Scînteia Tineretului, martie 1984 (Anul 40, nr. 10810-10836)
1984-03-01 / nr. 10810
„SCINTEIA TINERETULUI" pag. 2 ORGANIZAŢIA U.T.C. POATE SPRIJINI PROCESUL RE îNVĂŢĂMlNT Dialogul cu Adrian Grigore, clasa a XII-a B, Liceul industrial nr. S din Buzău, nu a fost dialogul cu elevul, ci cu secretarul comitetului U.T.C. Pentru că la acest liceu formalismul activităţilor organizaţiei este eliminat, toate acţiunile au în obiectiv ridicarea nivelului de cunoştinţe de cultură generală şi profesională a uteciştilor. — Ce întreprinde organizaţia de tineret din liceul vostru in sprijinul procesului de învăţămint ? — Ne-am îndreptat atenţia spre clasele de mecanică, clase mai slabe. Urmărim eliminarea diferenţelor dintre profile. Am luat legătura cu tovarăşii profesori pentru mărirea numărului orelor de pregătire şi de meditaţii. Din păcate, mulţi elevi, mai ales in clasa a IX-a, vin cu mari goluri în pregătire. La început a fost mai greu. Colegii noştri participau în număr mare la consultaţii, dar participarea lor era pasivă, încet, încet, cu perseverenţă, au devenit mai activi, şi-au mai astupat din goluri şi înţeleg mai uşor, au început să obţină rezultate mai bune. Apoi, am solicitat tovarăşilor profesori mai multe consultaţii şi ore de pregătire pentru elevii din anii terminali, mai ales la obiectele de examen : matematică, fizică, chimie. Vasile Andronic, responsabilul comisiei profesional-ştiinţifice din comitet, are sarcina de a urmări participarea elevilor la aceste ore, la cercurile de matematică, fizică, chimie. Nu este vorba de tradiţionalele cercuri. Acolo se face performanţă şi elevii vin din pasiune, nu din necesitate. — Ce înţelegi prin „necesitate“ ? — Situaţia în care elevii nu reuşesc să selămurească în orele de curs. Avem cercuri pe pasiuni, cum le zicem noi, la matematică, fizică, chimie, istorie, limba şi literatura română, electrotehnică, mecanică. Avem mulţi colegi care se pregătesc multilateral. De exemplu , Adrian Iazu, Corina Enică, Silviu Stoica, clasa a XII-a A, au făcut o lucrare de cercetare cu tema : „Valorificarea apelor reziduale de la I.P.M.P. (întreprinderea de prelucrare a maselor plastice din Buzău, n.n.). — Aşadar, legarea strinsă cu producţia ? — Da, noi înşine sîntem producători. La cercul de electrotehnică industrială, să vă dau un singur exemplu, Vasiîe Boronski, Doru Toader, Marian Stanciu, Ion Dumitraşcu, clasa a XII-a B, au făcut, în procesul de autodotare, „Stimulatoare pentru procesele chimice“. Aş putea să continui. Dar aş vrea să vă spun despre un cerc care, aparent, nu ne este pe profil : Cercul de literatură şi folclor, cerc condus de tovarăşul profesor Gheorghe PROBLEMELE ŞCOLII VĂZUTE DIN BANCĂ Enache. La sesiunea de comunicări ştiinţifice, cu lucrarea „Tipologia baladei în judeţul Buzău“, „Jocuri de colind in judeţul Buzău“ au obţinut locul II şi premiul special al juriului. Protagoniştii anchetelor folclorice pe teritoriul judeţului sunt Silviu Stoica, Anda Gurău, clasa a XII-a A, Daniela Lăcătuş şi Niculai Magdalena, clasa a X-a B. Daniela este de fapt responsabila cercului din partea comitetului U.T.C. — La ce se referă cercurile tehnico-aplicative ? — Tot un singur exemplu : pentru formarea gîndirii economice a elevilor, pentru educarea lor în spiritul cerinţelor economiei noastre, am organizat cercul tehnico-aplicativ economic. Mai avem şi alte cercuri. Tot pentru pregătirea noastră multilaterală avem organizat cercul „Prietenii muzicii“, cerc necesar educaţiei noastre estetice. Trebuie să înţelegeţi că este vorba de propunerile uteciştilor, de asigurarea timpului şi a spaţiului, a participării, din partea comitetului U.T.C., de răspunsul la solicitări al tovarăşilor profe. Fiecare joi este o zi ocupată pentru elevii Liceului de chimie industrială din