Scînteia, octombrie 1977 (Anul 46, nr. 10922-10947)
1977-10-01 / nr. 10922
PAGINA 2 FAPTUL DIVERS Din nou 10 cu felicitări Am mai avut prilejul să consemnăm în rubrica noastră numele profesorului de matematică Emanuel Dogăroiu de la Liceul centenar „Nicolae Bălcescu“ din Brăila. De data aceasta, prilejul ni-i oferă o reuşită „sută la sută“ a foştilor săi elevi. Despre ce este vorba ? Ca şi in anii trecuţi, absolut toţi cei 27 de absolvenţi — promoţia 1977 — ai clasei de matematică de la liceul sus-amintit sunt acum tot atîţia studenţi în centrele universitare ale ţării. Mulţi dintre cei 27 s-au numărat printre primii zece clasaţi pe listele de concurs ale facultăţilor la care s-au prezentat. Şi încă un „amănunt“ : profesorul Emanuel Dogăroiu nu oferă meditaţii particulare. Bucuria „Şoimilor“ Pe masivul Măgura, din apropierea oraşului Tg. Ocna, a fost organizată o tabără de creaţie plastică. Timp de două săptămâni, pictori şi sculptori din întreaga ţară au realizat aici zeci de lucrări inspirate din frumuseţea peisajului, din tradiţiile istorice şi culturale ale acestor plaiuri moldovene. Dar poate că realizarea cea mai valoroasă a grupului de artişti o constituie decorarea celor două faţade ale unei grădiniţe de copii din oraş. Cu migală şi dăruire, ei au incrustat în tencuiala dublă a faţadelor noii clădiri motive ornamentale florale şi secvenţe sugestive din activitatea „Şoimilor patriei“. Motiv pentru care „şoimii“ le mulţumesc din inimă. Un recurs respins Cu trudă şi grijă de părinte, Vasile Z. din Iaşi i-a crescut pe cei doi copii ai săi. Unul a devenit inginer, iar celălalt economist. Cei doi au locuit ani de zile în aceeaşi casă cu tatăl lor, ocupînd fiecare cite o cameră. Pe bătrîn l-au silit să doarmă în bucătărie. Multă vreme, inginerul și economistul n-au plătit nici măcar chiria, fiind, nevoie să intervină justi- Ajuns la vîrsta de 77 de ani, •,nd bolnav, tatăl i-a rugatpii să-l ajute, dar cum ei îfuzat, a apelat la judecă- Instanţa i-a obligat pe mn-ier şi economist să-i acorde, , cite un ajutor bănesc penîntreținerea tatălui. Dar ■doi au facut "recurs"."ursul a fost "respins. mtabilul... casat La echipaj al miliţiei judeţului Ilfov, aflat in misiune, i-a făcut semn unui conducător auto să tragă pe dreapta. — E maşina dumneavoastră ? — Personală. — Dar ce aveţi în ea de s-a lăsat aşa de jos, de parcă mătură şoseaua ? In portbagaj se aflau 160 kg de cartofi, unul şi unul. La întrebarea de unde-i are, stăpinul maşinii a dat din colţ în colţ. Pină la urmă, adevărul a ieşit la iveală : îi sustrăsese de la ferma legumicolă din Vedea. Şi au urmat întrebările de rigoare : — Cum vă numiţi ? — Ion Popescu. — Ce meserie aveţi ? — Sunt contabil-şef la Fabrica de zahăr din Giurgiu... ...Şi s-a potolit In loc să fie şi el în rînd cu tinerii din satul său (Buzd-Sibiu), care hărnicesc la muncile cimpului sau în fabrici şi pe şantiere, Ioan Vlas a ajuns la vîrsta de 23 de ani fără nici o ocupaţie. Deunăzi, după ce a „ostenit“ prea mult cu băutura, a pornit-o pe trei cărări şi a început să profereze insulte şi injurii la adresa celor întîlniţi în cale. In clipa în care i s-a atras atenţia să-şi vadă de drum, fiind sfătuit să meargă acasă să se culce, I.V. s-a năpustit spre doi cetăţeni, lovindu-i. Trecătorii care au văzut cele întîmplate au chemat imediat un subofiţer de miliţie, dar I.V. s-a repezit şi asupra lui. Au sărit cetăţenii şi l-au imobilizat, iar procuratura municipiului Mediaş a dispus arestarea lui sub învinuirea de „tulburare a liniştii publice şi ultraj cu violenţă“. Control inopinat Lucrători de miliţie, în colaborare cu reprezentanţi ai Inspectoratului de stat pentru controlul calităţii produselor şi ai Centrului sanitar antiepidemic, au poposit prin mai multe localuri de alimentaţie publică din Timişoara. Unul