Scînteia, septembrie 1970 (Anul 39, nr. 8533-8562)
1970-09-19 / nr. 8551
PAGINA 2 faptul: DIVERS S-a trezit totuşi la timp... Ion Drăgău, achizitor la Centrul de legume şi fructe Vaslui dormea pe o bancă intr-o staţie de taximetre din localitate. Cind s-a trezit şi s-a dumirit unde se află a simţit cum il apucă răcorile : servieta, în care pusese toţi banii primiţi de la casierie cu titlu de avansuri pentru achiziţii, nu era nicăieri Cu un suprem efort şi-a adus aminte cum i-a ridicat de la casierie, cum a intrat apoi intr-un restaurant şi, în fine, cum din restaurant... a fost adus pe bancă de un comesean de ocazie. A alergat intr-un suflet la miliţie. Cerea să se caute ...acul in carul cu fin. Şi totuşi, foarte curind, acul a fost găsit. Identificat, „prietenul cu care se cinstise“, Ioan Munteanu, a restituit servieta, urmînd ca nu peste mult timp instanţa să-i facă plata. Au călcat pe bec Vindea rezistenţe, prize, lustre... Constantin Savu, gestionar la magazinul nr. 23 „Produse electrice“ din Caransebeș, împreună cu casiera Ana Drăgăvei, înjghebase însă o „rețea“ prosperă, prin intermediul căreia sumele încasate pe articolele vîndute erau „racordate“ la propriile lor buzunare. In decurs de aproape un an de zile, după un Inventar mai la bani mărunţi (de ce oare n-o fi fost efectuat mai devreme ?) „contoarul“ celor doi înregistra o lipsă de 282 000 lei. In curind, cazul lor va fi deferit instanței de judecată, li aşteaptă momente de... înaltă tensiune. Atenție la ferestre, dar mai ales la... copii! •Jolaan Alisa is iroessue. S-a intimplat la Reşiţa, in blocul nr. 2, din strada Aleea Narcisei. O fetiţă de trei ani, trimisă de părinţi la joacă, cobora pe scară de la etajul IV. La etajul II, găsind o fereastră deschisă, ea a scos capul afară să privească la joaca celorlalţi copii. Aplecîndu-se însă prea mult peste pervaz, a căzut in gol. A fost transportată imediat la spital, dar s-a constatat că, din această cădere, fetiţa s-a ales doar cu o uşoară durere de stomac. Cum s-ar spune, a căzut în picioare. Putea însă să se intîmple şi altfel. Să sperăm că, pină la urmă, spaima pe care au tras-o părinţii n-a fost degeaba ! într-o familie de tigri De citeva zile, Grădina zoologică din Bucureşti oferă un inedit prilej de atracţie atît pentru cei mari cit şi (mai ales) pentru cei mici. Tigroaica Mona şi-a sporit familia cu încă trei pui. Surpriza este cu atît mai valoroasă cu cit nu este vorba de orice fel de tigri : cei trei pui fac parte din specia — pe cale de dispariţie — a tigrilor manciurieni, care, in captivitate, se înmulţesc foarte rar. Pină acum cei trei pui se simt bine şi au făcut deja cunoştinţă cu publicul vizitator. E adevărat, ei sunt, pentru moment, încă destul de scumpi la vedere, întrucit mama îi apără ca... o tigroaică de privirile indiscrete. Bate fi cuiul! Pentru un cui — spune un proverb — pierzi potcoava. Tot pentru un cui iţi poţi pierde insă şi... casa ! Iată şi dovada ! In luna aprilie a.c., maistrul Vasile Nicula şi echipa sa de la Oficiul municipal P.T.T.R. Timişoara au făcut o gaură intr-unui din pereţii casei lui Mihai Alexandru de pe strada Ciprian Porumbescu nr. 29, pentru a ancora un stilp de beton ! Au spart zidul şi... au plecat. De atunci şi pina acum, Mihai Alexandru a stat de vorbă , de zece ori cu maistrul Vasile Nicula, de alte citeva ori cu patru şefi de servicii de la oficiul P. T.R., de şase ori cu Ion Filip, inginer-şef la Direcţia judeţeană P.T.T.R. Timiş, de două ori cu ing. Nicolae Primei, directorul acestei instituţii, a înaintat două reclamaţii aceluiaşi for, dar peretele casei tot n-a fost reparat. De curind a expediat un memoriu pe adresa Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor. Sperăm