Scînteia Tineretului, octombrie 1988 (Anul 44, nr. 12233-12258)
1988-10-01 / nr. 12233
ISCINTEIA TINERETULUI" pag. 2 „VIITOR DE AUR“ - O IMAGINE CARE PRINDE CONTUR ŞI LA BOLINTIN VALE... Vatră istorică- vatră a poetului vizionar Din cartiarul Militari al Ca- pitalei pleacă autobuze spre comuna Bolintin Vale, aşezată la 23 de kilometri de Bucu-reşti, spre Sud, unde ea reprezintă, de fapt, „Nordul“ judeţului Giurgiu... O relativitate care nu-i dăunează, aşa cum nu i-a dăunat, de-a lungul timpului, poziţia„de răscruce“, pentru drumuri care duceau, unul spre Vuşea, altul spre Teleorman, unul spre Târgovişte, altul spre Piteşti ; o şansă in plus pentru consolidarea economică, prin schimburile comerciale, a localităţii atestate încă din1433, cum aveam să aflu... Plecasem şi eu, cum pleacă ■ multă lume, de la o legătură pe care n-ai cum să n-o faci, in. tre jumeîe comunei şi aceia ai poetului nostru vizionar, Dimitrie Bolintineanu. Drept pentru care am recitit, in dorinţa , mea de a mă „predocumenta“, capitolul rezervat poetului, "(aproapa 15 pagini !) de George Călinescu, In a sa celebră lucrare, „Istoria literaturii române de la origini pînă in prezent“. Pretext, pentru marele nostru critic, să descrie, în cu- ■ noştinţă de cauză, aşezarea : „Satul, cu înfăţişare de frig, producea pină ieri o impresie dezolantă. Casele mai vechi sunt joase, acoperite cu draniţă ori cu ştuf, cu pridvoare pe stilpi de lemn in chip de furci, unele pe ulicioare sinuoase. Ţarina argiloasă se preface un smirc pe ploaie și într-o crustă albă pe uscăciune. Ea n-are negriciunea saturniană a celei din regiunea Buzăului, pe care a imortalizat-o Andreescu. Ciorogîrla . și1 Satorul curg paralel la intrarea in sat, iar mai încolo, pe lingă zăvoaie Inexpresive — Argeșul, lat. dar fără solemnitari, o simplă inundaţie. Geologia nu poate exalta alei un poet, solul pare un noroi uscat. Nici un monument al artei şi al naturii nu cutremură sufletul., Casa lui Cosmad (tatăl poetului n. n.) se afla , în inima satului...“. Am ţinut seama, impresiile lui George Călipescu au fost tipărite in 1941, cind ne apărea „Istoria...“. E greu pentru ele să mai reziste azi, cind păşeşti, de fapt, într-o comună cu aer de orăşel, îndeobşte in centrul ei civic. Pentru că, iată, mai sunt străzi, mai sunt case, nu departe de acest centru, care lasă ochiului impresia că descind din secolul trecut sau din arhiva fostului tîrg... Presimţi, în orice caz, pitindu-te la blocurile bine infiltrate şi la somptuoasele case cu etaj, că viaţa „caselor joase“ din descrierea de mai sus (cu reverberaţii anacronice in actualitate) atîrnă de un fir de aţă , să zicem, de sfoara proiectanţilor care fac noi măsurători ! Bolintin Vale va spori — o stian din presă — zestrea urbană a judeţului Giurgiu, in Următorii ciţiva ani. Ca pentru ă confirma prezicerea poetului vizionar, născut aici : „Viitor de aur ţara noastră are / Şi prevăz prin secoli a ei înălţare" . Bolintinenii sînt mîndri de a fi avut un „bolintinean", celebru. La monumentul din centru al poetului, marcînd şi locul lui da înmormîntare, vin elevii liceului de vizavi şi aşază flori, buchete proaspete, ca pentru a-i cinsti memoria. Un venerabil profesor, în virată de 83 de ani, Ion Carbarău, care a slujit catedra din Bolintin Vale timp de 60 de ani, specialist fiind in limba şi literatura română, dar pasionat deopotrivă de istorie, vine in mijlocul lor şi evocă (aşa cum mie asumi mi-a