Sportul, iulie 1970 (Anul 26, nr. 949-979)
1970-07-15 / nr. 963
Pag. IS Albiul ■ găzduit in acest an c*o Inai mare competiţie rezer- vată speranţelor gimnasticii, campionatul republican de copii. In •editat* hală a şcolii sportive totul h /est Pregătit Cu multă pri» «apare, piuă la ceia mai miel »Ifiunte pentru ca întrecerea Se desfăşoare In condiţii Op- Bune. Concursul bâieţilor a fost la tntălţime atît ca amploare, cit şi prin execuţiile gimnaştilor. La cele două categorii, a IV-a şi a IV-a, au participat 23 de echipe a cite 6 gimnaşti. Nivelul tehnic ridicat, in special la sol, unde erau executat salturi cu înşurubare de 360 grade şi alte elemente demare dificultate chiar pentru categoria maeştri, a reliefat munca atentă şi perseverentă a micuţilor gimnaşti sub îndrumarea pricepută a antrenorilor. în repetate rînduri crainicul concursului a trebuit să intervină pentru a tempera ropotele de aplauze stîrnite în urma frumoaselor execuţii. O sarcină dificilă au avut-o arbitrii, care au trebuit să aleagă Cea mai valoroasă execuţie. La categoria a Iv-a ne-au plăcut echipele din Timişoara, Sibiu, Cluj, Tg. Mureş. O menţiune specială pentru tinerul antrenor Bánhegyi Zoltán, din Tg. Mureş, a cărui echipă a demonstrat un stil curat şi o bună tehnică. La categoria a iiie at bună impresie au lăsat echipele C.F.R. Timişoara, clubul sportiv şcolar Bucureşti, Sc. sp. Sibiu, Sc. Sp. 2 Bucureşti. Cu toată strădania antrenorilor Hans JelSefiburger şi Gheorghe Simion (voluntar), atît Braşovul cit şi Piteştiul au fost modest reprezentate. Şi mai îngrijorătoare este absenţa echipei din Petroşani unde ştim că există un antrenor priceput şi pasionat. Este probabil rezultatul firesc al slabei preocupări pentru acest sport a Consiliului Judeţean şi a Comisiei de gimnastică. Ar fi de dorit să se preia din stilul de muncă al Consiliului judeţean Mufiş. Unde pe lîftgă pasiunea şi priceperea antrenorilor s-a asigurat o sală exclusiv pentru gimnastică Şi rezultatele nu au dezminţit eforturl* îfitreprinse. La încheierea concursului a avut loc o consfătuire intre antrenorii şi arbitrii care au participat la competiţie. Numeroşi dintre ei au ţinut să facă aprecieri privind programa de clasificare şi orientarea pregătirii viitoare. Interesul manifestat faţă de această competiţie este justificat şi prin faptul că activitatea de gimnăstică la acest nivel permite să se intuiască viitorul dezvoltării acestui sport. Cu mici excepţii, ce se datoresc etapei biologice de dezvoltare — perioada pubertară — selecţia este uică, devediindu-se că antrenorii s-au orientat către cel mai potrivit fond uman. S-au făcut precizări in ceea ce priveşte interpretarea exerciţiilor precum şi propuneri pentru Îmbunătăţirea lor. Se simte nevoia revizuirii programei pentru sărituri. Apreciind global, poate nu performanţa în sine este cea mai importantă la acest nivel, ci cultivarea, in continuare, a unui stil specific gimnasticii, o şcolarizare a calităţilor fizice şi moral volitive. Nu trebuie făcut nici un compromis in ceea ce priveşte cultivarea forţei (In special la categoria a Iîi-a), mo-dilitâţii, ţinutei corecte, cit şi in realizarea justă din punct de vedere tehnic a elementelor da bază specifice fiecărui aparat. Asigurarea Unei pregătiri fizice generale şi specifice cit şi a Unui vast bagaj motric apare ca o condiţie imperios necesară pentru trecerea Cu succes la categoriile superioare. Astfel, trebuie să acordăm mai multă atenţie mersului, alergării, aterizărilor, mişcărilor simple de braţe şi picioare, respiraţiei în timpul exerciţiilor, poziţiilor trunchiului şi capului. Numai pe un fond corect putem trece la învăţarea de noi elemente. Preocupaţi de însuşirea cu elevii lor a unor mişcări mai grele, antrenorii fac concesii, trecînd cu vederea executarea defectuoasă a mişcărilor mai simple. Va trebui ca pe viitor arbitrajul să sancţioneze sever