că de data aceasta o să aibă mai mult succes. In ce priveşte „cuiul“ pe care cel de mai sus şi l-au bătut singuri in talpă nu recomandăm un cleşte patent. Pentru că nu trebuie scos, ci... bătut pină la capăt ! Rubrică redactata de : Dumitru TIRCOB Gheorghe DAVID cu sprijinul corespondenţilor „Scînteii" Cînd „aprecierea după ochi“ determină aprovizionarea magazinelor săteşti... Comerţul la sate — o temă mereu de actualitate. Pentru a urmări evoluţia lucrurilor in reţeaua comercială a judeţelor Tulcea, Constanţa, Brăila şi Buzău, am vizitat 49 de magazine comunale şi numeroase prăvălii săteşti. Putem afirma din capul locului că ne-au surprins plăcut transformările esenţiale pe care le-a suferit, in ansamblul ei, reţeaua comercială de la sate. In mai toate localităţile prin care am trecut, comerţul dispune de localuri noi, încăpătoare, dotate cu mobilier corespunzător, e înzestrat cu depozite de mărfuri, cu utilaje de profil. Structura mărfii pusă la dispoziţia populaţiei de la sate este, in general, de natură să satisfacă, alături de cerinţele tradiţionale, o importantă categorie de cerinţe noi, afirmate constant in mediul rural de anii din urmă : mobilă, frigidere, televizoare, aparate de radio ș.a.m.d. Iată-ne vizitînd, pe rînd, magazinele săteşti din comunele Cerna, Babadag, Gura Dobrogei, Mihai Viteazul... O constatare de ordin mai general : mare parte dintre unităţile comerciale în care pătrundem au rafturile doldora de mărfuri. Şi totuşi, persistă cazurile de mărfuri cerute cu insistenţă, dar absente din rafturi. E vorba atit de produse alimentare — biscuiţi, zahăr ambalat, bomboane, conserve ieftine — unt şi de mărfuri nealimentare : tenişi, uniforme şcolare, cămăşi, haine de iarnă, bocanci cu talpă groasă de cauciuc, nasturi (!), căciuli, fulare, scutece, tricotaje, maşini de cusut şi chiar... chibrituri şi sare. De ce lipsesc uneori din rafturile magazinelor săteşti aceste articole de larg consum ? Am dat o raită prin depozitele judeţene ale cooperaţiei. Şi ce să vezi ? Multe dintre mărfurile enumerate blocau, pur şi simplu, Încăperile de depozitare ! De pildă, unul dintre produsele alimentare cele mai căutate in magazinele de la sate este conserva de fasole cu costiţă. Acest produs apare în magazine meteoric. Dar în depozite ? Cele din Tulcea gemeau pur şi simplu de cutii în stive. Depozitele au, de asemenea, in cantităţi îndestulătoare, articole de îmbrăcăminte, pînzeturi, încălţăminte. E drept că unele dintre produsele enumerate de noi, care lipsesc din magazine, nu le-am găsit nici în stocurile cooperaţiei. Avem cumva în faţă o lipsă determinată de cauze obiective ? Ne-ara deplasat la Ministerul Comerţului Interior. Iată ce ne-au declarat factorii competenţi de aici : „Toate produsele enumerate , poate cu o excepţie sau două, se găsesc în depozitele noastre în cantităţi mari“. Am întrebat : „Nu cumva reprezentanţii cooperaţiei intîmpină obstacole atunci cînd vor să-şi procure mărfuri din depozitele comerţului de stat ?“ Directorul general adjunct al Direcţiei comerciale alimentare din minister, căruia ii pusesem întrebarea, a răspuns : „Nici un fel de obstacole. Cooperaţia se poate aproviziona din depozitele noastre cu aceeaşi uşurinţă ba din propriile-i depozite". Marfă deci există. De ce nu ajunge ea in magazine, acolo unde prezenţa ei este solicitată ? Revenim la raidul nostru. Vizitind magazinul alimentar din Baia (Tulcea) am avut o clipă senzaţia că ne aflăm intr-un depozit de băuturi. Alte mărfuri nu se prea găseau. De ce ? Răspunsul vinzătorului : „Dacă merceologii nu vin să ridice notele de comandă şi, atunci cind vin, nu respectă cererile noastre !