Scînteia Tineretului, octombrie 1988 (Anul 44, nr. 12233-12258)

1988-10-01 / nr. 12233

ISCINTEIA TINERETULUI" pag. 2 „VIITOR DE AUR“ - O IMAGINE CARE PRINDE CONTUR ŞI LA BOLINTIN VALE... Vatră istorică- vatră a poetului vizionar Din cartiarul Militari al Ca-­ pitalei pleacă autobuze spre comuna Bolintin Vale, aşezată la 23 de kilometri de Bucu-­­reşti, spre Sud, unde ea repre­zintă, de fapt, „Nordul“ jude­ţului Giurgiu... O relativitate care nu-i dăunează, aşa cum nu i-a dăunat, de-a lungul timpului, poziţia­­„de răscruce“, pentru drumuri care duceau, unul spre V­­uşea, altul spre Teleorman, unul spre Târgoviş­­te, altul spre Piteşti ; o şansă in plus pentru consolidarea economică, prin schimburile comerciale, a localităţii atesta­te încă din­­1433, cum aveam să aflu... Plecasem şi eu, cum pleacă ■ multă lume, de la o legătură pe care n-ai cum să n-o faci, in­. tre j­umeîe comunei şi aceia ai poetului nostru vizionar, Dimi­­trie Bolintineanu­. Drept pen­­tru care am recitit, in dorinţa , mea de a mă „predocumenta“, capitolul rezervat poetului, "(a­­proapa 15 pagini !) de George Călinescu, In a sa celebră lu­crare, „Istoria literaturii ro­mâne de la origini pînă in pre­zent“. Pretext, pentru marele nostru critic, să descrie, în cu- ■ noştinţă de cauză, aşezarea : „Satul, cu înfăţişare de frig, producea­ pină ieri o impresie dezolantă. Casele mai vechi sunt joase, acoperite cu draniţă ori cu ştu­f, cu pridvoare pe stilpi de lemn in chip de furci, unele pe ulicioare sinuoase. Ţarina argiloasă se preface un smirc pe ploaie și într-o crustă albă pe uscăciune. Ea n-are negriciunea saturniană a celei din regiunea Buzăului, pe care a imortalizat-o Andreescu. Cio­­rogîrla . și1 Satorul curg paralel la intrar­ea in sat, iar mai în­colo, pe lingă zăvoaie Inexpre­sive — Argeșul, lat. dar fără solemni­tari, o simplă inunda­ţie. Geologia nu poate exalta alei un poet, solul pare un no­roi uscat. Nici un monument al artei şi al naturii nu cutremură sufletul., Casa lui Cosmad (ta­tăl poetului n. n.) se afla , în inima satului...“. Am ţinut sea­ma, impresiile lui George Căli­­pescu au fost tipărite in 1941, cind n­e apărea „Istoria...“. E greu pentru ele să mai reziste azi, cind păşeşti, de fapt, într-o comună cu aer de orăşel, în­deobşte in centrul ei civic. Pentru că, iată, mai sunt străzi, mai sunt case, nu departe de a­­cest centru, care lasă ochiului impresia că descind din secolul trecut sau din arhiva fostului tîrg... Presimţi, în orice caz, pitindu-te la blocurile bine in­filtrate şi la somptuoasele case cu etaj, că viaţa „caselor joa­se“ din descrierea de mai sus (cu reverberaţii anacronice in actualitate) atîrnă de un fir de aţă , să zicem, de sfoara pro­iectanţilor care fac noi măsu­rători ! Bolintin Vale va spori — o st­ian din presă — zestrea urbană a judeţului Giurgiu, in Următorii ciţiva ani. Ca pentru ă confirma prezicerea poetului vizionar, născut aici : „Viitor de aur ţara noastră are / Şi prevăz prin secoli a ei înăl­ţare" . Bolintinenii sînt mîndri de a fi avut un „bolintinean", cele­bru. La monumentul din cen­tru al poetului, marcînd şi lo­cul lui da înmormîntare, vin elevii liceului de vizavi şi a­­şază flori, buchete proaspete, ca pentru a-i cinsti memoria. Un venerabil profesor, în vir­ată de 83 de ani, Ion Carbarău, care a slujit catedra din Bolin­tin Vale timp de 60 de ani, specialist fiind in limba şi li­teratura română, dar pasionat deopotrivă de istorie, vine in mijlocul lor şi evocă (aşa cum mie­­ asumi mi-a­­ probat-o), sensibilizîndu-şi auditoriul, mo­mentele de seamă din trecutul istoric al localităţii. Fostul stu­dent al lui­­Nicolae Iorga preci­zează, astfel, că satul, atestat de, la 15 martie 1433 (documen­tul­­e un act de „danie“ semnat d­e Sandu Aldea Voievod, fiul­­lui Mircea cel Mare), îşi trage numele de la denumirea lati­tus edulis) care . impinziseră vechii codri ai Vlăsiei, căutate fiind, pentru virtuţile lor cu­rative, pe raza comunei de acum ; că ea, comuna (si nţi in­vers !) a dat numele poetului, viitor ministru al instrucţiei publice, in vremea lui Al. Cuza; că, aşa ministru cum fusese, poetul avea să rămînă sărac, incit, la 52 de ani. Internat la spitalul , Pantelimon, măcinat de boală şi „venit fără haine“, cum nota medicul de serviciu, stirnea compătimirea... Un sat întreg avea să întimpine carul cu boi care aducea acasă, „la scurtă vreme, trupul lui neîn­sufleţit , trupul neînsufleţit al urtui mare suflet patriot, mili­tant pentru cauza revoluţiei de la 1848 şi a Unirii ! Profesorul Ion Carbarău a scris, pină acum, cinci caiete pregătitoare ale unei monogra­fii a comunei, in care face re­feriri şi la „volintirii“ lui Mi­­­hai Viteazul (Iorga credea că, denumirea satului de acolo vine­, poposiţi aici in drum spre Muscel, după marea bătă­lie de la­­Călugăreni şi la „pan­durii“ lui Tudor Vladimirescu, opriţi aici intr-un răgaz, in drum spre Capitală. Mai mult ,decit atit, de la Bolintin Vale avea să lanseze Tudor Vladimi­rescu a doua „Proclamaţie“ a sa, către, populaţia Bucureşti­lor, pe care venea să-i elibe­reze... Rareori mi-a fost dat să văd, venind din mai multe părţi, dinspre mai multe generaţii, pasiunea istoriei, ca la Bolin­­tin Vale. Un fost învăţător, ac­tualmente profesor de sculp­tură la Casa pionierilor din lo­calitate, Avram Spineanu, e preocupat de trecutul meşteşu­gurilor,, îndeosebi al zidăritului, în vreme ce profesorii de isto­rie de la Liceul industrial de petrol Bolintin Vale, Constan­tin Gh. Bărbuţă (director, tot­odată) şi Neculai Şandru trans­mit, de la catedră, experienţa lor de specialişti-cercetători, pricepuţi să îmbine istoria ţării cu a locurilor în care trăiesc, reînviind, în ochii elevilor, noi şi noi momente semnificative. Şi iată că unul din elevii lor, Gheorghe Lazăr, a obţinut un loc fruntaş la Olimpiada de is­torie, devenind mai apoi stu­dent al facultăţii de profil, bucureştene. Aşadar, sămînţa dragostei de vatră, o vatră care a fost şi a iluştrilor înaintaşi, a încolţit şi aşteaptă să ro­dească... consiliul popular se află sediul C.U.A.S.C.-ului Bolintin Vale şi, la etajul aceleiaşi clădiri, birourile C.A.P., unde aveam sâ-l găsesc pe contabilul şef , Marin Marin, un om tânăr, ca mulţi alţii care se bucură, aici, de încrederea obştii. Un dialog, iarăşi scurt, iarăşi dens, m-a edificat asupra unei realităţi : bolintinenii-bărbaţi sunt mai ales zidari (din tată-n fiu), dar, aproape că nu există familie de zidar care să n-aibă un membru cooperator ! Este — a­­cesta — secretul menţinerii a­­griculturii printre preocupările de bază şi al bunelor rezultata pe care localnicii le obţin­­ cultivă griu, porumb (la ora vi­zitei ii aveau in proporţie de 60 la sută recoltat), soia, floarea­­soarelui, tutun şi plante medi­cinale — ricin şi levănţică. Prin iunie, cind se albăstresc lanu­rile , de levănţică (strecurată şi prin grădini) provoacă cerul la competiţii de frumuseţe şi de puritate a culorii... :::*:■ După ce mi-ara umplut car­netul, la sediul C.A.P., cu nume ■ci»'- U+UV11.G­raiului V ( Ci -i numesc numai pe ciţiva, ar fi o nedreptate, să-i numesc pe toţi, aş umple pagina...) şi cu ştiri îmbucurătoare despre viaţa lor (cresc animale, îşi îngrijesc grădinile, pun umărul la con-, strucţiile cooperativei etc.), în­soţitorul meu statornic, Cătălin Boştinescu, secretarul comite­tului comunal al U.T.C., mi-a propus să mergem direct „la sere“, aşa, ca pentru a unna firul legăturii cu pămîntul. Zis şi făcut. Am mers pe jos, ui­­tîndu-ne, de-a lungul străzii frumos numite „Poarta Lun­cii“, la minunatele case supra­etajate, construite de benefi­ciarii înşişi, generaţii reunite de zidari : tată şi fiu, dacă nu cumva : bunic, tată şi fiu... Voi reveni la asta. . deocamdată avem o destinaţie precisă, res­pectiv Complexul de legume­­fructe Bolintin Vale. Şi aici, ca şi la C.A.P., discutăm cu un reprezentant al­­cifrelor, conta­bilul şef Nicolae Ciolacu (di­rectorul.­­ intimplarea face, a fost acaparat de un alt repor­ter, de la alt ziar), dar, îmi dau seama îndată, nici acest nou interlocutor nu va pune cifra mai presus de om, preferind să invoce, rind pe rind, nume de tineri specialişti, de tineri lu­crători, care au condus „pro­ducţia“ spre performanţă. Aşa ajung să-i cunosc pe economis­tul Dumitru Nachi, pe ingine­rul Tudor Ioniţă şi pe Constan­tin Dumitrache,­ şeful compar­timentului „transport“, înfi­ripăm O­ ,,masă rotundă“, la care nu mai prididesc notundi : complexul, înfiinţat in 1988, ara trei­­ferme agricole, care totali­zează 134 hectare ; un hectar de seră , folosit, in primăvară, pentru răsad ; cincisprezece hectare de­ solarii servesc cul­turilor de ardei gras, de vinete ş.a. ; restul, de fapt baza de 108 hectare, înseamnă cimp, adică plantaţii de varză, ţetinâ, ardei,­­ vinele, pepeni etc. Produsele, de recunoscută calitate, se des­fac­ in­ judeţul Giurgiu şi pe ■ISiStJţî r.ioWr Ajsw­. tele. (căPSune, mai ales), desti­nata in­apreciabilă măsură ex­portului,, un capitol bine repre­zentat, aici, la sere. Generoa­sele­ fructe oferă complexului perspectiva înfiinţării, intr-o perspectivă apropiată, a unei fabrici de­ sucuri şi răcoritoare, în întâmpinarea ideii de oraş agroindustrial. Au şi fost tri­mişi la specializare 40 de tineri, absolvenţi de liceu,d­in acest sens. Pe de altă parte, se re­crutează deja forţă de muncă pentru o viitoare fabrică de conserve din legume (gemuri şi dulceţuri). O cantină moder­nă, condusă de acelaşi Con­stantin Durpitrache, şeful com­partimentului transport, există deja, mai rămîne de construit (şi se lucrează deja la el) un cămin, de fapt un bloc pentru viitoarele cadre. Totul e calcu­lat, totul, e prevăzut pînă la ultimul amănunt, totul pledea­ză pentru om, pentru condiţiile lui omeneşti de muncă şi viaţă, iar, diverse articole tip „sport“­ lucrate impecabil de cele 14 maşiniste şi atrăgătoare ca mo­del. Am intrebat-o, apoi, ce aş­teaptă de la­­ viitorul statut­ ur­ban al comunei sale şi mi-a răspuns că, în primul rind, un centru de cultură şi creaţie „Ciit­area României“, pe a că­rui scenă să poată evolua for­­maţiile artistice (şi mai ales brigada) cooperativei. Fireşte, dorinţa ei va fi împlinită, edilii şi-au propus un atit de necesar obiectiv. Iar zidarii bolintineni atit aşteaptă : să transforme in faptă înaripatele proiecte ale arhitecţilor viitorului , un „vii­tor de aur“, cum poetul a pre­zis... Cîmpia mereu tînără Pe bolintineni i-a ridicat, se spune, Încrederea lor in mese­rii, in puterea de creaţie a­ minţii şi s miliţii omeneşti. Se spune şi mi s-a spus, textual, la consiliul