Scȃnteia, martie 1953 (Anul 22, nr. 2596-2623)
1953-03-01 / nr. 2596
In „Amintirile“ sale, Ion Creangă pomenea odată despre fata Irinucăi, gazda sa din cătunul Broştenilor: „de luni dimineaţa şi până sâmbătă seara n'o mai vedeai Se ducea cu tată-său la munte, la făcut ferestea, şi lucra toată săptămâna ca un bărbat pentru nimica toată : doi oameni cu doi boi, la vreme de iarnă, abia îşi puteau scoate mămăliga Ba la mulţi se întâmpla de veneau sâmbătă noaptea cu câte lin picior frânt, sau cu boii stâlciţi şi aceasta le era câştig pe deasupra". Toate vechile manuale de geografie s'au întrecut în a ţese un văl pitoresc şi interesant peste aceste ţinuturi Bacăul apărea într'un nimb trandafiriu, cu munţii şi pădurile sale de brail seculari, cu străvechile mănăstiri şi cetăţi domineşti strălucind în lumina amurgului, cu râuleţele de argint care îi scaldă întinderile. Dar despre viaţa aspră, despre mizeria cruntă care sălăşluia nestingherită în locurile acestea nu suflau o singură vorbă. Numai un Creangă sau un Sadoveanu s’au încumetat să dea la o parte vălul ţesut cu meşteşug de către clasele exploatatoare şi să scoată la lumină jalea, suferinţele adânci din viaţa poporului Comori ca în poveşti se găsesc cu prisosinţă în această parte a Moldovei : cărbune, petrol, sare, nesfârşite păduri... Şi totuşi, dealungul şi dealatul regiunii, din Munţii Neamţului şi până jos, în satele munteneşti risipite pe malurile Siretului, au domnit, în trecut, negurile sărăciei şi ale pustietăţii. Viaţa trecea pe lângă oameni chinuită şi cenuşie, lipsită de bucurii. Chipurile lor întunecate, arse de soare şi bătute de vânturi, purtau, în cute adânci, pecetea seculară a acestei vieţi. De la Piatra-Neamţ şi până la Broşteni, satul unde „nu se ruşina lupul şi ursul a se arăta ziua'n amiaza mare“, pe plaiuri cu păduri nesfârşite Stăpânite de rege sau de alţi coconi de os regesc, foşneau târiguros codrii falnici despuiaţi cu sălbăticie de cel mai mare moşier al ţării. Lemnul, care acoperea o mare parte din întinderile regiunii, a fost prădat sălbatic de asupritori. La Broşteni, prinţul Nicolae avea peste 40.000 de hectare. Nesfârşită era jalea muncitorilor forestieri care trudeau pe domeniile Hohenzollernilor sau în pădurile stăpânite de „Foresta Italo-Română“ şi diferite societăţi ale trusturilor americane, engleze şi franceze. Treceau alene plutele la vale şi plutaşii stăteau pe ele nemişcaţi şi tăcuţi, purtând în suflet jalea cocioabelor părăsite pentru câteva săptămâni sau teama de a-şi pierde viaţa în încleştarea cu colţii de stânci de la Toance. Din târlele munţilor, de prin ascunziş de pădure, coborau la vale oierii şi ţăranii săraci ca să-şi vândă puterea braţelor. Sate întregi îşi croiau drum spre luminişul văilor. La moşiile de la Borca şi Bicaz, administratorii le dădeau un preţ de nimic. Ca să se întoarcă, nici vorbă. Prea era lung drumul. Şi atunci rămâneau în vale, să trudească fără odihnă pentru tihna îmbuibaţilor. Unii din oamenii regiunii lucrau în mină, la Comăneşti Intrau în sat când se îngâna ziua cu noaptea, scoteau cărbunele cu „crivaciul“, îl cărau cu trocul sau cu ajutorul căluţilor şi înghiţeau, timp de 10— 14 ore, sudălmile vătafilor, praful şi gazele. Deseori minerii şomau sau lucrau numai 14 zile pe lună, cum s’a întâmplat în anul 1933. Soţiile lor blestemau cerul şi direcţiunea, dar nu căpătau niciodată pâine deajuns pentru copii. Despre viaţa grea a petroliştilor de la Moineşti, unde domnea societatea petroliferă „Româno-americana“, scriau până şi ziarele din străinătate. In Piatra-Neamţ, oraşul fabricilor de cherestea, sute de muncitori erau azvârliţi zilnic în stradă, iar în satele regiunii ţăranii trudeau o vară întreagă, cu pluguri de lemn, ca să se îndulcească numai câteva zile din iarnă cu rodul livezilor. Şi asta numai când livezile scăpau de furia Bistriţei. Dar oamenii nu şi-au plecat capul la nesfârşit ! Graiul lin, domol, al moldovenilor, a luat adesea tăiş de ură. In frunte au fost tot timpul muncitorii din Bacău şi Piatra- Neamţ, iar comuniştii au luminat —,cu lumina partidului — calea spre limanul unei vieţi noi, fericite. In zilele de târg la Moineşti, petroliştii Încingeau uneori manifestaţii înflăcărate. Iar la Buhuşi, în ,1929, muncitorii ţesători au organizat, la îndemnul comuniştilor, o grevă care a ţinut timp îndelungat. ★ Lăsată în trecut în cea mai cumplită înapoiere, ca să poată fi mai uşor jefuită, regiunea Bacău se trezeşte astăzi, la o viaţă nouă, înfloritoare. Minele şi sondele, fabricile şi uzinele