Buzău. Este adevărat 7 — E adevărat. Săptămînal, alternativ, organizăm activităţile : „Cei mai buni continuă“ şi „Serile Liceului de chimie industrială“. — Despre Ce este vorba 7 — Este vorba de concursuri. Tematica cuprinde probleme de specialitate, aspecte din literatura română şi universală, istoria şi civilizaţia poporului român, judeţul Buzău pe coordonatele socialismului, „Din gîndirea social-politică a tovarăşului Nicolae Ceauşescu“, probe artistice. M-am referit la „Cei mai buni continuă“. Fiecare clasă vrea să continue aşa că, vă daţi seama, concurenţa este mare. „Serile Liceului de chimie industrială“ este tot un concurs. Pe grupe de clase, respectiv in fiecare seară, cîte două clase prezintă o oră de informare politică şi un program artistic. Juriul, alcătuit din cadre didactice, acordă note, face clasamentul, apoi, completează informarea şi dă sugestii colectivelor de elevi în legătură cu îmbunătăţirea pregătirii lor. în juriu sunt cadre didactice de specialitate. Se apreciază numărul participanţilor la discuţie, profunzimea înţelegerii temei puse în discuţie, calitatea întrebărilor. Nu ne lăudăm, dar şi din cauza acestui concurs, inclus in faza de masă a Festivalului naţional „Cîntarea României“, la noi, informările politice se desfăşoară corect, serios. Chiar dacă in fiecare joi cineva clştigă, o clasă, cîştigători sîntem cu toţi. — Poţi să faci o cuantificare a acestor acţiuni ? — Da. Trimestrul I l-am încheiat cu un procent de promovabilitate de 84,5 la sută, dintre care aproximativ 60 la sută medii peste 7. Vă rog să nu scăpaţi din vedere ceea ce am spus înainte. Vin mulţi elevi cu goluri în cunoştinţe. Pe parcurs ele sunt recuperate. La sfîrşitul anului, procentul va fi mult mai mare. Şi mai e ceva : nu uitaţi că tovarăşii profesori sunt foarte exigenţi. M. VERGU Redeveniţi pentru o clipă elev LADISLAU BÖLÖNI — Cum e viaţa în divizia „A" stimate Ladislau Bölöni ? — Numai uşoară nu se poate numi. Asta pentru a lămuri de la început că a face fotbal de performanţă, la modul serios, nu înseamnă numai a da cu piciorul în minge. — De cind faceţi sport de performanţă ? — De circa 15 ani. — Asta e o cifră frumoasă, pentru care vă felicităm, dar tot ea mă face să vă întreb ce vă spunem propos de anii de şcoală . — Ce repede trece timpul! Am făcut prima parte a liceului la Tirnăveni şi am continuat la „Papiu Ilarian“ din Tîrgu Mureş. De aici păstrez cele mai frumoase amintiri. Retrăiesc farmecul acelor ani numai privind în tribune, văzind cîţi copii se află acolo. Asta îmi dă sentimentul că nu am îmbătrînit şi sînt de-o vîrstă cu ei. — Mai tinerii cititori ar fi interesaţi să ştie dacă aţi fost un elev de nota 10. — în primii ani de şcoală şi prima parte a liceului da, am fost. Apoi am fost şi de 8—9. Intrasem tare în sport şi asta s-a văzut. — Revenind la asta, cum reuşeaţi să îmbinaţi sportul cu cartea 7 Şi încă ceva : cum priveau părinţii pasiunea pentru fotbal 7 — Am reuşit, nu vreau să par lipsit de modestie, pentru că am avut dintotdeauna ambiţia lucrului bine făcut. Familia nu a avut nimic împotriva fotbalului şi cred că tocmai asta m-a îndemnat să tratez şcoala în general, cu responsabilitate, pentru că anii trec şi după o anumită vîrstă nu se mai poate trăi numai din fotbal. — Aţi purtat părul lung în perioada liceului 7 — Destul de lung. — Fiind şi sportiv, aveaţi succes la fete 7 — Do, da. Din păcate nu şi la cine aş fi dorit eu. — Ce alte pasiuni aţi mai avut în acei ani 7 — în afara sportului, care îmi ocupa cea mai mare parte a timpului, lectura şi filmul au rămas pînă astăzi prieteni de nedespărțit, mai ales în perioadele de recuperare. — în timpul orelor vă zbura gindul la fotbal 7 — Uneori. Poate unii nu mă vor crede, însă la ore reuşeam să mă concentrez pentru a prinde cit mai