Telegrafulu Romanu, 1876 (Anul 24, nr. 1-103)
1876-09-12 / nr. 73
264 Unu corespundinte din Vien’a bine informatu, care «ta in contactu de aprope cu cercurile regimului publica in diurnalulu „Bohemia“ o critica asupr’a atitudinei ce observa press’a magiara fatia de intrebarea de complanare, care se pare ca ofere totudeodata si unele puncte directive spre orientarea regimului austriacu in intrebarea acest’a. Scrisórea amintita suna in urmatoriulu modu : „Discussiunile mai noue ale foiloru magiare asupr’a intrebarei de complanare suntu in multe privintie forte instructive. Din ele se vede lamuritu, ca cugetulu unei despărțiri a singurateceloru intrebari actuale de intrebarea formala a complanarei se trage ca unu firu rosiu preste tóte disensiunile loru si ca in greutățile obiective se făcu unele salturi ce surprindu, fara de a se obtiene o chlarificare asupr’a estensiunei si dimensiunei loru. Acest’a se arata mai evidentu in afirmatiunile acelea, cari opunu adeverat’a tarifa vamala ca unu ce irelevantu in fatia cu conventiunea vamale, precându abia in.,acea’si afla politic’a intrega de economie espresiunea sea concreta. Conventiunea vamale si comerciale e principiulu unitatiei vamale a monarchiei: ea reguléza politic’a vamale interna, daca mi e iertata acést’a espresiune, iara in afara nu trece preste precisarea principiului de unitate vamale; de impregiurarea acést’a au trenutu sema si conventiunea vamale si comerciale din 1807 confirmandu in articululu alu doilea conventiunea vamale si comerciale cu statele străine pre tempulu catu voru mai fi valide pentru imperiulu intregu si pronunciandu sustienerea legale a tarifei vamale esistente. In tóte punctele acestea conventiunea vamala si comerciala din 1867 se extinde asupr’a unei tarife vamale deja esistente, prin urmare cauta după o formulare concreta a politicei vamale comune. Tarif’a vamala, fia ea minimala sau maximala formeza o parte obiectivii intregitore a conventiunei vamale si comerciale, si acum a trenutu Ungari’a sema de postulatura ca unulu dintre primele obiecte ce s’au pertractatu intre Austria si Ungari’a a fostu tarifa vamale. Firesce nu se póte ca tarifa vamale sa fia discutata ca atare in parlamentu, dara de alta parte e convenibila, ca sa se obtiena pe calea aprobarei legislative formularea unei tarife vamale cu statuia germana, care din punctu de vedere economicu e unula dintre statele cele mai însemnate străine pentru monarci’a nostra. întrebarea acest’a asta dara nu e unu ce secundariu fatia de conventiunea vamala si comerciala, din contra ea e unu ce inerentu si inca intr’unu gradu cu atâtu mai mare intre impregiurarile nóstre speciali, cu câtu unu reaventu puternicui s’aru manifestă contr’a politicei vamale ce a esistatu până acum si in reactiunea sea asupr’a relatiuniloru parlamentarie aru trebui sa fia luata in consideratiune. In toam’a ca si intrebarea tarifei, nu e unu ce secundariu nici intrebarea datoriei de 80 milione cum voiesee a o infatisia press’a maghiara, dara ea nu e pusa nice de guvernulu austriaca in modu arbitrara pentru ca pertractările in cestiunea acést’a cu Ungaria nu dateza de ori. Aici nu se tracteza despre unu contrasta teoretica de consideratiuni ci despre interese materiali însemnate, cari se potu resolvi numai deodata cu intrebarea de prelungire a privilegiului de banca. Cum se póte închipui, aducendu numai unu casa inainte, resolvirea acestei intrebari in Ungari’a, déca la finea