astfel de greşeli, chiar dacă gimnastul a executat bine elemente foarte grele. La această vârsta se impune o atenţie sporită pentru menţinerea la indici superiori a calităţilor morfo-biologice ale organismului. Este necesar ca la fiecare antrenament să se execute mişcări pentru corectarea ţinutei generale, a poziţiei braţelor (palmele) şi picioarelor (genunchii, virfurile). ca lingă menţinerea mobilităţii să se asigure un bun indice de forţă in toate segmentele corpului. Se face tot mai mult simţită necesitatea apariţiei unor materiale cu caracter metodic şi tehnic privind pregătirea fizică şi tehnică a unor elemente specifice categoriilor mici. Federaţia de Specialitate va organiza între 20 iulie şi 20 august, la oraşul Baia Mare, o tabără de gimnastică pentru copil. La aceasta vor fi invitaţi să participe cei mai valoroşi gimnaşti ai categoriilor a IV-a Şi a IlI-a Împreună cu antrenorii lor. Considerăm că atît condiţiile create, cit şi schimbul de experienţă ce va avea loc thtre antrenor, va permite tragerea de concluzii şi mai valoroase pentru dezvoltarea în continuare a măiestriei micuţilor gimnaşti. Gheorgha CONDOVICI antrenor federal LA SIBIU: „Speranţele“ - la înălţime f •*I sportul * La ce cote-si cum se coate naica BASCHETUL ROMANESC ? CARE ESTE LOCUL REAL AL MINIBASCHETULUI ? Ce este pentru lumea acestui sport minibaschetul ? Sau mai precis ce ar trebui el să însemne pentru activitatea de educaţie fizică a tineretului nostru şcolar ? Cînd a fost introdus pe meleagurile noastre, s-a urmărit, in primul rînd, Un SCop social. Mai precis — folosirea sa ca un mijloc deosebite de eficace în realizarea sarcinilor ce revin educaţiei fizice Scoltice. Apoi, Intr-o legătură indisolubilă, s-a urmărit ca prin practicarea acestui joc să se creeze baschetului o largă bază de mase. Creindu-se o asemenea temelie, posibilităţile de selecţie pentru performanţă ar creşte. Familiarizarea copilului de 8—10 ani CU tainele baschetului, CU toate secretele abecedarului său, reprezintă un cîştig imens, intrudit la virsta junioratului, însuşirea elementelor de fineţe tehnică ar deveni mai facilă. Din păcate insă, în majoritatea centrelor din ţara noastră aceste idei nu au fost integral înţelese. Astfel, în rodul unor centre puternicetau o largă participare a şcolarilor, unde fiecare element component al jocului la fir bine aprofundat de un număr cît mai mare de elevi, ne-am trezit cu un mare număr de echipe puse pe picioare peste noapte. Exista, fireşte, ce excepţii, la Oradea, Satu Mare, Piteşti, unde instruirea a cuprins sute şi sute de tineri, echipele reprezentante fiind veritabile selecţionate. La ce a dur această grabă izvorită (nu ne îndoim cuşi de puţin) dintr-un generos entuziasm ? La alcătuirea echipelor după o selecţie sumară şi la urmărirea febrilă a obţinerii unor rezultate imediate procesul de instruire care trebuie făcut cu multă răbdare (şi nu în salturi) a devenit astfel artificial. Şi, cum este normal, în asemenea condiţii atingerea obiectivului propus nu poate fi decit intîmplatoare. într-o altă ordine de idei, aş vrea să amintesc ca practicarea minibaschetului în ţara noastră nu s-a extins pe o arie suficient de mare... Entuziasmul pionierilor, se pare, nu a devenit încă molipsitor şi există multe oraşe ale ţării (Ca să nu mai vorbim de marea majoritate a şcolilor din mediul sătesc) unde acest joc este încă necunoscut. Se pretextează, adesea, lipsa bazei materiale şi îndeosebi a mingilor şi fancurilor. Dar aceste justifcări nu fac altceva decit să mascheze lipsa. Ae interes. Nu este mai puţin adevărat că şi numărul tehnicienilor capabili să asigure un proces de Instruire minimal este neînchipuit de redus. Iată cîteva probleme esenţiale spre a căror rezolvare se îndreaptă permanent atenţia federaţiei de specialitate. Dar toate eforturile acestui colectiv redlct vor fi zadarnice dacă Ministerul