Scînteia, februarie 1978 (Anul 47, nr. 11026-11049)
1978-02-12 / nr. 11036
PAGINA 4 Sub steagul partidului, pagini de eroism nunăturesc (Urmare din pag. I) cordoanele de poliţişti şi militari, apoi au asediat localul chestunii de poliţie din Ploieşti silind autorităţile să pună în libertate pe delegaţii lor ce fuseseră arestaţi. Partidul a fost conducătorul luptelor muncitorimii ceferiste, pentru a căror organizare şi coordonare a fost creat, in martie 1932, Comitetul Central de acţiune al muncitorilor ceferişti, avind ca secretar pe Gheorghe Gheorghiu-Dej — lupte care au cunoscut, în desfăşurarea lor, asemenea momente cum au fost grevele cu ocuparea întreprinderii desfăşurate în 31 ianuarie şi 2 februarie 1933 la Atelierele C.F.R. „Griviţa“ din Bucureşti şi încheiate victorios prin acceptarea principalelor revendicări, inclusiv dreptul la existenţa legală a comitetului de întreprindere. Alte asemenea acţiuni au avut loc la Atelierele C.F.R. Nicolina Iaşi, unde greviştii, împreună cu populaţia venită în sprijinul lor, au opus rezistenţă unităţilor militare ce pătrundeau în ateliere ; la Galaţi, unde greviştii au ajuns la ciocniri sîngeroase cu forţele represive ; la Paşcani, unde ceferiştii au organizat o demonstraţie încheiată cu o întrunire în faţa sediului sindicatului ; la Cluj, unde greviştii au determinat pe soldaţi să nu execute ordinul de a deschide focul ; la Oradea, unde muncitorii au demonstrat împotriva stării de asediu, la Brăila, Constanţa, Braşov, Timişoara. Creşterea în amploare şi combativitate a luptei ceferiştilor şi petroliştilor, dîrzenia cu care au ripostat represiunilor în principalele centre feroviare şi în Valea Prahovei au stîrnit furie şi derută în rîndurile guvernanţilor care au trecut la instaurarea stării de asediu, urmată de arestarea a peste 1 600 militanţi revoluţionari, dizolvarea a numeroase organizaţii antifasciste. Muncitorii nu au cedat. Sub îndrumarea nemijlocită a organizaţiilor de partid, feroviarii de la „Griviţa“, baricadaţi în ateliere, au declanşat o nouă şi puternică grevă la 15 februarie, cerînd, odată cu revendicările economice, ridicarea stării de asediu, recunoaşterea comitetului de fabrică, eliberarea greviştilor arestaţi. O trăsătură caracteristică a luptelor muncitoreşti din februarie 1933 a constituit-o amploarea şi diversitatea acţiunilor de solidaritate ale maselor populare din întreaga ţară. Delegaţi ai întreprinderilor Malaxa, Vulcan, Herdan, Saturn, ai muncitoarelor de la Regie au luat cuvîntul la întrunirile ţinute la Atelierele C.F.R. „Griviţa“, asigurindu-i pe grevişti de sprijinul lor şi aducindu-le alimente. După reprimarea singeroasă a grevei de la Atelierele „Grivita“, in numeroase întreprinderi din Cluj, Iaşi, Galaţi, Braşov, Oradea, Paşcani, Turnu-Severin, Tg. Mureş, Buhuşi, Valea Trotuşului, Mediaş, Brăila, Valea Jiului muncitorii şi şomerii au organizat întruniri de protest, au declarat greve de solidaritate cu feroviarii, au trimis moţiuni de încurajare şi ajutoare băneşti greviştilor arestaţi. In fabrici din Reşiţa, Timişoara, Bacău, Braşov, Constanţa, Arad, Tulcea au fost arborate steaguri roşii simbolizînd cinstirea memoriei revoluţionarilor ucişi de forţele represive. Muncitorii petrolişti de la Astra Română şi Steaua Română au salutat prin intonarea Internaţionalei, în gara Cîmpina, trenurile care transportau la Doftana pe conducătorii luptelor din 1933. Maturitatea politică și capacitatea organizatorică dovedite de Partidul Comunist Român in conducerea bătăliilor de clasă din 1933 i-au sporit mult autoritatea in rîndul maselor populare, care s-au putut convinge „pe viu“ că P.C.R. reprezintă cea mai înaintată şi combativă forţă politică a ţării, exponentul intereselor fundamentale ale întregului popor, singur în măsură a-l conduce, cu preţul oricăror jertfe, în lupta de eliberare socială şi naţională, împotriva tendinţelor de fascizare a ţării. Luptele din 1933 au marcat un moment important în procesul de călire revoluţionară a partidului. In focul acestor lupte, partidul şi-a îmbogăţit experienţa politică, s-a întărit din punct de vedere organizatoric, şi-a lărgit