Scȃnteia, martie 1953 (Anul 22, nr. 2596-2623)

1953-03-01 / nr. 2596

­ In „Amintirile“ sale, Ion Creangă pome­nea odată despre fata Irinucăi, gazda sa din cătunul Broştenilor: „de luni dimineaţa şi până sâmbătă seara n'o mai vedeai Se du­cea cu tată-său la munte, la făcut ferestea, şi lucra toată săptămâna ca un bărbat pen­tru nimica toată : doi oameni cu doi boi, la vreme de iarnă, abia îşi puteau scoate mămăliga Ba la mulţi se întâmpla de ve­neau sâmbătă noaptea cu câte lin picior frânt, sau cu boii stâlciţi şi aceasta le era câştig pe deasupra". Toate vechile manuale de geografie s'au întrecut în a ţese un văl pitoresc şi intere­sant peste aceste ţinuturi Bacăul apărea în­­tr'un nimb trandafiriu, cu munţii şi pădu­rile sale de brail seculari, cu străvechile mănăstiri şi cetăţi domineşti strălucind în lu­mina amurgului, cu râuleţele de argint care îi scaldă întinderile. Dar despre viaţa aspră, despre mizeria cruntă care sălăşluia nestingherită în locurile acestea nu suflau o singură vorbă. Numai un Creangă sau un Sadoveanu s’au încumetat să dea la o parte vălul ţesut cu meşteşug de către clasele exploatatoare şi să scoată la lu­mină jalea, suferinţele adânci din viaţa poporului Comori ca în poveşti se găsesc cu pri­sosinţă în această parte a Moldovei : căr­bune, petrol, sare, nesfârşite păduri... Şi totuşi, dealungul şi dealatul regiunii, din Munţii Neamţului şi până jos, în sa­tele munteneşti risipite pe malurile Si­retului, au domnit, în trecut, negu­rile sărăciei şi ale pustietăţii. Viaţa trecea pe lângă oameni chinuită şi cenuşie, lipsită de bucurii. Chipurile lor întunecate, arse de soare şi bătute de vânturi, purtau, în cute adânci, pecetea seculară a acestei vieţi. De la Piatra-Neamţ şi până la Broşteni, satul unde „nu se ruşina lupul şi ursul a se arăta ziua'n­ amiaza­ mare“, pe plaiuri cu păduri nesfârşite Stăpânite de rege sau de alţi coconi de os regesc, foşneau târi­­guros codrii falnici despuiaţi cu sălbăti­cie de cel mai mare moşier al ţării. Lem­nul, care acoperea o mare parte din întin­derile regiunii, a fost prădat sălbatic de asupritori. La Broşteni, prinţul Nicolae avea peste 40.000 de hectare. Nesfârşită era jalea muncitorilor forestieri care tru­deau pe domeniile Hohenzollernilor sau în pădurile stăpânite de „Foresta Italo-Ro­­mână“ şi diferite societăţi ale trusturilor americane, engleze şi franceze. Treceau alene plutele la vale şi plutaşii stăteau pe ele nemişcaţi şi tăcuţi, purtând în suflet jalea cocioabelor părăsite pentru câteva săptămâni sau teama de a-şi pierde viaţa în încleştarea cu colţii de stânci de la Toance. Din târlele munţilor, de prin ascunziş de pădure, coborau la vale oierii şi ţăranii să­raci ca să-şi vândă puterea braţelor. Sate întregi îşi croiau drum spre luminişul văi­lor. La moşiile de la Borca şi Bicaz, admi­nistratorii le dădeau un preţ de nimic. Ca să se întoarcă, nici vorbă. Prea era lung drumul. Şi atunci rămâneau în vale, să trudească fără odihnă pentru tihna îmbui­baţilor. Unii din oamenii regiunii lucrau în mină, la Comăneşti Intrau în sat când se îngâna ziua cu noaptea, scoteau cărbunele cu „crivaciul“, îl cărau cu trocul sau cu ajutorul căluţilor şi înghiţeau, timp de 10— 14 ore, sudălmile vătafilor, praful şi gazele. Deseori minerii şomau sau lucrau numai 14 zile pe lună, cum s’a în­tâmplat în anul 1933. Soţiile lor bleste­mau cerul şi direcţiunea, dar nu căpătau niciodată pâine deajuns pentru copii. Des­pre viaţa grea a petroliştilor de la Moi­­neşti, unde domnea societatea petroliferă „Româno-americana“, scriau până şi zia­rele din străinătate. In Piatra-Neamţ, oraşul fabricilor de cherestea, sute de muncitori erau azvârliţi zilnic în stradă, iar în satele regiunii ţă­ranii trudeau o vară întreagă, cu pluguri de lemn, ca să se îndulcească numai câteva zile din iarnă cu rodul livezilor. Şi asta numai când livezile scăpau de furia Bis­triţei. Dar oamenii nu şi-au plecat capul la nes­fârşit ! Graiul lin, domol, al moldovenilor, a luat adesea tăiş de ură. In frunte au fost tot timpul muncitorii din Bacău şi Piatra- Neamţ, iar comuniştii au luminat —,cu lu­mina partidului — calea spre limanul unei vieţi noi, fericite. In zilele de târg la Moi­­neşti, petroliştii Încingeau uneori manifes­taţii înflăcărate. Iar la Buhuşi, în ,1929, muncitorii ţesători au organizat, la îndem­nul comuniştilor, o grevă care a ţinut timp îndelungat. ★ Lăsată în trecut în cea mai cumplită înapoiere, ca să poată fi mai uşor je­fuită, regiunea Bacău se trezeşte astăzi, la o viaţă nouă, înfloritoare. Minele şi son­dele, fabricile şi