Sportul, mai 1971 (Anul 27, nr. 1248-1276)
1971-05-16 / nr. 1261
Pag. a 2-a ARBITRAJUL, CEA DE A DOUA PASIUNE A LUI DINULESCU A trecut un sfert de secol de cînd balonul rotund l-a prins în vrăjile sale. In 1944, a descifrat primele taine la Unirea Tricolor şi apoi, după 20 de ani, şi-a încheiat bogata activitate competiţională, la Progresul Bucureşti, după ce mai evoluase sub culorile lui Dinamo Bucureşti, Ştiinţa Iaşi, Ştiinţa Timişoara şi Farul, în două decenii şi-a drămuit timpul între stadion şi şcoală, fiind la fel de pasionat după balonul rotund, ca şi după formulele chimice. Astăzi, C. Dinulescu este un apreciat inginer la Banca Naţională a R.S. România. A rămas credincios balonului rotund. In 1965—66 a urmat o şcoală de arbitri şi, la scurt timp după absolvire, a fost promovat în lotul republican. De atunci, sunt rare duminicile în care pe Dinulescu să nu-l găseşti pe un teren, fie din Capitală, fie dintr-o altă localitate din ţară. Pe arbitrul C. Dinulescu l-am reîntîlnit zilele trecute, după împlinirea vîrstei de 40 de ani. După felicitări, am început să discutăm. Bine-nţeles, despre... fotbal. — Cine crezi că va cîştiga campionatul ? — Nici nu ştiu, şi chiar dacă aş avea calităţi de prezicător, tot n-aş putea răspunde. Ştiţi, un arbitru nu e bine să-şi spună părerea, să dea pronosticuri. — Atunci, spune-mi ce-ţi doreşti ca arbitru ? — Vrei să fiu sincer ? Aş vrea să devin arbitrul nr. 1 al ţării şi un nume în rîndul cavalerilor fluierului cu ecuson F.T.F.A. Un vis îndrăzneţ, nu ? Nu am încă ecusonul şi mă gîndesc să conduc întîlniri cu miză în competiţiile internaţionale. Mulţi mă vor considera utopist, lipsit de modestie, însă vreau să vă mărturisesc că atunci cînd am devenit arbitru, acest lucru mi l-am propus. Altfel, nu mai reintram pe gazon. Şi pentru ca să mi se împlinească dorinţa, mă pregătesc continuu. Citesc tot ce este nou despre fotbal şi arbitraje, fac antrenamente pentru îmbunătăţirea condiţiei fizice... — Activitatea de pină acum îţi dă speranţe în această direcţie ? — Şi da şi nu. Am debutat în divizia A, în 1970, conducînd meciul Dinamo Bacău — Politehnica Iaşi. Şi, după părerea cronicarilor, n-a fost chiar un pas cu dreptul. De-atunci, am mai arbitrat 4 jocuri, ultimele două mulţumind pe toată lumea şi, în primul rînd, pe mine. — Experienţa acumulată ca jucător te ajută în arbitraj ? — Enorm. Cunoscînd micile și marile abateri ce pot fi săvirşite pe teren, pot lua măsurile corespunzătoare și pot astfel aplica întocmai prevederile regulamentului. — Apropo de regulament , sper că nu te vei supăra, amintindu-ți de singura ta eliminare ca jucător... — Neplăcută amintire. Atunci. In meciul România — Ungaria, amărăciunea mea a fost cu atît mai mare cu cit nu săvîrşisem nici o infracțiune. Dar ce-am putut face altceva decit să mă supun deciziei arbitrare a conducătorului jocului ? Acum, ca arbitru cînd iau o asemenea hotărire, cîntăresc bine faptele şi nu acţionez după simpla impresie. — Cum reacţionezi cînd deschizi ziarele şi te intilneşti cu stelele sau notele date arbitrajelor tale ? — Mă bucur sau mă întristez, de la caz la caz. Dar, cînd văd notele date în ziar reanalizez deciziile din meciul respectiv pentru a vedea cine a avut dreptate: eu sau... cronicarul ? Şi, uneori, se întîmplă să fiu de acord cu el. — O ultimă întrebare: ce preocupări ai în afara activităţii