Țara, noiembrie 1942 (Anul 2, nr. 448-471)

1942-11-01 / nr. 448

2 Analele Facultăţii de Drept din Bucureşti Printre revistele de specialitate şi de pură ştiinţă cari îmbrăţişează prin problemele ce le desbate studii de o înaltă valoare, cu siguranţă că Analele Facultăţii de Drept din Bu­cureşti se situaează pe primul plan. Această revistă întemeiată acum patru ani de d. prof. universitar G. G. Mironescu a ajuns acum să fie cercetată şi de specialişti străini. Gândul d-lui prof. Mironescu de a fonda o revistă care să se ocupe de dreptul românesc şi de afirmarea lui în unversitate a fost un act de mare curaj în serviciul românismu­lui.­­ Aportul ce-i aduce această revi­stă ştiinţei juridice româneşti este atât de mare încât o stagnare ar însemna pentru dreptul românesc o grea lovitură. Trebue să recunoaş­tem că această revistă posedă cele mai valoroase elemente ale dreptu­lui românesc iar în paginile ei îşi dau întâlnire personalităţile cele mai proeminente, care creiază şi a­­jută evoluţia dreptului românesc. Ultimul număr al Analelor Facul­tăţii de Drept îmbrăţişează în cele 415 pagini probleme din dreptul german, dealtfel întreaga revistă este închinată ştiinţei juridice ger­mane. Marele merit în alcătuirea a­­cestui valoros număr se datorează în primul rând d-lui Pompiliu Voi­­culeţ asistent universitar care este şi redactorul responsabil al acestei reviste. D. Pompiliu Voiculeţ când a închinat acest număr ştiinţei ju­ridice germane n’a luat o hotărîre prealabilă de a se alcătui un număr care să corespundă unei asemenea intenţiuni ci cum spune d-sa „lucrul a venit dela sine, atunci când s’au cercetat manuscrisele trimise de co­laboratorii noştri şi când s’a consta­tat că o mare parte a articolelor a­­veau ca obiect dreptul german, fi­ind chiar scrise în limba germană. Deasemenea, am primit o serie de recenzii de cărţi şi reviste germane, iar cronicile noastre se referă dea­­semenea la dreptul german. Dată fiind această preocupare a autorilor articolele lor ce publicăm, era fi­resc ca acest număr al revistei să fie închinat ştiinţei juridice ger­mane. Astfel, şi în domeniul juridic co­laborarea germano-română s’a im­pus dela sine, ca toate lucrurile ba­zate pe realităţi — cum se prezintă dealtfel alianţa germano-română în tot complexul ei politic, militar şi economic“. In cronica de faţă nu facem de­cât o privire generală asupra Ana­lelor Facultăţii de Drept, revistă de strictă specialitate pusă în ser­viciul cauzei româneşti. In numărul de faţă colaborează cele mai distin­se personalităţi ale dreptului ro­mânesc având şi un articol al prof. H. J. Seraphim. In acest număr găsim preţioasele colaborări ale d-lor prof. Mircea Djuvara, Ale­xandru Oteteleşanu, B. Dumitrescu, C. A. Stoianovici, Dinu C. Arion, Anibal Teodorescu, Pompiliu Voi­culeţ, Lemeny şi alţii. Vom căuta într’un număr viitor să desprindem şi să analizăm articolele cari se gă­sesc în această revistă mai ales pen­­tru că sunt studii de o importanţă excepţională. Ceea ce ne bucură este faptul ca şi pe tărâm ştiinţi­fic colaborarea germano-română îşi dă roadele creindu-se o comunitate spirituală încadrată într’o nouă Europă. In această privinţă sunt foarte semnificative cuvintele d-lui prof. Alex. Oteteleşanu din studiul „Legi statale şi reguli statale“ apărut în acest număr al Analelor Facultăţii de Drept. „In ce ne priveşte, noi alegem ultima perspectivă. Credem întro Europă nouă, credem într’o Româj­nie ca factor important în această organizare a Europei ce se clădeşte, credem că epoca de tranziţie va fi trecătoare şi că după această epocă