Scînteia Tineretului, martie 1978 (Anul 34, nr. 8949-8975)

1978-03-01 / nr. 8949

I SCÂNTEIA TINERETULUI" pag. 2 EXPRESII ALE RECUNOŞTINŢEI NOASTRE în spiritul democraţiei şi al echităţii socialiste îmi exprim, in numele meu şi al tovarăşilor mei de muncă, satisfacţia pentru mărirea re­tribuţiei, incepind din martie, adică mai devreme cu două luni. Pentru noi, tinerii lucră­tori din industria poligrafică, acest avans înseamnă un plus substanţial la venitul propriu, dar el reprezintă mai presus de orice încă un argument concret al dragostei şi preţuirii ce ni le poartă partidul, personal tova­răşul Nicolae Ceauşescu, din iniţiativa căruia s-a elaborat Programul de creştere mai ac­centuată a nivelului de trai al poporului. Totodată, reprezintă argumentul temeinic al îmbu­nătăţirii calitative a muncii noastre viitoare. In ceea ce mă priveşte, retribuţia pe care o primesc sporeşte cu 266 lei, proporţional cu categoria a V-a bază, în care mă încadrez, ceea ce înseamnă o remuneraţie lu­nară de 1 969 lei. Aceasta va fi întregită şi cu cei 150 lei alo­caţie de stat pentru copil. Acest spor, pe care-l primim toţi oa­menii muncii din această ra­mură, va fi pentru noi un mo­tiv in plus să răspundem prin fapte tot mai concludente, lao­laltă, în egală măsură, români, maghiari şi de alte naţionali­tăţi, grijii părinteşti a partidu­lui şi statului nostru, pe care am simţit-o de atîtea ori. VASILE TESZARI, tipăritor, lecţia tipar-plan. Întreprinderea poligrafică „Crişana“ Oradea Ne bucurăm că munca noastră este preţuită Este binecunoscută munca ti­pografilor şi sarcinile ei de a transmite in condiţii de opera­tivitate şi limpezime cuvintul partidului în mase, al litera­turii, ştiinţei, al apropierii din­tre oameni. Prin acordarea majorării retribuţiei cu două luni mai devreme avem incă o dovadă a faptului că activitatea de propagare a cuvintului scris se bucură de aprecieri înalte. Vom şti, la rîndul nostru, să răspundem acestei aprecieri prin şi mai multă operativitate şi mai bună calitate a tipări­turilor pe care le difuzăm oa­menilor muncii. Incepind din această lună, lucrătorii din in­dustria poligrafică vor primi retribuţii majorate cu un pro­cent de 16,5 la sută. Mă pot considera ca şi alţi colegi ai mei tineri, un om care cîştigă bine în profesia sa. De curînd am fost promovat ca maistru, cu o retribuţie de 2 389 lei. A­­tum această sumă va spori la 2 895 lei. La aceasta se va a­­dăuga sporul de vechime şi alte drepturi băneşti ce decttră din specificaţi profesiei noastre. Să amintesc şi suma de 250 lei, reprezentînd alocaţia pentru copii. In total o medie a cîşti­­gului de 3 350 lei. GHEORGHE ŢONE maistru secţia Gazete a Combinatului poligrafic „Casa Scinteii“ Muncind mai bine , muncim pentru noi Majorarea retribuţiei perso­nalului muncitor din industria materialelor de construcţii cu o lună mai devreme este pen­tru mine şi pentru întregul co­lectiv al Combinatului de lianţi şi azbociment din Tg. Jiu un prilej de bucurie şi recunoştin­ţă faţă de grija partidului şi statului, faţă de buna apreciere de care se bucură munca noas­tră. Personal, la categoria mea a IV-a, nivel bază, beneficiez, incepind din martie a.c., de o majorare a retribuţiei lunare cu 265 lei. Un spor substanţial care îmi aduce mai viu în min­te obligaţia de a ridica munca mea la un nivel calitativ su­perior. Muncind pentru a da ţării mai multe materiale de construcţii (ciment, var, tuburi finiste, plăci, panouri, ţiglă, că­rămidă), vor fi îndeplinite an­gajamentele constructorilor de locuinţe şi obiective economice, sociale etc. ceea ce exprimă a­­portul nostru, al oamenilor muncii, îndeosebi tineri, din cel mai mare combinat al ţării, la creşterea nivelului de trai al poporului. AURELIAN TORŢEA operator, secţia cuptoare, Combinatul de lianţi şi azbociment