mult din explicația profesorului. — Vă plăceau muzica, dansul 7 — Desigur. Din păcate, din cauza sportului care îmi impunea un anume regim de viață, mergeam destul de rar la ceaiuri. Fetele vor fi poate dezamăgite — nu sunt un foarte bun dansator. — Ați avut vreodată nota scăzută la purtare . — O singură dată, in clasa a Xl-a, din cauza... părului. — Pe atunci fetele jucau fotbal 7 — încă nu apăruse această pasiune. După părerea mea fotbalul feminin rămîne doar un spectacol de plajă sau de... iarbă verde. — Din cite imi spuneaţi, excluzind perioadele de recuperare, munciţi circa 8—10 ore pe zi. Oboseala fizică și psihică, accidentările nu vă fac să vă gindiţi să puneţi ghetele în cui . — Dimpotrivă. Nimic nu se face fără efort, fără ambiţie. Tocmai astfel de situaţii trebuie să te îndîrjească, să te mobilizeze mai mult. — Să revenim la şcoală. Aveţi o fetiţă, îi urmăriţi activitatea şcolară. Veţi fi cred de acord că elevul de astăzi, cel de liceu mai ales, este foarte aglomerat. Ce credeţi, in condiţiile de azi, un elev mai poate face sport de performanţă ? — Pentru a împăca aceste două laturi este într-adevăr foarte greu. Nu este insă imposibil. Cred însă că succesul depinde şi de tipul structural al tînărului, de modul cum demarează în viaţă. Deci, de modul cum este îndrumat incă din primii ani. — Aţi reuşit de prima dată la facultate ? La ce aţi făcut meditaţii ? — Nu am făcut meditaţii pentru că am avut nişte profesori excepţionali. Părinţii la rindul lor vegheau să învăţ cu seriozitate, repetindu-mi mereu că fotbalul e fotbal şi cartea — carte. I-am ascultat și, intr-adevăr, am intrat din „prima“ la stomatologie. — Ce ziceţi, poate exista licean neindrăgostit . — După părerea mea nu scapă nimeni. In fond, cum spuneam mai sus, sunt anii cei mai frumoşi. E frumos să fii îndrăgostit la 16—17 ani, deşi atunci ţi se întîmplă să suferi şi realizezi „frumosul“ abia mai tîrziu. E frumos să fii elev şi să fii îndrăgostit primăvara, cinci odată cu natura rehasc şi speranţele. Şi revenind la farmecul din anii de liceu, aş încheia spunind tinerilor mei prieteni că este necesar să înţeleagă, că niciodată timpul nu se va regăsi in sentimentele şi gindurile lor, decit dacă vor şti să-l folosească aşa cum trebuie. Altfel, nu vor putea retrăi peste ani, la cea mai înaltă tensiune, asemenea clipe. ALEXANDRU STROE La includerea ediţiei Ne-a surprins martie, cu asfalt umed şi pilment reavăn, cu verde abia bănuit şi tremurat şi fraged lingă respiraţia subţire a ghioceilor din colţul marilor bulevarde. Ne-a surprins martie, cu zimbet Împletit un roşu şi alb. Ispititor spre bucurie şi speranţă şi oraşul pare să accepte fără condiţii capitularea in faţa aromei dinspre cîmp, in invazia de primăvară. Ne-a surprins, iată, acest 1 Martie, dragi prieteni, şi. In febra activităţii redacţionale, am realizat tîrziu începutul de primăvară, inţelegind că lectura acestei pagini o veţi face alături de zimbetul mărţişorului oferit colegelor Voastre de bancă, de clasă, de şcoală... Alăturăm acum, la închiderea ediţiei, gindul nostru de mărţişor pentru toate cititoarele noastre, gind de bucurie şi încredere, alături de urarea unui început de primăvară plin de împliniri şi succese! (O. N.). DESPRE UN ANUME FEL DE IUBIRE Mentalitatea mamiţei domnului Goe se mai păstrează, din păcate, şi astăzi. Evident, nu, nu vom vorbi în acest articol despre actualitatea clasicilor, ci de greşita înţelegere şi manifestare a dragostei părinteşti. ★ Cati L. este în clasa a X-a , la Liceul industrial nr. 2 din Giurgiu. In trimestrul I a reuşit să facă : 9 corigenţe, 4 medii de 5 (de fapt, tot corigente, medii de 4,50), să obţină media 6 la purtare şi 98 de absenţe din care 67 nemotivate, în trimestrul al II-lea are deja 64 de absenţe nemotivate, 2 note de 3 şi 3 note de 4. Facem cunoştinţă . Cati este o adolescentă mică de statură, slăbuţă, cu nişte ochi mari adumbriţi de gene lungi şi dese, păr lung şi breton. O pereche de cercei, tip toartă, de mărimea unei monede de 3 lei, îi atîrnă nefiresc şi ridicol de urechi. Clasica bentiţă lipseşte. Ne-am cunoscut la şcoală. „De unde ai cerceii 7“ „Mi i-a adus tata.