Scînteia, iunie 1958 (Anul 27, nr. 4230-4254)
1958-06-11 / nr. 4238
Pag. 2 UN DECENIU DE LA NAŢIONALIZARE (Urmare din pag. I-a) un partid revoluţionar care se călăuzeşte neabătut de învăţătura marxist-leninistă aplicînd-o creator la condiţiile noastre şi luptind cu fermitate împotriva oportunismului de toate felurile, sub toate formele sale de manifestare. Partidul nostru a arătat oamenilor muncii că esenţial pentru construirea socialismului este cucerirea puterii de către clasa muncitoare în alianţă cu masele ţărăneşti, instaurarea dictaturii proletariatului şi a condus cu succes poporul muncitor pe calea revoluţionară a îndeplinirii acestei sarcini istorice. Tocmai deţinerea puterii de stat a dat clasei muncitoare putinţa să înfăptuiască naţionalizarea, să transforme în realitate vie vechea lozincă revoluţionară a exproprierii expropriatorilor. In urma smulgerii din mîinîle burgheziei a principalelor mijloace de producţie industrială a fost creat un larg sector socialist al economiei naţionale, avind rol conducător, determinant, în dezvoltarea întregii economii. A devenit cu putinţă ca poporul muncitor, folosind statul democratpopular ca principal instrument al construirii socialismului, să aşeze industria pe temelia relaţiilor socialiste şi să asigure lichidarea definitivă a unor asemenea plăgi ca anarhia producţiei, uriaşa irosire de fonduri băneşti, mijl oace - de producţie şi munca sociala pâăpÎii capitalismului. Pe baza naţionalizării, statul socialist a putut trece la conducerea planificată a principalelor domenii ale vieţii economice( influenţînd — prin pîrghiile sale — şi sectoarele nesocialiste ale economiei. Puterea populară a descătuşat nu numai forţele de producţie ci şi nesecata energie şi iniţiativă creatoare a maselor, şi a făurit o puternică industrie socialistă, ca pîrghie a ridicării întregii economii, a dezvoltării relaţiilor socialiste la sate şi a sporirii producţiei agricole, creind astfel temelia ridicării sigure a nivelului de trai al întregului popor. Crearea proprietății socialiste de stat a însemnast tficierea principalelor mijloace de producție în stăpînirea întregului popor, în deplina proprietate a tuturor oamenilor muncii, care folosesc statul socialist ca instrument pentru conducerea centralizată a economiei potrivit intereselor fundamentale ale poporului. în numele acestor interese, statul socialist desfășoară o vastă activitate economică-organizatorică pentru înfăptuirea politicii partidului de industrializare socialistă și dezvoltare a tuturor forţelor de producţie, concentrează eforturile poporului spre cele mai importante şi mai actuale obiective, dezvoltă necontenit iniţiativa şi activitatea creatoare a maselor pe baza aplicării principiului centralismului democratic. In felul acesta statul socialist se dovedeşte o pîrghie a progresului întregii economii, a dezvoltării ţarii noastre intr-un ritm superior ritmului atins in ţări capitaliste din cele mai înaintate. ,r. ‘ ' Toate acestea ar îi fost însăcu neputinţă fără a fi transformat principalele mijloace, de producţie în proprietate socialistă de stat, fără asigurarea conducerii centralizate, planificarea economiei de către statul socialist, fără înfăptuirea politicii marxist-leniniste a partidului, fără rolul conducător al partidului în stat. Experienţa noastră proprie a confirmat legile generale ale făuririi noii orînduiri sociale, constituind o nouă condamnare categorică a încercărilor de falsificare a învăţăturii marxist-leniniste despre căile construcţiei socialiste. Cui pot folosi aşadar teoriile revizioniste cu privire la aşa-zisa transformare a statului In perioada de trecere într-un „element de stagnare" menit să dispară şi cererea ca partidul să