Scînteia, martie 1979 (Anul 48, nr. 11360-11386)
1979-03-01 / nr. 11360
PAGINA 4 I Principalul eveniment politic al acestei perioade l-a constituit, desigur, PLENARA COMITETULUI CENTRAL AL P.C.R. care, pe baza analizei exigente a succeselor dobîndite în realizarea planului pe 1978, precum și a neajunsurilor manifestate, a adoptat măsuri de o deosebită însemnătate pentru realizarea obiectivelor stabilite de Congresul al XI-lea şi Conferinţa Naţională ale partidului. Cuvintarea rostită in încheierea lucrărilor plenarei de tovarăşul Nicolae Ceauşescu a înarmat colectivele de oameni ai muncii din industrie şi agricultură, organele şi organizaţiile de partid cu un program concret de acţiune menit să asigure îndeplinirea in condiţii optime a prevederilor planului în acest an hotărîtor al cincinalului. Ca principale sarcini in acest sens au fost enunţate : înfăptuirea zi de zi a planului producţiei fizice, în structura sortimentală prevăzută ; realizarea integrală a planului de export şi recuperarea în cel mai scurt timp a restanţelor din anul trecut ; folosirea cu maximă eficienţă a forţei de muncă şi a resurselor materiale ; darea în funcţiune a capacităţilor de producţie restante şi a celor planificate pentru 1979. Aceste direcţii de acţiune s-au afirmat, deopotrivă, ca obiective prioritare ale întrecerii socialiste, precum şi ca teme majore dezbătute în adunările generale ale OAMENILOR MUNCII din industrie, construcţii, transporturi, agricultură, principalele foruri de conducere colectivă în unităţile economice, ilustrind creşterea continuă a participării clasei muncitoare, a ţărănimii, a tuturor oamenilor muncii la rezolvarea treburilor obşteşti. Prezenţa tovarăşilor din conducerea partidului la numeroase adunări generale a reflectat, o dată mai mult, atenţia deosebită acordată de partid continuei dezvoltări a democraţiei socialiste, promovării autoconducerii şi autogestiunii muncitoreşti. Cea mai pregnantă mărturie au constituit-o în acest sens VIZITA DE LUCRU ŞI PARTICIPAREA TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU LA ADUNAREA GENERALA A OAMENILOR MUNCII DE LA ÎNTREPRINDEREA „23 AUIGUST“ DIN CAPITALA. Dobindind, prin sarcinile majore şi concluziile subliniate, semnificaţii de ordin general, importante in cel mai înalt grad pentru colectivele tuturor unităţilor industriale, cuvintarea rostită cu acest prilej de secretarul general al partidului a avut drept idee fundamentală călăuzitoare necesitatea îmbunătăţirii calitative a întregii producţii industriale, ca o condiţie esenţială a sporirii eficienţei economice, a accelerării dezvoltării economico-sociale a ţării. Pe baza analizei aprofundate a cerinţelor obiective impuse de afirmarea plenară a revoluţiei tehnico-ştiinţifice, au fost definite ca direcţii majore de acţiune în larga „ofensivă pentru modernizarea economiei, pentru o calitate superioară“ — obţinerea unui înalt randament al muncii ; îmbunătăţirea organizării producţiei ; extinderea mecanizării şi automatizării ; folosirea raţională a forţei de muncă şi creşterea productivităţii prin trecerea pe scară largă la lucrul simultan la mai multe maşini ; continua înnoire a produselor şi tehnologiilor prin compararea lor cu cele mai bune rezultate dobîndite peste hotare, ast-fel încît să devină competitive pe plan internaţional ; reducerea substanţială a consumurilor de materii prime, materiale, combustibil şi energie. Corespunzător măsurilor adoptate de plenara C.C. al P.C.R., din iniţiativa tovarăşului Nicolae Ceauşescu, cu privire la îmbunătăţirea conducerii şi planificării unitare a agriculturii, luna februarie a marcat începutul unor noi şi profunde transformări revoluţionare in conducerea şi organizarea acestei ramuri de bază a economiei, menite să pună in concordanţă dezvoltarea bazei tehnicomateriale, condiţiile noi ale agriculturii, cu cadrul organizatoric, să asigure o conducere unitară a tuturor sectoarelor agriculturii. In acest context s-a înscris CONSTITUIREA CONSILIILOR UNICE AGROINDUSTRIALE care, asigurind integrarea tot mai profundă a activitaţii de producţie şi economice a unităţilor agricole de stat şi cooperatiste, creează condiţiile pentru folosirea cu maximă eficienţă a pământului, mijloacelor tehnice şi forţei de muncă, accelerarea proceselor de concentrare şi specializare a producţiei agricole, valorificarea