Steaua Roşie, noiembrie 1984 (Anul 35, nr. 259-284)
1984-11-01 / nr. 259
AGINA 2 STEAUA ROSIE Practica agricolă — o frumoasă tradiţie a şcolii mureşene Puternic mobilizaţi de cuvîntarea secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, rostită la marea adunare populară din municipiul Timişoara, elevii şi toţi slujitorii şcolii mureşene şi-au început noul an şcolar printr-o fundamentală lecţie de muncă şi dăruire. Tradiţia frumoasă a şcolii mureşene a făcut ca şi în aceastătoamnă, în care roadele pămîntului cereau să fie strînse şi puse la adăpost, să mobilizăm peste 60.000 de elevi pentru recoltarea produselor agricole şi peste 15.000 de elevi la alte lucrări specifice acestui anotimp. Desigur, ajutorul pe care pionierii, elevii mai mari din licee şi şcoli profesionale, îndrumaţi şi coordonaţi de cadrele didactice, îl acordă lucrătorilor din agricultură este deosebit de preţios, dar ceea ce este la fel de important şi merită o subliniere aparte este marele cîştig moral şi formativ- educativ de care beneficiază tineretul aflat pe băncile şcolii în urma activităţii desfăşurate în agricultură, a contactului cu munca specifică unui domeniu de maximă importanţă pentru economia naţională. Marea lecţie a implicării nemijlocite în efortul uriaş pe care toţi locuitorii satelor îl depun în vederea strângerii la timp şi fără pierderi a întregii recolte se traduce în plan educativ prin înţelegerea directă a faptului că numai munca poate oferi adevăratele satisfacţii ale împlinirii umane şi — în plus —, că agricultura, marile ei perspective de dezvoltare şi modernizare, în deplin acord cu exigenţele noii revoluţii agrare, reprezintă un cîmp larg de manifestare a iniţiativei tinereşti, un domeniu în care există rezerve inepuizabile pentru desărvîrşirea profesională a tuturor celor ce şi-au legat sau îşi vor lega destinul de munca în acest sector de activitate, în taberele .. judeţene de la I.A.S. Sîncrai, Albeşti, Batoş, Sighişoara, Reghin, Seuca, Zau, precum şi în cele locale, efortul elevilor se concretizează pînă acum în 13.557 tone fructe recoltate, 1.176 tone legume, 1.463 tone struguri, 6.893 tone cartofi, 17.714 tone rădăcinoase, 3.348 tone sfeclă de zahăr, 3.725 tone porumb, 50 tone fructe de pădure, 127 tone hamei, precum şi în alte lucrări pe o suprafaţă de 597 ha, valoarea totală a lucrărilor fiind de peste 6 milioane lei. Dintre unităţile şcolare care s-au distins în mod deosebit prin calitatea şi cantitatea lucrărilor efectuate remarcăm: liceele industriale nr. 5 şi 2 Tîrgu-Mureş, liceele agroindustrial şi nr. 1 Sighişoara, Liceul agroindustrial Miercurea Nirajului, Liceul silvic Gurghiu, Liceul industrial Luduş, precum şi şcolile generale Fîntînele, nr. 1 şi 4 Tîrnăveni, nr. 15 şi 5 Tîrgu-Mureş. Experienţa acestei toamne capricioase, rezultatele obţinute pînă acum de elevi, aportul cadrelor didactice, ne dau chezăşia obţinerii unor succese de seamă în campania agricolă din toamna acestui an, precum şi convingerea că experienţa dobîndită ne va ajuta în mai buna organizare a acestei activităţi în anii următori şi obţinerea unor rezultate superioare. DEŞI ŞEULEAN ION inspector şcolar Elevi ai şcolilor din Tîrgu-Mureş la strînsul merelor în zona Batoş Literatura Există o mică superstiţie pe care nimeni nu este dispus s-o combată. O literatură nu se clădeşte numai din cărţi geniale, ci şi din cărţi de nivel mediu, cărţi agreabile, care nu te cutremură, dar te reconfortează prin faptul că ai citit-o cînd te aflai într-o situaţie specială şi ţi-a rămas în minte în datele ei esenţiale. Cineva mi-a recomandat o asemenea carte. Viraj pe două roţi de Petru Idriceanu, apărută la Editura Albatros, 1984. O carte de schiţe