legăturile cu masele. Asemenea unui magnet cu forţă irezistibilă, el a atras în rîndurile sale pe cei mai înaintaţi şi mai dîrji muncitori revoluţionari, consolidindu-şi baza proletară. Cea mai preţioasă concluzie desprinsă de partid a constat în Intensificarea eforturilor în vederea realizării unităţii de acţiune a clasei muncitoare, ca nucleu al coaliţiei largi a forţelor democratice şi progresiste. • Profunde implicaţii asupra vieţii social-politice In pofida sîngeroasei reprimări a acţiunilor proletariatului, a arestării şi condamnării militanţilor revoluţionari care le-au condus în diferite centre ale ţării, muncitorimea a obţinut o importantă victorie politică. Aceasta s-a concretizat în satisfacerea unora dintre principalele revendicări: ridicarea stării de asediu ; înlăturarea guvernului ultrareacţionar Vaida ; sistarea aplicării celei de-a treia „curbe de sacrificiu“ ; încetarea concedierilor ; plata pensiilor şi salariilor restante ; acordarea ajutorului de şomaj ; rechemarea din ţară a „consilierilor“ străini. In perspectiva evoluţiei istorice, eroicele lupte proletare din 1932— 1933 au constituit O RIPOSTA DIRZA DATA TENDINŢELOR DE FASCIZARE A TARII, RIDICIND PE O TREAPTA SUPERIOARA LUPTA ÎMPOTRIVA FASCISMULUI. Ca primele mari bătălii revoluţionare ce au avut loc, după instaurarea dictaturii hitleriste în Germania, luptele din februarie 1933 au avut şi o incontestabilă însemnătate internaţională, reflectînd cu vigoare hotărîrea proletariatului român de a se opune cu toate forţele barbariei fasciste. O dovedeşte de altfel puternicul lor ecou peste hotare, ca şi larga mişcare de solidaritate cu proletariatul român desfăşurată în zeci de ţări de pe toate continentele din Uniunea Sovietică, Polonia, Anglia, Franţa, pină în Argentina şi Australia. Evident, de pe alte poziţii de clasă, dar totuşi elocventă este concluzia oficiosului marelui capital francez, „Le Temps“. „Evenimentele care au sfirşit prin introducerea stării de asediu in România ar trebui să pună pe ginduri toate statele europene. Nu putem să nu subliniem faptul că mişcarea comunistă din România s-a manifestat intr-o formă atit de acută“. In perioada care a urmat, Partidul Comunist Român şi-a lărgit şi intensificat activitatea antifascistă. In rezoluţia plenarei lărgite a C.C. al P.C.R. din iulie 1933 se sublinia că „Partidul trebuie să desfăşoare larg mişcarea antifascistă, explicind maselor procesul de fascizare a României şi întărind lupta contra organizaţiilor fasciste (Garda de Fier, naziştii)“. Cerinţă cu atit mai imperioasă cu cit în decembrie 1933 legionarii l-au asasinat pe primul ministru I. G. Duca. „Feriţi-vă de oamenii sîngelui“ — avertiza Iorga, care peste cîţiva ani avea să fie şi el ucis de Garda de Fier. Sub puternica înrîurire a valului luptelor revoluţionare din 1932—1933 s-a dezvoltat procesul de maturizare politică a maselor populare, de atragere a acestora la lupta împotriva fascismului. Apar caracteristice în acest sens întemeierea, în ianuarie 1933, a Frontului Plugarilor, sub conducerea doctorului Petru Groza, organizaţie de masă a ţărănimii, cu pronunţat caracter antifascist ; crearea, în iunie 1933, a Comitetului Naţional Antifascist, în conducerea căruia activau personalităţi prestigioase ale vieţii politice şi culturale — Iorgu Iordan, Petre Constantinescu-Iaşi, Radu Cernătescu, Tudor Bugnariu, Scarlat Callimachi, Ilie Cristea, C. Motaş şi alţii. In toamna anului 1934, urmărind întărirea organizaţiei cu cadre revoluţionare provenite din rîndurile tineretului muncitoresc, Secretariatul C.C. al P.C.R. a desemnat ca reprezentant al tineretului din Capitală în comitet pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu, pe atunci în vîrstă de 16 ani. Este meritul Partidului Comunist Român că, încă de la primele manifestări ale fascismului în viaţa politică, a demascat cu vigoare esenţa sa antipopulară şi antinaţională, a acţionat stăruitor pentru unirea tuturor forţelor democratice intr-un front naţional antifascist, reuşind astfel să bareze pentru un timp ascensiunea fascismului la putere şi înrobirea ţării Germaniei naziste. Jertfele aduse de clasa muncitoare cu 45 de ani în urmă rodesc în împlinirile României socialiste. Preluînd terţa înaintaşilor, o purtăm spre noi izbînzi, sub stindardul Partidului Comunist Român. Tudor OLARU tv DUMINICA, 12 FEBRUARIE 1979 PROGRAMUL 1 8,00 Sportul pentru toţi. Gimnastica la domiciliu. 