Telegrafulu Romanu, 1873 (Anul 21, nr. 1-104)
1873-09-16 / nr. 75
282 dlakoff a întrebata in Londona si Parisu, ca mai póte ave idea de congresu vre-unu scopu. Bismark intreba pre Itali’a, ca mai spereza inca in conferintta si „e adeveratu, ca Itali’a are de engeza a ataca in 10 Iunia ? Lamarmor’a arata, ca acesta întrebare sta in contradicere cu de chiaralionile de mai nainte ale Italiei si vrea sa scia, ca Berlinulu a cautatu o conspiratiune cu partit’a revolutionaria din Itali’a si acést’a si-o baseza pre acea impregiurare, ca organele partitei erau mai informate chiaru decâtu densula. Elu nu se temea, decâtu de unu coupu alu garibaldianiloru la granitie. In 2 Iuniu telegrafeza la Berlinu lui Barral : „Noi nu vomu luă initiativ’a la ostilitati. Voluntarii suntu in mân’a regimului sî noi garantamu pentru densii. Déca unii voru încercă vre-o lovitura, se voru lasă sortiei loru. Spune acest’a lui Benedekti.“ La o întrebare a lui Usedomu respunde Lamarmor’a, ca Itali’a nu a cugetatn nici cându ia unu ataca. Barral telegrafeza, ca Bismark scie bine ca noi nu vomu atacă, inse elu voiesce sa ne impinga inainte sperându ca va răpi cu sine s pre regele dupa noi, carele e neresoluta sa negotieza in secreta cu imperatulu Austriei desî fara resultatu. Dóue depeste a lui Govone constatedin mai detaratu acest’a siovaire in Berlinu. Barral spune parerea sea lui Bismark, ca violarea tractatului de Gastein sî dechla ratiunea Austriei, de aduce cestiunea archiducateloru in adunant’a confederatiloru, potu servi de unu „casus belli“ justificatu. Acest’a fu adeverulu sacrului! Barral fu unu diplomatu finu, dara Bismark nu vru se scie de acestu proiectu nimicu, că sa fia bine parte. Asia merse joculu cu latern’a magica mai deDrouin de Shuys dechlara lui Nigr’a in 4 Iuniu, ca respunsulu Austriei face imposibila conferintia. Gorciakoff si Clarendon se declara asemene. Nigr’a telegrafeza ca Napoleonu e furiosu asupr’a Austriei, Drouin de Lhuys sfatuesce, a nu se face nice unu marsiu inainte si Goltz duce ea ostilitatile Germaniei voru incepe cu ocupatiunea Holsteinului. Pre tempulu acest’a declara diet’a confederatiloru, ca cestiunea Holsteiniana o privesce de afacere germana, cestiunea reformei de un’a interna si ca cestiunea italiana atinge interese germane. Lamarmor’a telegraféza la Pariso, ca mișcările austriaciloruid Veneti’a ’lu neliniscescu, ca Napoleonu, după cum a intielesu, e furiosu acum asupr’a confederatiunei germane. Poterile de chiara, ca congresulu nu e de nici una folosu sî regele Wilhelm se plânge câtva ziarulu asupr’a nesuccederei incercariloru de impacare. Launay scrie din Petropole, ca ventulu se intorce contra Austriei. Ambasadorulu italiana anuncia din Munichu, ca Pfordten a declaratn : Bavari’a se va declara contr’a pârtiei atacatorie. După ce a cadiului de’a congresului Gramonlu merge ca missiune deosebita la Vien’a, sa cera cederea Venetiei, in care casa Franci’a asigura neutralitatea sea. Dupa o telegrama a lui Nigra se pare ca ide’a resbelului n’a petrunsu in tóte cercurile din Berlina. Bismark staruia sa nu se reapuce fara ide’a congresului. In Berlina erau perpresi pentru unu protestu sî Bismark intetia pre cabinetulu din Florenti’a sa iee initiativa. Napoleonu desvaluia dela acést’a. Lui Bismark nu-i renase alt’a decâtu a „răpi cu sine pre regele“, ceea ce in 8 Iuniu se pare ca i-a sî succesu, caci Barral scrie despre o audientia avuta la regele Wilhelm in dîu’a aceea . Majestatea ’mi dice, ca momentulu cându sa se incepa campania e numai o întrebare de di, ca are încredere in dreptatea causei sî in virtutea armatei sele. Acum după ce Austri a n’a voitu congresulu sî a calcatu tractatulu dela Gastein scie lumea, cine e atacatoriulu.