Scînteia Tineretului, martie 1984 (Anul 40, nr. 10810-10836)

1984-03-01 / nr. 10810

„SCINTEIA TINERETULUI" pag. 2 ORGANIZAŢIA U.T.C. POATE SPRIJINI PROCESUL RE îNVĂŢĂMlNT Dialogul cu Adrian Grigore, clasa a XII-a B, Liceul indus­trial nr. S din Buzău, nu a fost dialogul cu elevul, ci cu secretarul comitetului U.T.C. Pentru că la acest liceu for­malismul activităţilor organi­zaţiei este eliminat, toate ac­ţiunile au în obiectiv ridicarea nivelului de cunoştinţe de cul­tură generală şi profesională a uteciştilor. — Ce întreprinde organizaţia de tineret din liceul vostru in sprijinul procesului de învă­­ţămint ? — Ne-am îndreptat atenţia spre clasele de mecanică, cla­se mai slabe. Urmărim elimi­narea diferenţelor dintre pro­file. Am luat legătura cu tova­răşii profesori pentru mărirea numărului orelor de pregătire şi de meditaţii. Din păcate, mulţi elevi, mai ales in clasa a IX-a, vin cu mari goluri în pregătire. La început a fost mai greu. Colegii noştri par­ticipau în număr mare la con­sultaţii, dar participarea lor era pasivă, încet, încet, cu perseverenţă, au devenit mai activi, şi-au mai astupat din goluri şi înţeleg mai uşor, au început să obţină rezultate mai bune. Apoi, am solicitat tovarăşilor profesori mai mul­te consultaţii şi ore de pregă­tire pentru elevii din anii ter­minali, mai ales la obiectele de examen : matematică, fizi­că, chimie. Vasile Andronic, responsabilul comisiei profe­­sional-ştiinţifice din comitet, are sarcina de a urmări parti­ciparea elevilor la aceste ore, la cercurile de matematică, fi­zică, chimie. Nu este vorba de tradiţionalele cercuri. Acolo se face performanţă şi elevii vin din pasiune, nu din necesitate. — Ce înţelegi prin „necesi­tate“ ? — Situaţia în care elevii nu reuşesc să se­­lămurească în orele de curs. Avem cercuri pe pasiuni, cum le zicem noi, la matematică, fizică, chimie, istorie, limba şi literatura ro­mână, electrotehnică, mecani­că. Avem mulţi colegi care se pregătesc multilateral. De exemplu , Adrian Iazu, Corina Enică, Silviu Stoica, clasa a XII-a A, au făcut o lucrare de cercetare cu tema : „Valo­rificarea apelor reziduale de la I.P.M.P. (întreprinderea de prelucrare a maselor plastice din Buzău, n.n.). — Aşadar, legarea strinsă cu producţia ? — Da, noi înşine sîntem pro­ducători. La cercul de electro­tehnică industrială, să vă dau un singur exemplu, Vasiîe Bo­­ronski, Doru Toader, Marian Stanciu, Ion Dumitraşcu, clasa a XII-a B, au făcut, în pro­cesul de autodotare, „Stimula­toare pentru procesele chimi­ce“. Aş putea să continui. Dar aş vrea să vă spun despre un cerc care, aparent, nu ne este pe profil : Cercul de literatu­ră şi folclor, cerc condus de tovarăşul profesor Gheorghe PROBLEMELE ŞCOLII VĂZUTE DIN BANCĂ Enache. La sesiunea de comu­nicări ştiinţifice, cu lucrarea „Tipologia baladei în judeţul Buzău“, „Jocuri de colind in judeţul Buzău“ au obţinut lo­cul II şi premiul special al ju­riului. Protagoniştii anchetelor folclorice pe teritoriul judeţu­lui sunt Silviu Stoica, Anda Gurău, clasa a XII-a A, Da­niela Lăcătuş şi Niculai Mag­dalena, clasa a X-a B. Daniela este de fapt responsabila cer­cului din partea comitetului U.T.C. — La ce se referă cercurile tehnico-aplicative ? — Tot un singur exemplu : pentru formarea gîndirii eco­nomice a elevilor, pentru edu­carea lor în spiritul cerinţelor economiei noastre, am organi­zat cercul tehnico-aplicativ economic. Mai avem şi alte cercuri. Tot pentru pregătirea noastră multilaterală avem or­ganizat cercul „Prietenii mu­zicii“, cerc necesar educaţiei noastre estetice. Trebuie să în­ţelegeţi că este vorba de pro­punerile uteciştilor, de asigu­rarea timpului şi a spaţiului, a participării, din partea comi­tetului U.T.C., de răspunsul la solicitări al tovarăşilor profe­. Fiecare joi este o zi ocu­pată pentru elevii Liceului de chimie industrială