popular, unde am stat de vorbă, n-aş putea zice pe Îndelete (treburi urgente, destul de multe, mî-l răpeau) cu tovarăşul Ion Petre, secre­tarul adjunct cu probleme de propagandă — învăţător de me­serie — al comitetului comunal de partid. Dar, cum la Bolintin Vale se ştie că vorba lungă-i sărăcia omului, aveam să mă mulţumesc cu „vorba scurtă“, plina de miez. Atut cit să jalo­­nam o documentare posibilă, rit să trecem in revistă coordo­natele unei vieţi economice bo­gate, aşezate pe o mulţime de repere. Comuna are, de pe a­­cum, numeroşi indici de urba­nitate, cu toate că, atunci cind va fi oraş va fi unul agroin­dustrial, prin urmare nu se va renunţa la munca pămintului, la roadele ei, smulse prin hăr­nicie unor terenuri nu prea ge­neroase, prin structura geologi­că. Ciţiva paşi mai Încolo de Profesii vechi, profesii noi , în competiţie Strălucirea petrolului Încrederea în meserii, în noi şi noi meserii, a bolintinenilor, nu se dezminte, deci, nici faţă de complexul de legume-fruc­­te, cum nu s­e dezminte faţă de sfera, largă, a, petrolului, cum nu se dezminte faţă de paleta inedită a „unicii Industrii“, pro­movate, in comună, de doi ri­valii la fel de merituoşi : Coo­perativa meşteşugărească „U­­nirea“­­şi Cooperativa de pro­ducţie, achiziţii şi desfacere mărfuri (C.P.A.D.M.). Preşedin­ţii sunt la fel de iscusiţi in pri­mul caz : Ion Stancu şi în al doilea , Mihail Rădoi , lucrăto­rii sunt, într-o parte şi in alta, tineri, în majoritatea lor. Au ştiut să răspundă şanselor ofe­rite, de ambele cooperative, pentru exercitarea unor pro­fesii tradiţionale (zidăritul, de pildă) sau mai noi, de tip in­dustrial, la ei acasă. Ingeniozi­tatea funcţionează perfect, în­tr-o parte şi in alta. Secţiile celor două unităţi se întrec în a „inventa“ noi posibilităţi de valorificare a resurselor de ma­terii prime ale cortinnei, pre­cum şi in recuperarea materia­lelor refolosibile, în aşa fel in­cit eficienţa şi valoarea să fie de prim rang. La C.P.A.D.M. funcţionează, sub aspect indus­trial, două tîmplării, o tăbăcă­­rie care prelucrează piei achi­ziţionate (de iepure, de oaie, de porc ş.a.), o imprimerie de eti­chete pentru mărfuri (cămăşi, de exemplu) destinate expor­tului, presupunind cooperarea cu mari fabrici de confecţii din ţară, O cojocărie (subordonată tăbăcăriei) ş.a.m.d. Există şi export direct, cită vreme tim­­plarii confecţionează produse din lemn pentru ţări din Eu­ropa şi un fel de lamele, ren­tabile, folosite la lăzile pentru ambalare. In vremea asta, sec­torul „Prestări servicii" vine în ajutorul cetăţenilor cu tot felul de reparaţii, cu lucrări de vul­canizare, cu frizeria, ceasorni­căria şi­­ sifonăria lui, iar zida­rii, vestiţii zidari bolintineni, înalţă sub soare tot ce poate însemna construcţie, pecetluită de bun gust şi trăinicie. Dincolo, la Cooperativa meş­teşugărească „Unirea“, mi se vorbeşte — şi ajung să le cu­nosc — de ateliere de confecţii, de o marochinărie, de o impri­merie (şi aici !) pentru tricouri, destinate celor mici şi adoles­cenţilor şi mai ales de perspec­tive salutare, încadrabile vieţii economice a viitorului oraş Bo­­lintin Vale. Se pregăteşte, ast­fel, demararea activităţii de­ producţie in domeniul cerami­cii, în premieră absolută, ca urmare a descoperirii (sub semn de taină, deocamdată) a unor virtuţi propice ale pămîn­­tului din zonă. Au fost aduşi specialişti, au fost trimişi la calificare tineri. Aşa cum au fost trimişi la cursuri de ca­lificare, circa 60 de tineri, absolvenţi ai liceului