“ „Ii meriţi 7 Ţi se potrivesc 7“ „Mi se potrivesc. Nu-i merit, dar tata nu are de unde să ştie acest lucru. Este plecat departe“. „Ce face acolo 7“ „Munceşte.“ „Ce 7“ „Nu ştiu.“ „Nu ştii 7“ „NU ştiu Ce munceşte. Poate e fierar betonist.“ „De cind nu l-ai mai văzut 7“ „De mai bine de un an. Nu poate veni des. Trebuie să muncească şi apoi să aştepte să-şi ia concediul.“ „Ce ţi-a mai adus 7“ „Mărunţişuri , bluze, pulovere, pantaloni, şaluri etc. Lucruri foarte mici“. „Tu i-ai arătat carnetul de elev 7“ „N-am carnet de elev. N-am primit.“ „I-ai spus ce note ai ?“ „Nu le-am spus că mi-a fost teamă.“ Mama elevei lucrează la „Prefabricate“. Dirigintele, ing. Stelian Cioacă, a aflat foarte greu unde lucrează mama lui Cati, pentru simplul motiv că fata dădea mereu informaţii false. Mama nu ştia că fata are absenţe, că are medii şi note aşa de mici. La şedinţele cu părinţii nu vine că nu are timp. In alte zile tot nu are timp să vină la şcoală. „Dar, dacă stă şi fata 12 zile acasă, ce mare lucru e ?“ Nici acum mama nu are o imagine reală a situaţiei fetei. Ea nu i-a spus mamei pentru a nu o dezamăgi. Ce speră Cati ? Că va trece totuşi clasa, că va urma cursurile şcolii profesionale in meseria de croitoreasă, că părinţii nu vor fi dezamăgiţi. In acest timp, părinţii nu ştiu, sau se fac că nu Ştiu, ii oferă fetei stimulente, o string la piept cu dragoste. Lăcrămioara C., tot în clasa a X-a, este singură la părinţi, în trimestrul I are o situaţie cu totul ,,strălucită“ : 12 corigenţe, plus alte 4 „mascate“ (respectiv, 4,50), 6 la practică, 6 la purtare, 121 de absenţe nemotivate. Părinţii sau ŞCOALA ŞI FAMILIA — O RĂSPUNDERE UNICA despărţit în urmă cu cîţiva ani. „Noul“ tată nu are autoritate, „vechiul“ tată nu s-a interesat niciodată de situaţia fetei, mama ei nu a venit niciodată la şcoală. Dinsa ştie că Lăcrămioara pleacă de acasă, dar nu a fost curioasă să afle unde ajunge, de fapt, copilul dînsei. Şi totuşi, mama a aflat. Fata iubitoare, în faţa tristei descoperiri, a avut o tentativă de sinucidere. Gestul ei este capabil să ne sensibilizeze 7 Nicidecum. Dar o mamă 7 Adică o fiinţă care a dat naştere unei alte fiinţe 7 îşi strînge copilul la piept cu spaimă, cu disperare. Vrei să moară copilul ?! Silvia P. a venit prin transfer de la Liceul 21 din Bucureşti, la sfîrşitul lunii noiembrie 1983. Fără situaţia la învăţătură. Aceasta, situaţia la învăţătură, a sosit în 22 februarie 1984. Cu promptitudine ?!? Şi care sînt concluziile la sfîrşitul trimestrului 17 10 corigente şi 3 obiecte cu situaţia neincheiată ; 25 de absenţe nemotivate în 22 de zile. In trimestrul al II-lea? 96 de absenţe nemotivate. Mama este recăsătorită. Soţul dinsei este bolnav, nu se poate interesa de Silvia. Mama, ospătăriţă în Giurgiu, nu se interesează nici dinsa. La repetate apeluri a venit o dată la şcoală. A aflat ce era de aflat şi atît. „Silvia are multe rude in Giurgiu. Merge in Vizită.