dintre „popasuri“ , localul cafe-bar „Nord“, unde au surprins-o in flagrant pe Anişoara Guran vinzind băuturi cu lipsă la măsurătoare. Şi — culmea ! — după ce că vindea cu lipsă, mai incasa şi suprapreţ. Minusul la măsurătoare şi cu plusul la încasare au dat de această dată un... plus de bani în valoare de 1 042 lei la sectorul bar-cafea, şi de 2 357 lei la bar-băuturi. Aşa fiind lucrurile, unitatea a fost imediat sigilată, pentru a se face inventarul complet. Rubrică realizată de Petre POPA cu sprijinul corespondenţilor „Scînteii" „DIRECTORUL ? ÎL GĂSEŞTI LA LOCUL LUI, ÎN HALELE DE PRODUCŢIE“ Actul de decizie—elaborat cu muncitorii, in mijlocul muncitorilor Din considerente asupra cărora nu mai este necesar să stăruim, nimeni nu va putea pune vreodată sub semnul egal repararea unui vagon de călători cu execuţia lui de la început. Cu toate acestea, dacă zăboveşti prin atelierele întreprinderii mecanice de material rulant „Griviţa roşie“ din Capitală, constaţi cu uşurinţă că repararea in serie a respectivelor vagoane este un proces aproape tot atît de complex ca şi cel pe care-l presupune introducerea lor în fabricaţie. Iar aceasta înseamnă : organizare judicioasă, operativă, a locurilor de muncă, recondiţionare, asimilare continuă a unor noi piese de schimb şi realizarea lor paralel cu execuţia reparaţiilor propriu-zise, aducerea permanentă a tuturor compartimentelor întreprinderii la numitorul comun al unei activităţi productive mereu mai spornice şi mai eficiente. Cum se asigură, practic, o asemenea coordonare de forţe pe atitea direcţii simultane de acţiune? In primul rînd, pulsul producţiei este într-o relaţie directă cu gradul de maturitate al conştiinţei colectivului, cu climatul de exigenţă şi emulaţie cultivat, zi de zi, prin fapta şi cuvîntul comuniştilor, prin forţa exemplului şi atitudinii lor care işi găsesc un cîmp larg de manifestare în cadrul brigăzilor de producţie şi educaţie socialistă, existente in toate compartimentele de bază ale întreprinderii. Totodată, se cuvin subliniate existenţa unui grad înalt de receptivitate pe toate verigile circuitului productiv faţă de nou şi faţă de problemele ce se cer in permanenţă rezolvate, o coordonare judicioasă a forţelor pentru transpunerea la timp in practică a soluţiilor preconizate, decizie clară şi intervenţie energică pentru realizarea ei — intr-un cuvînt, o conducere mereu pe fază, implicată direct acolo unde este mai greu, capabilă să asigure — aşa cum sublinia secretarul general al partidului la recenta consfătuire consacrată perfecţionării conducerii activităţii de partid, a tuturor domeniilor economico-sociale , înfăptuirea în bune condiţii a tuturor sarcinilor de plan. Există numeroase argumente (datele bilanţului pe 9 luni, dacă ar fi să ne referim la ele, vorbesc despre o adevărată tradiţie făurită de colectiv din îndeplinirea ritmică a principalilor indicatori de plan care atestă că în munca de conducere desfăşurată în întreprinderea amintită s-a cristalizat o experienţă ce merită atenţie. Şi, din numeroasele aspecte ale acesteia, în rindurile de faţă vom stărui îndeosebi asupra unui element, considerat, pe bună dreptate, vital pentru eficienţa activităţii de conducere: realizarea conducerii pe baza unei legături strinse, nemijlocite, cu oamenii muncii. Cum se asigură, practic, transpunerea în viaţă a acestui deziderat ? Dintr-o lungă discuţie cu directorul întreprinderii, am reţinut, drept răspuns, o replică : „Dacă cineva vine la mine cu o problemă oarecare, eu nu-i zic niciodată : «nu-mi spune mie» şi nici «las-o pentru miine». Ştiu că datoria mea este să lămurim lucrurile pe loc. Aceasta este bine şi pentru el, dar şi pentru mine, deoarece sunt sigur că n-am să mă mai ocup de aceeaşi problemă a doua oară“. Imposibil , ar putea să riposteze unii: directorul