profesionale şi a fotbalului ? — înainte de toate, creşterea şi educarea băiatului meu. Se numeşte Dinu şi are opt ani. Probabil că dorești să afli dacă-l voi face fotbalist. Mi-ar face plăcere să-l văd jucînd intr-o mare echipă bucuresteană, dar pe el îl atrage bicicleta. Nu este însă exclus ca fotbalul să obţină victoria finală, ca în atîtea cazuri... Pompiliu VINTILA DUMINICA TRECUTA PE „REPUBLICI!" — Să-ți pasez ? Cîntă-mi strofa întîia din imnul clubului, să văd dacă ești de-al nostru ! ! * Desen de : S. NOVAC ADEVĂRURI Plăcerea de a vedea în urma ta mulţi inşi nu-i atît de mare ca durerea de a vedea pe vreunul înaintea ta. SENECA Patinajul este nobila artă cu ajutorul căreia poţi traversa, pe tălpi înaripate ca cele ale zeilor lui Homer, mările devenite solide. GOETHE Şi după un marş îndelungat a reuşit, în sfîrșit, să ajungă din nou de unde a plecat. WIESLAW BRUDZINSKI Iliada este istoria unei echipe glorioase plecate să joace în deplasare. ORESTE del BUONO Teme-te de cel care se teme de tine, măcar de-ar fi o muscă și tu un elefant. SAADI sportál IN LUMEA... STELELOR Cele 184 de partide disputate pînă acum în campionatul de fotbal al diviziei A, au fost conduse de 35 de arbitri. A. Bentu şi Gh. Limona au condus cîte 10 partide! C. Niţescu şi V. Dumitrescu cite nouă , C. Bărbulescu, C. Petrea, Al. Pîrvu, C. Ghemigean, Gh. Popovici şi S. Mureşan cîte opt. După 23 de etape au fost acordate 791 de stele; în 100 de meciuri au fost acordate cîte cinci stele ; în 53, cîte patru stele ; în 24 cîte trei stele; în trei, cîte două stele ; intr-unul, o stea ; iar în trei, nici o stea. De aici reiese că în proporţie de 83,14% au fost acordate cîte patru sau cinci stele. Un clasament al cavalerilor fluierului pe baza rrediei stelelor (se întocmeşte raportînd totalul stelelor obţinute la numărul întîlnirilor conduse ; in calcul între doar cei ce au condus minimum cinci partide) : 1. V. Dumitrescu 4,88 (44,9) ; 2. C. Ghemigean 4,87 (39:8); 3. V. Pădureanu 4,83 (29:6) ; 4.5. C. Petrea şi Gh. Popovici 4,62 (37:8); 6. N. Petriceanu 4,60 (23:5) ; 7. Agentu 4,50 (45:10) ; 8. A. Pîrvu 4,50 (36:8) ; 9. C. Niţescu 4,44 (40:9); 10. Em. Vlaiculescu 4,40 (22:5) ; 11. O. Bărbulescu 4,37 (35:8) ; 12. O. Comşa 4,33 (26:6) ; 13. Gh. Simona 4,30 (43:10) ; 14. Anderco 4,28 (30:7) ; 15. Gr. Bîrsan 4,14 (29:7). V. ADRIAN REFLECŢII FOTBALISTICE Antrenorul care introduce la timp forţe noi în luptă, dovedeşte pricepere în folosirea rezervelor... interne . Adversarul scos din ritm, nu trebuie scos şi din... „sărite“ . Arbitrul care trece cu vederea unele situaţii, trebuie trecut şi el cu... vederea ! Cînd mitul invincibilității nu-i decit un mit, echipa rămîne mai mult în mitologie decit în... campionat. Nr. 1261 (6695) UN ELDORADO SPORTIV La sfîrşitul vizitei, cînd doamna Jacobi, soţia directorului şcolii, mi-a întins cartea de impresii, n-am stat nici o clipă în cumpănă înainte de a aşterne următoarele rînduri . ..Cine vrea să vadă ce este în Stare să facă fotbalul — uneori chiar împotriva intereselor sale înguste şi exclusive — acela să vină aci şi să vadă Şcoala sportivă din Henne!