înceteze a mai fi un „factor al puterii“? E limpede, că dacă poporul nostru intîmpină a zecea aniversare a naţionalizării cu un asemenea bilanţ de realizări aceasta se datoreşte liniei principiale, juste, a partidului nostru care a respins cu fermitate teoriile antimarxiste ale revizioniştilor care preconizează „dezvoltarea spontană" a socialismului, creşterea de la sine a relaţiilor socialiste, şi se ridică împotriva activităţii funcţiei economicoorganizatorice a statului socialist, a conducerii planificate a economiei de către stat pe baza centralismului democratic. După cum se ştie, asemenea teorii antimarxiste, care neagă experienţa tuturor ţărilor socialiste, au fost colectate și sistematizate de conducătorii U.C.I. în cadrul programului U.C.I. — catechism al revizionismului contemporan. Combaterea ferma și intransigentă a unor asemenea teze este o necesitate imperioasă, ele fiind de natură să răspindească confuzii din cele mai primejdioase, profund dăunătoare cauzei socialismului. Cei zece ani care au trecut de la 11 iunie 1948 au fost ani de muncă şi luptă eroică. Pentru a înţelege întreaga semnificaţie a schimbărilor petrecute în aceşti ani trebuie să ne gîndim la adînca înapoiere de la care am pornit, la ruina, haosul economic, dezorganizarea, inflaţia şi sabotajul capitalist cărora a trebuit să le facem faţă, să ne amintim nivelul coborît al dezvoltării industriei în anul naţionalizării. Dezvoltarea impetuoasă a industriei socialiste a fost realizată de oamenii muncii în focul luptei de clasă, învingînd rezistenţa înverşunată a duşmanului — rezistenţă care şi-a găsit forme de manifestare din cele mai variate, de la încercările de a semăna —neîncrederea oamenilor muncii în propriile posibilităţi pînă la încercările de dezorganizare a producţiei şi sabotaj. Clasa muncitoare, oamenii muncii, educaţi de partid în spiţitul vigilenţei revoluţionare, au ştiut însă să zdrobească uneltirile duşmanului. Ar fi însă deosebit de dăunător ca succesele pe care le trecem astăzi în revistă să fie socotite ca motiv de autoliniştire şi scădere a vigilenţei revoluţionare. Aşa cum a arătat tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej la Consfătuirea pe ţară a ţăranilor şi lucrătorilor din sectorul socialist al agriculturii — trebuie să deschidem bine ochii acelor tovarăşi care se incintă cu visul că lupta de clasă la noi ar fi dispărut, că duşmanul de clasă s-ar fi cuminţit. Viaţa pune in lumină fapte de natură sa-i trezească pe cei ce gîndesc aşa. Poziţiile socialismului în ţara noastră sint azi infinit mai puternice decit in 1048, puterea populară, unitatea poporului în jurul partidului sunt mai trainice ca oricînd. Aceasta nu înseamnă,însă nicidecum că elementele duşmănoase din rindurile fostelor clase, exploatatoare, ale legionarilor, chisturilor, au renunţat la orice împotrivire şi s-au convertit în Unanimul la socialism. Oriunde domneşte o atmosferă stătută de mulţumire de sine şi moleşeală se creează condiţii favorabile de activitate duşmanului sub nasul diferiţilor gură cască. Oamenii muncii au învins în aceşti ani, nunumai împotrivirea duşmanului, ci şi propria lor lipsă de experienţă în organizarea şi conducerea profucţiei^Df.. Muncitori care pînă în ajun lucraseră la maşina, luaseră parte la marile acţiuni de masă pentru alungarea primarilor şi prefecţilor reacţionari, ajutaseră pe ţărani la înfăptuirea reformei agrare — au fost numiţi directori ai întreprinderilor naţionalizate. Şi clasa muncitoare a organizat pe temelii noi producţia în vechile fabrici, a ridicat altele noi, a pus bazele unei economii socialiste şi a învăţat s-o conducă planificat, a crescut cadre noi, bine pregătite şi devotate. Toate aceste victorii au putut fi dobîndite