“ Ioana N. de la clasa a X-a L, are rezultate mai deosebite. Nu are nici o corigenţă (e adevărat, 7 medii de 5 !) şi nota 7 la purtare. Este tunsă după moda punck, părul oxigenat, iar ochii păstrează urmele fardului. Mama este muncitoare la „Dunăreană“. Ioana este singurul copil, copil căruia nu-i lipseşte nimic. In clasa a X-a are deja „încurcături sentimentale“. Spune o poveste cum că ar fi calomniată şi, că, de fapt, nu este singura in astfel de situaţii. Adică, ea calomniază. In decembrie, mama Ioanei a luat prima dată legătura cu şcoala. A aflat şi s-a supărat. Ioana a încercat să se sinucidă. Mamei i s-a făcut rău. Dar, ca mamă iubitoare, o menajează pe Ioana de şocuri. Adică o lasă să se oxigeneze, să se fardeze... Daniela S. clasa a X-a L, are în persoana mamei apărătorul ideal. „Daniela nu e vinovată“. Vorbeşte mult şi Încearcă să convingă: „Daniela este un copil bun. Alţii sunt răi“. Daniela, copilul cel bun, are 2 corigenţe, 10 medii de 5, 2 medii de 6, 1 de 8, 2 de 7 şi 7 la purtare, absenţe nemotivate. Tatăl ei nu are timp să vină la şcoală. A venit la solicitări mama care este casnică. Efectul 7 Aşadar, putem vorbi şi în aceste citeva cazuri de iubire 7 De adevărată iubire 7 Sau este vorba de atitudinea struţului care-şi ascunde, capul în nisip, crezînd că dacă el nu vede, nu-l vede nici pe el nimeni . Evident, aceste întrebări sunt retorice. Cu toţii, chiar şi părinţii despre care am vorbit, ştiu răspunsul. Dar numai cind e vorba de alţii. MIOARA VERGU O lume pentru 16 ani La cei peste 70 de ani, inginera şi profesoara emerită Constanţa Marinescu, acum, evident, pensionară, ar putea să trăiască mai mult din amintiri. Pentru că aceste amintiri sunt intr-adevăr bogate şi semnificative din perspectiva unei vieţi intregi dedicate învăţămintului agrotehnic românesc: mai multele manuale şi lucrări de specialitate ce-i poartă numele, ordinele şi decoraţiile (între ele Ordinul Muncii, clasa a IlI-a), diplomele ce împodobesc un perete din locuinţa sa din strada Cimpineanca, bloc 4T, scara D, ap. 47 parter, ca şi numeroasele fotografii ce surprind aspecte ale acestei bogate activităţi. Constituie în acest sens un argument convingător. Cu toate acestea însă, Constanţa Marinescu continuă să alăture amintirilor o activitate neobosită, ale cărei roade se pot uşor constata de cei cărora le este aproape. Vă veţi Întreba, fireşte, despre rostul unui personaj trecut de 70 de ani intr-un articol dedicat adolescenţei ! II veţi descoperi, nu ne îndoim... O după-amiază obişnuită de toamnă, cu soare îngăduitor şi adiere de vint abia bănuită, Constanţa Marinescu şi-a încheiat măruntele activităţi cotidiene şi, relaxată, deschide fereastra dinspre „micul parc“, de fapt un spaţiu verde în jurul blocului, bine îngrijit, realizat în bună măsură cu specii vegetale procurate de ea însăşi, pentru a se bucura de evoluţia fiecărei plante in parte. E liniştită şi zîmbeşte cu mulţumire. Privirea îi alunecă înspre curtea şcolii din apropiere (la numai cîţiva metri blocul se învecinează cu Şcoala generală nr. 82) şi se miră de liniştea neobişnuită la această oră. „Or fi avindpractică, îşi zice, sau au terminat azi mai devreme“, în aceeaşi clipă, dinspre spaţiile destinate atelierelor şcoală aude glasuri a căror intensitate crescută o remarcă cu o undă de nedumerire. In scurt timp, un grup de elevi, foarte bine dispuşi, apar in curtea şcolii, in atitudini deloc adecvate uniformei pe care (unii) o poartă, gesticulind larg, hripingindu-se, strigind sau izbucnind in hohote de una necontrolate. Bătrina este nedumerită, mai ales cind în mina unora zăreşte sticle cu alcool mai mult sau mai puţin pline. La rindul ei, ceata zgomotoasă o remarcă la fereastră. Hohotele de ris şi gesturile obraznice se înteţesc. „Hei, mamaie, strigă cineva, ascultă, bre, nu vrei o duşcă de whisky“. Bătrina mai prinde să zărească gestul şi să se retragă îngrozită : din mina „amabilului“ ofertant, sticla goală ţişneşte cu putere, pentru a se sparge cu zgomot in peretele de lingă fereastra locatarei. Cîţiva centimetri numai şi... Bătrina tremură îngrozită, nu ştie cum să procedeze, aşteaptă tremurînd şi numai tîrziu, după ce rîsetele şi hohotele batjocoritoare dispar, îndrăzneşte să se apropie de fereastră pentru a o închide. Nu se poate opri să nu