Telegraful Roman, 1879 (Anul 27, nr. 1-152)

1879-05-05 / nr. 52

Nr. 52. Sibiiu, Sâmbătă, 5 Maiu­v. 1879. Anul XXVII. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. ABONAMENTUL. Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 60 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarh­ie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la: Administrațiunea tipografiei archidiecesane, Sibiiu, strada Măcelarilor 47, ți la espedițiunea de inserțiuni Haasenstein , Vogler in Viena, Praga, Budapesta etc. etc. Corespondențele sünt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 37. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii Republicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de done ori 12 cr., — de trei or 15 cr. rondul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. Sibiiu, 4 Maiu. Din telegrama noastră publicată în anul precedent este cunoscut, că proiectul pentru introducerea limbei maghiare în școalele poporale nema­ghiare este primit de am de casele die­tei unguresci. Mai lipsesce sancționa­rea preaînaltă și promulgarea, ca să fie lege obligatoare în toată forma. A mai vorbi în contra proiectu­lui, după ce a trecut prin stadiile cu­noscute este lucru cu totul de prisos. Câte nu s’au d­is în contră din par­tea deputaților naționalităților, din partea deputatului maghiar Mocsáry, unicul deputat maghiar, care a rămas neropit de șovinismul maghiar, care crede că prin un articol de lege va realiza aspirațiunea cașutiană: Minden ember legyen ember és magyar, din par­tea metropoliților Miron Romanul și Van­ce­a, din partea episcopilor Me­ți­an și Mihályi. „Nucă pe părete“ au rămas toate. Majoritatea imposantă, compusă din toate partidele dietei maghiare, vo­­iesce să fericească (?) naționalitățile, vor ca să le dea mână de ajutoriu de a se pute înțelege unele cu altele, ca și când pănă acum naționalitățile din Ungaria au stat și stau mute unele lângă altele și nu s’au putut și nu se pot înțelege. Ei bine, „satul arde și baba se pe aptenă.“ Țara abia mai poate geme sub greutățile dărilor, datoriilor de stat, necontenitelor deficite și a po­topurilor de ape, causate în mare parte din vina indolenței notorice în lucruri, cari n’au de a face cu fantasme și fantasie; țara este în vecinătatea și în legătură comună cu un stat, care tocma acum se adoperă a fi și mai prevenitoriu față cu naționalitățile sale, decum a fost pănă acum, și este de observat, că a fost mai liberal, și pe hârtie și în faptă, decât al nostru, în care (țară) tocma acum, cu oca­­siunea jubileului de cincizeci de ani de serviciu ai cav. Anton de Schmer­ling, s’a aruncat iarăși frasa primită cu etuziasm de Cislatiani: „că Austria ia răși va deveni un statu, țara, înveci­nată în afară cu vetre de revoluțiuni, cari parte au isbucnit parte au să is­­bucnească — și cu toate aceste bunii patrioți, cari dirig sorțile patriei, nu găsesc timp mai potrivit de a înstrăina inimile compatrioților lor de naționa­litate nemaghiară, decât togma tim­pul, când dincolo de Laita se alar­mează publicul cu idei, cari o bună samă nu sunt pe placul patrioților, căror li s’a pus la inimă (?) fericirea (!) compatrioților lor de altă naționa­litate, așa după cum vor ei să’i feri­cească, dără nu după cum vor națio­­litățile să fie fericite. Abstragem pentru acum dela ceea ce amenință din afară și de la politica sănătoasă, că evenemintele din afară să găsească pe toți fiii patriei într’un cuget și în aceleși simțiri, și reflec­tăm numai la cele ce se întâmplă as­­tăz­i în Cislaitania. Prin legi scrise se poate opri ca să nu se scrie, ca să nu se