sunt ale întregului popor. Pământuri noi, renăscute, cu recolte bogate, dau peste cap teoriile vechilor „Specialişti", după care Moldova ar fi, chipurile, un „ţinut secetos şi sărac“, condamnat la veşnică înapoiere. Şi pretutindeni, ca o imagine luminoasă a viitorului, se înalţă zeci de construcţii noi, aducătoare de lumină şi belşug. Niciodată nu a fost pe aici atâta forfotă, atâta bucurie creatoare, niciodată pulsul regiunii n’a bătut atât de puternic şi totodată atât de calm, plin de încredere în viaţă, în viitor ! Călătorul care, în urmă cu câţiva ani, ar fi vizitat aceste ţinuturi, cu greu le-ar mai putea acum recunoaşte. Lângă vechile mănăstiri şi cetăţi domneşti, care numără secole, au răsărit nenumărate mari construcţii noi, care îşi numără anii cu anii puterii populare. Şi au fost deajuns aceşti câţiva ani, ca forţa şi talentele altădată sugrumate ale poporului Să facă ce n’au putut face burghezia şi moşierimea timp de decenii întregi ! Iată ! La Bicaz, în Munţii Neamţului, se înalţă văzând cu ochii o îndrăzneaţă construcţie : hidrocentrala „Vladimir Ilici Lenin“. Convoaie de camioane se întrec, ziua şi noaptea, pe şoseaua nouă ce ţine tovărăşie Bistriţei gurii. Valea singuratică, unde îşi găseau odinioară sălaş fugarii de pe moşiile boiereşti, s’a umplut acum de larma ciocanelor şi a perforatoarelor, de fumul gros al exploziilor. Pe şoselele care vin dela Piatra Neamţ, Broşteni sau Cheile-Bicazului trec în toată clipa camioane pline cu noii constructori ai hidrocentralei : mineri, zidari, dulgheri, ţărani cu gospodării mici, argaţi şi ciobani pe care chiaburii nu mai pot să-i oprească. Vin câte unul, doi, dar mai adesea vin în grup, familii şi sate întregi, atraşi de acest uriaş vad al luminilor. Oamenii nu se mai tem, acum, de revărsarea apelor ; ei înzidesc Bistriţa în fier şi beton, silind-o să-şi îndulcească goana neistovită prin munţi şi ostroave. Prin voinţa partidului, iniţiatorul planului de electrificare, din unda râului va fi scos cărbunele alb, o bogăţie nouă pentru această regiune. Milioanele de kilowaţi ore pe care îi va da anual centrala de la Stejaru vor hrăni cu energie fabricile şi uzinele Bacăului, ale întregii Moldove. Pe un teritoriu de circa 300.000 de hectare, apele vor duce seră proaspătă pământurilor. Când treci cu trenul pe linia cea nouă ce s'a furişat până sus, peste viaducte şi poduri de piatră proaspăt construite, zarea îţi este închisă de liniile impunătorului combinat forestier „Sovromlemn"-Vaduri, o măreaţă realizare concepută, proiectată şi ridicată cu ajutorul frăţesc al oamenilor sovietici. Un păienjeniş de benzi şi transportoare moderne scot buştenii veniţi pe Bistriţa, şi duc la retezătoare mecanice, la gatere şi circulare noi. Peste 80% din lucrări sunt aici complect mecanizate, datorită minunatelor maşini Sovietice cu care este înzestrat combinatul. Ca nişte solii ale vieţii noi, fericite, răsar zeci de fabrici tinere peste ţinuturile lăsate ieri în înapoiere şi întuneric. Ca să le construiască, oamenii au făcut adesea sacrificii. Construind, ei simt cum bate tot mai viu inima regiunii, a ţării, se simt ei înşişi crescând iată ! Numai în oraşul Bacău, pe vechea uliţă a tăbăcarilor — numită aşa după zecile de mici tăbăcării ce cumpărau pe nimic blana oilor şi a sălbăticiunilor — au intrat în funcţiune, în ultimii ani, două fabrici noi : fabrica de textile „flăcăul“ şi fabrica „Muncitorul liber“. Fabrici ca I.M.S.-Bacău, reconstruită pe deaintregul în locul unui atelier cu un singur strung şi câteva ciocane, lucrează astăzi din plin. Fabrica de hârtie şi celuloză „Steaua Roşie“, scăpată de sub stăpânirea lui Brătianu, produce azi hârtie de toate culorile şi grosimile, de la filtrul calitativ până la hârtia pentru ziare. Fabricile „Proletarul" şi „Partizanul" erau nişte biete magherniţe pe vremea capitalistului Filderman, dar azi sunt înzestrate cu secţii şi laboratoare noi, echipate cu maşini din cele mai moderne. „Textila Buhuşi“, construită la sfârşitul veacului trecut, are acum o filatură nouă, un atelier de carbonizare a deşeurilor, un club, o sală de cinema şi un stadion. La Piatra Neamţ au început să lucreze, anul trecut, noua fabrică de produse ceramice şi fabrica de produse furajere, care folosesc resurse locale. In regiune funcţionează acum o rafinărie nouă de petrol, se avântă cu fiecare zi spre cer zidurile unei puternice termocentrale Bacăul n’a avut niciodată un teatru ; azi, teatrul de stat al oraşului desfăşoară o activitate bogată. ★ Odată cu noile construcţii care