marilor posibilităţi de sporire a producţiei de care dispune agricultura noastră. Primul examen aflat în faţa consiliilor unice agroindustriale il vor prilejui pregătirea şi desfăşurarea CAMPANIEI AGRICOLE DE PRIMĂVARA. Concentrîndu-si eforturile spre mobilizarea la lucru a tuturor locuitorilor satelor, statornicirea pretutindeni a unui climat de ordine si disciplină, solutionînd operativ aspectele variate privitoare la organizarea și coordonarea întregii activități productive, utilizarea maşinilor agricole, aprovizionarea cu semințe şi îngrășăminte chimice, consiliile unice agroindustriale și sectoarele unice de mecanizare create în cadrul lor vor pune temelii trainice unei recolte bogate in 1979. Un moment de amplă rezonanţă l-a constituit, în ultimele zile, INMINAREA DE ÎNALTE DISTINCŢII DE CĂTRE TOVARĂŞUL NICOLAE CEAUŞESCU UNOR VECHI MILITANŢI AI MIŞCĂRII NOASTRE MUNCITOREŞTI, expresie a înaltei preţuiri a activităţii lor pline de abnegaţie desfăşurate în anii ilegalităţii şi a aportului la făurirea orinduirii socialiste. După cum se arăta în cuvintarea rostită cu acest prilej de secretarul general al partidului, este o datorie de onoare a comuniştilor ca — paralel cu cultivarea sentimentelor de stimă şi recunoştinţă faţă de cei ce nu au şovăit să înfrunte cele mai grele încercări în asprele bătălii pentru victoria cauzei revoluţiei — să militeze fără preget pentru sădirea,in rindurile întregului popor şi îndeosebi ale tineretului, a spiritului revoluţionar care a caracterizat întotdeauna activitatea militanţilor partidului nostru. Preocuparea constantă a partidului privind perfecţionarea continuă a cadrului legislativ, astfel ca acesta să corespundă pe deplin cerinţelor progresului multilateral al societăţii noastre, a fost din nou reliefată de ŞEDINŢA CONSILIULUI DE STAT, pe a cărei ordine de zi s-a aflat adoptarea unui mare număr de decrete referitoare la mai buna reglementare a activităţii în cele mai diverse sfere ale vieţii sociale, de la controlul provenienţei unor bunuri dobîndite ilicit sau normarea stocurilor de mărfuri in comerţul cu ridicata, pină la ratificarea unor acorduri şi convenţii internaţionale. In contextul preocupărilor statornice ale partidului privind îmbunătăţirea calitativă a activităţii în toate sferele vieţii economico-sociale s-a înscris ŞEDINŢA COMITETULUI POLITIC EXECUTIV AL C.C. AL P.C.R. Intr-un tot armonios se îmbină ansamblul măsurilor stabilite privind creşterea gradului de utilizare a maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor, ca o condiţie a reducerii cheltuielilor de producţie şi creşterii eficienţei economice ; îmbunătăţirea calităţii produselor, precum şi a serviciilor către populaţie; aprovizionarea acesteia în cele mai bune condiţii, respectindu-se riguros legea privind stabilirea preţurilor şi tarifelor ; aprobarea proiectului de decret pentru aplicarea unor prevederi ale Legii retribuţiei. Concludente pentru acţiunea perseverentă desfăşurată de conducerea partidului pentru adîncirea continuă a democraţiei noastre socialiste sînt Hotărîrea Comitetului Politic Executiv referitoare la îmbunătăţirea îndrumării şi controlului de către partid a activităţii organelor de securitate şi miliţie spre a asigura stricta respectare a legalităţii, a normelor eticii şi echităţii socialiste, precum şi sublinierea imperativului aplicării consecvente de către toate unităţile economice şi sociale a prevederilor Hotărîrii şi Legii privind rezolvarea propunerilor, Sesizărilor, declaraaţiilor şi cererilor oamenilor muncii — important element constitutiv al cadrului instituţional de participare activă a maselor largi populare la conducerea societăţii. Paralel cu eforturile pentru realizarea sarcinilor construcţiei socialiste, partidul şi statul nostru au desfăşurat şi în cursul lunii încheiate o intensă activitate pe plan internaţional. Preocuparea neabătută a politicii noastre externe pentru DEZVOLTAREA ŞI APROFUNDAREA RELAŢIILOR DE PRIETENIE, SOLIDARITATE ŞI COLABORARE CU TOATE ŢĂRILE SOCIALISTE şi-a găsit o expresie concludentă în vizita de prietenie întreprinsă de secretarul general al P.C.R., preşedintele Republicii, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, împreună cu tovarăşa Elena Ceauşescu, in Republica Populară Bulgaria, la invitaţia tovarăşului Todor Jivkov, înscriindu-se in practica