Steagul Roşu, decembrie 1954 (Anul 1, nr. 212-237)

1954-12-01 / nr. 212

s în Acur. roșu Pa£ 3 (continuare in pag. 4-a) MOSCOVA 30 (Agerpres). — TASS transmite declaraţia făcută la 29 noiembrie 1954 de V. M. Molotov la conferinţa ţărilor europene pentru asigurarea păcii şi securi­tăţii în Europa. Tovarăşi 1 Guvernul Uniunii Sovietice, de comun a­­cord cu guvernele Republicii Populare Polo­ne şi Republicii Cehoslovace, a adresat sta­telor europene, precum şi guvernului S.U.A invitaţia de a participa la o conferinţă pe întreaga Europă în problema creării unui sistem de securitate colectivă în Europa. Această propunere a fost dictată de faptul că situaţia care s-a creat în prezent în Eu­ropa provoacă o îngrijorare legitimă în rân­­durile tuturor popoarelor iubitoare de pace.­­Evoluţia evenimentelor în Europa urmea­ză o cale primejdioasă pentru cauza păcii, întrucît unele state occidentale, şi în primul rând Statele Unite ale Americii, precum şi Anglia şi Franţa au adoptat un curs bine determinat­­ spre remilitarizarea Germa­niei occidentale şi atragerea ei în grupările lor militare opuse altor state europene.­­ Acesta este sensul fundamental al acordu­rilor pregătite la Londra şi semnate la 23 octombrie la Paris. Aceste acorduri sunt pre­zentate acum spre ratificare pentru a se trece apoi la realizarea lor. In prezent, cele trei puteri occidentale, sprijinite de alte ţări din blocul nord-atlan­tic, au intrat în alianţă făţişă cu millitariş­­tii din Germania occidentală. Acordurile de la Londra şi Paris îndrep­tate spre reînvierea militarismului german şi includerea Germaniei occidentale remili­­tarizate în blocul agresiv al Atlanticului de nord şi­ în „Uniunea Europei occidentale", auxiliară a acestui bloc, nu pot fi calificate altfel. Toate­ acestea repetă în mare măsură politica dusă de statele vest-europene în anii c­are a­u precedat ceil de al doilea război mondial. Pe atunci, guvernele puterilor vest-euro­pene nu numai că au refuzat să întreprindă împreună cu» Uniunea Sovie­tică eforturi- care ar fi putut înfrina pe militariştii germani şi împiedica agrean­timiea hitlerista, dar, dim­potrivă, au contribuit de fapt la dezvoltarea militarismului german. Ele au respins pro­punerile guvernului sovietic care urmăreau ca, prin eforturile colective ale statelor eu­ropene interesate î­n menţinerea păcii, să se bareze calea dezlănţuirii unui nou război de către Germania militarista. Ele scontau să folosească pe Hitler şi planurile lui a­­gresive în scopurile lor anti-sovietice, inten­ţionînd să întoarcă agresiunea hitlaristă spre răsărit, împotriva Uniunii Sovietice. In acest scop, ele păşeau pe calea oricăror tranzacţii cu Hitler — în realitate dînd îna­poi în faţa lui, pas cu pas. Ele au sacrificat Austria. Aceasta a fost preludiul tranzac­ţiei ruşinoase de la München, cu ajutorul căreia ocupanţii hitlerişti au înrobit Ceho­slovaca. Aceasta a dus la atacul militariş­­tilor germani împotriva Poloniei, deşi gu­vernul podon de pe­­atunci avea aşa-numitele „garanţii“ din partea guvernanţilor vest­­europeni. Cel d­e al doilea război mondial l-au dez­lănţuit miilitarniştii germani. Sunt îndeobşte cunoscute numele principalilor criminali de război, înfieraţi la procesul de la Nürnberg după terminarea războiului. Nu putem uita însă faptul că guvernele de pe atunci ale statelor vest-europene, ca­re adoptaseră înainte de începerea războiului o poziţie duşmănoasă neîmpăcată faţă de Uniunea Sovietică, poartă o mare răspun­dere pentru faptul că nu au împiedicat agre­siunea hitlerista. Lor le revine pentru a­­ceaista o deosebită răspundere, deoarece ele au refuzat să acţioneze în comun cu Uni­unea Sovietică pentru ca, prin eforturile co­lective ale statelor europene, să împiedice militarismul german de a tîrî popoarele din Europa, iar apoi și alte popoare, în cel de al doilea război mondial. Nu au trecut d­ecît nouă ani de la ter­minarea celui de al doilea război mondial, care a adus popoarelor europene nenumă­rate nenorociri. Nu putem uita zecile de milioane de victime omeneşti, marea durere a mamelor, văduvelor, orfanilor, pricinuită de acest război. Distrugerile materiale şi pierderile suferite de popoare, provocate de război, sînt fără seamăn. Urmările acestu război se fac simţite şi pînă în ziua de as­tăzi. Numeroasele oraşe şi sate de pe terito­riile Uniunii Sovietice şi Poloniei, Franţei, şi Angliei, Iugoslaviei şi Cehoslovaciei, Bel­giei şi Olande, precum şi ale unei serii de alte state europene care au suferit de pe urma ocupaţiei fasciste sunt, încă departe de a fi reconstruite. Germania însăşi face parte din statele care au suferit cel mai mult. Este datoria noastră să amintim astăzi aceasta. Noi trebui© să amintim mereu anii foarte apropiaţi ai celui de al doilea război mondial, pentru a împiedica planurile cri­minale ale militariştilor de astăzi, care pre­gătesc sub ochii noştri un nou război mon­dial. Nu putem să ,nu arătăm că în cursul celui de al doilea război mondial puterile occiden­tale şi Uniunea Sovietică, împreună cu alte state care au fost victime ale agresiunii, au format o puternică coaliţie antihitle­risită care a asigu­rat victoria asupra agresorului. Este oare nevoie de o altă dovadă mai convingătoare