Scînteia, aprilie 1972 (Anul 41, nr. 9105-9134)
1972-04-01 / nr. 9105
PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE. UNIȚI-VA! ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN Anul XLI Nr. 9105 Sîmbătă 1 aprilie 1972 8 PAGINI * 40 BANI Dînd expresie politicii României de dezvoltare a relaţiilor de colaborare cu noile state independente VIZITA PREŞEDINTELUI NICOLAE CEAUSESCU IN REPUBLICA DEMOCRATICA SUDAN prilejuieşte contacte utile pentru bunele raporturi înţelegere şi colaborare internaţională NICOLAE CEAUŞESCU: Vizita pe care o facem în Sudan constituie o dovada a faptului că ţările noastre au ajuns la concluzia că interesele lor reciproce impun colaborarea cit mai largă in toate domenii ris—de activitate. Sper că vom putea să trasăm noi căi pentru dezvoltarea cooperării dintre popoarele noastre, să întărim colaborarea corespunzător atit intereselor României, cit şi ale Sudanului, precum şi cauzei generale a prieteniei şi cooperării dintre popoare. Cei doi preşedinţi trec in revistă garda de onoare Primire caldă, prietenească pe aeroportul din Khartum GAAFAR MOHAMMED NUMEIRY: Am urmărit şi apreciat mult ceea ce aţi întreprins pe linia solidarităţii cu popoarele militante ale Africii, preocupîndu-vă de problemele de eliberare naţională şi dezvoltare, consolidînd legăturile de prietenie cu acestea, pentru atingerea ţelurilor comune. ÎN CURSUL ZILEI DE IERI ® Au început convorbirile oficiale între cei doi preşedinţi ® Intîlniri prieteneşti cu populaţia din Damazin * înaltă consideraţie pentru solii poporului român ® La rezervaţia naturală din Binder ÎNSĂMÎNŢĂRILE din prima epocă pot şi trebuie să fie încheiate în cîteva zile! Am intrat în luna aprilie, dată la care trebuie încheiată însămînţarea culturilor din prima epocă. Cum se prezintă aceste lucrări ? La Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare şi Apelor se apreciază că, faţă de anii precedenţi, însămînţările de primăvară sunt mai avansate cu circa 10 zile. Aceasta se datoreşte, in primul rînd, faptului că, în luna martie, precipitaţiile au fost mai puţine, iar temperaturile mai ridicate. Organizîndu-şi bine munca şi folosind din plin capacitatea de lucru a tractoarelor şi maşinilor agricole, oamenii muncii din agricultură au reuşit să însămânţeze mare parte din culturi în limitele timpului optim. Din datele centralizate, în cursul zilei de ieri, la minister rezultă că a fost însămînţată o suprafaţă de peste 1 332 000 hectare cu culturi din prima epocă, ceea ce reprezintă 83 la sută din suprafeţele prevăzute a se cultiva în întreprinderile agricole de stat şi în cooperativele agricole. Se apreciază, de asemenea, că nivelul calitativ al lucrărilor este superior celui realizat în anii precedenţi, in sensul că pămîntul a fost mărunţit şi nivelat, seminţele au fost îngropate la adîncimea stabilită în tehnologiile respective — premise pentru o răsărire uniformă şi o dezvoltare normală a plantelor. Ce trebuie făcut în continuare ? în primul rînd sînt necesare eforturi susţinute în vederea încheierii însâmînţării culturilor din prima epocă. Este vorba de circa 51 000 ha în întreprinderile agricole de stat şi 224 000 hectare în cooperativele agricole. Lucrările trebuie intensificate îndeosebi înjudeţele din centrul Transilvaniei şi nordul Moldovei, unde, este adevărat, timpul s-a încălzit mai tîrziu. Acum este necesar să fie mobilizate toate forţele şi mijloacele, astfel ca semănatul acestor culturi să fie încheiat în cîteva zile. O deosebită atenţie trebuie acordată pregătirii terenului pentru semănatul culturilor din epoca a doua. Pină acum, grăpatul ogoarelor s-a făcut pe 98 la sută din suprafeţe în întreprinderile agricole de stat şi 100 la sută in cooperativele agricole. Trebuie arătat însă că mai sunt de arat 240 000 hectare, cele mai mari suprafeţe aflîndu-se în cooperativele agricole din judeţele Olt, Arad, Ialomiţa, Bacău, Suceava, Maramureş, Harghita; întrucât rezervele de umiditate din sol nu sunt satisfăcătoare, este necesar să se acorde cea mai mare atenţie executării fără întârziere a lucrărilor de pregătire a terenului în vederea conservării apei în sol. Condiţiile climatice din această primăvară impun să se acorde mai multă atenţie executării lucrărilor de sezon în pomicultură şi viticultură. Avansul în vegetaţie la pomi este de circa 20 de zile în vestul ţării şi de 10—12 zile în sud. Aceasta impune grăbirea lucrărilor de întreţinere