datorită faptului că partidul se sprijină în întreaga sa activitate pe mase, atrage masele la o participare tot mai activă la conducerea treburilor obşteşti. „Secretul“ ritmului fără precedent al dezvoltării economiei noastre naţionale, al avântului întrecerii socialiste, al creşterii mişcării inovatorilor, al inaitului spirit de răspundere cu care muncitorii participă la organizarea producţiei şi elaborarea planurilor — constă în conştiinţa faptului că nu mai muncesc pentru îmbogăţirea patronilor, ci pentru a-şi făuri lor şi familiilor lor o viaţă îndestulată. Fără îndoială, n♦♦♦-i mai avem destule greutăţi de învins în lupta pentru ridicarea nivelului de trai al oamenilor muncii. Dar cine ar putea compara pe muncitorul care mergea în galenţi de lemn la manifestaţiile de acum 10—13 ani, cu muncitorul care are azi in uzină cantină, club, cămin de zi, cursuri de calificare, pleacă în concediu de odihnă plătit, are feciori la universitate! Drumul străbătut în ultimul deceniu arată fiecărui om al muncii uriaşa însemnătate a naţionalizării, a politicii de industrializare pentru soarta sa, pentru soarta întregii ţări. Dezvoltarea continuă a industriei socialiste, veriga hotăritoare a înaintării spre socialism, a devenit cauza scumpă a milioanelor de muncitori, tehnicieni, ingineri, oameni de ştiinţă, prin a căror muncă entuziastă au fost dobîndite marile rezultate din anii ce au urmat naţionalizării. De eforturile lor depinde îndeplinirea sarcinilor de mare însemnătate trasate de partid îin ce priveşte mai buna gospodărire a întreprinderilor, ridicarea la un nivel calitativ mai înalt a activităţii de conducere şi planificare a economiei. Mai avem mult de făcut pentru a învinge manifestările de lipsă de spirit gospodăresc, de nepăsare faţă de cei ce risipesc avutul obştesc, obiceiurile de „mină spartă“ cînd e vorba de banii statului. Partidul cheamă oamenii muncii să lupte fără preget pentru continua întărire şi dezvoltare a proprietăţii socialiste de stat, forma cea mai înaintată şi consecventă pînă la capăt a proprietăţii socialiste. Munca neobosită pentru întărirea proprietăţii socialiste, măreaţă cucerire a poporului, temelie a dezvoltării economiei naţionale şi făuririi bunei stări a celor ce muncesc, apărarea ei ca lumina ochilor împotriva oricăror încercări de a o ştirbi este o înaltă datorie patriotică. Sarcina principală pusă de partid în industrie constă în creşterea productivităţii muncii, reducerea preţului de cost şi ridicarea rentabilităţii întreprinderilor pentru a putea îndrepta mai multe mijloace materiale spre sectoarele principale ale economiei, spre a spori alocaţiile pentru construcţii de locuinţe şi alte măsuri în vederea ridicării nivelului de trai al oamenilor muncii. Realizarea acestor sarcini depinde în măsură hotăritoare de ridicarea rolului organizaţiilor de partid în rezolvarea problemelor producţiei, de concentrarea atenţiei acestora asupra realizării indicilor calitativi ai planului. Oamenii muncii din ţara noastră sînt conştienţi de faptul că succesele dobîndite în dezvoltarea economiei naţionale, biruirea greutăţilor intîmpinate în opera de industrializare au fost imens înlesnite datorită colaborării frăţeşti cu ţările socialiste şi în primul rînd ajutorului multilateral al Uniunii Sovietice. Experienţa confirmă că socialismul nu poate fi construit de unul singur, în afara familiei unite a statelor socialiste. Recentele hotărîri adoptate de consfătuirea ţărilor participante la C.A.E.R. înlesnesc popoarelor ţărilor socialiste să se concentreze, asupra ramurilor economice pentru care dispun de cele mai largi posibilităţi naturale şi economice, să asigure dezvoltarea lor rapidă şi totodată să beneficieze din plin de avantajele