şi povestiri. O citesc pe prima (Patruzeci şi patru) şi spre sfîrşit, la p. 10, dau de o mărturisire a autorului: „Pentru cei care aşteaptă în gări, în sălile de aşteptare, la rind, sau aşa în general, am adunat în paginile ce urmează cîteva întîmplări, trăite, auzite sau imaginate, în speranţa că aşteptarea va fi, pentru cine le va parcurge... mai uşoară“. M-a cucerit sinceritatea şi lipsa de mari ambiţii a autorului şi am citit cartea în întregime. Am găsit în ea situaţii obişnuite, caractere şi tipuri lipsite de spectaculozitate, dar prinse cu un remarcabil spirit de observaţie. Autorul este incontestabil un moralist de bună calitate şi înţelege să ia atitudine faţă de o seamă de excrescenţe morale mai grave sau mai puţin grave, fixîndu-te într-un panopticum propriu pentru hazul cititorului. In multe din paginile lui Petru „aşteptării“... Idriceanu am simţit ceva din „momentele“ lui Conu’ Iancu, atit prin caracteristicul situaţiei, cit şi prin autenticitatea limbajului şi a dialogului. în cele mai multe cazuri autorul e „grefierul“ personajelor sale, dar un grefier ironic, subtil, care notează totul ca să se distreze apoi de ridicolul situaţiei, al caracterului, dar mai ales al faunei de indivizi care merg cumva alăturea cu drumul. Povestirile şi schiţele debutează abrupt, fără pregătiri prisositoare, iar acţiunea galopează către intrigă şi finalul în poantă. Totul e de bun gust, antrenant, fără epatări. O CARTEA remarcabilă carte de petrecere a vremii în mod plăcut și, de ce să n-o spun, util. SERAFIM DUICU ...sportivă de masă Lucrarea profesorului tîrgumureşean Valeriu Fărcaş: „Activitatea sportivă de masă“ se înscrie în ansamblul preocupărilor societăţii noastre de perfecţionare a sistemului educaţional în condiţiile unui ritm alert de evoluţie. Finalităţile şcolii, ca instituţie specializată de educaţie, se corelează tot mai mult cu influenţele exercitate prin formele şi căile nonşcolare. Intre acestea un loc important îl ocupă activitatea sportivă de masă, fapt evidenţiat şi demonstrat, cu argumente teoretice şi practice, în lucrarea la care ne referim. Meritul incontestabil al lucrării constă în aceea că evidenţiază o gamă largă de acţiuni concrete în care pot fi antrenaţi toţi oamenii societăţii, diferenţiate însă în funcţie de vîrstă (copii, tineri, adulţi), în funcţie de cadrul şi domeniul socio-profesional al participanţilor: în rîndul tineretului şcolar, în întreprinderi şi instituţii, în mediul rural, in armată, în rîndul femeilor, în cartiere, parcuri şi staţiuni balneoclimaterice. Se impune sublinierea că toate aceste forme sunt tratate dintr-o dublă perspectivă, teoretică şi practică. Analiza teoretică vizează consecinţele anatomo-morfologice şi psihologice ale practicării activităţilor sportive de masă, întemeiate pe baza consultării literaturii de specialitate, cit şi a unor cercetări proprii, interesante şi relevante pentru argumentarea eficienţei lor, în timp ce perspectiva practică se concretizează în prezentarea unor modalităţi concrete de realizare în practică a diverselor activităţi sportive. Bogatul arsenal de exerciţii şi jocuri pe care autorul ni le prezintă, cu indicaţii metodice riguroase vor fi de un real folos pentru practicieni, pentru cei chemaţi să iniţieze şi organizeze asemenea activităţi: profesori, antrenori, responsabili sportivi, organe de conducere din întreprinderi şi instituţii etc. Cum e şi firesc, un loc aparte în lucrare îl ocupă activităţile sportive de masă în rîndul tineretului şcolar. De data aceasta autorul ne înfăţişează interacţiunea dintre cele prevăzute şi realizate în cadrul orelor de educaţie fizică şi formele activităţii sportive de masă, evitîndu-se