din Buzău. Este adevărat 7 — E adevărat. Săptămînal, alternativ, organizăm activită­ţile : „Cei mai buni continuă“ şi „Serile Liceului de chimie industrială“. — Despre Ce este vorba 7 — Este vorba de concursuri. Tematica cuprinde proble­me de specialitate, aspecte din literatura română şi universa­lă, istoria şi civilizaţia poporu­lui român, judeţul Buzău pe coordonatele socialismului, „Din gîndirea social-politică a tovarăşului Nicolae Ceauşescu“, probe artistice. M-am referit la „Cei mai buni continuă“. Fiecare clasă vrea să continue aşa că, vă daţi seama, concu­renţa este mare. „Serile Liceu­lui de chimie industrială“ este tot un concurs. Pe grupe de clase, respectiv in fiecare sea­ră, cîte două clase prezintă o oră de informare politică şi un program artistic. Juriul, alcă­tuit din cadre didactice, acor­dă note, face clasamentul, apoi, completează informarea şi dă sugestii colectivelor de elevi în legătură cu îmbunătă­ţirea pregătirii lor. în juriu sunt cadre didactice de specia­litate. Se apreciază numărul participanţilor la discuţie, pro­funzimea înţelegerii temei puse în discuţie, calitatea în­trebărilor. Nu ne lăudăm, dar şi din cauza acestui concurs, inclus in faza de masă a Fes­tivalului naţional „Cîntarea României“, la noi, informările politice se desfăşoară corect, serios. Chiar dacă in fiecare joi cineva clştigă, o clasă, cîştigători sîntem cu toţi. — Poţi să faci o cuantificare a acestor acţiuni ? — Da. Trimestrul I l-am în­cheiat cu un procent de pro­­movabilitate de 84,5 la sută, dintre care aproximativ 60 la sută medii peste 7. Vă rog să nu scăpaţi din vedere ceea ce am spus înainte. Vin mulţi elevi cu goluri în cunoştinţe. Pe parcurs ele sunt recuperate. La sfîrşitul anului, procentul va fi mult mai mare. Şi mai e ceva : nu uitaţi că tovarăşii profesori sunt foarte exigenţi. M. VERGU Redeveniţi pentru o clipă elev LADISLAU BÖLÖNI — Cum e viaţa în divizia „A" stimate Ladislau Bölöni ? — Numai uşoară nu se poate numi. Asta pentru a lămuri de la început că a face fotbal de performanţă, la modul se­rios, nu înseamnă numai a da cu piciorul în minge. — De cind faceţi sport de per­formanţă ? — De circa 15 ani. — Asta e o cifră frumoasă, pentru care vă felicităm, dar tot ea mă face să vă întreb ce vă spune­m propos de anii de şcoală . — Ce repede trece timpul! Am făcut prima parte a liceului la Tirnăveni şi am continuat la „Papiu Ilarian“ din Tîrgu Mu­reş. De aici păstrez cele mai frumoase amintiri. Retrăiesc farmecul acelor ani numai pri­vind în tribune, văzind cîţi copii se află acolo. Asta îmi dă sentimentul că nu am îmbătrî­­nit şi sînt de-o vîrstă cu ei. — Mai tinerii cititori ar fi interesaţi să ştie dacă aţi fost un elev de nota 10. — în primii ani de şcoală şi prima parte a liceului da, am fost. Apoi am fost şi de 8—9. Intrasem tare în sport şi asta s-a văzut. — Revenind la asta, cum reu­şeaţi să îmbinaţi sportul cu car­tea 7 Şi încă ceva : cum pri­veau părinţii pasiunea pentru fotbal 7 — Am reuşit, nu vreau să par lipsit de modestie, pentru că am avut dintotdeauna ambiţia lu­crului bine făcut. Familia nu a avut nimic împotriva fotbalului şi cred că tocmai asta m-a în­demnat să tratez şcoala în ge­neral, cu responsabilitate, pen­tru că anii trec şi după o anu­mită vîrstă nu se mai poate trăi numai din fotbal. — Aţi purtat părul lung în perioada liceului 7 — Destul de lung. — Fiind şi sportiv, aveaţi succes la fete 7 — Do, da. Din păcate nu şi la cine aş fi dorit eu. — Ce alte pasiuni aţi mai avut în acei ani 7 — în afara sportului, care îmi ocupa cea mai mare parte a timpului, lectura şi filmul au rămas pînă astăzi prieteni de nedespărțit, mai ales în perioa­dele de recuperare. — în timpul orelor vă zbura gindul la fotbal 7 — Uneori. Poate unii nu mă vor crede, însă la ore reuşeam să mă concentrez pentru a prin­de cit mai