Sportul, august 1987 (Anul 43, nr. 11697-11722)
1987-08-01 / nr. 11697
Interesant program de volei feminin la Constanţa „CAPETE DE AFIŞ": TREI INTÂLNIRIROMÂNIA - ITALIA Sala sporturilor din Constanţa va găzdui, mâine, luni şi marţi, un program voleibalistic de interes, program pe afişul căruia figurează echipele reprezentative feminine A şi B ale României şi Italiei, precum şi divizionarele A Farul Constanţa şi C.S.U.I.M.N. Galaţi. Desigur, „capul de afiş“ îl deţin, în fiecare dintre cele 3 zile de concurs, întîlnirile dintre primele reprezentative română şi italiană, care se pregătesc pentru faza finală a Campionatului European, programată la sfîrşitul lunii viitoare, în Belgia. După cum ne-au informat organizatorii, echipele secunde ale celor două ţări, precum şi cele două divizionare , vor juca — zilnic de la ora 15 — într-un turneu separat de 4, iar in finalul fiecărei reuniuni se vor întîlni echipele naţionale A ale României şi Italiei. Deci, 3 teste importante pentru voleibalistele noastre dat fiind faptul că, actualmente, „squadra azzurra“ este una dintre fruntaşele continentului. Să nu uităm că, în ultimul timp, formaţiile de club peninsulare s-au aflat printre protagonistele cupelor europene, Olimpia Teodora Ravenna fiind vicecampioană europeană în ultimele două ediţii ale C.C.E. Lotul italian a sosit ieri la prînz în Capitală, de unde şi-a continuat drumul, seara, la Constanţa. El cuprinde jucătoarele: Barbara Valsesia, Claudia Gatti, Carmela Primavera, Manuela Behelli, Liliana Bernardi, Rossana Pani, Alessandra Zambelli, Sabrina Conte, Cristina Boselli, Mirna Marabissi, Sabrina Bertoni şi Beatrice Bigiardini (antrenori : Hu Quinxia şi Paolo Reale). Din lotul reprezentativei noastre nu vor lipsi, desigur, Mirela Bogescu, Speranţa Găman, Doina Dimofte, Felicia Popescu, Daniela Dinică, Eugenia Cotescu. începind de astăzi, la Focşani, se va desfăşura un turneu feminin la care iau parte echipele de junioare ale României şi U.R.S.S., cea de tineret a ţării noastre și divizionara B locală, Hidrotehnica. uk Mărfi şi miercuri, la Bucureşti mi I tpaaHcgaiii mnt ittm rxtrjvi»u.i■.rmtir» jfi iwummtn UN ATRACTIV TURNEU INTERNATIONAL DE FOTBAL, DOTAT CU „CUPA STEAUA" Sezonul competiţional de fotbal se apropie. în această perioadă de pregătiri, echipele divizionare A susţin în oraşele din apropierea zonelor montane primele meciuri de verificare, urmărite cu mare interes de către iubitorii sportului cu balonul rotund. Iată însă că și amatorilor de fotbal din Capitală li se oferă un fericit prilej ca în acest sezon estival să revină în tribunele stadionului pentru a urmări patru interesante şi atractive partide, cu participarea unor prestigioase formaţii de peste hotare. ■ Marţi şi miercuri, pe stadionul din Ghencea, Clubul Sportiv al Armatei Steaua organizează, în cinstea Zilei de 23 August şi cu ocazia a 40 de ani de activitate a clubului, unul dintre cele mai interesante turnee de fotbal pe care le-a găzduit Bucureştiul în ultimii ani şi la care, alături de echipa gazdă, fosta campioană a Europei, la nivel de cluburi, şi actuala deţinătoare a Supercupei Europei — Steaua Bucureşti —, şi-au confirmat participarea trei cunoscute formaţii din fotbalul continental : • F.C. BRUGES (Belgia), primul club de fotbal înregis- Constantin ALEXE (Continuare in pag 2-3) Proletari din