curentă, sistematică, a schimburilor de vizite, noua intîlnire la nivel inait — asa cum a apreciat Comitetul Politic Executiv al C.C. al P.C.R. — a mis în evidenţă profunzimea raporturilor de prietenie si bună vecinătate românobulgare, a relevat dorinţa comună, reciprocă, de intensificare a acestor relaţii, a dat noi impulsuri colaborării economice, tehnico-ştiinţifice si in alte domenii. Pe aceeaşi linie de preocupări se înscrie vizita in U.R.S.S. a ministrului afacerilor externe al României, in cursul căreia a fost reafirmată hotărirea ambelor ţări de a extinde şi adinei relaţiile româno-sovietice în domeniile politic, economic, tehnico-ştiinţific, cultural şi in alte domenii, potrivit înţelegerilor realizate la intilnirile dintre tovarăşii Nicolae Ceauşescu şi L. I. Brejnev, conţinutului Declaraţiei comune semnate la Bucureşti in noiembrie 1976. Totodată, vizita delegaţiei Consiliului Naţional al Femeilor din România in R. P. Chineză a constituit un nou prilej de reliefare a colaborării prietenești româno-chineze. In cursul lunii încheiate, politica României de AMPLIFICARE A RELATIILOR CU STATELE IN CURS DE DEZVOLTARE, CU TOATE TARILE LUMII, FARA DEOSEBIRE DE ORÎNDUIRE SOCIALA, in spiritul coexistentei paşnice, si-a găsit expresie in primirea de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu a unor reprezentanţi ai guvernelor, cercurilor politice şi de afaceri din Liban, Burundi, Marea Britanie, în convorbirile economice purtate la Londra şi Atena de reprezentanţii părţii române în respectivele comisii mixte guvernamentale de colaborare economică şi în alte contacte şi întilniri, demonstrînd voinţa comună de a intensifica şi diversifica relaţiile bilaterale, corespunzător avantajului reciproc, cerinţelor destinderii şi colaborării internaţionale. Linia consecventă a P.C.R. de DEZVOLTARE A COLABORĂRII CU TOATE PARTIDELE COMUNISTE ŞI MUNCITOREŞTI, CU PARTIDELE SOCIALISTE ŞI SOCIALDEMOCRATE, CU MIŞCĂRILE DE ELIBERARE NAŢIONALA, CU FORŢELE DEMOCRATICE ŞI PROGRESISTE DE PRETUTINDENI s-a concretizat în această lună într-un şir de manifestări semnificative, între care vizita unei delegaţii de partid in Elveţia, la invitaţia Partidului Muncii, în Franţa, la invitaţia Partidului Socialist, in întîlnirile delegaţiei cu membri ai conducerii Partidului Comunist Francez ; participarea la Congresul Partidului Progresului şi Socialismului din Maroc ; mesajul Comitetului Central al P.C.R. către Congresul P.C. din Irlanda — tot atitea prilejuri de a afirma hotărîrea fermă a partidului nostru de a face totul pentru întărirea solidarităţii ca si intre toate forţele revoluţionare, progresiste, iubitoare de pace. Această cerinţă a devenit mai imperioasă ca oricînd în SITUAŢIA INTERNAŢIONALA ATIT DE COMPLEXA şi care s-a complicat si mai mult in cursul acestei luni — prin manifestările sub diferite forme ale politicii de forţă, persistenta unor vechi focare de încordare si conflict si apariţia altora noi, cu implicaţii deosebit de serioase şi riscuri grave pentru pacea si securitatea internaţională. O profundă mihnire şi îngrijorare au produs in rindurile poporului român, ca şi ale opiniei publice progresiste de pretutindeni, situaţia din Indochina, marcată de agravarea conflictului chino-vietnamez, în urma pătrunderii trupelor chineze pe teritoriul vietnamez, cit şi de conflictul dintre Vietnam şi Kampuchia. Faţă de aceste evenimente atît de tragice, România, acţionînd în spiritul relaţiilor de statornică prietenie cu popoarele respective, a subliniat că nimic nu poate justifica recurgerea la forţă şi s-a pronunţat ferm pentru încetarea oricăror acţiuni militare, pentru retragerea neîntîrziată a trupelor străine in interiorul graniţelor naţionale şi soluţionarea diferendelor pe cale paşnică, prin tratative, aşa cum cer interesele păcii şi stabilităţii in această regiune, ale prestigiului socialismului, ale destinderii şi securităţii in întreaga lume. Situaţia internaţională a fost, de asemenea, afectată şi de evoluţiile negative din alte regiuni ale lumii. Astfel, în Cornul Africii, la frontiera dintre Uganda şi Zambia, la frontiera dintre R.D.P. Yemen şi R.A. Yemen, în Ciad, au avut loc în această lună răbufniri ale unor conflicte, mai vechi sau mai noi. Or, actele de forţă, confruntările militare nu numai că nu aduc nici un fel de rezolvări problemelor deschise, dar