industrial din localitate (îndeosebi fete) pentru a se pregăti în diverse alte meserii ale viitorului, îm­brăţişate de Cooperativa „Uni­rea“. Tot ea, această coopera­tivă, își propune să prelucre­ze, intr-un viitor apropiat, cio­burile de sticlă rezultate, între altele, de la prestările de ser­vicii (montat geamuri) sau re­cuperate din gospodăriile local­nicilor. Am întilnit, în atelierele Cooperativei „Unirea“, mulţi tineri (e unitatea cu cea mai tînără forţă­­ de muncă de pe raza comunei , media de vâr­­stă, sub 25 de ani) care, absol­vind liceul, au beneficiat de calificarea obţinută (e vorba de fete) sau de cursuri de califi­care, speciale, organizate la lo­cul de muncă. Oricum, mulţu­mirea lor vine de la împreju­rarea că pot fi de folos, rămî­­nînd acasă, comunei lor, pe care ard de nerăbdare s-o ştie oraş. Marinela Negoiţă, confecţio­­neră la marochinărie, utecistă, locţiitoare a şefei de secţie, mi-a arătat o serie de produse destinate tinerilor (genţi de vo­ce meserie, intre atitea altele, prinde’ teren la Bolintin Vale, aceea de petrolist. Munca lor se vede mai greu, la suprafaţă, ■cere timp. .‘Mujica , lov­irea, munca lor tenaci, care-i­­face mai tăcuţi, mai închişi in sine, mai austeri. Petrolist (tehni­cian petrolist) este gi Cătălin Bostinescu, secretarul comite­tului comunal al'*U.T.C. Dacă nu l-aș intrăba, nu imi-ar,spu­ne mai nimic, nu' s-ai' lăudă eu nici .upâ din realizări.. Și sint destule. Psii.ölo£ia Uh lie' ^pe­trolist nuri dâ­ voie sa dea 'dra-' tanul’ vorbelor 'fără ult sever control, cum ar face gura son­dei cu petrolul. Cind ajunge să le rostească, vorbele lui­­ sunt de calitate. Un­ mare avantaj... Mă conduce spre trustul de petrol, cu sediul la Bolintin Vale, și mă „predă“, fără prea multe cuvinte, inginerului șef, Ion Aurel Bucur, de la care aflu, pe îndelete, cum stau lu­crurile. Trustul petrolier Bo­lintin Vale a fost înfiinţat in 1961, ca urmare firească a des­coperirilor de petrol şi gaze, pe structurile din zonă, necerceta­te anterior. Pentru ca, la ora actuală, trustul să se remarce prin cea mai mare producţie de petrol din cadrul ministeru­lui de resort. Cercetările, efec­tuate pînă la 3 000 de metri a­­dîncime au infirmat scepticis­mul unor teorii geologice mai vechi, privind „sărăcia“ în hi­drocarburi a regiunii şi, iată, schelele de producţie coordona­te de trust (Clejani , Roata, Videle, Poeni, Titu) se întrec în a da ţării petrol de calitate. Încă de la început, mi se spu­ne, în componenţa trustului şi deci a schelelor, un accent în­semnat s-a pus şi se pune, as­tăzi, cu atât mai mult , pe re­crutarea şi pe munca tinerilor, pe calificarea lor. Se poate deci vorbi, din acest punct de vede­re, de o „şcolire“ din mers a pe­troliştilor, recrutaţi dintre bo­lintineni şi din împrejurimi. Ei s-au calificat, treptat, în mese­rii cerute de cercetarea geolo­gică, de foraj, de extracţia pro­­priu-zisă, de montaj-instala­­ţii, drumuri, parcuri şi depozi­te, ateliere şi desigur de acti­vităţile de tip social. Trustul se mîndreşte cu împrejurarea că din 16 000 de lucrători ai săi, un procent de 60 la sută sînt tineri. Inginerul Bucur, venit la trust încă de pe cînd acesta era numai o idee, cu­noaşte ca nimeni altul avanta­jele aduse de prezenţa lui in viaţa comunei Bolintin Vale şi a împrejurimilor , prilej de ample transformări, între care drumurile asfaltate, pe sute de kilometri (spre Titu, Cartojani, Videle şi Bucureşti), sute de a­­partamente construite din ,,fondurile petroliere“, care au întregit zestrea