Steagul Roşu, decembrie 1954 (Anul 1, nr. 212-237)
1954-12-01 / nr. 212
s în Acur. roșu Pa£ 3 (continuare in pag. 4-a) MOSCOVA 30 (Agerpres). — TASS transmite declaraţia făcută la 29 noiembrie 1954 de V. M. Molotov la conferinţa ţărilor europene pentru asigurarea păcii şi securităţii în Europa. Tovarăşi 1 Guvernul Uniunii Sovietice, de comun acord cu guvernele Republicii Populare Polone şi Republicii Cehoslovace, a adresat statelor europene, precum şi guvernului S.U.A invitaţia de a participa la o conferinţă pe întreaga Europă în problema creării unui sistem de securitate colectivă în Europa. Această propunere a fost dictată de faptul că situaţia care s-a creat în prezent în Europa provoacă o îngrijorare legitimă în rândurile tuturor popoarelor iubitoare de pace.Evoluţia evenimentelor în Europa urmează o cale primejdioasă pentru cauza păcii, întrucît unele state occidentale, şi în primul rând Statele Unite ale Americii, precum şi Anglia şi Franţa au adoptat un curs bine determinat spre remilitarizarea Germaniei occidentale şi atragerea ei în grupările lor militare opuse altor state europene. Acesta este sensul fundamental al acordurilor pregătite la Londra şi semnate la 23 octombrie la Paris. Aceste acorduri sunt prezentate acum spre ratificare pentru a se trece apoi la realizarea lor. In prezent, cele trei puteri occidentale, sprijinite de alte ţări din blocul nord-atlantic, au intrat în alianţă făţişă cu millitariştii din Germania occidentală. Acordurile de la Londra şi Paris îndreptate spre reînvierea militarismului german şi includerea Germaniei occidentale remilitarizate în blocul agresiv al Atlanticului de nord şi în „Uniunea Europei occidentale", auxiliară a acestui bloc, nu pot fi calificate altfel. Toate acestea repetă în mare măsură politica dusă de statele vest-europene în anii care au precedat ceil de al doilea război mondial. Pe atunci, guvernele puterilor vest-europene nu numai că au refuzat să întreprindă împreună cu» Uniunea Sovietică eforturi- care ar fi putut înfrina pe militariştii germani şi împiedica agreantimiea hitlerista, dar, dimpotrivă, au contribuit de fapt la dezvoltarea militarismului german. Ele au respins propunerile guvernului sovietic care urmăreau ca, prin eforturile colective ale statelor europene interesate în menţinerea păcii, să se bareze calea dezlănţuirii unui nou război de către Germania militarista. Ele scontau să folosească pe Hitler şi planurile lui agresive în scopurile lor anti-sovietice, intenţionînd să întoarcă agresiunea hitlaristă spre răsărit, împotriva Uniunii Sovietice. In acest scop, ele păşeau pe calea oricăror tranzacţii cu Hitler — în realitate dînd înapoi în faţa lui, pas cu pas. Ele au sacrificat Austria. Aceasta a fost preludiul tranzacţiei ruşinoase de la München, cu ajutorul căreia ocupanţii hitlerişti au înrobit Cehoslovaca. Aceasta a dus la atacul militariştilor germani împotriva Poloniei, deşi guvernul podon de peatunci avea aşa-numitele „garanţii“ din partea guvernanţilor vesteuropeni. Cel de al doilea război mondial l-au dezlănţuit miilitarniştii germani. Sunt îndeobşte cunoscute numele principalilor criminali de război, înfieraţi la procesul de la Nürnberg după terminarea războiului. Nu putem uita însă faptul că guvernele de pe atunci ale statelor vest-europene, care adoptaseră înainte de începerea războiului o poziţie duşmănoasă neîmpăcată faţă de Uniunea Sovietică, poartă o mare răspundere pentru faptul că nu au împiedicat agresiunea hitlerista. Lor le revine pentru aceaista o deosebită răspundere, deoarece ele au refuzat să acţioneze în comun cu Uniunea Sovietică pentru ca, prin eforturile colective ale statelor europene, să împiedice militarismul german de a tîrî popoarele din Europa, iar apoi și alte popoare, în cel de al doilea război mondial. Nu au trecut decît nouă ani de la terminarea celui de al doilea război mondial, care a adus popoarelor europene nenumărate nenorociri. Nu putem uita zecile de milioane de victime omeneşti, marea durere a mamelor, văduvelor, orfanilor, pricinuită de acest război. Distrugerile materiale şi pierderile suferite de popoare, provocate de război, sînt fără seamăn. Urmările acestu război se fac simţite şi pînă în ziua de astăzi. Numeroasele oraşe şi sate de pe teritoriile Uniunii Sovietice şi Poloniei, Franţei, şi Angliei, Iugoslaviei şi Cehoslovaciei, Belgiei şi Olande, precum şi ale unei serii de alte state europene care au suferit de pe urma ocupaţiei fasciste sunt, încă departe de a fi reconstruite. Germania însăşi face parte din statele care au suferit cel mai mult. Este datoria noastră să amintim astăzi aceasta. Noi trebui© să amintim mereu anii foarte apropiaţi ai celui de al doilea război mondial, pentru a împiedica planurile criminale ale militariştilor de astăzi, care pregătesc sub ochii noştri un nou război mondial. Nu putem să ,nu arătăm că în cursul celui de al doilea război mondial puterile occidentale şi Uniunea Sovietică, împreună cu alte state care au fost victime ale agresiunii, au format o puternică coaliţie antihitlerisită care a asigurat victoria asupra agresorului. Este oare nevoie de o altă dovadă mai