“ In glasulu seu era unu ce tristu sî se vede hotarirea unui omu supusu sortiei. La dorinti’a mea de aici vedé rentorcendu triumfatoriu, elu 'mi dîse, ca viéti’a sî victori’a suntu in manile celui de susu. In Parisu si Florenti'a se credea ca Austri’a va invinge spre Pussi’a, de aceea sfatuesce Nigr’a in 8 Iuniu, după stopurile lui Napoleonu, pre Lamarmor’a . Determineze d-ta pre Bismark, sa scota sabi’a si déca va erumpe resbeldu, atunci se lucrau repede, asta ca cându nu a ti sei de pasulu intreprinsu de imperatulu in Vien’a spre a ne asigură Veneti’a la casu cându Austria va învinge. Esperanti’a dovedi lui Lamarmora, ca eluare de a portă numai la părere unu resbelu. Perplesitatea lui Bismark pentru unu casus belli crescea din ce in ce. Barral scrie in unu telegrama la Florenti’a, ca Bismark e tare necajita asupra baronului Manteuffel, carele in locu de a pasi înainte contr’a Austriaciloru, la intrarea sea in Holstei se decorâ cu cununile de flori de generalulu Gablenz sî lasă sa treca ocasiunea provocarei unui conflictu. Noi numai prin condhiemarea sfaturiloru mai potemu provocă unu conflictu, inse sî in acésta sperantia s’a instelatu Prussi’a la întrunirea sfaturiloru in Itzehoe. Acum începură intrigile initiate din tuilerie pentru a gasi unu casus belli. Precându Napoleonu are in busunariu asigurarea Austriei ca va cede Veneti’a, Nigr’a trebuia se telegrafeze la Florenti’a, ca acesta nu schimba nimicu in programa, după carea Itali’a trebuia sa impinga pre Prussi’a in resbelu si sa-i urmeze. Barral inca cunosce tendinitele Austriei, pentru ca ambasadorulu acesteia Karolyi dîse : Noi nu voma fi totudeun’a inimici, caci déca vomu învinge pre Prussi’a ne voma araugiâ cu dvóstra cu cederea Veneției. — Prospectoru unui casus belli se afla in urma in mobilisarea confederatiunei germane. Acum Bismark egita, ca Itali’a sa atace intâiu, Napoleonii sfatui’a sa nu ia initiativ’a sub nici o conditiune. Adeverata causa, din carea Itali’a nu voia sa incepa resbeldiu, se explica prin telegram’a lui Lamarmor’a din 12 Iuniu 1866, in carea arata ca e de consideratu depesi’a lui Gramontu carea afirma, ca, după cum a scrisu regin’a din Prussi’a catra imperatulu Austriei, intre Itali a si Prussia nu esista in adeverii unu tractatu si la casa cându va atacă Itali’a Prussi’a nu e de obligata, a o urmă. Lamarmor’a vrea se soia, ca e cumva imperatulu de părere ca sa se respunda lui Bismark, ca Austri’a a oferita cederea Veneției, déca vomu remane neutrali, ceea ce sa respinsa pentru că se simu fideli tractatului ? Nigra. La acestu telegramu a respunsu in aceea de după o audientia avuta la imperatulu, ca nu e de lipsa a lu întrebă, pentru ca proiectele s’au facutu in Franci’a sî Austri’a n’a voitu sa tracteze nici cându cu noi. ■— Bunulu Lamarmora se temea, ca va fi părăsita de Bismark sî Austri’a se va impaca cu Prussi'a sî voru face frontu contr’a amicului seu celui bunu Napoleonu. Lamarmora intreba, ca mai e Itali’a deobligata a se tiene de tractatu după ce a inttelesa ca Austri’a vré sa ceda Veneti’a, sî se intorce prin Nigr’a iéra catva Napoleni, dela carele capeta statuiu, sa nu atace înaintea Prussiei sî sa nu porte resbelulu cu energia. Lamarmor’a se revolta la ide’a, ca Itali’a se porte resbelulu numai la părere, deorece elu voia sa porte resbelulu cu tóte medilócele de care dispune patri’a sea. Custozza sî Liss’a a aretatu, ca glori’a ce o daria elu pentru armat’a Italiei in acestu resbelu n’a ajuns’a. Urmeza capitululu alu nouespre diecesea. Pentru a statori unu plano comunii de resbelu se trimise din Berlina istoriografulu Bernhardi la Florenti’a. Lamarmor’a carele ascepta pre unu generalu prussianu, se plânge asupr’a acestei peróne misterióse, carele fiindu civilistu, spre necasulu lui Lamamarmor’a, voia că acest’a sa-i descopere campani’a italiana, pre cându Prussi’a nu află de lipsa a instru’ pre generalulu Govone despre opiniunile militarie. La marmor’a e de părere, ca desî nu se cuvine aradă o campania nu numai inimicului, dar a nici amicului, totuși o acțiune militară comuna a fostu de lipsa. La acést’a observă Bernhardi, ca statulu maioru prussianu a fi psatu ca punctu de întrunire pentru ambele armate Linzulu si Lamarmor’a a fostu de acesta părere, că italianii sa opereze prin l’ivolu spre a da mân'a cu aliații loru. Dopa acest’a desfassura Bernhardi planulu lui Bismark Caldoria in Africa australi (Urmare din nr. 72.) unde Bivolulo, ce e dreptu, se apropiage de loculu leii erau culcați, sî acesti’a vediendu lu sciopatându sî sângeratu, cegetara ca erâ o prea buna ocasiune a nu se profita. Leulu in generale apuca pre animalulu ce ataca de cósta de lângă piciorulu de dih deraptu, sen de gruraasu dedesubtulu fâlcei inferiore ; nu e de giguru, ca se incerca vre odata a ’sa apuca de garbitia. Cósl’a este punctulu seu de atacu obicinuita, sî