uzinele sunt ale întregu­lui popor. Pământuri noi, renăscute, cu re­colte bogate, dau peste cap teoriile vechi­­lor „Specialişti", după care Moldova ar fi, chipurile, un „ţinut secetos şi sărac“, con­damnat la veşnică înapoiere. Şi pretutin­deni, ca o imagine luminoasă a viitorului, se înalţă zeci de construcţii noi, aducă­toare de lumină şi belşug. Niciodată nu a fost pe aici atâta forfotă, atâta bucurie creatoare, niciodată pulsul re­giunii n’a bătut atât de puternic şi toto­dată atât de calm, plin de încredere în viaţă, în viitor ! Călătorul care, în urmă cu câţiva ani, ar fi vizitat aceste ţinuturi, cu greu le-ar mai putea acum recunoaşte. Lângă vechile mănăstiri şi cetăţi domneşti, care numără secole, au răsărit nenumărate mari construcţii noi, care îşi numără anii cu anii puterii populare. Şi au fost dea­juns aceşti câţiva ani, ca forţa şi talentele altădată sugrumate ale poporului Să facă ce n’au putut face burghezia şi moşierimea timp de decenii întregi ! Iată ! La Bicaz, în Munţii Neamţului, se înalţă văzând cu ochii o îndrăz­neaţă construcţie : hidrocentrala „Vladimir Ilici Lenin“. Convoaie de camioane se în­trec, ziua şi noaptea, pe şoseaua nouă ce ţine tovărăşie Bistriţei gurii. Valea singu­ratică, unde îşi găseau odinioară sălaş fu­garii de pe moşiile boiereşti, s’a umplut acum de larma ciocanelor şi a perfora­toarelor, de fumul gros al exploziilor. Pe şoselele care vin dela Piatra Neamţ, Broş­teni sau Cheile-Bicazului trec în toată clipa camioane pline cu noii constructori ai hidrocentralei : mineri, zidari, dulgheri, ţărani cu gospodării mici, argaţi şi cio­bani pe care chiaburii nu mai pot să-i oprească. Vin câte unul, doi, dar mai adesea vin în grup, familii şi sate întregi, atraşi de acest uriaş vad al luminilor. Oam­enii nu se mai tem, acum, de revăr­sarea apelor ; ei înzidesc Bistriţa în fier şi beton, silind-o să-şi îndulcească goana neis­tovită prin munţi şi ostroave. Prin voinţa partidului, iniţiatorul planului de electrifi­care, din unda râului va fi scos cărbunele alb, o bogăţie nouă pentru această regiune. Milioanele de kilowaţi­ ore pe care îi va da anual centrala de la Stejaru vor hrăni cu energie fabricile şi uzinele Bacăului, ale în­tregii Moldove. Pe un teritoriu de circa 300.000 de hectare, apele vor duce seră proaspătă pământurilor. Când treci cu trenul pe linia cea nouă ce s'a furişat până sus, peste viaducte şi poduri de piatră proaspăt cons­truite, zarea îţi este închisă de liniile im­punătorului combinat forestier „Sovrom­­lemn"-Vaduri, o măreaţă realizare conce­pută, proiectată şi ridicată cu ajutorul fră­ţesc al oamenilor sovietici. Un păienjeniş de benzi şi transportoare moderne scot buş­tenii veniţi pe Bistriţa, şi duc la reteză­­toare mecanice, la gatere şi circulare noi. Peste 80% din lucrări sunt aici complect mecanizate, datorită minunatelor maşini Sovietice cu care­ este înzestrat combina­tul. Ca nişte solii ale vieţii noi, fericite, ră­sar zeci de fabrici tinere peste ţinuturile lă­sate ieri în înapoiere şi întuneric. Ca să le construiască, oamenii au făcut adesea sacri­ficii. Construind, ei simt cum bate tot mai viu inima regiunii, a ţării, se simt ei înşişi crescând iată ! Numai în oraşul Bacău, pe vechea uliţă a tăbăcarilor — numită aşa după zecile de mici tăbăcării ce cumpărau pe nimic blana oilor şi a sălbăticiunilor — au intrat în funcţiune, în ultimii ani, două fabrici noi : fabrica de textile „flăcăul“ şi fabrica „Muncitorul liber“. Fabrici ca I.M.S.-Bacău, reconstruită pe deaintregul în locul unui atelier cu un singur strung şi câteva ciocane, lucrează astăzi din plin. Fabrica de hârtie şi celuloză „Steaua Ro­şie“, scăpată de sub stăpânirea lui Bră­­tianu, produce azi hârtie de toate culorile şi grosimile, de la filtrul calitativ până la hârtia pentru ziare. Fabricile „Proletarul" şi „Partizanul" erau nişte biete magherniţe pe vremea ca­pitalistului Filderman, dar azi sunt înzes­trate cu secţii şi laboratoare noi, echipate cu maşini din cele mai moderne. „Textila Buhuşi“, construită la sfârşitul veacului trecut, are acum o filatură nouă, un atelier de carbonizare a deşeurilor, un club, o sală de cinema şi un stadion. La Piatra Neamţ au început să lucreze, anul trecut, noua fabrică de produse ceramice şi fabrica de produse furajere, care folosesc resurse locale. In regiune funcţionează acum o rafinărie nouă de petrol, se avântă cu fiecare zi spre cer zidurile unei puter­nice termocentrale Bacăul n’a avut nicio­dată un teatru ; azi, teatrul de stat al ora­şului desfăşoară o activitate bogată. ★ Odată cu noile construcţii