convingătoare a faptului că interesate tuturor statelor europene care preţuiesc pacea, printre care Uniunea Sovietică şi Franţa, Anglia şi Polonia, Cehoslovacia şi Iugoslavia, precum şialte ţări, coincid, deoarece este vorba de lupta împotriva agresiunii germane şi de menţinerea păcii în Europa ? Putem oare închide ochii în faţa faptului că în prezent pe avanscena Germaniei occidentale acţionează din nou intens aceiaşi oameni care în trecutul atît de apropiat erau organizatori şi complici ai agresiunii fasciste împotriva statelor iubitoare de pace atît din răsăritul, cit şi din apusul Europei ? Din toate acestea rezultă că asigurarea securităţii în Europa şi rezolvarea justă a problemei germane sunt indisolubil legate între ele. Nu se poate asigura cu adevărat securitatea în Europa dacă nu va fi găsită o rezolvare a problemei germane care să corespundă intereselor tuturor statelor europene iubitoare de pace, precum şi intereselor forţelor iubitoare de pace ale poporului german însuşi. Aceasta înseamnă că amînarea permanentă a rezolvării acestei probleme nu poate corespunde scopurilor asigurării păcii şi securităţii în Europa. Planurile elaborate acum de guvernele Statelor Unite ale Americi, Angliei şi Franţei urmăresc remilitarizarea Germaniei occidentale şi atragerea ei atît în grupările militare imperialiste existente, cit şi în cele pe cale de a fi create. Primejdia pe care o prezintă aceste planuri pentru cauza păcii in Europa este absolut evidentă. Pentru a evita această primejdie şi pentru a contribui cu adevărat la rezolvarea problemei germane şi asigurarea păcii şi securităţii în Europa, Uniunea Sovietică propune să se renunţe la aceste planuri şi să se ajungă la un acord pe baza următoarelor principii fundamentale : In primul rând. Să nu se admită în nici un caz reînvierea militarismului german, care a dezlănţuit primul şi al doilea război mondial, şi să se treacă în sfîrşit la rezolvarea cu perseverenţă şi răbdare a problemei germane pe baza »realizării unei înţelegeri înainte de toate între cele patru puteri, care poartă o răspundere deosebită pentru aceasta, implicit şi pentru asigurarea păcii şi securităţii în Europa. In al doilea rînd. Să se creeze un sistem de securitate colectivă în Europa cu participarea tuturor statelor europene, interesate în menţinerea şi întărirea păcii, indiferent de orînduirea lor de stat şi socială, în care scop să se examineze cu toată atenţia atît proiectul sovietic existent în legătură cu „Tratatul general european cu privire la securitatea colectivă în Europa“, cit şi propunerile altor ţări care vor fi prezentate in această problemă. In aceste două propuneri ale guvernului sovietic, strîns legate între ele, nu există nimic care să fie îndreptat împotriva intereselor vreunui stat european sau neeuropean. Realizarea unui acord cu privire la aceste propuneri nu poate fi considerata o chestiune simplă sau ușoară, dar nimeni nu va reuși să demonstreze că nu se poate realiza o înţelegere asupra acestor propuneri, între toate ştafete care năzuiesc spre pace şi securitate în Europa. Aceste propuneri ale Uniunii Sovietice se deosebesc în mod radical de acordurile care au fost adoptate la conferinţele de la Paris. Cele două propuneri — atît propunerea cu privire la neadmiterea reînvierii militarismului german, cit şi propunerea cu privire la crearea unui sistem de securitate colectivă în Europa — au un ţel comun: să asigure menţinerea şi consolidarea pacid în Europa. La baza acordurilor de la Paris, dimpotrivă, stau alte scopuri. Aceste acorduri pornesc de la renunţarea la principiile securităţii colective europene şi slujesc planurilor de remilitarizare a Germaniei occidentale şi de atragere a ei în grupările militare ale unor puteri occidentale. Astfel, aceste acorduri slujesc nu intereselor menţinerii şi consolidării păcii, ci unor scopuri diametral opuse. Acordurile de la Paris pornesc de la opunerea unor state europene altor state europene, de la aţîţarea contradicţiilor între ele şi de la continuarea cursei înarmărilor, ceea ce poate fi dictat de planurile de pregătire a unei noi agresiuni, a unui nou război. Guvernul sovietic şi-a expus atitudinea dezaprobatoare faţă de acordurile de la Paris în notele adresate guvernelor S.U.A., Angliei şi Franţei la 23 octombrie şi 13 noiembrie. Oricît s-ar căzni inspiratorii acordurilor de la Paris, care au mizat pe reînvierea militarismului german, nu poate fi ascuns faptul fundamental că aceste acorduri reprezintă o ameninţare la adresa cauzei menţinerii păcii în Europa şi de aceea ele sunt incompatibile cu cerinţele asigurării securităţii statelor europene. Pot oare acordurile de la Paris să servească rezolvării problemei germane sau să contribuie în vreo măsură oarecare în acest sens ? Răspunsul nostru la această întrebare este: nu, nu pot. Asemenea acorduri nu numai că nu pot servi acest scop, dar înfăptuirea lor va deveni principalul obstacol şi în calea rezolvării problemei celei mai urgente — în calea restabilirii unităţii statului german pe baze paşnice şi democratice. In prezent nimic nu poate împiedica într-o asemenea măsură restabilirea unităţii Germaniei