în livezi şi mai ales a plantării pomilor. Or, până la 31 martie, din datele furnizate de minister rezultă că în cooperativele agricole plantatul pomilor s-a făcut pe numai 51 la sută din suprafeţele prevăzute. Plantatul pomilor trebuie grăbit în toate judeţele, pentru a se asigura prinderea lor cit mai bună. Vremease menţine, în continuare, frumoasă. Ea trebuie folosită din plin pentru a se executa la timp şi de bună calitate toate lucrările agricole de sezon. IA GHEORGHIENI PREMIERA INDUSTRIALĂ MIERCUREA CIUC (Corespondentul „Scinteii“ Bartunek I.). La 30 martie a.c. in oraşul Gheorghieni a fost dată în funcţiune, înainte de termen, o nouă şi modernă unitate industrială : fabrica de mobilă, unul din obiectivele de seamă ale actualului cincinal în judeţul Harghita. Unitatea este menită să valorifice, la un grad calitativ superior, tradiţiile seculare ale prelucrării lemnului din această zonă a ţării. De remarcat că noua fabrică de mobilă din Gheorghieni — care va produce anual peste 22 000 diferite garnituri, destinate în mare parte exportului , este dotată, într-o proporţie de 90 la sută, cu utilaje de mare tehnicitate produse în ţară, de către Uzina mecanică Roman, U.R.U.M. Bucureşti şi unităţi specializate din Reghin, Sibiu şi Vatra Dornei. După inaugurare, iov. Varga Csaba, directorul fabricii, ne-a spus : „Noi, salariaţii acestui minunat obiectiv economic, vedem în crearea lui o nouă dovadă a politicii de dezvoltare armonioasă a tuturor judeţelor ţării, promovată cu consecvenţă de către partidul nostru“. A ÎNCEPUT ÎNSĂMÎNŢAREA PORUMBULUI # Judeţul 9 ALEXANDRIA (Corespondentul „Scinteii“, Al. Brad). — Desfăşurînd o intensă activitate în cîmp, folosind cu pricepere întregul potenţial mecanic, timpul prielnic, mecanizatorii şi cooperatorii din judeţul Teleorman au încheiat semănatul culturilor • Judeţul SLOBOZIA (Corespondentul .Scinteii“, Lucian Ciubotaru). Timpul deosebit de frumos din ultimele zile a favorizat intensificarea lucrărilor agricole de sezon în toate unităţile agricole din judeţul Ialomiţa. Cooperativele agricole au terminat de însămînţat întreaga suprafaţă de sfeclă de zahăr, floarea-soarelui, iar în Întreprinderile agricole de stat se seamănă ultimele suprafeţe. Numeroase cooperative au început semănatul porumbului, cea din Vlădeni fiind prima unitate care a luat „startul“ la această lucrare şi care a însămînţat pină acum 200 de hectare. Judeţul Ialomiţa va semăna in acest an 143 000 hectare cu pe- Teleorman din prima epocă pe 86 000 hectare. Concomitent, la cooperativa agricolă „8 Martie“ din comuna Ţigăneşti, ferma nr. 2 Mereni a I.A.S. Blejeşti şi în alte unităţi a început semănatul porumbului, Ialomiţa Jumb. „Pentru realizarea unor producţii sporite în acest an, aşa cum s-a subliniat şi la consfătuirea porumbului, ţinută în judeţul nostru, cooperatorii, mecanizatorii, specialiştii s-au pregătit intens , ne-a declarat inginerul Ion Cristea, director general al direcţiei generale agricole. A fost grăpată întreaga suprafaţă, s-au executat nivelări pe 60 la sută din teren, s-a fertilizat 80 la sută din suprafaţa ce va fi însămînţată cu porumb“. Zilnic, specialiştii urmăresc temperatura solului. A fost asigurată din timp și transportată în unități întreaga cantitate de sămință. Relaţiile de colaborare româno-tanzaniene într-un stadiu superior de dezvoltare Vizita pe care secretarul general al Partidului Comunist Român, preşedintele Consiliului de Stat, Nicolae Ceauşescu, a întreprins-o, împreună cu tovarăşa Elena Ceauşescu, în Republica Unită Tanzania — cea de-a şasea etapă a itinerarului african — a constituit o contribuţie de seamă la adincirea cunoaşterii reciproce, la întărirea prieteniei şi cooperării dintre cele două ţări şi popoare, a solidarităţii lor în lupta pentru progresul şi pacea omenirii. Primiţi sărbătoreşte, după datina locului, cu ghirlande de flori din savană, cu tradiţionalele dansuri populare Nyoma, cu cîntece compuse adhoc în care se glorifica „politica de prietenie a României“, înalţii soli ai poporului român au fost înconjuraţi de la sosirea pe aceste meleaguri cu o caldă ospitalitate de către preşedintele Julius K. Nyerere, de ceilalţi conducători de partid şi de stat tanzanieni, de populaţia „Portului Păcii“ — Dar Es Salaam, a celorlalte localităţi şi regiuni vizitate. In această însufleţită primire şi-au găsit expresie sentimentele de prietenie şi stimă pe care şi le nutresc