complică şi mai mult lucrurile, aduc grave prejudicii cauzei independenţei şi dezvoltării libere a popoarelor respective, sporesc încordarea internaţională, periclitind pacea şi securitatea generală. Iată de ce raţiunea reclamă, ca un imperativ categoric, eliminarea definitivă a forţei ca modalitate de soluţionare a conflictelor interstatale, recurgerea la tratative politice, singura cale in stare să asigure reglementarea constructivă a problemelor nesoluţionate, dezvoltarea economico-socială, asigurarea independenţei naţionale şi a păcii. însemnătatea CAII TRATATIVELOR este concludent evidenţiată de paşii intreprinşi spre restabilirea dialogului intre Nord şi Sud pentru reunificarea Coreei. In urma iniţiativei luate de Republica Populară Democrată Coreeană prin Declaraţia din 23 ianuarie a Comitetului Central al Frontului Democratic pentru Reunificarea Patriei, s-a realizat intilnirea de la Panmunjon, de la 17 februarie, a reprezentanţilor celor două părţi — întilnire apreciată ca un „prim pas important pe calea înfăptuirii idealului naţional“, însuşi faptul că cele două părţi au luat loc in jurul aceleiaşi mese, că, în pofida unor deosebiri de păreri, s-a stabilit data următoarei reuniuni, atestă că dialogul se dovedeşte util, puţind duce la soluţionarea unui grup de probleme din cele mai complicate ale vieţii internaţionale. In acelaşi sens, poate fi menţionată reluarea negocierilor dintre Egipt, Israel si S.U.A. în vederea perfectării înţelegerilor la care s-a ajuns, în cursul primei faze de negocieri, intr-un sir de probleme. Fireşte, aşa cum a susţinut permanent si cum a reafirmat si recent tovarăşul Nicolae Ceauşescu, România consideră că, in actualele condiţii, este necesar să se acţioneze cu toată hotărîrea pentru o soluţie globală, care să ducă la retragerea Israelului din teritoriile arabe ocupate în 1967, precum şi soluţionarea problemei poporului palestinean, inclusiv prin constituirea unui stat palestinian independent. In legătură cu aceasta, devine necesar să se ajungă la reluarea conferinţei de la Geneva sau la o altă reuniune internaţională, cu participarea tuturor părţilor interesate, inclusiv a Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei — numai astfel putîndu-se ajunge la o pace justă şi trainică, bazată pe respectul independenţei şi integrităţii teritoriale a tuturor statelor din zonă. Un şir de alte probleme cardinale care confruntă omenirea au fost abordate in cursul acestei luni în diferite reuniuni internaţionale : DEZARMAREA, în cadrul noului Comitet pentru dezarmare de la Geneva ; continuarea procesului de edificare a SECURITĂŢII EUROPENE, la reuniunea consacrată colaborării in zona Mării Mediterane, care-şi desfăşoară lucrările în capitala Maltei, La Valetta , NOUA ORDINE ECONOMICA INTERNATIONALA la reuniunea ministerială a ţărilor membre ale „Grupului celor 77“, care s-a desfăşurat la Arusha (Tanzania). Evoluţia evenimentelor din Iran a dus în cursul acestei luni la instaurarea unui guvern provizoriu, sub conducerea căruia se desfăşoară in prezent eforturi pentru normalizarea situaţiei in diferite sectoare unde activitatea a fost multă vreme paralizată. S-a hotărit, de asemenea, organizarea unui referendum din cadrul căruia cetăţenii să se pronunţe asupra viitoarei forme de guvernămînt a ţării. Apreciind că problemele din Iran sunt probleme de ordin intern, care trebuie soluţionate de poporul iranian, fără nici un amestec din afară, România recunoaşte guvernul provizoriu al Iranului şi işi exprimă convingerea că relaţiile prieteneşti de conlucrare româno-iraniene vor continua să se dezvolte o convingere pe deplin împărtăşită, după cum se specifică în telegrama de răspuns , a primului ministru al Guvernului Revoluţionar Islamic Provizoriu al Iranului. In ţările capitaliste dezvoltate, în pofida încercărilor de relansare a activităţii productive, au continuat şi in cursul lunii încheiate să persiste fenomenele de criză economică — in special şomajul şi inflaţia — un factor de accentuare a lor constituindu-i sporirea suplimentară a preţurilor produselor petroliere. In S.U.A., Franţa şi alte ţări au fost anunţate măsuri energice de reducere a consumului de combustibil şi energie. In urma unor proiecte de rentabilizare, elaborate de Comisia Executivă a Pieţei comune, într-un şir de ţări vesti-europene au fost luate măsuri