toate ţările, uniţi-vâ ! ZIAR Al CONSILIULUI NATIONAL PENTRU EDUCAŢIE FIZICA §1 SPORT ANUL XLIII — Nr. 11 697 | 4 PAGINI — 50 BANI . | Simbătă 1 august 1987 Popasuri în mijlocul elevilor din Bărcăneşt. ROADELE ÎNVĂŢĂTURII SE VĂD ATIT IN CÎMP, CIT ŞI LA SPORT din care o combină înfuleca lacomă. La strîngerea rodului munceau elevi din clasa a Xl-a, intre care Florian Goşu, Cristinel Broşban, Lucia Dinu si alţi viitori mecanizatori, aflaţi parcă la un examen de recapitulare a cunoştinţelor teoretice, sub controlul exigent al maiştrilor Constantin Grigore, Gheorghe Rusu, Nicolae Bratu şi al directorului liceului, Gheorghe Drăguşoiu, care, rotindu-şi din cînd în cînd privirea spre orizont, ne-a spus : „Vreme bună de seceriș... Recoltă bună, peste 7 tone la hectar“, a estimat directorul, un prieten statornic al jocului de oină, pe țărimul căruia activează de mai mulți ani ca arbitru republican. „Terenul de fotbal, pămînt... odihnit, continuă el, a fost dat în circuitul agricol, cele două hectare devenind din toamna trecută lotul experimental al liceului. Baza sportivă, in schimbul celei dezafectate, am amenajat-o în curtea scolii. Veniţi să vedeţi“. ...Noul complex sportiv a fost proiectat de un loc unde erau parcate utilaje scoase la casare, cu un sol sterp, după cum ne-a precizat directorul liceu Traian IOANIŢESCU (Continuare in pag. 2 3) Am mai fost prin Bărcăneşti, comună situată la marginea municipiului Ploieşti. De data aceasta, terenul de fotbal din faţa Liceului agroindustrial, trecut printr-o spectaculoasă metamorfoză, ni s-a descoperit privirilor în toată splendoarea unor bogate lanuri de orz copt. Pe Velodromul Dinamo O CURSĂ SPECTACULOASĂ Pe Velodromul Dinamo din Capitală au continuat ieri finalele Campionatelor Naţionale şi ale Daciadei la ciclism. La seniori, în sferturi, la viteză, s-au înregistrat rezultatele: C. Ciulei (Steaua) 12,5 — I. Schneider (Voinţa Arad), G. Ion (Dinamo) 12,2 — M. Mărginean (Steaua), Cr. Iţlihălţan 12,3 — Oct Tudorache (ambii Steaua), din recalificări ciştigîndu-şi dreptul de a merge mai departe Tudorache; în semifinale, disputate în două manşe, C. Ciulei (16,2 şi 12,7) a dispus deGr. Mi,hălţan, iar G. Ion (12,5 şi 12,2) de Oct. Tudorache. In finala mică s-au intît George Ion nit, tot în două viteze-serial manşe, Mihălţanu şi Tudorache,, victoria revenindu-i lui Mihălţan (12,4 şi 12,2). Aşteptată cu mult interes, finala mare a prilejuit o întrecere mult gustată de publicul spectator, prima manşă revenindu-i lui G. Ion (13,9), iar a doua lui C. Ciulei (11,4), cea de a treia rundă, decisivă, a avut un epilog neaşteptat, C. Ciulei (ciştigător al manşei) fiind declasat de către juriul de concurs, deoarece l-a jenat pe adversarul aflat pe culoar. CLASAMENT: 1. George Ion, campion naţional şi ciştigător al Daciadei, 2. C. Ciulei, 3. C. Mihălţan, 4. Oct. Tudorache. Cursa pe puncte ajuniorilor mari (25 de concurenţi, 75 de ture cu sprint la fiecare 3) a fost spectaculoasă, patru cicliştii, Adr. Ivan, Adr. Radu, ■ S. Nareizian şi N. Spătaru, reuşind să realizeze un tur avans, disputându-și între ei titlul. CLASAMENT: 1. Adrian Ivan (CSS 1) 73 p, 1 tur avans, campion republican și ciştigător al Daciadei, 2. Adr. Radu (Voința) 38 p, 11. av., 3. N. Sirbu (Stirom) 18 p, 1 t. av., 4. N. Spătaru (Olimpia) 15 p, 1 t. av., 5. C. Lazăr (Dinamo) 32 