Sportul Popular, mai 1965 (Anul 20, nr. 4652-4676)

1965-05-03 / nr. 4652

3-0 (1-0) din echipa reprezentativă, în partea a doua a meciului ne-a plăcut şi jocul lui C. Dan. Ghergheli şi Georgescu s-au făcut remarcaţi prin puterea lor de luptă, dar au avut oscilaţii. Din a­­tac, a dat un bun randament Pîrcă­­lab, mai ales la începutul şi la sfîrşitul meciului. Mateianu şi-a făcut o bună reintrare în echipa naţională după o lungă absenţă. El a acoperit bine terenul, a fost un dispecer lucid, servindu-şi subtil partenerii de atac. Ion Ionescu s-a „văzut“ prea puţin, iar Crăiniceanu nu a adus aportul aşteptat. Fotbaliştii turci au lăsat o bună impresie, în general. Ei au arătat o tehnică remarcabilă, s-au găsit unul pe altul prin pase precise, dar în atac şi mai ales în apropierea ca­reului au eşuat aproape cu regu­laritate. Arbitrul austriac Paul Schiller (ajutat la tuşe de compatrioţii săi Eduard Babuczek şi Alfred Haber­­fellner) a condus corect următoa­rele formaţii : ROMÂNIA : Haidu (8) — Popa (8), Hălmăgeanu (8), C. Dan (7), Greavu (9) — Ghergheli (6), Geor­gescu (6) — Pîrcălab (9), Mateia­nu (8), Ionescu (5), Crăiniceanu (5). TURCIA : Ylmaz Urul (5) — Si­­­krii (7), Numan (6) — Mustafa (8), Naci (8), Seref (7) — Ylmaz Gordel (5), Ayhan (7), Metin (6), Nevzat (8), Yasar (6). Portarul turc Ylmaz reţine spectaculos în faţa lui Mateianu, pe care-l ur­măreşte îndeaproape Naci ■ Foto : I. Mihăică ROMÂNIA (B) - TURCIA (B) 5-1 (3-0) (Urmare d­in pag. 1) cu aproape 15 000 de spectatori, dornici să asiste la un meci frumos. Şi credem, aşa după cum ne-au declarat şi gazdele, că n-au avut ce regreta, pentru că în­deosebi echipa noastră s-a întrecut pe sine. La o victorie categorică cu 5-1 în de­plasare, de obicei toate felicitările sunt îndreptate jucătorilor. Noi însă (care am urmărit şi acasă pregătirile echipei) vom adresa de această dată primele felicitări antrenorilor B. Marian şi A. Niculescu, care au reuşit să­ alcătuiască o formaţie omogenă ce ne-a adus o frumoasă vic­torie. Fotbaliştii, la rîndul lor, merită laude pentru dăruirea şi elanul cu care au luptat din primul pînă în ultimul mi­nut, pentru a cîştiga această întrecere. Scorul ne scuteşte oarecum de comen­tarii, trebuie spus totuşi că el nu a fost obţinut cu uşurinţă, din cine ştie ce gre­şeli ale adversarului sau din situaţii în­­tîmplătoare. Fiecare punct al echipei noastre a fost rodul unor acţiuni pe cît de spectaculoase pe atît de gîndite de către toţi jucătorii şi, în final, realizate cu o eficienţă care a stîrnit aplauzele publicului turc (am dori cît mai des ca şi publicul nostru să fie m­artorul unor asemenea faze spectaculoase create de jucătorii români). Echipa turcă, în ciuda scorului, a pre­zentat o formaţie de elan, cu fotbalişti care s-au comportat în stilul lor carac­teristic (joc în viteză, bărbătesc, cu ac­ţiuni terminate cu şuturi la poartă). La capitolul tehnico-tactic, ei au fost însă mult depăşiţi de jucătorii noştri. Turcii au început furtunos, însă linia noastră de mijlocaşi Năftănăilă—­D. Po­­pescu (cei mai buni de pe teren) a con­trolat jocul. Atacurile înaintaşilor turci au fost respinse cu siguranţă de apărăto­rii noştri. Totuşi ei ne