Steaua, 1975 (Anul 26, nr. 1-12)
1975-12-01 / nr. 12
POLITICĂ ŞI IDEOLOGIE UNELE CONTRADICŢII IN SOCIETATEA SCXIALISTA In limbajul comun, cuvîntul contradicţie provine de la latinescu contra — împotriva şi dicere — a vorbi, avînd înţelesul de a susţine o propoziţie, o afirmaţie opusă; a nega afirmaţia unei persoane; a vorbi împotriva cuiva. Logica clasică afirmă că, din două judecăţi contradictorii despre unul şi acelaşi lucru, una trebuie să fie adevărată, o a treia posibilitate nu există (tertium non datur). Din domeniul vorbirii curente şi al logicii, termenul de contradicţie a fost preluat de către filozofi care i-au atribuit diverse semnificaţii. în antichitate, Zenon s-a afirmat în domeniul dialecticii subiective spunînd printre altele că reprezentarea mişcării conţine în ea contradicţia iar Heraclit a insistat asupra caracterului obiectiv al contradicţiei (ceea ce este, de îndată iarăşi nu este). Adevăratul fondator al teoriei contradicţiei a fost însă Hegel. Marx a preluat de la acesta substanţa raţională şi revoluţionară a dialecticii contradicţiei, situînd-o pe terenul ei firesc, şi anume, în cadrele unei concepţii materialistştiinţifice. Totodată, el a folosit-o în studiul capitalismului şi a promovat-o în activitatea de conştientizare şi conducere politică a proletariatului. Consecvent concepţiei materialismului dialectic şi istoric, P.C.R. a ţinut şi ţine seama în întreaga sa activitate de conţinutul, sensurile şi cerinţele teoriei marxiste a contradicţiei. După cum se ştie, Congresul al XI-lea al P.C.R. a fundamentat programul de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism. In perioada care face obiectul acestui program „vor continua să se manifeste contradicţii în diverse domenii ale vieţii sociale (Programul Partidului Comunist Român, Ed. Politică, pp. 106—107). Recunoaşterea acestui fapt este în consonanţă principială cu tezele marxism-leninismului, verificate de istoria ştiinţei, care consideră contradicţia ca fiind prezentă în toate domeniile naturii, inclusiv în cele ale spiritului şi ale societăţii. In legătură nemijlocită cu această afirmare clară a existenţei contradicţiilor în socialism se ridică cîteva probleme esenţiale. Mai întîi, este vorba despre deosebirile dintre capitalism şi socialism din punctul de vedere al prezenţei acestui tip de relaţie. Am da dovadă de simplism dacă am rămîne doar la afirmaţia, de altfel adevărată, că în ambele societăţi contradicţia îşi găseşte teren de manifestare. Societatea socialistă se deosebeşte de cea capitalistă, în această privinţă, în mod deosebit prin aceea că, în cadrul ei contradicţia nu ţine de structura ei esenţială. Ea nu se bazează pe o contradicţie structurală care prin evoluţia şi dezvoltarea ei se conservă, multiplică şi diversifică într-o infinitate de alte contradicţii. Referindu-se la societatea capitalistă, Marx a arătat că, în cadrul ei, produsul, ca valoare de întrebuinţare, se află în contradicţie cu sine însuşi ca valoare. Toate contradicţiile acestei societăţi nu sunt altceva decît dezvoltarea acestui raport în noi conţinuturi şi forme. Materializarea lui cea mai vie şi mai ireconciliabilă o constituie contradicţia dintre muncă şi capital, dintre proletariat şi burghezie. In ţara noastră, ca urmare a dispariţiei claselor exploatatoare — se spune în Programul PC.R., „nu mai există şi nu mai pot apărea contradicţii fundamentale de clasă“ (op. cit. p. 107). în al doilea rînd, existenţa, dezvoltarea şi soarta societăţii socialiste nu depind doar de naşterea, mişcarea şi rezolvarea contradicţiilor aşa cum stau lucrurile în capitalism. In Programul P.C.R. se vorbeşte despre unitatea şi coeziunea întregului popor, despre colaborarea strînsă şi armonioasă a tuturor oamenilor muncii în vederea înfăptuirii politicii partidului ca despre o forţă importantă a societăţii româneşti. Această nouă forţă a progresului social îşi are originea în noua structură socială a ţării noastre, formată din clase şi categorii sociale interesate deopotrivă, în mod fundamental, în făurirea societăţii socialiste. In al treilea rînd, în socialism s-a schimbat şi se schimbă în continuare natura raportului dintre necesitate şi libertate. Partidul nostru „porneşte de la faptul că în orînduirea socialistă oamenii nu mai sunt obiectul acţiunii oarbe a legităţii sociale obiective“ (op. cit. p. 107). In socialism, acţiunea lor socială nu se mai desfăşoară ca tendinţă sub semnul spontanului şi fatalităţii. Evitarea şi preîntîmpinarea ivirii şi dezvoltării contradicţiilor ţin, în condiţiile acestei societăţi, de domeniul prospectivei sociale, ca un atribut esenţial al conducerii politico-ştiinţifice. Problema dinamicii contradictorii prezintă o deosebită importanţă în ansamblul cunoştinţelor ştiinţifice ale conducerii