a faptului că interesate tu­turor statelor europene care preţuiesc pa­cea, printre care Uniunea Sovietică şi Fran­ţa, Anglia şi Polonia, Cehoslovacia şi Iugo­slavia, precum şi­­alte ţări, coincid, deoarece este vorba de lupta împotriva agresiunii germane şi de menţinerea păcii în Europa ? Putem oare închide ochii în faţa faptului că în prezent pe avanscena Germaniei occiden­tale acţionează din nou intens aceiaşi oa­meni care în trecutul atît de apropiat erau organizatori şi complici ai agresiunii fascis­te împotriva statelor iubitoare de pace atît din răsăritul, cit şi din apusul Europei ? Din toate acestea rezultă că asigurarea securităţii în­ Europa şi rezolvarea justă a problemei germane sunt indisolubil legate între ele. Nu se poate asigura cu adevărat securitatea în Europa dacă nu va fi găsită o rezolvare a problemei germane care să cores­pun­dă intereselor tuturor statelor euro­pene iubitoare de pace, precum şi intereselor forţelor iubitoare de pace ale poporului ger­man însuşi. Aceasta înseamnă că amînarea permanentă a rezolvării acestei probleme nu poate corespunde scopurilor asigurării păcii şi securităţii în Europa. Planurile elaborate acum de guvernele Statelor Unite ale Americi, Angliei şi Fran­ţei urmăresc remilitarizarea Germaniei oc­­­ci­dentale şi atragerea ei atît în grupările militare imperialiste existente, cit şi în cele pe cale de a fi create. Primejdia pe care o prezintă aceste planuri pentru cauza păcii in Europa este absolut evidentă. Pentru a evita această primejdie şi pentru a contribui cu adevărat la rezolvarea problemei germa­ne şi asigurarea păcii şi securităţii în Eu­ropa, Uniunea Sovietică propune să se re­nunţe la aceste planuri şi să se ajungă la un acord pe baza următoarelor principii fundamentale : In primul rând. Să nu se admită în nici un caz reînvierea militarismului german, care a dezlănţuit primul şi al doilea război mondial, şi să se treacă în sfîrşit la rezol­varea cu perseverenţă şi răbdare a proble­mei germane pe baza »realizării unei înţele­geri înainte de toate între cele patru puteri, care poartă o răspundere deosebită pentru aceasta,­ implicit şi pentru asigurarea păcii şi securităţii în Europa. In al doilea rînd. Să se creeze un sistem de securitate colectivă în Europa cu parti­ciparea tuturor statelor europene, intere­sate în menţinerea şi întărirea păcii, in­diferent de orînduirea lor de stat şi socială, în ca­re scop să se examineze cu toată aten­ţia atît proiectul sovietic existent în legătu­ră cu „Tratatul general european cu privire la securitatea colectivă în Europa“, cit şi propunerile altor ţări care vor fi prezentate in această problemă. In aceste două propuneri ale guvernului sovietic, strîns legate între ele, nu există nimic care să fie îndreptat împotriva inte­reselor vreunui stat european sau neeuro­­pean. Realizarea unui acord cu privire la a­­ceste propuneri nu poate fi considerata o chestiune simplă sau ușoară, dar nimeni nu va reuși să demonstreze că nu se poate rea­liza o înţelegere asupra acestor propuneri, între toate ştafete care năzuiesc spre pace şi securitate în Europa. Aceste propuneri ale Uniunii Sovietice se deosebesc în mod radical de acordurile care au fost adoptate la conferinţele de la Paris. Cele două propuneri — atît propunerea cu privire la neadmiterea reînvierii militaris­mului german, cit şi propunerea cu privire la crearea unui sistem de securitate colec­tivă în Europa — au un ţel comun: să a­­sigure menţinerea şi consolidarea pacid în Europa. La baza acordurilor de la Paris, dimpo­trivă, stau alte scopuri. Aceste acorduri pornesc de la renunţarea la principiile securităţii colective europene şi slujesc planurilor de remilitarizare a Ger­maniei occidentale şi de atragere a ei în grupările militare­ ale unor puteri occiden­tale. Astfel, aceste acorduri slujesc nu inte­reselor menţinerii şi consolidării păcii, ci unor scopuri diametral opuse. Acordurile de la Paris pornesc de la opunerea unor state europene altor state europene, de la aţîţarea contradicţiilor între ele şi de la continuarea cursei înarmărilor, ceea ce poate fi dictat de planurile de pregătire a unei noi agre­siuni, a unui nou război. Guvernul sovietic şi-a expus atitudinea dezaprobatoare faţă de acordurile de la Pa­ris în notele adresate guvernelor S.U.A., Angliei şi Franţei la 23 octombrie şi 13 noiembrie. Oricît s-ar căzni inspiratorii acordurilor de la Paris, care au mizat pe reînvierea militarismului german, nu poate fi ascuns faptul fundamental că aceste acorduri re­prezintă o ameninţare la adresa cauzei men­ţinerii păcii în Europa şi de aceea ele sunt incompatibile cu cerinţele asigurării securi­tăţii statelor europene. Pot oare acordurile de la Paris să servească rezolvării proble­mei germane sau să contribuie în vreo mă­sură oarecare în acest sens ? Răspunsul nostru la această întrebare este: nu, nu pot. Asemenea acorduri nu numai că nu pot servi acest scop, dar înfăptuirea lor va de­veni principalul obstacol şi în calea rezol­vării problemei celei mai urgente — în ca­lea restabilirii unităţii statului german pe baze paşnice şi democratice. In prezent ni­mic nu poate împiedica într-o asemenea măsură restabilirea unităţii Germaniei ca înfăptuirea