dau emoţii în min. 10 prin Ergiii, care a tras puternic în bară, ca apoi Fevzi să încerce vigi­lenţa lui Andrei. Fotbaliştii noştri şi-au pregătit acţiunile pe mijlocul terenului, şi-au surprins adversarul prin excelente schimburi de pase. La un asemenea schimb între Sasu—Frăţilă, ultimul În­scrie (în min. 13). După 4 minute, Fra­­ţilă e accidentat şi intră Adam, pentru un moment echipa noastră pare descum­pănită, pentru că Frăţilă, ca vîrf de atac, reuşise să se impună în faţa ad­versarului său direct, Sezen, un jucător extrem de robust. Asistăm la o revenire a echipei turce, care forţează egalarea. Fevzi, Fethi, Ergivi nu pot însă trece peste linia noastră de fundaşi. Din min. 20 echipa noastră pune complet stăpînire pe joc. Aplauzele adresate din tribune ROMANIA B: Andrei — Lupescu, D. Nicolae, Grăjdeanu, Deleanu — Năftă­năilă, D. Popescu — Badea, Frăţilă (Adam min. 17), Sasu, Nunweiller VI (Jamaischi min. 46). TURCIA B: Baskin (min. 46 Mihai) — Tanmer, Caglayan, Sezen, Muzaffer — Onursal (min. 26 Cevdet), Abdulah — Fethi, SanI, Ferzi, Ergün. Arbitrul Al. Gaidarov (Bulgaria) ex­celent. Au marcat: Frăţilă (min. 13), Badea (min. 37, 42, 58), Sasu (min. 74) — res­pectiv Abdulah (min. 86). Spectatori 15 000; teren .Mi­hai Paşa”, bun. * • răsplătesc execuţiile tehnice ale jucători­lor români, înaintaşii noştri Badea, Sasu, Nunweiller VI acţionează cu multă efi­cacitate. In min. 37 şi 42, Badea înscrie încă două goluri în urm­" unor acţiuni reuşite cu sasu. In cabine, o nouă surpriză: Nunweiller VI nu mai poate relua jocul din cauza unei întinderi musculare şi e înlocuit cu Jamaischi. La reluare atacăm în continuare. Şu­turile spre poartă ale lui Popescu, Adam, Sasu greşesc de puţin ţinta sau sunt a­­parate de Mihai. In min. 58, Badea ri­dică scorul la 4—0, iar după alte 16 mi­nute de dominare Sasu înscrie cel mai frumos gol: 5—0. Mulţumiţi de rezultat, jucătorii noştri acţionează cu oarecare lejeritate, fapt care duce la comiterea unor greşeli. La o ezitare a apărării ime­diate, Abdulah urmăreşte o minge in careul nostru şi o introduce cu capul, în plasă: 5—1 (min. 86). A fost o partidă spectaculoasă, înde­lung aplaudată. Felicitări echipei noas­tre, care a jucat excelent. Cinci minute după meci PAUL SCHILLER (arbitrul meciu­lui) : „Pentru un meci din prelimina­riile campionatului mondial — în care miza este foarte mare — pot spune că sportivitatea jucătorilor a fost ire­proșabilă. Victoria gazdelor este meri­tată, dar ea a fost conturată abia după transformarea penaltiulu­i. Mi-au plăcut Pîrcălab şi Naci." SANDRO PUPPO (antrenorul prin­cipal al echipei Turciei) : „Nu ştiu ce au păţit azi băieţii mei. Au fost de nerecunoscut. Cu portughezii am ju­cat cu mult mai bine. Sper să ne re­vanşăm în meciul retur. Gazdele au fost mai rapide şi au avut cîteva mi­nute bune în repriza a doua, graţie cărora au majorat scorul. Al treilea gol îl poate avea pe conştiinţă portarul nostru.