vorbească despre lucruri neplăcute; dară dacă ideile sboară prin aer, dacă ele sunt spriginite prin măsuri cum ni le în­­fățișază și corespondența noastră „De lângă Dunăre,“ cum se vor opri cuge­tările oamenilor și simțemintele, care natural se desvoaltă din trânsele. Noi așa credem, că neam îm­plinit datoria. Dacă glasul nostru și a celor de părerile noastre, a re­­sunat în pustie, vina numai poate fi a noastră. Problema noastră se va margini acum față cu noua lege, cu mijloace legale a apăra autonomia bisericească și școlară, carea nu va remâne neis­pitită. Cum ne vom pute înțelege cu compatrioții maghiari în cestiuni de școală, cu și fără limbă maghiară —­ ne va arăta viitoriul. Desbaterea proiectului de lege despre impunerea limbei ma­ghiare. (După diarul stenografic al dietei). Ședința din 29 Aprilie 1879. (Urmare). Dr. Mihaiu Polit: Onorată casă! Dacă privesc proiectul de lege de față dintr’un punct de vedere mai înalt, mi­ se aduce în voluntariu aminte deo­sebirea foarte mare, ce există între raporturile orientului și ale occiden­tului Europei. în Europa apu­seană un astfel de proiect de lege, despre aceasta sunt convins, n’ar pute veni înaintea legis­lativei unei țări, căci acolo un astfel de proiect de lege ar fi sau de prisos sau cu totul imposibil. Deosebirea foarte mare între ra­porturile Europei apusene și răsări­­tene consistă tocmai întru aceea, că în occidentul Europei procesul forma­țiunilor de sfaturi este terminat deja de veacuri încoace, pe când în orien­tul Europei procesul acesta sau nu este terminat, sau unde pare a fi terminat, acolo elementele, ce for­mează staturile, nu sunt unite în părerile lor despre natura statu­lui. De­ aceea în occidentul Europei nu există o cestiune de naționalități, pe când în orientul Europei nu există numai o astfel de cestiune, ci naționalitatea se ține de ele­mentele, ce formează și stră­­formează statele. Adevărat că Ungaria prin istoria sa de o miie de ani a primit ca stat o stabilitate, în­tocmai ca ori­care alt stat al Europei, dar în privința naturii statului unguresc mereu se ivesc fară și eară contrastele și dacă n’ar există contra­stele aceste, n’ar fi ajuns un astfel de proiect de lege nici când înaintea le­gislativei Ungariei. Este mai pre­sus de ori­ce îndo­ială, și nici nu se tăinuesce, că sco­pul proiectului de lege de față este mai cu samă politic. Prin învă­țământul limbei maghiare în școalele poporale să se propage și ajungă a­­similațiunea statului. Am tre­bui însă să fim clarificați despre firea și marginile asimilațiunei statului. Așa este, asimilațiunea joacă un rol în­semnat în formațiunile statelor, în evul mediu asimilațiunea statului s’a săvârșit prin cucerire și prin puterea armelor; în timpul mai nou însă a­­ceastă asimilațiune s’a încredințat ci­­vilisațiunei și culturei. Pe calea le­gislativei și administrațiunei ea nu se poate ajunge. Unde nu există condi­­țiunile pentru o astfel de asimilațiune, acolo ea nu se poate decreta. în occidentul Europei asimilațiu­nea a creat națiuni unite și state na­ționale. La această asimilațiune se în­tâmpla adesea că cuceritorii s’au asi­milat cuceriților. Astfel Francii Ro­­mano-Galilor, Normanii Anglo-Sacio­­nilor, Longobard­ii Italienilor. Bulgarii s’au slavisat cu desăvârșire, așa încât n’a mai rămas nici urmă de naționa­litatea lor, în Ungaria desvoltarea a fost cu totul alta. Maghiarii n’au pu­tut să se slaviseze, dar ei încă n’au putut să maghiariseze pe Slavi. Acea­sta de­sigur nu s’a făcut nici din bună nici din rea intenție, ci s’a întâmplat în urma marginilor, ce natura însăși a pus. Aceeași