trezesc la viaţă meleaguri uitate, întreaga regiune înfloreşte azi, porneşte pe un drum nou. Minele de pe Valea Trotuşului sunt ale întregului popor. Nu mai produce fiecare mină cât vor şi cum vor capitaliştii, ci singure interesele oamenilor muncii hotărăsc producţia. Minerii mai tineri se miră că înainte se scoteau numai 2500 tone cărbune pe zi, râd când aud de troc şi de cai. Astăzi, minele părăsite de capitalişti sunt readuse la viaţă, minele vechi se mecanizează. Pentru mineri s’au construit băi şi cantine moderne, iar în faţa gării, pe o terasă înverzită, blocurile muncitoreşti îşi răsfiră rânduiala zidurilor albe şi acoperişurile de tablă lucitoare şi condiţiile de muncă sunt astăzi altele. Bătrânul miner Vasile Mocanu, care de 36 de ani lucrează în mină, nu mai înghite astăzi praf, nu se mai înăbuşe de căldură. Ventilatoarele puternice primenesc aerul, echipamentul de protecţie îi păzeşte sănătatea. In centrul carbonifer Comăneşti s’a construit prin grija partidului şi guvernului un spital modern, pentru ocrotirea sănătăţii muncitorilor din această parte a ţării. In interior,de o parte şi de alta a coridoarelor largi, bine luminate, se află cele 24 de saloane şi cele 10 rezerve destinate bolnavilor, având o capacitate de 152 paturi. Moiheştii şi ţinuturile dimprejur devin, pe zi ce trece, o a doua Vale a Prahovei. In locul cimitirului de sonde de altădată, părăsite de capitalişti sub pretextul „epuizării" straturilor, azi se întinde o nesfârşită pădure de sonde în plină activitate. De când muncitorii au smuls sondele dirt ghiarele capitaliştilor, geologii au colindat în lung şi în lat văile Tazlăului şi ale Zemeşului, descoperind noi zăcăminte de aur negru. Astăzi, la circa 70% din Sonde s’a introdus mecanizarea, iar lângă turlele roşcate sau înegrite de vreme ale vechilor sonde răsar peste noapte turlele albe ale sondelor noi. La Moineşti şi la Zemeş s’au ridicat locuinţe muncitoreşti. Odată cu locurile se schimbă şi oamenii. Sondorul Constantin Badea sau brigadierul Dragomir Andrăşoaia, în trecut umiliţi şi batjocoriţi, sunt astăzi stahanovişti, mândria petroliştilor Gheorghe Unguru, sondorul care a păşit din fragedă tinereţe să-şi câştige existenţa, a ajuns în anii puterii poporului directorul oficiului Foraj Zemeş. Şi în pădurile regiunii Bacăului s’au petrecut schimbări adânci, minunate. înainte vreme, tăietorii de lemne trudeau din greu cu unelte primitive, din zori şi până noaptea târziu. Astăzi, dealungul Văii Bistriţei, în exploatările forestiere, sute de muncitori — însuşindu-şi tehnica nouă — au părăsit joagărul şi mânuesc cu pricepere minunatele fierăstraie electrice venite din Uniunea Sovietică. Ei obţin o producţie ce depăşeşte de 8-10 ori pe cea realizată cu Joagărul. Sute de autocamioane „Zis-150”, tractoare K. T.-12 brăzdează drumurile de pădure, transportând şi corhănind zilnic mii de m.c. buşteni necesari marilor şantiere de construcţie ale patriei. Zeci şi zeci de macarale T.L.-3 şi autopurtate au înlocuit munca grea a forestierilor. Pentru muncitorii forestieri au fost construite peste 80 de cabane, peste 100 de barăci, 12 dormitoare şi 24 de cantine în Inima codrilor. In Stualţu, un sectordin unitatea forestieră Broşteni, există în mijlocul pădurii o „Alimentară". Acolo, în inima pădurii, la Partiriu, Frumoasa şi Calu, se întind coloniile muncitorilor forestieri amenajate cu tot confortul. Moş Ghiţă Lupaşcu din Pângăraţî are 76 de ani ; acum vreo douăzeci de ani, un brad i-a căzut peste picior, strivindu-l. „M’au aruncat afară moşierii, ca pe o aşchie moartă” — obişnueşte el să spună. Dar acum, moş Ghiţă Lupaşcu are pensie şi se bucură, laolaltă cu toţi tăietorii pădurilor, de minunatele realizări ale regimului. Da ! Viaţa regiunii, viaţă nouă şi minunată, înfloreşte azi cu o repeziciune uriaşă. La Toance stâncile colţuroase au fost dinamitate, iar la Zugreni — unde apele vijelioase au secerat numeroase vieţi — se ridică acum un uriaş baraj. Se petrec schimbări şi în satele regiunii Bacău ! Gospodăriile colective, S. M. T.urile, gospodăriile de stat şi întovărăşirile au adus un suflu nou peste ţarinile bântuite de secetă şi sgârlate de pluguri de lemn. In satele regiunii există peste 30 de cinematografe rurale, peste 40 de case de naşteri, aproape 100 de dispensare. La Râpi şi Agăş, la Tândeni şi la Ţibucani s’au construit în ultimul timp noi şcoli elementare. Cu sprijinul muncitorilor din întreprinderi au fost electrificate gospodăriile colective din Negri, Dobreni, Burgănari, etc., iar la Râpi