Scînteia, octombrie 1967 (Anul 36, nr. 7479-7509)
1967-10-14 / nr. 7492
PROLETARI DIN TOATE TARILE, MÎTÎ-VA! ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL P.C.R. Anul XXXVII Nr 7492 Sîmbătă 14 octombrie 1967 8 PAGINI - 30 BANI Măsuri de mare însemnătate pentru ridicarea pe o treaptă superioară a cointeresării materiale şi creşterea nivelului de trai Presa de ieri a publicat Hotărîrea plenarei C.C. al P.C.R din 5—6 octombrie 1967 cu privire la îmbunătăţirea sistemului de salarizare şi majorarea salariilor. Ecoul larg al Hotărîrii, interesul deosebit şi via satisfacţie cu care masele muncitoare au întîmpinat-o sînt o reflectare a încrederii lor neţărmurite în politica economică a partidului şi statului nostru, a cărei trăsătură caracteristică o constituie grija pentru ridicarea continuă a nivelului de trai al oamenilor muncii, pentru bunăstarea întregului popor, pe temelia sănătoasă a dezvoltării şi întăririi potenţialului economic al ţării. Măsurile adoptate de plenară se întemeiază pe hotărîrile Congresului al IX-lea al partidului cu privire la creşterea salariului real al oamenilor muncii cu circa 25 la sută în 1970 faţă de 1965, în principal prin majorarea salariului nominal. Trecîndu-se la traducerea în viaţă a acestor hotărîri, în anul 1966 veniturile băneşti provenite din salarii au crescut cu 11,3 la sută In acest an au fost majorate salariile unor categorii de muncitori şi cadrelor de economişti. De o deosebită însemnătate economică şi socială este măsura luată, cu un an mai devreme decît se prevedea în cincinal, privind majorarea, începînd de la 1 august 1967, a salariilor mici din toate ramurile de activitate. Numai majorările aplicate în acest an asigură la nivelul unui an întreg mărirea veniturilor salariaţilor cu peste un miliard şi jumătate lei. Cu pregnanţă se vădeşte preocuparea constantă a partidului, care a luat forma unei politici sistematice, ca, în cadrul creşterii generale a salariilor, să se asigure sporirea cu precădere a salariilor mici. Efectele aplicării consecvente a acestei politici îşi găsesc expresia în faptul că, dacă în 1957 ponderea salariaţilor cu salarii de pînă la 700 lei cuprindea marea majoritate a salariaţilor (63,4 la sută), iar a celor cu salarii între 1 001—1 510 lei constituia doar o mică minoritate (11,6), în prezent nu mai există salariați cu salarii sub 700 lei, iar cei care au salarii între 1 001 ș 1 500 lei formează categoria cea mai mare de salariați, ponderea lor ajungînd la 40,9 la sută. Acum, în vederea îndeplinirii mai departe a sarcinilor trasate de Congresul al IX-lea al partidului cu privire la creşterea nivelului de trai al oamenilor muncii, plenara a hotărît adoptarea unor măsuri privind îmbunătăţirea sistemului de salarizare şi continuarea eşalonată pe ramuri, începînd cu trimestrul IV 1968, a acţiunii de majorare generală a salariilor, în medie cu 12,3 la sută, astfel încît în 1970 ea să cuprindă toate categoriile de salariaţi. Majorarea generală a salariilor se va face diferenţiat pe ramuri şi subramuri, precum şi pe categorii de personal , între 11,8 la sută pentru personalul tehnic-administrativ şi de specialitate şi aproximativ 12,6 la sută pentru muncitori, ceea ce înseamnă că muncitorii vor beneficia de o sporire a salariilor mai mare decît majoritatea generală medie pe economie. La nivelul ultimului an al cincinalului, cînd toţi salariaţii se vor bucura de aceste majorări, veniturile lor băneşti vor creşte — aşa cum se arată în Hotărîre — cu peste 10,5 miliarde lei. Este deosebit de semnificativ că, prin creşterea an de an a salariului mediu, prevăzută în planul de stat, împreună cu majorarea generală a salariilor stabilită de plenară, se va asigura sporirea salariului mediu de la 1115 lei in anul 1965 la peste 1 400 lei în 1970, adică cu circa 26 la sută. Ca urmare a creşterii în asemenea proporţii a salariului mediu pe economie, ponderea salariaţilor cu salarii pînă la 1 000 de lei va scădea foarte mult, în