8,19 Tot Înainte ! 9,05 Şoimii patriei. 9,15 Film serial pentru copii : „Cavalerul Nigel“. Episodul 9. 9,45 Pentru căminul dumneavoastră. 10.00 Viata satului. 12.00 De strajă patriei. 12.30 Bucuriile muzicii. 13.00 Telex. 13.05 Album duminical. 15.00 Campionatele internaţionale de tenis de masă ale României. 16.45 Publicitate. 16.50 Cel mai bun continuă... Concurs de cultură generală şi pregătire multilaterală. 17.50 Film serial : „Linia maritimă Onedin". Regia : Gerald Blake. 18.40 Instantanee. O emisiune de Aristide Buhoiu. 19.00 Micul ecran pentru cei mici 19.20 1001 de seri. 19.30 Telejurnal. 19.50 Iniţiativă şi faptă comuniste. Continuitate. 20.10 Antena vă aparţine ! 21.10 Film artistic : „Aeroport ’75“. 22.50 Telejurnal. PROGRAMUL 1 10.00 Concert educativ. LUNI, 13 FEBRUARIE 1978 PROGRAMUL 1 16.00 Telex. 16.05 Teleşcoală. 16.30 Emisiune In limba maghiară. 19.00 Ciitarea României. Ediţia a II-a — faza de masă. 19.20 1001 de seri. 19.30 Telejurnal. 19.50 Panoramic. 20.20 Roman-foileton : „Pagini din Comedia umană“. Ultimul episod. 21.20 Mai aveţi o Întrebare . 21.45 Melodii de Camelia Dăscălescu, Aurel Giroveanu şi Temistocle Popa. 22.00 Cadran mondial. 22.20 Telejurnal. PROGRAMUL 2 16.30 „23 de oameni şi muntele“. 16.50 Sanie cu zurgălăi. Melodii olteneşti interpretate de Maria Ciobanu. 17.05 Cenacluri ale tineretului. 17.40 Pentru căminul dumneavoastră. 17.55 Intîlnire cu satira şi umorul. 18.30 In alb şi negru. Chico — lup... neînţeles. 19.20 1001 de seri. 19.30 Telejurnal. 19.50 Film serial pentru copil : „Cupre”. 20.15 Publicitate. 20.20 Actualitatea bucureșteană. 20.40 Seară de operă : „Fata din Vest* de Giacomo Puccini. 22.00 Reportaj TV : „Continuitate*. teatre • Teatrul Naţional Bucureşti (sala mare) : Marele soldat — 11, Căruţa cu paiaţe — 19, (sala mică) : Romulus cel Mare — 11, 15, Autobiografie — 19,30. • Filarmonica „George Enescu* (Ateneul Român) : Concert pentru elevii şcolilor generale. Dirijor : Nicolae Racu — 11. • Opera Română : Năpasta — 11, Lacul lebedelor — 19. • Teatrul de operetă : Secretul lui Marco Polo — 10,30, Văduva veselă — 19,30. • Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra* (sala Schitu Magureanu): Răceala — 10,30, Micii burghezi — 19,30, (sala Grădina Icoanei) : Tineri căsătoriţi caută cameră — 15, Anecdote provinciale — 19,30. • Teatrul Mic : Mamia posturilor — 15,30, Matca — 19,30. • Teatrul de comedie : Plicul — 10,30, Cercul de cretă caucazian — 19. • Teatrul „Nottara* (sala Magheru) : Micul infern — 10, întoarcerea fiului risipitor — 15, Patima fără sfirşit — 19,30, (sala Studio) : Gaiţele — 10,30, Oameni feluriţi — 19. • Teatrul Giuleşti : Comedie fără titlu — 10, 15, Noaptea păcălelilor — 19,30. • Teatrul evreiesc de stat : Şomaj fără rasă — 11; 19,30. • Teatrul satiric-muzical „C. Tănase“ (sala Savoy) : Salutări de la Vasile — 11; 19,30, (sala Victoria) : Camping-Boema — 16,30, Varietăţi — 19,30. • Ansamblul artistic „Rapsodia română“ : Drag mi-e cintecul şi jocul — 19,30, (la Sala Palatului) : Cintece de bucurie — 16, 19,30. • Teatrul „I. Vasilescu“ : întorşi din singurătate — 19,30. • Teatrul „Ion Creangă“ : Sficlă năzdrăvanul — 10, Nota zero la purtare — 17. • Teatrul „Ţăndărică* (sala Victoria) : Punguţa cu doi bani — 10; 12. ■ Circul Bucureşti : Iosefini şi arena magică — 16; 19,30. • Studioul de teatru al I.A.T.C. : Este vinovată Corina 7 — 15, Kean — 19,30, cinema • Rudin : EFORIE — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,15, CINEMA STUDIO — 10; 12; 14; 16; 18, 20. • Revoltă In Cosmos : SCALA — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. • Judecătorul din Bodrum : FESTIVAL — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30, MELODIA — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. • Lupta pentru Roma : VICTORIA — 9; 12,30; 16; 19,30. • Trepte pe cer : CAPITOL — 9,15; 11,30; 13,45; 16; 18,15; 20,30, FEROVIAR — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. • Ciitarea României : CENTRAL — 9,15; 12; 14,45; 17,30; 20. • Kis și „două ghiozdane" — 9,30, Imposibila poveste de dragoste — 15,30; 20, Program Disney — 11,15; 13,30; 18 ; DOINA. a Zorro : LUCEAFĂRUL — 9; 11,45; 14,45; 17; 19,45. • Acțiunea „Autobuzul" : AURORA - 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20,15, GRIVIŢA — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20,15, TOMIS — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20,15. • Iarba verde de acasă : TIMPURI NOI — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18, 20. • Castelul de nisip : BUCEGI — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20,15. • Ziua gloriei : EXCELSIOR — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20,15, MODERN — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. • Rocco şi frații săi : BUCUREȘTI — 9,15; 12,30; 16; 19,30, FAVORIT — 9,15; 12,30; 16; 19,15, PATRIA — 9; 12,30; 16; 19,30. • Comoara din lacul de argint : COTROCENI — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20,15. • Hamlet (ambele serii) — 9,45. S-a întîmplat intr-o noapte — 18,30; 20,30 : CINEMATECA. • Condurul şi trandafirul FLOREASCA — 16, 19, GIULEŞTI - 9; 12; 16; 19. • Diamantele negre : ARTA — 9. • Evadaţi din viitor : BUZEȘTI — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20,15, VOLGA - 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20.15. • împuşcături sub clar de lună : FERENTARI — 15,30; 18, 20. • Danka : FLAMURA — 9. • Scaramouche : FLAMURA — 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20,15, GLORIA — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20.15. • Alegerea ginerelui : COSMOS — 16; 18; 20. • Poruncă Întunecată : DACIA — 9; 11,15; 13,30; 16; 18; 20. • Aventurile maimuței Nuky — 16, Cel patru din fotografie — 18, 20 : DRUMUL SĂRII. • Ținutul uitat de timp : FLACĂRA — 9,15; 11,30; 13,45; 16; 18,15; 20,15. • Iarna bobocilor : PROGRESUL — 16; 18; 20. • Mark poliţistul : LIRA — 15,30; 18; 20,15, MIORIŢA — 9; 11,15; 13,30. • Hamlet : MIORIŢA — 16; 19. • Locotenentul McQ In acţiune : MUNCA — 9,30; 11,30; 13,30; 15,45; 18, 20. • Mama : PACEA — 16; 18; 20. • Rîul care urcă muntele: POPULAR - 15,45; 18. • Matriarhat : VIITORUL — 15,30; 17,45; 20. Pentru acest spectacol, Teatrul Mic din Bucureşti a obţinut la recenta ediţie a Festivalului de teatru contemporan de la Braşov (23—29 ianuarie 1978) patru din cele zece premii acordate, şi anume: — Premiul pentru cel mai bun spectacol prezentat în festival; — Premiul pentru regie, acordat regizoarei Cătălina Buzoianu ; — Premiul special al juriului, acordat actriţei Olga Tudorache pentru contribuţia artistică şi pedagogică deosebită la realizarea spectacolului ; — Premiul pentru debut acordat Rodicăi Negrea, studentă la I.A.T.C., interpreta personajului Tillie. Piesa aceasta a dramaturgului american Paul Zindel, tradusă in româneşte de Alf Adlania, evocă pe o mare întindere a ei scene atroce din viaţa unei familii azvîrlite de „soartă“ la marginea societăţii. Soarta este pentru eroinele lui Paul Zindel, desigur, şi un dat social : mizeria materială cumplită. Beatrice şi fiicele ei, Tillie şi Ruth, trăiesc în timpurile explorării tainelor atomului şi debarcării omului pe Lună, într-o atmosferă de „slum“, într-o cameră mizeră şi promiscuă ce a adăpostit cîndva o zarzavagerie. Beatrice se pierde, se agită inutil însufleţită de cîte un proiect fantast şi mai ales de ură, zvîrcolindu-se într-o imposibil de finalizat nevoie de ordine, printr-un bric abrac de vechituri îngrămădite la întîmplare, ca într-o magazie : lăzi, roţi, coşuri de nuiele, paturi prăfuite, sparte şi desfundate, gata să se prăbuşească şi să se descompună la prima atingere. (Reuşitul decor al spectacolului semnat de Mihai Mădescu sugerează foarte bine spaţiul închis, agresivitatea ori indiferenţa, dezordinea lucrurilor — ce exprima la rîndu-i starea dominantă a stăpinei familiei). Casa „familiei“ Hunsdorfer e, de asemenea, un edec al altor epave ale societăţii şi ale vîrstei înaintate — muribunzi mai mult respingători — căci singura sursă de venit este îngrijirea unor bătrini de care copiii se dispensează în grabă contra cîtorva dolari pe lună. Dar „soarta“, pentru Paul Zindel, este reprezentată mai ales (trebuie să o spunem deschis şi cu aceeaşi francheţe să recunoaştem în aceasta o limită a piesei) de zestrea biologică a eroinei, Beatrice (femeia aceasta care poartă numele suavei şi angelicei inspiratoare şi eroine a lui Dante) este tarată de nebunie. „Ţicnită“, „Zăluda“, î se spunea în tinereţe cu o cruzime care condamnă desigur si mediul. „Zăluda!