probat-o), sensibilizîndu-şi auditoriul, momentele de seamă din trecutul istoric al localităţii. Fostul student al luiNicolae Iorga precizează, astfel, că satul, atestat de, la 15 martie 1433 (documentule un act de „danie“ semnat de Sandu Aldea Voievod, fiullui Mircea cel Mare), îşi trage numele de la denumirea latitus edulis) care . impinziseră vechii codri ai Vlăsiei, căutate fiind, pentru virtuţile lor curative, pe raza comunei de acum ; că ea, comuna (si nţi invers !) a dat numele poetului, viitor ministru al instrucţiei publice, in vremea lui Al. Cuza; că, aşa ministru cum fusese, poetul avea să rămînă sărac, incit, la 52 de ani. Internat la spitalul , Pantelimon, măcinat de boală şi „venit fără haine“, cum nota medicul de serviciu, stirnea compătimirea... Un sat întreg avea să întimpine carul cu boi care aducea acasă, „la scurtă vreme, trupul lui neînsufleţit , trupul neînsufleţit al urtui mare suflet patriot, militant pentru cauza revoluţiei de la 1848 şi a Unirii ! Profesorul Ion Carbarău a scris, pină acum, cinci caiete pregătitoare ale unei monografii a comunei, in care face referiri şi la „volintirii“ lui Mihai Viteazul (Iorga credea că, denumirea satului de acolo vine, poposiţi aici in drum spre Muscel, după marea bătălie de laCălugăreni şi la „pandurii“ lui Tudor Vladimirescu, opriţi aici intr-un răgaz, in drum spre Capitală. Mai mult ,decit atit, de la Bolintin Vale avea să lanseze Tudor Vladimirescu a doua „Proclamaţie“ a sa, către, populaţia Bucureştilor, pe care venea să-i elibereze... Rareori mi-a fost dat să văd, venind din mai multe părţi, dinspre mai multe generaţii, pasiunea istoriei, ca la Bolintin Vale. Un fost învăţător, actualmente profesor de sculptură la Casa pionierilor din localitate, Avram Spineanu, e preocupat de trecutul meşteşugurilor,, îndeosebi al zidăritului, în vreme ce profesorii de istorie de la Liceul industrial de petrol Bolintin Vale, Constantin Gh. Bărbuţă (director, totodată) şi Neculai Şandru transmit, de la catedră, experienţa lor de specialişti-cercetători, pricepuţi să îmbine istoria ţării cu a locurilor în care trăiesc, reînviind, în ochii elevilor, noi şi noi momente semnificative. Şi iată că unul din elevii lor, Gheorghe Lazăr, a obţinut un loc fruntaş la Olimpiada de istorie, devenind mai apoi student al facultăţii de profil, bucureştene. Aşadar, sămînţa dragostei de vatră, o vatră care a fost şi a iluştrilor înaintaşi, a încolţit şi aşteaptă să rodească... consiliul popular se află sediul C.U.A.S.C.-ului Bolintin Vale şi, la etajul aceleiaşi clădiri, birourile C.A.P., unde aveam sâ-l găsesc pe contabilul şef , Marin Marin, un om tânăr, ca mulţi alţii care se bucură, aici, de încrederea obştii. Un dialog, iarăşi scurt, iarăşi dens, m-a edificat asupra unei realităţi : bolintinenii-bărbaţi sunt mai ales zidari (din tată-n fiu), dar, aproape că nu există familie de zidar care să n-aibă un membru cooperator ! Este — acesta — secretul menţinerii agriculturii printre preocupările de bază şi al bunelor rezultata pe care localnicii le obţin cultivă griu, porumb (la ora vizitei ii aveau in proporţie de 60 la sută recoltat), soia, floareasoarelui, tutun şi plante medicinale — ricin şi levănţică. Prin iunie, cind se albăstresc lanurile , de levănţică (strecurată şi prin grădini) provoacă cerul la competiţii de frumuseţe şi de puritate a culorii... :::*:■ După ce mi-ara umplut carnetul, la sediul C.A.P., cu nume ■ci»'- U+UV11.Graiului V ( Ci -i numesc numai pe ciţiva, ar fi o nedreptate, să-i numesc pe toţi, aş umple pagina...) şi cu ştiri îmbucurătoare despre viaţa lor (cresc animale, îşi îngrijesc grădinile, pun umărul la con-, strucţiile cooperativei etc.), însoţitorul meu statornic, Cătălin Boştinescu, secretarul comitetului comunal al U.T.C., mi-a propus să mergem direct „la sere“, aşa, ca pentru a unna firul legăturii cu pămîntul. Zis şi făcut. Am mers pe jos, uitîndu-ne, de-a lungul străzii frumos numite „Poarta Luncii“, la minunatele case supraetajate, construite de beneficiarii înşişi, generaţii reunite de zidari : tată şi fiu, dacă nu cumva : bunic, tată şi fiu... Voi reveni la asta. . deocamdată avem o destinaţie precisă, respectiv Complexul de legumefructe Bolintin Vale. Şi aici, ca şi la C.A.P., discutăm cu un reprezentant alcifrelor, contabilul şef Nicolae Ciolacu (directorul. intimplarea face, a fost acaparat de un alt reporter, de la alt ziar), dar, îmi dau seama îndată, nici acest nou interlocutor nu va pune cifra mai presus de om, preferind să invoce, rind pe rind, nume de tineri specialişti, de tineri lucrători, care au condus „producţia“ spre performanţă. Aşa ajung să-i cunosc pe economistul Dumitru Nachi, pe inginerul Tudor Ioniţă şi pe Constantin Dumitrache, şeful compartimentului „transport“, înfiripăm O ,,masă rotundă“, la care nu mai prididesc notundi : complexul, înfiinţat in 1988, ara treiferme agricole, care totalizează 134 hectare ; un hectar de seră , folosit, in primăvară, pentru răsad ; cincisprezece hectare de solarii servesc culturilor de ardei gras, de vinete ş.a. ; restul, de fapt baza de 108 hectare, înseamnă cimp, adică plantaţii de varză, ţetinâ, ardei, vinele, pepeni etc. Produsele, de recunoscută calitate, se desfac in judeţul Giurgiu şi pe ■ISiStJţî r.ioWr Ajsw. tele. (căPSune, mai ales), destinata inapreciabilă măsură exportului,, un capitol bine reprezentat, aici, la sere. Generoasele fructe oferă complexului perspectiva înfiinţării, intr-o perspectivă apropiată, a unei fabrici de sucuri şi răcoritoare, în întâmpinarea ideii de oraş agroindustrial. Au şi fost trimişi la specializare 40 de tineri, absolvenţi de liceu,din acest sens. Pe de altă parte, se recrutează deja forţă de muncă pentru o viitoare fabrică de conserve din legume (gemuri şi dulceţuri). O cantină modernă, condusă de acelaşi Constantin Durpitrache, şeful compartimentului transport, există deja, mai rămîne de construit (şi se lucrează deja la el) un cămin, de fapt un bloc pentru viitoarele cadre. Totul e calculat, totul, e prevăzut pînă la ultimul amănunt, totul pledează pentru om, pentru condiţiile lui omeneşti de muncă şi viaţă, iar, diverse articole tip „sport“ lucrate impecabil de cele 14 maşiniste şi atrăgătoare ca model. Am intrebat-o, apoi, ce aşteaptă de la viitorul statut urban al comunei sale şi mi-a răspuns că, în primul rind, un centru de cultură şi creaţie „Ciitarea României“, pe a cărui scenă să poată evolua formaţiile artistice (şi mai ales brigada) cooperativei. Fireşte, dorinţa ei va fi împlinită, edilii şi-au propus un atit de necesar obiectiv. Iar zidarii bolintineni atit aşteaptă : să transforme in faptă înaripatele proiecte ale arhitecţilor viitorului , un „viitor de aur“, cum poetul a prezis... Cîmpia mereu tînără Pe bolintineni i-a ridicat, se spune, Încrederea lor in meserii, in puterea de creaţie a minţii şi s miliţii omeneşti. Se spune şi mi s-a spus, textual, la consiliul