Scînteia, februarie 1973 (Anul 42, nr. 9407-9434)

1973-02-05 / nr. 9411

ÎNNOIREA $I MODERNIZAREA CONTINUA A PRODUCȚIEI este o „lege de fier a progresului economic ----------------ȘTI­ATI CĂ... -----------------1 _ ...Industria electronică a a­­similat recent elemente de au­tomatizare în sistem unificat, centrale telefonice automate Pentaconta, radiotelefoane, numeroase aparate de măsu­ră industriale şi medicale. Sunt cîteva din ştirile sosite la re­dacţie în ultimul timp, care, alături de altele pe care le primim zilnic din toate colţurile ţării, vorbesc despre răspunderea cu care oamenii muncii din unităţile industriale pri­vesc una din sarcinile esenţiale, p­­rioritare, ale planului pe acest an : inoirea şi modernizarea produselor şi a tehnologiilor de fabricaţie. Este vorba de o sarcină economică ma­joră, a cărei importanţă a fost din nou şi cu tărie subliniată de tovară­şul Nicolae Ceauşescu, un­cuvintarea rostită la recenta conferinţă a orga­nizaţiei municipale de partid Bucu­reşti : „Fiecare din cei prezenţi aici, fiecare activist de partid şi de stat, fiecare comunist şi om al muncii tre­buie să înţeleagă că ridicarea nive­lului tehnic şi a calităţii produc­ţiei este o pro­blemă hotărî­­toare a dezvol­tării industriei româneşti, a pro­gresului general al ţării, a parti­cipării active a României la di­viziunea inter­naţională a mun­cii“. O sarcină deo­sebită impune e­­forturi deosebite şi în primul rind o bună organizare a activităţii complexe de moderni­zare a fabricaţiei. In această ordine de idei, notăm că în întreprinderile din Capitală s-au stabilit măsuri concrete pentru îmbunătăţirea per­formanţelor tehnico-funcţionale ale produselor, un rol esenţial urmind să aibă comisiile de asimilare şi modernizare a tehnologiilor şi pro­duselor noi — comisii care se vor constitui pină la 15 februarie a.c. ; se cuvin relevate, de asemenea, şi acţiunile preconizate şi în alte judeţe ale ţării pentru accelera­rea ritmului de înnoire a pro­ducţiei — rezultatul aplicării unora din măsuri fiind tocmai succesele înregistrate în acest domeniu, încă de la începutul noului an. Dar cînd se prevede ca ponderea produselor noi şi modernizate în valoarea pro­ducţiei globale să ajungă în acest an, cumulind şi realizările din pri­mii doi ani ai cincinalului, la 47,7 la sută — aşa cum s-a stabilit in in­dustria construcţiilor de maşini, cind trebuie ca, pe ansamblul prin­cipalelor ministere economice, a­­ceastă pondere să atingă anul acesta 29 la sută — este lim­pede că, în fiecare centrală şi unita­te industrială, se impun acţiuni pre­cise, cu o eficacitate certă, pentru a asigura îndeplinirea planului de in­...În totalul producţiei ce va fi realizată în 1973 de uni­tăţile centralei industriale de utilaj petrolier, produsele noi şi modernizate deţin o pon­dere de circa 50 la sută, noire şi modernizare a producţiei — atit cantitativ, cit şi calitativ. Mai intii, asemenea acţiuni trebuie să garanteze realizarea ritmică a în­noirii producţiei, prin dozarea raţio­nală, de-a lungul anului, a efortului pe care-1 incumbă modernizarea fa­bricaţiei. De ce să nu spunem lucruri­lor pe nume : intr-un şir de între­prinderi există o tendinţă de umi­nire, de aglomerare a sarcinilor de asimilare în fabricaţie a produselor noi spre cea de a doua jumătate sau chiar spre ultimele luni ale anului. Iată cum se prezintă lucrurile — din acest punct de vedere — pe an­samblul Ministerului Industriei Con­strucţiilor de Maşini-Unelte şi­ Elec­trotehnicii , în trimestrul I ali. vor fi asimilate in fabricaţie 20 la sută din produsele prevăzute in