acest’a este partea ce incepe a o mancă mai antâiu. Indigenii suntu de aceeasi părere in acésta privintta, sî imparta siescu pre deplinu gusturile leului, in ceea ce privesce bucătile ce alege de preferentia. Câte odata se intalnesce unu elanu din care totu ce e in vitru, a fostu mancatu de unu leu, fara ca corpulu seu sa fi fostu de locu atinsu. Intestinele si partile grasse, dau unu aspetiu complecfu chiaru celui mai mare din tot; sacalulu se invertesce sforaindu pre lângă lipitu ; dara indresnel’a sea este câte odata pedepsita printr’o aruncătura de ghiara ce-Iu omora la momenta. Indata ce este satulu, leulu dorme, si in acestu casu este forte lesne a lu trânti pre lumea ceeacasa. — Venatórea leului cu cânii este pre de alta parte fórte putieau periculósa, in’comparatione cu aceea a tigrului de Indi’a ; caci in acestu casu, leulu este gonitu de drói’a de câni cari strimtorandu-iu prin latrâriie loru, procura venatoriului tempulu necesariu, spre a lu ochi cu linisce, s’ a trage asupr’a lui libera. Trebuie sa te ascepti a găsi pre lei in mare mineru in tóte locurile, unde venatulu este abundantu. Ei nu se intrunescu nici odata intr’o trupa dara prin bande de piése sau opta individi ; desiguru o familia care se intrunesce spre a merge sa caute hrana. Cu tóte acestea este cine va faultu mai in periculu, de a fi sdrobitu pre stradele Londrei, decatu in Afric’a de a fi mancatu de lei, afara numai sa nu te apuci a lu venă , intr’adeveru nimica din ceea ce amu vechiulu séu audetu narandu-se in acésta privintia, nu aru fi impossibilu a impedecă scopurile unui omu avendu unu curagiu ordinariu, sî sa lu oprésca in drumulu seu. Aceeasi idea, care demi, a represent pre leu a silita pre pictorii mosule nisce trasuri de fantasia, a condusu pre sentimentalista privi racnetulu seu, cu celu mai teribile din tóte strigatele de pre pamentu. Amu auditu acestu „racuetu maiestosu alu regelui animaleloru“; acésta voce este intr’adeveru bine făcută spre a insuflă spaima, cându ea se mesteca cu sgoraciulu ingroditoriu alu tunetului acestei tieri, cându nóptea este asa de intunecosa, cându după fia-care fulgeru astă de stralucitoriu cătu sî rapede este că orbitu de o orbire completa , atunci cându plai’a cade cu atât’a violentia ca foculu se stinge sî se lasa fara protectiune, neavendu nici pre aceea a unui arbore, séu a puscei care odata, nu mai pote lua focu la nici o lovitura. Dara cându esci intr’a carutia séu intr’o casa buna, lucrulu este diferitu, sî asculti racnetulu leului fara respecta nici spaima. A face frase asupr’a maiestatiei răcnetului leului, este tutu cn’a cu vorbele netrebnice dara maiestase. Strigatulu strutiului este totu asemenea de resupatoriu, sî nici odata n’a speriatu omulu. Acésta aserțiune ce amu emisu acum câti va ani, punendu-o in indoiala, amu cercetatu, de atunci, cu ingrijire opiniunea europeniloru, care au audîtu pre uulu si pre astulu ; i-amu intrebatu déca putea descoperi cea mai mica difertutia, intre racnetulu unui leu si acel’a alu unui strutiu. Toti mi-au respunsu ca nu gasescu nici un’a, la ori-ce distantia aru fi pusu animalulu. Indigenii afirma cu tóte acestea, ca recunoscu ca inceputuluceloru doue strigate, ceva care le distinge. Admitemo, este adeveratu ca este o mare diferintia intre gonganitulu unui leu sătulu, sî intre grohairea însemnata a acelui’a carui’a ’i e fóme. Vocea leului este in generale mai profunda decâtu acea a strutiului , dara n’amu pututu pana acum sa distinga cu certitudine, pentru ca ea se aude nóptea in vreme ce aceea a strutiului dîu’a. Leulu Africei, este de o colóre rosiética ca a zavoiloru ; cóm’a celui de parte barbatésca este mare sî face a se nasce ide a unei fortte enorme ; la unii ea este négra la estremitatea periloru, de unde resulta ca-i numesce cu cóm’a négra, desî pretutindenea este galbena rosietica, cu corgulu intregu. La epoc’a descoperirei lacului Ngami din Olovel sî Wilson omorira câte unulu din fie-care din aceste varietăți : unulu eră unu leu betrânu ai carui’a dinii nu mai era decâtu nisce colți; sî ale cărui ghiare erau cu totulu tocite ; aitulu in tóta puterea fortiei sele ave dinți albi si ascuțiți, dara amendoi n’aveu coma. Pre marginile lacului Ngami, si in tóia fier’ai care ’lu incongiera, leii nu scotu atâtea răcnete câ