“ — îi va repeta, peste ani, cu o cruzime revelatoare fiica ei, Ruth, atinsă, de asemenea, de dementă. In inima, in mintea acestei femei (interpretată admirabil de Olga Tudorache) se amestecă în chip ciudat accente admirabile de nonconformism, dar şi unele de anormală ignorare a obligaţiilor faţă de societate şi familie ; inteligenţa şi stupiditatea ; generozitatea, dar şi ura şi cruzimea (faţă de echilibrul şi forţa morală a propriei fiice, faţă de fericirea inconştientă a bătrînei Nanny, faţă de iepuraşul îngrijit de fetiţe) ; furia şi blinda resemnare ; simţul dreptăţii şi al responsabilităţii (faţă de Ruth), cel mai adesea, cu un revoltător spirit de şicană; luciditatea şi stările halucinatorii, hrănite de impulsuri — venind din inconştient, din frustrările copilăriei şi mai ales din forţa Iluziei. Atitudini aparent capricioase, dar motivate, din păcate patologic — pe care spectatorii le urmăresc, lină pe rind, cu înţelegere, milă, dar şi cu dispreţ şi revoltă şi cu acel interes mijlociu ce îl stimesc „cazurile“ ce nu vorbesc decit în parte despre condiţia umană. Din fericire, această latură sumbră, generată de caracterul limită al cazului şi de naturalismul metodei scriitorului, este echilibrată în „Efectul razelor gama asupra anemonelor“ — de o alta. Ea se dezvoltă prin intermediul personajului Tillie. Tillie este excepţia fericită, floarea rară ce creşte din mucegai. Exemplarul minunat desprins, ciudat, din aceeaşi configuraţie umană şi socială. Ea e simbolul minunii pe care o poate ascunde şi dezvălui natura, universul (vezi monologul iniţial şi cel final ce aduc în piesă o vînă poetică de vibraţie cosmică), în care Tillie se identifică cu un atom rătăcit, poate, cîndva, într-o ferigă, dar desprins poate, iniţial, din Soare. Fetiţa aceasta nedreptăţită şi împovărată de pretenţiile, excentricităţile şi de obtuzitatea propriei mame are nu numai puterea de a rezista (pe cît de lucidă şi supusă, pe atît de îndîrjită în preocupările ei), ci este, totodată, o întruchipare a vocaţiei, de nimic tulburate, a geniului ştiinţific. Mai mult decit valoarea unui text, numeroasele premii acordate „Efectului“ încununează un succes deosebit al artei spectacolului. O artă care azi, la noi, presupune nu numai „fidelă“ transpunere scenică, ci şi Interpretare, regîndire şi redistribuire de accente ideatice şi estetice, strădania unui impact cu spectatorul român de azi. In interpretarea Cătălinei Buzoianu, regizoare al cărui deosebit talent, inteligenţă pătrunzătoare şi totodată imaginativă, a cărei dăruire generoasă o situează în fruntea generaţiei de artişti afirmaţi în urmă cu un deceniu — piesa cîştigă în complexitate, gravitate şi vibraţie poetică. Mai crud şi mai înaripat, mai tonic, totodată, decît filmul inspirat după aceeaşi piesă ce a rulat pe ecranele noastre — spectacolul evocă o situaţie de extremă disperare alături de o alta de mare speranţă, luminîndu-le violent. Alternanţa motivelor, ca şi alunecările repezi de la grotesc spre sublim sînt realizate prin metafore scenice contrastante — realizate prin jocul actorilor (lucrat minuţios, elaborat în valenţele sale), prin contribuţia muzicii, prin gîndirea plastică a imaginii scenice. O imagine bogată şi complexă, conturată prin relaţiile personajelor sau prin relaţia lor cu lucrurile, dar sculptată adesea şi cu ajutorul luminii , prin dublarea replicilor cu proiecţii ce sugerează obsesii sociale, intime sau visul unor călătorii — prin spaţii astrale. Imagini care, din nou, nu „transpun“, ci orchestrează, potenţează şi adîncesc