Tg. Jiu Un sprijin real pentru familiile tinere Eu şi soţia lucrăm la aceeaşi secţie a Combinatului de celu­loză şi hîrtie din Drobeta Tr. Severin. Suntem­ operatori chi­­mişti, categoriile a 3-a şi a 4-a, bază. Eu am avut o retribuţie de 1492 lei, iar soţia 1429 lei. După majorare vom primi, cu 1 765 lei, cu 1 683 lei, împreună obţinem un spor de 527 lei, un venit cit se poate de bun pen­tru bugetul familiei. Să adău­găm şi faptul că acesta mi se acordă cu 4 luni de zile mai devreme şi veţi înţelege ce sprijin real este pentru familia noastră. Majorarea retribuţiei se acordă unui mare număr de lucrători din unităţile industriei celulozei şi hîrtiei, foarte mulţi tineri, cum sînt cei ce alcă­tuiesc şi acest colectiv. La gîn­­durile noastre de mulţumire, adăugăm şi hotărîrea nestră­mutată de a face totul pentru realizarea întocmai a sarcinilor de producţie ce ne revin. CONSTANTIN FLORESCU operator chimist, secţia cartoane­ hirtie, C.C.H. Drobeta-Tr. Severin CALIFICAREA FORJEI DE MUNCA (Urmare din pag. I) Oielul judeţelor două unităţi dis­­tincte, I.E.L.I.F. şi O.I.F.P.C.A. şi întrebarea noastră va avea două răspunsuri. Primul este clar şi a fost ceva mai uşor de aflat. L­a I.E.L.I.F., adică între­prinderea de exploatare a lu­crărilor pentru îmbunătăţiri funciare, extinzîndu-şi atribuţii­le asupra sistemelor mari de irigaţii unde apa este dirijată prin aspersiune, necesarul de motopompişti este foarte redus. 151. Şi pentru că şi aceştia sunt încadraţi permanenţi în staţiu­nile pentru mecanizarea agri­culturii, problema asigurării şi pregătirii lor este considerată a fi rezolvată in întregime. — Eu ştiu că anul trecut s-a indicat ca sarcina irigaţiilor să o preia Staţiunile pentru meca­nizarea agriculturii — ne decla­ta Ecaterina Vasile, preşedin­ţie cooperativei agricole din Mihăileşti. Aşa că aşteptăm ca I.M.A.-urile să se îngrijească în primul rînd de acest lucru. Nu v­reau să se înţeleagă de aici că noi nu le vom sprijini cînd se vor hotărî să facă acest pas. — Noi nu am primit nici o dispoziţie scrisă în acest sens, declară, la rîndul său, directo­rul Staţiunii pentru mecaniza­rea agriculturii din Gorneni, care deserveşte şi cooperativa din Mihăileşti. — Ca director al S.M.A.-ului, sunteţi şi preşedinte al Consi­liului intercooperatist, am in­sistat noi. — Da. Vreţi deci să spuneţi că am o dublă obligaţie. — Exact. — Şi ce pot face? Decit să vă spun că mă nelinişteşte în plus şi faptul că din aceeaşi cauză, adică a lipsei de decizie a organelor noastre agricole su­perioare nu ne putem apuca nici de repararea motopompe­­lor? Preluăm noi şi motopom­­pele şi sarcina pregătirii moto­­pompiştilor? Deocamdată nu ştim nimic. Noroc că mai exis­tă din anii trecuţi cîţiva coo­peratori care au învăţat să mâ­nuiască motopompele. Dar ei sunt, după părerea mea, puţini. Hazard? Deocamdată, aşa poa­te fi caracterizată starea de lu­cruri pe care se scontează în sistemele locale ale judeţului Ilfov. Şi după cum adăuga Emil Panait, preşedintele cooperati­vei agricole din Bucşani, uni­tate din alt consiliu intercoope­­ratist, la întîmplare s-a proce­dat şi in anii trecuţi. — Motopompele le-au mai luat acum cîţiva ani S.M.A.-uri­­le şi după aceea au revenit iar la noi. — Da, spunea şi directorul S.M.A. Angheleşti. In ultimii ani au fost plimbate de vreo trei ori, cînd la noi cînd la co­operativele agricole. Se zicea mereu că s-a interpretat greşit un ordin al Ministerului Agri­culturii şi Industriei Alimen­tare din 1975. Urmarea este limpede şi in acest an. Motopompe nerepara­te şi lipsă de motopompişti. La O.I.F.P.C.A., unde speram să dăm peste un răspuns care să întrevadă cit de cit o rezolva­re, aceeaşi dilemă. — Aşteptăm şi noi reglemen­tări, ne spunea inginerul Titus Costin, şef al serviciului asis­tenţă tehnică. Sigur că suntem­ foarte întîrziaţi atit cu repara­rea motopompelor, cit şi cu asi­gurarea şi pregătirea motopom­­piştilor, acţiune ce trebuie în­cheiată pînă la 31 martie. Dar ce putem face? Nu depinde de noi. Am mai făcut atunci un pas în aflarea unui răspuns mai exact şi l-am solicitat pe tova­răşul Eftimie Vasilescu, direc­torul general al Direcţiei Gene­rale a Agriculturii şi Industriei Alimentare din judeţul Ilfov. Iată ce ne-a declarat dumnea­lui: — Nedispunînd deocamdată de un act normativ elaborat de Mi­nisterul Agriculturii şi Indus­triei Alimentare, incă nu putem lua o hotărire clară în această privință. După cite ştiu însă se va reglementa în scurt timp această problemă mult discu­tată. întrebarea este cînd? MINCIUNA Intr-o dimineaţă am întilnit la uşa blocului o batrinică. Purta o broboadă groasă legată de-a curmezişul peste palton, iar lin­gă ea, sprijinite de perete, se aflau un coş şi o sacoşă volu­minoasă. Era una din zilele ier­nii mai viforoase şi femeia în vîrstă, aşteptind nemişcată in faţa intrării, mi-a atras atenţia, întrebînd-o pe cine caută am observat că are ochii împăienje­niţi de lacrimi. După primele vorbe a început să plîngă de-a binelea. „...am venit să-mi văd o ne­poţică. Face şcoala de chimie aici la Bucureşti şi n-a putut să vină acasă in vacanţă, ne-a scris că a oprit-o la şcoală să lucreze la laborator. Maică-sa e bolnavă, taică-su nu se poate învoi de la treabă, aşa că am luat trenul s-o văd, să-i mai aduc cite ceva, nişte haine. Ziceam să las aici bagajul şi să mă reped la şcoală, că o fi la lecţii. Cinci colo, îmi spune femeia la care stă în gaz­dă că nu-i acasă, că n-a dormit aici. Mi-a dat o adresă de la un bloc de măr încolo, unde stă o altă colegă. M-am dus, am Su­nat, se auzea cintec acolo, am întrebat de Anicuţa, şi băiatul care mi-a deschis a zis întîi că o cheamă, dar pe urmă s-a în­tors şi-a zis că nu-i acolo, că a crezut că-i vorba de altă fată şi să mă duc înapoi s-o aştept că vine. Acu’ ce să mai urc, stau că poate soseşte. Dar m-a apu­cat aşa o jale că uite, noi o cre­dem că-nvaţă, că-şi face un rost şi ea cine ştie pe unde umblă şi ce face...“ Intre timp prin perdeaua de fulgi s-a întrezărit o siluetă şi lingă noi s-a oprit o fată cu o căciulă de­ blană avind în mină o minusculă gentură de lac. — Bino, matale eşti ? a încer­cat să se prefacă surprinsă. — Da’ de unde vii, tu, Ani­­cuţă ? a şoptit fără vlagă bătrî­­na şi lacrimile au început să-i curgă mai tare. — De la şcoală, de unde să vin ? Dar hai să mergem sus, ce-ai stat aşa în frig ? a mai adăugat, aruncîndu-mi o privire bănuitoare. In clipa aceea am recunoscut-o. Era tinera care, profitînd de absenţa gazdei, or­ganiza în cursul dimineţii nişte „ceaiuri“ dansante, pînă cind, cîţiva vecini, au anunţat-o pe proprietara apartamentului ce se petrece în lipsa ei. Aceasta a descins acasă pe neaşteptate, a găsit petrecerea în toi şi vreo şapte „musafiri“ necunoscuţi, fete şi băieţi, pe care i-a poftit urgent să părăsească imobilul, întîmpinînd rezistenţă din partea tinerilor cărora alcoolul le ridi­case „curajul“ pînă la obrăzni­cie, gazda a apelat la ajutorul cîtorva vecini. După acest „incident“ petre­cerile matinale au încetat şi ei cel puţin aşa credeam. De fapt, însă, grupul vesel nu făcuse aic­ intr-o dimineaţă, o altă bătrînă, ceva decit să-şi mute sediul s­au altcineva. Fiindcă, iată, distracţiilor la altă adresă. Pînă uneori, nu toţi cei ce spun că cînd şi acolo va poposi, poate, Învaţă, totuşi învaţă ! îndemn la perfecţionarea pregătirii noastre Industria energiei electrice a luat o largă amploare în ţara noastră ca urmare a politicii partidului şi statului de valo­rificare a potenţialului energe­tic existent. Au intrat în func­ţiune numeroase hidrocentrale şi termocentrale. Şi odată cu ele tot mai multe cadre tinere au îmbrăţişat