“ Dr. FRANTISEK JIRA (antrenorul principal al reprezentativei R. S. Ce­hoslovace) : „Pînă în minutul 72 cind s-a marcat al doilea gol, rezultatul fi­nal a fost incert. Mă aşteptam mai mult de la români. Ei au şutat puţin la poartă, le-a lipsit un ritm susţinut şi uniform de joc, iar centrul terenului a fost lăsat liber de mijlocaşii români. Fireşte, victoria lor este meritată. Mi-au plăcut Pîrcălab, Haidu şi Mateianu, respectiv Naci. Reprezentativa Ceho­slovaciei își continuă pregătirile pentru meciul cu R. P. Română. La 12 mai echipa noastră va juca sub numele de „selecţionata Praga", la Decin, cu re­prezentativa oraşului Redin.“ OTAKAR DOLEJS (trimisul special al ziarului „Ceskoslovenski Sport“-Pra­­ga) : „Victorie facilă, în faţa unui ad­versar slab. Portarul turc a greşit la primul şi al treilea gol. Dacă gazdele ar fi avut şuteri buni, scorul putea să fie mai mare. Mi-au plăcut Haidu, Pîrcălab şi Greavu." ŞTEFAN COVACI (antrenor) : „A fost un joc foarte greu pentru echipa noastră, deoarece adversarul — neavind ce să piardă — a încercat totul. In ceea ce priveşte pe jucătorii noştri, ei au fost entuziasmaţi în urma primului gol, venit atît de repede, au pierdut firul jocului uitînd de o serie de combinaţii exersate în timpul pregăti­rilor. Cei doi mijlocaşi, Ghergheli şi Georgescu au muncit mult, dar pasele lor au fost lipsite de adresa necesară într-o întîlnire internaţională. In con­cluzie , deşi într-o formulă nouă echi­pa noastră reprezentativă a dat un ran­dament satisfăcător." N. GEORGESCU (căpitanul echipei) : „Am învins, dar ca să continuăm tot aşa trebuie să nu repetăm greşelile făcute în timpul meciului. De aceea apreciez că perioada de cădere din prima repriză se datoreşte jocului de­fectuos la mijlocul terenului. In re­priza a doua ne-am orientat mai bine, am avut perioade de netă superiori­tate, concretizată în multe ocazii şi... două goluri." MATEIANU : „Sunt foarte fericit, dar încerc un mic regret că echipa noastră nu a înscris azi mai multe go­luri. Le merita. Mulţumesc publicului, care, prin entuziasmul său, ne-a fost un preţios ajutor în această luptă di­ficilă. Sunt convins că dacă Ionescu ar fi fost în plenitudinea forţelor (n.n. înaintaşul rapidist a acuzat o uşoară întindere la amîndouă picioarele) ran­damentul liniei de atac ar fi fost mult mai mare. M-am simţit foarte bine lingă Pîrcălab ; el anticipează totul cu extremă uşurinţă, fiind foarte uşor de lansat şi înlesnindu-mi mult sarcina." C. DAN : „Sunt nespus de fericit că echipa noastră a debutat cu o victorie în preliminariile campionatului mon­dial. Deşi portughezii au obţinut pînă acum şase puncte noi ne vom disputa în continuare şansele.“ ION IONESCU : „Echipa din care­­ am făcut parte a cîştigat, dar eu sunt conştient că n-am dat tot ce pot. Am resimţit tot timpul întinderea muscu­lară făcută în timpul antrenamentului de marţi." ÎN CATEGORIA C SERIA SUD Metrom Braşov—Rapid Mizil 3—1 (2—0) Unirea Răcari—Dinamo Victoria Bucu­reşti 1—1 (0—1) Flacăra roşie Bucureşti—Victoria Giur­giu 1—5 (0—0) Textila Sf. Gheorghe—Portul Constanţa 3—2 (3—1) Electrica Constanţa—Tehnometal Bucu­reşti 3—0 (1—0) Progresul Alexandria—Rulmentul Bra­şov 2—1 Electrica Fieni—Marina Mangalia 1—1 (0-0). CLASAMENT ETAPA VIITOARE: Rulmentul Braşov —Victoria Giurgiu, Flacăra roşie Bucu­reşti—Tehnometal Bucureşti, Marina Mangalia—Metrom Braşov, Progresul Alexandria—Unirea Răcari, Portul Con­stanţa,—Electrica Fieni, Rapid