care trezesc la viaţă meleaguri uitate, întreaga re­giune înfloreşte azi, porneşte pe un drum nou. Minele de pe Valea Trotuşului sunt ale întregului popor. Nu mai produce fiecare mină cât vor şi cum vor capitaliştii, ci sin­gure interesele oamenilor muncii hotărăsc producţia. Minerii mai tineri se miră că înainte se scoteau numai 2500 tone cărbune pe zi, râd când aud de troc şi de cai. Astăzi, minele părăsite de capitalişti sunt readuse la viaţă, minele vechi se mecanizează. Pentru mineri s’au construit băi şi can­tine moderne, iar în faţa gării, pe o terasă înverzită, blocurile muncitoreşti îşi răsfiră rânduiala zidurilor albe şi aco­perişurile de tablă lucitoare şi condiţiile de muncă sunt astăzi altele. Bătrânul miner Vasile Mocanu, care de 36 de ani lucrează în mină, nu mai înghite astăzi praf, nu se mai înăbuşe de căldură. Ventilatoarele pu­ternice primenesc aerul, echipamentul de protecţie îi păzeşte sănătatea. In centrul carbonifer Comăneşti s’a cons­truit prin grija partidului şi guvernului un spital modern, pentru ocrotirea sănătăţii muncitorilor din această parte a ţării. In interior,­de o parte şi de alta a coridoarelor largi, bine luminate, se află cele 24 de sa­loane şi cele 10 rezerve destinate bolna­vilor, având o capacitate de 152 paturi. Moiheştii şi ţinuturile dimprejur devin, pe zi ce trece, o a doua Vale a Prahovei. In locul cimitirului de sonde de altădată, părăsite de capitalişti sub pretextul „e­­puizării" straturilor, azi se întinde o nes­fârşită pădure de sonde în plină activi­tate. De când muncitorii au smuls son­dele dirt ghiarele capitaliştilor, geo­logii au colindat în lung şi în lat văile Tazlăului şi ale Zemeşului, desco­perind noi zăcăminte de aur negru. Astăzi, la circa 70% din Sonde s’a introdus meca­nizarea, iar lângă turlele roşcate sau îne­­grite de vreme ale vechilor sonde răsar peste noapte turlele albe ale sondelor noi. La Moineşti şi la Zemeş s’au ridicat lo­cuinţe muncitoreşti. Odată cu locurile se schimbă şi oamenii. Sondorul Constantin Badea sau brigadierul Dragomir Andrăşoaia, în trecut umiliţi şi batjocoriţi, sunt astăzi stahanovişti, mân­dria petroliştilor Gheorghe Unguru, son­dorul care a păşit din fragedă tinereţe să-şi câştige existenţa, a ajuns în anii pu­terii poporului directorul oficiului­­ Foraj Zemeş. Şi în pădurile regiunii Bacăului s’au pe­trecut schimbări adânci, minunate. înainte vreme, tăietorii de lemne trudeau din greu cu unelte primitive, din zori şi până noaptea târziu. Astăzi, dealungul Văii Bistriţei, în exploatările forestiere, sute de muncitori — însuşindu-şi tehnica nouă — au părăsit joagărul şi mânuesc cu pricepere minunatele fierăstraie elec­trice venite din Uniunea Sovietică. Ei ob­ţin o producţie ce depăşeşte de 8-10 ori pe cea realizată cu Joagărul. Sute de auto­camioane „Zis-150”, tractoare K. T.-12 brăzdează drumurile de pădure, transpor­tând şi corhănind zilnic mii de m.c. buşteni necesari marilor şantiere de construc­ţie ale patriei. Zeci şi zeci de macarale T.L.-3 şi autopurtate au înlocuit munca grea a forestierilor. Pentru muncitorii fo­restieri au fost construite peste 80 de ca­bane, peste 100 de barăci, 12 dormitoare şi 24 de cantine în Inima codrilor. In Stu­alţu, un sector­­din unitatea forestieră Broşteni, există în mijlocul pădurii o „Alimentară". Acolo, în inima pădurii, la Partiriu, Frum­oasa şi Calu, se întind colo­­niile muncitorilor forestieri amenajate cu tot confortul. Moş Ghiţă Lupaşcu din Pângăraţî are 76 de ani ; acum vreo douăzeci de ani, un brad i-a căzut peste picior, strivindu-l. „M’au aruncat afară moşierii, ca pe o aşchie moar­tă” — obişnueşte el să spună. Dar acum, moş Ghiţă Lupaşcu are pensie şi se bucură, laolaltă cu toţi tăietorii pădurilor, de minu­natele realizări ale regimului. Da ! Viaţa regiunii, viaţă nouă şi minu­nată, înfloreşte azi cu o repeziciune uriaşă. La Toance stâncile colţuroase au fost­ di­­namitate, iar la Zugreni — unde apele vi­jelioase au secerat numeroase vieţi — se ridică acum un uriaş baraj. Se petrec schimbări şi în satele regiunii Bacău ! Gospodăriile colective, S. M. T.