lumina electrică a pătruns şi în satele colectiviştilor. ★ In Nord, la poalele Munţilor Neamţului, pădurile de molifţi se oglindesc în luciul îngheţat al apelor Bistriţei. Turmele au coborît în vale, la iernat, şi sunetul moale al tălăngilor răzbate prin desimea codrilor ca într'o depărtare nesfârşită. Peste pânzele lucii ale Bistriţei, prin luncile de sălcii şi plopi, trec chiuind plutaşii spre apa Siretului. Tăietorii de lemne mişună grăbiţi pe cărările umede, cu unelte sclipitoare la subţioară, stârnind sturzi cu sbor tăcut şi ricierle care fâlfâie croncănind speriate. Fumul inelat al fabricilor şi uzinelor noi se amestecă cu răsufletul adânc al ţarinilor tăiate în lung şi în lat de tractoare. Cu ghiozdane in spate, învestmântaţi în haine de lână, copiii minerilor se îndreaptă grăbiţi spre şcoala cea nouă, cu săli luminoase şi călduroase. Despre Moldova, marionetele din parlamentele burgheze spuneau, ridicând făţarnic ochii spre cer, că e o regiune stearpă, săracă, unde nu se poate construi nimic in folosul poporului. Dar astăzi, mergând pe întinderile acestei părţi a Moldovei, observându-i viaţa, îţi dai seama că niciodată n’a fost atâta forfotă, atâta bucurie creatoare, că niciodată viaţa regiunii n’a fost atât de bogată, măreaţă şi totuşi calmă , ca în prezent. Nu demult, la minunatul club al petroliştilor din Zemeş, un muncitor bătrân a spus: — Bacăul nostru este acum o regiune nouă, în plină putere şi înoire. Bine ne-au sfătuit comuniştii când ne-au îndemnat să nu dăm înapoi în faţa greutăţilor, ci să le luăm pieptiş, să le învingem. Priviţi azi regiunea noastră, fabricile, uzinele şi sondele noastre, toate aceste lucrări minunate pe care le-am înfăptuit şi le înfăptuim cu mâinile noastre, pentru fericirea noastră şi a copiilor noştri ! Şi azi mai sunt greutăţi, dar noi ştim bine acum că, în frunte cu partidul, le vom învinge. Pentru viaţa asta nouă, pentru tot ce am înfăptuit şi vom mai înfăptui încă în regiunea noastră, noi suntem hotărîţi să muncim cu dragoste pentru îndeplinirea măreţului cincinal în 4 ani, pentru înflorirea regiunii şi a scumpei noastre patrii. IBURCARU NOTE DE DRUM O regiune înfloritoare Tit. 2598 . Congresul al XIX-lea al partidului lui Lenin şi Stalin a înarmat partidul şi poporul sovietic cu grandiosul program al construirii comunismului. Realizarea acestui program, care prevede dezvoltarea continuă a forţelor de producţie ale industriei şi agriculturii, va face ca ţara noastră sâ fie şi mai puternică şi de neînvins. La baza politicii partidului, a planurilor sale de viitor, care trasează perspectivele şi căile mersului nostru înainte, stă cunoaşterea legilor economice, cunoaşterea ştiinţei construirii societăţii comuniste, ştiinţă elaborată de tovarăşul Stalin. O condiţie importantă a rezolvării cu succes a sarcinilor trasate de Congresul al XIX-lea al partidului, a măreţului program stalinist de construire a comunismului în ţara noastră este ridicarea nivelului muncii organizatorice de partid. Partidul nostru se îngrijeşte în permanenţă ca conducerea organizatorică să fie la nivelul conducerii politice, ca munca organizatorică să asigure pe deplin traducerea în fapt a politicii şi hotărîrilor partidului. „Victoria — ne învaţă tovarăşul Stalin — nu vine niciodată singură ; de regulă, ea trebue cucerită. Rezoluţiile şi declaraţiile juste în favoarea liniei generale a partidului sunt numai începutul, căci ele înseamnă numai dorinţa de a birui, dar nu biruinţa însăşi. După ce linia justă a fost dată, după ce a fost dată soluţia justă a problemei, izbânda depinde de munca organizatorică, de organizarea luptei pentru traducerea în fapt a liniei partidului, de alegerea justă a oamenilor, de controlul executării hotărîrilor luate de organele conducătoare“, îndeplinind indicaţiile tovarăşului Stalin, organizaţiile noastre locale de partid îmbunătăţesc munca organizatorică de partid, perfecţionează metodele de conducere a activităţii de stat şi economice. Totodată, nu se poate să nu vedem şi faptul că în numeroase organizaţii de partid nu a fost lichidată delăsarea în munca organizatorică şi politică de partid. Nivelul activităţii organizatorice rămâne încă mult în urma cerinţelor vieţii, în urma sarcinilor trasate de partid. Organele de partid sunt organe de conducere politică. Acest lucru determină şi metodele cu ajutorul cărora ele înfăptuiesc conducerea organizaţiilor sovietice, economice şi obşteşti. Comitetele de partid sunt chemate să unească, să îndrume şi să controleze activitatea organelor