“ ...Merceologul... Am ajuns la prima verigă, la primul factor de care depinde — intr-o mare măsură — buna aprovizionare a oricărui magazin. El trebuie să știe tot ce se cere, tot ce există in depozit și in magazin, să fie un fel de detector de goluri in aprovizionare. Iată de ce răspunsul vinzătorului din Baia ne-a sugerat o idee : ce-ar fi dacă ne-am prezenta — în citeva magazine — drept merceologi „principali“ ? Am procedat ca atare. Toți vînzătorii, din magazinele vizitate în continuare, ne-au crezut pe cuvint. I-am întrebat : — Ce mărfuri vă trebuie ? Răspunsurile, în general, se asemănau între ele ca picăturile de apă. Fără să aibă în vedere articolele existente, fără să consulte nomenclatorul de marfă sau pe cineva de la raid-anchetă cooperativă, fără ca măcar sâ-șl arunce ochii In caietul cererii de consum *•— caiete care, in loc să reprezinte, Intr-adevăr, un instrument de cercetare a cererii, nu sint altceva decit niște obiecte de muzeu — gestionarii comandă, după ochi, fel de fel de articole, multe lipsite de căutare, neglijind cererile nesatisfăcute. Dar merceologii nu pun lucrurile la punct. I-am văzut In nenumărate rînduri transcriţid cu fidelitate ceea ce le dictează, din memorie, omul din spatele tejghelei. Actul comercial de care depinde aprovizionarea magazinelor poartă pecetea superficialităţii, a muncii de mlntuială. . Cele relatate explică numai in parte de ce, luni in şir, unele uniuni judeţene ale cooperaţiei de consum nu reuşesc să-şi realizeze planul de desfacere. Şi iată de ce : „sceneta" care se joacă la proporţii reduse In magazine — ale cărei personaje sint merceologul şi vînzâtorul — se reeditează amplu In ziua contractărilor. Cu această ocazie, reprezentanţii cooperaţiei comandă şi ei uneori mărfuri a căror soartă e.„facerea in stoc sau comisia de casare. Să ilustrăm : In judeţul Tulcea există atita săpun cit să ajungă localnicilor să se spele... cinci ani de acum Înainte ! Există drojdie de bere pentru un deceniu ! Sute de mii de cutii de conserve, de gogoşari, pilaf cu orez, raţă cu varză, cutii de grisine etc. au impînzit depozitele şi rafturile magazinelor cooperaţiei de consum. Marfa este imposibil de vîndut , cine nu ştie că ţăranii au obiceiul să-şi conserve ei Singuri murăturile , In schimb, cum am văzut, nu s-a contractat in cantităţi suficiente ceea ce pe drept cuvint se cere la sate. Tovarăşul Georgică Sandu, directorul coordonator al întreprinderii economice din Uniunea judeţeană a cooperaţiei de consum — Tulcea, nu neagă existenţa unor deficienţe în aprovizionarea magazinelor săteşti. „Cum ar putea fi ele perfect aprovizionate — ne Întreba pe noi d-sa— dacă stăm prost la capitolul organizare ? Să vă faceţi o idee : suntem o Întreprindere cu servicii-fantomă. Serviciul există teoretic, dar ne lipsesc oamenii. N-avem merceologii necesari, n-avem...“ Intr-un cuvint, a Început să spună tot ce n-are, incit începuserăm să ne simţim parcă noi vinovaţi de lipsurile organizatorice din cooperaţia de consum. Numai un lucru a omis tovarăşul director să ne spună : cine speră să-i facă ordine In întreprinderea pe care o conduce 7 La U.J.C.C. Brăila, alţi directori se plingeau că nu se face studiul cererii de consum (7). Adică, cine să-1 facă 7 Sătenii, trecătorii 7 Nu cumva aparatul de specialitate — altfel destul de bine reprezentat in schemă — pe care-1 tutelează chiar conducerea uniunii . Ba chiar s-a mai găsit o „cauză" a golurilor din magazine : maşinile uniunii au lipsă, cică, nişte... şuruburi sau niscaiva piuliţe ! Uneori lucrurile sint duse atît de departe, incit realitatea este in mod grosolan escamotată. Ne-a surprins peste măsură, de pildă, că în judeţul Tulcea nu se găsea cel mai banal