­­urile, gospodăriile de stat şi întovărăşirile au adus un suflu nou peste ţarinile bân­tuite de secetă şi sgârlate de pluguri de lemn. In satele regiunii există peste 30 de cinematografe rurale, peste 40 de case de naşteri, aproape 100 de dispensare. La Râpi şi Agăş, la Tândeni şi la Ţibucani s’au construit în ultimul timp noi şcoli elementare. Cu sprijinul muncitorilor din întreprinderi au fost electrificate gospo­dăriile colective din Negri, Dobreni, Bur­­gănari, etc., iar la Râpi lumina electrică a pătruns şi în satele colectiviştilor. ★ In Nord, la poalele Munţilor Neam­ţului, pădurile de molifţi se oglindesc în luciul îngheţat al apelor­ Bistriţei. Tur­mele au c­oborît în vale, la iernat, şi su­netul moale al tălăngilor răzbate prin de­simea codrilor ca într'o depărtare nesfâr­şită. Peste pânzele lucii ale Bistriţei, prin luncile de sălcii şi plopi, trec chiuind plu­taşii spre apa Siretului. Tăietorii de lemne mişună grăbiţi pe cărările umede, cu unelte sclipitoare la subţioară, stârnind sturzi cu sbor tăcut şi ricierle care fâlfâie croncănind speriate. Fumul inelat al fa­bricilor şi uzinelor noi se amestecă cu răsufletul adânc al ţarinilor tăiate în lung şi în lat de tractoare. Cu ghiozdane in spate, învestmântaţi în haine de lână, copiii minerilor se îndreaptă grăbiţi spre şcoala cea nouă, cu săli luminoase şi căl­duroase. Despre Moldova, marionetele din parla­mentele burgheze spuneau, ridicând făţar­nic ochii spre cer, că e o regiune stearpă, săracă, unde nu se poate construi nimic in folosul poporului. Dar astăzi, mergând pe întinderile acestei părţi a Moldovei, observându-i viaţa, îţi dai seama că nicio­dată n’a fost atâta forfotă, atâta bucurie creatoare, că niciodată viaţa regiunii n’a fost atât de bogată, măreaţă şi totuşi calmă , ca în prezent. Nu demult, la minunatul club al petro­liştilor din Zemeş, un muncitor bătrân a spus: — Bacăul nostru este acum o regiune nouă, în plină putere şi înoire. Bine ne-au sfătuit comuniştii când ne-au îndemnat să nu dăm înapoi în faţa greutăţilor, ci să le luăm pieptiş, să le învingem. Priviţi azi re­giunea noastră, fabricile, uzinele şi sondele noastre, toate aceste lucrări minunate pe care le-am înfăptuit şi le înfăptuim cu mâinile noastre, pentru fericirea noastră şi a copiilor noştri ! Şi azi mai sunt greutăţi, dar noi ştim bine acum că, în frunte cu partidul, le vom învinge. Pentru viaţa asta nouă, pentru tot ce am înfăptuit şi vom mai înfăptui încă în regiunea noa­stră,­­ noi suntem hotărîţi să muncim cu dragoste pentru îndeplinirea măreţului cin­cinal în 4 ani, pentru înflorirea regiunii şi a scumpei noastre patrii. I­BURCARU NOTE DE DRUM O regiune înfloritoare Tit. 2598 . Congresul al XIX-lea al partidului lui Lenin şi Stalin a înarm­at partidul şi po­porul sovietic cu grandiosul program al construirii comunismului. Realizarea aces­tui program, care prevede dezvoltarea con­tinuă a forţelor de producţie ale industriei şi agriculturii, va face ca ţara noastră sâ fie şi mai puternică şi de neînvins. La baza politicii partidului, a planurilor sale de viitor, care trasează perspectivele şi căile mersului nostru înainte, stă cunoaş­terea legilor economice, cunoaşterea ştiin­ţei construirii societăţii comuniste, ştiinţă elaborată de tovarăşul Stalin. O condiţie importantă a rezolvării cu succes a sarcinilor trasate de Congresul al XIX-lea al partidului, a măreţului pro­gram stalinist de construire a comunis­mului în ţara noastră este ridicarea nive­lului muncii organizatorice de partid. Partidul nostru se îngrijeşte în perma­nenţă ca conducerea organizatorică să fie la nivelul conducerii politice, ca munca organizatorică să asigure pe deplin tradu­cerea în fapt a politicii şi hotărîrilor partidului. „Victoria — ne învaţă tovarăşul Stalin — nu vine niciodată singură ; de regulă, ea trebue cucerită. Rezoluţiile şi decla­raţiile juste în favoarea liniei generale a partidului sunt numai începutul, căci ele înseamnă numai dorinţa de a birui, dar nu biruinţa însăşi. După ce linia justă a fost dată, după ce a fost dată soluţia justă a problemei, izbânda depinde de munca or­ganizatorică, de organizarea luptei pentru traducerea în fapt a liniei partidului, de alegerea justă a oamenilor, de controlul executării hotărîrilor luate de organele conducătoare“, îndeplinind indicaţiile tovarăşului Stalin, organizaţiile noastre locale de partid îm­bunătăţesc munca organizatorică de partid, perfecţionează metodele de conducere a activităţii de stat şi economice. Totodată, nu se poate să nu vedem şi faptul că în numeroase organizaţii de partid nu a fost lichidată delăsarea în munca organizato­rică şi politică de partid. Nivelul activi­tăţii organizatorice rămâne încă mult în urma cerinţelor vieţii, în urma sarcinilor trasate de partid. Organele de partid sunt organe de con­ducere politică. Acest lucru determină şi metodele cu ajutorul cărora ele înfăptuiesc conducerea organizaţiilor sovietice, econo­mice şi obşteşti. Comitetele de partid sunt chemate să unească, să îndrume şi să con­troleze activitatea