de închidere a unor uzine siderurgice, deschizindu-se astfel perspectiva unei sporiri considerabile a şomajului — ceea ce a dat naştere unei ample mişcări sociale. In legătură cu aceasta, se cuvine subliniat că fenomenele de instabilitate economică se îmbină cu cea politică. In Italia, criza de guvern nu a fost încă soluţionată, dar, ca un fenomen nou in viaţa politică a ţării, pentru prima oară în perioada postbelică, a fost desemnat să formeze guvernul o personalitate ce nu aparţine partidului democrat-creştini, în Spania, alegerile ce au loc astăzi au fost precedate de o intensă campanie electorală avînd ca principale subiecte consolidarea cursului nou, democratic, asanarea situaţiei economice, combaterea terorismului. Este semnificativ că în toate aceste ţări se fac auzite tot mai multe voci care se pronunţă pentru destindere, coexistenţă paşnică, relaţii economice cit mai largi între toate statele, ca modalităţi primordiale, atit pentru ieşirea din criză, cit şi pentru asigurarea păcii, in care sunt interesate toate popoarele. Ca şi pînă acum, evenimentele lunii încheiate arată că, intr-o situaţie internaţională complexă şi complicată, România socialistă se manifestă atît prin politica sa internă, cit şi prin cea externă, ca un factor activ de pace, stabilitate şi colaborare internaţională , ceea ce îi sporeşte prestigiul şi autoritatea pe arena mondială. Ion PINTINARU Tudor OLARU CRONICA LUNII FEBRUARIE .. ■»■■■«■»■■! — — -■■■■«PUI ■■■ I imww internă şi internaţională ii i'iih i i ilYii ii M I li i I l I..linn-.... .. I ......I I III Avem in faţă o importantă — şi mai demult aşteptată — apariţie editorială : „Enciclopedia istoriografiei româneşti“, tipărită sub auspiciile Editurii ştiinţifice şi enciclopedice. Eveniment editorial — prin conţinutul lucrării, ca şi prin viziunea problematicii, cuprinsă în judecata profundă a tovarăşului Nicolae Ceauşescu din motoul cu care se deschide lucrarea, şi anume : idealurile de libertate, unitate şi dreptate socială ale poporului le-au înţeles şi le-au cultivat toţi istoricii români cu gindire înaintată. Această idee i-a călăuzit pe autori în tot ce se cuprinde în cele 470 de pagini ale enciclopediei. Lucrarea, potrivit mărturisirii coordonatorului ştiinţific, prof. Ştefan Ştefănescu, înfăţişează gîndirea istorică din momentul afirmării ei şi îmbrăţişează întreg teritoriul românesc. Concepţie fără îndoială justă, ca şi aceea ce stă la teritorul arhitecturii lucrării — împărţită în 6 capitole mari în care sunt prezentate pe rînd personalităţi, instituţii, izvoare, instrumente de lucru, periodice, sinteze. Cea mai bogată dintre secţiunile cuprinse în enciclopedie — lucru pe deplin explicabil — este aceea a personalităţilor, în care sunt înfăţişate microbiografiile a circa o mie de istorici (dar şi a unor cercetători din domeniile istoriei artei şi literaturii, ştiinţei şi tehnicii, medicinei etc.), o scurtă caracterizare a activităţii ştiinţifice a fiecăruia, bibliografia selectivă a lucrărilor elaborate şi bibliografia referitoare la istoricul respectiv. Se realizează astfel o amplă frescă a dezvoltării ştiinţei istorice româneşti. Iar faptul că mai multe sute de cercetători îşi desfăşoară activitatea astăzi atestă puternica înflorire a acestei discipline ştiinţifice în anii socialismului, fertila înmurire exercitată şi în acest domeniu de concepţia materialismului dialectic şi istoric. Aşa cum este bine cunoscut, merite excepţionale in avîntul cercetării istoriografice româneşti revin secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, fapt relevat şi în articolul ce-i este consacrat. Sunt subliniate aici preţuirea pe care preşedintele României o acordă istoriei, înţeleasă ca un izvor de înţelepciune acumulată secole de-a rindul, care trebuie studiat şi cunoscut în profunzime tocmai pentru a înţelege prezentul în dimensiunile lui reale şi a făuri conştient viitorul şi, totodată, contribuţiile sale remarcabile la îmbogăţirea şi dezvoltarea cutezătoare a teoriei istoriei, la analiza unor evenimente şi momente de mare însemnătate din trecutul patriei, contribuţii de deosebită valoare ştiinţifică in care se regăsesc însuşirile proprii gindirii tovarăşului Nicolae Ceauşescu — spiritul creator potrivnic închistării şi dogmatismului, larga deschidere către nou, capacitatea de sinteză, simţul perspectivei