de întreprindere n-are timp să răsufle, cum mai conduce el, dacă discută toată ziua cu oamenii ? Ştind fie şi numai cîtevaore în preajma sa, nu este greu să constaţi că nici Alexandru Preda, în aceeaşi calitate, nu este mai puţin ocupat. Şi, totuşi, iată că el poate demonstra oricînd că este absolut tot timpul la dispoziţia oamenilor. Explicaţia ? Simplă : directorul, în haine de lucru — prezent mereu in halele de producţie, nu poate concepe să conducă întreprinderea decit stind de vorbă cu oamenii din subordine. Intr-un fel sau altul, i‘terlocutori au ţinut să stabea aceasta a stilulu’ de conducere. Ni s-a vorbit în această privinţă de un fapt. Era la scurt timp după ce pe platforma industrială „Griviţa roşie“ luaseră fiinţă două întreprinderi cu profile diferite — una de Utilaj chimic şi cealaltă de reparat vagoane. Conducerile lor, potrivit actului normativ de înfiinţare, urmau să funcţioneze împreună în vechea clădire a conducerii administrative. Aceasta se afla însă in afara perimetrului atelierelor de reparat vagoane şi oamenii de aici nu se puteau împăca cu gindul unei conduceri de la distanţă. în consecinţă, directorul de atunci al întreprinderii abia înfiinţate a renunţat la vechiul său birou (care, în paranteză fie spus, de altminteri, stătea mai mult închis, deoarece, solicitat de oameni, se afla mai tot timpul în ateliere), mutindu-se intr-o încăpere situată in hală, aproape de liniile de recepţie a vagoanelor, unul din locurile „fierbinţi“, în care se simte în orice moment pulsul producţiei. O încăpere care ar putea fi, spre exemplu, biroul unui şef de atelier, unde se intră fără a fi anunţat de secretară (care a devenit pur şi simplu inutilă) şi unde totul se discută direct şi simplu, fără nici un fel de ceremonii protocolare. Fireşte, în rarele momente cînd directorul poate fi găsit aici. Pentru că, aşa cum spuneam, de obicei el se află în ateliere, printre oameni, acolo unde ştie că intervenţia şi controlul său sunt absolut necesare şi unde, totodată, se află şi el sub controlul oamenilor muncii. Dar un asemenea stil de muncă a putut fi încetăţenit si dintr-un alt motiv. După cum remarca şeful de brigadă Constantin Ionescu, de la atelierul de tîmplărie, cadrele de pe diversele trepte ale sistemului de conducere sunt crescute in întreprindere, în "spiritul dragostei pentru muncă, al modestiei si ataşamentului pentru obiectivul care le-a format, participă la acţiunile organizate în uzină, trăiesc printre muncitori. Directorul, şefii de secţii si ateliere, maiştrii, şefii de brigadă alcătuiesc astfel o echipă de conducere in adevăratul sens al cuvintului, ai cărei membri înţeleg să-şi asume in fiecare zi sarcini concrete si să le rezolve efectiv, împreună cu oamenii din compartimentele lor. Nu cumva insă o asemenea concentrare spre problemele actualităţii imediate duce la neglijarea celor de perspectivă sau la fenomene de suprapunerişi paralelisme ? La prima vedere s-ar părea că da. Cu toate acestea, viaţa a demonstrat că nici asemenea temeri nu sunt justificate : implicarea directă in problemele muncii de zi cu zi deschide totodată si căile ce duc spre soluţionarea principalelor probleme de perfecţionare continuă a activităţii productive, creează terenul necesar repartizării judicioase a forţelor, întăririi ordinii şi disciplinei. Fireşte, cele relatate pină acum nu se vor o pledoarie pentru concluzia că la I.M.M.R. „Griviţa roşie“ n-ar mai fi încă destul loc pentru mai bine, pentru creşterea eficienţei activităţii de conducere. Interlocutorii noştri, apreciind aspectele pozitive asupra cărora ne-am oprit mai sus, au numit şi o serie de domenii — cum sunt cele referitoare la activitatea educativă în rîndul muncitorilor navetişti şi al tineretului, punerea in valoare a unor noi resurse de creştere mai rapidă