societăţii socialiste, încă Hegel a înţeles devenirea ca un proces al ideii absolute care se desfăşoară în mai multe faze: identitate pură (sau lipsa de determinaţii a esenţei), diferenţa (exterioară sau indiferentă), opoziţia (ca diferenţă într-o identitate unică) şi contradicţia (trecerea unul în altul a pozitivului şi negativului). Marx a privit marfa ca avînd o dublă existenţă diferită care se dezvoltă şi devine deosebire, iar deosebirea trece în opoziţie şi contradicţie. Tot el, vorbind despre relaţia dintre muncă şi capital, a arătat că evoluţia acestui raport urmează calea deosebirii indiferente, a deosebirii în care intervine contrapunerea, apoi a tensiunii puternice între contrarii, ca în cele din urmă să ajungă în situaţia unei excluderi reciproce a polilor lui. Teza conform căreia fiecare contradicţie are o dinamică, ce urmează cîteva faze în geneza şi evoluţia ei, are o mare valoare teoretică pentru conducerea societăţii socialiste. Deosebirea între fenomene sau între laturile lor constituie o contradicţie în stare de posibilitate dar nu este însă o contradicţie propriu-zisă. Nici chiar opoziţia nu devine în mod fatal contradicţie. Dată fiind această situaţie, există şansa ca, atunci cînd apar deosebiri şi opoziţii, ele să fie cunoscute şi soluţionate fără să se ajungă în stadiul de contradicţie. Este incomparabil mai greu să se rezolve o contradicţie decît să se înlăture o deosebire sau o opoziţie. P.C.R., cunoscînd existenţa deosebirilor dintre munca fizică şi munca intelectuală, dintre sat şi oraş acţionează în sensul diminuării lor, evitînd acutizarea lor, care ar putea să degenereze în opoziţii şi contradicţii însoţite de prejudicii la adresa procesului de construire şi dezvoltare a socialismului în ţara noastră. Una din direcţiile prin care se va înfăptui societatea socialistă multilateral dezvoltată este aceea a realizării unei concordanţe cît mai depline între forţele de producţie şi relaţiile de producţie şi sociale. Această cale nu exclude ivirea unor nepotriviri între elementele acestui raport. Problema care se pune este însă aceea de a acţiona în sensul localizării şi soluţionării acestor nepotriviri la nivelul stadiului de deosebire. Procedîndu-se astfel, nu se închide calea progresului social şi nici nu se încalcă spiritul revoluţionar, ci se evită trecere nepotrivirilor respective în asemenea faze de dezvoltare care pot afecta negativ ritmul procesului istoric. Pe această cale contradicţiile pot fi preîntîmpinate. O mare însemnătate pentru societatea socialistă o reprezintă, de asemenea, şi problema modului de soluţionare a contradicţiilor. Contradicţiile existente în condiţiile societăţii bazate pe capital, aşa după cum arăta Marx, „sunt mereu suprimate, dar totodată mereu reproduse, cu deosebirea că sunt suprimate numai în mod violent (deşi pînă la un anumit punct această suprimare apare ca egalizare calmă)“ (R. Marx, Bazele criticii economiei politice, vol. I, Ed. Politică, Bucureşti, 1972, p. 349). Alta este situaţia în socialism unde soluţionarea contradicţiilor, pe de o parte, nu presupune reproducerea lor (într-un alt conţinut, într-o altă formă, într-o altă intensitate) iar pe de altă parte, ca tendinţă necesară nu îmbracă forma unei suprimări violente (crize, distrugeri de bunuri şi forţe de producţie, lupte sociale). In Programul partidului este prevăzută „dezvoltarea acţiunii conştiente pentru soluţionarea contradicţiilor“ (pp. 67—68), spunîndu-se textual că partidul nostru va acţiona în vederea soluţionării la timp a contradicţiilor existente sau care se vor ivi în viitor „astfel ca ele să nu se dezvolte şi să nu afecteze progresul general al socialismului“ (p. 107). In anii trecuţi, s-a manifestat la noi o contradicţie între învăţămînt şi necesităţile producţiei (îndeosebi ale celei economice). Insă, ca urmare a măsurilor luate pe linia integrării învăţămîntului cu cercetarea ştiinţifică şi apropierea lui de nevoile producţiei, această contradicţie este în curs avansat de soluţionare şi de trecere a ei în stadiul unei opoziţii sau deosebiri, care nu numai că nu vor avea repercusiuni negative asupra economiei naţionale şi dezvoltării societăţii socialiste, dar le va şi impulsiona pozitiv. In acest caz, este vorba despre preîntîmpinarea acutizării contradicţiilor (trecerea lor în antagonism) şi schimbarea sensului dezvoltării lor (trecerea disfuncţionalului în funcţional), în concordanţă cu cerinţele naturii relaţiilor sociale existente la noi în ţară. In documentele partidului nostru contradicţiile societăţii socialiste sînt abordate în strînsă conexiune cu cunoaşterea. Se spune foarte clar că aceste contradicţii „trebuie temeinic cunoscute“ (p. 107). Elucidarea problemelor contradicţiei din socialism Achim Mihu (Continuare în pag. 59)