P. G. I. Balea (Voinţa) 18 p. Astăzi, cu începere de la ora 16,00 au loc ultimele probe, aşteptata cursă pe puncte a seniorilor (100 ture cu sprint la fiecare 3 ture) şi finala la 1.000 m start de pe loc la juniori mari. Horaţiu SIMA (Dinamo), câştigătorul probei ele Foto : Aurel D. REAGD MICA LUME A SCRIMEI NOASTRE SI MARILE REZULTATE ALE FLORETISTELOR Pentru cei care — luindu-se numai după rezultatele ce, periodic, au un larg ecou în lumea sportului internaţional — cred că lumea scrimei noastre este mare, o să-mi permiteţi, stimaţi cititori, să fac o precizare. Nu numai că această, importantă disciplină olimpică (care decernează cvadrienal 24 de medalii, şi acelaşi număr în fiecare din ceilalţi ani ai intervalului olimpic, la ediţiile Campionatelor Mondiale) se luptă acum pretutindeni cu costul crescut al echipamentului (costumi, veste metalice, măşti, mănuşi si, mai ales, arme), dar si că are in sportul nostru o familie mică. Un grup format doar din citeva sute de oameni, în care principalul detaşament îl constituie copiii (aspiranţii la gloria sportivă) şi foştii mari campioni (olimpici, mondiali şi europeni), acum, în marea lor majoritate, antrenori, tehnicieni, arbitri etc. In fine, cam de toate din ce-i nevoie ca acest spectaculos si greu sport nu numai să supravieţuiască, dar să-şi şi păstreze frumoasa carte de vizită. De ce spectaculos şi greu? Pentru că într-o fracţiune de secundă se decide (de obicei) totul, adică munca de ore si ore depusă in pregătiri dure, in săli unde în afara colegilor de antrenament si a membrilor familiei rareori pătrunde cineva. Greu, pentru că totul depinde de concentrarea nervoasă, de iuţeala deciziei şi acţiunii în acea fracţiune de secundă în care se aprinde Paul SLAVESCU Elisabeta Tufan şi medaliile sale strălucitoare... Foto : Aurel D. NEAGU CIUJ-WAPOM: DOAR BASCHETUL FEMININ ŞI TENISUL DE MASA IES IN EVIDENTA... Activiştii sportivi clujeni, cu care am organizat dezbaterea pe marginea jocurilor sportive, nu si-au ascuns satisfacţia faţă de frumoasele rezultate obţinute in ultimii ani la baschet, tenis de masă (discipline care s-au afirmat atit de plan intern, cit şi internaţional), handbal, polo, volei, ne-au vorbit despre competenţa, priceperea şi pasiunea unor reputaţi tehnicieni în descoperirea şi instruirea — într-un flux continuu — a celor mai talentaţi dintre performeri şi, spre cinstea lor, nu s-au ferit să spună pe nume lipsurilor care mai persistă într-un domeniu sau altul al activităţii, cu convingerea fermă că numai procedînd astfel vor putea adăuga alte si alte realizări remarcabilului bilanţ pe care-l deţin în prezent in multe jocuri sportive. Baschetul feminin reprezintă, neîndoios, o frumoasă şi reprezentativă carte de vizită a sportului clujean. Echipa locală, „U“-CSS Viitorul (antrenorii Nicolae Martin şi Horia Pop), domină de cîţiva ani buni activitatea competiţională Internă, ciştigînd de mai multe ori titlul de campioană a ţării şi avînd prezenţe notabile şi în „Cupa Campionilor Europeni“. Magdalena Jerebie, Paula Misăilă Virginia Popa, Gabriela Kiss, Aurora Dragoş, Ildikó Manasses sau Tünde Enyedi sunt, deopotrivă, cele mai bune jucătoare ale formaţiei şi componente ale loturilor reprezentative ale ţării. S-au făcut frumoase aprecieri despre meticulozitatea cu care cei doi tehnicieni lucrează pentru