Învăţâmîntului şi Consiliile Judeţene pentru Educaţie Fizică şi Sport nu vor luă măsuride sprijinire, astfel ca, intr-o perfectă colaborare, să putem face cunoscut minibaschetul tuturor copiilor şi nu doar ill sens competiţional pentru a nu bara drumul acestui, joc, în joc să 1*1 lărgim. Coflstemith DIRJAN antrenor federal Carol Corbu _ 16,68 m la triplu saut! în cadrul concursului de selecţie pentru definitivarea loturilor reprezentative în vederea marilor concursuri care se apropie, Carol Corbu — una din puţinele valori certe ale atletismului nostru masculin — şi-a dovedit din..nou marile posibilităţi, obţinind 18,68 %), cea mai bună, performanţă rea,lizată vreodată pe un stadion românesc. Rezultatele înregistram în celelalte probe desfăşurate ieri nu sunt deosebite, alergările lungi avînd un caracter „tactic“, evident pentru asigurarea unui loc... sub soare. Acest aspect tactic nu s-a manifestat, însă, decit prin imprimarea unor tempo-uri lente, căci de cîştigat au cîştigat pînă la urmă toţi favoriţii. Rezultate tehnice : bărbaţi : 800 m : 1. I. Damaschin (Steaua) 1:53,0, 2. Gh. Zamfir (Rapid) 1:53,6, 3. Gh. Ene (Metalul) 1:53,6 ; 000 m : 1. I. Cioca (Dinamo) 14:53,8, 2. D. Nicolae (Dinamo) 14:57,8,3. M. Pădureanu (C. A. Roman) 15:08,0 ; 400 ik g : 1. I. Rățoi (Rapid) 51,7, 2. I. Burcă (C.A.U.) 52,5, 3. Gh. Buhnilă (Steaua) 54,6 ; 3 000 m ob. : 1. Gh. Cefan (Rapid) 8:54,8, 2. I. Dima (Steaua) 8:55,3, 3. V. Carămihai (Rapid) 9,10,3 ; triplusalt : 1. C. Corbu (Steaua) 16,68, 2. V. Dumitrescu (Dina®«) 16,27, 3. S. Ciochină (Metalul) 16,25 ; ciocan : 1. Gh. Costache (Dinamo) 62,66, 2. Fr. Schneider (C. A. Mediaș) 61,64, 3. St. Siscovici (C.A.U.) 55,62 ; FEMEI, 400 m: 1. Doina Bădrîiau (Rapid) 56,0, 2. Georgeta Drăghici (Rapid) 57,1, 3. Luminiţa Şelaru (C.A.U.) 60.2 ; suliţă : 1. Angea Zirbu (C.A.U.), 47,24, 2. Elisabeta Prodan (C.A.U.) 45,06, 3. Stela Ciontu (Constructorul) 41,42. S-au mai desfăşurat cîteva probe fără caracter de selecţie. Iată cîştigătorii: 200 m (h) : Gh. Zamfirescu (Steaua) 21,7 ; suliță (b) : D. Szilaghi (C.A.U.) 71,68 ; 100 mg (f) : Anamaria Vitalios (C.A.U.) 14,2 ; disc (f) : Carmen Ionescu (Dinamo) 47,67. Vladimir MORARU Aspect din prima serie a cursei de 100 m plat Foto : A. NEAGU PESTE DOUA ZILE Concursul Prietenia“ la canotaj juniori La mai puţin de 0 săptămână de la puternica regată de caiac-canoe, Snagovul găzduieşte o nouă competiţie internaţională — „Concursul Prietenia“ — deschisă reprezentativelor de Schifişti juniori din ţările socialiste, întrecerile ediţiei actuale, a IV-a, sunt eşalonate pe trei zile, vineri, sîmbătă şi duminică, corespunzînd seriilor, recalificărilor şi finalelor. în fiecare dimineaţa, primul start va fi dat la ora 9:00. Pe program figurează toate obişnuitele 7 probe masculine (4+1, 2 f. c., schit simplu, 2+1, 4 f. c., 2 vîsle şi 8+1), pe distanţa corespunzătoare categoriei — 1 500 m. Deschiderea oficială a concursului va avea loc joi (orele 18:00), la Baza Nouă Se contează pe participarea a şapte reprezentative de peste hotare. Primii oaspeţi, care au luat contact cu pista Snagovului, au fost Canotorii sovietici, prezenţi cu un lot de 32 persoane. Ieri seară au sosit şi schimiştii polonezi. Astăzi sunt aşteptaţi tinerii sportivi din R. D. Germană, Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria şi R. P. D. Coreeană. Tradiţia impune, realitatea confirmă (Uimire din pag. 1) sport cu mari rezonanţe In rindul tineretului, integrat firesc In specificul locurilor. Din păcate, Insă, fără a avea pretenţia unei discipline în continua creştere, dar — oricum — cu multă priză, cu frumoase rezultate obţinute, In diferite întreceri, de schiorii şcolii noastre sportive, cu permisiunea CV, voi explica absenţa unor succese mai mari in schi . ÎN TOT JUDEŢUL NU EXISTA NICI O PIRTIE MECANIZATA. La aceasta adjiugindu-se lipsa de materiale şi echipament