Steaua Roşie, ianuarie 1975 (Anul 27, nr. 1-25)
1975-01-03 / nr. 1
OOGAM AL corni n/LW JUDIŢ£AN MURISAI PC ».ȘI AL CONSILIULUI POPULAR JUD£Ţ£AN Cuvântarea tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU rostită la posturile de radio şi televiziune cu prilejul Anului nou Dragi tovarăşi şi prieteni, Cetăţeni ai Republicii Socialiste România, încheiem anul 1974 cu rezultate remarcabile în dezvoltarea economico-socială, în ridicarea bunăstării materiale şi spirituale a întregului popor, în făurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate în România socialistă. Oamenii muncii, fără deosebire de naţionalitate, au întîmpinat a 30-a aniversare a eliberării patriei şi Congresul al XI- lea cu strălucite succese în realizarea planului producţiei industriale şi agricole, în toate domeniile de activitate. Rezultatele obţinute în creşterea producţiei materiale, sporirea venitului naţional au permis trecerea în acest an la majorarea retribuţiei tuturor oamenilor muncii, asigurînd pînă la sfîrşitul anului 1975 o creştere mai mare a veniturilor faţă de prevederile planului cincinal. Putem deci spune cu îndreptăţită mîndrie că anul 1974, cu toate greutăţile şi lipsurile care s-au mai manifestat, a dus la creşterea avuţiei naţionale, demonstrînd încă o dată justeţea politicii marxist-leniniste a partidului nostru. Acum, la încheierea unui an de muncă încordată, dar plină de satisfacţii, adresez, în numele conducerii de partid şi de stat, precum şi al meu personal, calde felicitări clasei muncitoare, ţărănimii, intelectualităţii, tuturor oamenilor muncii, fără deosebire de naţionalitate, întregului nostru popor — făuritorul conştient al viitorului nou, liber, al României. Anul acesta va rămîne înscris cu litere de aur în istoria României ca anul în care Congresul al XI-lea a adoptat primul Program al Partidului Comunist Român, precum şi Directivele noului cincinal şi prognozele de dezvoltare economico-socială pînă în 1990. Aceste documente prefigurează în mod minunat viitorul patriei noastre, înarmează întregul partid şi popor cu o orientare clară, teoretică şi practică, în munca şi lupta pentru edificarea societăţiisocialiste multilateral dezvoltate şi înaintarea spre comunism a României. Planul dezvoltării economico-sociale pentru 1975, adoptat recent de Marea Adunare Naţională, prevede un ritm înalt de dezvoltare a economiei naţionale, asigură condiţiile tehnico-materiale pentru realizarea cincinalului înainte de termen. Datorită situaţiei grele economice internaţionale, îndeosebi a crizei energetice, se impune să luăm toate măsurile pentru a aceste situaţii să influenţeze cît mai puţin asupra dezvoltării economiei noastre naţionale, să asigurăm înfăptuirea neabătută a sarcinilor privind dezvoltarea economico-socială a ţării, ridicarea nivelului de trai material şi spiritual al întregului popor. Datoria de onoare a fiecărui cetăţean al patriei noastre este de a face totul pentru a contribui la realizarea cu succes a planului pe anul 1975, şi deci a întregului cincinal, creînd astfel condiţii mai bune pentru trecerea la realizarea hotărîrilor celui de-al XI-lea Congres al partidului. Alegerile de deputaţi în Marea Adunare Naţională şi în consiliile populare, care vor avea loc în luna martie a anului viitor, vor constitui un important eveniment politic, întregul popor manifestînd, prin votul pe care îl va da candidaţilor Frontului Unităţii Socialiste, adeziunea deplină la hotărîrile Congresului al XI-lea, la politica internă şi externă a partidului şi statului nostru, hotărîrea fermă de a înfăptui neabătut Programul Partidului Comunist Român de ridicare a ţării pe noi culmi de progres şi civilizaţie. Totodată, alegerile vor constitui şi o puternică afirmare a democraţiei noastre socialiste, a participării maselor largi populare la conducerea întregii vieţi economico-sociale, la făurirea în mod conştient a propriului lor viitor. Dragi tovarăşi şi prieteni, Evenimentele internaţionale din anul 1974 au dus la accentuarea schimbării raportului de forţe pe arena mondială. Pe toate continentele se intensifică lupta forţelor progresiste şi antiimperialiste, a maselor largi populare, împotriva politicii imperialiste de dominaţie şi dictat, a colonialismului şi neocolonialismului. Se afirmă cu putere voinţa popoarelor de a fi pe deplin stăpîne pe bogăţiile naţionale şi de a le folosi în scopul dezvoltării lor economico-sociale independente, hotărîrea lor de a lupta pentru o politică de pace şi colaborare internaţională. Au fost înregistraţi noi paşi pe calea destinderii, a soluţionării problemelor complexe ale vieţii internaţionale pe calea tratativelor paşnice între state. în acelaşi timp, s-au produs evenimente grave — cum au fost cele din Cipru — care au pus în primejdie pacea. Desfăşurarea evenimentelor internaţionale din anul care a trecut demonstrează cu putere că procesul destinderii este încă fragil, că se află abia la început, că în lume mai sunt încă puternice forţe reacţionare care pot