Mizil—Tex­tila Sf. Gheorghe, Dinamo Victoria Bucu­reşti—Electrica Constanţa. SERIA NORD Minerul Baia Sprie — Soda Ocna Mu­reş 0—0 Gloria Bistriţa — Olimpia Oradea 1—0 (0—0) Unirea Tg. Mureş — Unirea Dej 1—0 (1-0) Minerul Bihor — Forestiera Sighetul Marmaţiei 3—0 (0—0) Faianţa Sighişoara — A.S. Aiud 0—0 Topitorul Baia Mare — Chimica Tîrnă­­veni 1—1 (0—0) Steaua roşie Salonta — Arieşul Turda 1—1 (1—1). CLASAMENT 8. Unirea Dej 19 9 0 10 22:30 11 9. Minerul B. Sprie 19 7 3 9 28:28 17 10. Olimpia Oradea 19 7 3 9 26:34 17 11. Forestiera Sighetul Marmaţ­iei 19 8 1 10 26:38 17 12. Soda Ocna Mureş 19 5 6 8 20:19 18 13. Unirea Tg. Mureş 19 6 3 10 17:37 15 14. Topitorul B. M. 19 4 5 10 28:36 13 ETAPA VIITOARE: A. S. Aiuri—Mine­rul Bihor, Unirea Dej—Chimica Tîrnă­­veni, Topitorul Baia Mare—Steaua roşie Salonta, Minerul Baia Sprie—Faianţa Si­ghişoara. Olimpia Oradea—Forestiera Si­­ghetul Marmaţiei. Arieşul Turda—Gloria Bistriţa, soda Ocna Mureş—Unirea Tg. Mureş. SERIA VEST Metalul Tr. Severin—Electroputere Craiova 1—0 (0—0) Minerul cîmpulung—Minerul Anina 3—1 Minerul Deva—Metalul Piteşti 1—0 (0—0) C.F.R. Arad—Electromotor Timișoara 2—0 (0—0) Victoria Călan—Muscelul Cîmpulung 1—0 (1—0) Tractorul Corabia—Pandurii Tg. Jiu 2—0 (1—0) Metalul Hunedoara—Teba Arad 1—0 (1—0) CLASAMENT ETAPA VIITOARE: Victoria Călan— Tractorul Corabia, Minerul Deva—Meta­lul Tr. Severin, Minerul Anina—Metalul Hunedoara, Muscelul Cîmpulung—Pandu­rii Tg. Jiu, Electromotor Timişoara— Teba Arad, Metalul Piteşti—Electroputere Craiova, C.F.R. Arad—Minerul Cîmpu­lung. SERIA EST Foresta Fălticeni—Victoria P. Neamţ 4—2 (3—1) Petrolul Moineşti—Chimia Oraşul Gh. Gheorghiu-Dej 1—2 (0—0) Metalul Rădăuţi—Fructexport Focşani 1—1 (0—0) Viitorul Suceava—Rulmentul Birlad 2-0 (1—0) Ceahlăul P. Neamţ—Flamura roşie Te­cuci 4—0 (3—0) Dinamo Moldova Iaşi—Metalosport Ga­laţi 1—0 (0—0) Textila Buhuşi—Textila Botoşani 1—0 (1—0) CLASAMENT ETAPA VIITOARE: Rulmentul Birlad— Ceahlăul P. Neamţ, Fructexport Focşani —Foresta Fălticeni, Victoria P. Neamţ— Metalosport Galaţi, Textila Botoşani—Pe­trolul Moineşti, Chimia Oraşul Gh. Gheorghiu-Dej—Viitorul Suceava, Fla­mura roşie Tecuci—Textila Buhuşi, Me­talul Rădăuţi—Dinamo Moldova Iaşi. 1. Textila Sf. Gh. 19 9 6 4 23:14 24 2. Victoria Giurgiu 19 7 8 4 31:22 22 3. Rulmentul Braşov 19 9 4 6 32:28 22 4. Din. Victoria Buc. 19 7 7 5 31:16 21 5. Electrica Fieni 19 9 2 8 30:18 20 6. Metrom Braşov 19 8 4 7 24:18 20 7. Marina Mangalia 19 6 7 6 30:19 19 8. Rapid Mizil 19 7 5 7 24:27 19 9. Electrica Constanța 19 6 6 7 32:36 18 10. Unirea Răcari 19 7 4 8 26:30 18 11. Portul Constanta 19 5 8 6 26:32 18 12. Tehnometal Buc. 19 6 5 8 16:28 17 13. Flacăra I. Buc. 19 5 6 8 22:27 16 14. Prog. Alexandria 19 5 2 12 15:47 12 1. Arieșul Turda 19 11 4 4 48:16 26 2. Chimica Tîrnăveni 19 10 4 5 30:18 24 3. A. S. Aiud 19 9 3 7 38:29 21 4. Faianța Sighişoara 19 8 5 6 27:24 21 5. Gloria Bistriţa 19 10 1 8 21:27 21 6. Miner­ul Bihor 19 9 2 8 38:24 20 7. Steaua r. Salonta 19 9 2 8 23:30 20 1. C.F.R. Arad 19 12 1 6 39:16 25 2. Metalul Tr. Severin 19 9 4 6 29:20 22 3. Metalul Hunedoara 19 8 5 6 19:20 21 4. Minerul Deva 19 9 3 7 21:23 21 5. Pandurii Tg. Jiu 19 8 4 7 25:20 20 