timp ce ponderea salariaţilor cu salarii între 1 001—1500 lei şi între 1501—2 500 lei va creşte sensibil, de la 59,2 la sută în 1967 la 72,3 la sută în 1970. Oamenii muncii văd în prevederile acestei Hotărîri o nouă şi grăitoare confirmare a adevărului de care s-au convins de-a lungul anilor construcţiei socialiste, că întreaga politică a partidului de dezvoltare economică a ţării, de sporire a avuţiei naţionale şi spirituale a societăţii noastre, slujeşte pe de-a întregul intereselor celor ce muncesc, este subordonată ţelului fundamental al ridicării sistematice a bunăstării poporului. Iată de ce întregul popor îşi consacră energiile şi forţele creatoare ,înfăptuirii hotărîrilor Congresului al IX-lea al partidului, a prevederilor planului cincinal, care se îndeplinesc cu succes. în întreaga operă de construcţie socialistă, partidul nostru acordă o deosebită importanţă aplicării consecvente şi cît mai depline a principiului socialist al repartiţiei, ceea ce implică perfecţionarea continuă a sistemului de cointeresare materială, care are un rol hotărîtor în asigurarea progresului şi dezvoltării multilaterale a întregii economii. Tocmai de aceea, în ansamblul măsurilor stabilite de Hotărîre se acordă o deosebită însemnătate îmbunătăţirii sistemului de salarizare, ca un element fundamental pentru întărirea cointeresării materiale a celor ce muncesc in rezultatele activităţii lor. Măsurile cu privire la îmbunătăţirea sistemului de salarizare trebuie privite în legătura lor organică cu ampla acţiune de perfecţionare a conducerii şi planificării economiei naţionale, preconizată de proiectul de Directive ale C.C. al P.C.R. (Continuare în pag. a III-a) O puternică pîrghie ■ la v ■■ flata v ■■ a ridicam calificam Am citit cu mare atenţie Hotărîrea plenarei C.C. al P.C.R. din 5—6 octombrie 1967 cu privire la îmbunătăţirea sistemului de salarizare şi majorarea salariilor. Toate prevederile ei m-au interesat, atrăgîndu-mi în mod deosebit atenţia obiectivul stabilirii mai precise a salariilor în funcţie de cantitatea, calitatea şi răspunderea socială a muncii, creării unui raport mai raţional pe scara salariilor. Experienţa mă face să consider binevenite măsurile ce vor fi întreprinse în scopul creşterii ponderii salariului tarifar de încadrare în salariul total al muncitorilor, diferenţierii progresive a categoriilor tarifare şi, în cadrul acestora, între salariile tarifare pe trepte. De unde am pornit ? Ştiind că vor primi premii şi alte sporuri, care le majorează salariile tarifare la sfîrşitul lunii, unii oameni de la liniile tehnologice II şi III, din secţia de prelucrări mecanice a uzinei, lucrează cam în dorul legii, cum se spune şi nu luptă să-şi îmbunătăţească nivelul de pregătire, întrucît salariul corespunzător categoriei superioare, sau chiar mai mult, îl obţin şi aşa. Şi atunci „de ce să ne mai zbatem“ îşi spun, probabil, unii muncitori, ca Mihai Jinga, Hie Ban sau Ion Iorgulescu , „cîştigăm destul de bine şi aşa". Frezorul Gheorghe Lazăr, de pildă, deşi e încadrat doar în categoria a IV-a, încasează în medie un salariu lunar total de 1 350 de lei. Adică tot atît cît primește un muncitor de categoria a Vll-a, care lucrează în regie. Că produsele pe care le dă nu sînt de calitate superioară, nu-l prea interesează. El pedalează numai pe cantitate, dînd destule rebuturi. Noua Hotărîre va schimba total o asemenea stare de lucruri. Ea prevede clar: numai munca cu rezultate superioare cantitative şi — element nou — calitative, bazate pe cunoştinţe corespunzătoare va fi recompensată din plin. Dacă unii au fost, pînă acum, cotaţi cu „suficient”, pentru obţinerea acestui calificativ în viitor vor trebui să-şi mărească bagajul de cunoştinţe, care a devenit sărac. Viaţa economică viguroasă nutolerează menţinerea în mediocritate. Pe de altă parte, corelarea mai bună a salariilor tarifare pe categorie, cu ajutorul treptelor, asigurîndu-se totodată diferenţierea progresivă între categoriile de