Scînteia Tineretului, august 1982 (Anul 38, nr. 10320-10344)
1982-08-02 / nr. 10320
De două ori pe săptămină Blajul seamănă cu un sat mai mare. Cind e zi de piaţă ţăranii din Pănade, Cenade, Miăsasa şi’ din împrejurimi vin sâ cumpere coase, foarfeci dft lină, răsaduri, sape şi boiade ardei, pălării de paie şi grebie de lemn. Spre amiază centrul e invadat de ţărănci cu pălării de paie cumpăratepentru bărbaţii lor şi puse pe vârful capului peste baie , au mâinile încărcate cu sacoşe şi traiste, cu vase zincate sau smălţuite, o imagine liniştitoare, de lume ţărănească prăvălită peste oraş numai pentru cumpărături, care se retrage pe nesimţite spre autogara aglomerată unde, în aşteptarea curselor, femeile încearcă cite un pahar de îngheţată, între 13 şi 15 oraşul rămine în stăpinirea elevilor de liceu. Invadează parcurile şi locurile, umbroase şi lasă centrul să să zvircolească sub fierbinţeala soarelui de vară. Abia după ce ies muncitorii, oraşul se mai animă pentru cîteva ore. E aceeaşi lume cu gesturi ţărăneşti, doar îmbrăcată puţin altfel, mai cochet şi cu o umbră de oboseală pe faţă. Toţi aceşti oameni se trag de fapt de prin satele apropiate Blajului şi fie că facen continuare naveta, fie că s-au mutat prin blocuri, au aceleaşi gesturi simple, vorbesc tare, fără nici un ascunziş şi nu-şi dau mifose de citadini ultrarafinaţi. Toţi cei care lucrează la Combinatul de prelucrare a lemnului (zis cepele) au venit de la pămint şi s-au apucat de lemn fie din nevoie, fie cu credinţa că trecind la el, nu schimbă lumea, ci rămin în aceeaşi, pe care o ştiau şi-n care nu sa simţeau stingheri. Sus, deasupra oraşului, pe strada Gh. Şincai nr. 44, intr-o casă nu prea mare (3 camere) şi * o curte destul de strimtă locuieşte un timplar. Alexandru Mureşan. Are 54 de ani, intră zilnic pe poarta „cepeleului“ şi acolo este un om obişnuit, îşi face datoria la mustaţă, e discret şi tăcut şi cind se termină programul se intoarce în lumea lui de pe strada Gh. Şincai nr. 44, o lume de lemn, concentrată intr-o singură încăpere. Alexandru Mureşan, şi-a construit cu propria-i mină modesta sa casă, a tenemit-o şi după ce s-a mutat in ea şi-a cioplit şi mobilierul, de la ultimul scăunel pină la mese şi fotolii, cu spătare incrustate, cu jilţuri ale căror braţe se termină cu capete de animale fantastice. După ce şi-a terminat casa a mai săpat o fundaţie mai mică in dreapta, a ridicat zidurile, le-a tencuit şi a adus in camera nouă micile sale obiecte, înghesuite prin lăzi de carton şi adăpostite prin magazii şi prin poduri. De peste două decenii acest om îşi ciopleşte în lemn amintirile, le dă o formă coerentă şi caldă şi le pune in ordinea memoriei sale patetice. Ani la rind, Alexandru Mureşan din Blaj şi-a sculptat, satul său de naştere, Valea Sasului. El ciopleşte scenele de treierat şi ţăranii, soţia sa le face îmbrăcămintea ţărănească tradiţională; el ciopleşte o scenă de nuntă şi soţia ii îmbracă. Şi rind pe rind din lemn s-au născut scene ,de la, fierărie, de la moara de apă, alaiuri de nuntă şi scene agricole, toate in spaţiul acelui sat reprodus in miniatură. Pentru imaginea lui miniaturală in lemn, Alexandru Mursşan a construit o încăpere care să apere de timp satul său din amintiri, un fel de muzeu pentru cunoscuţi şi pentru prieteni, dar mai ales pentru el în care să