acordurilor de la Pari® cu privi­re la remilitarizarea Germaniei occidentale. După cum se ştie, conform acordurilor de la Paris, în Germania occidentală urmea­ză să fie create în viitorul apropiat forţe armate cu un efectiv de 500.000—520.000 de oameni. Cercurile guvernante de la Bonn declară acum în mod deschis că după con­stituirea unităţilor militare prevăzute, ar­mata vest-germană va fi mărită de cîteva ori. Aceste declaraţii se bizuie pe ceva a­­nume: încă de pe acum, în Germania occidentală există trupe de poliţie cu un efectiv de apro­ximativ 200.000 de oameni şi, in afară de aceasta, aşa-zisele „unităţi, de serviciu“ şi alte organizaţii militarizate auxiliare, care numără pînă la 250.000 de oameni, împre­ună cu armata vest-germană de peste 500.000 de oameni, în curs de creare conform acordurilor de la Paris, Germania occiden­tală va avea de fapt încă în viitorul apro­piat aproximativ 1.000.000 de oameni în armata sa. In, afară de aceasta, în ultimii ani în Germania occidentală au căpătat o largă răspîndire organizaţiile militariste de tot somi ca de pildă „Uniunile soldăţeşti“ şi „Societăţile tradiţionale“, care reunesc pe participanţii unor sau altor formaţii militare ale fostelor trupe hu­tteriste, care s-au pă­tat în timpul războiului cu crime sîngeroase şi bestialităţi monstruoase. Aceste „Uniuni soldăţeşti“ şi „Societăţi tradiţionale“, for­mate din participanţi ai „diviziei de grena­­dieri a Führerului“, „diviziei de apărare a Führerului“, „diviziei de tancuri Hermann Göring“, ai trupelor hitleriste „SS“ şi altele asemănătoare, sprijină la fel şi chip tra­diţiile fasciste ale hitlerismului. Numărul participanţilor la aceste organizaţii milita­riste a şi atins 2.000.000 de oameni. Din toate acestea rezultă că deşi acordurile de la Paris anunţă crearea unei armate vest­­germane de 500.000 de oameni, prin aceas­ta n­u se spune încă întregul adevăr. In ca­zul realizării acestor acorduri, în Germania occidentală va fi creată în scurt timp o ar­mată de cel puţin 1.000.000 de oameni. La aceasta trebuie adăugaţi cei 2.000.000 de oameni din organizaţiile militariste existen­te formate din­ foştii participanţi ai armatei hitleriste, care menţin şi a­cum tradiţiile fas­ciste ale hitlerismului. îndată ce va începe aplicarea acordurilor de la Paris, militariş­tii germani vor avea la dispoziţia lor aceste milioane de oameni pentru a încerca din nou să-i folosească drept care de tun în scopurile unei noi agresiuni, în scopurile revanşei şi cuceririi de teritorii străine. Acordurile de la Paris dau de f­a­pt milita­ri­şt­­ilor vest-germană dreptul de a reînvia statul major general german. Conştiinţele acestui fapt nu vor întîrzia să se facă sim­ţite. Aceste acorduri dau totodată utilitariştilor vest-germani posibilitatea de a dezvolta fără nici o îngrădire industria de război. Mo­­nopolişti vest-germani ca Krupp, Abs, Zan­gen, Dinckelbach şi alţii, care au fost prin­cipalii organizatori ai militarizării econo­miei germane în ajunul celui de­ al doilea război mondial, jo­acă de pe acum un rol conducător în remilitarizarea Germaniei oc­cidentale. Amploarea pe care o capătă aici remilitarizarea, reiese chiar și numai din următoarele: dacă în șase ani, începînd din 1933 pînă în 1939, Hitler a cheltuit pentru pregătirea războiului 90 miliarde mărci, a­­cum, cercurile guvernante de la Bonn pro­iectează să cheltuiască în scopuri militare numai în cursul următorilor trei an­i peste 100 miliarde mărci. Statele Unde ale Ame­rici încep deja să livreze Germaniei occi­dentale armament în valoare de miliarde de dolari. La fel ca și înaintea celui de al doilea război mondial, militariştii vest-ger­­mani se bucură de un larg sprijin material din partea celor mai mari monopoluri din S.U.A., care obţin de pe acum profituri con­siderabile de pe urma business-ului legat de­­remilitarizarea Germaniei occidentale. Nu este întîmplător faptul că în ultima vre­me asupra politicii S.U.A. exercită o influ­enţă tot mai mare tocmai acele monopoluri americane care sunt legate de cercurile vest­­germane cele­­mai agresive şi care făuresc arme pentru armata vest-germană în curs de creare. Orientarea spre remilitarizare duce la creşterea continuă în Germania occidentală a influenţei forţelor militariste şi­­revan­şarde care, de pe acum, îşi intensifică tot mai mult ofensiva împotriva drepturilor de­mocratice ale populaţiei. Situaţia creată aici ameninţă în primul rînd drepturile şi în­suşi nivelul de trai al clasei muncitoare. La acest lucru contribuie direct şi acorduri­le de la Paris. Ele nu conţin nici un cuvînt in apărarea libertăţilor democratice elemen­tare în Germania occidentală, dar prevăd în mod direct introducerea unor noi legi privind aşa-zisa „stare excepţională“ în ca­zul creşterii mişcării populare împotriva re­facerii w­ehrmachtului sau în cazul intensifi­cării luptei clasei muncitoare pentru drep­turile ei şi pentru îmbunătăţirea situaţiei ei economice. In luna octombrie a avut loc al IlI-lea congres al sindicatelor din Germania occi­dentală, care cuprinde peste 6.000.000 de oameni şi care constituie cea mai mare or­­ganizaţie de masă a clasei, muncitoare din Germania occidentală. Acest congres s-a pronunţat cu hotărâre împotriva