diviziunii internaţionale socialiste a muncii, creîndu-se astfel condiţii din cele mai favorabile de propăşire şi dezvoltare, cu neputinţă de realizat în cadrul restrîns al unei singure ţări. Am ajuns la zece ani de la naţionalizare pe una din culmile povîrnişului pe care urcăm, de unde, privind în urmă la drumul pe care l-am străbătut, la marile realizări din această perioadă, şi îndreptindu-ne apoi privirile spre piscurile semeţe către care tindem, suntem pătrunşi de o profundă încredere faţă de partidul nostru, încercata călăuză care ne conduce pe drumul cel bun. Pe acest drum e hotărît să păşească neabătut poporul nostru condus de partid şi de acum inainte, singurul drum care duce la acea viaţă liberă de exploatare, spre acel viitor de bună stare şi progres multilateral pe care l-au visat şi pentru care s-au jertfit atîtea generaţii de luptători revoluţionari. Pentru îmbunătăţirea calităţii încălţămintei Controlul obştesc al fabricii in vizită la magazine Am vizitat de curînd, împreună cu ciţiva tovarăşi din comisia de control obştesc a fabricii de încălţăminte ,,Solidaritatea“-Oradea, buni specialişti, unele magazine şi depozite de încălţăminte din acest oraş. Scopul vizitei.: cum se achită diferitele fabrici de încălţăminte de obligaţiile faţă de comerţ şi cum se îngrijesc lucrătorii comerciali de menţinerea calităţii produselor. Fără îndoială că în ultimul timp se face remarcată străduinţa fabricilor de încălţăminte de a produce mărfuri de bună calitate, plăcute ca aspect, într-un sortiment mai variat. In acest sens, pe unde am trecut am auzit multe lucruri bune despre încălţămintea fabricată la „Ianos Herbak “ -Cluj, „Solidaritatea“ - Oradea, „Carmen“ şi „Ştefan Gheorghiu“Bucureşti etc. Pantofii, sandalele ce poartă marca acestor fabrici — ne-a spus nu numai un singur vînzător — se vind repede. Din toate punctele de vedere — model, calitate, grija cu care este lucrată — această încălţăminte satisface pe consumator. Din păcate însă, în magazinele şi depozitele prin care am trecut am găsit şi încălţăminte care se cumpără cu foarte mare greutate, care stă în rafturi şi depozite de luni şi luni de zile. Un exemplu. Iată un sort de sandale de priză produse de fabrica „8 Mai“ din Mediaş. Nu se vind pentru că modelul este nereuşit, iar manopera neîngrijită. La această fabrică se produce şi încălţăminte cu tălpi din microporos pentru femei. Intre aceşti pantofi şi cei amintiţi mai sus este o mare deosebire în felul cum sînt lucraţi: dovedesc grija celor ce i-au confecţionat atît în alegerea modelului, cît şi în execuţie. Că ei plac consumatorilor, că sînt ceruţi şi se vînd cu uşurinţă nu este deci de mirare. Ce rezultă de aici ? Că se pot face lucruri bune şi frumoase atunci cînd există interes. Aceasta o dovedeşte însuşi cazul fabricii de la Mediaş. Greutăţile reale care există încă în sectorul de încălţăminte nu pot în nici un caz scuza insuficienta preocupare a unor întreprinderi pentru respectarea contractelor încheiate cu comerţul în ceea ce priveşte modelul, culoarea, numerele etc. Fabricile — ca şi comerţul, de altfel — au datoria să ţină seama de cerinţele consumatorilor şi să le satisfacă în condiţii cît mai bune. Cîteva cuvinte despre felul în care se transportă încălţămintea. Am văzut cum ies pantofii din secţia finisaj a fabricii „Solidaritatea“ : apretaţi, călcaţi, înveliţi în foiţă etc. într-un cuvînt, aşa cum ar trebui să se prezinte un pantof ca să-ţi placă. Am văzut aceeaşi încălţăminte în unele magazine. Mulţi pantofi erau stîlciţi, presaţi de nu-i mai recunoşteai. De ce ? Pentru că cutiile de carton în care se ambalează încălţămintea, — unele bune, e drept, dar altele care abia îşi mai , duc zilele — sínt întîi legate, încăr- cate