mult din explicația profesorului. — Vă plăceau muzica, dansul 7 — Desigur. Din păcate, din cauza sportului care îmi impu­nea un anume regim de viață, mergeam destul de rar la cea­iuri. Fetele vor fi poate dezamă­gite — nu sunt un foarte bun dansator. — Ați avut vreodată nota scăzută la purtare . — O singură dată, in clasa a Xl-a, din cauza... părului. — Pe atunci fetele jucau fotbal 7 — încă nu apăruse această pasiune. După părerea mea fotbalul feminin rămîne doar un spectacol de plajă sau de... iarbă verde. — Din cite imi spuneaţi, ex­­cluzind perioadele de recupe­rare, munciţi circa 8—10 ore pe zi. Oboseala fizică și psihică, accidentările nu vă fac să vă gindiţi să puneţi ghetele în cui . — Dimpotrivă. Nimic nu se face fără efort, fără ambiţie. Tocmai astfel de situaţii trebuie să te îndîrjească, să te mobi­lizeze mai mult. — Să revenim la şcoală. Aveţi o fetiţă, îi urmăriţi ac­tivitatea şcolară. Veţi fi cred de acord că elevul de astăzi, cel de liceu mai ales, este foarte aglomerat. Ce credeţi, in condi­ţiile de azi, un elev mai poate face sport de performanţă ? — Pentru a împăca aceste două laturi este într-adevăr foarte greu. Nu este insă impo­sibil. Cred însă că succesul de­pinde şi de tipul structural al tînărului, de modul cum dema­rează în viaţă. Deci, de modul cum este îndrumat incă din pri­mii ani. — Aţi reuşit de prima dată la facultate ? La ce aţi făcut me­ditaţii ? — Nu am făcut meditaţii pen­tru că am avut nişte profesori excepţionali. Părinţii la rindul lor vegheau să învăţ cu seriozi­tate, repetindu-mi mereu că fotbalul e fotbal şi cartea — carte. I-am ascultat și, intr-ade­văr, am intrat din „prima“ la stomatologie. — Ce ziceţi, poate exista li­cean neindrăgostit . — După părerea mea nu sca­pă nimeni. In fond, cum spu­neam mai sus, sunt anii cei mai frumoşi. E frumos să fii îndră­gostit la 16—17 ani, deşi atunci ţi se întîmplă să suferi şi reali­zezi „frumosul“ abia mai tîrziu. E frumos să fii elev şi să fii în­drăgostit primăvara, cinci odată cu natura rehasc şi speranţele. Şi revenind la farmecul din anii de liceu, aş încheia spunind tinerilor mei prieteni că este necesar să înţeleagă, că nicio­dată timpul nu se va regăsi in sentimentele şi gindurile lor, decit dacă vor şti să-l foloseas­că aşa cum trebuie. Altfel, nu vor putea retrăi peste ani, la cea mai înaltă tensiune, aseme­nea clipe. ALEXANDRU STROE La includerea ediţiei Ne-a surprins martie, cu as­falt umed şi pilment reavăn, cu verde abia bănuit şi tre­murat şi fraged lingă respira­ţia subţire a ghioceilor din colţul marilor bulevarde. Ne-a surprins martie, cu zimbet Împletit un roşu şi alb. Ispiti­tor spre bucurie şi speranţă şi oraşul pare să accepte fără condiţii capitularea in faţa aro­mei dinspre cîmp, in invazia de primăvară. Ne-a surprins, iată, acest 1 Martie, dragi prieteni, şi. In febra activităţii redacţionale, am realizat tîr­ziu începutul de primăvară, inţelegind că lectura acestei pagini o veţi face alături de zimbetul mărţişorului oferit colegelor Voastre de bancă, de clasă, de şcoală... Alăturăm acum, la închiderea ediţiei, gindul nostru de mărţişor pen­tru toate cititoarele noastre, gind de bucurie şi încredere, alături de urarea unui început de primăvară plin de împliniri şi succese! (O. N.). DESPRE UN ANUME FEL DE IUBIRE Mentalitatea mamiţei domnu­lui Goe se mai păstrează, din păcate, şi astăzi. Evident, nu, nu vom vorbi în acest articol despre actualitatea clasicilor, ci de greşita înţelegere şi manifes­tare a dragostei părinteşti. ★ Cati L. este în clasa a X-a , la Liceul industrial nr. 2 din Giurgiu. In trimestrul I a reuşit să facă : 9 corigenţe, 4 medii de 5 (de fapt, tot cori­gente, medii de 4,50), să obţină media 6 la purtare şi 98 de ab­senţe din care 67 nemotivate, în trimestrul al II-lea are deja 64 de absenţe nemotivate, 2 note de 3 şi 3 note de 4. Facem cu­noştinţă . Cati este o adolescen­tă mică de statură, slăbuţă, cu nişte ochi mari adumbriţi de gene lungi şi dese, păr lung şi breton. O pereche de cercei, tip toartă, de mărimea unei monede de 3 lei, îi atîrnă ne­firesc şi ridicol de urechi. Cla­sica bentiţă lipseşte. Ne-am cu­noscut la şcoală. „De unde ai cerceii 7“ „Mi i-a adus tata.