sovietice şi economice. Tovarăşul Stalin ne arată că metoda conducerii de către partid a organizaţiilor economice constă în a ajuta sistematic aceste organe, a le întări și a conduce economia nu peste capul acestor organe, ci prin intermediul lor. Trebue, totuși, să spunem că nu rareori organele locale de partid mai lucrează încă cu metode greşite, se preocupă în mod unilateral de probleme economice, în dauna muncii politice şi ideologice de partid, merg pe drumul substituirii organizaţiilor sovietice şi economice. Astfel de cazuri au căpătat o largă răspândire în numeroase organizaţii de partid din regiunea Zaporojie. De pildă, Comitetul raional de partid din Kamensk-Dneprovsk îşi asumă rezolvarea tuturor problemelor economice, chiar şi a celor mărunte. In fapt, acest comitet raional a eliberat organele economice şi sovietice de raspunderea pentru munca ce le-a fost încredinţată. Un rezultat direct al acestei tutele asupra acţiunilor celor mai mărunte şi a eliberării de răspundere personală a organelor sovietice şi economice a fost delăsarea în munca politică de partid în raion, serioasa rămânere în urmă în rezolvarea sarcinilor economice. Asemenea metode de conducere există și în alte câteva comitete raionale de partid din regiune. Vina pentru acest lucru poartă în primul rând Comitetul regional de partid din Zaporojie, care nici până în prezent nu a renunţat la funcţiile ce nu cad în sarcina unui organ de partid, se substitue deseori organelor sovietice şi economice şi împinge la aceasta şi comitetele raionale O asemenea practică nejustă reduce pe de o parte activitatea şi responsabilitatea organizaţiilor sovietice şi economice, iar pe de altă parte lipseşte comitetele de partid de posibilitatea de a se concentra asupra celor mai principiale probleme, de a acorda suficientă atenţie muncii interne de partid şi muncii politice de massă. Sarcina constă în a nu admite substituirea, tutela acţiunilor mărunte, lipsirea de responsabilitate a organelor sovietice, agricole şi de colectare, şi în a perfecţiona conducerea de către partid a acestor organe. Trebue să se pună capăt efectiv practicii nejuste când organizaţiile de partid nu controlează activitatea acestor organe şi nu le conduc, ci rezolvă în locul lor probleme economice şi sovietice, în special probleme legate de desfăşurarea campaniei agricole şi a colectărilor. Comitetele de partid trebue să se îngrijească permanent de întărirea organelor sovietice, agricole şi de colectare cu cadre verificate şi bine pregătite, să ridice simţul lor de răspundere pentru munca ce le-a fost încredinţată, pentru îndeplinirea la timp a planurilor de stat. De aici nu rezultă deloc că organele de partid se pot îndepărta de munca economică și de conducerea economiei. Scopul muncii de partid este să asigure ca toate organizaţiile noastre să rezolve cât mai bine sarcinile economico-politice ce le-au fost trasate. Tovarăşul Stalin ne învaţă că politica nu poate fi despărţită de economie. Ele există împreună şi acţionează împreună. Iar cel ce este de părere că în munca noastră practică economia poate fi despărţită de politică, că munca economică poate fi intensificată cu preţul slăbirii muncii politice Sau, dimpotrivă, că munca politică poate fi intensificată cu preţul slăbirii muncii economice, ajunge inevitabil la un impas. Succesele economice trebue să se îmbine şi să însoţească succesele muncii politice de partid. A îmbunătăţi munca organizatorică de partid înseamnă a mări capacitatea de luptă a organizaţiilor de partid, a intensifica prin toate mijloacele munca internă de partid, a dezvolta democraţia de partid. Forţa partidului nostru constă în spiritul de acţiune şi de iniţiativă al masselor de partid, în lupta lor perseverentă pentru îndeplinirea hotărîrilor partidului. Or, în unele organizații de partid nivelul muncii interne de partid este încă scăzut, se comit încălcări ale democrației interne de partid. Acest lucru se manifestă, mai ales, în cazurile de nerespectare a principiului eligibilităţii şi al rezolvării problemelor în colectiv, în ţinerea neregulată a plenarelor comitetelor de partid, a adunărilor activului, în faptul că în unele organizaţii autocritica şi critica de jos este slab desfăşurată, iar uneori eligibilitatea organelor de partid este înlocuită prin sistemul cooptărilor. In ultimul timp, o serie de organizaţii de partid, ca, de pildă, cele din Başkiria, Tuşkent şi altele, au pornit pe drumul cooptărilor, în ciuda faptului că de curând au avut loc în aceste organizaţii