în camioane şi descărcate în depozite, unde sínt puse unele peste altele în grămezi destul de respectabile ; de aici sínt luate încă odată şi transportate la magazine. Fiind manipulate de atîtea ori, cutiile se turtesc, se rup şi încălţămintea dinăuntru are şi ea de suferit. Se impune să se ia măsuri urgente în direcţia îmbunătăţirii transportului încălţămintei, a asigurării unor ambalaje corespunzătoare. S-ar evita astfel deteriorarea unor importante cantităţi de marfă, s-ar îmbunătăţi condiţiile de prezentare în magazine. Vizita prin unele magazine şi depozite de încălţăminte din Oradea a echipei de control obştesc a fabricii „Solidaritatea“ din localitate reprezintă o iniţiativă interesantă, care a mai fost de altfel pusă în aplicare şi de către o echipă de control obştesc a fabricii „Ianoş Herbak“Cluj , ea aduce o contribuţie la strîngerea relaţiilor dintre industrie şi comerţ, la o mai apropiată cunoaştere a cerinţelor consumatorilor de către cei care produc mărfurile. Este o iniţiativă care poate să dea bune rezultate şi în alte sectoare de activitate și merită să fie extinsă. R. ATANASESCU coresp. „Scînteii" SCT *T FIA Noi norme privind administrarea pieţelor, tîrguriior şi odoarelor In cadrul măsurilor luate de guvern pentru aplicarea indicaţiilor plenarei din decembrie 1956 a C.C. al P.M.R. cu privire la lărgirea atribuţiilor sfaturilor populare, recent Consiliul de Miniştri a dat o nouă hotărîre. Potrivit acestei, hotărîri pieţele, tîrgurile şi oboarele trec din administrarea comitetelor executive ale sfaturilor populare regionale în administrarea comitetelor executive ale sfaturilor populare orăşeneşti, ale raioanelor de oraş şi comunale pe teritoriul cărora funcţionează. Acestea se vor preocupa de îmbunătăţirea bazei tehnico-materiale a pieţelor şi oboarelor, prin efectuarea de lucrări de pietruire, pavare, amenajare, construcţii, dotarea lor cu utilajul necesar, de organizarea bîlciurilor şi tîrgurilor, precum şi de organizarea participării active a comerţului socialist în centrele publice de desfacere. ,In hotărîre se stabilesc sursele din care se vor alimenta veniturile administraţiei pieţelor, tîrgurilor şi oboarelor, precum şi modul în care comitetele executive ale sfaturilor populare vor folosi aceste venituri pentru nevoile de construcţii şi amenajări, utilaje, întreţinere curentă, salarii şi alte cheltuieli gospodăreşti ale centrelor publice de desfacere. Hotărîrea prevede, de asemenea, că halele şi construcţiile publice de desfacere se vor utiliza exclusiv pentru comerţ, iar acolo unde clădirile de acest fel sînt foloste în alte scopuri se vor lua măsuri ca acestea, să fie redate comerţului. Aplicarea măsurilor prevăzute în hotărîrea Consiliului de Miniştri duce la îmbunătăţirea conducerii centrelor publice de desfacere, la sporirea iniţiativei şi spiritului gospodăresc al sfaturilor populare orăşeneşti, raionale şi comunale, la ridicarea răspunderii acestora în organizarea şi dezvoltarea comerţului în pieţe, tîrguri şi oboare. Congresul internaţional al modei Mîine, în sălile clubului fabricii de confecţii „Gheorghe Gheorghiu- Dej“ din Capitală, vor începe lucrările celui de-al IX-lea Congres internaţional al modei. La lucrări vor participa 130 delegaţi din Uniunea Sovietică, R. D. Germană, Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria şi România. Ca observatori şi-au anunţat sosirea reprezentanţi din China şi Albania. Observatorii chinezi vor prezenta la congres un bogat sortiment de modele specifice ţării lor. Fiecare colecţie cuprinde 56 de modele. Prezentările colecţiilor romîneşti şi străine pentru public vor avea loc în zilele de 23 şi 24 iunie, dimineaţa şi seara, în sala Floreasca. ------0*0-----SCURTA