a productivităţii muncii si de reducere a consumurilor de materii prime şi materiale — în care se mai manifestă încă o seamă de deficienţe ce nu pot fi explicate decât prin anumite minusuri existente pe diferitele trepte au sistemului muncii de conducere a întreprinderii. Dar cum tradiţia unui asemenea colectiv care nu se mulţumeşte niciodată cu ceea ce a realizat obligă şi se constituie în acelaşi timp într-o garanţie fermă pentru mai bine, nu încape îndoială că deficienţele respective vor fi în scurtă vreme înlăturate, că activitatea de conducere va deveni astfel şi mai mult o componentă a Procesului de producţie. Dumitru TIRCOB Din experienţa activităţii de conducere la întreprinderea mecanică de material rulant „Griviţa roşie" din Capitală — Lăzile acestea sunt cele mai „vechi“, au 1 211 zile de staţionare, cealaltă e mai „nouă“, numai 631 , dar iată altele, de 700 de zile... ...Ne-am aflat, de curând, în portul Constanţa. De prisos, credem, să căutăm la începutul acestor rinduri cifre, comparaţii şi imagini pentru a sugera cititorilor intensitatea şi dimensiunile unei activităţi care, zi sau noapte, nu conteneşte nici o clipă. Acesta este, de fapt, specificul activităţii portuare şi, pe bună dreptate, portul nostru maritim a fost asemănat cu un uriaş plămîn prin care respiră ţara. O expresie plastică, sugestivă pentru locul de unde vin şi pleacă atâtea vapoare, unde se încarcă şi se descarcă zilnic mii si mii de tone de mărfuri. Dar iată că la serviciul „Import-export-expediţii“ al portului am făcut cunoştinţă cu o situaţie mai puţin vizibilă şi total nefirească : colete, mărfuri care stau aici de săptămini in şir de luni si unele chiar de ani de zile. Şi-au pierdut stăpinul, au ajuns ale nimănui si nimeni nu se îndură să Ie scoată din suferinţă. Uitare, nepăsare, risipă ? — Din toate cite ceva si uneori toate la un loc — au fost de părere funcţionarii de la serviciul „Expediţii“. Noi nu ştim ce explicaţii s-ar putea găsi, dar iată, cele 3 colete venite aici la 4 mai 1974 (!) stau tot aici, iar furnizorul din acte, „Nicolina“ Iaşi, ne-a replicat într-o adresă că nu-i aparţin ; coletul de 631 de zile este o ladă de 24 kg cu piese de schimb, apartinind întreprinderii „Autoimportexport“ , cele de 700 de zile sunt lăzi cu rulmenţi s.a.m.d. Nu stim ce justificări pot găsi cei în cauză, dar cină una-alta, nouă ne ocupă de multă vreme spatiile de depozitare... Am pornit, cum era si normal, ne urmele unor asemenea colete aflate in port sub zodia uitării. Cum sunt, bunăoară, rulmenţii (32 lăzi, 2 tone) expediaţi de „Rulmentul“ Braşov şi sosiţi în port încă de la 1 octombrie 1975. Şi rămaşi de atunci tot acolo. — Noi — ne-a spus tovarăşul Ştefan Zugravu, director comercial adjunct al întreprinderii braşovene , am respectat termenele de livrare, rulmenţii au sosit la timp în port. Obligaţia încărcării şi expedierii lor din port către beneficiarii externi revenea întreprinderii de comerţ exterior „Tehnoimportexport“. De ce nu au fost expediaţi, numai tovarăşii de acolo o pot spune... — Din decembrie 1975 am trimis lunar adrese către ..Tehnoimportexport“ — a adăugat şeful biroului planfinanciar, Constantin Dogaru. Păgubitor nu este numai faptul că noi nu am încasat încă suma de peste 700 000 lei (valoarea rulmenţilor), dar in tot acest răstimp s-au plătit si dobinzi penalizatoare, astfel incit acum am ajuns si la Arbitraj. Soluţia, desigur, o va da la vremea cuvenită Arbitrajul — nu ne propunem deci să analizăm litigiul în sine. Dar, mai ales fiindcă exista si un precedent — întrucît erau în discuţie nu unul, ci două loturi, două expediţii de rulmenţi (un lot de 6 lăzi si, respectiv, unul de 32 de lăzi) — ne-am continuat investigaţiile si la întreprinderea .,Tehnoimportexport“. Aici insă, după unele divagaţii si consideraţii mai largi pe marginea chestiunii, ne-a fost dat să consemnăm explicaţii care au darul să surprindă prin ceea ce dezvăluie (aproximaţii si nepotriviri, cunoaşteri de suprafaţă) in legătură cu operaţii comerciale care se cer ştiute si urmărite cu precizie matematică. Astfel, „cele 6 lăzi cu rulmenţi ar fi de fapt marfă vîndută şi factura este încasată, dacă se mai găsesc încă în port, nu poate fi vorba decit de o expediere dublă, din greşeală“... Notăm că această posibilă „expediere dublă“ are data sosirii in port 27 august 1976, împlinise la data investigaţiilor noastre. 