“ „Ii meriţi 7 Ţi se potrivesc 7“ „Mi se potrivesc. Nu-i merit, dar tata nu are de unde să ştie acest lucru. Este plecat departe“. „Ce face acolo 7“ „Munceşte.“ „Ce 7“ „Nu ştiu.“ „Nu ştii 7“ „NU ştiu Ce munceşte. Poate e fierar betonist.“ „De cind nu l-ai mai văzut 7“ „De mai bine de un an. Nu poate veni des. Trebuie să muncească şi apoi să aştepte să-şi ia concediul.“ „Ce ţi-a mai adus 7“ „Mărun­ţişuri , bluze, pulovere, panta­loni, şaluri etc. Lucruri foarte mici“. „Tu i-ai arătat carnetul de elev 7“ „N-am carnet de elev. N-am primit.“ „I-ai spus ce note ai ?“ „Nu le-am spus că mi-a fost teamă.“ Mama elevei lucrează la „Prefabrica­te“. Dirigintele, ing. Stelian Cioacă, a aflat foarte greu unde lucrează mama lui Cati, pentru simplul motiv că fata dădea mereu informaţii false. Mama nu ştia că fata are absenţe, că are medii şi note aşa de mici. La şedinţele cu părinţii nu vine că nu are timp. In alte zile tot nu are timp să vină la şcoală. „Dar, dacă stă şi fata 1­2 zile acasă, ce mare lucru e ?“ Nici acum mama nu are o imagine reală a situaţiei fe­tei. Ea nu i-a spus mamei pen­tru a nu o dezamăgi. Ce speră Cati ? Că va trece totuşi clasa, că va urma cursurile şcolii pro­fesionale in meseria de croito­reasă, că părinţii nu vor fi dezamăgiţi. In acest timp, pă­rinţii nu ştiu, sau se fac că nu Ştiu, ii oferă fetei stimulente, o string la piept cu dragoste. Lăcrămioara C., tot în cla­sa a X-a­­, este singură la părinţi, în trimestrul I are o situaţie cu totul ,,strălucită“ : 12 corigenţe, plus alte 4 „mas­cate“ (respectiv, 4,50), 6 la prac­tică, 6 la purtare, 121 de ab­senţe nemotivate. Părinţii s­au ŞCOALA ŞI FAMILIA — O RĂSPUNDERE UNICA despărţit în urmă cu cîţiva ani. „Noul“ tată nu are autoritate, „vechiul“ tată nu s-a interesat niciodată de situaţia fetei, mama ei nu a venit niciodată la şcoală. Dinsa ştie că Lăcră­mioara pleacă de acasă, dar nu a fost curioasă să afle unde ajunge, de fapt, copilul dînsei. Şi totuşi, mama a aflat. Fata iubitoare, în faţa tristei desco­periri, a avut o tentativă de si­nucidere. Gestul ei este capabil să ne sensibilizeze 7 Nicidecum. Dar o mamă 7 Adică o fiinţă care a dat naştere unei alte fiinţe 7 îşi strînge copilul la piept cu spaimă, cu disperare. Vrei să moară copilul ?! Silvia P. a venit prin tran­sfer de la Liceul 21 din Bucureşti, la sfîrşitul lunii no­iembrie 1983. Fără situaţia la învăţătură. Aceasta, situaţia la învăţătură, a sosit în 22 februa­rie 1984. Cu promptitudine ?!? Şi care sînt concluziile la sfîr­şitul trimestrului 17 10 cori­gente şi 3 obiecte cu situaţia neincheiată ; 25 de absenţe ne­motivate în 22 de zile. In tri­mestrul al II-lea? 96 de absenţe nemotivate. Mama este recăsăto­rită. Soţul dinsei este bolnav, nu se poate interesa de Silvia. Mama, ospătăriţă în Giurgiu, nu se interesează nici dinsa. La repetate apeluri a venit o dată la şcoală. A aflat ce era de aflat şi atît. „Silvia are multe rude in Giurgiu. Merge in Vizită.