va veni epoca de consolidare trai­­nică în spiritul cel nou. Se poate ca generaţia noastră având o altă educaţie să nu se împace cu trans­formările absolut necesare, dar ce importanţă are incomoditatea indi­viduală, când în schimb va rezulta o îndrept­are pentru neam şi pen­tru ţară. Misiunea noastră a juriş­tilor de data aceasta, ca întotdear­una, va trebui să fie împlinită pen­tru mărirea, pentru consolidarea şi pentru progresul României de mâine“. Iată deci misiunea privită pe plan superior a Analelor Facultăţii de Drept. Prin această revistă care este un catechism al dreptului ro­mânesc se desvălue spiritul ştiinţi­fic propriu şi se caută o consolidare şi o aşezare definitivă a dreptului nostru în universalitate, căci şi prin ştiinţă se afirmă drepturile unui neam. Nicolae Ciuceanu Eseistica lui Nichifor Crainic Activitatea eseistică a lui Nichifor Crainic se îm­pleteşte cu viaţa de fiecare clipă a revistei „Gândirea”. Gândirismul, acest nobil curent de spiritualitate pan­­românească de după războiu, este, în cea mai mare măsură, rodul activităţii sale de eseist. Orientarea sis­tematică şi metodică a Gândirii, nouile ei perspective, etapele ce trebuiau depăşite, ţelurile viitoare ce tre­buiau cucerite, într’un cuvânt, sensul înalt şi valoarea adâncă a mişcării gândiriste cresc deopotrivă din eseurile sale. Ca dimensiuni însă şi ca orizonturi inte­rioare, eseurile lui Nichifor Crainic sunt polivalente. E vorba, într’un fel, de polivalenţa planurilor inte­rioare, care nu fac decât să trădeze bogata zestre spi­rituală a titularului lor, în altfel, de pluralitatea do­­menilor de activitate la care se aplică, realizând o desăvârşită congruenţă între fond şi formă. Dealtmin­­teri credem că una dintre calităţile de mare rezistenţă ale scrisului plenar şi rotund al lui Nichifor Crainic — concis şi limpede ca un silogism de factură aristo­teliană — este concrescenţa dintre idee şi expresie. Ideile lui Nichifor Crainic, indiferent de substanţa lor teologică, estetică, filosofică, politică sau morală, se nasc împodobite de armura vânjoasă a expresiei ca Mi­nerva din capul lui Jupiter. Găsim aici, fără îndoială, una din frumuseţile tari ale acestui superb copac spi­ritual ce creşte în grădina rădăcinilor româneşti. Noi ne vom urmări înfăţişarea numeroaselor puncte de intersecţie pe care eseul lui Nichifor Crainic le are cu celelalte ale activităţii sale de scriitor- îndrumător de generaţii şi vizionar. Ne mărginim doar la schi­ţarea liniilor de boltă, a ideilor învestite cu har anto­logie ce alcătuesc nervura de trăinicie a eseisticei sale. Recunoaştem, mai ales când ne mişcăm prin fremătă­toarea pădure de elanuri spiritual-româneşti ce este scrisul simfonic al lui Nichifor Crainic, că această operaţie este dificilă şi oarecum artificială. O accep­tăm cu convingerea că această crimă sacră de comen­­tar parţial va sluji totuşi la luminarea uneia din mul­tiplele feţe spirituale ale autorului. Vom sprijini consideraţiile noastre pe eseurile cu­prinse în volumele: „Puncte Cardinale în Haos” şi „Ortodoxie şi etnocraţie”, amândouă apărute în edi­tura „Cugetarea”. In primul loc, considerând eseul lui Nichifor Crai­nic expresia plenară a pământului românesc, a duhului acestui pământ, pe care îl reprezintă cu o plenipo­­tenţă de latifundiar moral. Tainele pământului, ca şi ale istoriei, tradiţiei şi geniului autohton, răzbat cu putere exponenţială în eseul său. Rezonanţele lor nu sunt voite, nici orchestrate de anumite pricini ex­terioare, ci izvorăsc spontan din zestrea nativă a firii sale. Eseistul, ca şi poetul cu acelaşi