ca înfăptuirea acordurilor de la Pari® cu privire la remilitarizarea Germaniei occidentale. După cum se ştie, conform acordurilor de la Paris, în Germania occidentală urmează să fie create în viitorul apropiat forţe armate cu un efectiv de 500.000—520.000 de oameni. Cercurile guvernante de la Bonn declară acum în mod deschis că după constituirea unităţilor militare prevăzute, armata vest-germană va fi mărită de cîteva ori. Aceste declaraţii se bizuie pe ceva anume: încă de pe acum, în Germania occidentală există trupe de poliţie cu un efectiv de aproximativ 200.000 de oameni şi, in afară de aceasta, aşa-zisele „unităţi, de serviciu“ şi alte organizaţii militarizate auxiliare, care numără pînă la 250.000 de oameni, împreună cu armata vest-germană de peste 500.000 de oameni, în curs de creare conform acordurilor de la Paris, Germania occidentală va avea de fapt încă în viitorul apropiat aproximativ 1.000.000 de oameni în armata sa. In, afară de aceasta, în ultimii ani în Germania occidentală au căpătat o largă răspîndire organizaţiile militariste de tot somi ca de pildă „Uniunile soldăţeşti“ şi „Societăţile tradiţionale“, care reunesc pe participanţii unor sau altor formaţii militare ale fostelor trupe hutteriste, care s-au pătat în timpul războiului cu crime sîngeroase şi bestialităţi monstruoase. Aceste „Uniuni soldăţeşti“ şi „Societăţi tradiţionale“, formate din participanţi ai „diviziei de grenadieri a Führerului“, „diviziei de apărare a Führerului“, „diviziei de tancuri Hermann Göring“, ai trupelor hitleriste „SS“ şi altele asemănătoare, sprijină la fel şi chip tradiţiile fasciste ale hitlerismului. Numărul participanţilor la aceste organizaţii militariste a şi atins 2.000.000 de oameni. Din toate acestea rezultă că deşi acordurile de la Paris anunţă crearea unei armate vestgermane de 500.000 de oameni, prin aceasta nu se spune încă întregul adevăr. In cazul realizării acestor acorduri, în Germania occidentală va fi creată în scurt timp o armată de cel puţin 1.000.000 de oameni. La aceasta trebuie adăugaţi cei 2.000.000 de oameni din organizaţiile militariste existente formate din foştii participanţi ai armatei hitleriste, care menţin şi acum tradiţiile fasciste ale hitlerismului. îndată ce va începe aplicarea acordurilor de la Paris, militariştii germani vor avea la dispoziţia lor aceste milioane de oameni pentru a încerca din nou să-i folosească drept care de tun în scopurile unei noi agresiuni, în scopurile revanşei şi cuceririi de teritorii străine. Acordurile de la Paris dau de fapt militariştilor vest-germană dreptul de a reînvia statul major general german. Conştiinţele acestui fapt nu vor întîrzia să se facă simţite. Aceste acorduri dau totodată utilitariştilor vest-germani posibilitatea de a dezvolta fără nici o îngrădire industria de război. Monopolişti vest-germani ca Krupp, Abs, Zangen, Dinckelbach şi alţii, care au fost principalii organizatori ai militarizării economiei germane în ajunul celui de al doilea război mondial, joacă de pe acum un rol conducător în remilitarizarea Germaniei occidentale. Amploarea pe care o capătă aici remilitarizarea, reiese chiar și numai din următoarele: dacă în șase ani, începînd din 1933 pînă în 1939, Hitler a cheltuit pentru pregătirea războiului 90 miliarde mărci, acum, cercurile guvernante de la Bonn proiectează să cheltuiască în scopuri militare numai în cursul următorilor trei ani peste 100 miliarde mărci. Statele Unde ale Americi încep deja să livreze Germaniei occidentale armament în valoare de miliarde de dolari. La fel ca și înaintea celui de al doilea război mondial, militariştii vest-germani se bucură de un larg sprijin material din partea celor mai mari monopoluri din S.U.A., care obţin de pe acum profituri considerabile de pe urma business-ului legat deremilitarizarea Germaniei occidentale. Nu este întîmplător faptul că în ultima vreme asupra politicii S.U.A. exercită o influenţă tot mai mare tocmai acele monopoluri americane care sunt legate de cercurile vestgermane celemai agresive şi care făuresc arme pentru armata vest-germană în curs de creare. Orientarea spre remilitarizare duce la creşterea continuă în Germania occidentală a influenţei forţelor militariste şirevanşarde care, de pe acum, îşi intensifică tot mai mult ofensiva împotriva drepturilor democratice ale populaţiei. Situaţia creată aici ameninţă în primul rînd drepturile şi însuşi nivelul de trai al clasei muncitoare. La acest lucru contribuie direct şi acordurile de la Paris. Ele nu conţin nici un cuvînt in apărarea libertăţilor democratice elementare în Germania occidentală, dar prevăd în mod direct introducerea unor noi legi privind aşa-zisa „stare excepţională“ în cazul creşterii mişcării populare împotriva refacerii wehrmachtului sau în cazul intensificării luptei clasei muncitoare pentru drepturile ei şi pentru îmbunătăţirea situaţiei ei economice. In luna octombrie a avut loc al IlI-lea congres al sindicatelor din Germania occidentală, care cuprinde peste 6.000.000 de oameni şi care constituie cea mai mare organizaţie de masă a clasei, muncitoare din Germania occidentală. Acest congres s-a pronunţat