“ Ioana N. de la clasa a X-a L, are rezultate mai deose­bite. Nu are nici o corigenţă (e adevărat, 7 medii de 5 !) şi nota 7 la purtare. Este tunsă după moda punck, părul oxigenat, iar ochii păstrează urmele fardului. Mama este muncitoare la „Du­năreană“. Ioana este singurul copil, copil căruia nu-i lipseşte nimic. In clasa a X-a are deja „încurcături sentimentale“. Spu­ne o poveste cum că ar fi ca­lomniată şi, că, de fapt, nu este singura in astfel de situaţii. Adică, ea calomniază. In de­cembrie, mama Ioanei a luat prima dată legătura cu şcoala. A aflat şi s-a supărat. Ioana a încercat să se sinucidă. Mamei i s-a făcut rău. Dar, ca mamă iubitoare, o menajează pe Ioana de şocuri. Adică o lasă să se oxigeneze, să se fardeze... Daniela S. clasa a X-a L, are în persoana mamei apă­rătorul ideal. „Daniela nu e vinovată“. Vorbeşte mult şi În­cearcă să convingă: „Daniela este un copil bun. Alţii sunt răi“. Daniela, copilul cel bun, are 2 corigenţe, 10 medii de 5, 2 medii de 6, 1 de 8, 2 de 7 şi 7 la pur­tare, absenţe nemotivate. Tatăl ei nu are timp să vină la şcoală. A venit la solicitări mama care este casnică. Efectul 7 Aşadar, putem vorbi şi în aceste citeva cazuri de iubire 7 De adevărată iubire 7 Sau este vorba de atitudinea struţului care-şi ascunde, capul în nisip, crezînd că dacă el nu vede, nu-l vede nici pe el nimeni . Evi­dent, aceste întrebări sunt reto­rice. Cu toţii, chiar şi părinţii despre care am vorbit, ştiu răs­punsul. Dar numai cind e vor­ba de alţii. MIOARA VERGU O lume pentru 16 ani La cei peste 70 de ani, ingi­nera şi profesoara emerită Con­stanţa Marinescu, acum, evi­dent, pensionară, ar putea să trăiască mai mult din amintiri. Pentru că aceste amintiri sunt intr-adevăr bogate şi semnifica­tive din perspectiva unei vieţi intregi dedicate învăţămintului agrotehnic românesc: mai mul­tele manuale şi lucrări de spe­cialitate ce-i poartă numele, or­dinele şi decoraţiile (între ele Ordinul Muncii, clasa a IlI-a), diplomele ce împodobesc un pe­rete din locuinţa sa din strada Cimpineanca, bloc 4T, scara D, ap. 47 parter, ca şi numeroasele fotografii ce surprind aspecte ale acestei bogate activităţi. Constituie în acest sens un ar­gument convingător. Cu toate a­­cestea însă, Constanţa Marines­cu continuă să alăture aminti­rilor o activitate neobosită, ale cărei roade se pot uşor consta­ta de cei cărora le este aproape. Vă veţi Întreba, fireşte, despre rostul unui personaj trecut de 70 de ani intr-un articol dedicat adolescenţei ! II veţi descoperi, nu ne îndoim... O după-amiază obişnuită de toamnă, cu soare îngăduitor şi adiere de vint abia bănuită, Constanţa Marinescu şi-a în­cheiat măruntele activităţi coti­diene şi, relaxată, deschide fe­reastra dinspre „micul parc“, de fapt un spaţiu verde în jurul blocului, bine îngrijit, realizat în bună măsură cu specii vege­tale procurate de ea însăşi, pen­tru a se bucura de evoluţia fie­cărei plante in parte. E liniştită şi zîmbeşte cu mulţumire. Pri­virea îi alunecă înspre curtea şcolii din apropiere (la numai cîţiva metri blocul se învecinea­ză cu Şcoala generală nr. 82) şi se miră de liniştea neobişnuită la această oră. „Or fi avind­­practică, îşi zice, sau au termi­nat azi mai devreme“, în aceeaşi clipă, dinspre spaţiile destinate atelierelor şcoală aude glasuri a căror intensitate crescută o re­marcă cu o undă de nedumerire. In scurt timp, un grup de elevi, foarte bine dispuşi, apar in curtea şcolii, in atitudini deloc adecvate uniformei pe care (unii) o poartă, gesticulind larg, h­ripingindu-se, strigind sau izbucnind in hohote de una ne­controlate. Bătrina este nedu­merită, mai ales cind în mina unora zăreşte sticle cu alcool mai mult sau mai puţin pline. La rindul ei, ceata zgomotoasă o remarcă la fereastră. Hohotele de ris şi gesturile obraznice se înteţesc. „Hei, mamaie, strigă cineva, ascultă, bre, nu vrei o duşcă de whisky­­“. Bătrina mai prinde să zărească gestul şi să se retragă îngrozită : din mina „amabilului“ ofertant, sticla goală ţişneşte cu putere, pentru a se sparge cu zgomot in pere­tele de lingă fereastra locatarei. Cîţiva centimetri numai şi... Bătrina tremură îngrozită, nu ştie cum să procedeze, aşteaptă tremurînd şi numai tîrziu, după ce rîsetele şi hohotele batjocori­toare dispar, îndrăzneşte să se apropie de fereastră pentru a o închide. Nu se poate opri să nu se gindească