se simtă, bine, să poată retrăi scene din copilărie intr-o lume care s-a păstrat intactă doar în memoria sa. Din cind în cind la poarta de la numărul 44 mai apare un bărbat, tinăr, coleg, de „cepele“ cu Alexandru Mureşan. iscodeşte cu privirea toate cotloanele gospodăriei şi cind nu descoperă nimic îl întreabă pe prietenul său, mai vîrstnic, la ce lucrezi şi acesta, deşi lucrează la cîte ceva, zice, mai nimic, şi continuă aşa cu răspunsul în doi peri deşi celălalt ştie că prietenul său lucrează totuşi la ceva, dar se codeşte să spună pentru că nu-i place sa se ştie cu ce se chinuie. Iar Vasile Pădurean înţelege că intr-o bună zi va descoperi in casa de la numărul 44 un obiect nou. Şi el la rîndul său se întoarce acasă şi începe să dea tricoale unor bucăţi de lemn, încearcă să descopere un lemn o formă pe care o hânuie. Iar formele spre care miinile sale alunecă mai uşor sunt Horia, Mihai Viteazul şi Avram Iancu. De cîteva ori a fost la Alba Iulia şi s-a oprit cîteva ore la statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, încercind să şi-o imagineze în lemn.. A ciştigat un premiu cu ea şi cut toate acestea o ciopleşte mereu, şi ca s-o poată termina lucrează undeva intr-o magazie, căci, în apartamentul, său nu poate ciocăni pină noaptea tîrziu. Şi cind revine acasă, soţia’ şi fetiţa sa dorm. Uneori rămîne singur. Fetiţa e la părinţi la ţară iar Măria Pădurean e plecată prin ţară sau prin străinătate la festivaluri şi concursuri. Unul din pereţii apartamentului e acoperit de diplomele soţiei saleiar o vitrină adăposteşte trofeele aduse din aceste călătorii,. Si astfel in vitrina acestei familii , sunt premii la Festivalul „Maria Tanase“, la ,,Voci tinere“ (Costeşti, jud. Hunedoara), la Festivalul tarilor dunărene, la Cîntecele tancului şi la cele 3 ediţii ale Festivalului naţional „Cintarea României“ în care a obţinut tot atitea premii şi toate pentru primele locuri. Ce şi-ar dori să mai cioplească Vasile Pădureanu ? „Uite, visul meu e să-l cioplesc pe prietenul meu cum stă la masă şi cum îmi spune o vorbă bună“. Şi pentru, asta se apropie mereu de lemn, umblă prin pădurile Iclodului cu prietenul său Mihai Dragomir în căutarea unor rădăcini care au o formă mai apropiată de imaginea pe care o visează el. Şi in fiecare zi,, cei doi de la ..cepele“. Mureşan şi Pădurean încearcă să descopere în lemn forme şi imagini din ce-şi aduc ei aminte. Şi ce nu reuşesc încearcă soţia celui tinăr în cintec. CORNEL, NISTORESCU AMINTIRI ÎN LEMN Afirmaţi în marele festival CÎNTAREA ROMÂNIEI cadru de afirmare a capacităţilor creatoare ale întregului popor Explicaţii pentru o biografie a succesului ARS NOVA SAU STAREA DE SUFLET A CIHTECUlUI Pe tinerii din formaţia de a Cum reputată a corului de cameră şi cîntece patriotice,, revoluţionare Ars Nova din Piteşti i-am găsit intr-o după- amiază la repetiţie. Pregătirile minuţioase in vederea spectacolelor se desfăşoară, de 10 ani de cind a fost înfiinţată echipa, cu regularitate, frecvenţă şi caracter sistematic, ceea ce după opinia unanimă a membrilor echipei, explicăsuccesele continue obţinute in timp. Amintim dintre acesta succese locul al treilea pe ţară ocupat la prima şi a doua ediţie a Festivalului naţional Cintatea României şi locul I cucerit, de asemenea la faza finală, în ultima ediţie a prestigioasei competiţii. La