dintre articolele banale : sarea, produs solicitat cu insistenţă şi de săteni şi de cooperativele agricole. De ce lipseşte sarea ? La judeţ ni s-a vînturat Justificarea că... ocnele nu prea vor să vindă. Aşa o fi 7 Am ridicat receptorul şi... — Centrala sării ! — Da. — La telefon un merceolog al Uniunii judeţene din Tulcea. Puteţi să ne livraţi sare 7 La celălalt capăt al firului s-a auzit o exclamaţie de mirare şi apoi răspunsul tovarăşului Iliescu, de la serviciul desfacere : — Vagoane, mai încape vorbă 7 Am relatat pe larg constatările noastre in faţa directorului general de resort din CENTROCOOP şi a directorilor generali adjuncţi. Au recunoscut cu toţii veridicitatea lipsurilor semnalate. — Dacă deficienţele se cunosc, de ce nu se iau măsuri 7 — Sintem hotărîţi — ni s-a răspuns — să facem acest lucru. Am aflat că pentru perfecţionarea aprovizionării şi desfacerii, CENTROCOOP va trimite neîntirziat în 25 de judeţe (cele rămase în urmă) brigăzi speciale, alcătuite din cadre de bază, cu scopul de a controla, îndruma şi trage concluziile ce decurg din această situaţie, astfel ca ea să fie remediată încă în anul curent. In ce ne priveşte, nădăjduim că vom fi informaţi la timp asupra rezultatelor. Gh. GRAURE P. CONSTANTIN Intr-un articol publicat cu puţin timp in urmă in ziarul nostru, in care am abordat problema stocurilor supranormative de produse finite existente in unele combinate şi Întreprinderi ale industriei uşoare, arătam că printre cauzele care duc la formarea imobilizărilor de asemenea natură se numără şi calitatea unor produse, nu întotdeauna la nivelul exigenţelor beneficiarilor. Ne-am propus, deci, ca, in continuarea articolului amintit, să încercăm să punem în evidenţă o serie de factori care grevează asupra calităţii unora dintre produsele industriei uşoare. Din sortimentele acestei ramuri am ales ţesăturile de in şi cînepă, produse mult căutate pe piaţă. Aminteam că nivelul de exigenţă la care se realizează produsele unei unităţi economice e reflectat fidel de volumul stocurilor de produse finite fără desfacerea asigurată, de refuzurile pentru calitatea necorespunzătoare a mărfurilor livrate. In momentul de faţă, la Combinatul de in şi cinepă din Bucureşti sunt stocate produse finite peste normativ şi fără mişcare în valoare de aproximativ 5,4 milioane lei. O parte însemnată din aceste stocuri provin din anii anteriori. De la începutul acestui an şi pină in prezent, volumul refuzurilor pentru calitatea necorespunzătoare a produselor însumează, totuşi, 722 000 lei Alte cantităţi de produse din in şi cinepă nu au fost propriu-zis refuzate, ci — referitor la calitatea lor , beneficiarii au făcut doar diferite sesizări. Unii factori de răspundere din combinat susţin că refuzurile şi sesizările privind calitatea unor produse ar fi nişte „noduri in papură“. Dar din discuţiile avute cu cadre de conducere din combinat şi din întreprinderile sale componente s-a desprins că refuzurile — sau numai sesizările privind calitatea unei părţi a producţiei — sunt intr-adevăr legate de minusuri ale calităţii, care s-ar datora însă unor dificultăţi de fabricaţie. Concret, ar fi vorba de folosirea unor utilaje vechi sau cu care nu se pot realiza operaţiile de finisare deosebite cerute de unii beneficiari, de necunoaşterea in timp util a tuturor comenzilor şi, de aici, neajunsuri in aprovizionare, mai ales cu coloranţi, lipsa de ritmicitate in producţie, toate acestea avind, bineînţeles, consecinţe negative asupra calităţii producţiei. La prima vedere s-ar părea ca aceste argumente trebuie acceptate ca atare să le privim, insă, mai de aproape. Referindu-ne, bunăoară, la greutăţile Inttmpinate din cauza inexistenţei