrează încă de la începu­tul înfiinţării sale, deşi jumăta­te din această forţă o repre­zintă tinerii, vorbind despre aderenţa celor 120 de inşi în­scrişi la cursurile agrozootehni­ce, la lecţiile predate, tovarăşul inginer ne-a răspuns printr-o replică de-a oamenilor : „De ani de zile ni se predau aceleaşi lucruri, învăţăm despre tehnicile furajării moderne, citim din re­viste sau ne arătaţi pe planşe cum este Îngrijit un animal în ferma model. Dacă aşa e bine, de ce nu procedăm şi noi la fel ?“ Este lesne de observat că prin repetiţie, interesul faţă de cursuri a scăzut considerabil, fenomenul impietînd pînă şi a­­supra a ceea ce pot ei face in condiţiile existente. Aşa ftind lucrurile, învăţămîntul agrozoo­tehnic de masă se transformă într-o formalitate. Dar se poate veni in întimpi­­narea acestor necesităţi — des­pre care atît de frumos se vor­beşte la cursuri — printr-o se­rie de înfăptuiri, măcar la ni­velul posibilităţilor reale de care dispune C.A.P. ? Tovarăşul prof. dr. docent Vasile Tomescu, de la catedra de zooigienă a a­­celeiaşi facultăţi citate la în­ceput, ne vorbea despre impor­tanţa microclimatului. O tem­peratură in grajd de sub 10” de­termină o creştere a consumului de furaje cu peste 15 la sută. Un amănunt atît de important, este ignorat la Nădlac. Şi nu ni se pare atît de dificilă statornici­rea lui. Sau altceva. Importan­ţa preparării furajelor este pri­mordială. Toparea celor grosie­re, tratarea lor cu melasă şi uree, administrarea după reţete ştiinţific elaborate la ore preci­se, diferenţiat în funcţie de sta­rea animalului... Dacă s-ar pro­ceda astfel, oamenii n-ar mai fi atît de nedumeriţi şi n-ar mai întreba „de ce nu procedăm şi noi la fel“. Desigur, pentru a a­­junge aici trebuie să te zbaţi, să te strâduieşti să obţii ce-ţi lipseşte, să gîneţeşti ce poţi face tu Înainte de a cere ca alţii să-ţi facă. Cu alte cuvinte, eficienţa oricărei munci depinde de te­meinicia şi seriozitatea cu care eşti dispus să o faci. In cazul nostru, învăţămîntul agrozoo­tehnic, atita vreme dit nu este Însoţit de efortul de a trans­pune In practică aspectele teo­retice predate, se transformă Intr-o simplă formalitate. LUCRĂRI ÎN LIVEZI In livezi se desfăşoară o susţinută activitate vizînd extinderea plantaţiilor de pomi şi arbuşti fructiferi, precum şi realizarea unei recolte mari de fructe in acest an. Cooperativele agricole au desfundat pînă acum mai bine de 4 500 hectare din cele 5 000 prevăzute pentru plantările din această primăvară. Ca atare su­prafaţa livezilor în cooperativele agricole de producţie sporeşte, in actualul cincinal, cu peste 30 000 ha, situate îndeosebi în ba­zine consacrate, recunoscute pentru soiurile lor valoroase şi pro­ductive. Circa 6 000 ha din această suprafaţă o formează livezile intensive. Concomitent cu pregătirile pentru noile plantări, cooperatorii continuă stropirile împotriva bolilor şi a dăunătorilor, fertiliza­rea livezilor şi alte lucrări în vederea realizării unei recolte de circa 500 000 tone de fructe. Numeroase cooperative agricole, care dispun de plantaţii cu un potenţial productiv ridicat şi de o experienţă valoroasă şi-au propus ca de pe unele suprafeţe, totalizînd 34 000 hectare, să rea­lizeze producţii cu mult superioare celor realizate în mod obiş­nuit. S-a prevăzut, astfel, ca din plantaţiile intensive de măr să se obţină recolte de 10 000 kg la ha, faţă de 7 500 kg la ha, cit se recoltează din celelalte livezi. De asemenea, s-a stabilit obţine­rea unor producţii la hectar de 6 000 kg caise şi prune, 4 000 kg cireşe şi vişine şi de 8 000 kg căpşuni. Unele din fermele pomico­le care aplică