întrebarea, firească, privind explicaţiile saltului calitativ care a dus la importanta distincţie decernată la ultima ediţie, tovarăşul Petre Mandu, director al Casei tineretului din Piteşti (aşezămint în cadrul căruia activează formaţia), îmi mărturisea : „Cred că în primul rînd succesele tot mai mari se datorează procesului de întinerire a echipei. Media de virstă este sub 30 de ani în al doilea rînd — dacă nu cumva eforturile de „ierarhizare“ ce le fac aici nu sunt cumva arbitrare — trebuie specificat că ne-am străduit să ne îmbunătăţim continuu repertoriul, punind un accent specific pe cîntecul de inspiraţie patriotică, revoluţionară, cu puternică rezonanţă in inimile şi conştiinţa tinerilor interpreţi şi, în egală măsură, ale publicului“.. Tovarăşul Aurică Mihai, instructor principal la Casa tineretului, îmi vorbea la rindul său despre sprijinul primit din partea corului „Preludiu“ din cadrul Ansamblului C.G. al U.T.C., despre colaborarea fructuoasă în timp cu dirijorul Voicu Enăchescu, animator entuziast consultat minuţios in dificila, importanta problemă a alcătuirii repertoriului". Tot el îi amintea pe Mircea Neagru, Dan Bucin, Alexandru Pașcanu, care au dat îndrumări competente asupra pieselor ce urmau să fie interpretate de artiștii amatori din cor. ..Mi se pare deosebit de revelator, adăuga muncitorul lor, Marinescu, unul din inimoşiii amatori din Ars Nova, faptul că se colaborează intens cu înzestraţi reprezentanţi ai artei profesioniste, dotaţi cu o privire agilă, experimentată asupra posibilităţilor noastre interpretative, asupra acelor lucrări ce, graţie tematicii lor angajate, sunt în stare să ne mobilizeze in vederea unei execuţii corespunzătoare. Există uneori tendinţa, pe care noi am căutat să o evităm, de a se pune in program cîteodată lucrări excesiv de pretenţioase pentru un artist amator. Rezultatul e previzibil : eşecul. Aceasta nu vrea să însemne cîtuşi de puţin* că propriul nostru program nu este alcătuit după criteriile unei riguroase exigenţe artistice. După opinia mea, un artist amator nu poate ajunge la o interpretare de calitate dacă repertoriul, el, fiu este de calitate“. E un punct de vedere la care subscriu şi Aurel Petrică, şi soţia sa Tatiana Petrică (doii tineri pe care ii găseşti împreună şi la repetiţiile formaţiei artistice, ori în numeroasele ei spectacole), Ion Negulescu, Adriana Crscău fiheorth;* Botweag, ca şi, nu mă indoiesc, cu toţi cei 40 de membri ai formaţiei, profesori, ingineri, muncitori, tehnicieni, cadre medicale, aşadar oameni cu cele mai diferite orientări profesionale aflaţi însă fără excepţie sub semnul pasiunii pentru frumos, pentru muzică. „Cum să nu interpretezi cu elan cîntece precum Am pornit pe şantiere de lovan Miclea, Oţelarii de Laurenţiu Profeta, Să fii tinăr de Ban Buciu, compoziţii ce recreează patosul constructiv al oamenilor societăţii noastre de azi, opere adresate tinerilor şi făcute pentru a fi interpretate de către tineri ?