de schi, rutina (car» nu-i spun pasivitate) unora dintre specialişti. Explicabil, deci, de ce l-am plasat pe locul secund, după atletism. Pastrind, oarecum, ordinea in acest neoficial clasament, canotajul academic s-ar situa pe locul 3 in ierarhia vederilor noastre asupra profilului sportiv al judeţului. Prezenţa lui e motivată de pasiune, de tinereţe. Vezi secţiile recent înfiinţate, noul hangar ridicat pe malul lacului Sîtca Doamnei, ambarcaţiile, munca antrenorilor. In sfirşit, „cvartetul ofensiv“ al sporturilor care ne stau in mod deosebit în atenţie este completat de fotbal, de sportul rege, e mărea dragoste a tinerilor din judeţ, şi vom cultiva excepţionala cantate de magnet ai stadioanelor, înfiinţind — aşa cum de altfel , am şi început — noi centre de juniori şi copii. PREA MULTE ACŢIUNI CERUTE DE LA CENTRU Cu referire la sportul de mase, participanţii la această discuţie au evidenţiat o serie de iniţiative ideale, traduse în tot felul de întreceri sportive, cu priză în rândul tineretului. Bunăoară, Crosul „cravatelor roşii", Spartachiada fetelor etc. Numeroasele acţiuni, care se încadrează perfect în profilul sportiv al judeţului, slnt de multe ori estompate, diluate, interferate, de şi mai numeroasele »Ofilim cerute de la „centru". Poate nu cu atîta pondere In masa de iubitori al sportului, dar cu buget, cu obligativitatea de a trimite la faze superioare campioni cu performanţe ce nu spun nimic. Sau, mă rog, spun totul, dacă avem în vedere locurile precare ce se ocupă in clasamentul final. Opinăm pentru iniţiativa locală, pentru acele întreceri propuse de specialiştii judeţelor respective, UN LUCRU SIMPLU DE MARE EFICIENTA ORGANIZATORICA C. DASCALU, şeful secţiei CU probleme de sport din Consiliul judeţean al sindicatelor , voi sublinia cîteva din obiectivele ce ne stau In faţă. Incep eu turismul, sport accesibil tuturor, cu frumoase tradiţii In judeţul nostru. Ce am făcut în plus pentru dezvoltarea Îndrăgitei drumeţii ? Un lucru, după părerea mea, simplu, dar de mare eficienţă organizatorică, s-a luat legătura cu unele ocoluri silvice şi întreprinderi forestiere (care au in dotare diferite cabane turistice), spre a le pune la dispoziţia amatorilor de drumeţie, sîmbăta şi duminica. Adică, in zilele cînd acestea sînt libere, prin plecarea acasă a muncitorilor forestieri. Vom avea, aşadar, acces — îh afara popasurilor obişnuite — şi la cabanele de pe valea Secului, Agapia, Vărătec, valea Tărcăului. Petrecerea timpului In aer liber ne preocupă deosebit. In acest sens, organizăm „duminici cultural-sportive“. In care — prin rotaţie — fiecare întreprindere mare din judeţ este gazdă. O gazdă admirabilă, prin încercarea firească de a depăşi In amploare şi calitate ce s-a făcut în ultima duminică. Două cuvinte despre competiţiile — să le spun — profesionale. Ne Imreiem In „Cupa metalurgistului“, „Cupa chimistului“, iCujia tractoristului“, „Cupa textilistului“, „Cupa forestierului“ şi „cupa campionilor asociaţiilor Sportive“, in curind şi o Intîinire sportivă interjudeţeană. Aceasta, între sportivii uzinei de ţevi Roman şi cel al uzinei mecanice din Iaşi. Preconizăm ca această competiţie să aibă loc la mai multe discipline sportive, la hotarul dintre cele două judeţe, la Strunga .Un singur find despre investiţii, despre cei 430 000 lei pe care li afectăm dezvoltării bazei materiale. Am realizat un stadion la Roznov, vom amenaja un altul la Roman, avem la proiect construirea unei popicării şi a unei săli de sport. 