tehnologii speciale vor fi organizate ca unităţi eta­lon, pentru a se verifica, în condiţii de producţie, rezultatele cer­cetării ştiinţifice şi care vor deveni model pentru generalizarea tehnologiilor moderne în pomicultură. (Agerpres) Jl. J—I—-■---------------­CONCURSUL NOSTRU: „CEA MAI BUNĂ CLASĂ" AU MAI INTRAT IN COMPETIŢIE... Se pare că elevii meditează ceva mai mult înainte de a decide Înscrierea la concursul „Cea mai bună clasă“. Spunem asta, în­­trucit abia de ieri, după ce cele patru clase din Timişoara şi-au anunţat, primele, participarea la întrecere, au început să so­sească noi solicitări de înscriere pe lista concursului. Unii, cum este clasa II , electromecanici, de la Grupul şcolar electrotehnic din Bucureşti, sunt „recidivişti“, au luptat şi anul trecut pentru titlu, mărturisindu-ne că aşteptau cu nerăbdare declanşarea concursului şi în acest an. Cei 41 utecişti ne promit că vom primi foarte curînd de la ei o mulţime de veşti. Doina Băieţelu, secretar U.T.C. al anului I, liceu, secţia reală, comuna Popeşti-Palagna, judeţul Argeş ne scrie că la adunarea organizaţiei lor, cînd au hotărît participarea la concurs, a parti­cipat chiar şi tovarăşul primar şi totodată, secretar al organi­zaţiei P.C.R. pe întreaga comună, incurajîndu-i să îndrăznească să intre în competiţie. Receptăm invitaţia să venim in comună, să-i vedem în procesul muncii, pentru că, spun ei, şi-au luat angajamente pe măsura entuziasmului. Nu numai să înveţe bine, ci să-şi facă planul de producţie, să-şi realizeze angajamentele ca brigadă de muncă patriotică, şi să pregătească o brigadă ar­tistică de agitaţie pe tema alegerilor, iar in 9 martie, ziua alege­rilor, să susţină pe scena căminului cultural timp de mai multe ceasuri un program artistic pentru alegători. Anul III C de la Liceul nr. 15 din Bucureşti, secţia umanistă, limba spaniolă, intră in concurs deja de pe acum fără corigenţi şi cu media generală a clasei — pe trimestrul I — de 8,07, spo­rind că „acest concurs să fie o verificare a capacităţii noastre de muncă, o întrecere cu noi înşine“. Reamintim : înscrierea la concurs poate fi anunţată pinâ la data de 8 februarie, inclusiv. Pot participa la concurs şi clasele care au, la ora actuală, elevi în situaţia de corigenţă, dacă se simt capabile ca la sfîrşit de an să nu aibă corigenţi şi repe­tenţi, să obţină o medie generală peste opt. întrecerea poate „strînge rindurile“ colectivului de clasă, poate ambiţiona pentru finalizarea, in acest mod, lăudabil, a anului școlar. L. L. (Urmare din pag. I) Semnalul de alarmă De multă vreme, călăto­rind spre sudul Olteniei, unde mă trage din cînd în cînd su­fletul, mi-a fost dat să văd un lucru surprinzător. Lingă p­­raful Segarcea, un tren oprea scrişnina din toate roţile, e­­xact în dreptul barierei de ie­şire. Stind de vorbă cu ciţiva oameni, am aflat de ce se pe­trece asta. Ciţiva oameni — bănuielile erau că mai ales ti­neri — considerînd că gara e prea departe de oraş, cum a­­jungeau în dreptul oraşului, acolo unde era şi bariera, tră­geau semnalul de alarmă, o­­bligînd trenul să oprească şi să pornească mult mai tîrziu, după ce respectivii coborau din vagoane, însoţiţi însă şi de alţi oameni care profi­tau de situaţie. Lucrul acesta se petrece de mai mult timp şi din cine îmi spune cineva, s-a mai scris în presă despre un lucru asemănător, petrecut in altă parte. E însă de discu­tat de ce se petrece acest lu­cru. Mie mi se pare că sim­pla condamnare abstractă a unor oameni pe care nici nu-i poţi nominaliza este insufici­entă. Fenomenul reflectă, pe de o parte, o anumită stare de lucruri şi, pe de altă parte, o