Steaua, 1975 (Anul 26, nr. 1-12)

1975-12-01 / nr. 12

POLITICĂ ŞI IDEOLOGIE UNELE CONTRADICŢII IN SOCIETATEA SCXIALISTA In limbajul comun, cuvîntul contradicţie provine de la lati­­nescu contra — împotriva şi dicere — a vorbi, avînd înţelesul de a susţine o propoziţie, o afirmaţie opusă; a nega afirmaţia unei persoane; a vorbi împotriva cuiva. Logica clasică afirmă că, din două judecăţi contradictorii despre unul şi acelaşi lucru, una trebuie să fie adevărată, o a treia posibilitate nu există (tertium non datur). Din domeniul vorbirii curente şi al logicii, termenul de contradicţie a fost preluat de către filozofi care i-au atribuit diverse semnificaţii. în antichitate, Zenon s-a afirmat în domeniul dialecticii subiective spunînd printre altele că repre­zentarea mişcării conţine în ea contradicţia iar Heraclit a insistat asupra caracterului obiectiv al contradicţiei (ceea ce este, de îndată iarăşi nu este). Adevăratul fondator al teoriei contradicţi­ei a fost însă Hegel. Marx a preluat de la acesta substanţa raţio­nală şi revoluţionară a dialecticii contradicţiei, situînd-o pe te­renul ei firesc, şi anume, în cadrele unei concepţii materialist­­ştiinţifice. Totodată, el a folosit-o în studiul capitalismului şi a promovat-o în activitatea de conştientizare şi conducere politică a proletariatului. Consecvent concepţiei materialismului dialectic şi istoric, P.C.R. a ţinut şi ţine seama în întreaga sa activitate de conţinutul, sensurile şi cerinţele teoriei marxiste a contra­dicţiei. După cum se ştie, Congresul al XI-lea al P.C.R. a fundamen­tat programul de făurire a societăţii socialiste multilateral dez­voltate şi înaintare a României spre comunism. In pe­rioada care face obiectul acestui program „vor continua să se manifeste contradicţii în diverse domenii ale vieţii sociale (Pro­gramul Partidului Comunist Român, Ed. Politică, pp. 106—107). Recunoaşterea acestui fapt este în consonanţă principială cu teze­le marxism-leninismului, verificate de istoria ştiinţei, care con­sideră contradicţia ca fiind prezentă în toate domeniile naturii, inclusiv în cele ale spiritului şi ale societăţii. In legătură nemijlocită cu această afirmare clară a existen­ţei contradicţiilor în socialism se ridică cîteva probleme esenţiale. Mai întîi, este vorba despre deosebirile dintre capitalism şi so­cialism din punctul de vedere al prezenţei acestui tip de relaţie. Am da dovadă de simplism dacă am rămîne doar la afirmaţia, de altfel adevărată, că în ambele societăţi contradicţia îşi găseşte teren de manifestare. Societatea socialistă se deosebeşte de cea capitalistă, în această privinţă, în mod deosebit prin aceea că, în cadrul ei contradicţia nu ţine de structura ei esenţială. Ea nu se bazează pe o contradicţie structurală care prin evoluţia şi dezvoltarea ei se conservă, multiplică şi diversifică într-o infi­nitate de alte contradicţii. Referindu-se la societatea capitalistă, Marx a arătat că, în cadrul ei, produsul, ca valoare de întrebuin­ţare, se află în contradicţie cu sine însuşi ca valoare. Toate con­tradicţiile acestei societăţi nu sunt altceva decît dezvoltarea aces­tui raport în noi conţinuturi şi forme. Materializarea lui cea mai vie şi mai ireconciliabilă o constituie contradicţia dintre muncă şi capital, dintre proletariat şi burghezie. In ţara noastră, ca ur­mare a dispariţiei claselor exploatatoare — se spune în Programul PC.R.,­­ „nu mai există şi nu mai pot apărea contradicţii funda­mentale de clasă“ (op. cit. p. 107). în al doilea rînd, existenţa, dezvoltarea şi soarta societăţii socialiste nu depind doar de naş­terea, mişcarea şi rezolvarea contradicţiilor aşa cum stau lucru­rile în capitalism. In Programul P.C.R. se vorbeşte despre unitatea şi coeziunea întregului popor, despre colaborarea strînsă şi armo­nioasă a tuturor oamenilor muncii în vederea înfăptuirii politicii partidului ca despre o forţă importantă a societăţii româneşti. Această nouă forţă a progresului social îşi are originea în noua structură socială a ţării noastre, formată din clase şi categorii sociale interesate deopotrivă, în mod fundamental, în făurirea societăţii socialiste. In al treilea rînd, în socialism s-a schimbat şi se schimbă în continuare natura raportului dintre necesitate şi libertate. Partidul nostru „porneşte de la faptul că în orînduirea socialistă oamenii nu mai sunt obiectul acţiunii oarbe a legităţii sociale obiective“ (op. cit. p. 107). In socialism, acţiunea lor so­cială nu se mai desfăşoară ca tendinţă sub semnul spontanului şi fatalităţii. Evitarea şi preîntîmpinarea ivirii şi dezvoltării contra­dicţiilor ţin, în condiţiile acestei societăţi, de domeniul prospec­tivei sociale, ca un atribut esenţial al conducerii politico-ştiin­­ţifice. Problema dinamicii contradictorii prezintă o deosebită im­portanţă în ansamblul cunoştinţelor