decalajului necesar intre pregătirea fabricaţiei şi producţie — urmare a neasigurării la timp a comenzilor de livrare —■ se pune Întrebarea : cine, dacă nu combinatul amintit trebuie să încheie la timp contractele de livrare, atit la intern cit şi la export dn această ordine de idei. tov. Atena Ridulescu, directorul comercial al combinatului de In şi cinepă, ne-a spus deschis : — Deşi există reglementări precise in acest domeniu, trebuie să recunoaştem câ noi, cei din industrie, nu ştim incâ să facem comerţ. De altfel, la ora actuală, combinatul nostru nu dispune de cadre specializate in încheierea de contracte cu partenerii din alte ţări. Apreciem, francheţea acestor cuvinte, dar, intrucft răspunsul nu diferă mult de altele pe care le-am auzit — in ultimul timp — de la o serie de specialişti din Industria uşoară, e necesar să facem acum unele precizări. De mai multe luni activitatea de desfacere a mărfurilor — în ţară şi la export — a fost organizată după principii noi, corespunzătoare nivelului de dezvoltare şi organizării actuale a economiei noastre, centralelor şi combinatelor industriale revenindu-le mari răspunderi în acest domeniu. Totuşi, nu nu puţine combinate din industria uşoară atribuţiile in acest domeniu nu sunt exercitate cum se cuvine. Trebuie să se înţeleagă o dată că „a produce pentru stoc“ reprezintă o concepţie la care să se renunţe cu desăvirşire. Să mergem insă mai departe. Este adevărat, in fabricile combinatului de in şi etnepă o parte din utilajele folosite sint destul de vechi, iar unele lipsesc. Cumr se explică, insă, ca dificultăţile provocate de aceste neajunsuri se regăsesc numai in calitatea a citeva procente din valoarea producţiei, diferenţa — de fapt, partea covîrşitoare realizîndu-se la un inait nivel calitativ , insuşi faptul că, in cea mai mare parte, refuzurile de calitate, ca şi sesizările primite din partea beneficiarilor se datoresc realizării unui grad diferit de alb faţă de mostră, ca şi de la un lot de produse la altul, tivuirilor strâmbe etc — cu alte cuvinte unor cauze interne, pur subiective cum se spune — dovedeşte inconsistenţa motivelor invocate. De altfel, din discuţiile cu specialiştii de aici, am înţeles că aceste neajunsuri puteau fi preîntimpinate. De pildă, refuzurile pentru diferentele de nuanţe coloristice s-ar fi evitat prin sortarea prealabilă a firelor aprovizionate. Cit priveşte dificultăţile provocate de confecţia necorespunzătoare a unor produse mai intîi trebuie amintit „asaltul" care se dă in sectoarele respective In anumite perioade — urmare a neritmicităţii producţiei — cu consecinţe asupra calităţii producţiei. Apoi, aşa cum ne spunea maistrul Aurel Poreoleanu, şeful secţiei ţesătorie de la întreprinderea textilă din Păuleşti — unitate a Combinatului de in şi cinepă din Bucureşti — cind asistenta tehnică in schimbul II si, mai ales, in schimbul III, este ca si inexistentă cind o seria de muncitori si tehnicieni nu dovedesc răspundere in muncă, cind reparaţiile utilajelor sa execută la un nivel total nesatisfăcător — calitatea scăzută a unor produse apare ca o consecinţa aproape firească. Vorbind de principalele cauze care determină obţinerea unor produse de in şi cinepă de calitate scăzută, nu putem omite cele spuse de tov. Petru Toma, inginerul-şef al întreprinderii textile din Păuleşti : — O parte din neajunsuri ni se datoresc nouă, celor din fabrică, dar oricit de bine am lucra, calitatea producţiei tot va avea de suferit dacă furnizorii noştri de fire ne vor livra materii prime necorespunzătoare, aşa cum se inttmplă acum. Şi nu depuţine ori. In cea mai mare parte, firele utilizate in ţesăturile combinatului bucureştean sunt aprovizionate de la alte