profesiile legate de această ramură. Tuturor li s-au creat condiţii din ce in ce mai bune de muncă şi viaţă, expresie a grijii părinteşti a partidului şi statului faţă de tineretul patriei, faţă de Între­gul popor. Iată că, incepind de azi, noi, lucrătorii din cen­trale şi staţii electrice, vom fi remuneraţi mai bine, ca urmare a reeşalonării majorării retri­buţiei. De la 1 572 lei, voi ajunge la o retribuţie lunară de 1 839 lei. Sporul de 237 lei îmi va fi util pentru asigurarea unor materiale necesare per­fecţionării profesionale, petre­cerii utile a timpului liber, pentru alte necesităţi spirituale. Nu pot să uit cui datorăm asta, nu pot să nu mă simt obligată să răspund cu tot ce am mai bun acestei obligaţii de onoare. ELENA draguşinoiu electrician AMC, Centrala electrică şi de termoficare Govora Recenta premieră a Casei de filme nr. 4 (director: Cornelia Leu) oferă spectatorilor o crea­ţie solid articulată, in care coefi­cientul adevărului trăit nu este dat numai de menţiunea auto­rului scenariului (Fl. N. Nasta­­se) .Inspirat dintr-un fapt au­tentic“, ci fi de valoarea de an­samblu a unei pelicule ce echi­valează artistic sensuri profun­de, cu certe ecouri emoţionale. Intîmplarea care stă la baza story-ului este doar, aparent, ciudată : mult timp după sfir­­fitul celui de-al doilea război mondial intr-o aşezare din nor­dul ţării apare un om crezut mort incă din anii zbuciumaţi ai luptelor purtate in acea re­giune. Care sunt adevăratele cauze ale dispariţiei lui Victor (Gheorghe Co­­zorici), ce resor- ~~ turi ascunse au determinat re­cluziunea sa vo­luntară, cum a­­ fost posibilă a­ ________ ceastă falsă moarte a omului aflat In plină putere, greu de zdruncinat şi in faţa celor mai adinei dureri provocate de un război, total străin înţelegerii acelor băr­baţi şi femei obişnuiţi cu via­ţa paşnică, sunt citeva din în­trebările pe care şi le pune Mi­­tu al lui Dodu (Nicolae Praida), anchetatorul firesc al acestei poveşti insolite, dar plină de tilc. Răspunsurile găsite in lungile convorbiri cu Catrina, soţia lui Victor, cu oamenii de azi ai sa­tului reprezintă frunturi de ade­văr care se completează, se în­trepătrund, se suprapun lumi­­nind diversele faţete ale unei drame umane cu intensităţi de tragedie. Dispariţia lui Victor departe de a avea drept suport o revoltă fals existenţială sau o reacţie maladivă uşor de transformat în­­tr-un caz clinic, rămine, datori­tă atit unui complex de eveni­mente generate de război, cit şi unei psihologii specifice, sub­til sugerată de autori. Profund legat de munca paşnică din sa­tul peste care luptele vor aduce numai dureri, spaimă şi moarte, Victor nu acceptă nici pieirea pe front a fiului său, nici brutali­tatea absurdă a hitleriştilor, ca­pabili să omoare cu singe rece oameni nevinovaţi, nici spulbe­rarea celor mai curate sentimen­te trăite de tinerii adolescenţi ai comunei. Refuzul vieţii, al continuităţii, rămine in­ergia drept o autentică şi sugestivă metaforă a unui protest generat de imposibilitatea înţelegerii violenţei, injustiţiei, teroarei. Revolta personajului principal nu este numai o revoltă pasivă, ea fiind convertită fi un act justiţiar prin uciderea ofiţe­rului vinovat de moartea unui blind inocent, fiinţă cu mintea slabă, dar cu inima largă. Rupindu-se deliberat de viaţa satului, de metamorfozele sale ulterioare, Victor va deveni prea tirziu conştient de eroarea ges­­tului lăsindu-ne, prin a doua sa moarte, un răscolitor re­member asupra urgiei. Un impresionant rol in drama evocată cu deosebit simţ cine­matografic de Fl. N. Năstase il are Catrina, soţia lui Victor, simbol elocvent al fidelităţii fe­meii, al solidarităţii depline cu adevărul protestului purtat de bărbat, complice tăcută la pova­ra spaimelor sale. Conceput dramaturgic pe o alternanţă de