CRONICA JUDICIARĂ CONTABIL HOȚ Ion Mateiaș, fostul contabil al cantinei combinatului „Gh. Dimitrov“ din Sebiș, profitînd de încrederea ce i-o arătau unele cadre de control financiar din conducerea combinatu-, lui, a delapidat suma de 261.521 lei. Individ versat în șarlatanii, Mateiaş reuşise să aibă asupra sa şi diferite cecuri semnate în alb, pe care le complecta cu sume deloc modeste oridecîteori se manifesta pofta sa nemăsurată de bani. Nu arareori falsifica diferite semnături de primire a unor sume, pe care cei în drept să le primească nu le vedeau niciodată. Faptul că a putut timp destul de îndelungat să-şi facă mendrele se explică prin lipsa de vigilenţă şi de control din partea contabilului şef al combinatului, Tischer Alexandru, care, printre altele, l-a încredinţat lui Mateiaş şi cecuri semnate în alb. Din pricina neglijenţei lui Priha Ladislau, şef al secţiunii financiare, şi a lui Pop Ion, şef de serviciu la contabilitate, Ion Mateiaş a putut fura nestingherit din avutul obştesc. Tribunalul raional Gurahonţ l-a condamnat pe Ion Mateiaş la 20 de ani muncă silnică. Tribunalul regional Oradea a judecat recursul împotriva sentinţei prea blinde pronunţate in cazul lui Tischer Alexandru (amendă de 3000 lei). Pedeapsa acestuia a fost majorată la 2 ani închisoare corecţională. Priha Ladislau a fost condamnat la 1 an închisoare corecţională, iar Pop Ion la 4 luni închisoare corecţională. AMBALAJ LA DOMICILIU Ca să-şi mai rotunjească veniturile, Ghemu Emanoil, fost gestionar la depozitul de ambalaje O.C.L. Alimentara din raionul 23 August, Bucureşti, a sustras în decurs de 3 luni bidoane de aluminiu, saci de iută, cutii de lemn etc. în valoare de 82.088 lei. Inculpatul şi-a încropit un soi de mic comerţ clandestin cu marfa furată. Tribunalul popular al raionului 23 August l-a condamnat pe inculpat la 12 ani închisoare corecţională, 6 ani interdicţie corecţională şi plata sumei de 82.088 lei drept despăgubiri civile. Tribunalul Capitalei R.P. Române a respins recursul inculpatului ca nefondat. „SUPLIMENTE" CARE COSTĂ SCUMP! O echipă de control a Direcției regionale C.F.R. București, serviciul C.F.I., procedînd la verificarea gestiunii lui Zenaida Omelian care, din 1946, deţinea funcţia de casieră de bilete în staţia Bucureşti-Nord, a descoperit că aceasta sustrăgea, dintr-un depozit de bilete, suplimente de tren accelerat, iar banii rezultaţi din vînzarea lor şi-i însuşea. Pentru a nu se remarca lipsa biletelor sustrase din depozit, inculpata le înlocuia cu cartonaşe albe de aceleaşi dimensiuni. In urma cercetărilor a reieşit că Zenaida Omelian şi-a însuşit contravaloarea unor bilete în sumă de 187.834 lei. Tribunalul raionului Gh. Gheorghiu-Dej din Capitală a condamnat-o pe casieriţa Omelian la 15 ani muncă silnică, 7 ani degradare civică, confiscarea averii, obligînd-o totodată şi la plata sumei delapidate drept despăgubiri civile. COMERŢ CU MARFA DE CONTRABANDA Organele de miliţie din Bucureşti au surprins, nu de mult, pe infractorii Galan Nicolae şi Carol Mihăilescu, care se ocupau cu comerţul clandestin al unor obiecte provenite din contrabandă. Asupra lor s-au găsit, în momentul arestării, 13 ceasuri de mină de diferite mărci şi 8 şiraguri de perle „Tecla“, pe care intenţionau să le vîndă. După stabilirea gradului de vinovăţie al fiecăruia cei doi infractori au fost condamnaţi, primul la 5 ani închisoare corecţională, iar cel de-al doilea la 3 ani închisoare corecţională. Recursurile inculpaţilor au fost respinse de Tribunalul Capitalei, astfel că prima sentinţă a rămas definitivă. 