conferinţe care au ales comitete de partid. Statutul P.C.U.S., adoptat de Congresul al XIX-lea al Partidului, asigură în gradul cel mai înalt dezvoltarea democraţiei interne de partid, creşterea activităţii şi iniţiativei masselor de partid. Obligaţia organelor locale de partid este să urmărească cu stricteţe ca în organizaţiile de partid să fie respectate necondiţionat prevederile Statutului şi democraţia internă de partid. Trebue lichidată cu hotărîre practica cooptărilor în organele conducătoare de partid, avându-se în vedere faptul că înlocuirea eligibilităţii cu cooptarea transformă de fapt alegerile într-o formalitate goală, constitue un fel de înăbuşire a criticii şi autocriticii, are o influenţă dăunătoare asupra muncii de promovare şi educare a cadrelor şi, drept rezultat, activiştii aleşi încep să-şi piardă simţul de răspundere faţă de massele de partid. A dezvolta democraţia internă de partid înseamnă a îndeplini fără şovăire prevederile Statutului partidului cu privire la convocarea în termen a adunărilor de dări de seamă şi alegeri în organizaţiile de partid, a plenarelor comitetelor de partid şi a adunărilor activului, căci în aceasta constă principala condiţie a unei organizări juste a vieţii interne de partid Trebue să ridicăm rolul adunărilor de partid ale comuniştilor, care au o însemnătate extrem de mare pentru îmbunătăţirea activităţii comuniştilor, pentru avântul muncii de partid. Comitetele de partid trebue să creeze în fapt condiţii pentru o largă desfăşurare a autocriticii şi criticii de jos în organizaţiile de partid, ca mijloc puternic în lupta împotriva lipsurilor din muncă. Este de datoria organizaţiilor de partid să continue îmbunătăţirea componenţei calitative a partidului, să nu admită goana după cantitate, ci să se concentreze asupra ridicării nivelului politic şi a pregătirii marxist-leniniste a membrilor şi candidaţilor de partid. Trebue să ridicăm şi mai mult activitatea politică a comuniştilor, să facem din toţi membrii de partid luptători fermi pentru traducerea în viaţă a politicii şi hotărîrilor partidului, intransigenţi faţă de lipsurile în muncă, capabili să lupte cu perseverenţă pentru înlăturarea lor. Sarcina cea mai importantă a muncii organizatorice de partid este înlăturarea lipsurilor din practica conducerii organizatorice. Intr’o serie de cazuri se mai dă încă preferinţă metodelor de conducere cu ajutorul şedinţelor. In munca de conducere a multor organizaţii selecţionarea justă a oamenilor şi controlul executării nu au ocupat încă locul cuvenit. Munca cu cadrele şi controlul executării constitue lucrul principal în conducerea organizatorică. Fără o justă selecţionare şi educare a cadrelor, fără controlul executării nu este cu putinţă realizarea cu succes a hotărîrilor partidului. Interesele construcţiei comuniste cer ca organele de partid să lupte cu perseverenţă pentru îmbunătăţirea considerabilă a muncii de selecţionare, repartizare şi promovare a cadrelor în organizaţiile de partid, să educe pe activişti în spiritul devotamentului faţă de partid, în spiritul celei mai riguroase respectări a disciplinei de partid şi de stat, al întăririi prin toate mijloacele a vigilenţei politice şi al intensificării luptei împotriva manifestărilor atitudinii de nepăsare, de gură-cască, împotriva prezentării de paradă a lucrurilor într’o lumină trandafirie, împotriva îmbătării de pe urma succeselor. Congresul al XIX-lea al partidului a arătat că este deosebit de necesar să fie intensificate prin toate mijloacele Controlul și verificarea executării în întregul sistem de conducere, în munca tuturor organizaţiilor şi întreprinderilor de sus până jos. Trebue ţinut minte că lipsa de control, neverificarea executării dau naştere lipsei de simţ de răspundere în îndeplinirea directivelor şi hotărîrilor partidului şi guvernului, duc la birocratism şi, la încălcarea disciplinei de partid şi de stat, îmbunătăţind controlul executării, organizaţiile locale de partid trebue să lichideze până la capăt atitudinea formală faţă de hotărîrile partidului şi guvernului, educându-i pe comunişti în spiritul Intransigenţei faţă de lipsurile din muncă. Grija pentru îmbunătăţirea activităţii organizaţiilor de partid trebue să stea permanent în centrul atenţiei organelor de partid. Numai dacă există organizaţii de partid puternice, combative şi cu autoritate este posibilă traducerea cu succes în viaţă a hotărîrilor partidului şi guvernului. Totuşi, într’o serie de cazuri comitetele de partid conduc încă în mod nesatisfăcător