“. Toţi interlocutorii mei mi-au vorbit despre caracterul continuu al activităţii formaţiei. Echipa nu este dintre aceleacare se pregăteşte în exclusivitate pentru concursuri şi, tocmai de aceea, obţine rezultate strălucite la concursuri. Am vorbit despre laurii ciştigaţi în cadrul Cîntării Roâniei. Să adăugăm,intre alte frumoase rezultate, distincţiile obţinute în cadrul Festivalului naţional de muzică clasică Giprian Forumbescu, desfăşurat la Suceava în 1981 ori la ediţia, a IV-a a Festivalului cântecului patriotic pentru tineret. Formaţia Ars Nova, condusă de dirijorul Gheorghe Gomoiu întreprinde şi acum în perioada de cind s-a încheiat ultima ediţie a Cîntării României, aşacum a făcut tot timpul pe parcursul deceniului de cinci fiinţează turnee. Turnee în localităţi din judeţ ori în afara judeţului, în comune şi în oraşe. Intr-o ordine absolut intimplătoare, să menţionăm succesele din spectacolele de la Cîmpulung Muscel, Costeşti, Scorniceşti, Tirgu Jiu, Curtea de Argeş, Stîlpeni, Sibiu, Suceava. „în felul acesta, remarca instructorul principal Aurică Mihai, ne aflăm intr-o activitate fără intrerupere. Pe de ală parte, ne obligăm noi în, ne astfel să răspundem exigenţelor publicului din diverse zoneale ţării. Căci dacă este o caracteristică comună a publicului nostru intransigenţa dina■ intea unei interpretări da scă, zută calitate, nu e mai puţin adevărat că publicul aflat în diverse colţuri ale patriei nu are cum să aibă aceleaşi preferinţe. Oamenii cu preocupările lor de zi ca azi pot fi cunoscuţi mai bine in acele deplasări frecvente. Implicit avem posibilitatea să realizăm care sint acele lucrări care interesează in primul rînd pe tinerii sau mai puţin tinerii spectatori şi să descoperim mai bine modalităţile prin intermediul cărora avem şansa de a fi mai aproape, prin interpretarea noastră artistică, de inima acestora. Să notăm, de altminteri, că acest examen al pubiecţilr, formaţia i-a trecut cusucces. Un succes probat nu numai în patrie, în spectacole, prin înregistrările pe discuri, la Radio sau la Televiziune, ci şi prin turneele făcute în diverse, ţări europene. „Sunt un consecvent iubitor al formaţiei’, îmi spunea tînărul Victor Stănescu. Am căutat,, atunci cind timpul mi-a permis, să însoţesc echipa, chiar şi în deplasările făcute în diferite localităţi Niciodată timpul pe care l-am petrecut urmărindu-i pe aceşti artişti amatori nu l-am considerat pierdut. Totdeauna am audiat lucrări artistice care prin tematica lor îţi angajează straturile profunde ale fiinţei şi care trezesc admiraţie prin felul cum sunt interpretate“. În prezent, formaţia a inclus în repertoriul ei o compoziţie în care sunt solicitate nu numai calităţile vocale ale tinerilor,, ci şi cele de ordin scenic, actoricesc. Este vorba de Ana IIII Mafiote de Dan Biciu. Şi aici, pentru ca tot ceea ce este înfăţişat publicului să constituie o manifestare artisticeşte închegată, lipsită de orice aer de improvizaţie şi stângăcie, se înaintează cu paşi atenţi, temeinic, pentru perfecţionarea unui detaliu sau altui, în interpretare, într-un cuvînt, o formaţie, sub toate aspectele, serioasă, refuzînd vedetismul şi care, tocmai de aceea, cu zi, ce trece, devine tot mai mult o formaţie vedetă in sensul bun, adevărat al cuvintului. VICTOR ATANASIU Lumina ţării Imn demn rostim şi unde Tricolorul şi ţşindul ni se-ndreaptă cu iubiri la piscul ce scrutează Viitorul la Omul ce tre poartă spre-mpliniri. Imn demn rostim, curat, cu fruntea sus, celui mai dîrz, viteaz şi devotat, Luminos şi cu iubire deplină de adevăr m-am apropiat, întru cîntecul pe care ţi-l scriu, Patrie Eu nu ştiu toate depărtările cite se-aud in tine, eu lărmuiesc