selecţie, despre perseverenţa cu care ei urmăresc asigurarea unei talii corespunzătoare, s-a vorbit despre valoarea ridicată a procesului de instruire propriu-zis, în cadrul căruia se ţine în permanenţă seama de toate noutăţile ce survin pe plan mondial. Marea majoritate a fetelor fiind studente, echipa este cunoscută prin desăvirşita coeziune sufletească a tuturor componentelor ei, prin ambianţa proprie de muncă, prin disciplina tactică, decizia şi fermitatea cu care sunt abordate toate jocurile. S-a subliniat că 80 la sută din punctajul pe care judeţul îl obţine în clasamentele naţionale provine din prezenţa baschetbalistelor în competiţii prestigioase, precum Campionatul European, „Concursul Prietenia“ sau selecţii în loturi reprezentative, în domeniul baschetului există însă şi un „of“, legat de comportarea băieţilor. Cu ani în urmă, se ştie. Clujul avea şi o valoroasă echipă masculină (ajunsă chiar pe locul al 3-lea în Divizia A), dar din această toamnă ea va evolua în Divizia B. Lipsa de experienţă a jucătorilor, în marea lor majoritate tineri, absenţa unui coordonator de certă clasă, ca şi blazarea survenită — iată factorii care au determinat randamentul slab şi retrogradarea în „B‘‘. Se scontează acum că tehnicienii inimoşi şi competenţi care sunt Voicu Moldovan şi Liviu Moraru, de la CSS Viitorul, au posibilităţi să crească o nouă echipă competitivă, de bună valoare, care se repromoveze în prima divizie. Fireşte, rămîne de văzut. Tenisul de masă, cu secţie de nivel internaţional la Clubul Sportiv Municipal, deţine un impresionant palmares intern şi internaţional (din 1960 — 19 titluri de campioni naţionali, de 5 ori ciştigători în C.C.E., de 10 ori finalişti în C.C.E., numeroase prezenţe la loturile reprezentative). Secţia este astfel organizată incit cuprinde întreaga sferă a activităţii, de la iniţiere la marea performanţă. Şerban Doboşi, Mihai Bledea, Dorin Giurgiucă şi Eugen Borca sunt încadraţi cu normă întreagă. Primii doi coordonează activitatea a două grupe de performanţă (peste 20 de sportivi). Giurgiucă se ocupă de o grupă de avansaţi şi una de începători, iar Borca, recent încadrat la club, are două grupe de începători. în total, secţia dispune de 75 de sportivi, dintre care 60 legitimaţi. Dintre aceştia 8 deţin categoria întîi de clasificare 11 — categoria a II-a, iar 20 sunt juniori. Secţia de tenis de masă de la C.S.M. dispune de o sală exclusiv pentru pregătire, iar una din explicaţiile succeselor deosebite, repurtate în ultimii ani rezidă — după opinia generală — în competenţa şi pasiunea reputatului tehnician Farkas Paneth, acum ieşit la pensie. Se apreciază că de o mare eficientă în activitatea de ansamblu a secţiei este faptul că toti tehnicienii, indiferent de atribuţiile lor permanente în performantă, au sarcini în domeniul selecţiei astfel că, în mod constant, sunt Constantin MACOVEI (Continuare in pag 2-3) VICTORII ROMÂNEŞTI LA BALCANIADA TINERILOR HANDBALIŞTI 7 In prima zi a Campionatelor Balcanice de handbal pentru tineret, competiţie ce a început la Ankara, reprezentativele României au obţinut victorii, ambele în faţa formaţiilor Greciei. Fetele au cîştigat cu 38—9 (21—3), iar băieţii cu 33—23 (17—12). Alte rezultate : feminin : Iugoslavia — Turcia 26—14 (16—6) | masculin : Iugoslavia — Turc Icia 22—20 (13—11). (Continuare in vag 2-3)