edilitară a lo­cuitorilor şi, mai ales, atrage­rea unei părţi importante dirn forţa de muncă tînără,­in siste­mul trustului şi al schelelor a­­propiate. Şcoala de zidari a comunei a început să fie concurată, prin înfiinţarea­­ Liceului agroindus­trial de petrol, de fapt prin re­profilarea lui, în­­1973, de o ve­ritabilă şcoală de petrolişti , de nota zece, una şi cealaltă ! De pe băncile liceului astfel profi­lat, aveau , să se ridice, peste ani, valoroşi specialişti ai trus­tului, ca inginerii Alexandru Chivu, Ştefan Crudu, Ion Nico­lae, Dana Nicolae şi alţii. Si­gur, zborul fiecărui absolvent este lăsat liber, dar cei mai mulţi (e vorba de băieţi, pen­tru că fetele­­sunt calificate in meserii de altă natură) Îşi în­­­­dreaptă paşii,, spre această me­serie bărbătească şi, desigur, plină de satisfacţii. Inclusiv bă­neşti, atunci cind munca se do­vedeşte a fi o muncă şi rezul­tatul, rezultat.­­, Vreau să mă conving ? Nu-mi rămîne decit să traversez strada, pină la li­ceu, cursurile au început sub zodia aceloraşi aspiraţii. Chiar vreau să mă conving, deci voi trece drumul... ■: Profesorul Constantin Gh. Bărbuţă, directorul liceului, un om plin de dinamism, adept al principiului că lucrul amînat rămîne neîndeplinit. Încearcă să rezolve, una după alta, pro­blemele inerente oricărui în­ceput: do' an şcolar. Nu-i voi deci, multă Titan?, cel pu­­­ţin aşa-mi propuil. Dar iată că trimitrup­ele raportore îşi găseşte timp şi pentru dialogul nostru, spre care vine proaspăt, de parcă nimic altceva nu l-ar fi solicitat anterior, ti sare, ce-i drept, un ajutor, inginerul Sil­viu Petrescu, respectiv coordo­natorul tehnic al liceului și, laolaltă, îmi oferă o imagine , convingătoare a ceea ce în­seamnă, la Bolintin Vale, pre­gătirea elevilor pentru produc­ţie, pentru viaţă în acelaşi timp. Criteriu esenţial al pro­cesului de învăţămînt, de la un an la altul, aşa incit, de cînd există, liceul a furnizat trustu­lui circa 600 de cadre califica­te, tineri tot unul şi unul, fii ai satului ori ai împrejurimilor încrezătoare, la rîndul lor, in­tr-un destin pecetluit de ideea de petrol. Ceea ce mă surprin­de cu adevărat este să constat că liceul îndeplineşte, în viaţa comunei, deci a viitorului oraş, multiple funcţiuni : ştiinţifice, formativ-pedagogice, culturale şi artistice. Se erijează, altfel, spus, intr-un nucleu spiritual de certă calitate. O profesoară de matematică, fiică a locuri­lor, Floarea Nicolescu, şi-a condus elevii la performanţe in concursurile de profil, dar asta nu e totul, pentru ea­­ înţelege educaţia ca pe un proces com­plex, in care instrucţia nu in­hibă alte sfere şi asta-i dă „li­bertatea“, bine­înţeleasă, de a fi iubită de elevii pe care-i aş­teaptă, în drum spre şcoală (e vorba de navetişti !) pentru a-i lua in maşina proprie, le dă şi flori din grădina casei părin­teşti, şi vai de ei dacă n-au habar de „lecţia la zi“„. Şi eu, şi alte cadre didactice, ştiu ca oferă, dar şi ce pretind, de la elevii cărora li s-a dat o şansă, prin învăţătură , aceea de a de­veni „oameni potriviţi, la locul potrivit“, loc rezervat îndeobşte „in­ petrol“; sigur, există elevi cu performanţă la matematici, la biologie ori la limba france­ză, dar ei au fost preveniţi, au fost, cu alte cuvinte, „orientaţi profesional“ către petrolul su­veran, aşa cum toată propagan­da vizuală a liceului arată, încă de la intrare, un vast pa­nou informează asupra mese­riilor, a specificului procesului de învăţămînt, asupra viitoa­relor îndatoriri şi drepturi. Pregătirea, tehnică