unităţi din ţară. Or, tocana! calitatea firelor livrate de unele din aceste unităţi furnizoare — Filatura de in din Gheorghieni, cea de in şi cinepă din Fălticeni — nu întrunesc întotdeauna condiţiile necesare. Din acest unghi de vedere, credem că Ministerul Industriei Uşoare va trebui să asigure o mai bună coordonare a tuturor unităţilor prelucrătoare de in şi cinepă — de la topitorii, filaturi şi pină la ţesătorii — în aşa fel ca obligaţiile privitoare la calitatea produselor să fie respectate pe întregul flux tehnologic. In Încheierea investigaţiilor noastre ne-am adresat ing. Adrian Petrescu, directorul general al Combinatului de In şi cinepă din Bucureşti, pentru a afla ce se întreprinde pentru Îmbunătăţirea calităţii produselor acestei subramuri a industriei uşoare. Cu acest prilej am aflat că, alături de unele măsuri (oarecum) de perspectivă — e vorba de construirea unei secţii moderne de finisaj — la acest combinat se au in vedere şi o serie de intervenţii cu efect imediat: asigurarea in timp util a producţiei cu comenzi şi contracte, folosirea mai bună a utilajelor existente, întărirea compartimentului de control tehnic de calitate interfazic. Pirghiile ce pot asigura calitatea superioară a producţiei sunt, deci, binecunoscute. Esenţial este ca, în perioada următoare, consiliul de administraţie al combinatului să acţioneze cu promptitudine şi cu pricepere pentru la fiecare produs, fiecare ţesătură de in şi cinepă să poarte amprenta măiestriei profesionale a lucrătorilor de aici, iar marca de fabricaţie a acestui combinat să devină un titlu absolut de garanţie şi de prestigiu, atit faţă de cumpărătorii din ţară, cit şi faţă de beneficiarii de peste hotare. Dan MATEESCU Constantin CAPRARU în obiectiv: calitatea ţesăturilor „Nodul în papură“ sau în firele de in şi cînepă? ! Cititorii îşi amintesc, poa- J te, că, intr-un recent articol, am pus in discuţie pro- I blema întreţinerii legume- lor şi fructelor in pieţe. Arătam că multa din ? roadele pămlntului, datorita modului necorespunlzător in care sint păsî trate, ajung să trăiască în rafturile comerţului adevărate drame... vegetale. Piaţa — cel mai animat vad al comerţului — se confundă în multe locuri cu un bazar dezordonat şi neîngrijit. Or, lin pieţe, ar trebui să existe anumite condiţii pentru ca — pe rit e posibil — legumele şi fructele să-şi păstreze cit mai mult calităţile primare, pentru a ajunge la cumpărător proaspete şi gustoase. Dar ce se constată in realitate ? Cumpărătorul remarcă, in foarte multe cazuri, inexplicabila absenţă a unor condiţii minime de depozitare şi conservare a produselor, de menţinere a calităţilor lor naturale. Nu cere nimeni, fireşte, ca pieţele noastre să fie transformate în laboratoare. Nu. Pieţele trebuie să aibă asigurate acele dotări minime, obligatorii, care să permită păstrarea în stare bună , a produselor, de la o zi la alta. — Pare de necrezut — ne spune tovarăşul ION GRECU, director comercial al I.L.F. Bucureşti , dar se pot număra pe degetele de la o mină pieţele Capitalei care au asigurate condiţiile unei desfaceri moderne. Mă refer la existenţa unor spaţii corespunzătoare de depozitare şi vinzare, a unor instalaţii şi amenajări simple, minimale, pentru spălare şi conservare, pentru protecţia împotriva arşiţei şi a altor intemperii, pentru protecţia sanitară. In categoria unităţilor cu condiţii bune de păstrare şi întreţinere a produselor ar putea fi citate pieţele „Traian“, „7 Noiembrie“ şi „Sudului“, recent modernizate, şi — cu anumite rezerve — „Oborul“ şi „Unirii“. In rest, nu putem vorbi de pieţe, ei mai degrabă ■ de existenta unor perimetre improvizate unde practicăm comerţul cu legume şi fructe in condiţii