la fragilitatea aces­tei ferestre, zgomotul sticlei sparte îi persista ameninţător in auz... Pentru o vreme — linişte. In scurt timp însă, din holul de la intrarea blocului (scara D, bloc 4T, Titan), aceleaşi hohote şi voci agresive. Pe sub uşa batri­­nei pătrund adevărate valuri de fum de ţigară. Nu îndrăzneşte să deschidă uşa, a mai făcut-o odată, fără nici un rezultat. Nu îndrăzneşte să deschidă nici fe­reastra. Fumul îl face totuşi foarte rău. Panicată, începe să plingă. E singură, prea singură, oare ce s-ar putea... „Asemenea situaţii­­“ îmi spu­ne cu tristeţe Constanţa Mari­nescu, in biroul de la redacţie, unde ne-a in­ltat , se petrec în ultimul timp aproape seară de seară. Vă rog să mă credeţi că nu mai ştiu ce sa fac. Am cerut sprijinul administraţiei blocului, dar fără nici un rezul­tat. In fiecare seară holul de la intrarea scării noastre este plin de aceşti elevi, care-i transfor­mă, ca şi subsolul, in bar (sub­solul,­ uneori, chiar in W.C. !). Fum, alcool, trivialităţi, jocuri de noroc. Am incercat de citeva ori să le vorbesc, dar m-am ales numai cu vorbe batjocoritoare. Vă rog să mă credeţi, nu mai ştiu ce să fac. Veniţi sâ vă con­vingeţi, nu numai eu, dar şi cei­lalţi locatari vă vor confirma a­­ceste fapte...“. Nu puteam ignora, desigur, un asemenea apel, aşa că, in scurt timp, am ajuns la faţa locului. Am ocolit, înaintea discuţiilor cu mai mulţi locatari, Întreg blocul 4 T, pentru a înţelege mai bine veridicitatea sesizării. Am constatat astfel apropierea la numai ciţiva metri a şcolii nr. 82, am remarcat frumosul Spa­ţiu verde din preajmă ca şi po­teca bătătorită ce ii strică din­ farmec, potecă ce se opreşte exact la mijlocul gardului şcolii, fiind cit se poate de limpede un anume fel de ieşire sau intrare al unor elevi in curtea şcolii. Am văzut zidul blocului fh­izgă­­lit şi scrijelat cu obscenităţi. Am văzut treptele celor două scări (D, din blocul 4T şi A din blocul 3T, vecine) pline de scrum, chiştocuri de ţigară, alte gu­noaie. Am văzut geamuri sparte la garaje şi arbuşti sau arbori rupţi. „E adevărat, îmi spune locatara de la apartamentul 48, seara se adună aici mai mulţi copii din jur, dar pe noi nu ne priveşte, şi, in fond, unde să se ducă 7“.­­Este momentul să spu­nem că s-a propus amenajarea unui spaţiu destinat copiilor şi adolescenţilor la care insă s-a renunţat !). Locatara Ana Mia­­nof, de la apartamentul 2, scara A, blocul 3T, este însă mult mai indignată confirmînd întru to­tul spusele Constanţei Marines­cu referitoare la fum, alcool, trivialităţi, la prezenţa seară de seară, zgomotoasă şi perturba­toare pentru locatari, a grupului de elevi ce se string aici. Am sunat la apartamentul 46, de pe scara D a blocului 4T, unde lo­cuieşte Bucur Dumitru, pre­şedintele asociaţiei de locatari, dar nu am primit răspuns. La alte apartamente, asemenea. Şi totuşi, am aflat, în repetate rin­­duri mai mulţi locatari au in­tervenit indignaţi în favoarea restabilirii liniştii. Cu stupoare am aflat insă, in discuţia ulte­rioară cu tovarăşul Ioan Bârnă, directorul Şcolii generale nr. 82, Că unii dintre aceşti locatari se fer­esc să mai intervină, de tea­ma „represaliilor“ , unul din ei a fost molestat serios după o a­­semenea intervenţie, altcineva îşi parchează maşina in faţa Circumscripţiei nr. 13 de miliţie, din apropiere, de teama acelo­raşi „represalii“ cu care deja a fost ameninţat de adevărata „bandă“ a adolescenţilor ce se strînge aici în fiecare seară. „în ceea ce ne priveşte, ne spune in continuare tovarăşul director, am încercat in repe­tate rinduri să intervenim. Noi nu avem decit cîţiva elevi, din clasele V—VIII, în aceste blocuri, dar se pare că vin şi foşti elevi ai şcolii, ca şi alţii de la alte şcoli. Se string in curtea şcolii sau la intrarea blocurilor amintite, mai ales seara, şi ne provoaca destule necazuri. N-am reuşit să aflăm insă cine sunt, elevii noştri se tem, o mărturi­sesc deschis, să-i numească. Am făcut, in această situaţie, un apel la Circumscripţia 13 de miliţie, solicitînd sprijinul. Situaţia ne-a adus intr-adevăr la exaspe­rare !