dimensiunile piesei. Olga Tudorache abordează rolul Beatricei după 25 de ani de teatru. Creaţia sa memorabilă poartă amprenta experienţei. Dar şi a talentului neobişnuit. Şi a unei alte virtuţi specifice talentului adevărat : aceea de a se nega şi desăvîrşi continuu. Căci există aici o bogăţie de nuanţe, ce susţin bogăţia de stări, atitudini, reacţii, moduri de a da replica, de a o devansa şi a sugera — mai neobişnuite chiar pentru Olga Tudorache însăşi. Există o virtuozitate a schimbării măştilor, cu tranziţii uluitoare, o variaţie a ritmurilor mişcării, există acea virtuozitate a dansului pe cunoscuta melodie din „Cabaret“ ce surprind şi cuceresc. Cine ar fi putut să ţină piept acestei mari actriţe ? Cine ar fi reuşit să-şi împartă atenţia publicului cu Olga Tudorache ? Cine ar fi putut face să prevaleze speranţa şi frumuseţea asupra singurătăţii, tristeţii şi deznădejdii ? Şi totuşi, minunea se intimplă. O face o tînără debutantă, micuţă, cu un chip angelic, care joacă încîntător copilăria cu ingenuităţile, generozităţile şi chiar micile ei cruzimi ; care joacă emoţionant de senin, sobru, lucid, calvarul suferinţei ; care joacă tulburător starea aceea de graţie pe care o au aleşii. Bucuria de „a se simţi cineva, de a fi o parte din Cosmos", bucuria de a persevera în pătrunderea tainelor naturii. Bucuria de a experimenta şi a face, prin ştiinţă, ca anemonele „să aibă două flori, tulpini uriaşe şi frunze multicolore“. Credinţa că în viitor va veni o zi cînd „după ce efectele radiaţiei vor fi mai bine cunoscute , forţa atomilor va schimba faţa întregii lumi“. Şi „unele din mutaţii vor fi bune, minunate, depăşind toate visurile noastre“. Această debutantă, care se numeşte Rodica Negrea, este — ca şi colegele ei (ce interpretează la rându-le într-un chip demn de apreciere alte două partituri : Adriana Şchiopu şi Angela Ioan) — studentă la I.A.T.C., la clasa Olgai Tudorache, care se dovedește prin aceasta si o excelentă profesoară. Am comite o mare nedreptate dacă nu am semnala in spectacolul Teatrului Mic încă o interpretare admirabilă : cea a Ioanei Ciomîrtan (Nanny) —* ce creează imaginea unei păpuşi gingaşe, de o bună dispoziţie iresponsabilă, dar cu atit mai impresionantă. Categoric, premiile de la Braşov au fost binemeritate. Categoric, forţa acestui spectacol cu „Efectul...“ urmînd opţiunii pentru „Emigranţii...“ menţine, după opinia mea, Teatrul Mic în fruntea teatrelor bucureştene. Natalia STANCU „Efectul razelor gama asupra anemonelor“ de Paul ZINDEL la Teatrul Mic O expresie a preţuirii de care se bucură creaţiile oamenilor de cultură aparţinind naţionalităţii maghiare din ţara noastră In contextul înfloririi culturii şi artei noastre socialiste realizările prestigiosului colectiv artistic al secţiei maghiare a Teatrului de stat din Tg. Mureş sînt bine cunoscute, preţuite la adevărata lor valoare de către spectatori şi critici. Operele aparţinînd creatorilor maghiari din ţara noastră se, bucură de minunate condiţii de afirmare, spectacolele înseşi fiind elocvente mărturii ale nivelului lor apreciat de un public numeros, divers, aplaudate cu căldură la sediu şi în turneele întreprinse în ţară de colectivul nostru teatral. Un asemenea turneu rodnic, primit cu multă căldură de public, a avut loc cu spectacolul „Bocet vesel“ de Sütő András. Nepieritoare impresie pentru spectator ; consolidare a crezului profesional pentru specialist ; semnificativă experienţă — în contactul cu publicul din Valea Jiului — pentru secţia maghiară a teatrului tirgumureşan , iar pentru noi toţi — atestare a posibilităţilor de a se îmbina responsabilitatea mesajului, cu ineditul expresiei. Mesajul din „Pentru un fir de praf rătăcitor“, de Sütő András — plin de miez, şi adresat unor mase largi — s-a închegat în genul comediei populare şi, pe planul scenelor şi al textului, este purtătorul unei încărcături de filozofie populară cu caracter aforistic. Din „izvorul curat“ al teatrului, al jocurilor populare de carnavalatit de expresive şi atît de proaspete încă şi azi, s-au inspirat, pe urmele autorului piesei, regizorii Harag György şi Hunyadi András, punînd în scenă