se gindească la fragilitatea acestei ferestre, zgomotul sticlei sparte îi persista ameninţător in auz... Pentru o vreme — linişte. In scurt timp însă, din holul de la intrarea blocului (scara D, bloc 4T, Titan), aceleaşi hohote şi voci agresive. Pe sub uşa batrinei pătrund adevărate valuri de fum de ţigară. Nu îndrăzneşte să deschidă uşa, a mai făcut-o odată, fără nici un rezultat. Nu îndrăzneşte să deschidă nici fereastra. Fumul îl face totuşi foarte rău. Panicată, începe să plingă. E singură, prea singură, oare ce s-ar putea... „Asemenea situaţii“ îmi spune cu tristeţe Constanţa Marinescu, in biroul de la redacţie, unde ne-a inltat , se petrec în ultimul timp aproape seară de seară. Vă rog să mă credeţi că nu mai ştiu ce sa fac. Am cerut sprijinul administraţiei blocului, dar fără nici un rezultat. In fiecare seară holul de la intrarea scării noastre este plin de aceşti elevi, care-i transformă, ca şi subsolul, in bar (subsolul, uneori, chiar in W.C. !). Fum, alcool, trivialităţi, jocuri de noroc. Am incercat de citeva ori să le vorbesc, dar m-am ales numai cu vorbe batjocoritoare. Vă rog să mă credeţi, nu mai ştiu ce să fac. Veniţi sâ vă convingeţi, nu numai eu, dar şi ceilalţi locatari vă vor confirma aceste fapte...“. Nu puteam ignora, desigur, un asemenea apel, aşa că, in scurt timp, am ajuns la faţa locului. Am ocolit, înaintea discuţiilor cu mai mulţi locatari, Întreg blocul 4 T, pentru a înţelege mai bine veridicitatea sesizării. Am constatat astfel apropierea la numai ciţiva metri a şcolii nr. 82, am remarcat frumosul Spaţiu verde din preajmă ca şi poteca bătătorită ce ii strică din farmec, potecă ce se opreşte exact la mijlocul gardului şcolii, fiind cit se poate de limpede un anume fel de ieşire sau intrare al unor elevi in curtea şcolii. Am văzut zidul blocului fhizgălit şi scrijelat cu obscenităţi. Am văzut treptele celor două scări (D, din blocul 4T şi A din blocul 3T, vecine) pline de scrum, chiştocuri de ţigară, alte gunoaie. Am văzut geamuri sparte la garaje şi arbuşti sau arbori rupţi. „E adevărat, îmi spune locatara de la apartamentul 48, seara se adună aici mai mulţi copii din jur, dar pe noi nu ne priveşte, şi, in fond, unde să se ducă 7“.Este momentul să spunem că s-a propus amenajarea unui spaţiu destinat copiilor şi adolescenţilor la care insă s-a renunţat !). Locatara Ana Mianof, de la apartamentul 2, scara A, blocul 3T, este însă mult mai indignată confirmînd întru totul spusele Constanţei Marinescu referitoare la fum, alcool, trivialităţi, la prezenţa seară de seară, zgomotoasă şi perturbatoare pentru locatari, a grupului de elevi ce se string aici. Am sunat la apartamentul 46, de pe scara D a blocului 4T, unde locuieşte Bucur Dumitru, preşedintele asociaţiei de locatari, dar nu am primit răspuns. La alte apartamente, asemenea. Şi totuşi, am aflat, în repetate rinduri mai mulţi locatari au intervenit indignaţi în favoarea restabilirii liniştii. Cu stupoare am aflat insă, in discuţia ulterioară cu tovarăşul Ioan Bârnă, directorul Şcolii generale nr. 82, Că unii dintre aceşti locatari se feresc să mai intervină, de teama „represaliilor“ , unul din ei a fost molestat serios după o asemenea intervenţie, altcineva îşi parchează maşina in faţa Circumscripţiei nr. 13 de miliţie, din apropiere, de teama aceloraşi „represalii“ cu care deja a fost ameninţat de adevărata „bandă“ a adolescenţilor ce se strînge aici în fiecare seară. „în ceea ce ne priveşte, ne spune in continuare tovarăşul director, am încercat in repetate rinduri să intervenim. Noi nu avem decit cîţiva elevi, din clasele V—VIII, în aceste blocuri, dar se pare că vin şi foşti elevi ai şcolii, ca şi alţii de la alte şcoli. Se string in curtea şcolii sau la intrarea blocurilor amintite, mai ales seara, şi ne provoaca destule necazuri. N-am reuşit să aflăm insă cine sunt, elevii noştri se tem, o mărturisesc deschis, să-i numească. Am făcut, in această situaţie, un apel la Circumscripţia 13 de miliţie, solicitînd sprijinul. Situaţia ne-a adus intr-adevăr la exasperare !