planul anual de înnoire ; in trimestrul II — 16,5 la sută ; în trimestrul III­— 29 la sută, iar in ultimul trimestru — 3­1,5 la sută. Evident, introducerea în fabri­caţie a unui anumit produs, într-o anume perioadă a anului, este condi­ţionată de o serie de factori, cei mai importanţi fiind posibilitatea asigu­rării cu materiile prime şi materia­lele necesare, cu utilajele adecvate, ca şi cererea beneficiarilor. Dar de­păşirea dificultăţilor din aprovizio­nare, pe de o parte, formarea şi de­terminarea unei anume structuri, mereu mai complexe, mai preten­ţioase (din punct de vedere tehnic) a cererii beneficiarilor nu condiţio­nează, in fond, realizarea la un nivel­­optim de eficienţă a produc­ţiei ? Şi apoi, nu trebuie uitat că, in exemplul amintit (din pă­cate, nu este singur), eşalonarea neechilibrată a produselor ce vor fi asimilate in fabricaţie este stabilită chiar prin plan ! Ce se poate întîm­­pla pe parcurs, cînd apar dificultăţi, imprevizibile acum, in îndeplinirea sarcinii de înnoire a fabricaţiei ? Iată situaţia înregistrată anul trecut la Centrala industrială de maşini-unel­­te ; din diverse cauze, o parte din produsele ce trebuiau să intre in fa­bricaţie în primul trimestru au fost ...La uzina „Hidromecani­ca" din Braşov a intrat în fa­bricaţia de serie compresorul rotativ, cu un debit de 50 mc pe minut şi o presiune de 1,5—2 atm., care se fabrică în premieră la noi, „împinse“ în trimestrul al II-lea, apoi in al III-lea. Consecinţa ? Realizarea numai in proporţie de 52,7 la sută a planului anual de înnoire şi moder­nizare a producţiei . De aceea accen­tuăm asupra faptului că se cuvine ca, încă de pe acum, să se acţioneze hotărit,­in fiecare întreprindere şi centrală industrială, nu numai pen­tru a se asigura o repartizare uni­formă, judicioasă, a efortului consa­crat înnoirii producţiei în 1973, dar chiar pentru a devansa termenele de asimilare a unora dintre noile pro­duse. Desigur, este nevoie de o innoire reală, efectivă, a producţiei. Ce a­vantaje economice pot sconta să ob­ţină colectivele acelor întreprinderi unde se introduc în fabricaţie anu­mite produse de­păşite din punct de vedere tehnic ? înnoirea şi mo­dernizarea pro­ducţiei nu sunt un scop in sine. Ci, pe această cale, se urmăreşte ri­dicarea continuă şi­­ substanţială a perforrrranţe­­­lor­ tehnico-eco­nomice ale pro­duselor, creş­­­­terea productivi­tăţii muncii, re­ducerea consumurilor materiale şi, înainte de orice, creşterea competi­tivităţii lor pe piaţa internaţională. Nu mai trebuie aduse alte argumente pentru a dovedi că trecerea la fabri­caţia unor produse uzate moral nu poate servi progresului economic ra­pid al industriei. Exemplul pozitiv dat de nenumărate întreprinderi in­dustriale — Uzina de maşini grele din Bucureşti, uzinele „Tractorul“ şi „Steagul roşu“ din Braşov, Fabrica de motoare electrice din Piteşti, „Electromagnetica“ din Capitală şi multe, multe altele — ale căror produse reprezintă realizări ce se pot situa cu cinste la nivelul teh­nicii mondiale, trebuie urmat de cate întreprinderile, mici sau mari, indiferent de profil. Producţie nouă trebuie să însemne întotdeauna pro­ducţie competitivă.. Nici un moment nu trebuie să se piardă din vedere că introducerea în fabricaţie de produse cu înalt nivel tehnic şi calitativ constituie o con­diţie esenţială a creşterii eficienţei economice. De altfel, practic nu mai putem vorbi astăzi despre creşterea eficienţei, a productivităţii muncii sociale şi, cu atit mai puţin, despre Dan MATEESCU (Continuare in pag. a Hl-a) TREI - ritmul modernizării ? ÎNTREBĂRI — gradul de