planurilor de remilitarizare a Germaniei occidentale. El a declarat că prin realizarea acestor pla­nuri „s-ar crea o serioasă ameninţare atît pentru slăbirea încordării internaţionale, cit şi pentru posibilitatea unificării Germa­niei“ şi că, pentru Germania occidentală, „reînarmarea înseamnă primejdia creării unui stat militarist birocratic, care ar în­semna sfîrşitul eforturilor mişcării muncito­reşti îndreptate spre crearea unei democraţii politice, sociale şi economice“. Această hotărîre a sindicatelor vest-ger­mane dovedeşte că remilitarizarea Germa­niei occidentale se desfăşoară împotriva vo­inţei clasei muncitoare, împotriva voinţei majorităţii poporului german, că oameni muncii din Germania occidentală iau ati­tudine hotărîtă împotriva ei Guvernanţii Germaniei occidentale însă, nu ţin seama de acest lucru. Ei nu ţin seama de voinţa poporului lor şi folosesc toate mijloacele de presiune pientru a desfăşura pregătirea unui nou război, pentru a pune în întregime Ger­mania occidentală în slujba militariştilor şi revanşarzilor. Germania occidentală se transformă sub ochii n­oştri într-un stat mi­litarist agresiv, care ameninţă din nou să devină principalul focar de război în Eu­ropa. Oamenii care stau în fruntea statu­lui de la Bonn nu-şi ascund planurile agre­sive îndreptate împotriva altor popoare eu­ropene. Nimeni altul decît actualul prim minis­tru al Germaniei occidentale, Adenauer,­­a­­sistînd asupra remiilitarizării Germaniei oc­cidentale, încă în martie 1952 proiecta a­­semenea planuri războinice: „Reînarmarea Germaniei occidentale trebuie să devină pre­gătirea în vederea creării unei noi ordini în Europa răsăriteană“. Dacă în­ trecut despre „crearea unei noi ordini în Europa răsăriteană“ vorbea Hitler, după prăbuşirea hitlerismului despre acest lucru a început să vorbească Adenauer. Declaraţiile unor miniştri de la Bonn ca Seebohm, Kaiser, Hallstein, ale unor gene­rali hitlerişti ca von Falkenhausen şi Kes­selring şi ale multor altora dovedesc că re­vanşarzii şi adepţii cuceririi de teritorii stră­ine au încetat de pe acum să-şi ascundă scopurile şi planurile agresive. Dacă personalităţile oficiale din Franţa şi Anglia, ca şi din alte state ale blocului At­lanticului de nord, se străduiesc să ascundă popoarelor lor aceste fapte care dovedesc existenţa unui pericol pentru menţinerea păcii în Europa, sau se străduiesc să mas­cheze caracterul lor agresiv, aceasta nu face decît să mărească răspunderea personali­tăţilor menţionate pentru consecinţele acor­durilor de la Paris. Cu cit mai repede va fi demascată această înşelare a popoarelor, cu atît mai bine va fi pentru cauza păcii şi securităţii popoarelor Europei. Cercurile conducătoare din Anglia, Fran­ţa şi S.U.A. induc în eroare opinia publică vorbind despre anumite „garanţii“ în acor­durile de la Paris, care a­r preveni posibili­tatea unei agresiuni din partea Germaniei occidentale remilitarizate. Nu este întîm­plător faptul că nimeni n­u dă crezare a­­cestor faimoase „garanţii“. După cum se ştie, tratatul de la Versailles conţinea mult mai multe îngrădiri în privinţa reînvierii puterii militare a Germaniei. Potrivit trata­tului de la Versailles, efectivul întregii ar­mate germane nu trebuia să depăşească 100.000 de oam­eni. O serie de tipuri de ar­mament, printre care aviaţia, tancurile, ar­tileria grea, era cu totul interzisă pentru armata germană. Au fost stabilite îngrădiri substanţiale pentru producţia de război în Germania. Existau de asemenea angajamen­te formale din partea Germaniei d­e a nu comite o agresiune împotriva altor ţări eu­ropene. Existau şi garanţii formale din par­tea Angliei şi Franţei, de pildă, în­ privinţa Poloniei şi Cehoslovaciei. In pragul celui de al doilea război mondial, Anglia şi Fran­ţa au semnat chiar o declaraţie de neagre­siune cu Germania hitlerista. Ce a rezultat din toate acestea ? Rezul­tatele sîn­t cunoscute tuturor. Militariştii germani, mai ales cu ajuto­rul monopolurilor americane, şi-au refăcut puterea militară şi, după aproximativ două decenii de la terminarea primului război mondial, au aruncat din nou Europa, iar apoi întreaga lume, într-un război sîngeros şi pustiitor, fără precedent în istoria mon­dială. In condiţiile actuale, remilitarizarea Ger­maniei occidentale capătă un caracter şi mai periculos decît înainte. Este suficient să spunem că la dispoziţia armatei vest­­germane se pun toate tipurile de arme, mergîndu-se pînă la a i se acorda posibili­tatea de a folosi arma atomică. Intr-o ase­menea situaţie mi trebuie­­mult pentru a dezlănţui războiul atomic cu mîinile acelor militarişti-călăi care au trecut prin şcoala hitlerista a crimelor de război, care au fă­cut să piară milioane de oameni paşnici cu totul nevinovaţi în lagărele mor­ţii, în camerele de gazare, la Maidanek, Auschwitz şau multe alte lagăre. Se poate oare uita că aceşti monştri au făcut să curgă torente de singe omenesc, încercând să distrugă naţiuni întregi, popoare întregi? întrucît acum se desfăşoară nu numai remilitarizarea Germaniei occidentale, ci şi atragerea ei î­n grupări militare îndreptate, împotriva altor state europene, nu trebuie subestimate consecinţele negative ale unei asemenea situaţii. Aceasta înseamnă că