cu multă imaginaţie comedia satirică populară a lui Sütő, într-o modalitate ţinută sub semnul acestui univers stilistic. Ei i-au determinat pe actori să adopte o interpretare susţinută, cu implicarea celor mai moderne mijloace de expresie scenică. Toate acestea au un efect cu atit mai frapant, cu cît — menţinindu-se în spiritul Turneul Teatrului de stat din Tg. Mureş cu piesa „BOCET VESEL“ de Sütő ANDRAS piesei — spectacolul cu temă antimistică îmbracă tocmai masca originală a carnavalului păgîn spre a „înmormînta“ „victimele“ deformării morale — „oameni-membre“ şi „oameni-unealtă“, după cum le spune autorul acestor marionete „fără măduvă“, lipsite de voinţă, produse ale unei false conştiinţe, ale samavolniciei, Îngustimii şi Ignoranţei. Deşi Bocet vesel continuă organic linia majoră a literaturii lui Sütő Andras (marcată prin comediile anterioare, prin bine cunoscutul roman-jurnal „Un leagăn pe cer“ şi prin cele două mari drame istorice : „Floriile unui geambaş“ şi „Steaua pe rug“), regia recentei sale lucrări dramatice a marcat — tocmai prin factura sa neobişnuită — o nouă „cotitură“ stilistică atit în evoluţia lui Harag, cit şi în a lui Hunyadi. Cei doi colaboratori au găsit un limbaj scenic de mare expresivitate şi creează pe scenă atmosfera şi spiritul obiceiurilor populare : esenţialmente satiric, jucăuş şi glumeţ, dar punînd întotdeauna degetul pe rană, la modul cu adevărat popular. Datorită celor doi coregizori, nu numai textul, dar şi imaginea scenică înseamnă aici comunicare, accent, verdict. Spectacolul trăieşte într-un anume stil al Commediei dell’ Arte, adăugindu-i-se izurile „de acasă“ ale culorii locale (scenografia : Anna Tamás). Momentele coregrafice carnavaleşti, studiate cu maestrul de dans Lörincz Lajos, au accentuat ingeniozitatea jocului, spiritul folcloric lipsit de fioritură, precăderea funcţionalităţii asupra ilustrativismului şi „impestriţării“. Tar László — distins actor tirgumureşan, care la recentul Festival de teatru contemporan de la Braşov a luat pentru creaţia din „Bocet vesel“ unul din premiile pentru cea mai bună interpretare a unui rol masculin — satirizează un trăsături masive figura de ţăran tragicomic, rob unor ambiţii înguste, care este FÜgedes, lezat în setea sa de putere şi ispitit apoi de predicator. Artistul emerit Lohinszky Loránd foloseşte variate mijloace ale jocului grotesc, pentru a învălui personajul falsului predicator cu toată gama demagogiei şi a slăbiciunilor sale rizibile. In rolul văduvei cam trecute, Szabó Duci întruchipează toată ipocrizia bigotismului. Mózes Erzsébet si Ferenczy István îşi rezolvă pe un ton de glumeaţă tachinerie frumoasa idilă concepută in genul poveştii populare. Un ritm vioi, multă dinamică i se imprimă spectacolului prin nenumăratele scene comice cu cele cinci fete de măritat ale lui Fügedes, concepute aici în maniera corului (Mózes Erzsébet, Farkas Ibolya, Ingeborg Adleff, Borbáth Ottilia, Bálint Márta). Turneul întreprins de teatrul tirgumureşan in Valea Jiului (Petroşani, Lupeni, Hunedoara, precum şi la Călan, Deva, Alba Iulia) s-a bucurat de o caldă primire din partea spectatorilor. La Petroşani şi Lupeni, întilnirile cu publicul, organizate după spectacol, au prilejuit formularea exactă a opiniilor şi a judecăţilor de valoare, cît se poate de juste, venite din partea spectatorilor. Metz KATALIN Olga Tudorache şi elevele sale în spectacolul cu piesa „Efectul razelor gama asupra anemonelor" la Teatrul Mic Cu prilejul împlinirii unui secol (în 1975) de la înfiinţare, Academia Mexicană a crezut că evenimentul trebuie sărbătorit şi într-un mod ştiinţific propriu-zis, şi anume prin publicarea unui concurs pentru o lucrare cu o temă de lingvistică hispanică. La concurs s-au prezentat 21 de lucrări, bineînţeles nesemnate in sens strict, cu numele autorilor, toate din „lumea nouă“, cu o singură excepţie, aceea a patru tineri hispanişti români : Marius Sala, Dan Munteanu, Valeria Neagu şi Tudora Şandru-Olteanu, de la Institutul de lingvistică din Bucureşti. (Primul este şeful sectorului de lingvistică romanică). Premiul, în valoare de 4 000 de dolari, a fost