eficiență? -------------1—; ESENȚIALE: - nivelul competitivităţii? -ii .................i ...I ii -1 I Recunoaşterea de către societate a utilităţii activi­tăţii depuse in folosul oa­menilor reprezintă pentru noi nu numai „pîinea cea de toate zilele“ ciştigată cu sudoarea frunţii, ci şi sursa viguroasă, perenă, a celei mai intense bucurii, a unei mulţumiri sufleteşti fără egal. După cum nimic nu poate fi mai descurajant şi mai copleşitor decit refuzul acestei recunoaşteri, decit sentimentul inutilităţii şi al nimicniciei... Dublul aspect, material şi spiritual, al raporturilor re­ciproce, stabilite in procesul muncii între individ şi so­cietate determină conţinu­tul noţiunii de echitate, in sens de corespondenţă în­tre ceea ce oferă individul şi ceea ce primeşte el de la societate. Iar primul temei al superiorităţii orînduirii socialiste în afirmarea ideii de echitate constă in garan­tarea dreptului la muncă al tuturor cetăţenilor ; nu este vorba aici numai de con­semnarea unui principiu, ci şi de necesitatea reală de a valorifica întreaga capaci­tate a fiecărui cetăţean, în­tr-o societate prin excelen­ţă constructivă şi dinamică. Realizarea practică a aces­tei necesităţi depinde ne­mijlocit de priceperea de a organiza, de a repartiza ca­drele şi munca, de a folosi în interes social întregul potenţial acumulat la un moment dat, incepind cu cele mai mici colective de muncă şi sfirsind la nivelul­­ macrostructurii social-eco­­nomice. Dar să apelăm la cîteva argumente concrete. ...Petru Marian, secreta­rul comitetului de partid din cadrul Grupului de şan­tiere nr. 6 al Trustului de construcţii Cluj, ne relata următoarele : la împărţirea sarcinilor şi la retribuirea muncii, într-o brigadă de timplari, unii membri ai brigăzii — mereu aceiaşi — erau favorizaţi, iar ceilalţi erau dezavantajaţi in mod vădit. Cum tîmplarii favo­rizaţi mai erau şi prieteni sau consăteni ai şefului, ceilalţi şi-au zis că situaţia nu putea fi rezultatul unei pure intimplări şi şi-au manifestat, pe bună drepta­te, nemulţumirea. S-a des­coperit, astfel, că Augustin Jurcan, şeful brigăzii, „gre­şea“ pontajele , pină şi lui insuşi şi-a pontat ore de lucru in citeva zile in care lipsise. Cazul a fost discutat de conducerea unităţii şi biroul organizaţiei de bază P.C.R.,, cu întreg colectivul de timplari, iar şeful de brigadă „slab“ de memorie a fost sancţionat. Poate că astfel îi va fi redată ţine­rea de minte... Morala acestei intîmplări este că înfăptuirea echităţii sociale pleacă de la rapor­turile de muncă cele mai simple, de la relaţiile din­tre colegii de echipă, dintre aceştia şi şeful lor. Echita­tea socialistă nu poate­ fi limitată la statuarea de principii ; ea trebuie urmă­rită în fiecare celulă a so­cietăţii, zi de zi, ca o com­ponentă a procesului de formare a conştiinţei noi, de continuă adîncire a de­mocratismului vieţii noas­tre sociale. Spre aceeaşi concluzie ne îndreaptă şi un alt exemplu, relatat de Ion Bodrea, se­cretarul comitetului de partid din cadrul întreprin­derii de gospodărire orăşe­neasca şi construcţii Cluj. S-a constatat că într-un număr de echipe de zidari şi de zugravi ale întreprin­derii, şefii de echipa reali­zau ciştiguri considerabil mai mari decit ceilalţi mun­citori din formaţie (uneori, chiar de două ori şi jumă­tate mai mari !). Aceasta deşi, avînd aceeaşi mese­rie şi lucrînd cot la cot, cam toţi făceau acelaşi la­ VIAŢA RATIFICĂ PRECEPTELE ECHITĂŢII SOCIALISTE (0 Obligaţii reciproce ale concordanţei dintre ceea ce dai şi ceea ce primeşti de la societate • Un şef de brigadă cu... memorie slabă • Echitatea