80 DE NOI BAZE SPORTIVE SĂTEŞTI I. BALCIZA, şeful secţiei sportturism şi pregătire militară din Comitetul judeţean U.T.C. : Susţin ideea promovării Iniţiativelor sportive locale, considerind că multe dintre întrecerile impuse pe plan central sunt practic fără eficienţă, formale. De acord cu profilul ales, cu „cvartetul ofensiv“ al Judeţului. Virfurile de atac ale noastre rămân, însă, competiţiile organizate la sate („Cupa tineretului“, „Cupa recoltei“ etc.), amenajarea celor 80 de baza sportive săteşti pe care ni le-am propus anul acesta. ACEŞTI „COPII TERIBILI"... M. TATARU, şeful comisiei sport - turism din Consiliul judeţean al pionierilor : Organizăm „joaca“ copiilor şi, desigur, nu este un lucru uşor. Dificultatea provine din faptul că toată puştimea vrea să facă sport. Organizăm, deci, şi întreceri de fotbal, dar şi de rachete, cicloturism, înot etc. Micii noştri iubitori de drumeţie activează în cele 40 de cercuri de turism înfiinţate, şi parcă tot nu ajung. Vom completa „deficienţa“, prin transferarea teribilelor energii la înot, la centrele ce le deschidem in oraşele Roman, Piatra Neamţ şi Bicaz. Toate acestea, se înţelege, în paralel cu trimestrul IV, trimestrul marii vacanţe pe şantier. ★ceasta ar fi „minuta" mesei rotunde de la Piatra Neamţ. Cu obiectivele ei lăudabile in munca de promovare a sportului, cu “profilul“ izvorât din tradiţie şi realitate valorică, cu fructoasa colaborare dintre toţi factorii care răspund de destinul sportiv al Judeţului Neamţ. (Urmare din pag. 1) devenind (temporar, zic cei care le-au dat alte destinaţii) depozite de materiale ale întreprinderii de construcţii Harghita. COPIII NEGLIJAŢI LA SINAIA Sinaia ne-a primit ambitoare, cu nenumărate feţe tinere. Sunt muncitori, ţărani cooperatori, elevi care se plimbă pe aleile parcului din faţa Casei de cultură, lăsîndu-fie impresia că respiră cel mai curat aer din lume. — Or. care vă ocupaţi de organizarea timpului liber al celor care vin aici la odihnă şi tratament, aveţi, desigur, un cuvint de spus şi in domeniul activităţii sportive — ne-am adresat tov. Radu Moise, directorul Casei de cultură. — NU ştiu daca acţiunile sportive pe care le organizăm satisfac toate gusturile, dar sunt convins că vizitatorilor noştri, de Vlrsle şi profesii diferite, le plac voleiul, şahul, tenisul de masă şi, mai ales, drumeţia. Excursiile se fac des la izvorul Rece, Valea lui Bogdan, cascaf la Urlătoarea, Virful cu Dor şi in alte locuri. Cînd plouă, oferim activităţi interioare de club, întreceri de tenis de masă şi şahi concursuri „Cine ştie ciştigă“ său „Drumeţii veseli“ axate pe cunoştinţele acumulate In excursii. — Sâ înţelegem câ apreciaţi drept variată şi bogată activitatea sportivă rezervată oamenilor muncii veniţi la odihnă . — Nicidecum. Metodistul nostru, Visarion Moldoveanu, nu poate face faţă decit in parte terinţelor. Ne-ar mai trebui tncă un salariat pentru această treabă. — Am văzut plimbindu-se prin oraş foarte mulţi părinţi cu copiii lor. Nu ne-aţi spus nimic despre delicatul domeniu al activităţilor rezervate celor mici. — Dacă părinţii au posibilitatea să se distreze, vizionind o piesă de teatru, mergind la cinematograf sau practicind sportul preferat, copiii in schimb n-au unde se juca. Nu exista nici un parc pentru el, iar cind ni s-a redat Casa de culturi (n.n. — pînă acum cîţiva ani clădirea era folosită in alte scopuri) am sperat si li se elibereze şi încăperea unde era cindva clubul celor mici. Dar ea adăposteşte, în continuare, un bufet, pe lingă un bar de zi şi un restaurant cu autoservire, care funcţionează tot in incinta Casei de cultură. Ne-am aminti că aici se afla odinioară o sală de sport, care găzduia diferite întreceri, chiar şi concursuri internaţionale de scrimă şi tenis de masă. Acum sala a fost compartimentată, devenind magazia unei întreprinderi de alimentaţie publică. Este cu totul inexplicabil faptul că Intr-o staţiune de anvergura Binalei persistă de atîta vreme o astfel de situaţie. HAI, SA NE PLICTISIM LA PREDEAL !... Am revenit la Predeal după un an și credem că Inerţia, care a dăinuit aici destulă vreme, a dispărut. Eroare gravă !... Dar, mai bine să dăm cuvintul câtorva dintre tinerii cu care am stat de vorbă. SERGIU TICUŞAN, trezor la uzina Tractorul din Braşov : „Am venit pentru 11 zile cu bilet dat de sindicatul nostru şi mi-a trecut jumătate din concediu mergind doar la seri de dans. Dansul este într-adevăr, contaminant, dar eu nu vreau să ajung sclavul lui şi al carurilor. Aş dori să joc volei, fotbal sau să alerg pe pista stadionului. Care văd că sta zile întregi nefolosit. Aproape că-mi pare rău că am venit aici“. VOICILA NICOLAU, contabil la Cooperativa Progresul din Faurei : „Muncăm, dormim şi ne plimbăm, cam asta facem zilnic. Simţim nevoia să ne relaxăm, dar activităţile sportive sunt foarte rare, întreceri, dacă nu mă înşel, n-au avut loc, de cind mă aflu eu in staţiune", în discuţie intervine un localnic. DAN COMAN, Instructor la Şcoala senatoriali : »îmi amintesc Haine sportive mici pentru staţiuni de odihnă mari portál utfit Sk. 963 (6397] ■I «KxLmMUF US gP Ifwitn II — BB ] TUR DE ORIZONT... La încheierea unei importante etape de pregătire, care a inclus participarea — cu diferite echipaje — la mai multe regate internaţionale (Decize, Sofia, Budapesta, Praga, Deventer, Brandenburg, Bochum, Bydgoszcz, Belgrad, Moscova, Berlinul Occidental şi, recent Snagov) s-au putut, desigur, concluziona multe lucruri privind forma actuală a echipei noastre, ca şi şansele ei la apropiata ediţie a campionatelor mondiale. Dar, foarte important (experienţa anilor trecuţi o confirmă) această perioadă de pregătire şi verificare a oferit, în acelaşi timp, prilejul de a cunoaşte mai bine şi potenţialul adversarilor, de a sesiza direcţiile principale de orientare actuală în lumea caiacului şi cancel pe plan internaţional. De aceea, un „tur de orizont“ mi se pare, la această oră cînd a început să se discute despre... medalii, de utilitate pentru toţi cei interesaţi de evoluţia şi fenomenele manifestate în sportul caiacului şi canoei. Este, desigur, vorba doar de cîteva notaţii, din multele însemnări şi concluzii pe care colectivul de antrenori le studiază cu atenţie, aplicîndu-le corespunzător în pregătirea echipei reprezentative. Dintre formaţiile cu care ne-am întîlnit, cea mai în formă pare a fi cea a R. D. Germane care manifestă o evidentă tendinţă de întine© rire (păstrindu-l doar pe veteranul Uwe Will) şi o orientare generală spre probele olimpice. Este, de altfel, echipa care a dominat regatele de la Sofia, Brandenburg, Budapesta şi care a confirmat, recent, la Bucureşti. Cu o revenire spectaculară (Detlef Lewe), cu o bază valorică sprijinită, în plus, pe Zander, Schultze, Gusse, Breuer şi Esser (cele două caiaciste n-au apărut, insă, în nici un concurs internaţional), echipa R. F. a Germaniei rămîne în plutonul fruntaş, cu şanse mari la medaliile unor probe. De doi ani fostul campion mondial, canoistul sovietic Buharin, antrenează echipa Bulgariei şi acest lucru a început să se vadă. Cu toate progresele făcute, nu cred ca sportivii bulgari au, însă,prea multe şanse de afirmare la Bagswaerd. Formaţia Cehoslovaciei ■— cu cîteva individualităţi de valoare medie — nu a realizat pînă acum rezultate concludente. Nici chiar la regata Praga. O preocupare susţinută pentru întinerire s-a făcut remarcată în lotul polonez, în care există cîţiva sportivi talentaţi, dar cu posibilităţi de a se clasa doar în zona de mijloc, poate chiar mai jos, a clasamentelor. Franţa — valoare medie, constantă ; prea puţine progrese care să necesite modificări în ierarhia internaţională. Olanda — echipa în care sportivi consacraţi (Hoekstra, Japies), dar şi cîţiva tineri, impresionează prin puterea de luptă în orice competiţie. Cred că in una sau două probe sportivii olandezi pot produce mari surprize la C.M. Danemarca — acelaşi stadiu valoric mediu, excepţie fâcînd cunoscutul Hansen, se pare consacrat acum în proba de fond. Belgia ■— de remarcat grupul de sprinteri, pe distanţa de 300 m, animatori la toate cursele, dar nu şi... cîştigâtori. Echipa Norvegiei este acum mai bine