popular, unde am stat de vorbă, n-aş putea zice pe Îndelete (treburi urgente, destul de multe, mî-l răpeau) cu tovarăşul Ion Petre, secretarul adjunct cu probleme de propagandă — învăţător de meserie — al comitetului comunal de partid. Dar, cum la Bolintin Vale se ştie că vorba lungă-i sărăcia omului, aveam să mă mulţumesc cu „vorba scurtă“, plina de miez. Atut cit să jalonam o documentare posibilă, rit să trecem in revistă coordonatele unei vieţi economice bogate, aşezate pe o mulţime de repere. Comuna are, de pe acum, numeroşi indici de urbanitate, cu toate că, atunci cind va fi oraş va fi unul agroindustrial, prin urmare nu se va renunţa la munca pămintului, la roadele ei, smulse prin hărnicie unor terenuri nu prea generoase, prin structura geologică. Ciţiva paşi mai Încolo de Profesii vechi, profesii noi , în competiţie Strălucirea petrolului Încrederea în meserii, în noi şi noi meserii, a bolintinenilor, nu se dezminte, deci, nici faţă de complexul de legume-fructe, cum nu se dezminte faţă de sfera, largă, a, petrolului, cum nu se dezminte faţă de paleta inedită a „unicii Industrii“, promovate, in comună, de doi rivalii la fel de merituoşi : Cooperativa meşteşugărească „Unirea“şi Cooperativa de producţie, achiziţii şi desfacere mărfuri (C.P.A.D.M.). Preşedinţii sunt la fel de iscusiţi in primul caz : Ion Stancu şi în al doilea , Mihail Rădoi , lucrătorii sunt, într-o parte şi in alta, tineri, în majoritatea lor. Au ştiut să răspundă şanselor oferite, de ambele cooperative, pentru exercitarea unor profesii tradiţionale (zidăritul, de pildă) sau mai noi, de tip industrial, la ei acasă. Ingeniozitatea funcţionează perfect, într-o parte şi in alta. Secţiile celor două unităţi se întrec în a „inventa“ noi posibilităţi de valorificare a resurselor de materii prime ale cortinnei, precum şi in recuperarea materialelor refolosibile, în aşa fel incit eficienţa şi valoarea să fie de prim rang. La C.P.A.D.M. funcţionează, sub aspect industrial, două tîmplării, o tăbăcărie care prelucrează piei achiziţionate (de iepure, de oaie, de porc ş.a.), o imprimerie de etichete pentru mărfuri (cămăşi, de exemplu) destinate exportului, presupunind cooperarea cu mari fabrici de confecţii din ţară, O cojocărie (subordonată tăbăcăriei) ş.a.m.d. Există şi export direct, cită vreme timplarii confecţionează produse din lemn pentru ţări din Europa şi un fel de lamele, rentabile, folosite la lăzile pentru ambalare. In vremea asta, sectorul „Prestări servicii" vine în ajutorul cetăţenilor cu tot felul de reparaţii, cu lucrări de vulcanizare, cu frizeria, ceasornicăria şi sifonăria lui, iar zidarii, vestiţii zidari bolintineni, înalţă sub soare tot ce poate însemna construcţie, pecetluită de bun gust şi trăinicie. Dincolo, la Cooperativa meşteşugărească „Unirea“, mi se vorbeşte — şi ajung să le cunosc — de ateliere de confecţii, de o marochinărie, de o imprimerie (şi aici !) pentru tricouri, destinate celor mici şi adolescenţilor şi mai ales de perspective salutare, încadrabile vieţii economice a viitorului oraş Bolintin Vale. Se pregăteşte, astfel, demararea activităţii de producţie in domeniul ceramicii, în premieră absolută, ca urmare a descoperirii (sub semn de taină, deocamdată) a unor virtuţi propice ale pămîntului din zonă. Au fost aduşi specialişti, au fost trimişi la calificare tineri. Aşa cum au fost trimişi la cursuri de calificare, circa 60 de tineri, absolvenţi ai liceului industrial din