“. Nu e, la drept vorbind, o şcoală în înţelesul strict administrativ, ci în înţelesul mult trai larg al locului unde educaţia — chiar nedeclarată — e la ea acasă, în mijlocul naturii visată de Rousseau, implorată de Pestalozzi şi idealizată de moderni. Cu două decenii în urmă, În Tracia de fotbal a Renaniei Mijlocii, a ales o imensă pajişte, ca de castel elisabetan, pe valea rîului Sieg, la cîţiva kilometri doar de Bonn, în apropierea regiunii unde se face celebra cură a lui Kneipp, şi în marginea unei păduri care se caţără pe dealuri, a construit primele instalaţii ale aşezămîntului socotit şi astăzi un Eldorado sportiv. Totul a fost gîndit la început pentru fotbal şi am minţi dacă n-am recunoaşte că de fapt fotbalul a rămas rege aici. In clădirea administrativă, cu cămin, cantină, săli de curs (cu instalaţii de traducere simultană), se ţine şi astăzi cursuri, seminarii, schimburi de experienţă pentru antrenori sau arbitri de fotbal. In cartea de onoare am găsit şi semnăturile cîtorva antrenori şi arbitri români. Se ţin aci şi cantonamente pentru echipe de fotbal în pregătire centralizată. In epoca vizitei mele, peluzele şi sălile şcolii erau traversate sau parcurse de gureşele participante la primul curs din R.F.G. de... antrenoare de fotbal ! In chiar mijlocul naturii, departe de orice zgomot urban, ferite de pericolul poluării, instalaţiile de la Hennef sunt o mică minune. Stadioane, terenuri gazonate, piscine, trambuline se înlănţuie pe măsură ce şcoala s-a dezvoltat. Deosebită impresie face imensa hală (40x60 m) pardosită cu gazon artificial şi dotată cu uriaşi pereţi de sticlă incasabilă înspre care am fost invitat cu maliţie să şutez un balon cu toată forţa ! Aci se poate juca fotbal sub acoperiş, în toată voia, cu intenţii tactice sau pedagogice. Cu o asemenea dotare era firesc ca Şcoala de la Hennef să nu rămînă mult timp doar a fotbalului, ci să fie solicitată tot mai mult de diverse sporturi. Primele candidate, fără publicitate, au fost fireşte g■ turile olimpice ale R.F.G. care au găsit aci posibilităţi ideale de antrenament. Şi-au lăsat semnăturile aci serimeri din Franţa şi luptători din Turcia, fotbalişti din Ungaria şi boxeri din R.D.G., poloişti din Australia şi jucători de hochei pe iarbă din Indonezia. Administraţia Şcolii sportive de la Hennef, mereu preocupată de valorificarea instalaţiilor excelente de aci, în tot timpul anului, fără aşa-zise sezoane moarte, a iniţiat o acţiune de un mare interes social şi uman, înfiinţînd cursuri de recuperare fizică pentru invalizii tineri. Am văzut oameni lipsiţi de membre inotînd în bazinul rezervat lor sau jupîndu-se cu mingea, sub supravegherea instructorilor, într-o sală de gimnastică specială. Am rămas cu convingerea că prin exerciţii, mişcare, jocuri, se redă acestor handicapaţi fizic nu numai o parte din capacitatea motrice, dar şi o bună doză de bucurie de a trăi. Iată toate motivele pentru care am semnat cu plăcere în cartea de impresii a acestei admirabile şcoli sportive. Victor BANCIULESCU Vedere aeriană a şcolii sportive din Hennef. NOTE DE DRUM DIN R. F. A GERMANIEI CEL MU... TlNĂR PENSIONAR DIN ZALĂU Cutare ins parcurge anual 1 500 de kilometri pe jos. Vi se pare mult ? Nu, fireşte că nu. Ar fi cam patru pe zi. Nu vi se pare mult, pină în momentul în care precizăm că acest om are venerabila vîrstă de 70 de ani. Pensionarul Graţian C. Mărcuş — pentru că despre el este vorba — poate fi văzut duminică de duminică ureînd cu paşi egali, calmele înălţimi ale Meseşului, acest „Munte Mic“ al Zalăului. — De cînd această pasiune, domnule Mărcuş ? — De mult. Eram elev şi un