planuri tempora­le, filmul lui Iosif Demian şi Andrei Blaier capătă o deosebi­tă forţă evocatoare, in special, in­secvenţele dominate de flash­­back-urile necesare panoramicu­lui asupra aşezării rurale, in care se desfăşoară drama lui Victor. De la construcţia unui cămin, de la munca paşnică şi veselia jocurilor tradiţionale ale tineri­lor la anunţul mobilizării şi sosirea primelor veşti dureroa­se, de la reîntoarcerea mutilaţilor la evacuarea oamenilor legaţi prin mii de fire de pămintul ce le-a vegheat bucuriile şi dure­rile, imaginile se acumulează pentru a accentua, fără virtuozi­tăţi formale, o atmosferă de in­tens dramatism ce conturează u­­niversul ţărănesc. Factura rea­listă a naraţiunii nu elimină implicarea unor momente de inefabil lirism, precum dimen­siunile durerii nu forţează nici un moment graniţele melodra­mei. Imaginea filmului, semnată de Gh. Voicu rămâne permanent subordonată celor mai nuanţa­te idei menite să contureze plas­tic povestirea cinematografică. Secvenţe de referinţă cum ar fi : bejenia, hora, moartea Ro­­dicăi, sunt surprinse pe pelicu­lă cu execuţia impecabilă a poeţilor camerei de filmat. Meritul cuplului regizoral (I. Demian şi A. Blaier) mai con­stă şi in faptul că prin acest film se impun atenţiei publicu­lui actori fără filmografii im­presionante, dar cu performan­ţe artistice de înaltă ţinută. Gheorghe Cozorici excelează în sugerarea motivaţiilor interioa­re ale personajului, printr-un joc suplu, de maximă concen­trare (arareori trădat de pa­tetismul vocii), Luiza Orosz (re­marcabila actriţă din Viforniţa lui Mircea Moldovan), cu ştiin­ţa riguroasă a expresiei lapida­re şi a elocven­ţei gestului sim­plu, domină o distribuţie in care se mai cu­vin a fi menţio­naţi prin fires­cul­ cu care îşi compun, din tăceri, scurte replici şi gesturi expresive, rolurile Ica Matache (Ioana), Dan Con­­durache (Andrei), Mihai Cafri­­ţa (Ştefan), Gelu Birău (Mihai), Ion Muscă (Petre). Dana Dogaru (Rodica) este la rindul ei un temperament dra­­matic de mare naturaleţe cine­matografică, ce animă un per­sonaj contrastant, in trăirile sale esenţiale, aflat, in final, intr-un moment-limită. Rezonanţa gravă a bocetelor Sofiei Vicoveanca completează, alături, de muzica funcţională a lui Adrian Enescu (talentat co­laborator al cineaştilor), spaţiul sonor al filmului. Debutul in cinematografie al scriitorului Fl. N. Năstase ră­mine un eveniment artistic ma­jor prin curajul abordării unui domeniu ocolit cu precauţie ne­justificată pînă acum de cine­aşti. Filmul scris de Fl. N. Năs­tase şi realizat de I. Demian şi A. Blaier rămine o operă de re­ferinţă pentru epopeea cinema­tografică a satului românesc, ca­re pind acum a strălucit, doar, rareori, prin opere mature, bine echilibrate. CALIN STANCULESCU De ce să înlocuiesc geamul, cind e mai simplu să pun radiatorul ? ?... Desen de NIC. NICOLAESCU „Mai mult efort in gîndire, mai putin metal in produse“ (Urmare din pag. 1) tot, Nicolae Dinu și Radu Ma­tei au înscris la rîndul lor efor­turi generoase, caracteristice vîrstei. Nicolae Slabu îmi măr­turisea cu franchețe că pentru uteriștii din sectorul montaj „pasiunea recordurilor este un indicator al stării de spirit care caracterizează generaţia tinără a întreprinderii noastre“. Pasiune nu de dragul omolo­gării, neapărat, a unor recor­duri in sine. Activitatea declan­şată a imprimat producţiei re­zultate meritorii, în primul rînd pe linia reducerii consumului de metal. Angajamentul asumat de întreprindere în acest an privind economisirea metalului este de 200 tone. Numai prin asimilarea inimii cu vîrf din oțel aliat tratate termic se înre­gistrează 100 kg metal economie pe bucată, iar înlocuirea acelor articulate cu ace flexibile reali­zate prin deformare plastică aduce un surplus de 150 kg me­tal la fiecare bucată. Pînă