cu hotărâre împotriva planurilor de remilitarizare a Germaniei occidentale. El a declarat că prin realizarea acestor planuri „s-ar crea o serioasă ameninţare atît pentru slăbirea încordării internaţionale, cit şi pentru posibilitatea unificării Germaniei“ şi că, pentru Germania occidentală, „reînarmarea înseamnă primejdia creării unui stat militarist birocratic, care ar însemna sfîrşitul eforturilor mişcării muncitoreşti îndreptate spre crearea unei democraţii politice, sociale şi economice“. Această hotărîre a sindicatelor vest-germane dovedeşte că remilitarizarea Germaniei occidentale se desfăşoară împotriva voinţei clasei muncitoare, împotriva voinţei majorităţii poporului german, că oameni muncii din Germania occidentală iau atitudine hotărîtă împotriva ei Guvernanţii Germaniei occidentale însă, nu ţin seama de acest lucru. Ei nu ţin seama de voinţa poporului lor şi folosesc toate mijloacele de presiune pientru a desfăşura pregătirea unui nou război, pentru a pune în întregime Germania occidentală în slujba militariştilor şi revanşarzilor. Germania occidentală se transformă sub ochii noştri într-un stat militarist agresiv, care ameninţă din nou să devină principalul focar de război în Europa. Oamenii care stau în fruntea statului de la Bonn nu-şi ascund planurile agresive îndreptate împotriva altor popoare europene. Nimeni altul decît actualul prim ministru al Germaniei occidentale, Adenauer,asistînd asupra remiilitarizării Germaniei occidentale, încă în martie 1952 proiecta asemenea planuri războinice: „Reînarmarea Germaniei occidentale trebuie să devină pregătirea în vederea creării unei noi ordini în Europa răsăriteană“. Dacă în trecut despre „crearea unei noi ordini în Europa răsăriteană“ vorbea Hitler, după prăbuşirea hitlerismului despre acest lucru a început să vorbească Adenauer. Declaraţiile unor miniştri de la Bonn ca Seebohm, Kaiser, Hallstein, ale unor generali hitlerişti ca von Falkenhausen şi Kesselring şi ale multor altora dovedesc că revanşarzii şi adepţii cuceririi de teritorii străine au încetat de pe acum să-şi ascundă scopurile şi planurile agresive. Dacă personalităţile oficiale din Franţa şi Anglia, ca şi din alte state ale blocului Atlanticului de nord, se străduiesc să ascundă popoarelor lor aceste fapte care dovedesc existenţa unui pericol pentru menţinerea păcii în Europa, sau se străduiesc să mascheze caracterul lor agresiv, aceasta nu face decît să mărească răspunderea personalităţilor menţionate pentru consecinţele acordurilor de la Paris. Cu cit mai repede va fi demascată această înşelare a popoarelor, cu atît mai bine va fi pentru cauza păcii şi securităţii popoarelor Europei. Cercurile conducătoare din Anglia, Franţa şi S.U.A. induc în eroare opinia publică vorbind despre anumite „garanţii“ în acordurile de la Paris, care ar preveni posibilitatea unei agresiuni din partea Germaniei occidentale remilitarizate. Nu este întîmplător faptul că nimeni nu dă crezare acestor faimoase „garanţii“. După cum se ştie, tratatul de la Versailles conţinea mult mai multe îngrădiri în privinţa reînvierii puterii militare a Germaniei. Potrivit tratatului de la Versailles, efectivul întregii armate germane nu trebuia să depăşească 100.000 de oameni. O serie de tipuri de armament, printre care aviaţia, tancurile, artileria grea, era cu totul interzisă pentru armata germană. Au fost stabilite îngrădiri substanţiale pentru producţia de război în Germania. Existau de asemenea angajamente formale din partea Germaniei de a nu comite o agresiune împotriva altor ţări europene. Existau şi garanţii formale din partea Angliei şi Franţei, de pildă, în privinţa Poloniei şi Cehoslovaciei. In pragul celui de al doilea război mondial, Anglia şi Franţa au semnat chiar o declaraţie de neagresiune cu Germania hitlerista. Ce a rezultat din toate acestea ? Rezultatele sînt cunoscute tuturor. Militariştii germani, mai ales cu ajutorul monopolurilor americane, şi-au refăcut puterea militară şi, după aproximativ două decenii de la terminarea primului război mondial, au aruncat din nou Europa, iar apoi întreaga lume, într-un război sîngeros şi pustiitor, fără precedent în istoria mondială. In condiţiile actuale, remilitarizarea Germaniei occidentale capătă un caracter şi mai periculos decît înainte. Este suficient să spunem că la dispoziţia armatei vestgermane se pun toate tipurile de arme, mergîndu-se pînă la a i se acorda posibilitatea de a folosi arma atomică. Intr-o asemenea situaţie mi trebuiemult pentru a dezlănţui războiul atomic cu mîinile acelor militarişti-călăi care au trecut prin şcoala hitlerista a crimelor de război, care au făcut să piară milioane de oameni paşnici cu totul nevinovaţi în lagărele morţii, în camerele de gazare, la Maidanek, Auschwitz şau multe alte lagăre. Se poate oare uita că aceşti monştri au făcut să curgă torente de singe omenesc, încercând să distrugă naţiuni întregi, popoare întregi? întrucît acum se desfăşoară nu numai remilitarizarea Germaniei occidentale, ci şi atragerea ei în grupări militare îndreptate, împotriva altor state europene, nu trebuie subestimate consecinţele negative ale unei asemenea