Telegraful Roman, 1853 (Anul 1, nr. 1-102)
1853-08-08 / nr. 62
SON Telegrafuluese de doe ori pe septemănă: Mercurea și Sămvăta. Prenumerațiunea se face în Sibiu la espeditura foiei; pe aflată la C.R. pește, cu bani gata, prin scrisori aruncate, adresate către sibiiu s. Augustu 1833. Prețiusu prenumerațiunei pentru Sibiu este pe anul. fl. m. c., iar pe o jumătate de anu 3. fl. 30. cr. Pentru celelalte părți ale Transilvanii și pentru provinciele din Monarhiă pe unu anu 8. fl. ear pe o jumătate de anu 4. fl. Inseratele se plătescu cu 4. cr. și rulu cu slove miti. espeditură. ANULU D. Depeșe telegrafice. Parisu 15 Aug. e. n. Eri la omizi a fostumisă în Tailerii. Generalele Chiselea a luatu parte la ea, Cortenirea mare s'a săvărșitu. O mulțime de omeni umblă pe ulițe. Timpulu este favoritoriu. Parisu 13 Aug. Consonanța peste totu bună, se vorbește, că monitorele Londona va publica curăndu rechiămarea flotei. 12 Aug. Carolu Malmesburi cere așternerea reELU se declară numai peste totu în prispunsului ce sa datu la depeșa circulare rusescă, Lordulu Clarendo nu refusă acesta cerere, și o mai departe elobozire în discnsiunea lucrului acestuia, viața negoțiațiuniloru, și pomenește cu precisiune, că Sir Hamiltonu Seimul aru fi arătatu cabinetului englezescu primirea proiectului vienezu din partea Rusiei. Parisu 13 Aug. Unu articulu în ziurnalele de „Delta” deslucește cuprinsulu proiectului vienezu. După elu este nota vieneză, ce s'a primitu în S. Petersburgu asemenea acelei, ce a slobozitu contele Neselrode mai pe urmă, adecă că Rusia și Porta s'au învoitu din bunavoință către greci asupra următoarieloru puncte. Porta garantiseră pentru totdeuna privilegiele bisericei grecești, nu se poate face în ele nici o schimbare fără învoirea Rusiei. În privința S. Mormăntu nu se poate pimi cu schimba fără învoirea Rusiei și a Franției. Romănulu în privința musicei. (Urmare.) Spuneți mi Dvoastră fraținoru romăni, ce s'aru fi alesu din bieții locuitori ai Boemiei, a căroru țeră în privința rodirei abia se poate asemăna cu ținutulu Făgărașului nostru din Transilvania, și carii astăzi săntu atătu de îndesați, în cătu pe unu milu pătratu numeră de doue ori atăția locuitori, căți noi pe același terenu, căndu nevoia nu le aru fi deschisu obii încă de timpuriu, ca să se arunce cu t'te poterile pe musică, pe meserie și pe negoțu, și prin aceea talente de mijlocu să'și căștige pănea de tote zilele pentru sine și familiă cu mai multă ușurință, de cătuțereanulu nostru, care trage din spete la casă și la alte ocupățiuni economice forte grele totă zioa, pănă căndu îi dau scâutei verzi din ochi? Celu ce se îndoeie cătu de puținu de vorbele mele, arunce o privire asupra bandeloru musicali, ce se află prin cetățile cele mai de frunte ale patriei noastre, și va vede, că din 10-12 medulari, celu puținu 6-7 peste totu loculu voru fi boemi. Spuneți șii totu dvóstră, însă cu față serioasă, măcar că vorbimu de musică, ce se va alege din locuitorii nostri romăni, ce se află în acesta patriă, nu mai multu, de cătu în decursu de doue generațiuni, adecă peste 50-60 de ani, decă aceia nu'și voru veni în minte, ca vezindu, ba prevezindu și preîntimpinăndu împregiurările, să se apuce cu sufletulu cu trupu de căutarea comerciului și a industriei, adecă de îmbrățișerea meserieloru, a negoțului și a arțiloru celoru frumose, cu unu cuvântu decă nu se voru lumina prin științe cu unu zelu și o silință multu mai încordătoariă de cătu nănă acum? Au nu vinu, și de azi înainte nu voru veni și mai tare străinii, mi se voru încuiba în locuințele noastre pe care noi, siliți de împregiurări, împinși de feme le