6. Electroputere Cr. 19 7 5 7 27:26 19 7. Electromotor Tim. 19 8 3 8 29:31 19 8. Tractorul Corabia 19 7 4 8 25:27 18 9. Victoria Călan 19 8 2 9 24:26 18 10. Minerul Anina 19 8 2 9 24:27 18 11. Muscelul Cîmpulung 19 8 2 9 16:26 18 12. Teba Arad 19 6 4 9 27:30 18 13. Min. Cîmpulung 19 7 2 10 22:31 1» 14. Metalul Piteşti 19 7 1 11 27:30 ÎS 1. Ceahlăul P. Neamţ 19 12 2 5 47:21 26 2. Textila Buhuşi 19 8 6 5 32:22 22 3. Flamura I. Tecuci 19 9 3 7 32:27 21 4. Chimia Oraşul Gh. Gheorghiu-Dej 19 8 5 6 22:22 21 5. Fructexport Focşani 19 8 4 7 34:24 20 6. Foresta Fălticeni 19 7 6 6 21:20 20 7. Metalosport Gl. 19 9 2 8 24:27 20 8. Dinamo Mol. Iaşi 19 8 2 9 24:28 18 9. Victoria P. Neamţ 19 6 5 8 23:28 17 10. Textila Botoşani 19 8 1 10 21:31 17 11. Petrolul Moineşti 19 7 2 10 23:25 18 12. Rulmentul Birlad 19 7 2 10 30:37 18 13. Metalul Rădăuţi 19 6 4 9 25:37 18 14. Viitorul Suceava 19 7 2 10 18:27 18 MECIURI INTERNAŢIONALE STEAGUL ROŞU BRAŞOV — DYNAMO LEIPZIG 3—0 (2—0) BRAŞOV, 2 (prin telefon). Terenul a fost alunecos şi controlul balonului s-a făcut greu, dar Steagul roşu s-a descurcat în special în prima repriză, cînd a dominat cu autoritate, supunînd apărarea echipei oaspe la o presiune continuă. A doua parte a jocului a fost mai echilibrată. Cele trei goluri au fost înscrise de Goran (min. 7 şi 88) şi Ne­­cula (min. 21). A condus foarte bine Marin Niţă — Bucureşti. Echipa braşoveană a jucat fără trei titulari (Jenei, Năftănăilă, Gane). Meciul a avut loc sîmbătă. (C. Gruia — coresp. reg.). ŞTIINŢA CLUJ — BONSUCCESO (BRAZILIA) 0—2 (0—1) CLUJ, 2 (prin telefon). In general, jo­cul a fost de o valoare modestă. Go­lurile au fost înscrise de Adauri (min. 17) și Sabara (min. 73). De remarcat că în min. 70 Ivansuc a ratat o lovitură de la 11 m. Meciul s-a jucat vineri 30 aprilie. (C Viorel—coresp.). U. T. A. — BONSUCCESO 2—3 (0—2) ARAD. 2 (prin telefon). In prima re­priză partida a fost echilibrată. Oaspe­ţii au controlat totuşi mai bine terenul şi au acţionat periculos pe poartă, reu­şind să înscrie prin Sahara (min. 1) şi Altamiro (min. 13). De abia în a doua parte a jocului U.T.A. egalează prin Comisar (min. 73) și Chivu (min. 78). In min. 87 Bacos face hent în careu, dar arbitrul Dobrin, care a condus foar­te slab, nu acordă penalti, ci lovitură indirectă. Jerry reuşește totuși să în­scrie. (St. Jacob — coresp.). • Bonsucceso îşi continuă turneul în ţara noastră jucînd marţi la Ploieşti cu Petrolul. DUNAV RUSE (BULGARIA) — PROGRESUL BUCUREŞTI 0—0 SOFIA 30 (Agerpres) Echipa de fotbal Progresul Bucureşti şi-a continuat tur­neul în R.P. Bulgaria. In cea de a doua partidă fotbaliştii bucureșteni au evo­luat la Ruse, unde au întilnit formația locală Dunav. Meciul s-a terminat la e­­galitate : 0-0. Steaua a realizat scorul etapei: 42-8 cu Ştiinţa Timişoara .— La Iaşi: C. S. M. S.