reciproc cele două popoare, unite prin hotărîrea lor fermă de a înainta pe calea făuririi unei vieţi noi, a luptei împotriva imperialismului, pentru progres şi pace. In scurtul timp cit s-au aflat in Tanzania, oaspeţii români şi-au putut face o imagine despre realizările importante obţinute de poporul ei, sub conducerea guvernului şi partidului T.A.N.U., pe calea dezvoltării unei economii independente, a îmbunătăţirii condiţiilor economice, culturale şi sociale, a făuririi unui viitor de bunăstare şi progres, potrivit condiţiilor şi particularităţilor acestei ţări. Vizita la uzina textilă „Prietenia“ — rod al preocupărilor conducerii tanzaniene pentru edificarea unei industrii proprii, moderne — a prilejuit o afirmare puternică a solidarităţii clasei muncitoare din România cu clasa muncitoare din Tanzania — forţa socială care aici, ca şi pretutindeni, garantează progresul ţârii pe calea independenţei şi suveranităţii. Intîlnirile cu ţăranii, în cadrul cărora s-au vădit preocupările regimului tanzanian pentru dezvoltarea agriculturii, precum şi vizita la Universitatea din Dar Es Salaam — pepinieră de cadre naţionale — au atras din partea conducătorului partidului şi statului nostru înalte aprecieri cu privire la capacităţile Creatoare ale popoarelor care au scuturat jugul colonial. „Ne bucură realizăril* şi preocupările poporului dumneavoastră pe această cale — arăta tovarăşul Nicolae Ceauşescu, adresîndu-se gazdelor — şi dorim să urăm poporului tanzanian să obţină succese tot mai mari în activitatea şi munca sa“. Exprimîndu-şi preţuirea pentru izbînzire poporului român, sub conducerea P.C.R., în opera de edificare a societăţii socialiste multilateral dezvoltate, gazdele au manifestat un viu interes pentru cunoaşterea cit mai aprofundată a experienţei României în industrializarea ţării, în cooperativizarea agriculturii, în învăţămint şi cultură, în toate sectoarele de activitate, în cuvinte calde au vorbit prietenii tanzanieni despre munca depusă de specialiştii români care lucrează în Tanzania, considerind-o ca un ajutor tovărăşesc în consolidarea independenţei economice a ţării. „Noi apreciem foarte mult asistenţa pe care am primit-o din România, precum şi dorinţa ţârii dumneavoastră de a lărgi, în continuare, colaborarea cu Tanzania“ , a declarat preşedintele Julius K. Nyerere. Cea mai mare parte a timpului petrecut în Tanzania a fost consacrată convorbirilor dintre cei doi şefi de state, care, desfăşurate într-o ambianţă de prietenie cordială, au demonstrat, aşa cum s-a şi relevat, înţelegere mutuală şi au dus la întărirea acestei înţelegeri. Dat fiind că relaţiile bilaterale, deşi au înregistrat o evoluţie favorabilă în ultimii ani, sunt abia într-un stadiu de început, o mare atenţie s-a acordat în cursul discuţiilor explorării căilor pentru a realiza in viitor un progres mult mai rapid al colaborării şi cooperării în domeniile industriei, agriculturii, învăţămîntului, ştiinţei. La aceasta va contribui şi Comisia mixtă guvernamentală româno-tanzaniană, creată in cursul vizitei şi care, cu prilejul primei sale sesiuni, a luat în discuţie probleme ale cooperării in domeniul minier, industrial şi agricol. In vederea diversificării modalităţilor de cooperare, în cadrul convorbirilor s* Gheorghe CERCELESCU (Continuare in pag. a IlI-a) Tovarăşului MAO TZEDUN Preşedintele Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez Tovarăşului CIU EN-LAI Premierul Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze Am aflat cu adîncă întristare de încetarea din viaţă a tovarăşului Sie Fu-ji, membru al Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, prim-secretar al Comitetului Municipal Pekin al Partidului Comunist Chinez, vicepremier al Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze, preşedintele Comitetului Revoluţionar al Municipiului Pekin, militant remarcabil al Partidului Comunist Chinez, în numele Comitetului Central al Partidului Comunist Român, al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, Consiliului de Miniştri şi al nostru personal, vă exprimăm condoleanţe profunde în legătură cu această pierdere grea şi vă rugăm să transmiteţi familiei îndoliate expresia sincerei noastre compasiuni. NICOLAE CEAUŞESCU Secretar general al Partidului Comunist Român Preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România ION GHEORGHE MAURER Preşedintele Consiliului de Miniştri ■al Republicii Socialiste România