improprii. Această situaţie se datoreşte faptului că modernizările Intr-unul din cele mai importante sectoare ale comerţului — piaţa de legume şi fructe, atit de „sensibilă“ la degradarea produselor — trenează, inexplicabil, de mai mulţi ani. Aducem la cunoştinţa unor edili ai Capitalei — administratori de pieţe, primari de sectoare, specialişti ai direcţiei comerciale — această opinie. Nimeni, dar absolut nimeni, n-o contrazice. Mai mult , fiecare pledează de pe o poziţie „neutră", pentru necesitatea modernizării pieţelor, pentru dotarea lor cu acel minimum de accesorii obligatorii — instalaţii frigorifice, copertine, pergole, perdele, bazine de spălare etc. — care să asigure Întreţinerea şi păstrarea in condiţii cit mai bune a produselor agroalimentare. După ce-i asculţi, stai şi te Întrebi : bine, dacă toată lumea ştie ce lipseşte pieţelor, de ce este tărăgănată, de atita amar de vreme, acţiunea de modernizare 7 Nu există studii, proiecte, idei pe baza cărora să se execute asemenea lucrări 7 ■—Un studiu asupra concepţiei de dezvoltare şi modernizare a pieţelor Capitalei — ne spune arh. A. CRISTESCU, de la atelierul de proiectări comerciale al consiliului popular — există de ciţiva ani. Dacă numai o parte din prevederile lui s-ar fi aplicat in practică am putea vorbi astăzi despre un adevărat reviriment în acest sector al comerţului. Poate că nu sunt fonduri pentru materializarea acestor studii şi proiecte . Bu sunt. Un administrator de piaţă ne relata că în acest an a solicitat direcţiei comerciale, pentru modernizarea unei pieţe, fonduri in valoare de peste 1 milion lei şi a primit un răspuns afirmativ. — Bani iţi putem da — i s-a răspuns. Dar constructori ţi-ai găsit 7 — încă nu. — Atunci nu-ţi mai dăm milionul. După cum se vede, aprobarea fondurilor era condiţionată de un „dar". Aici, în acest aparent joc de „îţi dăm milionul, nu-ţi mai dăm milionul" (şi trebuie s-o spunem deschis : pieţele Îşi creează singure, din plata chiriilor şi a taxelor, suficiente fonduri pentru asemenea investiţii) se află, de fapt, „cheia" problemei. In fiecare an, administraţiile de pieţe şi consiliile populare ale sectoarelor Întocmesc planuri de modernizare, nominalizează obiective, încep finanţarea lucrărilor dar, la ora deschiderii şantierelor, constructorul nu se prezintă. De ce 7 Explicaţie : „Constructorii — chiar şi cei aflaţi sub tutela consiliului popular municipal— se eschivează de la execuţia Investiţiilor din fonduri necentralizate". Anul acesta, spre exemplu, In planul de investiţii al direcţiei comerciale figurau construirea totală sau „atacarea" parţială a 8 pieţe (Amzei, Pajura, Griviţa, 1 Mai, România muncitoare, Drumul Taberei, Armata poporului, Decebal) şi abia a început, cu chiu cu vai, una — Pajura. Aproape in toate celelalte pieţe (Coşbuc — refacerea instalaţiei electrice, Victor Babeş — diverse reparaţii. Progresul şi Dorobanţi — reparaţii capitale, în rest — dotări cu utilaje comerciale) sunt prevăzute lucrări de întreţinere şi modernizare, dar pină acum, pentru executarea lor, nu s-a mişcat un deget. Aflăm astfel că dintr-un plan de investiţii pentru reparaţii şi modernizări — in valoare de peste 10 milioane — abia s-a realizat, pină la 1 septembrie, circa 20—25 la sută. — Aţi informat comitetul executiv asupra acestei situaţii . — Da — ne asigură tovărăşul ing. M. VRANTEANU, şeful serviciului investiţii al direcţiei comerciale. La 10 august am înaintat tovarăşului vicepreşedinte o notă explicativă — (de ce abia la această dată 7 — n. a.) prin care arătam că nu s-au putut incheia contracte cu constructorii pentru asemenea lucrări şi propunem reportarea lor in 1971. Ce ne spune tovarăşul vicepreşedinte