organizaţiile de partid, nu îndrumează zi de zi activitatea lor,uitând ca o îndatorire directă a comitetelor regionale, orăşeneşti şi raionale este să lupte perseverent pentru îmbunătăţirea activităţii organizaţiilor de partid, pentru întărirea legăturilor lor cu massele, pentru ridicarea simţului lor de răspundere, pentru rezolvarea sarcinilor economico-politice. Să luăm, de pildă, Comitetul regional de partid Cita, care nu îndrumă aşa cum se cuvine activitatea comitetelor raionale de partid. Comitetul regional se interesează de viaţa organizaţiilor de partid de obicei în legătură cu campaniile curente sau când un eşec în muncă este evident. Tocmai de aceea nu demult comitetul regional a fost pus în faţa unor Serioase greşeli şi lipsuri în munca Comitetului raional de partid Uletovsk. In acest raion se fac încălcări dintre cele mai grosolane ale Statutului artelului agricol, există lipsuri serioase în conducerea economiei şi in munca politică de partid. Raionul a fost vizitat în repetate rânduri de activişti ai comitetului regional, ai comitetului executiv regional şi ai direcţiei regionale agricole. Dar întrucât ei nu au studiat temeinic starea de lucruri,, aceste cazuri nu au fost descoperite la timp. Comitetele regionale, comitetele de ţinut, C.C. ale partidelor comuniste din republicile unionale sunt obligate să realizeze controlul permanent asupra muncii organizaţiilor locale de partid, să urmărească în mod sistematic activitatea lor, să ia măsurile necesare pentru înlăturarea lipsurilor constatate. Totodată, ele trebue să controleze munca organizaţiilor de partid nu numai în legătură cu campaniile curente, pentru lămurirea felului cum sunt îndeplinite anumite sarcini, dar să se intereseze de întreaga lor activitate, orientându-se bine în starea de lucruri, prezentând în mod clar perspectivele fiecărui raion, specificul dezvoltării lui economice. Partidul comunist a cerut întotdeauna ca munca organizatorică să asigure realizarea practică a sarcinilor politice ale partidului, îmbunătăţind munca organizatorică de partid, perfecţionând metodele activităţii de conducere a tuturor ramurilor economiei şi culturii, organizaţiile de partid vor obţine noi succese în realizarea sarcinilor istorice trasate de Congresul al XIX-lea al partidului lui Lenin Stalin. Articol de fond din ziarul „PRAVDA" nr. 57 (12.625), DIN EXPERIENȚA P. C. U. 3. Să ridicăm munca organizatorică de partid la nivelul noilor sarcini ale partidului! SCAMTEMA mmmmMMmmmmmamaamma Hârtii multe — treabă puţină în raionul Călăraşi lupta pentru pregătirea la timp şi în bune condiţiuni a campaniei însămânţărilor de primăvară nu constitue una din preocupările de căpetenie ale organelor de partid şi de stat. Munca de conducere a lucrărilor de pregătire este dusă în mod birocratic. Comitetul executiv al sfatului popular raional nu urmăreşte felul în care se realizează sarcinile din planul operativ. Organele agricole ale Sfatului popular raional Călăraşi obişnuiesc mai mult să ceară date prin telefon, în loc să controleze desfăşurarea pregătirilor pe teren. Or, multe din datele cu privire la pregătirea campaniei — comunicate telefonic de către sfaturile populare comunale — datorită lipsei de răspundere a unora dintre membrii comitetelor executive, nu corespund realităţii. Astfel, datele telefonice arată că reparaţiile şi revizuirea uneltelor în sectorul individual au fost terminate înainte de 15 Februarie a. c in realitate situaţia e cu totul alta. La data de 15 Februarie bunăoară, în comunele Ciocăneşti, Vlad Ţepeş, Cuza Vodă şi în multe altele mai erau încă de reparat şi de revizuit un mare număr de unelte agricole. La data de 15 Februarie a. c., aşa cum arată Hotărîrea guvernului şi partidului, trebuiau să fie terminate operaţiile de distribuire a planurilor de cultură. La această dată însă, în raionul Călăraşi, din 14.352 planuri de cultură au fost distribuite de abia 3.200. Sunt comune ca Ulmu, Dorobanțu, Cuza Vodă, Potcoava, etc., unde până la data de mai sus nu se distribuise nici măcar un plan de cultură. Unii membri ai comitetului executiv al sfatului popular raional fac munca de control și îndrumare într’un stil birocratic. Astfel, tovarăşul Stănculescu, şeful secţiei agricole, timp de o lună şi jumătate st a deplasat o singură dată pe teren Tov. Stănculescu nu face altceva decât rapoarte şi dări de seamă, neglijând cu totul munca de teren. Asemenea şefului secţiei agricole lucrează şi tovarăşii Anghelescu Tudor, preşedinte al comitetului executiv, şi Vintilă