anumită concepţie. Nu aşa cum s-ar părea, doar o anu­mită concepţie. E vorba şi de o anumită stare de lucruri. In fond, dacă gara ar fi fost aşeza­tă convenabil pentru mai mul­tă lume, nimeni nu ar fi tras semnalul de alarmă pentru a opri trenul la dis­tanţa cea mai mică de oraş. Se vede treaba că oprirea aici este într-o anumită proporţie dictată de necesitate şi nu de capriciul unor huligani care circulă pe C.F.R. Spun asta şi pentru că oameni foarte mulţi coboară din trenul respectiv după tragerea semnalului de alarmă. Dacă din vagoane ar fi ieşit doar doi-trei dambla­gii, lucrului nu i s-ar fi cu­venit o asemenea atenţie. Dar datorită împrejurării că multă lume profită de gestul — după părerea mea incorect — al cîtorva, se poate spune că primul vinovat de această stare de­ lucruri­ este, totuşi, a­­cela care nu a aşezat gara la limita suportabilităţii. Insă chiar dacă lucrurile stau aşa, constituie o gravă încălcare a regulilor de convieţuire so­cială iniţiativa acelor oameni care folosesc semnalul de a­­larmă al unui tren nu pentru a semnala o situaţie de peri­col, ci pentru a-şi rezolva o doleanţă personală. Este în­grozitor ca un lucru care a fost pus la îndemîna oameni­lor pentru cazuri limită să fie folosit de unii dintre ei în bă­taie de joc. Ce-ar face res­pectivii dacă s-ar desfiinţa semnalele de alarmă ? Nimeni n-are dreptul de a opri un tren pentru a coborî el sau mai mulţi în dreptul casei sale sau aproape de casa socrilor săi. Eu ştiu o fabulă cu Niţă, băiatul care plictisindu-se cu oile pe cîmp, a început să strige spre cei din sat că vin lupii. Cei din sat i-au ascultat plînsul şi au ven­nit să-l ajute. V-am păcălit, a zis Niţă, şi oamenii au plecat păcăliţi. Dar cînd lupul cu adevărat a venit, Niţă a stri­gat în zadar. El îşi consumase rezerva de crezămînt pe care o­ avea la oameni, aşa că de­geaba mai striga şi implora aju­tor. Semnalul de alarmă din trenul acela are o toleranţă mult mai largă. E posibil ca niciodată el să nu fie eliminat din bagajul trenului. Dar dacă un constructor de trenuri, im­presionat neplăcut de felul în care e folosit semnalul de a­­larmă în dreptul oraşului Se­garcea, hotărăşte să se facă trenuri fără semnal de alar­mă . Şi mai e un lucru: oricît de incorect ar fi tras acel semnal de alarmă, cei care îl aud trebuie să ţină totuşi seama de el. Rău sau bun, el face parte din realitate. Aten­ţie deci, trăgătorilor de sem­nale de alarmă, dar, în acelaşi timp, atenţie şi celor care hotărăsc unde să fie aşezate gările ! Florian Pittiş Unul dintre marii actori ai generaţiei tinere, animator deseori extraordinar al spaţiu­lui artei, iubitor al poeziei şi muzicii noi se numeşte Flo­rian Pittiş. Este actor la Tea­trul Bulandra şi întreaga lui fiinţă e dăruită artei, pe care o slujeşte cu credinţă, cu încăpăţînare, cu orgoliu. Iu­beşte lucrurile dificile şi cau­tă căi aproape inabordabile. Este încă tinăr, dar are o biografie, o biografie plină de întîmplări, plină de realizări şi de aspiraţii. Stăpîn pe mij­loacele exprimării, Florian Pittiş iubeşte actul revoluţio­nar în teatru, iubeşte demo­craţia în artă, trăieşte pentru un ideal revoluţionar şi este, fără îndoială, o invenţie a ti­nerilor pentru uzul lor. Din păcate, pentru el, Florian Pittiş, ca încă alţi tineri, este exclusivist. Dacă in urmă cu ciţiva ani, exclusivismul lui in ceea ce priveşte, să zicem, muzica folk se justifica prin absenţa aproape totală a a­­cestei muzici din manifestă­rile de la Radio şi TV, a­­cum, cînd nu mai e vorba de exclusivism din partea ce­lor care receptează muzica folk, e aberant, aproape stu­pid, ca exclusivismul să