localitate (îndeosebi fete) pentru a se pregăti în diverse alte meserii ale viitorului, îmbrăţişate de Cooperativa „Unirea“. Tot ea, această cooperativă, își propune să prelucreze, intr-un viitor apropiat, cioburile de sticlă rezultate, între altele, de la prestările de servicii (montat geamuri) sau recuperate din gospodăriile localnicilor. Am întilnit, în atelierele Cooperativei „Unirea“, mulţi tineri (e unitatea cu cea mai tînără forţă de muncă de pe raza comunei , media de vârstă, sub 25 de ani) care, absolvind liceul, au beneficiat de calificarea obţinută (e vorba de fete) sau de cursuri de calificare, speciale, organizate la locul de muncă. Oricum, mulţumirea lor vine de la împrejurarea că pot fi de folos, rămînînd acasă, comunei lor, pe care ard de nerăbdare s-o ştie oraş. Marinela Negoiţă, confecţioneră la marochinărie, utecistă, locţiitoare a şefei de secţie, mi-a arătat o serie de produse destinate tinerilor (genţi de voce meserie, intre atitea altele, prinde’ teren la Bolintin Vale, aceea de petrolist. Munca lor se vede mai greu, la suprafaţă, ■cere timp. .‘Mujica , lovirea, munca lor tenaci, care-iface mai tăcuţi, mai închişi in sine, mai austeri. Petrolist (tehnician petrolist) este gi Cătălin Bostinescu, secretarul comitetului comunal al'*U.T.C. Dacă nu l-aș intrăba, nu imi-ar,spune mai nimic, nu' s-ai' lăudă eu nici .upâ din realizări.. Și sint destule. Psii.ölo£ia Uh lie' ^petrolist nuri dâ voie sa dea 'dra-' tanul’ vorbelor 'fără ult sever control, cum ar face gura sondei cu petrolul. Cind ajunge să le rostească, vorbele lui sunt de calitate. Un mare avantaj... Mă conduce spre trustul de petrol, cu sediul la Bolintin Vale, și mă „predă“, fără prea multe cuvinte, inginerului șef, Ion Aurel Bucur, de la care aflu, pe îndelete, cum stau lucrurile. Trustul petrolier Bolintin Vale a fost înfiinţat in 1961, ca urmare firească a descoperirilor de petrol şi gaze, pe structurile din zonă, necercetate anterior. Pentru ca, la ora actuală, trustul să se remarce prin cea mai mare producţie de petrol din cadrul ministerului de resort. Cercetările, efectuate pînă la 3 000 de metri adîncime au infirmat scepticismul unor teorii geologice mai vechi, privind „sărăcia“ în hidrocarburi a regiunii şi, iată, schelele de producţie coordonate de trust (Clejani , Roata, Videle, Poeni, Titu) se întrec în a da ţării petrol de calitate. Încă de la început, mi se spune, în componenţa trustului şi deci a schelelor, un accent însemnat s-a pus şi se pune, astăzi, cu atât mai mult , pe recrutarea şi pe munca tinerilor, pe calificarea lor. Se poate deci vorbi, din acest punct de vedere, de o „şcolire“ din mers a petroliştilor, recrutaţi dintre bolintineni şi din împrejurimi. Ei s-au calificat, treptat, în meserii cerute de cercetarea geologică, de foraj, de extracţia propriu-zisă, de montaj-instalaţii, drumuri, parcuri şi depozite, ateliere şi desigur de activităţile de tip social. Trustul se mîndreşte cu împrejurarea că din 16 000 de lucrători ai săi, un procent de 60 la sută sînt tineri. Inginerul Bucur, venit la trust încă de pe cînd acesta era numai o idee, cunoaşte ca nimeni altul avantajele aduse de prezenţa lui in viaţa comunei Bolintin Vale şi a împrejurimilor , prilej de ample transformări, între care drumurile asfaltate, pe sute de kilometri (spre Titu, Cartojani, Videle şi Bucureşti), sute de apartamente construite din ,,fondurile petroliere“, care au întregit zestrea edilitară