începe cu raporturile de muncă cele mai simple • Unde poate duce o organizare defectuoasă • Pe post de „joll-jocker " al fabricii cru. Un colectiv alcătuit din specialişti in organi­zarea muncii a cercetat lu­crurile şi a găsit explica­ţia. Lucrînd în acord, îm­părţirea cîştigurilor intre membrii echipei se făcea proporţional cu categoria de încadrare a fiecăruia ; or, in echipele cu pricina, alături de un şef cu o în­cadrare superioară, lucrau numai muncitori de catego­riile intii şi a doua. Asemenea situaţii deter­mină două serii de inechi­tăţi. Intii, că in echipele unde există un număr dis­proporţionat de mare de muncitori de categorii in­ferioare, aceştia sunt obli­gaţi să efectueze şi lucrări care cer o calificare înaltă. Pe de o parte, neavind a­­bilitatea şi cunoştinţele ne­cesare, calitatea lucrărilor nu poate fi cea dorită, iar pe de alta, încadrarea îm­piedică retribuirea lor pen­tru munca efectiv prestată. Diferenţele apărute astfel se adaugă, fără acoperire in muncă, la cîştigul şefu­lui de echipă. Al doilea, că în echipele unde predomi­nă, în mod neraţional, mun­citorii de categorii superi­oare, aceştia sunt obligaţi să efectueze şi lucrări care cer o calificare mai redusă. Pe de o parte, se cheltu­ieşte in mod ineficient un potenţial de muncă va­loros, a cărui lipsă se re­simte în alte echipe, iar pe de alta, nivelul ciștigului va fi mai scăzut decit cel justificat de calificarea înaltă a muncitorilor. Iată Gheorghe SASARMAN (Continuare in pag. a 3-a) PROLETARI DIN TOATE ŢĂRILE, UNIŢI-VĂ! ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN Anul XLII Nr. 9411 Prima ediţie Luni 5 februarie 1973 4 PAGINI - 30 BANI IN PAGINA A - A • ZESTREA COMPONIS­TICĂ ROMANEASCĂ ÎN PROGRAMELE DE CONCERT • MUZEUL BANATULUI LA 100 DE ANI • NOI APARIŢII EDITO­RIALE ÎN JUDEŢE • TURNEUL TEATRU­LUI „ION CREANGA" ÎN FRANŢA • TEATRUL RADIOFO­NIC • SCENA • EXPOZIŢII O ECRAN Cartografii vor fi din nou nevoiţi să modifice harta acestor locuri. Pe milenarul fluviu, in care Galaţiul îşi oglindeşte realizările dobîndite in aceşti ani, ai noştri, la km 156, se conturează un nou port — portul mine­ralier al combinatului si­derurgic. Un nou port,, modern, prevăzut pentru prima etapă cu două dane maritime, la care vor pu­tea acosta nave de pină la 25 000 tdvv. Deocamda­tă, pe şantierul din aval de vărsarea Siretului în Dunăre şi-au dat Intîlni­­re, cu mai multă vreme In urmă, constructorii care au adus cu ei aici experienţa unor obiective hidrotehnice de primă mărime zidite in patria noastră, cum sunt cele de la Porţile de Fier sau Giurgeni — Vadu-Oii. Acum, înainte ca prima navă să-şi arunce ancora in viitorul port minera­lier al Galaţiului, stăm de vorbă într-una din obiş­nuitele barăci ale con­structorilor cu inginerul­­şef al șantierului, An­drei Glafce.­­ Lucrările hidrotehni­ce pe care le efectuăm sunt executate potrivit unui principiu tehnic modern. Am apelat la coloane de beton armat, forate și vibrate la mare adîncime. Cele 55 de co­loane, formate din tron­soane de 6 m lungime, cu un diametru de 2 m sunt amplasate — de-a lungul cheiului — pe două şiruri. Aşadar, o adevărată pă­dure din beton, ai cărei „copaci“ au fost pre­fabricaţi de echipele de fierari-betonişti sub con­ducerea şefului de lot Stere Văleanu, a şefului de echipă Dumitru Piron, a maistrului Ilie Mihăiţă, împreună cu betoniştii, sudorii şi dulgherii Ior­­dache Coman, Toader Mînzăraru şi Ion Nicolau. Aceşti oameni destoinici sunt creatorii „pădurii" subacvatice, pe care Du­nărea, vrind-nevrind, tre­buie s-o recunoască ca fiind a sa. Oamenii