profesor, de matematică mi se pare, a organizat o excursie la ruinele cetăţii medievale de la Valcou. Ţin minte că m-am integrat grupului, fără prea mare entuziasm. Dar nu asta contează. Ci faptul că atunci, în ziua aceea, pe lingă o straşnică febră musculară, am descoperit dragostea pentru natură. Apoi, student fiind, am bătut munţii Călimanului, Rodnei, Apusenii, nu mai vorbesc de repetatele drumuri Cluj — Cheile Turzii (adevărate delicii, nu glumă !). Am avut şi cîţiva parteneri celebri : academicianul Emil Petroviei, profesorul universitar Ion Breazu. — Prin urmare, de aproape 50 de ani vă rezervaţi cîte o zi pe săptămînă acestor lungi plimbări în afara oraşului ? — Nu. Acest lucru se întimplă numai de 10 ani. Pînă in 1901, n-am avut un program de excursii riguros organizat. — Iertaţi-mi curiozitatea, ce v-a făcut — totuşi — să-l adoptaţi ? — Profesorul de educaţie fizică Andrei Chiuhanu, nefiind străin de „obsesia“ mea pentru turism, mi-a spus într-o zi că, dacă tot îmi place, de ce nu încerc să fac drumeție în cadrul unui program săptămânal, elastic organizat ? Fără îndoială, asta ar contribui la revenirea la normal a indicelui meu spirometric (în momentul acela 2 200). Atît mi-a trebuit. Am luat-o încet, dar sigur, spre... 30 de kilometri. Singur. Totdeauna singur. Prin zonele împădurite. Cu pauze mici. Cu exerciţii de respiraţie. Şi o mică gustare. — Rezultatul ? Am ajuns să parcurg această distanţă cu destulă uşurinţă. Dar, important este că m-am simţit dintr-o dată altfel, mai stăpîn pe mine. Acum suflu 2 800 ! Deşi pensionar, am continuat să lucrez periodic în condiţii excelente. — Este limpede : dv., domnule Mărcuş, ilustraţi convingător, clasic am zice, ideea de practicare a exerciţiului fizic, în scopul nobil şi exclusiv al consolidării sănătăţii. Vă rugăm să ne spuneţi cîteva cuvinte despre felul în care vedeţi dv. relaţia exerciţiul fizic-sănătate ? — Am să încep prin a aminti cuvintele strălucitului medic Iuliu Haţieganu (căruia i-am fost colaborator cultural la Societatea „Astra“ din Cluj). Regretatul savant obişnuia să spună : „22 de inşi fac sport şi 22 000 de inşi privesc, sunt spectatori. Nu ar fi mai firesc, mai logic, să inversăm cifrele ?“ De fapt aceste cuvinte ilustrează plastic pătrunderea exerciţiului fizic în rîndul maselor, şi nu este întimplător că autorul lor a fost un doctor, un exemplar doctor. Desigur, nimeni nu mai contestă acum că exerciţiul fizic practicat cu raţiune înseamnă, în fond, sănătate. Profesorul de educaţie fizică are în acest sens rolul decisiv: el trebuie să-l înveţe pe elev să practice exerciţiul fizic cu eleganţă, dezinvoltură şi convingere. Să nu se înţeleagă de aici că aş fi împotriva performanţei. Dimpotrivă, eu sunt un mare admirator al acesteia. Dar, cum să vă spun, nu putem să-i facem pe toţi campioni. Putem, însă, să-i facem pe toţi oamenii adepţi ai practicării exerciţiului fizic, indiferent dacă aceasta se cheamă gimnastică, atletism, înot sau drumeţie... ADRIAN VELICHI redactor la ziarul „Năzuinţa“ din Zalău Foto : Fery DEAR MAREA INTÎLNIRE A DECATLONIŞTILOR în 1968, la campionatele internaţionale ale României, atletul clujean Andrei Şepci a contractat una din cele mai preţioase cunoştinţe ale sale : decatlonistul american Bill Toomey, viitorul campion olimpic din Mexic şi iniţiatorul de mai tîrziu al unui centru internaţional pentru