în prezent iniţiativa „Anul moder­nizării producţiei“ se concre­tizează la I.A.C. Buzău în rea­lizarea unei depăşiri a produc­ţiei­­ globale cu peste 4 milioane lei, într-o productivitate a muncii de 101 la sută şi un in­dice de utilizare al maşinilor­­unelte de 86,4 la sută. Desigur, acestea sunt numai citeva din realizările colectivului de oa­meni ai muncii care-şi onorea­ză exemplar angajamentele asumate pentru îndeplinirea obiectivelor cincinalului revo­luției tehnico-științifice. BOLIDUL Ajungind in dreptul staţiei de troleibuz de la Operă, maşinile încetineau, ocolind cu grijă băl­toacele înşirate foarte aproape de bordură. Un semn de grijă elementară faţă de oamenii care aşteptau unul sau altul din vehicolele de transport în co­mun, şi în plus, o dovadă de atenţie faţă de caroseria vehi­­colului propriu. Dintr-o dată (cele relatate s-au petrecut în dimineaţa zi­lei de 25 februarie) s-a ivit la orizont... excepţia. Un taxi ru­­lind cu viteză maximă a ful­gerat prin faţa celor din staţie, împroşcîndu-i de sus pînă jos cu noroi. A ocolit cu dibăcie miliţianul aflat în dreptul in­tersecţiei, care observînd cele întimplate a încercat să-l o­­prească şi şi-a văzut de drum. Există multe moduri in care un tinăr îşi poate sărbători îm­plinirea vîrstei de douăzeci şi cinci de ani. Ar fi însă foarte greu de găsit unul mai năstruş­nic decit cel preferat de Ion Ră­­duţă , el şi-a petrecut acest mo­ment important al biografiei sale la miliţie. De ce ? Pentru că de foarte mult timp refuză să muncească şi, nemuncind, recurge la cerşe­torie şi chiar la acte agresive pentru a obţine mijloacele nece­sare traiului, în timp ce victimele încercau să-şi şteargă cu batista urmele de pe obraji şi paltoane, repre­zentantul organelor de circulaţie s-a apropiat, întrebînd dacă a observat cineva numărul „boli­dului“. Din păcate nimeni nu reuşise o asemenea performan­ţă. „Nu e prima dată cind ta­­ximetriștii fac asemenea figuri — a explicat careva. Nu-i inte­resează nici măcar să protejeze maşina. Doar nu-i a lor, ci a statului ! O strică, trebuie să le-o repare cineva sau să le dea alta !“. E chiar aşa simplu ? Şi mai ales, e normal ? Iată un su­biect de meditaţie, dar mai ales de intervenţie pentru I.T.B. Şi nu numai. SOFIA SCORTARU-PAUN Lista locurilor de muncă pe la care s-a perindat de cînd a absolvit şcoala generală şi pînă in prezent este foarte lungă. Insă, însumate, zilele în care a muncit efectiv nu depăşesc o ju­mătate de an. In medie, Ion Răduţă este cam o zi pe lună în rind cu lumea. In rest, preferă să rămină în afara ei, dormitind, stînd la pîndă sau exploatind munca al­tora. Principalii săi întreținători sînt mama — văduvă — și două din­ O ZI PE LUNĂ ÎN RÎND CU LUMEA tre surori. Le vizitează seara şi le roagă să-i dea mincare şi bani. Dacă nu se lasă prea uşor convinse, le bate. Ultima oară a fost încadrat la Combinatul chimic din Slobozia, dar, ca de obicei, nu a „rezistat“ decit citeva zile. Acum s-a hotă­­rît să încerce în Capitală, la I.T.B. „Ca să fiu sincer — măr­turiseşte el sastisit — nu ştiu dacă am să mă descurc., Am văzut cum arată o maşină pe dinăuntru şi m-am speriat : are prea multe butoane, cum am să le ţin minte pe toate ?“ Ion Râduţă pare desprins din povestea lui Ion Creangă cu le­neşul care, în pragul morţii prin inaniţie, întreba nemulţumit : „Muieţi-s posmagii ?