Steaua, 1969 (Anul 20, nr. 1-12)
1969-01-01 / nr. 1
Menţiuni şi opinii preluăm cuvintele lui E. T. A. Hoffmann cu care termină şi P. A. Touttain: „Nu crezi oare, ca şi mine, cititorule, că din toate povestirile fantastice, spiritul uman este cel mai miraculos ?“. Dan Culcer Conferinţa traducătorilor la Budapesta, sub auspiciile Uniunii Scriitorilor, conferinţa traducătorilor din literatura maghiară în alte limbi şi a traducătorilor din literatura altor popoare în maghiară. Dezbaterile s-au purtat în jurul unui amplu şi documentat referat al Prof. László Kardos despre problemele echivalenţei literare. Delegaţia română, formată din Zoltán Franyó, Const. Olariu, Petre Pascu, Tiberiu Utan, a luat parte la discuţii. Petre Pascu a trecut în revistă substanţiala contribuţie a scriitorilor români la cunoaşterea literaturii maghiare, arătînd că, de la tălmăcirile din Petőfi apărute în Familia lui Iosif Vulcan, semnate de Macedonsky şi Şt. O. Iosif, de la strălucita versiune românească a Tragediei Omului, datorată lui Goga, la traducerile multiplelor opere ale literaturii maghiare, realizate între cele două războaie şi după eliberare de nume prestigioase, de la piesele sporadice la antologiile masive şi volumele bilingve, se poate urmări în nobila trudă a scriitorilor spiritul de prietenie şi preţuire reciprocă, de vocaţie şi devoţiune artistică ce a animat strădaniile unui Eugen Jebeleanu, Emil Giurgiuca, Mihai Beniuc, Virgil Teodorescu, Aurel Gurghianu, Veronica Porumbacu, Ion Chinezu, Aurel Buteanu, etc. etc. La aceeaşi întîlnire, „Nestorul tălmăcitorilor“, cum îl numeşte referentul pe Franyó Zoltán, autorul unui volum masiv de tălmăciri germane din Ady Endre, a ţinut deasemeni o comunicare despre problemele de traducere în germană a poeziei maghiare. Ambele comunicări au fost ascultate cu interes şi consemnate în publicaţiile ungare. V. p. Exegeză şi poezie românească in revistele austriece Valorile autentice ale scrisului românesc pătrund tot mai adine in conştiinţa europeană. In sfera acestui fenomen s-a înscris recent şi contribuţia mensualului austriac Literatur und Kritik de sub redacţia lui Gerhard Fritsch şi Rudolf Henz, care şi-a închinat mai mult de un sfert din numărul său pe octombrie 1968, literaturii române contemporane. Materialele celor peste douăzeci şi cinci de pagini de studii asupra poeziei şi exemplificările din lirica nouă sînt departe de a reprezenta un simplu act de curtoazie, dimpotrivă, selecţia trădează la fiece rînd acea sete nobilă de a înţelege în coordonatele ei profunde un fenomen literar complex, cum este cel de la noi. Şi aci trebuie subliniată contribuţia lui Max Demeter Peyruss, un tînăr cercetător multilateral, care ne cunoaşte perfect limba, şi de ani îşi petrece vacanţele la noi, străbătînd plaiurile ţării cu magnetofonul şi aparatul de fotografiat, ambele mînuindu-le întru înţelegerea realităţilor noastre şi pentru popularizarea lor în patria lui Stifter. Dublat de certă vocaţie de literat, poet şi critic, acest tînăr ne oferă şi o mostră de temeritate în domeniul traducerii: un scurt florilegiu din poezia lui Bacovia. înainte de a insista asupra acestuia, se cuvine să ne oprim la studiile teoretice despre lirica românească. Semnînd eseul de subtilă analiză şi judicioase observaţii, Der Geist der rumänischen Lyrik (Spiritul liricii române), A. E. Baconsky face citeva disociaţii referitoare la esenţa istoriei noastre, căutînd să descifreze în determinantele ei, trăsătura dominantă. „Spiritul românului este contemplativ şi proiectat într-un timp care trebuie înţeles mai degrabă cosmic şi metafizic decît istoric, iar miturile se situează în acel A fost o dată ca niciodată... Universul îndrăgit îl constituie natura fără vîrstă, pădurile, rîurile, vîntul, ploile, iarba ... Omul însuşi este un element al naturii... a cărui realitate supraordonată nu este istoria ci existenţa, iar vădita înclinaţie spre tradiţie nu înseamnă, ca la englezi, un cult al valorilor pe care timpul le-a stabilit şi le-a confirmat, ci mai degrabă un respect faţă de anumite forme rituale moştenite axiomatic“. 123