calificare, sunt măsuri care vor genera o puternică emulaţie între toţi muncitorii pentru ridicarea pregătirii lor şi sporirea productivităţii muncii. Consider că are o mare importanţă aplicarea consecventă a principiului cointeresării materiale, care implică atît retribuirea salariaţilor după cantitatea şi calitatea muncii, cît şi răspunderea lor materială pentru neîndeplinirea sarcinilor de plan, pentru daunele şi pagubele aduse avuţiei obşteşti. Cei care provoacă pagube din vina lor trebuie Constantin CHINGARU maistru la uzinele „Timpuri Noi“-București (Continuare în pag. a 31-a) Aprecierea înaltă a gândirii tehnice Prevederile Hotărîrii Plenarei C.C. al P.C.R. din 5—6 octombrie 1967 cu privire la îmbunătăţirea sistemului de salarizare şi majorarea salariilor se înscriu organic în contextul relaţiilor noastre economice şi sociale, răspund cerinţelor complexe ale actualei etape de desăvîrşire a construcţiei socialiste. Trecînd în revistă numeroasele schimbări în sistemul de salarizare, stabilite prin noua Hotărîre, m-am oprit mai îndelung asupra celor care se referă la îmbunătăţirea sistemului de salarizare a personalului tehnicoadministrativ. Bunăoară, uzina noastră — unitate importantă, atît în ceea ce priveşte capacitatea de producţie, cît şi complexitatea fabricatelor— are un număr mare de personal tehnico-administrativ, care participă direct sau indirect la procesele de fabricaţie. Experienţa uzinei a scos la iveală nu o dată lacune, şi nu puţine la număr, ale actualului sistem de salarizare, care nu reuşea — să recunoaştem deschis — să îmbine întotdeauna armonios cointeresarea individuală a tehnicianului sau a inginerului, cu responsabilitatea lui, cu nevoile colective ale producţiei, ale beneficiarilor şi economiei naţionale. Se ajunsese chiar la o situaţie aproape paradoxală. In timp ce ingineri cu pregătire superioară lucrau în munci de dispecerat, unii tehnicieni şi oameni cu o pregătire medie ocupau posturi în sectoarele de concepţie, de planificare şi organizare a producţiei şi a muncii. Anomalia a fost sesizată. Ca urmare, am transferat în cursul acestui an 12 ingineri de la secţia cazangerie la serviciile de proiectare şi tehnolog şef. Ingineri ca Anghel Hotar, Anton Isofache, Dumitru Ungureanu şi alţii ca ei îşi pun acum în valoare cunoştinţele lor teoretice şi practice, lucrează la randamentul pregătirii lor. Totodată, am revizuit şi încadrările din Ing. Eugen TOMA directorul Uzinei de utilaj chimic Ploieşti (Continuare in pag. a IlI-a) Conducătorii de partid şi de stat au asistat la exerciţii şi aplicaţii militare In zilele de 12 şi 13 octombrie a. c., tovarăşii Nicolae Ceauşescu, Chivu Stoica, Ion Gheorghe Maurer, Alexandru Drăghici, Paul Niculescu Mizil, Ilie Verdeţ, Vasile Patilineţ, împreună cu ministrul forţelor armate, general colonel Ion Ioniţă, au asistat la exerciţii şi aplicaţii tactice cu trageri de luptă, executate de trupe ale diferitelor genuri de arme. Au participat, de asemenea, tovărăşii Cornel Onescu, ministrul afacerilor interne, Constantin Scarlat, ministrul industriei chimice, Mihai Marinescu, ministrul industriei construcţiilor de maşini, Ion Marinescu, ministrul industriei metalurgice, Ion Stănescu, preşedintele Consiliului Securităţii statului, adjuncţii ministrului forţelor armate, generali şi ofiţeri superiori, reprezentanţi ai organelor locale. Conducătorilor de partid şi de stat le-a fost prezentată tehnica de luptă aflată în dotarea forţelor noastre armate, precum şi realizările activităţii de cercetare şi de inovaţii depuse de cadrele tehnice şi inginereşti din armată. După terminarea exerciţiilor şi aplicaţiilor, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a felicitat pe participanţi, relevind calităţile organizatorice şi de conducere ale comandanţilor, măiestria şi iscusinţa trupelor în îndeplinirea misiunilor, calităţile tehnicii şi armamentului şi a urat tuturor soldaţilor, ofiţerilor şi generalilor noi succese in perfecţionarea