“ Dar, din păcate, el este o tristă realitate. Iar noi toţi, fără excepţie, direct sau indirect, în mai mică sau mai mare măsură, cu voie sau fără voie contribuim la întreţi­nerea lui. O parte — oricit de infimă — din timpul nostru de muncă se consumă pentru a-i asigura lui cele douăzeci şi nouă de zile de concediu pe lună. Personajul nostru a cerut să i se acorde o u­ltima şansă. I s-a acordat. Dar să-i urmărim cu a­­tenţie evoluţia pentru ca măcar de data aceasta să nU ne măi înşele bunacredinţă, muncind cite o zi şi văitîndu-se apoi o lună întreagă de „oboseală“. Un tînâr pictor: GABRIEL CATRINESCU Tinărul pictor Gabriel Catri­­nescu, aflat la cea de-a treia expoziţie personală, expune in prezent la Galeria „Eforie“. Deja o „voce“ printre cele ti­nere, Gabriel Catrinescu­ reţine atenţia nu numai prin calitatea personală a „timbrului“ său pictural, ci şi ca un exponent al unei tendinţe plastice bine conturate in pictura româneas­că actuală. Tendinţă care s-ar putea defini, mai degrabă de­cit numi, drept continuarea ma­rii linii peisagistice româneşti tradiţionale, printr-o „replică“ sau o „forţă" contemporană le­gată profund de cea clasică. Dacă peisagistica românească clasică işi constituie „fiinţa inefabilă“ plecind de la intuirea unei consubstanţialităţi de „timp şi suflet“ cu realul şi se manifesta „din interiorul“ na­turii, înţeleasă ca un spaţiu al trăirii extravertite — peisagis­tica de azi işi constituie făptu­ra, plecind de la conştiinţa a­­cestei consubstanţialităţi cu realitatea, de la înţelegerea din interior a naturii, care nu ră­mine numai spaţiul expansiunii sufletului, ci devine şi „urmă“ introvertirii sale. Pictura lui Gabriel Catrinescu demonstrea­ză aceeaşi subtilă metamorfoză. Ea pare să continue linia „lu­­ministă“ grigoresciană, linia „tragică" andreesciană şi chiar linia „curat impresionistă“ a lui Lucian Grigorescu. Şi intr-un anume fel le şi continui. Preia de la fiecare elemente de vi­ziune şi tehnică, pe care le amalgamează într-o imagine nouă, care nu mai este nici una din cele iniţiale, deşi păs­trează tăcute legături de singe cu acestea. Dar ceea ce s-a schimbat este sensul, actului şi expresiei picturale. Sens care caută mai accentuat şi mai vi­zibil spiritualizarea prin muzi­­calizare, deci abstractizarea imaginii picturale. Tuşele ful­gurante şi „spălate“ construiesc un spaţiu fără adincime şi eva­nescent (iar nu tridimensional, în sens „realist“) ; desenul, sau mai bine zis configurarea com­poziţională, se încheagă numai din „trimiteri“, evocări, frag­mente şi acorduri aflate intr-o relativă libertate şi care totuşi la sfirşit împlinesc o imagine „înlănţuită“ incă de amintirea naturalului, a figurativului me­taforic. Iar culorile fac trecerea cea mai tranşantă înspre ab­stract prin modularea lor muzi­cală, înspre griuri luminoase (zona abstractă a spectrului in care se găsesc toate culorile in stare potenţială, în aşteptare şi iradiere). Pînă la urmă, a­­ceastă pictură aproape mono­­tematică, mono­tonală, consti­­tuindu-se pe fundamente şi pro­cedee „vizibil muzicale", capătă consistenţa însăşi a muzicii : expresie pură, parcă fără timp şi fără spaţiu aproape, „albă“ şi abstractă deşi figurativă, care-şi „voalează“ semnificaţia înspre trăire decantată şi puri. Şi această pictură, al cărei demers nu e izolat de fapt, ci se înmănunchează cu ale altor pictori tineri (N. Georgescu, G. Cismaru, S. Ilfoveanu) in ce priveşte preluarea şi continua­rea marii tradiţii peisagistice româneşti, este şi nu este o „metamorfoză“ a celei anteri­oare, clasice. Ea păstrează in­tuirea profundă, trăită „corpo­ral" şi total a naturii, dar îşi­­ adaugă vizibile trăiri , mentale,­­ intenţii spirituale. Ea este şi nu este o continuare a acesteia, in sensul in care, in artă, fiecare „mod de a picta“ se naşte în contextul şi pe urma altor mo­duri anterioare, dar in primul rînd datorită ei înseşi. MAGDA CÂRNECI RECORDURI Intr-o vreme in care recordu­rile obsedează într-atit conştiin­ţa publică incit s-a ajuns să li se­ consacre, printre altele, o vastă lucrare enciclopedică, poa­te n-ar fi rău ca măcar din cînd în cînd să le menţionăm şi pe cele realizate pe neobserva­te, în fluxul cotidian al muncii. Aşadar, nu performante la sta­tul in cap sau