sub ochii tuturor are loc un trrg direct între militariştii germani şi cercurile­­ agresive ale cîtorva­ state occidentale în scopul pre­gătirii unor noi aventuri militare. Primind la dispoziţia lor resursele Germaniei occi­dentale şi sprijinul corespunzător din par­tea acestor state occidentale şi, în primul rînd, din partea cercurilor agresive ale S.U.A., militariştii şi revanşarzii germani consideră nu fără temei că aceasta le va asigura încă in viitorul apropiat suprema­ţia militară în Europa occidentală, cu aju­torul căreia vor călca din nou în picioare orice acorduri care îi leagă. Guvernul sovietic a atras de pe acum a­­tenţia asupra faptului că acordurile de la Paris sunt incompatibile cu tratatul franco­­sovietic de alianţă şi asistenţă mutuală din anul 1944 şi cu tratatul anglo-sovietic din 1942 de colaborare şi asistenţă mutuală postbelică. Ambele aceste tratate, la fel ca şi acordurile de la Potsdam, pe care şi-a pus semnătura şi guvernul S.U.A. prevăd din partea Franţei, Angliei, S.U.A. şi U.R.S.S. luarea unor măsuri comune în­dreptate spre preînterapinarea­­unei noi a­­gresiuni din partea Germaniei şi spre pre­venirea reînvierii militarismului german. A­­cordurile de l­a Paris însă, nu numai că au fost adoptate fără participarea U.R.S.S., dar tăişul lor este îndreptat făţu­ş împotri­va Uniunii Sovietice şi totodată împotriva altor state europene iubitoare de pace. A­­semenea acţiuni nu pot să nu submineze încrederea internaţională şi n­u pot să nu discrediteze politica guvernator care­­ încarlcă tratatele şi acordurile. Restabilind militaris­mul în Germania oc­cidentală, cercurile guvernante din S.U.A., Anglia şi Franţa declară că ele ar face a­­ceasta fiind călăuzite de „interesele apără­rii Europei occidentale“. Guvernul sovietic a subliniat nu odată cit de neîntemeiate­­ şi false sunt aceste afirmaţii, cit de mult sunt în contrazicere cu realitatea. Acest lucru reiese din faptul că nici unul din statele participante la acordurile de la Paris nu a fost şi nu este a­meninţat de nici un fel de agresiune, de nici un fel­­ de atac. Nici unul din aceste state nu a decla­rat şi nu are temeiuri să declare că ar exis­ta pentru el o asemenea primejdie. Prin ur­mare, despre­­„interesele apărării“ se vor­beşte în cazul de faţa numai pentru a jus­tifica cit de cit în ochii opiniei publice a­­semenea acţiuni. Dacă acordurile ele la Paris, la fel ca şi alte planuri militare ale blocului Atlanticu­lui de nord, nu pot fi justificate prin refe­riri false la „interesele apărării“, atunci, pe de altă parte, nu sunt greu de înţeles ade­văratele lor scopuri. Este cu totul evident că atragerea Germaniei occidentale în curs de remilitarizare în grupări militare urmă­reşte aceleaşi scopuri ca şi organizarea de numeroase baze militare pe teritorii situate în apropiere de frontierele Uniunii­­Sovietice şi ale ţărilor de democraţie populară. Şi tre­buie recunoscut că nu este întîmplător fap­tul că toate acestea sunt însoţite de apeluri la cursa înarmărilor şi de noi şi noi decla­raţii agresive cu privire la necesitatea de a stabili relaţiile cu alte ţări, baztadu-se pe forţă, pe creşterea continuă a înarmărilor. Ce mai lipseşte oare pentru a înţelege că acordurile de la Paris, la fel ca şi celelalte planuri ale blocului Atlanticului­ de­ nord, nu servesc cauzei păcii ci pregătirii unui nou război ? . Acordurile de la Paris dovedesc ca cercuri­lor agresive din S.U.A. precum şi celor din Anglia şi Franţa le simt străine interesele restabilirii unităţii Germaniei, ca şi, în ge­neral, interesele poporului german. Transfor­marea Germaniei occidentale într-un stat militarist face imposibilă unifica­rea ei cu Republica Democrată Germană iubitoare de pace într-o Germanie unită, iubitoare de pace, democrată. Pe aceste cercuri le inte­resează numai posibilitatea de a folosi Ger­mania occidentală în scopuri proprii. Din această cauză, totul se bazează pe abando­­n­a­rea definitivă »a ideii restabilirii unităţii statului german pe baze democratice şi irbi­­toare de pace, restabilire pe care o urânăreşte U.R.S.S. însăşi refacerea militarismului ger­man le este n­ecesară pentru ca pe această bază să încheie un tirg cu militariştii ger­mani şi cu ajutorul grupărilor militare pe ca­re le creează, cu participarea Germaniei re­­miliarizate, să intensifice presiunile de tot felul asupra Uniunii Sovietice şi a altor ţări europene care nu fac parte din grupările lor militare. Aceasta este ceea ce ele nu­mesc politica „de pe poziţii de forţă“. S-a­r părea că­­a sosit de mult timpul­ să s­e înţeleagă că nici un fel de ameninţări nu pot intimida poporul sovietic şi ţările de­mocratice, care înfăptuiesc puterea clasei m­uncitoa­re în alianţă cu ţăranii muncitori şi care păşesc cu succes înainte în opera de const­rui­re a sociail»i»s»mului. Dacă încercările de acest gen s-a­u terminat cu un eşec în trecut, cu atît mai muilt sînt lipsite de spe­ranţă toate planurile agresive de acest fe­l în momentul die faţă, cîmd marea Uniune Sovietică şi ■ ţările de democraţie populară stnt ma­i sigure ca,oricînd de situaţia lor şi de succesele lor continue în construirea so­cialismului. Nu există în lume forţă care să poată întoarce înapoi roata istoriei. Resprngînd