“ Aşadar lucrurile sunt cît se poate de clare : o adevărată bandă de mai mici sau mai mari derbedei (mulţi dintre ei purtind, din păcate, matricola de elev !) a reuşit să impună în curtea Şcolii generale nr. 82 ca şi a blocurilor din apropiere o atitudine de sfidare a celor mai elementare reguli ale bunei cu­viinţe. Aceasta, fie sub privirile îngăduitoare sau indiferente ale unor locatari, fie revoltate, ale celor mai mulţi. Desigur, in a­­cest context, primul factor edu­caţional ce ar trebui vizat pare a fi Şcoala generală nr. 82, ale cărei eforturi de rezolvare a si­tuaţiei puse sub semnul lui „am încercat“, „ne-am străduit“ „dar ce să facem ?“ nu constituie in nici un caz un răspuns de na­tură sa satisfacă. Dar, tot un a­­devăr este şi faptul că şcoala singură (am mai spus-o) nu poate fi de-ajuns. Ce se intîm­plă de fapt cu familiile acestor elevi, desigur, multe locuind în chiar blocurile vizate ? Este oare atît de necesară intervenţia or­ganelor de miliţie (care în ulti­mă instanţă vor interveni cu promptitudine, nu ne îndoim, cu atît mai mult cu cit Circum­scripţia nr. 13 se află în imedia­ta apropiere d­in rezolvarea unei asemenea situaţii, sau riscăm să fim trataţi drept „visători incurabili“ dacă ne mai îngăduim să credem că sunt suficiente puterea de autoanaliză a acestor adoles­cenţi sau a colegilor lor (ni s-au dat exemple de tineri foarte se­rioşi în blocurile vizate, care nu participă la „serile“ amintite), responsabilitatea care să-i con­ducă, ea însăşi, la renunţarea la actele de sfidare a bunului simţ comise . Nu ne îndoim că şcoa­la, familiile celor vizaţi, opinia publică a tuturor locatarilor vor înţelege bine necesitatea conju­gării eforturilor in elucidarea acestei situaţii, pentru evitarea suportării, in caz contrar, atît de către turbulenţii amintiţi, cît şi de familiile lor, a rigorilor mult mai aspre ale legii. Vom reveni. GABRIEL NASTASE „TEMA 13: BĂTIÎETCA!“ (sau despre bătrîneţe şi nu numai...) JOI 1 MARTIE 1984 Spune cît cheltuieşti... CITEVA NECESARE PRECIZĂRI De la început ne permi­tem să facem o observaţie — dulcea şi aparent nevinovata ipocrizie ce însoţeşte de regulă înminarea banilor de buzunar. Părintele simte nevoia unei pa­ranteze moralizatoare, în timp ce copilul nu uită niciodată să dea toate asigurările verbale că aceşti bani vor fi cheltuiţi aşa cum se cuvine şi numai pe lu­cruri importante etc. Nu vor lipsi, desigur, pertractările, mi­cul şantaj sentimental, politica faptului împlinit, la care pă­rintele, nu rareori în criză de argumente, va face apel la pro­priul său exemplu, la acea nos­talgică excursie în timp ce în­cepe cu uzuala formulă a lui „pe vremea mea“, formulă ce interzice de fapt de la Început, orice dialog, de vreme ce se recunoaşte că „vremu­rile" părintelui şi ale copilu­lui nu coincid, sînt altele. Vîr­­sta cuprinsă intre 16 şi 18 ani are nevoie de exemple, dar din acelea credibile, controlabile, lipsite de ostentaţie moraliza­toare. Aceste exemple sunt în jurul nostru, se consumă chiar sub privirile noastre, dar de cele mai multe ori trecem pe lingă ele cu indiferenţă ori fal­să superioritate. OMUL DE LINGĂ NOI... ...se numeşte Marian S. şi este elev în clasa a X-a a Liceului industrial nr. 28 din Bucureşti. Practic, la virsta lui, de 16 ani, datorită unei tragice întîm­­plări, nu-şi cuunoaşte părinţii. Rămas singur la numai 3 ani, Marian va fi crescut de bunici (părinţii mamei), domiciliaţi undeva in judeţul Teleorman, în comuna Mereni. Hotărlrea ca Marian să vină la Bucureşti şi să-şi continue stu­diile liceale a fost luată după o justă