se manifeste la spiritele tinere. Mie aproape mi-e milă să văd un om de talentul şi de onestitatea profesională a lui Florian Pittiş călcînd majes­­tuos în gropile exclusivismului şi parcurgînd cu inocenţă un drum deja parcurs de atîţia exclusivişti anteriori. Trebuie iubită arta­ bună, oricum s-ar numi ea, cu condiţia ca arta aceea să slujească omul nou, omul viu, omul care munceş­te. Trebuie iubită arta cu condiţia ca ea să fie umanis­tă şi nu cu condiţia ca ea să fie ciudată sau respingătoare. Pittiş crede că muzica de azi trebuie să fie folk. Aşadar, alt exclusivism. Mă uit la acest artist pe care îl preţuiesc şi nu mă împac cu gîndul că el, spiritul acesta tînăr, poate fi atît de nou cînd îşi gindeşte propriul des­tin artistic şi atît de conser­vator, de învechit, de exclusi­vist cînd gîndeşte tabloul ge­neral al valorilor. Arta mare este tolerantă. Arta mare are chiar misiunea supremă de a învăţa pe oameni să fie tole­ranţi şi buni cu ceea ce e bun. Intoleranţa este acceptabilă doar în lupta cu intoleranţa. Să fim necruţători cu ceea ce ne loveşte, cu ceea ce ne trădează, cu arta care vrea să-l depărteze pe om de esenţa şi de misiunea sa. Dar tot ceea ce înfloreşte într-un fel sau altul în interiorul artei uma­niste trebuie iubit sau măcar respectat. Am vorbit aici despre cazul unui actor tinăr, care s-a ilustrat cu atîtea reuşite incit s-ar putea ca vorbele mele să-i facă real­mente,bine. Vorbesc cu dra­goste, dar şi cu îngrijorare: nu se poate trăi, fără a accepta că există şi ochi de altă cu­loare decit ai tăi, o voce alt­fel decit a ta. Arta îmblînzeşte pe oameni. Iar cînd îi ridică la luptă, îi ridică spre un ideal clar, spre un orizont indiscutabil. Am făcut aici din cîteva vorbe un portret roman­țat al exclusivismului. El ne e propriu multora. Să încercăm însă a-l depăși, să încercăm a fi oameni noi, adică oameni care îi respectă pe oameni. SÍMBATA 1 FEBRUARIE 1975 Competenţă şi atenţie desăvîrşită Foto : V. RANGA. EFORTURI PENTRU DEVANSARE (Urmare din pag. I) cele de atingere a parametrilor finali de funcţionare. Care este stadiul atins pînă acum, ce re­zultate s-au obţinut în această primă lună a anului ? împreună cu Ion Ţogoe, locţiitorul secre­tarului U.T.C. pe combinat, in­trăm în sala panoului de co­mandă a fabricii de semicelu­­loză, care trebuie să atingă ca­pacitatea proiectată peste patru luni. De serviciu este operato­rul Constantin Codrea. Are doar 22 de ani, dar de la intra­rea fabricii în funcţiune, îm­preună cu alţi tineri conduce întreg fluxul tehnologic, de la intrarea pe bandă a tocăturii de lemn pînă la punctul final, unde alte aparate transmit la pupitrul de comandă indicii de calitate ai semicelulozei. Gradul de auto­matizare este atît de ridicat in­cit, doar 10 oameni pot să asi­gure funcţionarea întregii fa­brici. Consultă ecranele unor aparate, face mici corecţii, trans­mite telefonic comenzi colegilor, la fel de tineri, din echipa pe care o conduce, şi cînd în sfîr­şit, îşi poate permite um mo­ment de răgaz, ne spune că, în loc de 40 de tone de celuloză cît e planul pe schimb, ei reu­şesc să facă, cu 5—6 tone mai mult in fiecare zi. ..Pînă acum am acumulat o depăşire de 35 tone de celuloză, ne spune ing. Constantin Mesaroş, şeful sec­ţiei. La semiceluloză am reuşit să menţinem instalaţiile la pa­rametrii finali de funcţionare din prima zi a acestui an şi tre­buia să atingem acest nivel abia în mai. Mai greu a fost la Început, pină am învăţat insta­laţia, — este singura în ţară de acest fel —­­pînă am înţeles ce rol are fiecare şurub, ce func­ţie îndeplineşte fiecare aparat. Deşi nu avem, pe toată insta­laţia