înghiţitul de ma­caroane, ci izbînzi mai puţin pi­toreşti, dar mai adevărate, ale unor „aşi“ în profesiile cele mai obişnuite. în numai şase ani de cind lu­crează la Filatura de bumbac din Slobozia, tînăra muncitoare Chivu Popa a realizat fire în lungime totală de... şaizeci de milioane de kilometri, cu care ar putea înconjura Pămintul de o mie cinci sute de ori. Ar fi, fără îndoială, un fantastic bunn al hărniciei şi îndemînării. Şi a­­ceasta pentru că tînăra filatoare a atins acest, record nu îndepli­­nindu-şi în mod pasiv obligaţiile profesionale, ci intrînd în com­petiţie cu ea însăşi in ceea ce priveşte viteza şi calitatea exe­cuţiei. Ea lucrează în prezent la şase feţe de ring dintr-o dată, cunoaşte perfect secretele maşi­nilor şi dovedeşte o adevărată virtuozitate în remedierea de­fecţiunilor, în timp ce Chivu Popa, cu fi­nii ei fabulos, ne obligă să ne reprezentăm distanţa dintre Pă­­mint şi Soare, pe care o va aco­perit, fără îndoială, peste încă vreo zece ani de muncă asiduă. Constantin Cojocaru, şofer la Autobaza 5 a întreprinderii de transporturi auto Ialomiţa, are toate motivele să se laude că, tot în şase ani de muncă, a par­curs la volan distanţa dintre Pămînt şi Lună. Şi nu în orice condiţii. „Pînă acum — explică el — am avut două autocami­oane : pe unul l-am luat de la optzeci de mii de kilometri par­curşi şi l-am dus pînă la două sute cincizeci de mii, fără repa­raţii capitale. Iar cel de-al doi­lea, preluat tot de la optzeci de mii, a ajuns în prezent la două sute douăzeci de mii şi, de asemenea, n-are nevoie de re­paraţii capitale“. Dacă mai a­­dăugăm că pe tot acest traseu Constantin Cojocaru n-a avut nici un accident, vom înţelege de ce secunda-lumină pe care a străbătut-o are un sens nu nu­mai astronomic, ci şi moral. ALEX. ŞTEFANESCU MIERCURI 1 MARTIE 1978 Desen de LAURENŢIU ŢUŢURUGĂ INSTITUTUL DE MEDICINĂ Şl FARMACIE BUCUREŞTI ANUNŢĂ scoaterea la concurs a următoarelor posturi: FACULTATEA DE MEDICINA GENERALA 1. Profesor — Catedra nr. 11, disciplina Medicină internă. Spitalul Colţea, poz. 2. .2. Profesor — Catedra nr. 22, disciplina Boli infecţioase şi boli tropicale. Spitalul Dr. V. Babeș, poz. 1. 3. Asistent — Catedra nr. 1, disciplina Economie politică, poz. 5. 4. Asistent stagiar — Catedra nr. 5, Anatomie, poz. 36. 5. Asistent stagiar — Catedra nr. 2, Fiziologie, poz. 22. 6. Asistent stagiar — Catedra nr. 6, Histologie-citologie, poz. 16. 7. Asistent stagiar — Catedra nr. 12, disciplina Medicină in­ternă, Spitalul Colțea, poz. 13. 8. Asistent stagiar — Catedra nr. 25, disciplina Pediatrie, Spi­talul Central de copii, poz. 12. FACULTATEA DE FARMACIE 1. Profesor — Catedra nr. 36, disciplina Controlul medicamen­tului, poz. 1. FACULTATEA DE SPECIALIZARE ŞI PERFECŢIONARE A MEDICILOR ŞI FARMACIŞTILOR 1. Şef lucrări — Catedra nr. 31, disciplina Chirurgie plastică Şi reparatorie, poz. 3. Candidaţii la concurs vor de­pune la rectoratul Institutului de medicină şi farmacie din Bucureşti, str. Dionisie Lupu nr. 37. In termen de 15 zile de la data publicării acestui anunț in Buletinul Oficial, cererea de înscriere, împreună cu actele prevăzute de Legea nr. 6/1969, privind Statutul personalului didactic din Republica Socialis­tă România, publicată în Bule­tinul Oficial, Partea I, nr. 33 din 15 martie 1969 şi de Instruc­ţiunile Ministerului Educaţiei şi Invătămîntului nr. 84539/1969. Cei care funcţionează intr-o instituţie de învătămînt superi­or sînt obligaţi să comunice in scris rectorului acesteia înscrie­rea la concurs. Concursul va avea loc în ter­men de 15 zile de la data ex­pirării termenului de înscriere. Pentru posturile de profesor şi şef de lucrări termenul de înscriere este de 30 de zile de la data publicării acestui anunț în Buletinul Oficial, iar concur­sul va avea loc în termenul le­gal.

Next