388 de zile de aşteptare. Oare dite zile or fi necesare pentru clarificarea unei atari situaţii ? Dar — răbdare ! — şi mai întortocheate au fost explicaţiile în privinţa celorlalte 32 de lăzi. Spicuim : „rulmenţii au fost duşi în port pe baza unei situaţii de moment, poate a expirat acreditivul... Oricum, spaţiul magaziei e închiriat, nu se plăteşte locaţie portului“. Dar, „.innuare, după consultarea altor scripte : „Mai intîi, nava pentru care s-au trimis rulmenţii n-a mai operat în portul nostru, pe urmă a expirat acreditivul, apoi n-am avut iar navă, iar pină la urmă s-au trimis alţi rulmenţi pe calea ferată si aşa au rămas ceilalţi in port, spre o eventuală redirijare...“. Un spaţiu din cel atit de preţios, al portului, închiriat (şi blocat cu lăzi a căror soartă este doar aşteptarea) , o marfă neajunsă, nici la destinaţie, nici la vreo altă întrebuinţare, o importantă sumă de bani neintrată în fondurile producătorilor... O nedorită mostră a modului cum nu trebuie gospodărite bunurile şi banii obştii. O mostră de risipă (fiindcă ce altceva decit risipă pot fi stagnările, imobilizările produselor, penalizările şi dobînzile la care se ajunge fără rost, locaţiile s.a.m.d.). Risipă si nu dintre cele mai neînsemnate ! Cu atît mai dăunătoare, cu cit este una nu prea vizibilă cu ochiul liber , o acoperă adeseori o pojghiţă de argumente si împrejurări in numele cărora se invocă cele mai felurite justificări. Care justificări, cînd nu se bat cap în cap, seamănă aidoma zicalei cu paiul din ochiul altuia... Oare să nu-i fie necesar Combinatului siderurgic Galati cilindrul laminor venit pe bani grei din import si aflat încă din 30 mai tot in port ? Greu de crezut. In schimb, după aproape patru luni de staţionare — in locul mult-aşteptatei descărcări — pare să se fi ajuns, duuă lungi tratative, la un început de rezolvare : calea ferată ar fi acceptat, în sfirsit, să încarce acest cilindru, dar... a intrat în reparaţie macaraua din port. Deci, încă un bob zăbavă... Să ne raliem părerii exprimate la întreprinderea de comerţ exterior „Metarom“, conform căreia, cilindrul respectiv o fi probabil mesa de schimb, nu tocmai necesară deocamdată şi de aceea nu s-ar fi arătat prea insistenţi tovarăşii de la Galaţi ?... Şi dacă-i aşa, de oride şi cină unde această filotimie dispusă să plătească luni in şir, fără a clini, taxe de staţionare portului ? Făcind astfel producţia mai scumpă, mai încărcată de cheltuieli neeconomicoase ! Dar cheltuielile prilejuite de staţionări îndelungate nu sunt, din păcate, singurele manifestări de risipă , li se adaugă şi adeseori le însoţesc alte atitudini negospodăreşti, încurcături sau greşeli datorate superficialităţii în muncă. Drept urmare, nu de puţine ori se ajunge la situaţii aidoma celor de mai jos. Prezentate contradictoriu, fiindcă şi în astfel de cazuri vina este „pasată“ de la unul la altul, in timp ce timpul trece si banii se duc... — Există situatii — ne-au informat în continuarea investigaţiilor noastre aceiaşi reprezentanţi ai portului, de la serviciul „Expediţii“ — care duc si la cheltuieli si la ocuparea spaţiului de depozitare , colete care, credem noi, conţin cantităţi in plus faţă de cit trebuia livrat. Este, de pildă, cazul întreprinderii