aceş­tia, vrednici, cu examene de prestigiu trecute cu brio pe marile şantiere ale ţării, forează in inima şuvoaielor. Înfig acolo copacii puternici de be­ton, delimitind astfel con­tururile viitorului port mineralier. Debutul pe acest şantier a fost făcut de construc­tori sub apa Dunării. Astfel, primele lucrări au inclus operaţiuni, cum v sînt : lucrări de consoli­dare a malului prin dra­­gaje, lansarea de saltele din fascine, blocaje de piatră. Urmează, la rind, constructorii şefului de lot ing. Petre Sandu, pentru a implanta uriaşe­le coloane de beton. Î Ii spunem „şantierul portului mineralier“, par­că se scuză inginerul şef Andrei Glafce de această lămurire suplimentară. Dar, de fapt, tot ceea ce se face aici e un complex de lucrări, unele de mare dificultate şi de Înaltă tehnicitate. Intr-adevăr, construc­torii de la gura Siretului Înalţă pe geografia aces­tor locuri nu unul, ci trei obiective deodată, intre care există o strînsă in­terdependenţă. Este vorba de viitorul port minera­lier, dar şi de priza de apă la Dunăre, precum şi de o magistrală apă-oţei, cu ajutorul cărora apa si minereul vor ajunge în combinatul siderurgic. Să urmărim insă firul Dunării in amonte, la cir­ca 2 km. Ne oprim la pri­za de apă. Toţi construc­torii cu care am stat de vorbă au fost unanimi şi a aprecia ca a fost cea mai dificilă lucrare. A fost, pentru că lucrarea, cu greutăţile ei, este a­­proape gata. — Era prin Iulie anul trecut — aflăm de la to­varăşul Stan Gheorghe, secretarul organizaţiei de partid de pe şantierul portului mineralier. Se executau lucrările pregă­titoare ultimei operaţiuni: lansarea palierului de oţel şi beton , chesonul. Care are un diametru de 30 de metri şi o greutate de circa 3 600 tone. Mai exact, această enormă piesă din beton trebuia adusă, cale de 60 de metri pe un canal special con­struit, prin plutire, pe lo­cul de amplasare defini­tivă. O zi Întreagă a durat operaţiunea de a aduce pe poziţia locului definitiv chesonul. Erau prezenţi oamenii pe umerii cărora apăsa întreaga răspundere a lucrării : jefui de tot Dumitru Pricope, mais­trul Victor Barac, întrea­ga echipă de chesonişti condusă de Radu Dinu. Parîmele de oţel, coarde ale unei imense harpe, stăteau întinse la maxi­mum, asigurînd echili­brul, gata să tragă după ele miile de tone de beton şi oţel. — Adusesem chesonul pe locul amplasamentului definitiv — povesteşte a­­cum Stan Gheorghe. Dar începerea operaţiunilor de amplasare, de fixare pe malurile de ghidaj de pe albia Dunării a durat mai bine de o săptămină. Lucrarea era dificilă şi pentru faptul că aici a­­veam nevoie de construc­tori care să fie şi scafan­dri. Ne-au ajutat la a­­ceastă operaţiune însă scafandrii de la AFD­J... La numai o zi după ce am stat de vorbă cu con­structorii l-am întâunit pe secretarul comitetului de partid de la AFDJ, to­varăşul Dumitru Dan. Ne-am interesat de aceşti oameni, care zile întregi lucraseră acolo, pe fundul Dunării, pentru ca opera­ţiunea efectuată de con­structori să fie încununa­tă de succes. Amintim nu­mele câtorva scafandri : Ion Gălăţeanu, Ion Di­­mian, Nicolae Dinică, Nicolae Oghină şi Con­stantin Zola. Spuneam, în rindurile de mai sus, că din comple­xul de­ lucrări de la gura Siretului fac parte şi o magistrală de apă şi mi­nereu. Pentru ca aceasta să se nască, albia Siretu­lui a trebuit să fie schim­bată pe o porţiune de 1 200 de metri, pentru care s-a construit un nou pod peste Siret. Este ca­lea pe care o parte din apa Dunării şi minereul de fier din portul ce se construieşte aici o vor urma în sus, pe spinarea Smîrdanului cuprinsă in­tre