pregătirea decatloniştilor, centru ce funcţionează azi în California, la Santa Barbara. Menţinută prin corespondenţă, relaţia Toomey-Sepci s-a transformat ulterior într-o adevărată afecţiune, din moment ce olimpicul Bill avea să-i lanseze lui Andrei invitaţia de a veni in S.U.A. pentru a lucra în centrul decatloniştilor. Şi astfel, la 21 februarie 1971, de pe aeroportul Otopeni, atletul Andrei Şepci îşi lua zborul spre Santa Barbara, deschizînd, cu acest moment, şi jurnalul de călătorie, expediat ulterior antrenorului său, Marian Păşcălău. In primele două zile : escalele la Praga, Amsterdam, zborul deasupra Oceanului, popasurile la Montreal, New-York, Los Angeles şi cunoştinţa cu Mary Toomey — soţia lui Bill — în care Andrei recunoaşte pe celebra pentatlonistă Mary Rand, sosită, împreună cu campionul Irlandei Douif Jordan, să-l întîmpine pe oaspetele român. Discuţia s-a închegat uşor, pentru că Andrei este absolvent al Facultăţii de engleză, iar Mary Rand Toomey este o gazdă amabilă, dispusă să scuze eventualele abateri de la normele limbii lui Shakespeare. ...„Iniţial, am stat la Bill, în Goleta, o suburbie a oraşului Santa Barbara. Am rămas aci pînă cînd Bill mi-a aranjat o slujbă şi mi-a înlesnit ocuparea unui mic apartament“. ...„Primele contacte sportive s-au produs chiar a doua zi, pe stadionul Universităţii Santa Barbara (U.C.S.B.), unde m-a condus Jordan. Ele au fost : recordmanul Angliei, Barry King, Sam Adams, antrenorul echipei de atletism a U.C.S.B., Gerry Moro, fost campion canadian, actualmente asistentul lui Sam Adams şi alţi decatlonişti sosiţi aici precum Gordon Steward (Canada), Jose Carena (Venezuela) şi Dann Denach, ultimii doi şi studenţi la universitatea din localitate“. ...„Stadionul seamănă foarte mult cu cel studenţesc din Cluj, astfel că numai lipsa Someşului mă face să nu mă simt acasă. El este destinat exclusiv pentru atletism, sectorul de înălţime fiind chiar în centrul lui. U.C.S.R. mai are un teren de rugby, unul de baseball, 4 pentru baschet, 1? pentru tenis de cîmp, o sală de atletism de 50 m 30 m şi vestiare pe ramuri sportive, plus un centru de tratament terapeutic (cu 2 bazine pentru masaj subacvatic, frigider special care produce gheaţă pentru tratamentul contuziilor, aparat pentru ultrasunet)“. ...„Pregătirea mi-am axat-o pe dezvoltarea forţei şi rezistenţei specifice (n.r. conform indicaţiilor date de antrenorul M. Păşcălău) şi pot să „raportez“ că la majoritatea procedeelor folosite in antrenamente am obţinut valori crescute fată de cele înregistrate acasă“... ....Aici, aspectul competiţiortal este inedit, centrul lui Bill organizînd la sfirsitul fiecărei sâptămîni, cîte un concurs la care sînt invitaţi decatlonişti din toate statele, ei înscriindu-se la probele pe care şi le aleg, concursurile căpătînd astfel aspectul unor antrenamente de destindere. Şi eu am participat la cîteva şi rezultatele au fost mulţumitoare : o victorie la 70 yarzi garduri, două locuri doi la înălţime, punctaje bune la suliţă, lungime şi greutate“. In alte corespondenţe, Andrei relatează lucruri legate de regimul lui de viaţă, de îndeletniciri, de specificul locului. Aflăm astfel că, proaspătul absolvent al universităţii clujene a fost pus în legătură cu un profesor de la Universitatea Santa Barbara care îi supraveghează pregătirea pentru diploma de stat, că, în acelaşi scop, colaborează