“ Aşadar lucrurile sunt cît se poate de clare : o adevărată bandă de mai mici sau mai mari derbedei (mulţi dintre ei purtind, din păcate, matricola de elev !) a reuşit să impună în curtea Şcolii generale nr. 82 ca şi a blocurilor din apropiere o atitudine de sfidare a celor mai elementare reguli ale bunei cuviinţe. Aceasta, fie sub privirile îngăduitoare sau indiferente ale unor locatari, fie revoltate, ale celor mai mulţi. Desigur, in acest context, primul factor educaţional ce ar trebui vizat pare a fi Şcoala generală nr. 82, ale cărei eforturi de rezolvare a situaţiei puse sub semnul lui „am încercat“, „ne-am străduit“ „dar ce să facem ?“ nu constituie in nici un caz un răspuns de natură sa satisfacă. Dar, tot un adevăr este şi faptul că şcoala singură (am mai spus-o) nu poate fi de-ajuns. Ce se intîmplă de fapt cu familiile acestor elevi, desigur, multe locuind în chiar blocurile vizate ? Este oare atît de necesară intervenţia organelor de miliţie (care în ultimă instanţă vor interveni cu promptitudine, nu ne îndoim, cu atît mai mult cu cit Circumscripţia nr. 13 se află în imediata apropiere din rezolvarea unei asemenea situaţii, sau riscăm să fim trataţi drept „visători incurabili“ dacă ne mai îngăduim să credem că sunt suficiente puterea de autoanaliză a acestor adolescenţi sau a colegilor lor (ni s-au dat exemple de tineri foarte serioşi în blocurile vizate, care nu participă la „serile“ amintite), responsabilitatea care să-i conducă, ea însăşi, la renunţarea la actele de sfidare a bunului simţ comise . Nu ne îndoim că şcoala, familiile celor vizaţi, opinia publică a tuturor locatarilor vor înţelege bine necesitatea conjugării eforturilor in elucidarea acestei situaţii, pentru evitarea suportării, in caz contrar, atît de către turbulenţii amintiţi, cît şi de familiile lor, a rigorilor mult mai aspre ale legii. Vom reveni. GABRIEL NASTASE „TEMA 13: BĂTIÎETCA!“ (sau despre bătrîneţe şi nu numai...) JOI 1 MARTIE 1984 Spune cît cheltuieşti... CITEVA NECESARE PRECIZĂRI De la început ne permitem să facem o observaţie — dulcea şi aparent nevinovata ipocrizie ce însoţeşte de regulă înminarea banilor de buzunar. Părintele simte nevoia unei paranteze moralizatoare, în timp ce copilul nu uită niciodată să dea toate asigurările verbale că aceşti bani vor fi cheltuiţi aşa cum se cuvine şi numai pe lucruri importante etc. Nu vor lipsi, desigur, pertractările, micul şantaj sentimental, politica faptului împlinit, la care părintele, nu rareori în criză de argumente, va face apel la propriul său exemplu, la acea nostalgică excursie în timp ce începe cu uzuala formulă a lui „pe vremea mea“, formulă ce interzice de fapt de la Început, orice dialog, de vreme ce se recunoaşte că „vremurile" părintelui şi ale copilului nu coincid, sînt altele. Vîrsta cuprinsă intre 16 şi 18 ani are nevoie de exemple, dar din acelea credibile, controlabile, lipsite de ostentaţie moralizatoare. Aceste exemple sunt în jurul nostru, se consumă chiar sub privirile noastre, dar de cele mai multe ori trecem pe lingă ele cu indiferenţă ori falsă superioritate. OMUL DE LINGĂ NOI... ...se numeşte Marian S. şi este elev în clasa a X-a a Liceului industrial nr. 28 din Bucureşti. Practic, la virsta lui, de 16 ani, datorită unei tragice întîmplări, nu-şi cuunoaşte părinţii. Rămas singur la numai 3 ani, Marian va fi crescut de bunici (părinţii mamei), domiciliaţi undeva in judeţul Teleorman, în comuna Mereni. Hotărlrea ca Marian să vină la Bucureşti şi să-şi continue studiile liceale a fost luată după