organelor sovietice şi economice. Tovarăşul Stalin ne arată că metoda conducerii de către partid a orga­nizaţiilor economice constă în a ajuta sis­tematic aceste organe, a le întări și a conduce economia nu peste capul acestor organe, ci prin intermediul lor. Trebue, totuși, să spunem că nu rareori organele locale de partid mai lucrează încă cu metode greşite, se preocupă în mod unilateral de probleme economice, în dauna muncii politice şi ideologice de partid, merg pe drumul substituirii orga­nizaţiilor sovietice şi economice. Astfel de cazuri au căpătat o largă răs­pândire în numeroase organizaţii de partid din regiunea Zaporojie. De pildă, Comite­tul raional de partid din Kamensk-Dne­­provsk îşi asumă rezolvarea tuturor pro­blemelor economice, chiar şi a celor mă­runte. In fapt, acest comitet raional a eli­berat organele economice şi sovietice de raspunderea pentru munca ce le-a fost în­credinţată. Un rezultat direct al acestei tutele asupra acţiunilor celor mai mărunte şi a eliberării de răspundere personală a organelor sovietice şi economice a fost delăsarea în munca politică de partid în raion, serioasa rămânere în urmă în rezolvarea sarcinilor economice. Asemenea metode de conducere există și în alte câ­teva comitete raionale de partid din re­giune. Vina pentru acest lucru­­ poartă în primul rând Comitetul regional de par­tid din Zaporojie, care nici până în prezent nu a renunţat la funcţiile ce nu cad în sarcina unui organ de partid, se substitue deseori organelor sovietice şi economice şi împinge la aceasta şi comitetele raio­nale O asemenea practică nejustă reduce pe de o parte activitatea şi responsabilitatea organizaţiilor sovietice şi economice, iar pe de altă parte lipseşte comitetele de partid de posibilitatea de a se concentra asupra celor mai principiale probleme, de a acorda suficientă atenţie muncii interne de partid şi muncii politice de massă. Sarcina constă în a nu admite substi­tuirea, tutela acţiunilor mărunte, lipsirea de responsabilitate a organelor sovietice, agricole şi de colectare, şi în a perfecţiona conducerea de către partid a acestor or­gane. Trebue să se pună capăt efectiv practicii nejuste când organizaţiile de partid nu controlează activitatea acestor organe şi nu le conduc, ci rezolvă în locul lor probleme economice şi sovietice, în special probleme legate de desfăşurarea campaniei agricole şi a colectărilor. Comi­tetele de partid trebue să se îngrijească permanent de întărirea organelor sovie­tice, agricole şi de colectare cu cadre veri­ficate şi bine pregătite, să ridice simţul lor de răspundere pentru munca ce le-a fost încredinţată, pentru îndeplinirea la timp a planurilor de stat. De aici nu rezultă deloc că organele de partid se pot îndepărta de munca eco­nomică și de conducerea economiei. Sco­pul muncii de partid este să asigure ca toate organizaţiile noastre să rezolve cât mai bine sarcinile economico-politice ce le-au fost trasate. Tovarăşul Stalin ne în­vaţă că politica nu poate fi despărţită de economie. Ele există împreună şi acţio­nează împreună. Iar cel ce este de părere că în munca noastră practică economia poate fi despărţită de politică, că munca economică poate fi intensificată cu preţul slăbirii muncii politice Sau, dimpotrivă, că munca politică poate fi intensificată cu preţul slăbirii muncii economice, ajunge inevitabil la un impas. Succesele econo­mice trebue să se îmbine şi să însoţească succesele muncii politice de partid. A îmbunătăţi munca organizatorică de partid înseamnă a mări capacitatea de luptă a organizaţiilor de partid, a intensi­fica prin toate mijloacele munca internă de partid, a dezvolta democraţia de partid. Forţa partidului nostru constă în spiritul de acţiune şi de iniţiativă al masselor de partid, în lupta lor perseverentă pentru îndeplinirea hotărîrilor partidului. Or, în unele organizații de partid nive­­lul muncii interne de partid este încă scăzut, se comit încălcări ale democrației interne de partid. Acest lucru se manifestă, mai ales, în cazurile de nerespectare a principiului eligibilităţii şi al rezolvării problemelor în colectiv, în ţinerea neregu­lată a plenarelor comitetelor de partid, a adunărilor activului, în faptul că în unele organizaţii autocritica şi critica de jos este slab desfăşurată, iar uneori eligibili­tatea organelor de partid este înlocuită prin sistemul cooptărilor. In ultimul timp, o serie de organizaţii de partid, ca, de pildă, cele din Başkiria, Tuşkent şi altele, au pornit pe drumul cooptărilor, în ciuda faptului că de curând au avut loc în aceste organizaţii