a locuitorilor şi, mai ales, atragerea unei părţi importante dirn forţa de muncă tînără,in sistemul trustului şi al schelelor apropiate. Şcoala de zidari a comunei a început să fie concurată, prin înfiinţarea Liceului agroindustrial de petrol, de fapt prin reprofilarea lui, în1973, de o veritabilă şcoală de petrolişti , de nota zece, una şi cealaltă ! De pe băncile liceului astfel profilat, aveau , să se ridice, peste ani, valoroşi specialişti ai trustului, ca inginerii Alexandru Chivu, Ştefan Crudu, Ion Nicolae, Dana Nicolae şi alţii. Sigur, zborul fiecărui absolvent este lăsat liber, dar cei mai mulţi (e vorba de băieţi, pentru că fetelesunt calificate in meserii de altă natură) Îşi îndreaptă paşii,, spre această meserie bărbătească şi, desigur, plină de satisfacţii. Inclusiv băneşti, atunci cind munca se dovedeşte a fi o muncă şi rezultatul, rezultat., Vreau să mă conving ? Nu-mi rămîne decit să traversez strada, pină la liceu, cursurile au început sub zodia aceloraşi aspiraţii. Chiar vreau să mă conving, deci voi trece drumul... ■: Profesorul Constantin Gh. Bărbuţă, directorul liceului, un om plin de dinamism, adept al principiului că lucrul amînat rămîne neîndeplinit. Încearcă să rezolve, una după alta, problemele inerente oricărui început: do' an şcolar. Nu-i voi deci, multă Titan?, cel puţin aşa-mi propuil. Dar iată că trimitrupele raportore îşi găseşte timp şi pentru dialogul nostru, spre care vine proaspăt, de parcă nimic altceva nu l-ar fi solicitat anterior, ti sare, ce-i drept, un ajutor, inginerul Silviu Petrescu, respectiv coordonatorul tehnic al liceului și, laolaltă, îmi oferă o imagine , convingătoare a ceea ce înseamnă, la Bolintin Vale, pregătirea elevilor pentru producţie, pentru viaţă în acelaşi timp. Criteriu esenţial al procesului de învăţămînt, de la un an la altul, aşa incit, de cînd există, liceul a furnizat trustului circa 600 de cadre calificate, tineri tot unul şi unul, fii ai satului ori ai împrejurimilor încrezătoare, la rîndul lor, intr-un destin pecetluit de ideea de petrol. Ceea ce mă surprinde cu adevărat este să constat că liceul îndeplineşte, în viaţa comunei, deci a viitorului oraş, multiple funcţiuni : ştiinţifice, formativ-pedagogice, culturale şi artistice. Se erijează, altfel, spus, intr-un nucleu spiritual de certă calitate. O profesoară de matematică, fiică a locurilor, Floarea Nicolescu, şi-a condus elevii la performanţe in concursurile de profil, dar asta nu e totul, pentru ea înţelege educaţia ca pe un proces complex, in care instrucţia nu inhibă alte sfere şi asta-i dă „libertatea“, bineînţeleasă, de a fi iubită de elevii pe care-i aşteaptă, în drum spre şcoală (e vorba de navetişti !) pentru a-i lua in maşina proprie, le dă şi flori din grădina casei părinteşti, şi vai de ei dacă n-au habar de „lecţia la zi“„. Şi eu, şi alte cadre didactice, ştiu ca oferă, dar şi ce pretind, de la elevii cărora li s-a dat o şansă, prin învăţătură , aceea de a deveni „oameni potriviţi, la locul potrivit“, loc rezervat îndeobşte „in petrol“; sigur, există elevi cu performanţă la matematici, la biologie ori la limba franceză, dar ei au fost preveniţi, au fost, cu alte cuvinte, „orientaţi profesional“ către petrolul suveran, aşa cum toată propaganda vizuală a liceului arată, încă de la intrare, un vast panou informează asupra meseriilor, a specificului procesului de învăţămînt, asupra viitoarelor îndatoriri şi drepturi. Pregătirea, tehnică