de sîrmă şi produse din sîrmă din Buzău : de la o trimitere staţionează după plecarea mărfii 6 colete (4 tone. 128 zile) , apoi 3 colete (2 tone. 128 zile) iar de la o altă expediere avem rămase 25 colete (2,5 tone, 756 zile de staţionare). E drept că uneori expeditorii şi le mai iau înapoi, dar după un timp cazurile se repetă... — Plusuri la descărcare ? Nu, nu sunt plusuri — și-a exprimat opinia tovarăşul Tanase Marinache, directorul comercial al întreprinderii din Buzău. Aceste colete au rămas neîncărcate din cauze care se datorează lucrătorilor din port. întreprinderea noastră a şi fost sesizată de beneficiari că nu a trimis cantitatea prevăzută în documente... N-avem cum e şti care dintre cele două poziţii e cea mai apropiată de realitate — poate in urma apariţiei acestor rinduri se va lămuri în sfirsit si acest lucru. De netăgăduit este insă faptul că aceste încurcături nu produc altceva decit pagubă, diminuind astfel, fără rost, rezultatele eforturilor unor colective de muncă din unităţile furnizoare, ce se străduiesc să producă la timp, să livreze la vreme, şi sunt un drept să pretindă la termen intrarea contravalorii produselor în fondurile unităţilor respective. Şi este nedrept, este inechitabil ca munca lor, precum şi obţinerea roadelor cuvenite să fie stnjenite datorită uşurinţei, scăpărilor sau circuitului steril de justificări si explicaţii. Au produs muncitorii de la „Industria sirmei“ din Cîmpia Turzii vagonul de sîrmă necesar unei anumite expedieri ? L-au produs. Cineva insă, in loc să trimită vagonul la Brăila, unde trebuia, l-a trimis la Constanta, unde nu trebuia si de unde a trebuit să fie redirijat (incărcînd nota de plată cu încă 10 000 de lei). Au produs muncitorii de la o întreprindere buzoiană cele necesare pentru o altă expediere ? Le-au produs. Le-au expediat. Si au sosit in port, încă de la 21 septembrie 1976. Dar... acolo au rămas, în timp ce la doi paşi, chiar in Constanţa (dacă într-adevăr nu era cazul să mai fie expediate undeva), orice şantier de construcţii te-ar fi utilizat imediat (se pare că în cele din urmă s-ar fi recurs totuşi la această măsură)... Risipa, mare sau mică, oriunde s-ar produce si în orice formă s-ar manifesta, este intolerabilă. La fel de intolerabile sunt si mentalităţile nocive care o generează si o alimentează, ca in situaţiile prezentate mai sus, în forme uneori mai „subtile“, pe drumul întortocheatelor „justificări“. Dar, cu sau fără ele, risipa tot risipă rămine si tot in averea obștii produce pierderi. Să ne dovedim — asa cum ne-o cer documentele de partid — buni gospodari ai averii obștești, eliminînd, preintîmpinind orice posibilitate de risipire, de irosire — cît de mică — a efortului material şi uman al societăţii. Dinu POPESCU cu sprijinul corespondenţilor „Scînteii" TangaiuL justificărilor ÎN PORTUL CONSTANŢA, PRINTRE MĂRFURI UITATE CU LUNILE ŞI ANII PRIN MAGAZII Noi construcţii de mpulung Moldovenesc Foto : S. Cristian SCINT El A — simbata 1 octombrie 1977 Cuvîntul cititorilor, CUVÎNTUL OAMENILOR MUNCII SESIZĂRI, OPINII, PROPUNERI O importantă pirghie a perfecţionării producţiei rămine neutilizată acolo unde nu se aplică legea privind rolul şi atribuţiile maiştrilor VICTOR MITU, tehnician la „Electroputere“ din Craiova . La întreprinderea „Electroputere“ din Craiova nu se depun eforturi stăruitoare pentru a se aplica Legea nr. 6, din 30 iunie 1977, privind : „Rolul şi atribuţiile maistrului", îndeosebi articolul 16 care prevede : „Organele de conducere colectivă ale unităţilor economice sunt obligate să ia toate măsurile pentru a crea condiţiile necesare îndeplinirii de către maiştri a rolului lor in procesul de producţie şi să asigure, prin şeful de atelier, şeful de secţie sau prin compartimentele unităţii următoarele : a) Repartizarea programului de