situaţii. Aceasta înseamnă că sub ochii tuturor are loc un trrg direct între militariştii germani şi cercurile agresive ale cîtorva state occidentale în scopul pregătirii unor noi aventuri militare. Primind la dispoziţia lor resursele Germaniei occidentale şi sprijinul corespunzător din partea acestor state occidentale şi, în primul rînd, din partea cercurilor agresive ale S.U.A., militariştii şi revanşarzii germani consideră nu fără temei că aceasta le va asigura încă in viitorul apropiat supremaţia militară în Europa occidentală, cu ajutorul căreia vor călca din nou în picioare orice acorduri care îi leagă. Guvernul sovietic a atras de pe acum atenţia asupra faptului că acordurile de la Paris sunt incompatibile cu tratatul francosovietic de alianţă şi asistenţă mutuală din anul 1944 şi cu tratatul anglo-sovietic din 1942 de colaborare şi asistenţă mutuală postbelică. Ambele aceste tratate, la fel ca şi acordurile de la Potsdam, pe care şi-a pus semnătura şi guvernul S.U.A. prevăd din partea Franţei, Angliei, S.U.A. şi U.R.S.S. luarea unor măsuri comune îndreptate spre preînterapinareaunei noi agresiuni din partea Germaniei şi spre prevenirea reînvierii militarismului german. Acordurile de la Paris însă, nu numai că au fost adoptate fără participarea U.R.S.S., dar tăişul lor este îndreptat făţuş împotriva Uniunii Sovietice şi totodată împotriva altor state europene iubitoare de pace. Asemenea acţiuni nu pot să nu submineze încrederea internaţională şi nu pot să nu discrediteze politica guvernator care încarlcă tratatele şi acordurile. Restabilind militarismul în Germania occidentală, cercurile guvernante din S.U.A., Anglia şi Franţa declară că ele ar face aceasta fiind călăuzite de „interesele apărării Europei occidentale“. Guvernul sovietic a subliniat nu odată cit de neîntemeiate şi false sunt aceste afirmaţii, cit de mult sunt în contrazicere cu realitatea. Acest lucru reiese din faptul că nici unul din statele participante la acordurile de la Paris nu a fost şi nu este ameninţat de nici un fel de agresiune, de nici un fel de atac. Nici unul din aceste state nu a declarat şi nu are temeiuri să declare că ar exista pentru el o asemenea primejdie. Prin urmare, despre„interesele apărării“ se vorbeşte în cazul de faţa numai pentru a justifica cit de cit în ochii opiniei publice asemenea acţiuni. Dacă acordurile ele la Paris, la fel ca şi alte planuri militare ale blocului Atlanticului de nord, nu pot fi justificate prin referiri false la „interesele apărării“, atunci, pe de altă parte, nu sunt greu de înţeles adevăratele lor scopuri. Este cu totul evident că atragerea Germaniei occidentale în curs de remilitarizare în grupări militare urmăreşte aceleaşi scopuri ca şi organizarea de numeroase baze militare pe teritorii situate în apropiere de frontierele UniuniiSovietice şi ale ţărilor de democraţie populară. Şi trebuie recunoscut că nu este întîmplător faptul că toate acestea sunt însoţite de apeluri la cursa înarmărilor şi de noi şi noi declaraţii agresive cu privire la necesitatea de a stabili relaţiile cu alte ţări, baztadu-se pe forţă, pe creşterea continuă a înarmărilor. Ce mai lipseşte oare pentru a înţelege că acordurile de la Paris, la fel ca şi celelalte planuri ale blocului Atlanticului de nord, nu servesc cauzei păcii ci pregătirii unui nou război ? . Acordurile de la Paris dovedesc ca cercurilor agresive din S.U.A. precum şi celor din Anglia şi Franţa le simt străine interesele restabilirii unităţii Germaniei, ca şi, în general, interesele poporului german. Transformarea Germaniei occidentale într-un stat militarist face imposibilă unificarea ei cu Republica Democrată Germană iubitoare de pace într-o Germanie unită, iubitoare de pace, democrată. Pe aceste cercuri le interesează numai posibilitatea de a folosi Germania occidentală în scopuri proprii. Din această cauză, totul se bazează pe abandonarea definitivă »a ideii restabilirii unităţii statului german pe baze democratice şi irbitoare de pace, restabilire pe care o urânăreşte U.R.S.S. însăşi refacerea militarismului german le este necesară pentru ca pe această bază să încheie un tirg cu militariştii germani şi cu ajutorul grupărilor militare pe care le creează, cu participarea Germaniei remiliarizate, să intensifice presiunile de tot felul asupra Uniunii Sovietice şi a altor ţări europene care nu fac parte din grupările lor militare. Aceasta este ceea ce ele numesc politica „de pe poziţii de forţă“. S-ar părea căa sosit de mult timpul să se înţeleagă că nici un fel de ameninţări nu pot intimida poporul sovietic şi ţările democratice, care înfăptuiesc puterea clasei muncitoare în alianţă cu ţăranii muncitori şi care păşesc cu succes înainte în opera de construire a sociail»i»s»mului. Dacă încercările de acest gen s-au terminat cu un eşec în trecut, cu atît mai muilt sînt lipsite de speranţă toate planurile agresive de acest fel în momentul die faţă, cîmd marea Uniune Sovietică şi ■ ţările de democraţie populară stnt mai sigure ca,oricînd de situaţia lor şi de succesele lor continue în construirea socialismului. Nu există în lume forţă care să poată întoarce înapoi roata