00- Nicuşor, nu e voie.. (Fotó M. CIOC) O pagină luminoasă din lupta revoluţionară a poporului român Au trecut 110 ani de la revoluţia din 1848, pagină luminoasă din istoria patriei noastre, una din glorioasele etape de luptă patriotică şi revoluţionară ale poporului nostru. Semnalul revoluţiei s-a dat la 91/21 iunie 1848 la Islaz, printr-o mare adunare populară, cînd s-a citit vestita Proclamaţie întocmită de Bălcescu. Aceasta înmănunchea principalele revendicări revoluţionare : emanciparea clăcaşilor, egalitatea drepturilor politice, adunare reprezentativă etc. Două zile mai tîrziu, la 11123 iunie poporul sileşte pe domnitorul Gh. Bîbcescu să semneze constituţia şi să abdice. Revoluţie burgheză, revoluţia din 1848 nu-şi punea, fireşte, sarcinile desfiinţării exploatării omului de către om. Cu toate acestea, ea a ridicat la luptă mase importante de oameni ai muncii — ţărani iobagi, mii de taboci, curelari şi alţi meseriaşi din Bucureşti — dornici să se elibereze din cătuşele feudale şi din robia turcească. Desfăşurarea evenimentelor a scos la iveală contradicţiile existente în sinul burgheziei in ce priveşte înfăptuirea revendicărilor din Proclamaţia de la Islaz. In opoziţie cu aripa radicală a burgheziei care lupta intr-adevăr pentru lichidarea pe cale revoluţionară a feudalismului, aripa moderată, capitulantă, refinîndu-se mai mult decit orice de ridicarea maselor populare, urmărea frânarea revoluţiei şi a început realizarea unui compromis cu boierimea, pe baza împărţirii puterii, opunindu-se împărţirii pământurilor moşiereşti clăcaşilor. Începutul înţelegerii între aripa capitulantă a burgheziei şi boierime — ca şi intervenţia turcească — a dus la înfrângerea revoluţiei din 1848 şi a stat la rădăcina monstruoasei coaliţii burghezomoşiereşti care avea să se închege mai tirziu şi să devină, de-a lungul atîtor decenii, principalul obstacol în calea propăşirii ţării, a smulgerii ei din înapoierea de veacuri. Patriot înflăcărat, N. Bălcescu a fost exponentul celor mai consecvente şi mai înaintate forţe ale revoluţiei, purtătorul de cuvînt al celor mai înalte năzuinţe din acea vreme ale poporului. Prin întreaga sa activitate, N. Bălcescu apare ca un revoluţionar democrat, conducătorul ideologic al revoluţiei de la 1848. Dintre celelalte figuri luminoase ale revoluţiei de la 1848 în Ţara Rominească se cuvin amintite Al. G. Golescu-Arăpilă, Popa Şapcă, Ana Ipătescu, generalul Magheru. Evenimentele revoluţionare din celelalte regiuni romineşti au scos in evidenţă aportul unor personalităţi progresiste ca Alexandru loan Cuza, Vasile Alisandri, Mihail Kogălniceanu, loan lonescu de la Brad — în Moldova, Eftimie Murgu, Avram Iancu, Gh. Bariţ, Gabor Aron, — în Transilvania. O parte dif revendicările luptătorilor revoluţionari din 1848 n-au putut fi realizate decit odată cu instaurarea puterii populare, cînd prin desăvîrşirea revoluţiei burghezo-democratice, s-au creat condiţiile pentru înfăptuirea lor pe o treaptă superioară, prin trecerea la revoluţia socialistă. Poporul nostru coinsteşte memoria luptătorilor înaintaţi de la 1848, finind sus steagul tradiţiilor progresiste ale istoriei patriei noastre. 15 iunie 1848. La adunarea ce a avut foc pe Cîmpia Filaretului din Bucureşti, s-a depus jurămîntul pe Constituţia revoluţiei. ivr. 425$ 1958 Din opera lui Nicolae Bălcescu „Revoluţia romină de la 1848 n-a fost un fenomen neregulat, efemer, fără trecut şi viitor, fără altă cauză decit voinţa întimplătoare a unei minorităţi sau mişcarea generală europeană. Revoluţia generală iu ocazia iar nu cauza revoluţiei romine. Cauza ei se pierde în zilele veacurilor. Uneititorii ei sînt optsprezece veacuri de trude, suferinţe şi lucrare a poporului român asupra lui însuşi. Ea ia o fază, o evoluţie istorică naturală, neapărată, prevăzută, a acelii mişcări providenţiale care tîrăşte pe naţia romină, împreună cu toată omenirea, pe calea nemărginită a unei dezvoltări progresive, regulate...