în tihna, în frunzişurile tale şi mă mir : de aripi, celui ce intru pace ne-a condus, eroului, neînfricat Bărbat ! Imn demn rostim şi ne gîndint la Zborul pe care l-am parcurs netemători, mereu in frunte-avind Conducătorul, lumina ţării înspre patru zări ! IOAN VASITI Cenaclul literar „Liviu Rebreanu", Orăştie de clopote, de miresme, de izvoare, de stinci, de lanuri... Cîntecele ni le şoptesc pînă-n albastru lunecînd prin vulturii tăi şi mă numesc al tău şi înfloresc întru cîntecul pe care ţi-l scriu, Patrie! v.„. . IOAN STICHI , "muncitor,'. Cercul literar „Mihai. "Evanescu* Clubul întreprinderii de autocamioane Braşov înflorire Sentiment Sentimentul dragostei înflorit în clipa în care omul şi-a cunoscut pâmîntul în mîinii, în ochi, in suflet. Ei au rămas în pămîrrt să Ie şoptească rădăcini, frunze, veşnicie. Şi ei au plecat departe ca să ajungă azi, aici - mărturie a sentimentului Şi singurul lor adevăr şi singurul nostru adevăr e că trăim aici şi acum, că soarele e şi azi roşu şi cald, căi cerul nostru e încă albastru şi veşnic al nostru. Şi singurul adevăr e că suntem liberi şi stăpini şi asta pentru că sentimentul pămîntului şi al apartenenţei este adevărat. RUZSA IBI confeetonera, I.C. Sighişoara Iniţiative care iau amploare POEMELE PĂMÎNTULUI Din adlncurile pămintului, de acolo de unde ţîşneşte în mod ciudat ftîiracoîtrl hrmbii, se aude venind o poezie vie şi caldă — un lung poem despre oameni, despre muncă, despre ţară. Est!« un poem al păminfctîtri zvircoîit in misterele lui cele mai întunecoase. Vocile oamenilor care pătrund acolo sînt vocile ascunse ale cîntecului de muncă şi de viaţă. Minerii de pe Valea Jiului se intilnesc, aproape în fiecare seară de odihnă, pentru a discuta mult despre literatură, despre poezie, despre creaţie. Este un loc de meditaţie încărcat de semnificaţii şi mai cu seamă de o vie receptivitate la adevăratele valori artistice. Este vorba de membrii Cenaclului literar Pannit Istrati al Văii Jiului. Sub îndrumarea lui Dumitru Dem Ionaşcu, secretarul acestui minişantier de creaţie literar-artistică, întreaga activitate a cenacliştilor se integrează organic in marele Festival naţional „Cintarea României“. Să facem cunoştinţă cu ciţiva dintre ei. Poezia lui Mircea Andraş impune printr-o gravă seninătate. Geneza simbolului compune un univers propriu, prin care elementele cele mai vii ale naturii contribuie la definirea unei stări sufleteşti, trădînd prezenţa unei puternice sensiblităţi : „în soare caerii de nori / se torc / şi niciodată nu e mai frumoasă / întoarcerea / spre vatra luminoasă / a pămîntului acestuia mănos / ce fiecare i-am adus prinos / o inimă / mustind a primăvară / şi-un gînd curat / şi-o pace milenară / şi flori“. (La marea sărbătoare). Versul curge liniştit, intensificînd o muzicalitate interioară prin care ideea realizează un nou scenariu vizual : „Ne întoarcem uneori din noi foţi strămoşi / uitarea o spargem / cu grija cioplitorului de vise“ (Întoarcere). Tematic, poezia lui Constantin Cimpeanu trădează aceeaşi deplină seninătate. Există inversul lui o mişcare circulară prin care mesajul îşi păstrează profunzimea semnificaţiei. Simbolul se simplifică. Cu toate acestea corespondenţa spirituală dintre poet şi imaginea transpusă prin cuvînt se amplifică radical : „priviţi cum vine zeul satului, / tatăl pîinii cu dimineţiie-n braţe, / cum rîd fintinile de dorul palmelor lui !...