o justă curţipănire, bunica (femeie în vîrstă, 74 de ani). Care nu se mai putea ocupa de educaţia nepotului, bunicul decedat, nişte unchi de la Bucureşti care se angajaseră să se ocupe de creşterea lui Marian etc. au fost tot atîtea argumente. Din păcate pentru copil (aşa cum dealtfel se şi intîmplă în viaţă) socoteala de acasă nu s-a potrivit cu ceea ce putea să-i ofere unchiul său, pentru care 500 lei (pensia de urmaş a lui Marian) părea prea puţin, nemulţumitor de puţin. Nu vrem să intrăm în amănunte şi să descriem ori ce condiţii de viaţă şi educaţie a avut parte Marian la rudele lui. Un lucru e sigur, băiatul nu a luat hotărîrea să se mute la bunici (părinţii tatălui, de astă dată) fără să fie în drept să o facă. într-un fel, pentru Marian Soviata îi este încă datoare. El trebuie pe mai departe să suporte dușmănia (oarecum firească) stabilită intre cele două familii (cea a mamei și cea a tatălui), sa suporte severitatea bunicului care îi interzice orice legătură cu bunica de la Mereni, de care (firesc) se simte ataşat etc. Bani de buzunar nu a avut aproape niciodată. Nu e pretenţios şi nici atras in mod deosebit de aşa-zisele distracţii. Ştie în schimb să preţuiască un ban, dacă ii are, ştie să-l pună de o parte. Viaţa l-a învăţat să fie prevăzător, calculat. Preferă să stea mai mult în casă. El este un însingurat, trăind in felul său o vină care nu-i aparţine. Drama părinţilor lui îl implică insă în continuare şi la o privire superficială ea nu are nici o legătură cu mult discutata noastră problemă a banilor de buzunar. Orice comparaţie cu situaţia lui pare abuzivă. Şi într-adevăr Marian nu este neapărat un exemplu, aşa cum s-ar crede din povestirea noastră, cu un profitabil prilej de reflecţie. Prin natura lucrurilor, Marian S. are (sau cel puţin aşa am înţeles noi) noţiunea valorii muncii şi a banilor, fie ei de buzunar sau nu. Pentru el angajarea într-o întreprindere la terminarea celor 10 clase este mai mult decit o şansă de o necesitate, prin care va avea acces la mult dorita independenţă, la afirmarea propriei lui demnităţi. Colegii lui cla la a X-a A (şi nu numai ei) ar avea ce să înveţe din efortul lui Marian de a nu se recunoaşte învins. N-am vrea ca să se creadă că el este un sfint. Se mai intîmplă să lipsească de la şcoală, să ia note proaste etc. Ca să revină la linia de plutire, citeodată colegii îl ajută, aşa cum pot (măcar cu o vorbă bună) — alteori nu. Dar în nici un caz nu se poate spune că Marian S. este un elev problemă. Neavînd bani de buzunar, lipsit de afecţiune, simţindu-se mereu „un caz“ la care toată lumea priveşte cu o sterilă şi chiar ipocrită compasiune, Marian are ceea ce s-ar putea numi căderi de voinţă, dese evadări in lumea călduţă a reveriei, şi a claustrării in sine. La rindul lor, colegii par să-l înţeleagă, împrumutîndu-l (cînd e cazul) cu anumite sume de bani şi crezînd prin aceasta că l-au ajutat şi au făcut totul pentru el. Nimeni nu s-a gîndit să-l Invite o singură dată la el acasă, să-i ofere (citeva ore intr-o zi de duminică, să zicem), tot ceea ce banii nu-ţi pot oferi — adică, afecţiunea şi căldura sufletească a unui cămin. Trebuie să înţelegi în primul rînd dramaomului de lingă tine şi abia apoi să pricepi că, intr-adevăr, banii nu sunt totul în viaţă. Căzni, lui Marian S. este o excepţie, dar oricum ar fi, el invită pe toţi cei de-o vîrstă la un plus de maturitate in gîndire, la un plus de responsabilitate morală, ceea ce trebuie să transpară, ca în toate acţiunile noastre, şi din felul în care cheltuim aceşti mult pomeniţi bani de buzunar. O spunem incă o dată cu riscul chiar de a părea pedanţi. Lecţiile de viaţă nu se iau nemijlocit, prin experienţă proprie, ci şi observând şi inţelegind, aşa cum aminteam mai sus, pe omul de lingă noi. SORIN PREDA