nici un om peste 30 de ani, reuşim să stăpînim fără proble­me toate instalaţiile de la secţia celuloză. Deşi foarte tineri, ope­ratorii chimişti Constantin Jianu, Constantin Codrea, Ni­­colae Mihalcea şi Constantin Citu, conduc cu pricepere şi competenţă instalaţia de semi­celuloză. Necazuri am avut şi mai avem doar la fabrica de ce­luloză. Şi acolo avem tineri la fel de buni, instalaţia funcţio­nează fără probleme, dar nu avem suficientă materie primă. Merge un schimb, cel mult două pe zi şi trebuie să o oprim pînă se face stocul de materie lem­noasă necesar. Dacă ni se asigu­ră întreaga cantitate de materie primă, noi vom realiza, zilnic, o cantitate de celuloză cu cîteva tone mai mare decit prevede planul“. La cele 16 panouri de coman­dă ale instalaţiei de „hîrtie­­miez“ lucrează doar 14 oameni pe schimb, întreg procesul teh­nologic este automatizat, toate comenzile se fac prin ...simple“ apăsări pe buton. Ii găsim la posturile lor pe tinerii operatori chimişti Ion Bodor, Gheorghe Nuţu, Ion Radu, Paul Mitran, Dumitru Pîrvulescu şi Ion Şoşu, conducind­ funcţionarea complicatelor utilaje. Prin efor­turile lor, instalaţia produce de la începutul lunii ianuarie cite 121 tone de hirtie pe zi, cu pa­tru luni mai repede decât pre­văd graficele de atingere a pa­rametrilor proiectaţi. Rezulta­tele obţinute în prima lună de la intrarea lor în funcţiune, la instalaţiile de hirtie , capace şi carton „duplex“, sunt, de ase­menea, destul de bune. „Prima dintre ele satisface în între­gime necesarul nostru de ca­pace pentru carton ondulat şi merge din ce în ce mai bine, astfel incit, la sfîrşitul acestui an va ajunge să funcţioneze foarte aproape de capacitatea finală“, ne declara ing. Constan­tin Davidescu, şeful secţiei hirtie . In primele două decade ale lunii ianuarie, la instalaţia duplex s-a depăşit planul cu peste 10 tone. De pe acum se conturează posibilitatea atinge­rii parametrilor finali de func­ţionare înainte de termen şi la această instalaţie. RADIOGRAFIA UNEI NOPŢI DE IARNĂ (Urmare din pag. I) nr. Coborîm să vedeme ce se în­tîmpla cu cortegiul vesel care se răsfiră din restaurant pe trotua­rele bulevardului. „Cine sînt în­­veseliţii aceştia ?“ întrebăm pe portarul hotelului. (Un alt grup „vesel“ trece prin intrare ca să completeze probabil zarva şi zgomotul celor care mai înainte plecaseră­. „Sunt consumatori ai localului“, replică respectuos portarul. „Nu-mi face plăcere să le deschid uşa, dar n-am ce face, fiindcă asta e funcţia !“. Cine sunt de fapt „veşnicii consumatori“ ai hotelului Mun­tenia ? Este o întrebare cu un greu răspuns. Cine consumă, ar trebui desigur să fie şi produ­cător, dar aceştia nu produc ni­mic. „Pe unde trec ei rămâne loc murdar“ — spunea femeia de serviciu a restaurantului. Pă­trundem în saloanele-restaurant şi în barul hotelului. Aici mă încearcă un sentiment ciudat. Am văzut pe şantiere zeci, sute, mii de constructori care înălţau in soare edificii moder­ne, frumoase, adevărate puncte de referinţă ale oraşului, aşa cum este şi complexul urbanis­tic din centrul oraşului Piteşti. Poate nu ştiţi că toţi construc­torii acestor structuri arhitec­tonice îşi aleg ca reşedinţă de odihnă — mai întotdeauna — vechile case, pe care le vor de­mola. Acolo stau constructorii noii arhitecturi, ei fiind de fapt ultimii lor locatari. Au terminat lucrarea, au pus ferestre case­lor Înalte, ca să pătrundă mai bine soarele şi zorii zilei , merg mai departe să construiască. Mai revin să-şi admire opera, să se odihnească comod — căci o­ merită din plin — pe aceste fo­tolii interioare de hotel. Ei poate că revin mai rar, au multe