“ (întoarcere 1rogor). Cuvîntul, in concepţia poetică, capătă valenţe ale valorii eterne. Meditaţia lui Constantin Cimpeanu nu se întrerupe in datina imaginii, ci totul seacordează într-o certă contiguitate : „floarea cuvintului urcă in arbori / deschizindu-se visului, carte a sinelui neştiut / pină in truda osindei din zori“ (Destin). Mihai Mosila îşi conturează visul prin forţa sensului. Deşi există pericolul căderii in naivitate, forţa de sugestie a ideii poetice reformulează o nouă adîncime : „Ţara are forma unei piini / Ea a fost îndelung frămîntată. Se mai cunosc pe marginile ei ! Urme de muşcături. / Acum ea se coace domol, împlinindu-se / Pe vatra ei / Iar brutarii / O privesc treji pe uşa cuptorului" (Ţara). Enunţiativ ni se pare Vasile Lasconi. Proiecţia sensului se concentrează masiv într-o singură direcţie. Poetul nu neglijează posibilitatea comutării vizualului de la observaţia directă la transpunerea, în deplina lui libertate, a imaginarului : „purtăm pe umeri istorii şi flori / căci ţara toată e un bob de grîu / în care fumegă în alte furnale ! dmineaţa coboară din transparenţe de rîu" (Dimineaţa in patrie). De observat că limbajul acestor tineri poeţi duce la o nouă comunicare. Lirismul lor e o confesiune solemnă care pregăteşte sensiblitatea pentru a primi sugestia ideilor fundamentale. Meditaţia în jurul unei imagini generice se corelează pentru a da un sens mai înalt atitudinii filozofice. ALEXANDRU CALMACU Totul despre laureaţi „NUNTĂ IN BUCOVINA" Intimidată de ploaia de epitete din orice reportaj, cu un subiect bucovinean, încerc totuşi să fac vreo cîteva schiţe din unghiuri cit mai diferite, unei formaţii selecţionate din şase mii de oameni — Ansamblul folcloric „Bucovina" al Fabricii de tricotaje Zimbrul din Suceava. — Noi avem, dacă vreţi să ştiţi, aşa, un teatru popular muncitoresc, spune Maria Crăciun, sufletul întregii activităţi folclorice din fabrică. — Teatru muncitoresc folcloric, observă cu discreţie blonda preşedintă de sindicat, Feraru Elena. — Da, folcloric, încuviinţează Maria, dorind să spună cit mai repede cit mai multe detalii de regie, aşa zise secrete numai bune de divulgat unui reporter curios. — Păi, să notaţi în primul rind că Nunta in Bucovina a luat locul 1 şi-avem aşa : orchestra, dansurile populare, grupurile vocale, soliştii, exact aşa cum sunt obiceiurile din zona cea mai curată folcloric vorbind — satul Bilca. Fără nici un artificiu, mă-nţelegeţi ? Cu sumarese, cu catrinţă-n dungi... — Şi cu basma neagră, cu bundiţă parcă, aşa v-am văzut la Focşani, la faza republicană. — Da, să ştiţi, costumele și obiceiurile sint exact ca la strînsură cum se zice, pe toloacă, dar între noi, fie vorba, asta nu trebuie sâ notaţi, e destul de greo, că fetele noastre mai văd pe la televizor una alta, ba interpreţi ctre de nylon, cu iţari de poliester, catrinţe cu lame, cu paiete, cu fir auriu şi de-acolo văd tot felul de modele stricate; şi pe la spectacolele pe care Ie mai văd, eu nu ştiu ce ziceţi dumneavoastră, asta o discutăm între noi, femeile, da’ tare-i păcat să se strice bunătate de costumaţie, aşa de frumoasă. — Bine, dar văzînd spectacolele dumneavoastră şi celelalte mii de muncitoare, au un fel de Îndreptar de gust, un îndreptar