istorice. Un larg interes prezintă secţiunea „Instituţii“, care cuprinde date despre asociaţiile, societăţile şi instituţiile cu contribuţii la progresul istoriografic, din secolul trecut şi pînă astăzi. Reies, din această secţiune, numărul mare şi însemnătatea cultural-ştiinţifică a instituţiilor din trecut şi mai ales a celor din zilele noastre. Aceeaşi apreciere se poate formula şi despre secţiunea „Izvoare“, care cuprinde marile colecţii de mărturii istorice de toate categoriile: diplomatice, narative, juridice, legislative, genealogice, epigrafice. (lipsesc cele memorialistice). Rezultă nu numai preocuparea insistentă, dar si marile realizări in acest domeniu, ce înscriu istoriografia românească cu cinste in marea mișcare arheografică europeană. Foarte utile sunt secţiunile „Instrumente de lucru“ (bibliografii, cataloage, dicţionare de dregători, indici cronologici, inventare arhivistice, îndrumătoare, repertorii etc.) şi „Periodice“ (care înmănunchează, într-o succesiune cronologică, reviste din trecut şi de astăzi). „Enciclopedia istoriografiei româneşti“ se încheie cu secţiunea „Sinteze“, cuprinzînd mai vechi lucrări ale unor mari istorici români şi din rândul naţionalităţilor conlocuitoare, ca şi pe cele contemporane în limba română, şi în limbi străine, oferind posibilitatea cunoaşterii evoluţiei societăţii de pe teritoriul ţării noastre. O lucrare de acest gen şi de această cuprindere, ca şi alte lucrări de acest fel nu este — şi era greu să nu fi fost — lipsită şi de unele neajunsuri. De întindere inegală, in general, in raport cu însemnătatea ştiinţifică a celui caracterizat, tabletele distonează prin tonul aprecierilor — unele mai sobre şi exacte, altele folosind un limbaj „baroc“, cu floricele. Nu s-a aflat, la această primă ediţie, modalitatea pe baza căreia judecăţile de valoare să opereze cu etaloane sau „măsuri“ identice ori asemănătoare (de altfel, colectivul de autori şi colaboratori numără nu mai puţin de 22 de membri deosebiţi din multe puncte de vedere ; un treacăt fie spus, 14 sunt din Bucureşti, 8 din Cluj, nici unul din Iaşi sau din alte centre academice şi universitare). Se pare că a lipsit şi un criteriu ferm potrivit căruia să fie incluşi diferiţi autori decedaţi sau in viaţă, răminind în afara lucrării unii cercetători valoroşi. Cu un anume discernămînt trebuie privite si bibliografiile de la sfirşitul fiecărei tablete despre istorici, uneori lipsind din acestea studii şi chiar lucrări mai ample, de sine stătătoare. In ansamblu, „Enciclopedia istoriografiei româneşti“ este o lucrare meritorie şi deosebit de utilă. Mai întîi, pentru că ea contribuie la cunoaşterea marilor eforturi şi realizări ale cercetătorilor în domeniul istoriei şi al altor ştiinţe înrudite. In al doilea rind, pentru că pune la indemîna tuturor celor ce se ocupă cu cercetarea in domeniul istoriei şi al altor ştiinţe social-umaniste un instrument preţios de lucru. Si nu in ultimul rind. „Enciclopedia“ este o amplă frescă, o oglindă generală a unui important capitol din istoria civilizaţiei româneşti. Acad. Ştefan PASCU ■IOTE DE LECTURĂ m ' ' „ENCICLOPEDIA ISTORIOGRAFIEI ROMÂNEŞTI“ cinema • O simplă problemă de timp : SALA PALATULUI — 17,15; 20, SCALA — 15; 17.30; 20, FESTIVAL — 15, 17; 19, 21. • Masca de apă : LUCEAFĂRUL — 15; 16,45; 18,45; 20,30, BUCUREȘTI - 15; 17.30; 20. • Nea Mărin miliardar ! PATRIA — 15, 17; 19, 21, FLOREASCA — 14,30; 16,30; 18,30; 20.30, AURORA — 14,30; 16,30; 18,30; 20,13, MODERN — 14,30; 16,30; 18,30; 20,30. • Prefectul de fier : CINEMA STUDIO — 0,30; 11,30; 13,45; 16; 18,15; 20,30, EXCELSIOR — 15; 17,30; 20, GLORIA — 15; 17,30; 20. • Sfirșitul „împăratului din taiga“ : VICTORIA — 15; 17,30; 20, BUZEȘTI — 15; 17,30; 20. • Șeriful din Tennessee : FEROVIAR — 15; 17,30; 20, MELODIA — 15;15; 17,45; 20. • între oglinzi paralele : CAPITOL — 15; 17,30; 20, FLAMURA — 15; 17,30; 20. • 80 de husari : CENTRAL — 15; 17,30; 20. • Poliţia este Învinsă : GRIVIŢA — 15; 17,30; 20, TOMIS — 15; 17,30; 20. • A fost odată un clasa 1 — 18; 20. Din nou: Disney — 15; 16,30 , DOINA. • Lanțul amintirilor : DACIA — 14,30; 17,30; 20,15, ARTA — 14,30; 17,30; 20,15. • Totul pentru fotbal : BUCEGI — 15; 17,30; 20, FERENTARI — 15; 17,30; 20, VIITORUL — 15; 17,45; 20. • Valsul absolvenţilor : DRUMUL SĂRII - 15; 17,30; 20. • Vlad Ţepeş : GIULEȘTI — 15,30; 19. COSMOS — 15,30; 19. • Explozie în Marea Egee : COTROCENI — 15; 17,30; 20. • Orașul-fantomă : PACEA — 15; 17,30; 20. • Drumuri în cumpănă : VOLGA — 15; 17,30; 20. • Vreau să vă văd : POPULAR — 15; 17,30; 20. • Din nou împreună : MUNCA — 15; 17,30; 20. • Front în spatele frontului : FLACARA — 15,30; 19. • Excursie ciudată : PROGRESUL — 15; 17,30; 20. • Bulgărele de seu — 11,45; 14. Funia — 16,15, Păpușa (ambele serii) — 18,30 ; CINEMATECA. • Detectiv particular : LIRA — 15; 17,30; 20. MIORIȚA — 15; 17,45; 20. • Tatăl risipitor — 15; 17,30. Omul fără identitate — 20 . TIMPURI NOI, teatre • Teatrul Naţional Bucureşti (sala mică) : Viaţa unei femei — 19,30, (sala Operei Române) : Căsătoria — 19,30. (sala Atelier) : Fata din Andros — 19. • Filarmonica „George Enescu“ (Ateneul Român) : Concert simfonic. Dirijor : SILVA PEREIRA (Portugalia). Solistă : MAGDA NICOLAU — 20. • Radioteleviziunea Română (str. Nuferilor 62—64) . Concert simfonic. Dirijor : LUDOVIC BACI — 20. • Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra“ (sala Schitu Măgureanu); Menajeria de sticlă — 19.30, (sala Grădina Icoanei) ; Furtuna — 19.30. • Teatrul Mic : Unchiul Vania — 19.30, (sala de spectacole a Centralei de confecţii şi tricotaje Bucureşti) : Zbor de sticleţi — 15.30. • Teatrul de operetă : Stelele Operetei — 19,30. • Teatrul de comedie : N-am timp — 19,30. • Teatrul „Nottara“ (sala Magheru) : Familia Tot — 19,30, (sala Studio) : Ultima cursă — 19. • Teatrul Giulești (sala Giulești): Noaptea păcălelilor — 19.30. (sala Majestic) : O familie Îndoliată — 19.30. • Teatrul evreiesc de stat : Cu femeile nu-i de glumit — 18.30. • Teatrul satiric-muzical „C. Tănase“ (sala Savoy) : Revista în luna de miere — 19.30. (sala Victoria) : Omul care aduce insul — 19,30. • Teatrul „Ion Vasilescu*4 : Scene din viaţa unui bădăran — 19,30. • Ansamblul artistic „Rapsodia română*4 : Bucuroşi de oaspeţi “ — 17; 19,30. • Teatrul „Ion Creangă** : Cine se teme de crocodil ? — 17. • Teatrul „Ţăndărică“ : Pescarul şi norocul — 9.30. • Circul Bucureşti : „Stop! Toată lumea la circ“ — 19.30. • Studioul de teatru al I.A.T.C. ; Cercul în patru colţuri — 19.30. tv PROGRAMUL 1 17.00 Telex 17.05 Teleşcoală 17.25 Curs de limbă rusă 17.45 Ansambluri corale 18.05 Reportaj pe glob : Mozambic 18.25 Consultaţii juridice 18.45 Marele premiu la sărituri cu schiurile de la Engelberg (Elveţia) 19.20 1001 de seri 19.30 Telejurnal 20.00 Ora tineretului 20.55 De la prima cooperativă agricolă la agroindustrie. (Reportaj realizat la împlinirea a trei decenii de agricultură socialistă in comuna Cuza Vodă, jud. Ialomiţa) 21,10 Mârţişoare, mărţişoare ! (Emisiune muzical-distractivă) 21,50 Tezaurul incaşilor : Enigme în Cuzco şi Machu Pichu — referitoare la tezaurul incaş. (Documentar realizat de televiziunea engleză) 22.15 Telejurnal 22.30 închiderea programului PROGRAMUL 2 19.30 Telejurnal 20.00 Concert simfonie : Concertul orchestrei simfonice a Radioteleviziunii Române. Dirijor : Ludovic Baci. (Transmisiune directă din studioul de concerte al Radioteleviziunii). In pauză : Aurul negru, aurul mîinilor noastre (reportaj) 22.05 Mult e dulce... 22.30 închiderea programului Sesiune ştiinţifică în Capitală au început, miercuri, lucrările celei de-a XIV-a sesiuni ştiinţifice a Institutului de igienă şi sănătate publică, la care participă peste 300 de cercetători şi cadre didactice — medici igienişti, clinicieni, fiziologi, psihologi, sociologi si ingineri. Comunicările prezentate in cadrul sesiunii se referă la o serie de probleme de actualitate, între care adaptarea organismului la diferite condiţii de muncă, de viaţă şi de mediu, potenţialul de muncă feminin şi modalităţile concrete de creştere a randamentului muncii femeilor, igiena mediului ambiant în prezent si în perspectivă, îndeosebi in localităţile în curs de urbanizare, si măsurile necesare pentru prevenirea influenţei poluării asupra stării de sănătate in unele zone ale tării. De asemenea, numeroase comunicări au ca subiect studiul sănătăţii publice, cu referiri speciale la optimizarea organizării asistenţei medicale şi a educaţiei pentru sănătate. (Agerpres) SONTEIA-joi 1 martie 7979 ARTA MONUMENTALĂ (Urmare din pag. I) — Vorbeaţi, in cuvintul dv. la Congresul educaţiei politice şi al culturii socialiste, despre dialogul între trecut şi viitor pe care-1 prilejuieşte arta