orice planuri de refacere a militarismului german şi orice încercări de folosire a unei­a sau altei părţi a Germaniei la interesele vreunei grupări militare, Uni­unea Sovietică susţine ca Franţa, Anglia şi S.U.A., împreună cu U.R.S.S., să treacă la rezolvarea problemei germane. Pentru a­­ceasta vor trebui învinse greutăţi destul de mari, dar în primul rînd trebuie realizat un acord între cele patru puteri la problema restabilirii unităţii Germaniei pe baze paş­nice şi democratice. Aceasta cere la rândul ei realizarea unei înţelegeri în problema ţinerii de alegeri libere pe întreaga Ger­manie, pe baza cărora să fie ales un parla­ment pe întreaga Germanie şi să fie format un guvern democratic al întregii Germanii. Este oare posibil un asemenea acord între cele pa­tru» puteri în problema germană, ca­re să corespundă intereselor securităţii europene precum şi intereselor naţionale ale poporului german ? Guvernul sovietic con­sideră că un­ asemenea »acord este posibil. Un asemenea acord este pe deplin» posibil dacă în locul planurilor de remilitarizare a unei părţi sa­u a alteia a Germaniei, toate cele patru puteri îşi vor pune drept scop să ajungă la o înţelegere cu privire la resta­bilirea unităţii Germaniei ca stat iubitor de pace şi democrat. Tocmai de aceea, guvernul sovietic a pro­pus din­ nou la 23 octombrie convocarea unei conferinţe a celor patru puteri în pro­blema restabilirii unităţii Germaniei şi a tinerii la acest scop a unor­­alegeri libere pe întreaga Germanie precum şi în problema asigurării securităţii colective în Europa, deoarece aceste două sărutai sunt legate între ele în modul cel mai strâns. Cu toate că a trecut deja mai mult de o lună, la a­­ceastă propunere nu s-a primit încă răs­puns. Pe de altă parte, se face totul pentru a se trece cit mai grabnic la demiliitarizarea Germaniei occidentale, ceea ce urmărește în mod vădit să împiedice un­­acord al celor patru puteri în problema restabilirii unităţii Germaniei. Se spune că experienţa conferinţei de la Berlin ar fi arătat că nu există temei de a conta pe un acord între cele patru puteri în problema restabilirii unităţii Germaniei. Cu acest lucru nu putem fi de acord. In legătură cu aceasta­, trebuie amintit că piedica in calea unui acord o constituiau atunci planurile S.U.A., Angliei şi Franţei cu privire la crearea „comunităţii defensive europene“,­­al cărei principal scop era refa­cerea militarismului german, lucru care a fost, fireşte, respins de Uniunea Sovietică. Dar de cînd, sub presiunea opiniei publice, planul „comunităţii defensive europene“ a eşuat, s-a­u creat premize mai favorabile pentru realizarea unei înţelegeri în problema restabilirii unităţii Germaniei. Se înţelege că despre premize intr-adevăr favorabile se va putea vorbi numai în cazul în care vor fi abandonate orice planuri de refacere a militarismului german. Atunci vor fi create întreadevăr premizele necesare pent­ru exami­narea concretă a condiţiilor de ţinere a unor alegeri libere pe întreaga Germanie şi pen­tru examinarea propunerilor pe care le-au avut sau le dau toate cele patru puteri în această problemă. Uniunea Sovietică tinde spre un acord cu Franţa, Anglia şi S.U.A. în problema Ger­maniei şi, in primul rînd, în problema res­tabilirii unităţii statului german. Un ase­menea a­cord p­oate fi realizat dacă toate cale patru puteri vor acţiona în direcţia­­apro­pierii Germaniei răsăritene şi apusene şi vor căuta ca Germania unificată să fie un stat cu adevărat iubitor de pace şi demo­crat, încă în primii ani după terminarea răz­boiului în Europa, S.U.A., Anglia şi Fran­ţa au obţinut scindarea statului german într-o parte apuseană şi una răsăriteană. Acum, oricine vede ce scopuri ,au fost ur­mărite cînd puterile occidentale urmau cu atîta încăpăţînare politica de dezmembrare a Germaniei. Prin această politică de dez­membrare ele a­u d­us lucrurile pînă la situa­ţia­­ că, în Germania occidentală puterea a încăput în miinite militariştilor germani, împreună cu care cercurile agresive ale pu­terilor occidentale creează acum alianţe mi­litare îndreptate împotriva statelor iubitoare de p­ace din Europa. In prezent, S.U.A., An­glia şi Franţa trec la remilitarizarea Ger­maniei occidentale, la includerea ei în gru­pările u­or militare şi la opunerea Germaniei occidentale Germaniei răsăritene, l­a opune­rea ţărilor vest-europene ,altor state euro­pene. Aceasta este calea care duce nu nu­mai la un război fratricid între germani, ci şi la un nou război mondial. In prezent, se desfăşoară pregătiri intense în vederea ratificării acordurilor de la Paris. Cercurile agresive ale puterilor occidentale fac totul pentru­­a trece cu­ man­ grabnic la realizarea acordurilor menţionate şi, prin urmare, la desfăşurarea făţişă a remilitari­­zării Germaniei occidentale şi la atragerea ei la grupări militare. Aceasta înseamnă că ratificarea şi apli­carea­­acordurilor de la Paris vor aduce com­plicaţii serioase la întreaga situaţie inter­naţională. * Din momentul în care Germania occiden­tală remiilitarizată va intra atît în blocul militar nord-atlantic, cit şi în noua alianţă militară vest-eu­rope­ană în curs de creare, caracterul agresiv al grupări­lor militare pe care le creează