conferinţe care au ales comitete de partid. Statutul P.C.U.S., adoptat de Congre­sul al XIX-lea al Partidului, asigură în gradul cel mai înalt dezvoltarea democra­ţiei interne de partid, creşterea activităţii şi iniţiativei masselor de partid. Obligaţia organelor locale de partid este să urmă­rească cu stricteţe ca în organizaţiile de partid să fie respectate necondiţionat pre­vederile Statutului şi democraţia internă de partid. Trebue lichidată cu hotărîre practica cooptărilor în organele conducă­toare de partid, avându-se în vedere fap­tul că înlocuirea eligibilităţii cu cooptarea transformă de fapt alegerile într-o forma­litate goală, constitue un fel de înăbuşire a criticii şi autocriticii, are o influenţă dăunătoare asupra muncii de promovare şi educare a cadrelor şi, drept rezultat, acti­viştii aleşi încep să-şi piardă simţul de răs­pundere faţă de massele de partid. A dezvolta democraţia internă de partid înseamnă a îndeplini fără şovăire preve­derile Statutului partidului cu privire la convocarea în termen a adunărilor de dări de seamă şi alegeri în organizaţiile de par­tid, a plenarelor comitetelor de partid şi a adunărilor activului, căci în aceasta constă principala condiţie a unei organizări juste a vieţii interne de partid Trebue să ridi­căm rolul adunărilor de partid ale comu­niştilor, care au o însemnătate extrem de mare pentru îmbunătăţirea activităţii comu­niştilor, pentru avântul muncii de partid. Comitetele de partid trebue să creeze în fapt condiţii pentru o largă desfăşurare a autocriticii şi criticii de jos în organi­zaţiile de partid, ca mijloc puternic în lupta împotriva lipsurilor din muncă. Este de datoria organizaţiilor de partid să continue îmbunătăţirea componenţei ca­litative a partidului, să nu admită goana după cantitate, ci să se concentreze asupra ridicării nivelului politic şi a pregătirii marxist-leniniste a membrilor şi candidaţi­lor de partid. Trebue să ridicăm şi mai mult activitatea politică a comuniştilor, să facem din toţi membrii de partid luptători fermi pentru traducerea în viaţă a politicii şi hotărîrilor partidului, intransigenţi faţă de lipsurile în muncă, capabili să lupte cu perseverenţă pentru înlăturarea lor. Sarcina cea mai importantă a muncii organizatorice de partid este înlăturarea lipsurilor din practica conducerii organi­zatorice. Intr’o serie de cazuri se mai dă încă preferinţă metodelor de conducere cu ajutorul şedinţelor. In munca de condu­cere a multor organizaţii selecţionarea justă a oamenilor şi controlul executării nu au ocupat încă locul cuvenit. Munca cu cadrele şi controlul executării constitue lucrul principal în conducerea organizatorică. Fără o justă selecţionare şi educare a cadrelor, fără controlul exe­cutării nu este cu putinţă realizarea cu succes a hotărîrilor partidului. Interesele construcţiei comuniste cer ca organele de partid să lupte cu perseverenţă pentru îm­bunătăţirea considerabilă a muncii de se­lecţionare, repartizare şi promovare a ca­drelor în organizaţiile de partid, să educe pe activişti în spiritul devotamentului faţă de partid, în spiritul celei mai riguroase respectări a disciplinei de partid şi de stat, al întăririi prin toate mijloacele a vigilenţei politice şi al intensificării luptei împotriva manifestărilor atitudinii de nepăsare, de gură-cască, împotriva prezen­tării de paradă a lucrurilor într’o lumină trandafirie, împotriva îmbătării de pe ur­ma succeselor. Congresul al XIX-lea al partidului a arătat că este deosebit de necesar să fie intensificate prin toate mijloacele Contro­lul și verificarea executării în întregul sis­tem de conducere, în munca tuturor or­ganizaţiilor şi întreprinderilor de sus până jos. Trebue ţinut minte că lipsa de con­trol, neverificarea executării dau naştere lipsei de simţ de răspundere în îndepli­nirea directivelor şi hotărîrilor partidului şi guvernului, duc la birocratism şi, la în­călcarea disciplinei de partid şi de stat, îmbunătăţind controlul executării, organi­zaţiile locale de partid trebue să lichideze până la capăt atitudinea formală faţă de hotărîrile partidului şi guvernului, edu­­cându-i pe comunişti în spiritul Intransi­genţei faţă de lipsurile din muncă. Grija pentru îmbunătăţirea activităţii organizaţiilor de partid trebue să stea permanent în centrul atenţiei organelor de partid. Numai dacă există organizaţii de partid puternice, combative şi cu auto­ritate este posibilă traducerea cu succes în viaţă a hotărîrilor partidului şi guver­nului. Totuşi, într’o serie de cazuri co­mitetele de partid conduc încă în mod nesatisfăcător