ştiinţifice ale conducerii so­cietăţii socialiste, încă Hegel a înţeles devenirea ca un proces al ideii absolute care se desfăşoară în mai multe faze: identitate pură (sau lipsa de determinaţii a esenţei), diferenţa (exterioară sau indiferentă), opoziţia (ca diferenţă într-o identitate unică) şi contradicţia (trecerea unul în altul a pozitivului şi negativului). Marx a privit marfa ca avînd o dublă existenţă diferită care se dezvoltă şi devine deosebire, iar deosebirea trece în opoziţie şi contradicţie. Tot el, vorbind despre relaţia dintre muncă şi capi­tal, a arătat că evoluţia acestui raport urmează calea deosebirii indiferente, a deosebirii în care intervine contrapunerea, apoi a tensiunii puternice între contrarii, ca în cele din urmă să ajungă în situaţia unei excluderi reciproce a polilor lui. Teza conform căreia fiecare contradicţie are o dinamică, ce urmează cîteva faze în geneza şi evoluţia ei, are o mare valoare teoretică pentru con­ducerea societăţii socialiste. Deosebirea între fenomene sau între laturile lor constituie o contradicţie în stare de posibilitate dar nu este însă o contradicţie propriu-zisă. Nici chiar opoziţia nu devine în mod fatal contradicţie. Dată fiind această situaţie, există şansa ca, atunci cînd apar deosebiri şi opoziţii, ele să fie cunoscute şi soluţionate fără să se ajungă în stadiul de contra­dicţie. Este incomparabil mai greu să se rezolve o contradicţie decît să se înlăture o deosebire sau o opoziţie. P.C.R., cunoscînd existenţa deosebirilor dintre munca fizică şi munca intelectuală, dintre sat şi oraş acţionează în sensul diminuării lor, evitînd acutizarea lor, care ar putea să degenereze în opoziţii şi contra­dicţii însoţite de prejudicii la adresa procesului de construire şi dezvoltare a socialismului în ţara noastră. Una din direcţiile prin care se va înfăptui societatea socialistă multilateral dezvoltată este aceea a realizării unei concordanţe cît mai depline între for­ţele de producţie şi relaţiile de producţie şi sociale. Această cale nu exclude ivirea unor nepotriviri între elementele aces­tui raport. Problema care se pune este însă aceea de a ac­ţiona în sensul localizării şi soluţionării acestor nepotriviri la ni­velul stadiului de deosebire. Procedîndu-se astfel, nu se închide calea progresului social şi nici nu se încalcă spiritul revoluţionar, ci se evită trecere nepotrivirilor respective în asemenea faze de dezvoltare care pot afecta negativ ritmul procesului istoric. Pe această cale contradicţiile pot fi preîntîmpinate. O mare însemnătate pentru societatea socialistă o reprezintă, de asemenea, şi problema modului de soluţionare a contradicţiilor. Contradicţiile existente în condiţiile societăţii bazate pe capital, aşa după cum arăta Marx, „sunt mereu suprimate, dar totodată mereu reproduse, cu deosebirea că sunt suprimate numai în mod violent (deşi pînă la un anumit punct această suprimare apare ca egalizare calmă)“ (R. Marx, Bazele criticii economiei politice, vol. I, Ed. Politică, Bucureşti, 1972, p. 349). Alta este situaţia în socialism unde soluţionarea contradicţiilor, pe de o parte, nu pre­supune reproducerea lor (într-un alt conţinut, într-o altă formă, într-o altă intensitate) iar pe de altă parte, ca tendinţă necesară nu îmbracă forma unei suprimări violente (crize, distrugeri de bunuri şi forţe de producţie, lupte sociale). In Programul parti­dului este prevăzută „dezvoltarea acţiunii conştiente pentru solu­ţionarea contradicţiilor“ (pp. 67—68), spunîndu-se textual că parti­dul nostru va acţiona în vederea soluţionării la timp a contra­dicţiilor existente sau care se vor ivi în viitor „astfel ca ele să nu se dezvolte şi să nu afecteze progresul general al socialis­mului“ (p. 107). In anii trecuţi, s-a manifestat la noi o contradicţie între învăţămînt şi necesităţile producţiei (îndeosebi ale celei economice). Insă, ca urmare a măsurilor luate pe linia inte­grării învăţămîntului cu cercetarea ştiinţifică şi apropierea lui de nevoile producţiei, această contradicţie este în curs avan­sat de soluţionare şi de trecere a ei în stadiul unei opoziţii sau deosebiri, care nu numai că nu vor avea repercusiuni negative asupra economiei naţionale şi dezvoltării societăţii socialiste, dar le va şi impulsiona pozitiv. In acest caz, este vorba despre preîn­tîmpinarea acutizării contradicţiilor (trecerea lor în antagonism) şi schimbarea sensului dezvoltării lor (trecerea disfuncţionalului în funcţional), în concordanţă cu cerinţele naturii relaţiilor so­ciale existente la noi în ţară. In documentele partidului nostru contradicţiile societăţii so­cialiste sînt abordate în strînsă conexiune cu cunoaşterea. Se spune foarte clar că aceste contradicţii „trebuie temeinic cunos­cute“ (p. 107). Elucidarea problemelor contradicţiei din socialism Achim Mihu (Continuare în pag. 59)

Next