pune în pericol pacea şi colaborarea internaţională. Congresul al XI-lea a trasat o orientare clară şi în ce priveşte activitatea internaţională a ţării noastre. Succesele înregistrate pînă acum de Conferinţa general-europeană ne permit să apreciem că în anul 1975 ea se va încheia cu succes, deschizînd perspectiva unor relaţii noi, de colaborare, între toate popoarele continentului. Ca şi în trecut, România va acţiona cu toată fermitatea pentru extinderea relaţiilor de prietenie şi colaborare cu toate ţările socialiste, cu statele care luptă pentru dezvoltarea economico-socială independentă, cu toate statele lumii, fără deosebire de orînduire socială. Considerăm că anul 1975 trebuie să marcheze o cotitură importantă pe calea înfăptuirii noii ordini economice şi politice internaţionale, spre lichidarea subdezvoltării, spre o colaborare pe baze noi între toate statele. Mai mult ca oricînd sînt necesare măsuri hotărîte pe calea dezarmării generale şi, îndeosebi, a celei nucleare, de încetare a cursei înarmărilor şi de înfăptuire a unei politici de pace şi colaborare internaţională. Se impune întărirea rolului Organizaţiei Naţiunilor Unite în rezolvarea tuturor problemelor complexe care preocupă omenirea, participarea activă la viaţa internaţională a tuturor statelor, fără deosebire de mărime. Pornim de la faptul că problemele complexe şi făurirea noii ordini economice internaţionale nu pot fi soluţionate decât cu participarea activă a tuturor popoarelor. Evenimentele din anul care a trecut demonstrează cu putere că, prin acţiuni unite, popoarele care se pronunţă pentru o politică nouă dispun de forţa, necesară pentru a putea deschide calea unei ere noi, de pace şi colaborare internaţională în care fiecare naţiune să se poată dezvolta liber, corespunzător voinţei sale. Ştim că în anul 1975 sunt multe probleme complicate ce trebuie soluţionate pe plan internaţional, dar privim cu optimism şi încredere desfăşurarea evenimentelor. Avem convingerea că, mai mult ca oricînd, stă în puterea forţelor progresiste şi antiimperialiste, a tuturor popoarelor să asigure triumful politicii de pace şi colaborare — şi vom acţiona cu toată hotărîrea pentru ca poporul nostru să-şi aducă contribuţia la triumful acestei politici! Suntem ferm hotărîţi să facem totul pentru ca anul 1975 să aducă poporului român noi şi mari succese în dezvoltarea economico-socială, în creşterea bunăstării sale materiale şi spirituale, în ridicarea ţării pe noi culmi de progres şi civilizaţie socialistă! Nu vom precupeţi nici un efort pentru a contribui la realizarea noii ordini economice şi politice internaţionale, la soluţionarea tuturor problemelor în interesul popoarelor, al păcii şi colaborării internaţionale. în aceste clipe solemne, să ridicăm paharul pentru gloriosul nostru partid comunist ,— conducătorul încercat al naţiunii noastre, pentru eroicul popor român, ziditor al celei mai drepte orînduiri sociale — comunismul, pentru înflorirea şi prosperitatea Republicii Socialiste România! La începutul noului an vă adresez din toată inima, dragi tovarăşi şi prieteni, muncitori, ţărani, intelectuali, bărbaţi şi femei, tineri şi vîrstnici, români, maghiari, germani şi de alte naţionalităţi, cele mai bune urări de noi şi mari satisfacţii în muncă şi viaţă, în împlinirea tuturor dorinţelor, multă sănătate şi fericire! La mulţi ani! REVELION ‘75 Am păşit in noul an cu voie bună, cu încredere in forţele noastre, în viitorul nostru Anul 1974, care prin semnificaţia lui deosebită, prin roadele aduse poporului nostru, dar mai ales prin perspectivele luminoase deschise în faţa patriei va rămîne înscris cu litere de aur în istoria României socialiste, mai are doar cîteva ore. Peste tot, la oraşe şi sate, oamenii se pregătesc pentru a-şi lua rămas bun de la anul ce ne părăseşte şi pentru a întîmpina pe cel nou, 1975. Se apropie, deci, noaptea nopţilor, cea mai lungă dintre toate şi ziua cea mai lungă, care începe la miezul nopţii nu ca de obicei, în zori. (Continuare în pag. a 3-a) La revelionul tineretului 1975 — ultimul an al cincinalului Din prima zi, succese remarcabile Aşadar, cu nostalgia explicabilă pentru despărţirea de ceva drag, cu conştiinţa ireversibilităţii timpului, am lăsat în urmă acest an 1974, an ce va rămîne în istorie atît prin evenimentele importante pe care le-a trăit poporul nostru, cît şi ca o perioadă de mari realizări în toate domeniile vieţii economicosociale. Au păşit în noul an mai încrezători în forţele noastre, cu convingerea fermă că experienţa cîştigată în anul trecut constituie o garanţie pentru obţinerea unor realizări fără precedent în marea bătălie a poporului nostru desfăşurată sub înflăcăratul generic: cincinalul înainte de termen. Avem în faţă o luminoasă şi însufleţitoare perspectivă trasată magistral de Congresul al XI- lea al partidului. în acest context, 1975 este anul hotărâtor şi ultimul din actualul cincinal. M. BARDAŞANU I. HUSAR (Continuare în pag. a 3-a) Activitate intensă la C.I.C. Tg.-Mureș