măiestriei lor militare. Pretutindeni, prin localităţile pe unde au trecut, conducătorilor de partid şi de stat li s-a făcut o primire caldă şi entuziastă din partea populaţiei. Ieri s-au deschis în Capitală Lucrările Colocviului „Constantin Brâncuşi“ Vineri dimineaţa au început la Marele interes pentru această rea- Ateneul Român lucrările Colocviului uime este relevat de prezenţa la co„Constantin Brâncuşi“, organizat de Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă şi Uniunea Artiştilor Plastici, în colaborare cu Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă (A.I.C.A.). Colocviul reuneşte numeroşi specialişti din ţară şi de peste hotare, care vor dezbate, timp de trei zile, noile interpretări şi explicaţii pe care opera sa le ridică prin originile ei folclorice, prin formele inedite şi cu înalte semnificaţii, prin variatele influenţe pe care le-a exercitat în arta mondială, precum şi alte probleme legate de viaţa şi creaţia „înnoitorului sculpturii mondiale" — cum este denumit Brâncuşi de numeroşi critici şi istorici de autoritate. La deschiderea colocviului au participat membri ai conducerii unor instituţii culturale centrale, ai unor ministere şi organizaţii obşteşti, academicieni, profesori universitari, critici şi istorici de artă, artişti plastici şi alţi oameni de artă, studenţi ai institutelor de artă din ţară, elevi şi admiratori ai artistului. (Continuare în pag. a IV-a) locuiu a numeroşi specialişti reputaţi din domeniile criticii, teoriei şi istoriei artei, sosiţi din mai multe ţări ale Europei şi Americii. Sunt prezenţi, de asemenea, ataşaţi culturali şi de presă ai misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti, ziarişti români şi corespondenţi ai presei de peste hotare. Deschizînd şedinţa, în numele comisiei de organizare a colocviului, acad. Ion Jalea, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, a spus, printre altele : Sculptura brâncuşiană a devenit de mult un bun spiritual al întregii umanităţi. In cei zece ani care au trecut de la dispariţia artistului, gloria lui Brâncuşi a sporit necontenit. Subliniind că personalitatea complexă a artistului nu a fost cuprinsă încă în toată amploarea ei, vorbitorul a exprimat convingerea că lucrările colocviului vor contribui la cunoaşterea mai aprofundată a creaţiei lui Brâncuşi. 1977^1967 Semicentenarul Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie -S Şedinţa festivă a Consiliului General A.R.LU.S. Vineri dupâ-amiază a avut loc în Capitală şedinţa festivă a Consiliului General ARLUS, consacrată aniversării semicentenarului Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie. Pe fundalul scenei erau înscrise chemările „Trăiască a 50-a aniversare a Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie“, „Trăiască prietenia româno-sovietică“. In prezidiul adunării au luat loc tovarăşii Iosif Banc, membru supleant al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, Mihai Dalea, secretar al C.C. al P.C.R., Ilie Murgulescu, Iorgu Iordan şi Petre Constantinescu-Iaşi, vicepreşedinţi ai Consiliului General ARLUS, prof. Mihail Roşianu, Ion Savu, secretar al Comitetului orăşenesc Bucureşti al P.C.R., Ion Moraru, membru în Biroul Consiliului General ARLUS, precum şi A. V. Basov, ambasadorul Uniunii Sovietice la Bucureşti. In gară se aflau membri ai conducerii unor ministere, instituţii centrale şi organizaţii obşteşti, oameni de ştiinţă şi cultură, oameni ai muncii din întreprinderile şi instituţiile Capitalei, ziarişti. Erau prezenţi membri ai Ambasadei Uniunii Sovietice. Cuvîntul de deschidere a fost rostit de acad. Iorgu Iordan. Despre aniversarea a 50 de ani de la Marea Revoluţie Socialistă (Continuare în pag. a VII-a) Simplitate şi simplism opinii Simplitatea este accesul la esenţă. In artă, ca şi în viaţă, ea este marca recunoscută a gustului cu adevărat rafinat, a culturii superioare. Marile idei şi invenţii sunt de o simplitate aproape neverosimilă. Dacă ar exista, însuşi adevărul