pertracturiloru cu banc’a acest’a din urma pasiesce la lecui datiune? întrebarea acest’a si altele de asemenea, ce s’aru puté pune arata deja până la evidenția ca o resolvere a cestiunei de banca fara de a resolvi in același tempu datori’a de 80 milióne, nu se póte cugeta, de alta parte trebuie sa ni se para strainu lucru ca magiarii declina dela sine o resolvere care, daca e vorb’a sa fie aflata, trebuie sa o aflamu acum ca si mai târziu. Partisanii lui Sennyei din Transilvania au datu unu semnu de viétia infiintiandu inclusiu unu organu de publicitate conservativu : „Ébredés“(deșteptarea), înainte de a apare fói’a notabilitățile conservative au emanatu o proclamatiune, care cuprinde si urmatoriulu pasagiu marcanta: Noue ani de asia numita guvernare liberale au adusu tiér’a materialicesce si moralicesce la marginea prapastiei. Cine nu vede acest’a cu ochii sei proprii, pare sa o cunosca din atitudinea Europei, care a salutata cu simpatia renascerea nóstra, dara acum trece la ordinea dilei facendu din umeri. Si ce face inteliginti’a natiunei in acést’a situatiune ? Acei’a cari si-au intemeiatu sperantiele pe fusiunarea partideloru nu mai au acum nici o sperantia si s’au predatu unui fatalisam orientalu. Acei’a insa, cari vedu si semtiescu cu noi, ca acést’a nu se póte continua in atare modu, ca sgomotósele devise liberale au făcutu fiasca, ca teoriele importate in modu i rationalu cu ignorarea pamentului nostru nu se aclimatiseza, ca politic’a magiara natiunale conservativa, fiindu luminata si standu pre nivoulu timpului progreseza in puritatea nestiintiei sale cu conscientia de sine si nu cauta popularitatea, pentru ca e in susu si in josu neatennata, unic’o scăpare posibila, acesti’a astepta reservate, cu încredere in victoria si intr’o neactivitate observatore viitoriulu. La „Coresp.polit.“ i se scrie din Agram despre unele intemplari interne in diet’a croata relativu la tempulu din urma : „Intemplarile din urma in clubulu partidei nóstre centrale se póte ca deștepta atențiunea si in alte cercuri, e vorb’a adeca despre propunerea unui deputatu, relativu la o adressa de multiumita catra Maiestatea Sea Imperatulu pentru pregratiós’a contribute de 1000 fl. resp. 500 fl. asignati locuitoriloru din Staroselo si Novi, cari au avutu daune prin violarea granitieloru din partea turciloru Déca era numai acest’a scopulu acelei adresse de multiumita, diet’a o primea póte numai de câta, cu tóte ca si atunci se ridică unele ingrijiri grave contr’a primirei. Mai inainte de tóte nu se putea trece cu vederea împrejurarea, ca comunele acelea, ale cărora locuitori au fostu impartasiti din gratia prenalta suntu situate in graniti’a militară, prin urmare nu suntu representate in dieta croata. Decisiva a fosta cu deosebire împrejurarea, ca propriatoriulu află consulta sa atinga intrebarea orientala, care desi atinge, precum e recunoscuta, Croatia forte de aprope, totusi nu cade in sfera de competintia a dietei autonome croate. Intre astfelu de împrejurări ia succesu clubului a afla cu usiuriatia modulu de procedere, si membrii cei mai însemnați ai acestuia erau siguri, ca nevreadu a primi adress a de multiumita, nu voru veni de locu ii suspiciune de a fi illoiali. Clubulu adeca decise aceptarea unei ordine de demotivata, care va espune ratiunile, pentru cari diet’a a trebuita sa decline adress’a de multiumita propusa. Documentulu acest’a se va numera intre cele mai remarcabili enunciatiuni ale dietei, si avemu totu dreptulu sa fim curioși de cuprinsulu aceluia. Compunatoriulu e deputatulu Miscatovici. După o sorie respandita in cercurile deputatiloru diet’a aru ave se dureze multu până in 25 Septembre de órece e invederatu ca prelinginariu lu tierei pe 1877 nu se va mai discuta in sessiunea actuale. Deputații croației din diet’a magiara se voru duce apoi curendu in capital’a tierei unguresci. O societate literara.