istoriei. Resprngînd orice planuri de refacere a militarismului german şi orice încercări de folosire a uneia sau altei părţi a Germaniei la interesele vreunei grupări militare, Uniunea Sovietică susţine ca Franţa, Anglia şi S.U.A., împreună cu U.R.S.S., să treacă la rezolvarea problemei germane. Pentru aceasta vor trebui învinse greutăţi destul de mari, dar în primul rînd trebuie realizat un acord între cele patru puteri la problema restabilirii unităţii Germaniei pe baze paşnice şi democratice. Aceasta cere la rândul ei realizarea unei înţelegeri în problema ţinerii de alegeri libere pe întreaga Germanie, pe baza cărora să fie ales un parlament pe întreaga Germanie şi să fie format un guvern democratic al întregii Germanii. Este oare posibil un asemenea acord între cele patru» puteri în problema germană, care să corespundă intereselor securităţii europene precum şi intereselor naţionale ale poporului german ? Guvernul sovietic consideră că un asemenea »acord este posibil. Un asemenea acord este pe deplin» posibil dacă în locul planurilor de remilitarizare a unei părţi sau a alteia a Germaniei, toate cele patru puteri îşi vor pune drept scop să ajungă la o înţelegere cu privire la restabilirea unităţii Germaniei ca stat iubitor de pace şi democrat. Tocmai de aceea, guvernul sovietic a propus din nou la 23 octombrie convocarea unei conferinţe a celor patru puteri în problema restabilirii unităţii Germaniei şi a tinerii la acest scop a unoralegeri libere pe întreaga Germanie precum şi în problema asigurării securităţii colective în Europa, deoarece aceste două sărutai sunt legate între ele în modul cel mai strâns. Cu toate că a trecut deja mai mult de o lună, la această propunere nu s-a primit încă răspuns. Pe de altă parte, se face totul pentru a se trece cit mai grabnic la demiliitarizarea Germaniei occidentale, ceea ce urmărește în mod vădit să împiedice unacord al celor patru puteri în problema restabilirii unităţii Germaniei. Se spune că experienţa conferinţei de la Berlin ar fi arătat că nu există temei de a conta pe un acord între cele patru puteri în problema restabilirii unităţii Germaniei. Cu acest lucru nu putem fi de acord. In legătură cu aceasta, trebuie amintit că piedica in calea unui acord o constituiau atunci planurile S.U.A., Angliei şi Franţei cu privire la crearea „comunităţii defensive europene“,al cărei principal scop era refacerea militarismului german, lucru care a fost, fireşte, respins de Uniunea Sovietică. Dar de cînd, sub presiunea opiniei publice, planul „comunităţii defensive europene“ a eşuat, s-au creat premize mai favorabile pentru realizarea unei înţelegeri în problema restabilirii unităţii Germaniei. Se înţelege că despre premize intr-adevăr favorabile se va putea vorbi numai în cazul în care vor fi abandonate orice planuri de refacere a militarismului german. Atunci vor fi create întreadevăr premizele necesare pentru examinarea concretă a condiţiilor de ţinere a unor alegeri libere pe întreaga Germanie şi pentru examinarea propunerilor pe care le-au avut sau le dau toate cele patru puteri în această problemă. Uniunea Sovietică tinde spre un acord cu Franţa, Anglia şi S.U.A. în problema Germaniei şi, in primul rînd, în problema restabilirii unităţii statului german. Un asemenea acord poate fi realizat dacă toate cale patru puteri vor acţiona în direcţiaapropierii Germaniei răsăritene şi apusene şi vor căuta ca Germania unificată să fie un stat cu adevărat iubitor de pace şi democrat, încă în primii ani după terminarea războiului în Europa, S.U.A., Anglia şi Franţa au obţinut scindarea statului german într-o parte apuseană şi una răsăriteană. Acum, oricine vede ce scopuri ,au fost urmărite cînd puterile occidentale urmau cu atîta încăpăţînare politica de dezmembrare a Germaniei. Prin această politică de dezmembrare ele au dus lucrurile pînă la situaţia că, în Germania occidentală puterea a încăput în miinite militariştilor germani, împreună cu care cercurile agresive ale puterilor occidentale creează acum alianţe militare îndreptate împotriva statelor iubitoare de pace din Europa. In prezent, S.U.A., Anglia şi Franţa trec la remilitarizarea Germaniei occidentale, la includerea ei în grupările uor militare şi la opunerea Germaniei occidentale Germaniei răsăritene, la opunerea ţărilor vest-europene ,altor state europene. Aceasta este calea care duce nu numai la un război fratricid între germani, ci şi la un nou război mondial. In prezent, se desfăşoară pregătiri intense în vederea ratificării acordurilor de la Paris. Cercurile agresive ale puterilor occidentale fac totul pentrua trece cu man grabnic la realizarea acordurilor menţionate şi, prin urmare, la desfăşurarea făţişă a remilitarizării Germaniei occidentale şi la atragerea ei la grupări militare. Aceasta înseamnă că ratificarea şi aplicareaacordurilor de la Paris vor aduce complicaţii serioase la întreaga situaţie internaţională. * Din momentul în care Germania occidentală remiilitarizată va intra atît în blocul militar nord-atlantic, cit şi în noua alianţă militară vest-europeană în curs de creare, caracterul agresiv al grupărilor militare pe care le