nume, s’a născut cu duhul pământului în sânge. Legăturile lui cu pă­mântul românesc, îndumnezeit de sângele eroilor ,sunt de natură spirituală şi morală. N’au nimic din greu­tatea materialistă a proprietarului de moşie. Interesul material este înlocuit de gratuitatea actului creator, iar zgârcenia proprietarului de fapt cu generozitatea atotcuprinzătoare a poetului. Tâlcul acestei legătu­ri de esenţă ontologică ni-l desvălue, patetic în nudita­tea lui, însuşi Nchifor Crainic în eseul Cultul Moşiei Strămoşeşti: „Nu sunt agricultor, fiindcă nu posed, în această ţară nici măcar o brazdă de ţarină. Mi s’a spus în literatură că aş fi poetul pământului. Acele Şesuri natale şi acele Daruri ale Pământului, pe care am căutat să le evoc în strofe, n’au fost niciodată ale mele sau ale părinţilor mei clăcaşi. Dar împreună cu ei ma muncit până la vârsta de optsprezece ani pe moşia boierului veşnic absent şi a ciocoiului veşnic prezent, mai ales prin gârbaciul isprăvnicelului. Port pe toată viaţa la degetul mic al stângei tăetura secerii şi în talpa piciorului semnul săpăligii. Nu ştiam pe a­­tunci să mă revolt împotriva acestei soarte haine. In schimb, m’am socotit, printr’o neţărmurită dragoste fără interes, proprietar moral al întregului pământ strămoşesc. Toţi Românii sântem în realitate proprie­tarii morali ai ţării. Mai mult decât boerul şi incom­parabil mai mult decât ciocoiul venetic, ţăranii şi noi, feciorii lor, sântem confirmaţi în acest mistic senti­ment de proprietate prin milioanele de strămoşi ano­nimi, cari au răsturnat brazda, au plouat-o cu sângele lor de războinici şi s’au îngropat sub ea. Patriotismul e această legătură mistică cu pământul. Iar sentimen­tul acesta de proprietari morali ai ţării româneşti, curat ca rouă şi înalt ca sfinţenia, ne obligă pe toţi la grija de brazdă şi de lumea umilă care o răstoarnă din an în an, din veac în veac şi din mileniu în mi­leniu”. In altă parte, evocând cu accente cutremurătoare jertfele eroilor pentru perenitatea gloriei strămoşeşti, N. Crainic face din pământul Patriei tronul neclintit al suveranităţii naţionale. E firesc, prin urmare, ca în temeiul unor astfel de legături profunde, să facă din pământul ţării, din suflul lui metafizic şi colectiv, co­ordonatele de timp şi spaţiu ale neamului. Căci în cor­cepţia de care ne ocupăm, neamul sau naţiunea nu este decât identitatea în timp şi omogenitatea în spaţiu. Aşa fiind, duhul sau misteriul pământului este totuna cu duhul neamului. In acest caz, estetica lui Nichifor Crainic, pe lângă faptul că gâlgâe de mustu­rile sfinte ale pământului, este și o expresie majoră a neamului. Vom arăta asta în cele ce urmează. (Va urma) GRIGORE POPA TARA Cărţi noui AI. Bădăuţă: „MUNŢII ROMÂNIEI“ (Editura „Scrisul Românesc) O somptuoasă prezen­tare a peisajului românesc de munte — fotografii de o superioară execuţie tehni­că, încadrate într’un text su­gestiv şi adecvat — aduce dl. AI. Bădăuţa în volumul său recent apărut „Muntul României”, înfăţişate cu adevărată migala scriitoricească şi puse în valoare cu price­pută dragoste, temele aces­tui subiect fac intr’un chip şi mai legitim sensibilă mân­dria de totdeauna a nea­mului nostru. „Munţii României” de dr. Al. Bâdâuţă alcătuesc pentru ochii şi sufletul iubi­torilor peisajului de la noi, un rar prilej de delectare. Tiparul acestei cărţi de artă, sub îngrijirea d-luiVirgll Molin, dă la răndu-i măsura unei realizări de aspect oc­ __________________________ cidental şi adaogă activităţii „Scrisului Românesc’ incă o piesa care o onorează. Anul II. — Nr. 448 „țara., culturală

Next