estetic,, nu, ? — Aşa sperăm sâ fie, asta puteţi trece în articol, că noi am făcut totul ca să fie cit mai veridic ! — La selecţie întîi n-am avut curaj să ne prezentăm, a venit tovarăşa Crăciun şi ne-o încurajat şi ne-o spus că avem voce, şi ne-o pus să cintăm şi să spunem cîte-o poezie şi-aşa am intrat în formaţie eu şi Ursa Mihaela, de la „Ironfecţie“ şi Zară Lucrca care cintă foarte frumos de la „Finisaj“, şi Cora Maria, Lupaşcu Eugenia şi Alupului Elena, se amestecă în vorbă o tînără cu basma albastră. — Ei da, asta puteţi scrie, îmi dă voie Măria Crăciun, dar nu e indicat să pomeniţi că sunt numai muncitoare în formaţie. Asta din cauză că inginerele, cadrele cu studii superioare nu consideră că e de datoria lor să participe... — Dar la spectacolele ansamblului vin, nu ? — Asta da, asta chiar se poate nota. Vin la „Ziua întreprinderii“, cind e și cu tombolă, și le place. — Mai ales că totul e atît de autentic, iar scenariul alcătuit de Ilarie Curecheanu respectă... — Exact, mă întrerupe Maria Crăciun (descriere sumară , șatenă, ochelari cîntă doine, luptă împotriva poluării folclorului, ştie să lucreze cu oamenii, entuziastă, pasionată e un scenariu foarte bun, şi obiceiul e ca-n realitate, numai că asta rămine-ntre noi, sint multe lucruri pe care eu personal nu le înţeleg, in legătură cu folclorul ăsta. Apar texte peste noapte, sint obligatorii anumite, să le zic, genuri de cintece. — Şi interpreţii de ce le acceptă, de ce le cîntă dacă-şi dau seama de la bun început că nu sint de calitate, dacă nu le plac nici măcar lor, interpreţilor. — Vedeţi dumneavoastră, dar asta rămine intre noi, sper, concurenţa e mare, formaţii sunt multe, şi unele foarte bune, e pe urmă minduna care te pune în mişcare, faci nişte lucruri şi care nu-ţi convin, dar trebuia ca să iei premiu... — Dar publicul— — Să ştiţi, intervine repede Maria Crăciun, publicul e judecătorul cel mai bun, simte cind se-ntimplă ca interpreţii să fie caraghioşi, dar să ştiţi aşa, ca un secret al nostru, dacă şi radioul şi televizorul fac reclamă la atiţia cintăreţi îmbrăcaţi în nylon şi cu cîntece făcute de ei, oamenii se obişnuiesc, că-s cîntece uşurele şi-aşa de pe-o zi pe alta se strică gustul publcului. — Dar dumneavoastră vegheaţi, nu-i aşa... — Veghem, veghem noi, asta aşa e, cum zicea tovarăşa Coţofnea de la U.T.C., că veghem şi oricum, puteţi scrie, că interpretul trebuie să aibă o orientare foarte clară. Şi eu am luat locul întâi pe ţară cu o doină „Cine-a zis întii doina“ şi orchestra noastră a luat locunuii, pe urmă Paraschiv Burcea a luat locul trei la ţambal, Ileana Paţa e laureată, avem nişte rezultate, zice cu modestie suavă Maria. Dar dumneavoastră, desigur, puteţi scrie ce vreţi f Incintată atit de libertatea pe care am primit-o, şi de felul în, care a decurs interviul, cit mai ales de timbrul de autenticitate al ansamblului şi modul atît de cinstit în care o mină de tinere muncitoare înţeleg să păstreze faclorul bucovinean, consemnez această convorbire de culise. Ceea ce spectatorul vede însă pe scenă este un eveniment de cîntec, joc şi port popular, adică o Nuntă în Bucovina , înconjurata pe drept cuvînt de lauri şi de preţuirea noastră cea adevărată, atît de departe de zimbetul de circumstanţă pe care diverse manifestări „folclorice“ ni-l smulg cîteodată* CLEOPATRA LORINȚIU