bălţile Cătuşa şi Mă­lina. Altfel spus, Dunărea va curge la... deal, iar pa­ralel cu apa va urca şi „hrana“ de bază a combi­natului , minereul ce va fi descărcat în acest port. Magistrala despre care e vorba — benzi şi con­ducte — porneşte de la Dunăre, traversează Sire­tul şi ia pieptiş dealul Bărboşilor, cale de mai bine de 2 km pentru a ajunge la locul de plă­mădire a fontei şi oţelu­lui, făcînd astfel o legătu­ră osmotică intre viitorul port mineralier şi noua va­ră a fontei şi oţelului. In încheierea acestor rinduri, notăm cîteva cifre aflate de la tovarăşul ing. Ionel Cermov, şeful ser­viciului producţiei de pe şantier. Pină in prezent infrastructura noului port este gata în proporţie de 75 la sută. La platformă, care ocupă o suprafaţă de circa 6 hectare, lucrările sunt executate în propor­ţie de 80 la sută, iar la infrastructura de la plat­formele de stocaj a mine­reului — 70 la sută. — Ce Înseamnă pentru dv. constructorii, aceste cifre ? — Că suntem­ în pas cu graficele. Că ne respec­tăm întocmai angajamen­tele luate. Tudorel OANCEA corespondentul „Scînteii" Portul otelului • La km 156 se naște un port mineralier • Apa Dunării va curge la... deal • Magistrala industrială : Dunăre-oțel Secţia anozi a Uzinei de aluminiu din Slatina. Şeful de tură, Gheorghe Rădulescu, reglează parametrii instalaţiei Foto : E. Dichiseanu» SPORT FOTBAL. • „Cei 17" care au plecat în turneul franco-spaniol e Leeds se pregăteşte pentru vi­zita rapidiştilor bucu­­reşteni SCHI. Campionatele na­tionale de biatlon Alte ştiri din fără şi de peste hotare d­in pag. a lll-a. CUM APLICAŢI LEGEA SPORTULUI ? Procesul dezvoltării educaţiei fizice şi sportului cunoaşte în ţara noastră accelerări şi amplificări tot mai evidente de la an la an. Totuşi, faţă de sarcinile stringente — impuse de necesitatea creş­terii unui tineret armonios dezvoltat, fizic şi moral, de necesitatea menţinerii sănătăţii cetă­ţenilor şi de combaterea efectelor sedentarismului — faţă de posibilităţile mereu mai bune ce li se creează in practicarea educaţiei fizice şi sportului, mişcării în aer liber, adică ceea ce numim in mod obişnuit sport de masă, se manifestă serioase ră­­mineri in urmă. Pornind de la această constatare, şi dorind să stimulăm dezbaterea publică a cauzelor reale şi a măsurilor ce se impun în acest sens, rubrica noastră de sport îşi propune să publice o serie de „Ce loc ocupă — sau ar putea ocupa — spor­tul in timpul liber al ce­tăţeanului ? Se încearcă la dv. — şi cum ? — for­marea, la tineri, a­­unei educaţii pentru sport, pentru practicarea cu regularitate a exerciţiului fizic ? Ce efecte imediate constataţi ?“ Pe o aseme­nea temă am efectuat, în aceste zile de iarnă, un sondaj de opinie la Iaşi, avind ca interlocutori re­prezentanţi dintre cei mai autorizaţi. Ne-a interesat cu predilecţie cum sunt organizate şi popularizate acţiunile la finele săp­­tămînii, pentru vacanţe, in general pentru acele perioade cînd fiecare are timp liber pentru odihnă, pentru destindere. ..Deschizător de pîrtie“, în discuţia­ noastră, avea să fie­ preşedintele con­siliului judeţean pentru educaţie fizică şi sport, Ion Şorearu . „Defalcat din calenda­rul central şi, mai ales, prin intervenţia forurilor respective din judeţ, a cluburilor şi asociaţiilor sportive, programul acti­vităţilor sportive de masă este deosebit de bogat. Sunt lucruri care intere­sează şi pe cel ce vrea şi are timp să practice vreun sport, şi pe amato­rul doar de spectacol sportiv. Un asemenea du­blu efect, „susţinind“ în fond şi bugetele, produc sporturile pe echipe, la noi mai mult