pedecă, ce Maghiarii au aflat-o în privirea asimilațiunei, au aflat-o și Germanii față cu Slavii, au aflat-o Turcii față cu toate naționali­tățile creștine. Desvoltarea statelor din occident a fost deci cu totul deosebită de a­­ceea din orientul Europei: în occi­dentul Europei naționalitatea a coincis cu cetățenia; de aceea „na­țiunea“ și „naționalitatea“ nu în­semnează neamul, ci cetățenia, în orientul Europei însă, sau mai bine diis începând din Germania, de la Ren pănă la Constantinopole „națiunea“, „naționalitatea“ însemnează cetățenia. Naționalitatea germană este neamul FORȚA. Aventurile doctorului Van­ der-Bader. Din franțuzesce de Evariste Carrance. (29. urmare,) XXI. Cartea lui Michelet și Pistolul d-lui Ana­­tol Bergerat. (Urmare). —Să am iertare pentru neglija­­rea acestei formalități răspunse dl Ro­bert, însă astăzi pentru întâia oară sunt amestecat în o afacere de feliul acesteia, și nefciința mea îmi va servi de scusă. — Causa D-Tale e câștigată,­­lise tânărul. Dl Bergerat­­ și-a ales arma? — Pistolul. — Și locul? — în depărtare de patru pănă în cinci k­ilometri de la Marseile, pe șe­sul de la Montladon. Ellermann se închină. Robert își scoase orologiul. — Sunt șase oare, adause el, ast­fel de afaceri e obiceiu a se sfârși di­mineața. — Este timp să plecăm, replica Ellermann. — Așa dară întro oară? — Prea bine, Van­ der­ Bader remăsese singur cu prietenul seu. — Explică-mi această întâmplare, domnule Ellermann, întreba învățatul, pe a cărui față se putea vede o vie surprindere; eată-mă acum încă și cu un duel în spate. — Oh! un duel! — Pe legea mea! Eu a’și are mare plăcere să refuz, de altcum nu sunt eu cel ofensat? — Nu, domnule doctor, dl Ber­gerat apără interesele casei ce repre­­sentă. — Ei dar eu sunt autorul desco­peririlor ce ei și le atribue lor. — Sunt încredințat, dar cu ce vrei să dovedesci? Van­ der-Bader își pleca capul. — Trebue dar să mă bat,­­lise el; oh! nu este frica, ceea ce mă face să tremur, scumpul meu, dar eu nu pot înțelege de loc, cum cineva în toată liniștea să se silească a omori un om. — Așa pretind năravurile. — Ce năravuri ? — în Francia, scumpul meu în­vățător duelul nu este de loc o afa­cere de deosebită seriositate; oamenii jertfesc multe punctului de onor, și atâta e tot. — Ah! — Da... duelanții au de grije a se posta la o distanță binișoară unii de alții, și din o sută de dueluri, nouă­zeci se sfârșesc în modul cel mai cordial. — într’adevăr ?... — Și mai adeseori adversarii de azi sunt mâne cei mai buni prieteni. — Multe mai scii­și D-Ta, dom­nule Ellermann. — Eu totdeauna am cetit cu mare plăcere cărți franceze,­­hse cu mo­­destie vechiul elev al doctorului; ma­­mă-mea era din frumoasa țară a lui Michelet. Acest nume scoase o adâncă of­tare din peptul doctorului. El lua cartea „Despre Amor“ și o puse cu pietate în posunariul seu. — Ne vom lua o trăsură și vom merge să dăm față cu acei domni, nu este așa, scumpul meu învățător? (zise Ellermann prefăcându-se a fi finiseț­. — Dacă este absolut de lipsă mie ’mi este tot atât, domnule Ellermann, Francia este o țară prea civilisată pen­tru mine. XXII. Cartea lui Michelet și Pistolul lui Ana­­tol Bergerat. Câte­va minute mai târziu o birje mergea de-a lungul Prado-ului, trasă a lene de două rasinante. în birje erau prietenii noștri, Van-der-Bader și elevul seu, cufundați în o convorbire vioaie. — Te asigur, domnule doctor, Zise Ellermann, că ea nu v’a uitat și că ea vă păstrează partea cea mai bună din simțemintele sale. — Se poate, scumpul meu, re­plica profesorul, dar eu n’am nici un drept la gingășia ei. Lisbeth este o

Next