Statele Unite ale Americii, Anglia şi Franţa, se va intensifica în mare măsură. Deoarece în ţările care fac parte din gru­pări militare agresive vor fi sporite arma­tele, aviaţia militară şi alte mijloace de înarmare şi, în special, deoarece aceste gru­pări militare îşi fac un aliat din militaris­mul la curs de refacere la Germania occi­dentală, atee state ale Europei vor fi ne­voite sa ia măsuri eficace pentru autoapă­rare, pentru preîntâmpinarea unui­­atac. O asemenea situaţie creată în urma poli­ticii puterilor occidentale nu poate să nu ducă la intensificarea continuă a cursei înarmărilor, la sporirea armatelor şi buge­telor militare ale statelor europene, ceea ce va mări considerabil povara impozitelor şi a altor greutăţi pentru toate popoarele Eu­ropei. Toate acestea arată că fără a se renunţa la politica de creare de grupări militare a unor state europene opuse altor state europene, nu pot fi asigurate interesele păcii în Europa. In locul unor asemenea grupări militare, a căror creare duce la un nou război, este necesar ca statele europene să-şi unească eforturile pentru organizarea securităţii co­lective în Europa. Crearea unui sistem de securitate colectivă europeană — iată calea care duce spre menţinerea şi consolidarea păcii în Europa. încă la conferinţa de la Berlin a celor patru puteri, de­­la începutul acestui an, Uniunea Sovietică ,a propus discutarea pro­iectului princip­iilor fundamentale ale „Tra­tatului general european cu privire la se­curitatea colectivă în Europa“, prezentat de ea. Cu toate că ,a­cest proiect nu a primit sprijinul necesar din partea Fra­n­ței, Angliei și S.U.A., problema creării unu­i sistem eficace de securitate colectivă la Europa con­tinuă să se situeze de atunci în centrul aten­ţiei tuturor popoarelor europene. In proiectul de tratat se prevede că pot fi părţi în acest tratat statele europene, in­diferent de orînduirea lor socială, care re­cunosc scopurile tratatului şi îşi­­asumă obli­gaţiile corespunzătoare. Se prevede de asemenea că pînă la unificarea Germaniei, Republica Democrată Germa­nă şi Republica Fed­erală Germană pot fi părţi cu drepturi egale în acest tratat, iar după unificarea Germaniei, statul unit german poate deveni parte în acest tratat. Proiectul acestui tratat prevede la conti­nuare că statele părţi în acest tratat se obligă să se abţină de la orice atac împo­triva altuia, d­e la ameninţarea cu forţa şi că, în conformitate cu Carta O.N.U., să re­zolve toate litigiile care se pot ivi între ele, prin mijloace paşnice. In cazul unui a­tac armat în Europa, împotriva unuia sau a cîtorva state părţi în tratat, fiecare parte în tratat este obligată să acorde ajutor statului s­a­u statelor supuse unui asemenea atac, prin toate mijloacele de care dispune, inclusiv folosirea forţei în scopul­­restabilirii şi men­ţinerii păcii internaţionale şi securităţii în Europa. Statele părţi în tratat se obligă să nu participe la nici un fel de coaliţie sau alianţă şi să nu încheie nici un fel , acor­duri ale căror scopuri ar fi contrare scopuri­lor tratatului cu privire la securitatea colec­tivă în Europa. Acest proiect, sau un alt proiect similar de principii funda­mentiale ale unui tratat general european poate deveni, după păre­rea guvernului sovietic, baza pentru crearea unui astfel de sistem de securitate colectivă care să dea o garanţie reală pentru pace şi securitatea popoarelor Europei. Prezentând proiectul de tratat menţionat, guvernul sovietic a declarat că este gata să examineze şi eventuale alte propuneri care ar putea contribui la realizarea unui acord între toate statele interesate. Este necesar totuşi să se sublinieze că în ciuda repeta­telor propuneri făcute de guvernul sovietic guvernelor S.U.A., Angliei şi Franţei, de a trece la examinarea unei probleme atît de importante pentru cauza păcii, guvernele menţionate se eschivează de la acea­sta. Iniţial, obiecţ­iun­i­ta împotriva proiectului prezentat de guvernul sovietic se refereau, după cum se ştie, în primul rînd la par­t­­ciparea S.U.A. la sistemul de securitate co­lectivă europeană şi, în ,al doilea rând, la poziţia guvernului sovietic faţă de Uniunea nord-atlantică. Cînd însă guvernul sovietic s-a pronunţat, dacă în martie, in favoarea participării S.U.A. la Tratatul general eu­ropean şi a declarat că este gata să exami­neze împreună cu guvernele interesate pro­blema participării U.R.S.S. la tratatul nord­­atlantic, guvernele celor trei puteri occiden­tale au început să caute n­oi pretexte pentru a respinge examinarea în comun a proble­mei creării unui sistem de securitate colec­tivă în Europa. Acum nouă luni, guvernul sovietic a pre­zentat la conferinţa de la Berlin propunerie sate cu privire la crearea unui sistem de securitate colectivă în Europa. Guvernele S.U.A., Angliei şi Franţei nu au acceptat a­­ceastă propunere. La 24 iulie, adică ,acum patru luni, gu­vernul sovietic a propus convocarea unei conferinţe pe întreaga Europă la această problemă, iar apoi ,a prezentat propunerea de a se discuta în prealabil această pro­blemă la o conferinţă a celor patru puteri. Aceste propuneri ale Uniunii Sovietice nu au fost însă acceptate de cele trei puteri occidentale. Deoarece în ultima vreme a devenit