fotbalul şi voleiul. Vreau să spun insă că pentru timpul li­ber, în sensul întrebărilor dv., sportul nu este cău­tat şi nici nu este oferit nici măcar în măsura mi­nimală. Cauzele ar fi multe : lipsa unor condi­ţii materiale (terenuri, iar acum, iarna, săli), re­zerva multor cadre didac­tice, ca şi a conducerilor unor şcoli şi facultăţi de a recomanda şi oferi e­­levilor şi studenţilor­, in mod permanent, mijloace pentru activităţi recrea­­tiv-sportive, prea puţi­nele amenajări simple pentru sport in incinta şcolilor, in noile cartiere de locuinţe“. Nu putem împărtăşi întru totul spusele inter­locutorului. Intr-adevăr, raportate la numărul lo­cuitorilor, bazele sportive din Iaşi sunt relativ pu­ţine. Dar de ce şi... a­­proape pustii ? Iată, pe scurt, părerea — la care subscriem fără rezerve ! — a reprezentantului con­siliului sindical judeţean, G. Craus . „Ceea ce ex­plică deseori pustietatea de la bazele sportive este nepopularizarea competi­ţiilor, a locurilor şi orelor de acces. Nu mi se pare deloc firesc ca la Iaşi, unde sunt atâtea posibili­tăţi pentru o permanentă şi calificată propagandă, pentru formarea unei e­­ducaţii pentru practica­rea sporturilor, filmele de scurt metraj, afişajul public, broşurile, progra­mele caselor de cultură, sfaturile medicilor să nu aibă in vedere o stărui­toare şi competentă în­drumare a tineretului că­tre stadioane, către ex­cursiile pe jos, către mişcarea in aer liber. Dacă şi la noi cinemato­grafele şi café-barurile sunt destul de frecven­tate, este şi pentru că responsabilii lor ştiu să-şi facă reclamă...“. Un adevăr. La Iaşi — care, din păcate, nu este un exemplu singular — asemenea popularizări, pentru ca sportul să in­tre în competiţie cu ce­lelalte „activităţi seden­tare“, spre a ocupa un loc cit de mic in timpul li­ber al tineretului, sunt ca şi inexistente. Este posi­bil oare ca, în timp ce după-amiaza şi seara cir­culaţia pe arterele cen­trale este intensă, la ci­nematograf coadă, la ba­rul „Unirea“ nici un loc liber, tribunele modernei săli de sport (care in a­­cele zile găzduia un im­portant turneu feminin de handbal) să fie jumă­tate goale, iar pe singura pistă de gheaţă de la ştrand doar ciţiva copii şi... paznicul ? Turneul divizionar de handbal nu era anunţat decât prin citeva afişe izolate. Des­pre patinoarul natural, nici măcar atit ! „Cei peste 150 000 de elevi din şcolile judeţu­lui Iaşi — ne spunea in­spectorul şcolar judeţean Vasile Lupaşcu — sunt antrenaţi, după posi­bilităţi şi aptitudini, în acţiuni sportive adecvate: serbări şi demonstraţii de masă, gimnastică zilnică, tabere şi excursii în timpul vacanţelor. «Festi- 1. DUMITRIU M. CORCACI (Continuare in pag. a IlI-a) anchete, care să sondeze opiniile cetăţenilor şi ale factorilor responsabili, să dezbată situaţia şi să ofere sugestii folositoare. Drept motto pentru anchetele pe care le inaugu­răm azi, ne-am gîndit să subliniem, aici, două pre­vederi de importanţă majoră din Legea cu privire la dezvoltarea activităţii de educaţie fizică şi sport : „Educaţia fizică şi sportul în Republica Socialistă România constituie activităţi de interes naţional“. ....Sarcinile fundamentale ale organelor şi orga­nizaţiilor care au atribuţii in domeniul educaţiei fizice şi sportului sunt : atragerea maselor de oa­meni ai muncii, îndeosebi a tineretului, in practi­carea sistematică a exerciţiilor fizice şi sportului, dezvoltarea tot mai largă a sportului de masă, cultivarea talentelor şi îmbunătăţirea performanţe­lor sportive“. Ancheta noastră în judeţul Iaşi -Avem puţine baze sportive!­­De aceea sunt goale!?

Next