ION STANCIU 7 — Nu vrem să mai admitem pulverizarea fondurilor in tot felul de lucrări mărunte. Am cerut direcţiei comerciale să orienteze investiţiile spre lucrări mai mari, de modernizare, spre construcţii de pieţe noi, pentru a crea în Capitală unităţi pe măsura exigenţelor unei metropole. — Foarte bine ; totuşi, remarcăm că acesta Investiţii, fie mari sau mici, nu se execută. Ni s-au semnalat rămîneri in urmă care fac practic inoperant planul de investiţii pe 1970 la acest capitol. — Nu cred că situaţia e aceasta. Vă rog să verificaţi cu atenţie datele pe care le utilizaţi, ca nu cumva să se strecoare erori. (Nici o grijă, tovarăşe vicepreşedinte !). Adevărul e că investiţiile necentralizate sunt evitate de către constructori şi intimpinăm mari greutăţi in realizarea lor. Este, desigur, un adevăr in aceasta, dar el mai are şi o altă faţă : subaprecierea de către comitetul executiv a „investiţiilor mici“. Nerealizarea planului de dotare şi modernizare a pieţelor nu este o noutate pentru consiliul popular municipal. Aproape in fiecare an, din aceleaşi cauze, lucrările de investiţii destinate pieţelor sunt amînate, decalate, replanificate şi apoi — la ora scadenţelor — operaţiile se iau de la început după acelaşi tipic. E posibil — aşa cum ni s-a explicat — ca şi metodologia planificării acestor lucrări să fie defectuoasă. E o problemă pe care o supunem atenţiei forurilor un drept. Organizaţiile de construcţii locale — fie că se numesc D.G.C.M., I.R.C. etc. — se află, după cum bine se ştie, In subordinea consiliilor populare, care — după cum tot atit de bine se ştie — aprobă programul de lucru al acestora, atit pentru investiţiile centralizate, cit şi pentru cele necentralizate. Dar se manifestă aici o anume mentalitate : investiţiile necentralizate sunt tratate ca „lucrări mărunte" care mai pot suferi aminare, şi se ignoră astfel, cu bună şti-re, marea lor utilitate socială. E timpul ca măcar edilii — ca reprezentanţi ai intereselor cetăţeneşti — să-şi schimbe această optică şi să facă totul pentru ca Investiţiile cu caracter social, cum e şi cazul pieţelor, să fie executate, obiectiv cu obiectiv, in termenele planificate. C. PRIESCU Caruselul modernizării pieţelor: PROGRAMARE, AMINARE, REPORTARE SCINTEIA — simbăta 19 septembrie 1970 POPASURI RECONFORTANTE ÎN NOILE HANURI TURISTICE Un popas intr-unul din noiie hanuri turistica ala CENTROCOOP, construita pe itinerare da largă circulaţie si in lacuri dintre cele mai pitoreşti, este pecit de atractiv pe atit de reconfortant. Nu intimplator, in aceste frumoase zile de septembrie, hanurile unităţilor cooperaţiei de consum cunosc o mare afluenţă de turişti români şi străini. Printre noile adrese care încep sa figureze pe agendele turistice se afla străvechea aşezare ILIŞEŞTI, pe drumul care leagă Vatra Dornei de Suceava. La capitolul „specialitatea casei", noul han turistic de aici oferâ vestitele preparate de stinâ — bulz cu mâmâligulâ si „urs“ cu mâmâliguţâ cu brinzâ. Tot In Moldova, pe DN 2, km 3S1, s-a amenajat in stilul speciile: „HANUL ANCUTEI", aidoma celui atit de celebru pe vremuri. De asemenea, incadrindu-se armonios in peisajul feeric al Deltei Dunării, la 40 km de Tulcea, CENTROCOOP a amenajat hanul cu specific pescăresc „PELICANUL MURIGHIOL“. Alte unitati ale cooperaţiei de consum au construit noi hanuri turistice deosebit de frecventate, cum ar fi: „URSUL NEGRU“. In cunoscuta staţiune SOVATA, şi un altul, pe malul Jiului TIMIŞ, la kilometrul 50 pe DN 59, ambele oferind vizitatorilor condiţii dintre cele mai bune de cazare, masă, recreare. In integratie , Noul han turistic al CENTROCOOP „Bucura“ din apropierea Sarmizegetusei, totdeauna bucuros de oaspeți.