primită în liceu înseamnă discipline de specialitate, cu ore de laborator, apoi practică în atelierele liceului şi direct în schelă. Condiţiile materiale sunt excepţionale, îmbie la învăţătură. Iar performanţele nu întîrzie. Un elev, Cristian Neguţ, din clasa a Xll-a, a participat, în cursul verii, la sesiunea de comunicări ştiinţifice de la Cîmpulung Moldovenesc, autor fiind al unei lucrări originale, numite „Dispozitiv de prevenire a incendiilor la sonde, în cazul debitării“, obţinând premiul revistei „Tehnium“. Premiul cu premiul, dar lucrarea lui este foarte apreciată de specialişti, îmi mărturisea Inginerul Silviu Petrescu. Ea contribuie la evitarea pagubelor care pot apărea în timpul debitării sondelor, soluţia propusă fiind una simplă şi eficientă, întrunind condiţiile unei brevetări... Semn, şi acesta, că investiţiile şcolii nu dau greş ! Comitetul comunal Bolintin Vale al U.T.C. n-are încă un sediu al său. Se spune că n-a fost uşor de găsit urt spaţiu corespunzător. Şi totuşi, l-am surprins pe secretarul acestui comitet, Cătălin Boştinescu, privind cu jind către o clădire din centru, în care fusese poşta veche, încuiată jur împrejur cu lacăte grele, clădirea le-ar fi putut adăposti, o vreme, sediul , o vreme, pentru că, oricum, viitorul oraş va aduce cu sine şi această împlinire. Dar pină atunci ? Uteciştii, cei peste 1 500 de utecişti ai comunei (cea mai mare organizaţia comunală din judeţul Giurgiu) se intilnesc pe unde pot, pe la organizaţiile subordonate comitetului, îşi transmit cotizaţia şi sarcinile din mers, încearcă să fie o prezenţă reală, activă, în viaţa localităţii, să-şi apere personalitatea de inconvenientul amintit. La hărnicie, ei sunt campionii, aşa cum s-a văzut din cele cîteva relatări, îşi depăşesc sistematic planurile la muncă patriotică, iată de ce zic ei că nu le-ar fi fost prea greu să restaureze o clădire abandonată, pentru a şi-o face sediu ! Dar, oare — mă Întreb — s-au zbătut destul ca s-o obţină ? Mai reţin, din proiectele lor, ideea amenajării parcului central, în care se află şi monumentul lui D. Bolintineanu. Vor trece curînd la treabă, vor imprejmui parcul, vor sădi arbuşti şi flori, însufleţind actualul spaţiu viran. Uteciştii sunt, mai ales, sufletul acţiunilor cultural-educative, la Bolintin Vale, în aşteptarea unui centru de cultură şi creaţie „Cîntarea României“ pentru tineret, obiectiv al apropiatei transformări urbane,tinerii au înfiripat formaţii artistice valoroase, aproape la fiecare organizaţie. La Cooperativa „Unirea“ există o brigadă artistică de bun renume (situată pe locuri fruntaşe la nivel de judeţ şi chiar de ţară), la liceu funcţionează, condus de profesoara Ioana Şandru, un cenaclu literar, o veritabilă rampă de lansare a valorilor selectate. La ediţia din acest an, a XI-a, a Festivalului muzical-literar „Viitor de aur“, impus ca tradiţie în conştiinţa tinerilor giurgiuveni, cenaclul a obţinut titlul de laureat pentru membrii săi, între care şi poeţi afirmaţi : Dumitru Dumitrică (fost elev al liceului), Ion C. Ştefan, Gabriela Nadia Dumitriu, Ion Diaconu. De ciţiva ani, comuna şi-a sporit zestrea de creatori, prin venirea, la Casa pionierilor din localitate (filială a celei judeţene) a unui cuplu de artişti, soţii Elena şi Petre Cursaru. Ei s-au întors, practic, la locul de baştină al balerinei Elena Cursaru, după ce, ani la rînd, lucraseră la teatrele din Brăila, Constanţa şi Galaţi — ca balerină şi ca regizor — o serie de spectacole pentru copii. Ii atrag deci copiii, s-au hotărît să le fie de folos la Bolintin Vale. Deci există, în comună, un „curent“ al reîntoarcerii la vatră... Aşa se face că la Casa pionierilor, condusă de profesoara Maria Boştinescu, au prins viaţă două cercuri, unul de teatru, altul de balet (uneori funcţionează ca unul şi acelaşi cerc), menite să contribuie la dezvoltarea talentelor descoperite şi să cultive, prin spectacolele oferite, dragostea copiilor-spectatori faţă de artă. Actorul-regizor Petre Cursaru este şi poet, el a scris un admirabil „îndemn“ in versuri către pionieri, afişat la intrarea in Casa pionierilor. Urmarea îndemnului a fost o bună aderenţă, şi iată-i pe copii devenind „actori“ în piese lor destinate („învăţătoarea noastră“ şi „Radu cel isteţ“, de Ion Gh. Arcudeanu), evoluînd in grupuri satirice („Războiul stelelor“), in recitaluri de poezie („înarmaţi-vă cu o floare“, de Petra Cursaru) etc. Un recital' muzical-coregrafic, realizat de profesoara Elena Cursaru a contribuit la „lansarea“ unei tinere foarte talentate, Mirela Manolache din clasa a VII-a şi, alături de ea, a unor alţi copii de ţărani, de zidari, de petrolişti : Mihai şi Elena Silviu, Iuliana şi Adrian Barbu, Oana Mincu. Ei pregătesc, acum, un dans de muncă („Furnicar“) şi o suită de dansuri populare stilizate („Rapsodia I“, „Dialog“ ş.a.). Tot la Casa pionierilor funcţionează un cerc de sculptură, condus de profesorul Avram Spineanu. Aici am văzut cîteva exponate de toată frumuseţea, lucrate de copii , simboluri venind dinspre tradiţia noastră populară (ornamentarea caselor) şi dinspre Brâncuşi (o ,,masă a tăcerii“, o „pasăre măiastră“ ş.a.m.d.). Intr-o comună in care zidarii, neîntrecuţii zidari îşi înfrumuseţează în fel , şi chip casele de ei construite, una mai arătoasă decât alta, un cerc de sculptură pentru viitori, constructori nu poate fi decit binevenit... Mai mult decît atît, există şi un cerc de pictură, condus de profesoara Octavia Berea, apoi un cerc de artă decorativă, iniţiat de profesoara Nina Vintilescu. Pictura pe lemn, pe hirtie şi pe sticlă atrage copiii în aşa măsură, că n-au avut răbdare pînă la deschiderea cercului (1 octombrie) şi, după orele de clasă ale primei zile din noul an şcolar, au venit „să ceară de lucru“ , să deseneze, adică, şi să picteze, în gama lor proaspătă de culori, bogăţia acestei toamne, zborul înaripat spre stele, viitorul lor oraş, care n-arată rău în fantezia lor... Aceeaşi fantezie girează lucrările de artă decorativă, colaje (din frunze, din cioburi de sticlă, talaj vopsit etc.), panouri şi măşti, hărăzite cu putere de sugestie. Arta e pe mîini bune la Bolintin Vale, îţi vine să spui, ieşind de la Casa pionierilor. Şi oriunde ai merge, întîlneşti oameni talentaţi, tineri iubitori de frumos, tineri încrezători în forţa spiritului. O tînără lucrătoare (imprimer) de la Cooperativa „Unirea“, Maria Barbu, cintă cu succes muzică populară, o asistentă medicală de la Policlinica Bolintin Vale, Cornelia Popescu, s-a făcut cunoscută prin muzica uşoară, are înregistrări in Radio, a dat concerte. Visează, amîndouă, ca mulţi alţi tineri de la Bolintin Vale, un centru de cultură şi creaţie al lor, unde să-şi dea măsura adevărată a virtuţilor artistice. Virtuţi care merg, pretutindeni, mînă-n mină cu dragostea de muncă şi de locurile natale... Artiştii de azi ai oraşului de mîine Pagină realizată de DRAGOMIR MAGDIN SÎMBÂTĂ 1 OCTOMBRIE 1988