“ ...In zadar veţi îngenunchea şi vă veţi ruga pe la porţile împăraţilor, pe la uşile miniştrilor. Ei nu vă vor da nimic, căci nici vor, nici pot. Fiţi gata, dar, a o lua voi, fiindcă împăraţii, domnii şi boierii pămintului nu dau, fără numai aceea ce le smulg popoarele. Fiţi gata dar a vă lupta bărbăteşte, căci prin lucrare şi jertfire prin sîngele vărsat, poporul dobîndeşte cunoştinţa drepturilor şi a datoriilor sal. Ziua izbîndirei, ziua dreptăţii se apropie, în care se vor ridica popoarele ca să măture rămăşiţa tiranilor de pe faţa pămintului... (Din lucrarea „Mersul revoluţiei la romîni"). ...Istoria omenirii nu ne înfăţişează decit lupta necontenită a dreptului în contra tiraniei , a unei clase dezmoştenită de dreptul său în contra uzurpatorilor ei; luptă arzătoare care adesea avu caracterul unei răzbunări, luptă fără sfîrşit, căci se urmează încă in timpurile de azi şi se va urma pînă cînd va mai fi umbră de tiranie, pînă cînd popoarele n-or fi întregite in drepturile lor şi egalitatea n-o domni in lume... (Din lucrarea „Trecutul şi prezentul"). ...Dar spuneţi-ne vă rugăm, voi proprietari şi nobili totdeodată, prin drept de moştenire, vi s-a întîmplat vreodată să vă întrebaţi cum sînteţi posesori ai averilor voastre, pentru ce luaţi pe fiecare an aşa de mari venituri şi care este întinderea drepturilor voastre asupra pămînturilor ce ocupaţi ? Suntem siguri că n-aţi avut niciodată această curiozitate şi niciodată o asemenea întrebare nu v-a trecut prin minte... (Din lucrarea „Despre împroprietărirea ţăranilor"). ...In ce, dar, dorinţa poporului poate vătăma dreptatea ? Nu, nu era dragostea pămintului, nu era sentimentul că li se călca un drept legitim, că li se ia proprietatea, care impunse pe boieri in Valahia a se arunca ei şi patria lor cu dînşii in braţele duşmanilor. Boierul nu cunoaşte amorul pămîntului, el care trăieşte departe die domeniul său, care nu-l cultivă lăsindu-i paragină. Pentru ei pămintul nu este decit o mreajă în care ţine legat pe ţăran ca să-l poată exploata. Ura lui asupra revoluţiei nu vine dar de temerea că va pierde pămintul, dar că va pierde monopolul şi privilegiul . S-a trăit în cisivitate din sudoarea ţăranului. ...Credem însă a fi arătat că nici o revoluţie nu fusese mai justă, mai necesară ! Ce trebuia să facă acest popor român, lipsit de pîinea din toate zilele, de proprietate, de securitate, de tot felul de libertate şi garanţie, de industrie, de comerţ, de legi şi de dreptate, dar în prada unei oligarhii de bureocraţi despoţi, fricoşi, incapabili, corupţi, răpitori, trăind prin ilegalităţi şi abuzuri, neprizind morala şi omenirea, exploatind ţara în folosul lor ? Cum poporul ar fi mai putut respecta o legiuire ce n-o respectase acei ce au făcut-o şi care acum nu mai exista ? Cum ar fi putut el, ale cărui piingeri nimeni nu le asculta, să iasă din această stare grozavă (affreux etat) et faire entendre sa voix1 decit printr-o revoluţie ?... (Din lucrarea „Reforma socială la romîni"). 1) Și să-și facă glasul ascultat (Nota Red.). ------0*0----- Semicentenarul Şcolii Viticole din Huşi HUŞI (trimisul nostru). Zeci de foşti şi actuali studenţi şi profesori ai şcolii de viticultură din Huşi au sărbătorit ieri semicentenarul acestei şcoli. Din 1908 cînd a luat fiinţă, şcoala viticolă din Huşi a dat un mare număr de tehnicieni în ramura viticolă care au contribuit la ridicarea viticulturii nu numai în podgoria Huşi, ci şi în alte podgorii ale ţării. Cu ocazia sărbătoririi semicentenarului au luat cuvîntul foşti absolvenţi ai şcolii, care acum sunt cadre de nădejde în multe gospodării de stat din ţară, precum și reprezentanți ai organelor de partid şi de stat locale.