lim­pede că se iau măsuri intense pentru a,ob­ţine cit mai grabnic ratificarea­­acordurilor de la Paris, care sunt îndreptate împotriva principiilor înseşi ale securităţii­ colective în Europa, guvernul sovietic, după consultări corespunzătoare cu guvernele Poloniei­­ şi Cehoslovaciei, a propus convocarea pentru 29 noiembrie a unei conferinţe pe întreaga Europă la această pr­oblemă. No­i ştim acum că nici această propunere nu a fost accep­tată de guvernele S.U.A., Angliei şi Fran­ţei. Aşa­dar, în cursul acestui an guvernul sovietic a propus în trei rînduri guvernelor S.U.A., Angliei şi Franţei să discute îm­­preună problema arzătoare şi foarte urgentă a securităţii colective în Europa, însă­­aceste propuneri nu au primit nici o singură dată sprijin din partea guvernelor menţionate. Guvernele S.U.A., An­gliei şi Franţei nu se pot hotărî să respingă în mod direct propunerea privitoare la crearea unui s­stem­ de securitate colectivă în Europa. Acest lucru se explică, probabil, prin a­ceea că ele niu pot să nu ţină seama de faptul că în­ rîn­­durile popoarelor europ­ene creşte năzuinţa spre întărirea păcii şi securităţii în Europa. Dar guvernele statelor menţionate fac totul pentru a împiedica organizarea securităţii colective în Europa. Nu putem să nu relevăm, că ace­s­te gu­verne nu numai că se eschivează de la exa­minarea proiectului de Tratat general euro­pean cu privire l­a securitatea colectivă în Europa prezentat de Uniunea Sovietică, dar nici nu prezintă vreo propunere proprie în această problemă. Şi acest lucru nu este în­tîmplător. Planurile lo­r actuale sunt expri­mate la acordurile de la Paris, care au drept scop nu asigurarea securităţii colective şi păcii în Europa, ci eroarea unor asemenea grupări militare în care să fie inclusă Ger­mania occidentală remilitarizată, care duc l­a agravarea pericolului de război în Eu­ropa şi la o nouă intensificare a încordării la­ relaţiile internaţionale. Este îndeobşte cunoscut că din cîţiva ani există la Europa organizaţia militară a blo­cului agresiv al Atlanticului de nord. A­­ceastă organizaţie îşi are statul său major militar, care elaborează planurile unui nou război la Europa, care creează numeroase baze militare aeriene şi maritime în apro­pierea frontierelor U.R.S.S. şi ţărilor de democraţie populară. Această grupare agre­sivă îşi are şi comandantul ei suprem — un general american, care din cînd la cînd rosteşte cu plăcere discursuri lăudăroase, războ­inice. Acordurile de la Paris constituie etapa ur­mătoare şi deosebit de p­ericu­loasă în pre­gătirea unui nou război în Europa. Popoa­rele Uniunii Sovietice, Poloniei şi Ceho­slovaciei, Ungariei şi Romîniei, Bulgariei şi Albaniei şi Republica Democrată Ger­mană, are că­ror guverne sunt reprezentate la această conferinţă, şt­ii că planurile ac­tuale ale puterilor imperialiste occidentale impun nu numai o deosebită vigilenţă, ci şi înfăptuirea unor acţiuni practice în vede­rea asigurării propriei lor securităţi. Acest lucru trebuie să-l ştie şi alte popoare ale Europei, şi nu numai ale Europei. La conferinţa noastră asistă un repre­zentant al Republicii Populare Chineze, a cărei participare la rezolvarea problemelor internaţionale importante corespunde intere­selor tuturor popoarelor iubitoare de pace. Dezvoltarea colaborării prieteneşti între ţările europene şi Republica Populară Chineză v­a contribui la consolidarea păcii în Europa şi în lumea întreagă. Deoarece se pregăteşte deja pentru vii­torul apropiat ratificarea şi aplicarea acestor acorduri de la Paris, popoarele europene iubitoare de pace nu se pot limita la măsu­rile pe care le-au luat pînă acum pentru asigura­rea apărării lor. Aceasta se referă în primul rînd la statele care sunt repre­zentate la această conferinţă. Fireşte că a­­cest lucru se referă şi la alte state iubitoare de pace, care nu vor să fie slugi sau com­plici la pregătirea şi dezlănţuirea unui nou război în Europa. Pentru a-şi asigura la mod trainic secu­ritatea, statele iubitoare de pace din» Europa trebuie să-şi unească strîns forţele şi să te întărească considerabil pentru »eventuali­tatea ratificării şi aplicării a­cordurilor de la Paris. In acest scop, este necesar să se pregătească în modul cuvenit luarea unor a­­semenea măsuri pentru întărirea capacităţii de apărare, care să corespundă a­rtualei si­tuaţii. Aceasta cere din partea statelor par­ticipante la actuala conferinţă luarea unor măsuri comune în domeniul organizării for­ţelor armate şi a comandamentelor la", pre­cum şi a altor măsuri pentru a apăra in mod sigur munca paşnică a popoarelor noastre, pentru a garanta inviolabilitatea frontierelor iar şi a asigura apărarea îm­potriva unei eventuale agresiuni. Guvernul sovietic este profund convins că statele reprezentate la această conferinţă sunt una anime în năzuinţa lor de a contribui la întărirea păcii şi securităţii colective la Eu­ropa pentru toate statele, indiferent de orînduirea lor socială şi de stat.­­Totuşi, statele iubitoare de pace nu pot să nu ţină seama de faptul că cercurile a­­gresive ale anumitor state occidentale în­ Conferinţa ţărilor europene, pentru asigurarea păcii şi securităţii în Europa Declaraţia făcută la 29 noiembrie de V. M. Molotov

Next