organizaţiile de partid, nu îndrumează zi de zi activitatea lor,­uitând ca o îndatorire directă a comitetelor re­gionale, orăşeneşti şi raionale este să lupte perseverent pentru îmbunătăţirea activită­ţii organizaţiilor de partid, pentru întări­rea legăturilor lor cu massele, pentru ridi­carea simţului lor de răspundere, pentru rezolvarea sarcinilor economico-politice. Să luăm, de pildă, Comitetul regional de partid Cita, care nu îndrumă aşa cum se cuvine activitatea comitetelor raionale de partid. Comitetul regional se intere­­sează de viaţa organizaţiilor de partid de obicei în legătură cu campaniile curente sau când un eşec în muncă este evident. Tocmai de aceea nu demult comitetul regio­nal a fost pus în faţa unor Serioase gre­şeli şi lipsuri în munca Comitetului raional de partid Uletovsk. In acest raion se fac încălcări dintre cele mai grosolane ale Sta­tutului artelului agricol, există lipsuri se­rioase în conducerea economiei şi in munca politică de partid. Raionul a fost vizitat în repetate rânduri de activişti ai comitetului regional, ai comitetului execu­tiv regional şi ai direcţiei regionale agri­cole. Dar întrucât ei nu au studiat temei­nic starea de lucruri,, aceste cazuri nu au fost descoperite la timp. Comitetele regionale, comitetele de ţi­nut, C.C. ale partidelor comuniste din re­publicile unionale sunt obligate să reali­zeze controlul permanent asupra muncii organizaţiilor locale de partid, să urmă­rească în mod sistematic activitatea lor, să ia măsurile necesare pentru înlăturarea lipsurilor constatate. Totodată, ele trebue să controleze munca organizaţiilor de partid nu numai în legătură cu campaniile curente, pentru lămurirea felului cum sunt îndeplinite anumite sarcini, dar să se intereseze de întreaga lor activitate, orien­­tându-se bine în starea de lucruri, prezen­tând în mod clar perspectivele fiecărui raion, specificul dezvoltării lui economice. Partidul comunist a cerut întotdeauna ca munca organizatorică să asigure reali­zarea practică a sarcinilor politice ale partidului, îmbunătăţind munca organiza­torică de partid, perfecţionând metodele activităţii de conducere a tuturor ramuri­lor economiei şi culturii, organizaţiile de partid vor obţine noi succese în realizarea sarcinilor istorice trasate de Congresul al XIX-lea al partidului lui Lenin­ Stalin. Articol de fond din ziarul „PRAVDA" nr. 57 (12.625), DIN EXPERIENȚA P. C. U. 3. Să ridicăm munca organizatorică de partid la nivelul noilor sarcini ale partidului! SCAMTEMA mmmmMMmmmmmamaamma Hârtii multe — treabă puţină în raionul Călăraşi lupta pentru pregătirea la timp şi în bune con­­diţiuni a campaniei însămânţărilor de primăvară nu constitue una din pre­ocupările de căpetenie ale organelor de partid şi de stat. Munca de conducere a lucrărilor de pregătire este dusă în mod birocratic. Comitetul executiv al sfatului popular raional nu urmăreşte felul în care se realizează sarcinile din planul operativ. Organele agricole ale Sfatului popular ra­ional Călăraşi obişnuiesc mai mult să ceară date prin telefon, în loc să contro­leze desfăşurarea pregătirilor pe teren. Or, multe din datele cu privire la pregă­tirea campaniei — comunicate telefonic de către sfaturile populare comunale — dato­rită lipsei de răspundere a unora dintre membrii comitetelor executive, nu cores­pund realităţii. Astfel, datele telefonice arată că repa­raţiile şi revizuirea uneltelor în sectorul individual au fost terminate înainte de 15 Februarie a. c in realitate situaţia e cu totul alta. La data de 15 Februarie bună­oară, în comunele Ciocăneşti, Vlad Ţepeş, Cuza Vodă şi în multe altele mai erau încă de reparat şi de revizuit un mare număr de unelte agricole. La data de 15 Februa­rie a. c., aşa cum arată Hotărîrea guvernu­lui şi partidului, trebuiau să fie terminate operaţiile de distribuire a planurilor de cultură. La această dată însă, în raionul Călăraşi, din 14.352 planuri de cultură au fost distribuite de abia 3.200. Sunt comune ca Ulmu, Dorobanțu, Cuza Vodă, Potcoava, etc., unde până la data de mai sus nu se distribuise nici măcar un plan de cultură. Unii membri ai comitetului executiv al sfatului popular raional fac munca de con­trol și îndrumare într’un stil birocratic. Astfel, tovarăşul Stănculescu, şeful secţiei agricole, timp de o lună şi jumătate st a de­­plasat o singură dată pe teren Tov. Stăn­­culescu nu face altceva decât rapoarte şi dări de seamă, neglijând cu totul munca de teren. Asemenea şefului secţiei agricole lucrează şi tovarăşii Anghelescu Tudor, preşedinte al comitetului executiv, şi Vin­­tilă