cunoscută. Cred că echipajul de K4 — 10 000 m este imbatabil. Finlanda — doar cu Numisto şi Mackela, sportivi de mijlocul clasamentului. Italia — o grupă de „speranţe" pe care antrenorul român Gh. Cojocaru încearcă s-o apropie de nivelul performanţelor internaţionale. Ungaria — în ciuda unor dificultăţi în alcătuirea echipei (în acest sezon au confirmat doar Wichman, Pfeffer şi, parţial, Tatay) rămîne, mai ales prin garnitura tinerilor, un adversar redutabil. „Turul de orizont" este, însă, incomplet deoarece pînă la această oră nu se ştie nimic despre echipa Uniunii Sovietice (care s-a pregătit tot timpul numai la Himki) şi despre echipajul suedez Utteberg — Anderson, pretendent la o medalie in probele de K 2 — 1 000 m si K 2 - 10 000 m. Rămîne, aşadar, ca finalele de la Bagswaerd să ne arate ce altceva s-a mai schimbat între timp... Radu HUŢAN Viciile unui regulament Cineva întreba, la închiderea festivă a finalei pe ţară a „Cupei României“ la cină, pe ce locuri s-au clasat echipele eliminate în întrecerile preliminare. Nimeni nu ştia, nici măcar iniţiatorii competiţiei, cinci din cele nouă participante la ultima bătălie pentru cucerirea invidiatului trofeu neputînd fi ierarhizate, din cauza sistemului defectuos de desfăşurare, a finalei. Preconizind doar ca formaţiile calificate în ultimul act al competiţiei să fie împărţite în două grupe prin tragere la sorţi, iar primele două clasate să-şi dispute apoi întâietatea într-un turneu final, regulamentul are mai multe vicii, dind naştere la un lanţ de reacţii negative. In primul rînd, nu-ţi poţi face o imagine de ansamblu asupra evoluţiei finalistelor, întrucît neîntilnindu-se între ele e greu să ai măsura exactă a valorii uneia sau alteia dintre echipe. Faptul că atît în preliminarii cit şi în turneul final se joacă tur-retur, competiţia se transformă într-o întrecere-maraton, echipele fiind nevoite să susţină uneori chiar şi cite zece meciuri într-o singură zi! Să recunoaştem că e extrem de obositor pentru pinari, şi in consecinţă Intîlnirile din partea a doua a reuniunilor îşi pierd din valoare. Apoi, echipele fiind înainte de start la discreţia sorţilor, se întîmpla adesea ca o grupă să fie compusă numai din favorite. Urmarea : nu o dată au rămas în cursa pentru trofeu formaţii Inferioare, clasate in final pe locuri fruntaşe, nemeritate, oferite de capriciile sorţilor. In sfirşit, arbitrii s-au prins că nu pot face faţă numărului mare de jocuri pe care trebuie să le conducă, fiind predispuşi să comită, din cauza eforturilor depuse, greşeli care nemulţumesc la bună dreptate jucătorii. Iată citeva din argumentele care trădează absenţa unui sistem echitabil de desfăşurare a finalei „Cupei României“, sistem care să trieze judicios echipele după valoarea şi pregătirea lor. Considerăm însă că e mai util să discutăm mai puţin despre ceea ce s-a petrecut şi să atragem atenţia asupra uneia dintre numeroasele propuneri făcute de sportivi, antrenori şi arbitri pentru îmbunătăţirea sistemului de joc şi anume: finalistei« să se întîlnească într-un turneu (numai tur) pentru desemnarea echipei cîştigătoare. Subscriem pentru această formulă, deoarece ni se pare cea mai realistă, avînd darul să creeze condiţiile necesare ca echipele şi arbitrii să acţioneze in toată plenitudinea forţelor. Tr. ANDRONACHE SUCCESUL COMPETIŢIEI MICILOR TENISMANI ORADEA (prin telefon). Timp de patru zile, la Oradea s-au desfăşurat întrecerile celei de a 12-a ediţii a competiţiei de tenis dotată cu „Cupa dr. Petru Groza“. Au fost prezenţi 78 de copii, reprezerttînd 14 asociaţii şi cluburi sportive : Şc. sp. Bucureşti, Progresul Bucureşti, Steagul Roşu Braşov, U.T.A. Politehnica Cluj, Constructorul Hunedoara, Dunărea Galaţi, Industria Sîrmei Cîmpia Turzii, Şc. sp. Tg. Mureş, Mureşul Tg. Mureş, Metalul Salonta, Electrica Timişoara, Voinţa şi Sănătatea Oradea. Iată cîştigătorii: SIMPLU BAIEŢI, cat. 8—10 ani: L. Reveş şi Şt. Bondar (Sănătatea Oradea), cat. 11—12 anî: V. Şandor (Sănătatea), cat. 13—14 ani: A. Dărăban (Sănătatea), cat. 15—16 ani: R. Giurgiu (Sănătatea) ; SIMPLU FETE: cat. 11—12 ani: Camelia Chiriac (Str. Braşov), cat. 13—14 ani: Simona Munteanu (Progresul Buc.), cat. 15—16 ani Eleonora Usca (U.T.A.) ; DUBLU BĂIEȚI: O. Vîlcioiu — R. Giurgiu (U.T.A.