suprapunerile şi paralelismul, conferindu-le în cele din urmă o funcţie complementară indispensabilă. Exerciţiile şi jocurile prezentate, diferenţiate pe cicluri de învăţămînt, vor fi de un real folos pentru organizarea activităţilor sportive din şcoală, conf. dr. IOAN NICOLA VĂZUTE si AUZITE ______________ * UNA FORMIDABILA La puțin timp după încheierea trimestrului II al acestui an, o lucrătoare a sectorului abonaţi de la I.R.E. se prezintă la familia M.S. din strada Banat, Tîrgu-Mureș, pentru a încasa suma aferentă consumului de energie electrică. Toate bune pînă aici, gazda casei arătîndu-se bucuroasă că nu trebuie să facă un drum pînă la amintita întreprindere. Insă bucuria îi dispare repede atunci cînd aude cît are de plătit: 498 lei. Nedumerire, firească nedumerire, susţinută cu argumenta şi contraargumente. „Nu-i nimic, data viitoare plătiţi 170 de lei şi ceva“ — zice lucrătoarea de la I.R.E.. „Adică, cum, de unde ştiţi dumneavoastră cîtă energie electrică voi consuma?“ — „sare“ în ... replică gazda. Socotelile rămîn neîncheiate. Soţia lui M.S. se prezintă la sectorul abonaţi. Se recalculează. De la 498 lei se ajunge la 197,50 lei. Nu lipsesc scuzele. „Ştiţi, a greşit calculatorul electronic“. Asta-i formidabilă ! O SUGESTIE Multe faţade ale clădirilor din centrul municipiului Tîrgu-Mureş au fost refăcute, înfăţişîndu-se privirii în culori pastelate. Măsura reînnoirii este mai mult decit salutară, ea impunîndu-se cu respect în conştiinţa oricărui om cu dezvoltat simţ al esteticului. Alte faţade sînt în lucru. Iată, de pildă, „obrazul“ clădirii ce adăposteşte şi magazinul „Plafar", este acum orange. Încă schela n-a fost demontată şi pînă ce mai stă în „picioare“ n-ar fi rău dacă scocul ar fi curăţat de iarba crescută în el. Ar fi păcat să se prelingă apa de ploaie pe peretele proaspăt vopsit. Aceasta este sugestia adresată meşterilor de la cooperativa „Constructorul“. STRICT AUTENTICA Noapte caldă de vară, cu lună plină. Liniştea îi stăpîna nopţii. Oamenii îs purtaţi pe tărîmuri de vise. Ici-colo cite o lumină răzbate prin geam. Deodată liniştea este „spartă“ de zgomote. Un chefliu „uitat“ pe drumuri batea zdravăn în uşa dispensarului medical din strada Braşovului nr. 4, Tîrgu-Mureş. Dăi şi dăi. O, cîtă incrîncenare pe bietul de el. Sculaţi din somn, oamenii îl întreabă: „Ce faci acolo, omule ? Ce vrei ?“. Privire abia mijită de sub pleoape. O întoarcere scurtă şi dojenitoare. „Cum ce fac şi ce vreau. Am plătit hotelul şi nu vor să-mi deschidă. E bine ?“ „Nu e bine. Nu vezi că ai încurcat borcanele“ — i se răspunde. De văzut, sigur n-a văzut. împleticindu-se, chefliul a luat-o din loc, numai el știe unde, bolborosind. Poate își făcea autocritica. CONSFĂTUIRE MEDICALA Zilele trecute, la Luduş, s-au desfăşurat lucrările unei consfătuiri medicale cu tema „Aportul cadrelor medii sanitare în urgenţe medico-chirurgicale“. Manifestarea se înscrie în cadrul celor dedicate Congresului al XlII-lea al partidului. Au participat reprezentanţi ai U.S.S.M. — Filiala Mureş, medici specialişti şi cadre medii sanitare din judeţ şi din oraşul gazdă. Dintre temele abordate au reţinut atenţia, cu deosebire, cele cuprinse în comunicările: „Atitudinea cadrelor medii faţă de omul grav bolnav"1 — de Aurelia Tudor, de la Clinica de chirurgie nr. 1 Tîrgu-Mureş; „Contribuţia personalului mediu în acordarea primului ajutor — situaţia urgenţelor medico-chirurgicale în 1982—1983“ — Kobotnicz Margareta, de la Spitalul orăşenesc Reghin; „Rolul cadrelor medii în asistenţa de urgenţă a traumatizaţilor“ — de Ioana Opreanu şi Ana Şuta, de la Spitalul orăşenesc Luduş; „Rehidratarea hidroelectrolitică şi acido-bazică a sugarului“ — de Matilda Paratei, de