monumentală. In ce constă acest dialog ? I. J. : Momentul de evocare istorică are menirea de a prezenta oamenilor cit mai viu, sintetic, mari momente ale trecutului. Poporul trebuie să-şi cunoască istoria, să-şi , privească înaintaşii, pe aceia care au fost cu adevărat purtătorii unor idei generoase. Ridicate in zilele noastre, aceste monumente vor vorbi peste secole generaţiilor viitoare despre eroismul, despre frumuseţea morală a celor ce au contribuit la dezvoltarea şi înflorirea ţării. Unirea şi independenţa, de pildă, pentru care poporul nostru a luptat întotdeauna, sunt momente de maximă importanţă pentru istoria noastră. Numeroase monumente ridicate la noi in ultimul timp pe aceste teme vor consti- , tui pentru generaţiile viitoare tot atitea temeiuri de rememorare, de mîndrie. Artiştii noştri, cercetînd cronicile şi pisaniile, au reconstituit din,ele, ca şi din lucrările vechilor zugravi care ne-au lăsat documentele lor în întunecoasele unghere ale străbunelor ctitorii, o bună parte din istoria poporului nostru, aşezînd-o in mijlocul poporului şi la vederea lui. Aceasta reflectă o dată mai mult pasiunea pentru redarea virtuţilor strămoşeşti, a valorii educative pentru generaţiile de azi, pentru cele viitoare, a acestui act de artă şi patriotism. Ele au contribuit la conturarea unor imagini caracteristice din epopeea naţională. O imagine care obligă prin ea însăşi pe fiecare artist să contribuie mai activ la investigarea spaţiului ţării cu ordere de largă respiraţie artistică, de adînc suflu patriotic, opere care, celebrând trecutul, să dea tărie prezentului în efortul de a-şi apropia viitorul. Ştim că peste puţin timp la Cimpulung Moldovenesc va fi inaugurat monumentul „Dragoş şi zimbrul“ realizat de dv. Vă rugăm să amintiţi câteva din calităţile pe care trebuie să le îndeplinească o lucrare de artă monumentală închinată evocării istoriei noastre. I. J. : , in general, un monument public, mai ales unul care trebuie să vorbească despre oamenii unei anumite epoci şi despre istorie, cred că trebuie astfel conceput incit să intereseze atît pe cunoscători, cit şi pe cei care nu au ajuns la o superioară înţelegere a evoluţiei artelor plastice. Un monument trebuie să fie deci simplu, să exprime cu claritate mesajul pe care şi-a propus sâ-l transmită publicului de toate categoriile. Evocind trecutul, un monument trebuie creat cu respect pentru istorie ; el trebuie să exprime atit vremea in care evenimentul a avut loc, cit si spiritul epocii in care artistul trăieşte. — Cum vă imaginaţi monumentele axate pe reflectarea contemporaneităţii ? I. J. : Ca pe o reflectare a vremii in care trăim. Cred că un monument al contemporaneităţii noastre trebuie să fie o imagine in care să se întrepătrundă înfăţişarea etică, morală şi spirituală a oamenilor in mijlocul cărora trăim, imagini in care ei să se recunoască, recunoscind în acelaşi timp şi fizionomia spirituală a artistului plastic, creator dăruit idealurilor poporului său. Pentru aceasta sunt necesare o gindire şi o interpretare superioară, uneori sunt necesare modalităţi de exprimare bazate pe simboluri, pe forme cu un caracter mai mult sau mai puţin decorativ. Exemple de spiritualitate, de interpretare superioară, contemporană a sculpturii sunt, de pildă, atât de cunoscutele monumente ridicate de Brâncuşi la Tg. Jiu. Ele nu pot fi însă reluate, ci servesc doar ca exemple ale forţei de creaţie a unui artist excepţional. De mare importanţă într-un monument axat pe o problematică contemporană (ca de altfel pentru orice monument) mi se pare legătura pe care sculptura trebuie să o stabilească cu spaţiul, cu arhitectura înconjurătoare. Am rămas în această privinţă un adept al părerilor marelui sculptor Bourdelle — pe care-l cred adevăratul maestru al monumentului modern şi care se autointitula „sculptor şi arhitect“. Arhitectura lui nu era insă aceea care se învaţă in şcoli, ci o arhitectură a constructorului-sculptor, o concepţie unitară menită să confere monumentului deosebite calităţi plastice. In ţara noastră a avut loc în anii puterii populare o mare şi puternică experienţă a monumentului public. Avem forţe promiţătoare şi rămin optimist in ceea ce priveşte crearea unor monumente publice în viitor. Interviu consemnat de Marina PREUTU Acad. Ion Jalea, în atelier, lucrind la bustul lui Dragoș Foto: E. Dichiseanu