producţie cu cel puţin 5 zile înainte de începerea lunii, cu precizarea sarcinilor de plan referitoare la sortimente, cantităţi şi termene, număr de muncitori, fondul de retribuire, normele de muncă, indicatori de calitate, indici de consum şi coeficientul de rebut admis, indici de utilizare a maşinilor şi instalaţiilor. In întreprinderea noastră se întocmeşte lunar un PROGRAM DE FABRICAŢIE (producţie), dar care este comun pentru fabrică, secţie, atelier şi formaţiile de lucru. Ca urmare, maiştrii sunt obligaţi ca zilnic să extragă din acest program ceea ce au de făcut, pentru întocmirea „sarcinii de schimb“ ce trebuie să o realizeze muncitorii din formaţia ce o conduc. Maiştrii nu primesc insă în scris, cum precizează legea (sub semnătura şefului de secţie şi a altor compartimente de specialitate — planificare, programarea — urmărirea producţiei) programul de producţie propriu pentru formaţia din subordine. Din această cauză, maiştrii nu cunosc cu exactitate dacă programul de producţie lunar este corelat cu forţa de muncă şi dacă se asigură ciştigul muncitorilor, respectiv, dacă se pot încadra in fondul de retribuţie ş. a. Consecinţa ? Programul de fabricaţie ce trebuie realizat la unele formaţii este mobilizator, iar la altele se află sub capacităţile de care dispune formaţia şi, in acest caz, maiştrii sunt nevoiţi să insiste pentru a li se repartiza lucrări. La finele lunii, nimeni nu spune maiştrilor dacă şi-au realizat sarcinile de plan. Relatez aceste situaţii, fiindcă am făcut parte dintr-un colectiv ce a efectuat studii şi analize privind programarea sarcinilor de plan la formaţiile de lucru, fiindcă — din diferite motive — nu se atribuie corect titlul de formaţie evidenţiată şi fruntaşă în întrecere, la primul şi cel mai important criteriu : realizarea sarcinilor de plan la producţia fizică. Pe baza constatărilor (în urma studiului efectuat in luna iunie a.c.), am făcut propuneri concrete directorului economic al centralei şi directorului întreprinderii. Au fost întreprinse unele măsuri, dar ele nu au fost finalizate, duse până la capăt. Deficienţele în planificarea sarcinilor la nivelul formaţiilor de lucru existente în prezent nu permit nici înfăptuirea integrală a prevederilor Decretului Consiliului de Stat nr. 88 din 27 iunie 1977 privind : „Aplicarea majorării retribuţiei personalului muncitor“ , care, la articolul 8, menţionează : „Maiştrii vor lucra în acord global în toate cazurile în care muncitorii lucrează în acord şi vor primi retribuţia în aceeaşi proporţie cu gradul de îndeplinire a retribuţiilor tarifare ale muncitorilor din formaţia condusă, corespunzător timpului lucrat în cadrul programului de lucru aprobat. Adaosul de acord global cuvenit maistrului se acordă integral, cu condiţia realizării sarcinilor de producţie contractate, precum şi a sarcinilor ce ii revin în calitate de conducător al formaţiei“. Or, la „Electroputere“ maiştrii primesc retribuţia ca şi înainte de a fi elaborate şi aprobate aceste două documente. Din această cauză, in rîndul lor există nedumerire. De ce conducerea intreprinderii nu aplică prevederile legii , incepind cu luna august a.c. privind retribuirea muncii lor ? Deficienţele în stabilirea sarcinilor de plan pentru formaţiile de lucru din „Electroputere“ sunt de neînţeles, mai ales că în luna iulie 1977 au fost înfiinţate două noi servicii şi anume : „Planproducţie“ şi „Pregătirea fabricaţiei“ (la nivelul Întreprinderii din paralel cu cele două servicii similare, existente la centrala de resort, care este grefată pe „Electroputere“), care au atribuţia să rezolve şi această problemă a planificării și programării sarcinilor de plan, în mod corespunzător, îndeosebi pentru formațiile de lucru. Să plantăm cu mai mulţi nuci GHEORGHE MOHORA. Piaţa Alex. Sahia, Bucureşti . Sunt