treburi, dar aceşti trîndavi pe care-i observăm de cinci zile sunt aproape aceiaşi, adică „veş­nicii consumatori“, nişte „izvoa­re“ potenţiale de lene şi zădăr­nicie. Privesc printre mese şi, cu siguranţă, nu este nimeni de a­­ici vreun constructor ! Cred că este nedrept să oferim locuri, în fotolii comode, tuturor acestor stătuţi ! Să-i punem cel puţin să se aşeze pe un taburet incomod şi stîlcit de picioare ! Ar fi sim­plu acest lucru dacă şi „dum­nealor“ s-ar conforma dorinţei noastre ! Dar după cum paraziţii îşi găsesc instinctiv locul cel mai cald în blana animalului, la fel şi leneşul intuieşte exact locul călduţ. Iată-i pe „ciţiva“ ai Pi­­teştiului. „Zac“ aici, în unul din cele mai frumoase şi moderne locuri ale Piteştiului, „instalaţi la şedere“, ziua şi noaptea ! (Pe şantiere în noroaie şi lapoviţă muncesc ceilalţi ; cei care nu mai au timp să admire ceea ce au lucrat.) „Stătuţii“ şi-au prins ecuson pe rever cu iniţialele „F.O.“ adică — îşi zic ei — fără ocupaţie , fără omenie, fără o­noare, fără... orice ! La un colţ de masă ni se arată o tî­­nără , este LILI „blonda“, fiica unor oameni cumsecade. LILI „trebăluieşte“ zi şi noapte, in trei schimburi, neobosită la cele două baruri ale localului, ajuta­tă de o prietenă a sa venită din Ardeal, Giurgiuleanu Maria. Simt ele ceva din reproşurile mute ale oamenilor ? Da de unde ! Indivizi cu asemenea mo­ravuri nu trebuie să simtă, nu trebuie să vadă, nu trebuie să audă ! In noctambula lor con­ştiinţă nici un ecou de reproş social nu trebuie să răsune ; le­neşii, puturoşii pentru ca să trăiască „optim“ au nevoie de o completă „izolaţie fonică“. Dar ce vinovăţii grave am găsit im­pasibilei lor şederi ?, s-ar putea să ni se reproşeze. De-ar fi nu­mai şederea ! Averescu-barbu­­giul (îi ghiciţi desigur „pre-ocu­­paţia“ !) a plătit într-o săptă­mână 11 000 lei amendă pentru jocurile de noroc. Nu poker, căci e riscant. Pe cutii de chibrite jucate în dungă la colţul mesei din restaurant (o masă acope­rită cu faţă albă nu cum e masa cea simplă, de brad a construc­torilor din şantiere) acolo se în­cearcă noroacele sutelor nemun- • cite. L-a găsit şi pe el „noro­cul“ ! Nelu-barmanul a lucrat trei luni astă-vară, pe litoral, a­­cum stă, adică bea ! Silvia, Do­rina, Stela, Cristina acelaşi lu­cru fac ; apar şi dispar pe ce­rul oraşelor ca farfuriile zbură­toare. Noaptea, tîrziu, cînd pă­răsesc mesele şi fotoliile încinse, ei fac această zarvă , ca să-i ştie oraşul ! Se duc dimineaţa la lu­cru ? Se duc direct in pat. Un zurbagiu cu o sticlă de alcool în cap face atita tărăboi că nici organele de miliţie nu mai sint ascultate. Este „nepotul lui“... unchiu-său ! Ce unchi, de are aşa nepot ? In cele din urmă bă­iatul, „cuminţit“ de amendă re­cunoaşte că este nepotul mătu­­şi-si de la I.T.P., făcea pe „Ne­­potescu“, acum, la trei ceasuri după miezul nopţii cind miliţia ii solicita buletinul. S-au vărsat zorile şi au dispă­rut de pe stradă liliecii de noapte. Pe trotuare apar primii oameni, la muncă. Oraşul şi strada se înveselesc. Sirene de trenuri şi fabrici cheamă la drum, cheamă La lucru. Din ho­tel coboară oamenii sosiţi cu tre­buri, de prin alte oraşe. Aceştia se amestecă cu­ cei din iureşul străzii, nici nu se deosebesc de localnici. Au acelaşi sens de viaţă, aceeaşi preocupare, îi identifică munca ! Radiografia acestei nopţi de iarnă s-o arunc la coş, ca pe un clişeu voalat ? Nu, o expedi­em forurilor competente ale O.J.T.­Piteşti — beneficiarii constructorilor, ca să redea com­plexului hotelier turistic sensul iniţial din proiectele edificiului, acela de a fi gazdă primitoare a oamenilor care muncesc.

Next