cu un grup de studenţi din Hawai, aflaţi în acelaşi stadiu cu studiul limbii engleze, că în casa lui Toomey şi-a putut cultiva pasiunea sa , chitara —■ amfitrionul fiind şi el sclavul acestui instrument —că se produce în public cu unele compoziţii proprii; frecventează Health Food Store, magazin cu mîncare sănătoasă, cu alimente şi băuturi speciale pentru sportivi, foarte bogat în vitamine; orele de masă sunt 1o (dejunul) şi 19 (cina) — prinzul constituindu-l un sandwich bogat — prelungindu-se astfel ziua de lucru şi facilitînd ca ora de culcare a sportivilor să fie 22. ...După cum aflăm, una dintre preocupările Camerei Comunelor — organism compus din oamenii cei mai influenţi din oraş — este să facă din Goleta (suburbie a Sântei Barbara) centrul decatloniştilor din toată lumea. ...SI, descoperindu-l pe Bill, Andrei ne comunică tentativele acestuia de a smulge forului internaţional aprobarea pentru organizarea anuală a unui campionat mondial al decatlonului, scoţînd, astfel, această dificilă probă din izolarea în care se află. Nuşa DEMIAN Înălţimea este una dintre probele favorite ale clujeanului Andrei Şepci Foto : Călin CREŢU-Cluj SEBASTIAN LUPU, TIMIŞOARA. „La jocul de rugby, in cazul cînd mingea este trimisă, din acţiune, cu piciorul, intre cele două bare, sub bara transversală a porţii, ce se întimplă ?“ Nu se întimplă nimic. Dar, imul din jucătorii echipei aflate în apărare, trebuie să „culce“ imediat balonul, după care acesta va fi repus în joc de la linia de 22 de metri. E preferabil, însă, ca rugbyştii să tragă peste bară, şi fotbaliştii sub ea, un gol. Nu ştiu cum se face, dar de cele mai multe ori se întîmplă invers ! GHEORGHE ISTRATE, COMUNA MATCA. Dacă ne referim la meciurile dintre primele echipe ale României şi Ungariei, la fotbal, nu deţinem nici o victorie asupra fotbaliştilor maghiari. O singură dată, am întrecut, de fapt, naţionala Ungariei, dar cum partida s-a desfăşurat sub titulatura Bucureşti — Budapesta, ea n-a putut fi înscrisă în palmares. Păcat ! Dar poate că nu-i departe ziua cînd vom repeta rezultatul, schimbînd însă titulatura ! GHEORGHE VORCEANU. A vina. Steagul roşu Braşov a participat la trei edilii, aie ..Cupei europene a tîrgurilor“. La ediţia 1965—66 a avut ca adversară pe Espanol, cu care a susţinut trei meciuri. Braşovenii au pierdut cu 3—1 in deplasare, au cîştigat cel de al doilea meci cu 4—2 (pe atunci, nu era folosită formula de departajare prin dublarea golurilor înscrise în deplasare, în situaţii de egalitate la puncte şi la golaveraj, după două meciuri), dar, in mod neaşteptat, în cea de a treia partidă, decisivă, jucată la Braşov, au pierdut cu 1—0. Di Stefano n-a jucat în acest meci, la Espanol. NELU GROZAVU, OCNA MUREŞ: 1) Atleta Cornelia Popescu este bucureşteana. Vîrsta ei ? Splendidă ! 21 de ani !) 2) „Eu susţin că dacă un portar, la fotbal, degajează din careul de 16 metri, piuă în poarta adversă, şi mingea intră în poarta respectivă, atinsă sau nu de portar, este gol. Colegii mă contrazic“. Nu trebuie să vă supăraţi. Farmecul fotbalului constă şi în contrazicerile dintre iubitorii lui ! Golul este perfect valabil, dacă degajarea portarului s-a produs în urma unei faze de joc, la care el a tins mingea. Dacă, însă, e vorba de o repunere a mingii în joc, după un şut de poartă, şi mingea degajată direct deM. S., CONSTANŢA. „Iatămă în faţa