absolut s-ar înfăţişa, cred, spre stupefacţia generală, sintetic şi condensat ca un punct. Atît de complicata noastră epocă reuşeşte să nu-şi piardă cu totul capul pentru că apelează, pe o scară din ce în ce mai largă, la procedeul simplificării. In labirintul materiei în care am intrat, cifrele joacă o sarabandă mefistofelică, dar maşina electronică le îmblînzeşte, le disciplinează, reducînd tot acest iad la dimensiunea unui joc de copii. Mărfurile au invadat lumea ca un ocean dezlănţuit. Dar omul le-a dirijat circulaţia atît de bine încît ajung, fără nici o greşeală, exact acolo unde sînt aşteptate. Cu cît haosul modern pare mai adine, cu atît mişcarea lucrurilor devine mai simplă, mai precisă, reducînd efortul omului, satisfăcîndu-1 mai prompt, mai comod, mai divers. Simplitatea este mostra desăvârşirii — cît îi este ea accesibilă omului ; civilizaţia contemporană ne obligă să o atingem în fiecare clipă. Dar ca şi intre sublim şi ridicol, între simplitate şi simplism nu este decît un pas. Simplismul este opusul radical al esenţialului, al rafinamentului, al preciziei şi comodităţii. Primul încununează un efort de cunoaştere, al doilea reflectă refuzul de a şti, primul este o victorie a spiritului, al doilea consacrarea neputinţei lui, cel dinţii discreţia erudiţiei, următorul etalarea suficienţei. Simplistului îi este inaccesibil miezul fenomenului. El se mulţumeşte cu o latură secundară, închipuindu-şi că aceasta e totul. Ştiind că 14-12 se crede edificat asupra întregii matematici. Neavînd ce concentra, el procedează prin eliminare. Răul principal stă însă în pasiunea sa pentru generalizări. Dacă a văzut într-o zi un om rîzînd, trage concluzia că lumea e stăpînită de euforie. Chiar dacă, afectiv, este pentru progres, el e tras înapoi de concepţia sa statică, anchilozată. Nu-i exclus de aceea să întîlneşti simplişti şi printre adepţii comunismului, printre militanţii noii orînduiri. Trăsătura lor distinctivă comună este că nu pot asimila dialectica — concepţia dinamicii lumii Ei se ghidează după o schemă imuabilă despre bine şi rău, despre adevăr şi minciună, despre dreptate şi nedreptate, despre prieten şi duşman. Tot ce e bun constituie, după ei, prin definiţie, apanajul taberei din care fac parte, în timp ce tot răul revine taberei adverse, înglobează „negativilor" ceea ce e detestabil — în mod instinctiv şi aprioric. Şi invers. Dacă li se relatează intr-o zi despre o înfăptuire de valoare a celor fără învestitura „pozitivă“, rămîn deconcentraţi. Ies din impas într-un singur fel — suspectîndu-1 pe interlocutor de pierderea simţului de solidaritate, învinuindu-1 de intenţia de a înfrumuseţa urîtul. De cite ori asemenea simplişti nu ne-au făcut să credem, în mod inutil şi absurd, că ceea ce facem noi este, automat, cel mai bun lucru din lume, că avem productivitatea cea mai înaltă, standardul de viaţă cel mai ridicat, forma de organizare economică cea mai ireproşabilă. Auzindu-ne recunoscînd că există ţări mai avansate decît a noastră, se simt năpădiţi de o tulbure anxietate politică, întrebîndu-se în forul lor intimnu mai avem pînă să pornim spre tabăra duşmanului. Simplismul e antidialectic şi prin aceasta contrar naturii comunismului. Ţi e frică de idei, şi chiar de vorbe, pentru că nu le poate stăpîni. Nu le poate integra în ansamblul unei concepţii, destul de solide pentru a nu se dilua prin asimilări, destul de elastice pentru a nu face abstracţie de solicitările pozitive. Cum s-a ajuns la şablonul exprimării, de care s-au contaminat, cu ani în urmă, atîţia oameni ? Oricît ar părea de straniu, a fost vorba, printre altele, şi de teama de cuvinte. Au fost, astfel, eliminate, din limba scrisă, cuvintele cu rezonanţe ne- laice (şi cite cuvinte nu circulaseră, paralel, şi în viaţă şi în vechile cazanii), cuvintele pe care le folosiseră duşmanii (şi ce alte cuvinte putuseră folosi aceştia decît cele existente în vocabularul românesc), cuvintele cu mai multe înţelesuri (de