la Spitalul orăşenesc Luduş. Interesante puncte de vedere au adus în discuţie şi ceilalţi participanţi, fiind prezentate un număr de 17 comunicări. Lucrările consfătuirii au constituit un valoros schimb de experienţă, de deplină angajare a tuturor cadrelor medicale pentru înfăptuirea politicii sanitare a partidului şi statului nostru. CRISTINA PIPER corespondent DE ICI, DE COLO • Opinăm pentru întocmirea notelor de plată şi celor care prînzesc la restaurantul „Mureşul“ din Luduş, ca şi pentru întocmirea listei de meniuri. E doar unitate de categoria I. Ospătară care ne-a servit în ziua de 9 septembrie a.c. să nu fi ştiut ce „inventar“ trebuie să posede în exerciţiul funcţiunii ? • Dialog în doi: „Află că i-am fentat pe cei de la C.F.R.“ „Nu zău, cum i-ai fentat ?“ „Mi-am luat bilet dus-întors pînă la Tuşnad“. „Şi ?“ „I-am păcălit. Nu m-am întors cu ei“. Necredibilă • Prin unele unităţi comerciale tîrgumureşene poţi citi: „Nu avem Carpaţi fără“ sau „Nu avem Carpaţi fără filtru“ Un soi de „reclamă“ comercială fără justificare şi pornită dintr-o dulce comoditate. Rubrică realizată de DORIN BORDA CALENDAR Joi 1 NOIEMBRIE Soarele răsare la ora 6,52; apune la ora 17,05. Zile trecute 306; zile rămase 60. • Sărbătoarea naţională a Republicii Algeriene Democratice şi Populare. CINEMA TÎRGU-MUREŞ — Arta: Cobra se întoarce. Unirea: Secretul lui Bachus. Progresul: Legenda călăreţului singuratic. Select: Titanic vals. Tineretului: Vocea cutremurătoare a vieţii. Planice. Flacăra: Detaşament cu misiune specială. SIGHIŞOARA — Lumina: Febra aurului. REGHIN — Patria: Astă-seară dansăm în familie. TÎRNAVENI — Melodia: Prea cald pentru luna mai. LUDUȘ — Flacăra: întoarcerea Vlașinilor. SOVATA _L Doina: Salutări cordiale de pe Terra. Muncitoresc: Ulzana, căpetenia apașilor. SARMASU — Popular: Incredibilele aventuri ale unor italieni în Rusia. IERNUT — Lumina: Acţiunea Zuzuc. FÎNTÎNELE — Patria: Aventurile lui Babuşcă. MIERCUREA NIRAJULUI — Nirajul. Am fost vecini. TELEVIZIUNE 15.00 — Telex. 15.05 — Omul și sănătatea. 15.20 — Algeria. Documentar. 15.35 — Studioul tineretului. 20.00 — Telejurnal (d.c.). 20.20 — Ţara Întreacă întimpină Congresul al XIII- lea al Partidului Comunist Român. 20.35 — Cu vise noi înnobilăm urcuşul. Poem muzical-literar. 21.00 — Şantierul, înaltă şcoală a muncii şi educaţiei revoluţionare. 21.20 — Film serial pentru tineret. Eroii nu au vîrstă 22.00 — Revista literar-artistică TV *22.20 — Telejurnal (p.c.). RADIO TÎRGU-MUREŞ In limba română. 6.00—7.00 — Arăturile adinei de toamnă, pe toate suprafeţele planificate — raid. 18.00—20.00 — Unitatea şi frăţia, temelii ale realităţii româneşti : Roadele muncii înfrăţite — radioreportaj din Covasna. Pe undele tinereţii , în întîmpinarea Congresului al XIi-lea al partidului uteciştii raportează fante exemplare — panoramic Interjudeţean. La înălţimea acestui timp eroic, mureşeni pe şantierele naţionale ale tineretului — reportaj: Discoteca pentru tineret. PRONOEXPRES La tragerea din 31 octombrie a.c. au fost extrase numerele: Extragerea I — 2, 33, 16, 39, 8, 30 Extragerea a II-a — 10 4, 44, 45, 36, 3 Fond de cîștiguri: 919.814 lei, din care 71.099 lei report la categoria I. VREMEA Dispeceratul Direcţiei apelor Mureş-Banat comunică: Ieri dimineaţă, la Tîrgu-Mureş s-au înregistrat 6 grade, iar la ora 14 au fost 11 grade. Timpul probabil. Vremea va fi în general frumoasă şi în încălzire uşoară. Cerul va fi variabil, mai mul senin noaptea şi dimineaţa. Vîntul va sufla slab. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 3 şi 5 grade, iar maximele între 14 şi 16 grade. Noaptea şi dimineaţa frecvent se va produce ceaţă. INSTANTANEE E vremea... teascurilor , Foto: IOSIF TRIF