unei coli de birlic şi scriind pentru prima oară unui ziar. Mă numesc I M. A. şi sunt elevă în clasa a IX-a. Am o colegă care Iu- I beşte fotbalul, la nebunie, se numeşte E.A., dar noi o stri- i găm „Dumitrache“, deoarece e blondă ca şi F. D. şi iu- I beşte, poate chiar mai mult decit el, fotbalul. Ea ne-a in- I suflat întregii clase dragostea pentru acest sport, şi abia I aşteptăm să se înfiinţeze şi la Constanţa o echipă feminină I fle fotbal. De ce, oare, maiexistă rezerve in această di- « recţie? Dar, deocamdată, vreau să vă rog ceva (şi nici măcar I pentru mine): un autograf, de la Dumitrache, pe care la * rîndul meu, să-l ofer colegii mele, care este şi o elevă I foarte bună (de curînd a luat doi „10“)“. Ca linie de conduită, mă derobez de la asemenea comisioane, care I m-ar pune mereu pe drumuri I ţinind seama de numărul mare al celor care vor autografe de * la Dumitrache. Dar, voi face I o excepţie, în cazul colegii dv. uindu-i, în acelaşi timp, sa devină cu adevărat un Dnamitrache... feminin, căreia i I se vor cere antigrafe ! Poate itrache? Chiar DA TMISTAN CODREANU, BICA7. 1 «Vă rog sâ publicaţi ceva lini îfa®Jîe ,strofe sau epigrame“. . Dacă dv. nu ştiţi ce sînt, noi ! cu atît mai puţin ! Ilustraţii : N. CLAUDIU portar se opreşte în plasa adversă. consecinţa este o banală lovitură de la poarta in care a intrat balonul... CE SPORT PREFERAŢI? — micro-anchetă — Educatoarea: Fotbalul, fiindcă, uneori, mingea este pusă la... colţ I Carieristul : Triplusaltul: Sari dintr-o dată cît alţi săritori de trei ori I Preşcolarul: Boxul. Ca şi mine, arbitrii ştiu să numere pînă la 10 I Gură spartă : Alergările în care se duce... ştafeta ! Colecţionarul de antichităţi: Hocheiul pe gheaţă, sportul cu... patină ! Chimistul : Rugbyul, că se bazează pe... transformări ! Gurmandul : Fireşte, tenisul de... masă ! Retrasul : Popicele. Acolo mai vezi şi... izolate ! Adeptul lui Bachus : Dirt-track-ul, singurul sport la care se permite folosirea... alcoolului ! Umoristul : Numai cursele auto pe pista de... sare ! Radu POP La Facultatea de educaţie fizică din Bucureşti TRADIŢIA A FOST CONFIRMATĂ! In urmă cu cîteva zile, am asistat în Aula de la ..Drept" la un interesant program susţinut de studenţii Facultăţii de Educaţie Fizică, din cadrul Institutului Pedagogic Bucureşti, cu ocazia „Zilei facultăţii“. Devenită tradiţională, această festivitate a viitorilor profesori de educaţie fizică a constituit, ca in fiecare an, o adevărată demonstraţie a pregătirii multilaterale de care dispun dascălii sportivi de mîine. Rînd pe rînd, studenţii au etalat adevărate virtuţi interpretative, la ansamblul coral (dirijat de cunoscutul antrenor de gimnastică lector Petre Dungaciu), la dansuri populare, recitări, muzică uşoară şi populară. Cele mai atractive puncte ale serii le-au constituit, însă, fără discuţie, ansamblurile de gimnastică sportivă şi modernă care au prezentat exerciţii originale, perfect sincronizate şi deosebit de spectaculoase. Momentele vesele, optimismul şi entuziasmul caracteristice tinereţii au culminat cu impresionantul „Gaudeamus Igitur“, intonat de întreaga sală, „artişti“ şi spectatori, profesori şi studenţi ! Iată, deci, că Facultatea de Educaţie Fizică, care a împlinit, nu de mult 10 ani de la înfiinţare, confirmă seriozitatea şi pasiunea cu care se pregătesc viitorii profesori de educaţie fizică !