* (1. Negruzzi.) ...........Si Petru Neculiu-Baresiu aflandu despre averea lui Toderitia Covrigu, caută a-i face cunoscinti’a si’lu visitu dese ori. Elu mergea câte odata sa dejuneze pe la densulu, spre marea multiumire a lui Covrigu care era forte magulitu de a insuflă interesu unui profesoru invetiatu. Intimitatea intre densii devenindu totu mai strinsa, Covrigu se hotărî intr’o de a ceti lui Raresiu poesiele sele, pre care acest’a le declara pline de focu si de simțire si promise a le tipări si a le lauda in diurnalulu „Libertatea Poporului“ la care era unulu din principalii colaboratori. Intr’o dî Raresiu intrandu grabnicu la densulu, ’i dise cu figur’a plina de bucuria: „Amiculu meu, ’ti aducu o novela din cele mai flatase pentru d-ta. Amu reusita prelânga colegii mei a face sa fii acceptata intre membrii onorari-fondatori ai societatiei literare, Ulpia Traiana care se compune din barbatii cei mai eminenti si mai meritati din tiéra, acei care departe de orice meschinu interesa lucreza numai pentru progresulu si ratirea beleloru litere si beleloru arte si prin consecuintia pentru mobilirea sufleteloru poporului românu. — Adecă respunse Covrigu, sa nu mai bee atât’a rachiu tieranii ? „In modu directa, amiculu meu, dise Raresiu. Belele arte precum scii departeza dela morii. . . . — Sciu, in timpina Covrigu ca la mori suntu o multime de belele, dar’ nu inttelegu cum vreti sa le departati. „Nu dela mori unde se macina, amiculu meu, ci dela morii sufletesci, dela moravuri, obiceiuri Aceste, cându suntu rele se schimba in bine prin acuisitiunea convinctiunei ca sufletulu e creata mai inaltu, mai nobilu. Acesta convinctiune voimu noi a plati. i Cultulu frumosului trebuie sa devina 1 proprietatea sufletesca a fiacarui C3- 1 tatienu si numai candu toti românii se voru impartasi. ... — Ast’a dieu ! nu sciu de va fac e ceva. Tieranii se impartasi escu totideun’a in postulu mare si totu betid romanu. — De alta amu vorbita, dar’ n sfersitu si in acésta privintta vom indreptu realu. ’Ti respundu eu ca a curendu societatea de josu va faci unu progresu imensu. „Ulpi’a-Traianu are inscrisu in statutele sele scopul j inobililei adeca a dismaterialisarei curgetarei poporului. Pentru a realisa aceste a, Ulpi’a-Traiana tinde mai întâii la nivelarea claseloru sociale, adeci la stingerea diferintieloru in castele sociale, diferintie ce exista inca, de nu de jure, celu putieru de facto. Nimeni va ave dreptulu de a fi mai multi decâtu altulu ; omenii voru fi egali cu tatii. — Si se va puté casatori oricine cu oricare duduca ? întrebă Covrigu. — Fara dubiu. Acést’a avemu sai o facemu câtu mai curendu. Mandib’a unei inchipuite aristocrații nu va mai exista, si nu va mai fi decâtu o aristocratie a meritului si a inteligintiei. „Apoi déca-i asta cum spui, primescu bucurosu sa făcu si eu parte din societatea d-vóstre. — Chiaru v’amu adusu list’a sa ve înscrieti, dise iute Raresiu scotiendu o hârtie din busunariu. Numai vezi sei ca orice membru onorariu trebuie sa platesca o contributiune catra