—Griviţa Roşie 0-0 — • Pe „Ghencea", rugbiştii de la Steaua,, care au jucat de fapt doar o repriză, a doua, au întrecut la un scor sever formaţia studenţilor din Timişoara, cu 42—8 (18—5). Poate că va părea ciudată afirmaţia noastră, dar sportivii bucureşteni, în ciuda proporţiilor scorului, n-au jucat la valoarea lor. Ei au avut deseori scă­deri de ritm, care au îngăduit oaspe­ţilor să contraatace periculos şi, în două rînduri, să şi marcheze (oaspeţii au ratat şi cîteva ocazii clare...). Steaua a realizat scorul etapei, dar echipa, în ansamblu, este departe de ceea ce aşteptăm de la o formaţie de talia ei. Pentru cine nu a văzut meciul, trebuie spus că Ştiinţa Timişoara a constituit, ca concepţie de joc, o sur­priză plăcută. Echipa joacă legat, avîntat, evită trimiterea baloanelor în margine. Oaspeţii plachează însă prea puţin (şi atunci defectuos). Realiza­tori: Ciobănel (4 încercări), Penciu (o încercare şi 4 transformări), Ma­­teescu (o încercare, o transformare şi o lovitură de pedeapsă), Chiriac (o încercare şi o transformare), Luscal şi Bărbălău (cite o încercare), respec­tiv Pavlovici şi Urzică (cite o încer­care) şi Vanghele (o transformare). • Două echipe, Progresul și Gloria, care doar cu o etapă, două, mai îna­inte ne oferiseră prilejul de a face numai aprecieri pozitive asupra jo­cului lor, acum, în acest meci au constituit o decepţie, îndeosebi Pro­gresul a fost de nerecunoscut. Cu mici excepţii (Iacob, Vicol, Craio­­veanu), rugbiştii de la Progresul au comis greşeli elementare de tehnică individuală, de orientare tactică. Echipă cu subtilităţi altădată, ea a evoluat rigid, greoi, neconcludent. In aceste condiţii, înfrîngerea sufe­rită, cu 3—6 (3—0), nu poate însemna o surpriză... Gloria n-a fost prea... departe de Progresul. Echipa metalurgistă are, totuşi, meritul că în finalul partidei a fost ceva mai lucidă, cînd a şi con­cretizat punctele victoriei. Au înscris: Iacob (lovitură de pedeapsă) pentru Progresul, Chirvase (încercare) şi Mihalcea („dropgol") pentru Gloria. • Respectînd... tradiţia, Construc­torul a trecut greu de Ştiinţa Petro­­şeni, de care a dispus doar cu 5—0 (5—0). Meciul nu a plăcut, ambele echipe complicîndu-se intr-un joc în­­cîlcit, aglomerat, fără orizont. Con­structorul n-a ştiut să valorifice avantajul terenului, angrenîndu-se în jocul obstrucţionist al oaspeţilor, veniţi la Bucureşti, ca de obicei, să obţină un meci nul... TIBERIU STAMA • La Iaşi, C.S.M.S. a terminat la egalitate cu Griviţa Roşie : 0-0. Din min. 10, ieşenii au jucat în 14 oameni, Dăscălescu fiind eliminat pentru lo­virea lui C. Stănescu. Pachetul de înaintaşi al gazdelor, cu un Drobotă în formă excelentă, a acoperit aproape tot terenul. în prima repriză, Griviţa Roşie ratează o bună ocazie de a în­scrie, prin Wusek (13). La reluare, gazdele sunt acelea care au ocazii mai multe de fructificare, dar Ma­­tevschi (50, 63) şi Vizitiu (70) ratează lovituri de pedeapsă şi reduneri d­e încercare. D. DIACONESCU-coresp. regional • La Cluj — surpriză: studenţii din localitate n-au reuşit să termine victorioşi în partida cu Rulmentul Birlad : 0—3 (0—3). Oaspeţii au fost mai decişi şi au prezentat o formaţie mai omogenă. A înscris Călin — o lovitură de pedeapsă. V. CACOVEANU-coresp. • La Constanta, Farul a realizat o bună performantă, terminînd la egalitate cu Dinamo București. Scor final 9—9 (6—3). Au marcat: Celea (două lovituri de pedeapsă) și Preotu („dropgol") pentru gazde, Nica (lovitură de pedeapsă), Nagel (încercare) și Leonte („dropgol") pentru oaspeţi. E. PETRE-toresp.

Next