curţipănire, bunica (fe­meie în vîrstă, 74 de ani). Care nu se mai putea ocupa de edu­caţia nepotului, bunicul dece­dat, nişte unchi de la Bucureşti care se angajaseră să se ocupe de creşterea lui Marian etc. au fost tot atîtea argumente. Din păcate pentru copil (aşa cum dealtfel se şi intîmplă în via­ţă) socoteala de acasă nu s-a potrivit cu ceea ce putea să-i ofere unchiul său, pentru care 500 lei (pensia de urmaş a lui Marian) părea prea puţin, ne­mulţumitor de puţin. Nu vrem să intrăm în amănunte şi să de­scriem ori ce condiţii de viaţă şi educaţie a avut parte Marian la rudele lui. Un­ lucru e sigur, băiatul nu a luat hotărîrea să se mute la bunici (părinţii ta­tălui, de astă dată) fără să fie în drept să o facă. într-un fel, pentru Marian So­viata îi este încă datoare. El trebuie pe mai departe să suporte dușmănia (oarecum firească) stabilită in­tre cele două familii (cea a mamei și cea a tatălui), sa su­porte severitatea bunicului care îi interzice orice legătură cu bunica de la Mereni, de care (firesc) se simte ataşat etc. Bani de buzunar nu a avut a­proape niciodată. Nu e preten­ţios şi nici atras in mod deose­bit de aşa-zisele distracţii. Ştie în schimb să preţuiască un ban, dacă ii are, ştie să-l pună de o parte. Viaţa l-a în­văţat să fie prevăzător, calculat. Preferă să stea mai mult în casă. El este un însingurat, trăind in felul său o vină care nu-i aparţine. Drama părinţilor lui îl implică insă în continua­re şi la o privire superficială ea nu are nici o legătură cu mult discutata noastră proble­mă a banilor de buzunar. Orice comparaţie cu situaţia lui pare abuzivă. Şi într-adevăr Marian nu este neapărat un exemplu, aşa cum s-ar crede din povesti­rea noastră, cu­ un profitabil prilej de reflecţie. Prin natura lucrurilor, Marian S. are (sau cel puţin aşa am înţeles noi) noţiunea valorii muncii şi a banilor, fie ei de bu­zunar sau nu. Pentru el angajarea într-o întreprinde­re la terminarea celor 10 cla­se este mai mult decit o şansă d­e o necesitate, prin care va avea acces la mult dorita inde­pendenţă, la afirmarea propriei lui demnităţi. Colegii lui cla la a X-a A (şi nu numai ei) ar avea ce să înveţe din efortul lui Marian de a nu se recu­noaşte învins. N-am vrea ca să se creadă că el este un sfint. Se mai intîmplă să lipsească de la şcoală, să ia note proaste etc. Ca să revină la linia de plutire, citeodată colegii îl a­­jută, aşa cum pot (măcar cu o vorbă bună) — alteori nu. Dar în nici un caz nu se poate spu­ne că Marian S. este un elev problemă. Neavînd bani de bu­zunar, lipsit de afecţiune, sim­­ţindu-se mereu „un caz“ la care toată lumea priveşte cu o steri­lă şi chiar ipocrită­ compasiune, Marian are ceea ce s-ar putea numi căderi de voinţă, dese e­­vadări in­­ lumea călduţă a re­veriei,­ şi a claustrării in sine. La rindul lor, colegii par să-l înţeleagă, împrumutîndu-l (cînd e cazul) cu anumite sume de bani şi crezînd prin aceasta că l-au ajutat şi au făcut totul pen­tru el. Nimeni nu s-a gîndit să-l Invite o singură dată la el acasă, să-i ofere (citeva ore in­tr-o zi de duminică, să zicem), tot ceea ce banii nu-ţi pot ofe­ri — adică, afecţiunea şi căldu­ra sufletească a unui cămin. Trebuie să înţelegi în primul rînd drama­­omului de lingă tine şi abia apoi să pricepi că, in­tr-adevăr, banii nu sunt totul în viaţă. Căzni, lui Marian S. este o excepţie, dar oricum ar fi, el invită pe toţi cei de-o vîrstă la un plus de maturita­te in gîndire, la un plus de res­ponsabilitate morală, ceea ce trebuie să transpară, ca în toa­­te­ acţiunile noastre, şi din felul în care cheltuim aceşti mult pomeniţi bani de buzunar. O spunem incă o dată cu riscul chiar de a părea pedanţi. Lec­ţiile de viaţă nu se iau nemij­locit, prin experienţă proprie, ci şi observând şi inţelegind, aşa cum aminteam mai sus, pe omul de lingă noi. SORIN PREDA

Next