—Sănătatea); DUBLU FETE : Rodica Precup — Rozalia Eri (Electrica Timișoara) ; DUBLU MIXT: Eleonora Usca — O. Vîlcioiu (U.T.A.). Vâsli« SERE, coresp. căpind acum «e 7 ani, noi, localnicii, susţineam Intilniri de volei, baschet şi fotbal cu echipele celor veniţi la odihnă. Am putea juca şi acum, dar nu are cine să organizeze aceste meciuri ". Cu acelaşi regret ne-au vorbit Nicolae Anton, electrician la Ascensorul Bucureşti, stan Rădulescu din Constanţa şi alţi oameni veniţi la odihnă în concediul cărora a apărut după cîteva zile de la sosire musafirul nedorit, plictiseala. Cine se face responsabil de această stare de lucruri ? Lămuriri echivoce am primit de la tov. Iulian Berbecaru, contabil-şef al întreprinderii climaterice Predeal. — Directorul Casei de cultură, ne-a spus Interlocutorul nostru, nu se află in localitate. La saia de sport se face curăţenie. Postul de metodist sportiv este vacant de clteva săptămtni. Sperăm că, o dată cu reorganizarea administrativă a staţiunii, in urma căreia şi Casa de cultură va fi patronată de întreprinderea noastră, lucrurile se vor îndrepta. Sperăm şi noi, în numele... viitorilor vizitatori ai Predealului. Să încercăm o scurtă concluzie : nu se poate spune că sezonul estival '70 a găsit bine pregătite, din punct de vedere sportiv, cele trei staţiuni vizitate, chiar dacă în însemnările noastre am semnalat şi unele realizări. Dar cum vara de abia a început, există timp pentru ca staţiunile şi nu numai cele menţionate sa îmbrace haina sportivă in care le va sta foarte bina* ACEŞTI OAMENI MINUNAŢI ŞIMACHETELE LOR ZBURĂTOARE ARAD, 14 (prin telefon, de la trimisul nostru). Zi de Jar, de caniculă, pe cîmpul aeroportului din localitate. Adăpostiţi la umbra primitoarelor hangare, concurenţii îşi verifică aparatele înaintea ultimului zbor. Intensele pregătiri se fac pentru manşa a doua a întrecerilor din cadrul campionatului naţional de aeromodele (machete zburătoare), categoria avioane româneşti. La această probă, la stand conduce bucureşteanul Ariton Casian, care, de bună seamă, va face totul să-şi menţină avantajul punctelor acumulate. In sfîrşit, primul concurent este chemat la start. Micul avion rulează puternic pe pista de beton, prinde înălţime şi începe să-şi execute programul propus, întrecerea pare de o semnificaţie deosebită : ea marchează începuturile concursurilor de machete zburătoare din ţara noastră, debut aviatic ce coincide cu împlinirea a 60 de ani de la primul zbor al lui Aurel Vlaicu, cu aniversarea a 45 de ani de la primele avioane româneşti de şcoală, construite la fosta fabrică ,Astra* din Arad. „ Acum, în văzduh, şi-a început spectaculoasele evoluţii un avion pilotat prin telecomandă. Privind zborul mini-aeronavelor, instalaţiilor tehnice de concurs, gîndul ne duce — reflectînd asupra splendidei organizări a întrecerilor — la titlul filmului „Aceşti oameni minunaţii“ şi (am adăuga noi) machetele lor zburătoare... Nimic mai adevărat. Concursul s-a bucurat de un frumos succes, evidenţiind un real progres în tehnica şi pilotarea acestei categorii de aeromodele. Rezultatele Întrecerilor (cat. machete, avioane româneşti) : 1. A. Casian (Semănătoarea Bucureşti) 1934 p, campion naţional, 2. I. Bobocel (Semănătoarea Bucureşti) 1 372 p, 3. I. Rădoi (Griviţa Roşie Bucureşti) 1 292 p. Clasament general pe echipe : 1. Semănătoarea Bucureşti (I. Constantinescu, A. Casian, I. Bobocel) 3 892 p, 2. Griviţa Roşie Bucureşti 3 086 p. 3. Tehnofrig Cluj 2 087 p. 4. Rapid Bistrița 2001 p. T. VASILI