Gheorghe, vicepreşedinte, care nu cu­nosc stadiul în care se găsesc pregătirile pentru campania însămânţărilor în raion. Membrii Comitetului executiv al Sfatu­lui popular al raionului Călăraşi nu în­drumă în muncă pe tehnicieni şi ingineri, aşa încât aceştia să sprijine comitetele executive ale sfaturilor populare comu­nale. Inginerii şi tehnicienii agronomi sunt folosiţi adesea la întocmirea de statistici, evidenţe, etc., în loc să li se dea putinţa să lucreze pe teren Astfel, inginerii Pe­­trescu Florian, Dragoş Grigorescu, lacleb şi alţii au stat zile întregi la reşedinţa de raion, ocupându-se cu lucrări ,,urgente" de birou O mare răspundere în această situaţie revine Comitetului raional P.M.R.-Călăraşi, care tolerează felul de muncă birocratic ai unora dintre membrii comitetului exe­cutiv al Sfatului popular raional și care se bazează pe datele furnizate de secția agri­colă a sfatului popular asupra mersului pregătirilor pentru însămânțări. Comitetul regional de partid și Comite­tul executiv al Sfatului popular regional Bucureşti au datoria să analizeze de ur­genţă situaţia în care se găseşte raionul Călăraşi şi să ia toate măsurile pentru In­tensificarea pregătirilor pentru în­sămân­­ţări. FOTACHE CRĂCIUN corespondent al „Scânteii" pentru regiunea Bucureşti SCRISORI CĂTRE „SCÂNTEIA" Nişte „calcule“ care duhnesc a birocratism Se ştie că amidonul este un produs de care întreprinderile textile nu se pot lipsi niciun moment. De pildă, fabrica noastră, „Ţesătura" din oraşul Iaşi, consumă sute de kilograme de amidon pe zi pentru apre­­tarea pânzeturilor. Anul trecut fabrica noastră primea acest produs de la fabricile „Săteanca“-Bacău şi ,,Hânţeşti“-Botoşani, conform dispoziţiei serviciului aprovizio­nării din Direcţia Generală Industrială Bumbac, In şi Cânepă a Ministerului In­dustriei Uşoare. Până aci toate sunt bune. Iată însă că începând cu­­primul trimestru al acestui an, când colectivul nostru se aştepta la o mai bună aprovizionare cu materii prime şi în special cu amidon, Serviciul aprovi­zionării din Direcţia amintită mai sus ne comunică, cu adresa Nr. 4613 din 7 Fe­bruarie 1953, sub semnătura şefului ser­viciului, C. Nicolescu, că ne repartizează 24.000 kg. amidon de la o fabrică tocmai din... Sânsimion, raionul Ciuc. Noi, care lucrăm în fabrica „Ţesătura", însufleţiţi de dorinţa de a da oamenilor muncii produse cât mai multe, mai bune şi cât mai ieftine, ne întrebăm: oare după ce criterii s’a călăuzit serviciul aprovizio­nării din Direcţia Generală Industrială Bumbac­, In şi Cânepă când a schimbat vechile întreprinderi furnizoare de amidon, aflate doar la ceva mai mult de 100 km de oraşul Iaşi, cu întreprinderea din Sân­simion, raionul Ciuc, situată la o depărtare de multe sute de kilometri ? Cred oare tovarăşii de la acest serviciu că în felul acesta îmbunătăţesc aprovizionarea fabri­cii noastre, că ne ajută să reducem preţul de cost al produselor ? Dar ce e mai ciudat şi stârneşte dea­­dreptul indignare, este faptul că acest serviciu a repartizat fabricii „80 Decem­brie“ din Arad să-şi ridice cantitatea de amidon de care are nevoe pe acest tri­mestru nu dela fabrica din Sânsimion — cea mai apropiată — cum în mod normal ar fi trebuit, ci tocmai dela fabrica din „Hânţeşti“-Botoşani, adică de la o fabrică situată la o distanţă de două ori mai mare. Noi nu ştim ce socoteli şi-au făcut acolo, în birourile lor, tovarăşii de la Ser­viciul aprovizionării, când au pus la cale asemenea repartiţii năstruşnice. Cert este că noi, cei dela „Ţesătura", care de la aoi timp suntem mereu ameninţaţi să avem goluri de producţie din cauză că nu ne soseşte amidonul la vreme, simţim din plin efectele unor asemenea „calcule" care duhnesc a birocraţie de la o poştă. Amido­nul adus de la mari distanţe ne costă mai scump, imobilizează un timp mai îndelun­gat mijloacele de transport, ne creează, cum am arătat mai sus, serioase greutăţi în muncă. Repartiţiile acestea, date în ciuda oricărei logici, aduc pagube seri­oase întregii noastre economii naţionale, lovesc în interesele oamenilor muncii din ţara noastră. Birocratismul care mai stărue la servi­ciul aprovizionării din Direcţia Generală Industrială Bumbac, In şi Cânepă a Mi­nisterului Industriei Uşoare trebue zmuls din rădăcini, stârpit. Birocratismul este unul din duşmanii cei mai periculoşi care stau în calea luptei noastre pentru a ne făuri o viaţă tot mai îmbelșugată, pentru a construi socialismul. De aceea, noi trebue să-l ardem cu fierul roșu deîndată ce-l iden­tificăm. MARIA ELENA stahanovistă, fabrica „Țesătura" Cm- 3

Next