Gheorghe, vicepreşedinte, care nu cunosc stadiul în care se găsesc pregătirile pentru campania însămânţărilor în raion. Membrii Comitetului executiv al Sfatului popular al raionului Călăraşi nu îndrumă în muncă pe tehnicieni şi ingineri, aşa încât aceştia să sprijine comitetele executive ale sfaturilor populare comunale. Inginerii şi tehnicienii agronomi sunt folosiţi adesea la întocmirea de statistici, evidenţe, etc., în loc să li se dea putinţa să lucreze pe teren Astfel, inginerii Petrescu Florian, Dragoş Grigorescu, lacleb şi alţii au stat zile întregi la reşedinţa de raion, ocupându-se cu lucrări ,,urgente" de birou O mare răspundere în această situaţie revine Comitetului raional P.M.R.-Călăraşi, care tolerează felul de muncă birocratic ai unora dintre membrii comitetului executiv al Sfatului popular raional și care se bazează pe datele furnizate de secția agricolă a sfatului popular asupra mersului pregătirilor pentru însămânțări. Comitetul regional de partid și Comitetul executiv al Sfatului popular regional Bucureşti au datoria să analizeze de urgenţă situaţia în care se găseşte raionul Călăraşi şi să ia toate măsurile pentru Intensificarea pregătirilor pentru însămânţări. FOTACHE CRĂCIUN corespondent al „Scânteii" pentru regiunea Bucureşti SCRISORI CĂTRE „SCÂNTEIA" Nişte „calcule“ care duhnesc a birocratism Se ştie că amidonul este un produs de care întreprinderile textile nu se pot lipsi niciun moment. De pildă, fabrica noastră, „Ţesătura" din oraşul Iaşi, consumă sute de kilograme de amidon pe zi pentru apretarea pânzeturilor. Anul trecut fabrica noastră primea acest produs de la fabricile „Săteanca“-Bacău şi ,,Hânţeşti“-Botoşani, conform dispoziţiei serviciului aprovizionării din Direcţia Generală Industrială Bumbac, In şi Cânepă a Ministerului Industriei Uşoare. Până aci toate sunt bune. Iată însă că începând cuprimul trimestru al acestui an, când colectivul nostru se aştepta la o mai bună aprovizionare cu materii prime şi în special cu amidon, Serviciul aprovizionării din Direcţia amintită mai sus ne comunică, cu adresa Nr. 4613 din 7 Februarie 1953, sub semnătura şefului serviciului, C. Nicolescu, că ne repartizează 24.000 kg. amidon de la o fabrică tocmai din... Sânsimion, raionul Ciuc. Noi, care lucrăm în fabrica „Ţesătura", însufleţiţi de dorinţa de a da oamenilor muncii produse cât mai multe, mai bune şi cât mai ieftine, ne întrebăm: oare după ce criterii s’a călăuzit serviciul aprovizionării din Direcţia Generală Industrială Bumbac, In şi Cânepă când a schimbat vechile întreprinderi furnizoare de amidon, aflate doar la ceva mai mult de 100 km de oraşul Iaşi, cu întreprinderea din Sânsimion, raionul Ciuc, situată la o depărtare de multe sute de kilometri ? Cred oare tovarăşii de la acest serviciu că în felul acesta îmbunătăţesc aprovizionarea fabricii noastre, că ne ajută să reducem preţul de cost al produselor ? Dar ce e mai ciudat şi stârneşte deadreptul indignare, este faptul că acest serviciu a repartizat fabricii „80 Decembrie“ din Arad să-şi ridice cantitatea de amidon de care are nevoe pe acest trimestru nu dela fabrica din Sânsimion — cea mai apropiată — cum în mod normal ar fi trebuit, ci tocmai dela fabrica din „Hânţeşti“-Botoşani, adică de la o fabrică situată la o distanţă de două ori mai mare. Noi nu ştim ce socoteli şi-au făcut acolo, în birourile lor, tovarăşii de la Serviciul aprovizionării, când au pus la cale asemenea repartiţii năstruşnice. Cert este că noi, cei dela „Ţesătura", care de la aoi timp suntem mereu ameninţaţi să avem goluri de producţie din cauză că nu ne soseşte amidonul la vreme, simţim din plin efectele unor asemenea „calcule" care duhnesc a birocraţie de la o poştă. Amidonul adus de la mari distanţe ne costă mai scump, imobilizează un timp mai îndelungat mijloacele de transport, ne creează, cum am arătat mai sus, serioase greutăţi în muncă. Repartiţiile acestea, date în ciuda oricărei logici, aduc pagube serioase întregii noastre economii naţionale, lovesc în interesele oamenilor muncii din ţara noastră. Birocratismul care mai stărue la serviciul aprovizionării din Direcţia Generală Industrială Bumbac, In şi Cânepă a Ministerului Industriei Uşoare trebue zmuls din rădăcini, stârpit. Birocratismul este unul din duşmanii cei mai periculoşi care stau în calea luptei noastre pentru a ne făuri o viaţă tot mai îmbelșugată, pentru a construi socialismul. De aceea, noi trebue să-l ardem cu fierul roșu deîndată ce-l identificăm. MARIA ELENA stahanovistă, fabrica „Țesătura" Cm- 3