vomu părăsi de bună voiă, bună oră cum le părăsirămu cu miere la anii 1814, 1815 și 1816, căndu trecurămu cu gloatele în Moldova-Romănia din pricina fometei celei mari, care domni atunci în patria noastră, și cum le părăsescu în minutele de față locuitorii de pe martinele Ungariei totu din aceeași prisipă? Aceste căndu aru străbate la inima fiăcărui romănu bine simpitoriu, socotescu, că s'aru îngrigi altăeliu de scole, de amdățiuni și de colectele, prin care se înființeză acele. Însă atunci cum ni s'aru mai pote aplica pe bună dreptate vechiulu nostru proverbiu: „Mintea romănului cea din urmă?” Adecă cum amu zice, roșănuțu nu se înțelepțește, pănă căndu nu dă cu nasulu de rău, romănulu nu prevede nimiru, nu se preîngrigește, ci zice: „Cum amu trăitu eu, va trăi și fiiulu meu. În privința musicei vocali amu avea zice mai multe, căndu pe deoparte ne amu erta îngustimea coloapeloru ale acestui ziarpale, iar pe de alta nu neamu teme, că căntămu la o babă surdă, care tocma să vrea, nu ne poate auzi. Amu zisu în articululu „ariile cele frumse,” cu'ncă musica vocale la tote națiunile cele cultivate a începutu a înflori numai după ce s'a întrodusu în căntările cele bisericești. Inima omului este unu ce forte plăpându; simțemântulu de mulțămire și gratitudine este străplăntatu în baerile ei încă din frageda prundă. Deci către cine poate fi omulu în lumea acesta mai mulțămitoriu mai recunoscătoriu, de cătu către acela, care a luminatu ziua cu sorele și noptea cu luna și stelele, din a cărui bunătate rodește pământulu, și se satură oamenii și mulțimile de viătăți? A adusu unu Averu acestui Dumnezeu jertfă din cele mai grase ale sele animali; a fostu gata cu totă bunăvoința unu Avramu a sacrifica acestui Dumnezeu adeveratu pe uniculu seu fiiu seacu; doară popoarele următoare să fiă mai nesimțitoarie, mai nerecunoscătorie? De parte să fiă! Totu ce a pututu escugega mintea omenescă, geniulu celu mai încăntatu, a adusu jertfă lui Dumnezeu. Geniulu de arhitectură ia clăditu biserica cea mai frumosă, geniulu de pictură a zugrăvitu pe maica Domnului cu anulu în brață, geniulu de musică ia escugetatu versulu și arta cea mai melodioasă, numai ca să'și pătă da tributulu de reverință și mulțămire cu deplinetate. Toată surarea și toată făptura laudă numele Domnului. Și deosebire este numai într'aceea, că unele popoare îlu laudă astăzi prin unu glasu reținutu de legile unei argi frumóse, iar altele pe glasulu gurei, strigăndu și văietănduse din resputeri, după cum făcea mai nainte tóte popoarele. Frumosu este și cereșulu selbaticu, însă esperiința a doveditu, că altuind'ulu, nu numai că reesă mai frumosu, ci aduce și fructuri mai bune. Frumosu este calulu selbaticu, ce nu cunoaște frău și șea, însă multu mai frumosu și mai prețuitu, căndu știe să pășiască în buestru, și să sară după deprinderea, ce ia dat'o călărețulu celu ingeniosu, făcăndu să știe de frâu și de cingă. Frum să este și cântarea pe glasulu gurei, mai alesu căndu căntărețuluau căntăreța este înzestrată dela natură cu unu versu dulce și plăcutu; esperința însă a doveditu și dovedește, că cultivănduse acelu versu după legile musicei vocali, încăntă și fermecă nu numai pe omulu cu gustu cioplitu și rafinatu, ci încă și pe selbaticulu din pustiele Asiei și Africei. (va urma.) .” Sinodulu grececu. La întrebarea: ce să eserceze Rusia în oriente unu protectoratu, seu patropatu asupra bisericei ortodocse, trebue să ținemu în otdii organisarea bisericei grecești, ca să putemu judeca despre conflictulu, care prin acesta s'ar naște între protectorele împărătescu în S. Petersburgu și între Patriarhulu în Constantinopole.