care, după cum ştim, abundă limba noastră, făcînd deliciul umorului popular). Cunosc oameni care făcuseră o pasiune din a extrage cuvintele cu penseta, a le mirosi şi a le zvîrli apoi la gunoi cu o grimasă de dezgust, spunînd : „acestea nu sînt cuvintele noastre“. Trebuie să răscolim acum să regăsim aceste cuvinte și să le reintegrăm vocabularului. re-Dumitru POPESCU ntinuare în pag. a II-a) In ziarul nostru din 27 septembrie publicam, la rubrica „Faptul divers“, următoarea casetă : Fata cantonierului — „La consfătuirea de producţie a districtului a fost invitată şi ea — fata cantonierului, Maria Selejan, de 14 ani. Părăsise cantonul 462 plecînd spre stafia Turdaş (Hunedoara) să ia trenul personal. Descoperind însă o şină ruptă, s-a întors din drum, dind alarma. Un tren de marfă care se apropia cu toată viteza dinspre Orăştie a fost oprit la vreme. Ceferiştii au reparat linia şi circulaţia s-a reluat. Oamenii au felicitat-o si Maria s-a roşit toată. Fata de cantonier nu se desminte“. Scriind acestea, ne-o închipuiam alergînd intr-un suflet spre canton: „Tată, tată, o sină ruptă !“. Voia să plece la rude, la Vințu de Jos. Poteca spre gară șerpuia pe lingă calea ferată. Străbătuse aproape o jumătate de kilometru cînd a zărit sina ruptă. Nici nu ştie cînd a ajuns la canton. Tatăl său a fugit înainte, pe linie, oprind trenul. Picherul Ioan Costea, sosit grabnic la faţa locului, a mobilizat oamenii, reparând şina. Asemenea fapte nu rămîn în anonimat. Ar fi şi păcat. Educînd generaţia tînără, copiii, e Ştefan ZIDARIŢA (Continuare în pag. a VII-a) De la Gauhati la Haldia • ÎNCHEIEREA UNUI ACORD ROMÂNO-INDIAN DE COOPERARE ECONOMICĂ Aici, la New Delhi, a fost semnat vineri după-amiază, in urma tratativelor dintre delegaţia română şi reprezentanţii ministerului indian al petrolului, acordul de cooperare româno-indian pentru construirea rafinăriei Haldia. Haldia este un nume vechi pe harta Indiei, dar puţin cunoscut pînă acum, o mică aşezare pierdută undeva între mlaştinile care l)/ngJn stăpînesc un în- u,n ,ICI treg ţinut spre gu-j Iu rile rîului Hooghly. Ut» la Ca multe alte localităţi indiene, ItOSlTU Haldia iese din anonimat, iar în cîţiva ani va deveni un important centru industrial. Zona industrială se va întinde pe patru sute de hectare. Rafinăria este unul din cele mai importante obiective şi va avea o capacitate de două milioane jumătate tone de ţiţei brut anual Ţara noastră va furniza complexul instalaţiilor pentru fabricarea uleiurilor. O altă parte a instalaţiilor va fi asigurată de Franţa Sunt în fază de proiect sau chiar în construcţie un complex petrochimic de îngrăşăminte chimice, o conductă care va lega rafinăria de cea de la Barauni, o termocentrală şi un cartier de locuinţe. Haldia va deveni, totodată, un important punct de legătură cu exteriorul prin golful Bengal Aici va fi construit un vast port, cu o bază de depozitare şi pompare a ţiţeiului. Portul va avea o capacitate egală cu Calcutta. Este vorba de un proiect îndrăzneţ, care va accelera pulsul vieţii economice în Bengalul de vest. După Gauhati, prima rafinărie din sectorul de stat al Indiei, construită şi ea în cooperare cu România, Haldia marchează o nouă etapă în evoluţia relaţiilor economi-1Delhi.rimisul negru au început Special să fie exploatate şi valorificate relativ de curînd. Unul din cele dinţii foraje se făcea în 1956, cu o instalaţie românească. De atunci au fost semnate mai multe acorduri de cooperare româno-indiana, iar specialiştii noştri au trecut pe rînd prin Ahmedabad, Cambay, Adampur, Ankleshwar, împărtăşind colegilor indieni din experienţa lor. Instalaţiile româneşti sunt şi azi in funcţiune, dar minuite de specialiştii indieni. Domnul P. R. Nayak, secretar general al Ministerului Petrolului şi Chimiei, prezent la solemnitatea de semnare a convenţiei privind rafinăria de la Haldia, este unul din veteranii tratativelor in-Dumitru TINU (Continuare în pag. a VII-a) Din New Delhi, de la trimisul nostru special