decernat tocmai acestor candidaţi din „lumea veche“, evident pentru meritele cu totul remarcabile ale lucrării, publicată de curînd, în limba spaniolă, sub titlul El léxico indigena del espanol americano, de Editura Academiei Republicii Socialiste România in colaborare cu Academia Mexicană (Bucureşti 1977 , 197 p.). Dintre celelalte lucrări prezentate la concurs, trei, şi anume una mexicană, alta argentiniană şi a treia americană de nord, au primit cîte o „menţiune“. Deoarece am folosit mai sus cuvîntul „merite“ (şi încă „remarcabile“), trebuie să arăt, pe scurt, în ce constau ele, chiar dacă mă adresez cu această recenzie unui public foarte larg. Meritul principal este de natură metodologică. Studii, mai cu seamă sub formă de dicţionare, consacrate vocabularului autohton din spaniola americană, există foarte multe. Nici unul nu procedează însă metodic, nu ţine, adică, seamă, dacă cuvintele în discuţie se mai întrebuinţează sau nu astăzi, dacă ele există numai în limba ţării studiată în lucrarea respectivă etc. O singură lucrare de acest fel, şi aceasta cu autor tot european (spaniolul M. Lope Blanch, stabilit de multă vreme în Mexic), aplică un număr de criterii strict ştiinţifice, după care s-au condus, în parte, dezvoltîndu-le şi amplificîndu-le, compatrioţii noştri. De altfel, aceste criterii şi altele asemănătoare ca rigoare metodologică sunt in momentul de faţă un bun oarecum comun al cercetătorilor cu pregătire modernă temeinică. Mă opresc din fugă la unul singur, cel mai important dintre toate, după părerea mea, întrucît din el pornesc toate celelalte. Este vorba de locul pe care îl ocupă un indigenism, adică un cuvînt din limbile autohtone, în ansamblul vocabularului spaniolei americane, deci nu în acela al unei singure țări sau a două, trei dintre ele. Tot atît de importantă, dacă nu chiar mai importantă, este aplicarea practică, la obiect, cum se zice, a criteriilor. Pentru aceasta se cere meticulozitate și precizie, adică acribie, cu un termen consacrat de mult în lingvistică și filologie. Concluziile la care au ajuns autorii sunt extrem de interesante nu numai prin clarificarea oarecum definitivă a problemei, ci și din punct de vedere teoretic, mai general, în sensul că ele pot, aș spune trebuie, să servească de model în cercetări asemănătoare, care se ocupă de elementul autohton în orice limbă. Ele sunt, în esență, următoarele : numărul indigenismelor din lexicul spaniolei americane este redus ; există un „nucleu“, alcătuit din cuvintele care satisfac toate criteriile stabilite ca repere de apreciere ; în cadrul acestui nucleu se constată existenţa altuia mai restrâns, care ocupă primul loc în scara vitalităţii indigenismelor. Ele constituie o particularitate a lexicului spaniolei americane, «dar nu ca un factor care, prin importanta lui calitativă și cantitativă, să transforme spaniola americană Intr-un idiom diferit de spaniola peninsulară» (p. 172). O lucrare românească de hîspanistîcă ------ Iorgu IORDAN ----- SÂNTEIA — duminică 12 februarie 1978 — " CRONICA TEATRALĂ " — Din scurta prefaţă a cărţii aflăm (cei care nu ştiu încă) un lucru mai important chiar decît lucrarea premiată, acela că la Institutul de lingvistică din Bucureşti se studiază spaniola americană in toate sectoarele ed. Un prim volum (circa 1 000 de pagini scrise la maşină) este în momentul de faţă gata să vadă lumina tiparului în Columbia. Succesul prezentat aici este numai cel mai spectaculos, prin existenţa lui sub forma unei cărţi pe plan internaţional, dar nu singurul în domeniul hispanisticii româneşti, care are, legal, o vechime de numai două decenii. Catedra de spaniolă a fost re-creată, pe baze noi, în 1957 şi a dat totuşi roade vrednice de laudă, cum am arătat acum citeva luni într-un articol din „România literară“. Cu atît mai mult se impune încurajarea puţinilor cercetători (pină nu de mult, ei erau ceva mai numeroşi) în munca lor de „descoperire“, şi nu totdeauna exclusiv pentru noi românii, a unor aspecte puţin sau greşit cunoscute ori cu totul necunoscute, ale limbii lui Cervantes transplantată în „lumea nouă“ acum aproape o jumătate de mileniu.