creează Statele Unite ale Americii, Anglia şi Franţa, se va intensifica în mare măsură. Deoarece în ţările care fac parte din grupări militare agresive vor fi sporite armatele, aviaţia militară şi alte mijloace de înarmare şi, în special, deoarece aceste grupări militare îşi fac un aliat din militarismul la curs de refacere la Germania occidentală, atee state ale Europei vor fi nevoite sa ia măsuri eficace pentru autoapărare, pentru preîntâmpinarea unuiatac. O asemenea situaţie creată în urma politicii puterilor occidentale nu poate să nu ducă la intensificarea continuă a cursei înarmărilor, la sporirea armatelor şi bugetelor militare ale statelor europene, ceea ce va mări considerabil povara impozitelor şi a altor greutăţi pentru toate popoarele Europei. Toate acestea arată că fără a se renunţa la politica de creare de grupări militare a unor state europene opuse altor state europene, nu pot fi asigurate interesele păcii în Europa. In locul unor asemenea grupări militare, a căror creare duce la un nou război, este necesar ca statele europene să-şi unească eforturile pentru organizarea securităţii colective în Europa. Crearea unui sistem de securitate colectivă europeană — iată calea care duce spre menţinerea şi consolidarea păcii în Europa. încă la conferinţa de la Berlin a celor patru puteri, dela începutul acestui an, Uniunea Sovietică ,a propus discutarea proiectului principiilor fundamentale ale „Tratatului general european cu privire la securitatea colectivă în Europa“, prezentat de ea. Cu toate că ,acest proiect nu a primit sprijinul necesar din partea Franței, Angliei și S.U.A., problema creării unui sistem eficace de securitate colectivă la Europa continuă să se situeze de atunci în centrul atenţiei tuturor popoarelor europene. In proiectul de tratat se prevede că pot fi părţi în acest tratat statele europene, indiferent de orînduirea lor socială, care recunosc scopurile tratatului şi îşiasumă obligaţiile corespunzătoare. Se prevede de asemenea că pînă la unificarea Germaniei, Republica Democrată Germană şi Republica Federală Germană pot fi părţi cu drepturi egale în acest tratat, iar după unificarea Germaniei, statul unit german poate deveni parte în acest tratat. Proiectul acestui tratat prevede la continuare că statele părţi în acest tratat se obligă să se abţină de la orice atac împotriva altuia, de la ameninţarea cu forţa şi că, în conformitate cu Carta O.N.U., să rezolve toate litigiile care se pot ivi între ele, prin mijloace paşnice. In cazul unui atac armat în Europa, împotriva unuia sau a cîtorva state părţi în tratat, fiecare parte în tratat este obligată să acorde ajutor statului sau statelor supuse unui asemenea atac, prin toate mijloacele de care dispune, inclusiv folosirea forţei în scopulrestabilirii şi menţinerii păcii internaţionale şi securităţii în Europa. Statele părţi în tratat se obligă să nu participe la nici un fel de coaliţie sau alianţă şi să nu încheie nici un fel , acorduri ale căror scopuri ar fi contrare scopurilor tratatului cu privire la securitatea colectivă în Europa. Acest proiect, sau un alt proiect similar de principii fundamentiale ale unui tratat general european poate deveni, după părerea guvernului sovietic, baza pentru crearea unui astfel de sistem de securitate colectivă care să dea o garanţie reală pentru pace şi securitatea popoarelor Europei. Prezentând proiectul de tratat menţionat, guvernul sovietic a declarat că este gata să examineze şi eventuale alte propuneri care ar putea contribui la realizarea unui acord între toate statele interesate. Este necesar totuşi să se sublinieze că în ciuda repetatelor propuneri făcute de guvernul sovietic guvernelor S.U.A., Angliei şi Franţei, de a trece la examinarea unei probleme atît de importante pentru cauza păcii, guvernele menţionate se eschivează de la aceasta. Iniţial, obiecţiunita împotriva proiectului prezentat de guvernul sovietic se refereau, după cum se ştie, în primul rînd la partciparea S.U.A. la sistemul de securitate colectivă europeană şi, în ,al doilea rând, la poziţia guvernului sovietic faţă de Uniunea nord-atlantică. Cînd însă guvernul sovietic s-a pronunţat, dacă în martie, in favoarea participării S.U.A. la Tratatul general european şi a declarat că este gata să examineze împreună cu guvernele interesate problema participării U.R.S.S. la tratatul nordatlantic, guvernele celor trei puteri occidentale au început să caute noi pretexte pentru a respinge examinarea în comun a problemei creării unui sistem de securitate colectivă în Europa. Acum nouă luni, guvernul sovietic a prezentat la conferinţa de la Berlin propunerie sate cu privire la crearea unui sistem de securitate colectivă în Europa. Guvernele S.U.A., Angliei şi Franţei nu au acceptat această propunere. La 24 iulie, adică ,acum patru luni, guvernul sovietic a propus convocarea unei conferinţe pe întreaga Europă la această problemă, iar apoi ,a prezentat propunerea de a se discuta în prealabil această problemă la o conferinţă a celor patru puteri. Aceste propuneri ale Uniunii Sovietice nu au fost însă acceptate de cele trei puteri occidentale. Deoarece în ultima