primită în liceu înseamnă discipline de specialitate, cu ore de labora­tor, apoi practică în atelierele­­ liceului şi direct în schelă. Condiţiile materiale sunt excep­ţionale, îmbie la învăţătură. Iar performanţele nu întîrzie. Un elev, Cristian Neguţ, din clasa a Xll-a, a participat, în cursul verii, la sesiunea de comunicări ştiinţifice de la Cîmpulung Moldovenesc, autor fiind al unei lucrări originale, numite „Dispozitiv de prevenire a in­cendiilor la sonde, în cazul de­bitării“, obţinând premiul revis­tei „Tehnium“. Premiul cu premiul, dar lucrarea lui este foarte apreciată de specialişti, îmi mărturisea Inginerul Silviu Petrescu. Ea contribuie la evi­tarea pagubelor care pot apă­rea în timpul debitării sonde­lor, soluţia propusă fiind una simplă şi eficientă, întrunind condiţiile unei brevetări... Semn, şi acesta, că investiţiile şcolii nu dau greş ! Comitetul comunal Bolintin Vale al U.T.C. n-are încă un sediu al său. Se spune că n-a fost uşor de găsit urt spaţiu co­respunzător. Şi totuşi, l-am surprins pe secretarul acestui comitet, Cătălin Boştinescu, privind cu jind către o clădire din centru, în care fusese poşta veche, încuiată jur împrejur cu lacăte grele, clădirea le-ar fi putut adăposti, o vreme, se­diul , o vreme, pentru că, ori­cum, viitorul oraş va aduce cu sine şi această împlinire. Dar pină atunci ? Uteciştii, cei peste 1 500 de utecişti ai comu­nei (cea mai mare organizaţia comunală din judeţul Giurgiu) se intilnesc pe unde pot, pe la organizaţiile subordonate comi­­tetului, îşi transmit cotizaţia şi sarcinile din mers, încearcă să fie o prezenţă reală, activă, în viaţa localităţii, să-şi apere personalitatea de inconvenien­tul amintit. La hărnicie, ei sunt campionii, aşa cum s-a văzut din cele cîteva relatări, îşi de­păşesc sistematic planurile la muncă patriotică, iată de ce zic ei că nu le-ar fi fost prea greu să restaureze o clădire aban­donată, pentru a şi-o face se­diu ! Dar, oare — mă Întreb — s-au zbătut destul ca s-o ob­ţină ? Mai reţin, din proiectele­­ lor, ideea amenajării parcului central, în care se află şi mo­numentul lui D. Bolintineanu. Vor trece curînd la treabă, vor imprejmui parcul, vor sădi ar­buşti şi flori, însufleţind actua­lul spaţiu viran. Uteciştii sunt, mai ales, su­fletul acţiunilor cultural-educa­tive, la Bolintin Vale, în aş­teptarea unui centru de cultură şi creaţie „Cîntarea României“ pentru tineret, obiectiv al a­­propiatei transformări urbane,­­tinerii au înfiripat formaţii ar­tistice valoroase, aproape la fiecare organizaţie. La Coope­rativa „Unirea“ există o bri­gadă artistică de bun renume (situată pe locuri fruntaşe la nivel de judeţ şi chiar de ţară), la liceu funcţionează, condus de profesoara Ioana Şandru, un cenaclu literar, o veritabilă rampă de lansare a valorilor selectate. La ediţia din acest an, a XI-a, a Festivalului mu­­zical-literar „Viitor de aur“, impus ca tradiţie în conştiinţa tinerilor giurgiuveni, cenaclul a obţinut titlul de laureat pen­tru membrii săi, între care şi poeţi afirmaţi : Dumitru Dumi­­trică (fost elev al liceului), Ion C. Ştefan, Gabriela Nadia Du­­mitriu, Ion Diaconu. De ciţiva ani, comuna şi-a sporit zestrea de creatori, prin venirea, la Casa pionierilor din localitate (filială a celei jude­ţene) a unui cuplu de artişti, soţii Elena şi Petre Cursaru. Ei s-au întors, practic, la locul de baştină al balerinei Elena Cursaru, după ce, ani la rînd, lucraseră la teatrele din Brăi­la, Constanţa şi Galaţi — ca balerină şi ca regizor — o serie de spectacole pentru copii. Ii atrag deci copiii, s-au hotărît să le fie de folos la Bolintin Vale. Deci există, în comună, un „curent“ al reîntoarcerii la vatră... Aşa se face că la Casa pio­nierilor, condusă de profesoara Maria Boştinescu, au prins viaţă două cercuri, unul de teatru, altul de balet (uneori funcţionează ca unul şi acelaşi cerc), menite să contribuie la dezvoltarea talentelor desco­perite şi să cultive, prin spec­tacolele oferite, dragostea co­­piilor-spectatori faţă de artă. Actorul-regizor Petre Cursaru este şi poet, el a scris un ad­mirabil „îndemn“ in versuri către pionieri, afişat la intrarea in Casa pionierilor. Urm­area îndemnului a fost o bună ade­renţă, şi iată-i pe copii deve­nind „actori“ în piese lor desti­nate („învăţătoarea noastră“ şi „Radu cel isteţ“, de Ion Gh. Ar­­cudeanu), evoluînd in grupuri satirice („Războiul stelelor“), in recitaluri de poezie („înar­­maţi-vă cu o floare“, de Petra Cursaru) etc. Un­ recital' mu­­zical-coregrafic, realizat de profesoara Elena Cursaru a contribuit la „lansarea“ unei tinere foarte talentate, Mirela Manolache din clasa a VII-a şi, alături de ea, a unor alţi copii de ţărani, de zidari, de­­ petro­lişti : Mihai şi Elena Silviu, Iuliana şi­ Adrian Barbu, Oan­a Mincu. Ei pregătesc, acum,­­ un dans de muncă („Furnicar“) şi o suită de dansuri populare sti­lizate („Rapsodia I“, „Dialog“ ş.a.). Tot la Casa pionierilor func­ţionează un cerc de sculptură, condus de profesorul Avram Spineanu. Aici am­ văzut cîteva exponate de toată frumuseţea, lucrate de copii , simboluri venind dinspre tradiţia noastră populară (ornamentarea case­lor) şi dinspre Brâncuşi (o ,,masă a tăcerii“, o „pasăre mă­iastră“ ş.a.m.d.). Intr-o comună in care zidarii, neîntrecuţii zi­dari îşi înfrumuseţează în fel , şi chip casele de ei construite, una mai arătoasă decât alta, un cerc de sculptură pentru viitori, constructori nu poate fi decit binevenit... Mai mult decît atît, există şi un cerc de pictură, condus de profesoara Octavia Berea, apoi un cerc de artă decorativă, ini­ţiat de profesoara Nina Vinti­­lescu. Pictura pe lemn, pe hir­­tie şi pe sticlă atrage copiii în aşa măsură, că n-au avut răb­dare pînă la deschiderea cercu­lui (1 octombrie) şi, după orele de clasă ale primei zile din noul an şcolar, au venit „să ceară de lucru“ , să deseneze, adică, şi să picteze, în gama lor proaspătă de culori, bogă­ţia acestei toamne, zborul îna­ripat spre stele, viitorul lor oraş, care n-arată rău în fante­zia lor... Aceeaşi fantezie girea­ză lucrările de artă decorativă, colaje (din frunze, din cioburi de sticlă, talaj vopsit etc.), pa­nouri şi măşti, hărăzite cu pu­tere de sugestie. Arta e pe mîini bune la Bo­lintin Vale, îţi vine să spui, ie­şind de la Casa pionierilor. Şi oriunde ai merge, întîlneşti oa­meni talentaţi, tineri iubitori de frumos, tineri încrezători în forţa spiritului. O tînără lucră­toare (imprimer) de la Coope­rativa „Unirea“, Maria Barbu, cintă cu succes muzică popu­lară, o asistentă medicală de la Policlinica Bolintin Vale, Cor­nelia Popescu, s-a făcut cunos­cută prin muzica uşoară, are înregistrări in Radio, a dat con­certe. Visează, amîndouă, ca mulţi alţi tineri de la Bolintin Vale, un centru de cultură şi­­ creaţie al lor, unde să-şi dea măsura adevărată a virtuţilor artistice. Virtuţi care merg, pretutindeni, mînă-n mină cu dragostea de muncă şi de locu­rile natale... Artiştii de azi ai oraşului de mîine Pagină realizată de DRAGOMIR MAGDIN SÎMBÂTĂ 1 OCTOMBRIE 1988

Next