societate, după mijlocele sele. Cu acești bani, după § 76 din statute se inlesnescu publicatiunile folositare poporului, precum foi politice, literare etc. D-vóstra a ti fostu tacsatu la sum’a do o suta galbeni. „Nu-i cam multu, amice ? dice acum Covrigu cu indoiéla, scarpinandu-si cu dóue degete perulu celu frisatu după ureche. — Chiaru puteti numera sum’a demndlata, urmă Raresiu — fara a trene sema de obiectiunea amicului seu — caci eu suntu totu-odata si cassieriu. Cam Todiritia sta inca la indoiéla. „Apoi chiaru mâne sara va ave locu primirea d-vóstre intr’o siedintia plenara. Voru fi forte multi fatia. Chiaru amiculu d-vóstre d. Mihailu Vereanu, membrulu tribunalului, a promisu ca va asista. Acésta ultima consideratiune, sfersi a hotari pre Covrigu. Caci prin capulu lui trecu cu unu fulgeru gândulu ca presenti’a lui Vereanu, va face sa afle si Lutic’a despre intrarea lui in „Ulpi’a-Traiana,“ si va produce efectulu celu mai avantajiosu, convingenduse copil’a, ca este iubita de unu omu, nu numai bogata si frumosu, ci totuodata si invetiatu. A dou’a di Petru Neculiu-Raresiu veni sa iee pre Todiritta Covrigu si sa lu introducă in societatea „Ulpi’a Traian’a. Cându pastra preste pragulu casei unde era adunarea, lui Covrigu i se strinse inima de emotiune. — Nu cumva trebuie sa făcu unu cuventu? dise etu lui Raresiu cu ingrijire. „Nu. Numai o scurta multiumire. Camu in modulu acest’a domniloru suntu forte flatatu de onorea ce-mi faceti. Credeti ca voiu fi in totudeun’a gat’a a pune in serviciele acestei onorabile societati nu numai tóte mijlocele materiale de care voiu dispune, ci si tata diligenti’a spirituala pentru a contribui, pre cutu puterile mele debile ’mi voru permite, la intemeiarea putinte, la satirea si la înflorirea Alpei Traiane si in genere la prosperarea beleloru litere si bele? loru arte. — N’amu sa putu tiene minte tóte aceste, scrie mile pe o hârtiuita. După ce Raresiu ’i indeplini dorinti’a, amendoi intrara in casa. Intr’unu salonu luminata cu mai multe candelabre era intr’o parte o esti’ada mai inaltiata pre care se aflau unu subtiu si dóue scaune indareptulu unei mese lungi. Câțiva pasi mai inspre salonu la marginea estradei era o mesutia care representa tribun’a oratorului. Pre jiltiu siede unu betrânu, presidentulu, si pre scaunulu din drept’a, unu tineru, intâiulu secretariu. Celalaltu scaunu eră desiertu de vreme ce casierulu (care totu-odata era alu doilea secretariu după § 7 din statute.) Niculiu-Baresiu nu sosise inca. In salonu in fati’a tribunei erau vre-o dóvedieci de scaune, din care abia jumetate erau ocupate. Pintre cei presenti se gaseau Mihai Vereanu si Victoru Melini. In momentulu cându intrau amicii nostri, presidentulu suna tocmai clopotielulu. Siedintt’a este deschisa striga elu catra adunare. Domnulu secretariu binevoiesca a face apelulu nominalu. „Nu suntemu asta de numeroși, domnule presiedinte, incatu sa mai fiu nevoie a da lectura. — Suntu doi membri care sustienu propunerea dlui secretariu de a nu se mai face apelulu nominalu ? — Unanimitate! — Ve rogu notati acest’a! —• Binevoiti a da lectura sumarului procesului verbalu alu siedintiei trecute. Secretariulu ceti: „siedinti’a din 7 Decembre. Facendu-se apelulu nominalu s’a vediutu a fi siepte membri presenti si anume: d. Raulu Cazacachi presiedinte, dnii Cesaru Calcanfanu si Petru Raresiu secretariu, dnii Pavlidi, Suliminiu, si Filipopulo. (Va urmă.) *) Fragmentu din romanului Mihaiu Vereanu.“