Teatrul, 1967 (Anul 12, nr. 1-12)
Numerele paginilor - nr. 8 - 73
Ameninţat pînă nu de mult de stagnare, ducîndu-şi existenţa cenuşie de la un spectacol la altul (la fel de cenuşii), teatrul din Turda cunoaşte însă în ultimii doi ani începutul unei dorite şi binefăcătoare schimbări. Regizor al Naţionalului clujean, noul director al teatrului, Victor Tudor Popa, energic, plin de iniţiative, a stabilit cîteva din premisele organizatorice şi artistice ale ieşirii colectivului turdean din impasul în care se afla. Una din aceste premise se poate descifra în încercarea de a asigura o altă ţinută repertoriului. Printre piesele înscrise în ultimele stagiuni aflăm : Hagi Tudose, Viforul, Steaua fără nume, Bărbierul din Sevilla, Mincinosul şi Căsătorie prin concurs. Pentru a asigura punerea lor în scenă, teatrul a făcut apel şi la forţe artistice dinafară, deschizînd calea unor colaborări ale căror rezultate se arată fructuoase în şi dincolo de respectivele spectacole. Experienţa scenică a regizorului Val Mugur, care a montat în acest interval Mincinosul, Viforul şi Hagi Tudose, nu a putut să constituie decît un aport artistic relevabil, după cum decorurile semnate de scenograful Naţionalului clujean Mircea Matcaboji au însemnat o egală contribuţie la ridicarea calităţii montărilor respective. Un alt efort de a înviora activitatea teatrului îl semnalăm şi pe planul relaţiilor cu publicul. Printre acţiunile iniţiate în ultima vreme au fost avanpremierele cu discuţii, conferinţele ţinute de către actorii teatrului în întreprinderile din oraş, cu scopul popularizării repertoriului şi al stimulării interesului publicului, „spectacolele de ora 18“, spectacolele-curs pentru instructorii formaţiilor artistice de amatori, recitalurile de poezie pentru tineretul şcolar, înfiinţarea unui studio al pionierilor etc. Ultimele două spectacole ale stagiunii in curs : Visul unei nopţi de iarnă (regia Constantin Leoveanu, decoruri Mircea Matcaboji) şi Idolul şi Ion Anapoda (regia Ion Dan, decoruri Mihai Frăţeanu), cu toate că nu depăşesc nivelul unor realizări modeste, se disting totuşi prin efortul către o transpunere regizorală corectă, cit şi prin interpretările, în genere, conştiincioase. Lipsa de meşteşug scenic la unii interpreţi (să nu uităm că din cei 27 de actori cîţi numără colectivul turdean aproape jumătate nu au studii de specialitate) împiedică finalizarea tuturor bunelor intenţii. în afară de aceasta se mai fac simţite cîteva vestigii ale unor modalităţi interpretative depăşite (icicolo, cîte o prezenţă actoricească supărătoare prin insistenţa pe anumite ticuri, cîteva îngroşări nedorite în profilarea unor personaje, ce nu ocolesc vulgaritatea).Toate acestea sunt în contradicţie cu atmosfera şi stilul general în care se vor interpretate textele respective. în abordarea unor roluri s-ar fi cerut din partea interpreţilor o atitudine mai lucidă, mai detaşată, evitarea efectelor melodramatice. Solicitarea actorilor la un antrenament continuu, organizat pe baze riguros pedagogice, îndepărtarea ultimelor rămăşiţe ale atmosferei călduţe de automulţumire, care a domnit o vreme în acest teatru, impunerea treptată a unor exigenţe din ce în ce mai mari pot şi trebuie avute în vedere pentru dezvoltarea pe mai departe a teatrului turdean.