vreme a devenit limpede că se iau măsuri intense pentru a,obţine cit mai grabnic ratificareaacordurilor de la Paris, care sunt îndreptate împotriva principiilor înseşi ale securităţii colective în Europa, guvernul sovietic, după consultări corespunzătoare cu guvernele Poloniei şi Cehoslovaciei, a propus convocarea pentru 29 noiembrie a unei conferinţe pe întreaga Europă la această problemă. Noi ştim acum că nici această propunere nu a fost acceptată de guvernele S.U.A., Angliei şi Franţei. Aşadar, în cursul acestui an guvernul sovietic a propus în trei rînduri guvernelor S.U.A., Angliei şi Franţei să discute împreună problema arzătoare şi foarte urgentă a securităţii colective în Europa, însăaceste propuneri nu au primit nici o singură dată sprijin din partea guvernelor menţionate. Guvernele S.U.A., Angliei şi Franţei nu se pot hotărî să respingă în mod direct propunerea privitoare la crearea unui sstem de securitate colectivă în Europa. Acest lucru se explică, probabil, prin aceea că ele niu pot să nu ţină seama de faptul că în rîndurile popoarelor europene creşte năzuinţa spre întărirea păcii şi securităţii în Europa. Dar guvernele statelor menţionate fac totul pentru a împiedica organizarea securităţii colective în Europa. Nu putem să nu relevăm, că aceste guverne nu numai că se eschivează de la examinarea proiectului de Tratat general european cu privire la securitatea colectivă în Europa prezentat de Uniunea Sovietică, dar nici nu prezintă vreo propunere proprie în această problemă. Şi acest lucru nu este întîmplător. Planurile lor actuale sunt exprimate la acordurile de la Paris, care au drept scop nu asigurarea securităţii colective şi păcii în Europa, ci eroarea unor asemenea grupări militare în care să fie inclusă Germania occidentală remilitarizată, care duc la agravarea pericolului de război în Europa şi la o nouă intensificare a încordării la relaţiile internaţionale. Este îndeobşte cunoscut că din cîţiva ani există la Europa organizaţia militară a blocului agresiv al Atlanticului de nord. Această organizaţie îşi are statul său major militar, care elaborează planurile unui nou război la Europa, care creează numeroase baze militare aeriene şi maritime în apropierea frontierelor U.R.S.S. şi ţărilor de democraţie populară. Această grupare agresivă îşi are şi comandantul ei suprem — un general american, care din cînd la cînd rosteşte cu plăcere discursuri lăudăroase, războinice. Acordurile de la Paris constituie etapa următoare şi deosebit de periculoasă în pregătirea unui nou război în Europa. Popoarele Uniunii Sovietice, Poloniei şi Cehoslovaciei, Ungariei şi Romîniei, Bulgariei şi Albaniei şi Republica Democrată Germană, are căror guverne sunt reprezentate la această conferinţă, ştii că planurile actuale ale puterilor imperialiste occidentale impun nu numai o deosebită vigilenţă, ci şi înfăptuirea unor acţiuni practice în vederea asigurării propriei lor securităţi. Acest lucru trebuie să-l ştie şi alte popoare ale Europei, şi nu numai ale Europei. La conferinţa noastră asistă un reprezentant al Republicii Populare Chineze, a cărei participare la rezolvarea problemelor internaţionale importante corespunde intereselor tuturor popoarelor iubitoare de pace. Dezvoltarea colaborării prieteneşti între ţările europene şi Republica Populară Chineză va contribui la consolidarea păcii în Europa şi în lumea întreagă. Deoarece se pregăteşte deja pentru viitorul apropiat ratificarea şi aplicarea acestor acorduri de la Paris, popoarele europene iubitoare de pace nu se pot limita la măsurile pe care le-au luat pînă acum pentru asigurarea apărării lor. Aceasta se referă în primul rînd la statele care sunt reprezentate la această conferinţă. Fireşte că acest lucru se referă şi la alte state iubitoare de pace, care nu vor să fie slugi sau complici la pregătirea şi dezlănţuirea unui nou război în Europa. Pentru a-şi asigura la mod trainic securitatea, statele iubitoare de pace din» Europa trebuie să-şi unească strîns forţele şi să te întărească considerabil pentru »eventualitatea ratificării şi aplicării acordurilor de la Paris. In acest scop, este necesar să se pregătească în modul cuvenit luarea unor asemenea măsuri pentru întărirea capacităţii de apărare, care să corespundă artualei situaţii. Aceasta cere din partea statelor participante la actuala conferinţă luarea unor măsuri comune în domeniul organizării forţelor armate şi a comandamentelor la", precum şi a altor măsuri pentru a apăra in mod sigur munca paşnică a popoarelor noastre, pentru a garanta inviolabilitatea frontierelor iar şi a asigura apărarea împotriva unei eventuale agresiuni. Guvernul sovietic este profund convins că statele reprezentate la această conferinţă sunt una anime în năzuinţa lor de a contribui la întărirea păcii şi securităţii colective la Europa pentru toate statele, indiferent de orînduirea lor socială şi de stat.Totuşi, statele iubitoare de pace nu pot să nu ţină seama de faptul că cercurile agresive ale anumitor state occidentale în Conferinţa ţărilor europene, pentru asigurarea păcii şi securităţii în Europa Declaraţia făcută la 29 noiembrie de V. M. Molotov