cunoscute avantajele nucului: fructele constituie un aliment valoros, iar lemnul dă cel mai bun furnir. Se ştie prea puţin de alte însuşiri ale nucului, între care şi aceea de a produce fitocide, substanţele eterice eliminate de frunze, care au proprietatea de a respinge tînţarii, muştele şi omizile. Nu e greu de observat că omida îndrăzneşte să atace Domii numai pină în vecinătatea nucului. Ferestrele unei case înconjurate de mai mulţi nuci pot fi lăsate deschise fără teama că în încăpere vor pătrunde tîntarii. Dacă cel putin malurile lacurilor ce înconjoară Capitala ar fi plantate cu nuci, ar dispare şi focarele de tîntari şi s-ar preveni în mare măsură şi poluarea. Nucii ar trebui plantaţi în toate locurile posibile, să înlocuiască arboretul inutil, fără valoare economică şi decorativă. Iată de ce consider ca din această toamnă să se desfăşoare ample acţiuni de masă pentru extinderea nucului, nu numai în Capitala, ci şi in toate oraşele si satele tării. Iar celor care ar spune că aceasta ar cere ani şi ani, li s-ar putea răspunde că orice acţiune trebuie să-şi aibă, odată şi odată, un început. Cit mai e pină la plecarea trenului ? IOSIF KOSZA, tehnician, oraşul Nădlac. Sosiri: 1,03; 7,29; 9,31; 15,54; 17,05 şi 20,46. Plecări: 5,03; 7,59; 13,02; 17,18; 21,01 şi 21,40. Am notat aici orele sosirilor şi plecărilor trenurilor din gara oraşului Nădlac nu de dragul cifrelor şi nici pentru a supăra pe cineva cu acest şir de cifre, ci din dorinţa de a evidenţia faptul că tot de atitea ori oamenii, consătenii mei, care călătoresc, sînt nevoiţi să parcurgă o distanţă destul de mare, (de la gară şi pînă la cel mai îndepărtat punct al oraşului fiind 5 kilometri) pe jos. Ce e drept, in oraş avem un autobuz pentru transportul in comun, dar cum nu există decit un singur şofer încadrat pentru a-l conduce, de binefacerile mijlocului de transport în comun nu beneficiază toţi cei care călătoresc cu trenul. Mă refer îndeosebi la acei care vin noaptea sau pleacă seara după ora 21. Ştiu că s-au făcut numeroase propuneri şi intervenţii pentru soluţionarea acestei probleme, dar dacă am ajuns să vă scriu şi dumneavoastră, e de la sine înţeles că problema nu e nici acum rezolvată. Oare e chiar aşa de greu să se rezolve ? Ce părere au forurile competente locale faţă de această doleanţă a cetăţenilor ? Ecouri la sesizările rubricii Consiliul oamenilor muncii a reacţionat energic pentru economisirea energiei La nota intitulată „Mai energic pentru economisirea energiei“, publicată in rubrica din „Scînteia“ nr. 10 377, conducerea întreprinderii de prelucrare a maselor plastice Buzău ne-a comunicat următoarele : „Consiliul oamenilor muncii, reanalizind stadiul realizării programelor de reducere a consumului de energie electrică, precum si deficientele semnalate în articol, a procedat la întărirea asistentei tehnice de schimburi în toate atelierele de prelucrare mase plastice, prin redistribuirea a încă 6 ingineri şi maiştri. S-au procurat, de asemenea, otelurile necesare pentru confecţionarea snocurilor si cilindrilor de schimb a maşinilor de extrudare, în vederea readucerii lor la capacitatea iniţială , s-au deschis cursuri de calificare si specializarea operatorilor in secţiile de prelucrare mase elastice , s-au accelerat lucrările de efectuare a bilanţurilor reale, optime şi normate pentru consumurile electroenergetice, hotărîndu-se ca acestea să se încheie cu o lună mai devreme faţă de termenul planificat , s-au făcut intervenţii la furnizorii principalelor materii prime pentru respectarea ritmicităţii aprovizionării, asigurîndu-se condiţii mai bune de programare a producţiei etc. Consiliul oamenilor muncii, întregul nostru colectiv se angajează să depună toate eforturile în vederea recuperării depășirilor de consum și încadrarea în normele stabilite“.