Telegraful Roman, 1883 (Anul 31, nr. 1-152)

1883-01-18 / nr. 7

26 cu vre-o câte­va­­ zile în grădina de vară s’au găsit­­ proclamațiuni prin care publicului i se aduce la cu­­noșcință se fie totdeuna în depărtare de locul unde se arată curtea, ca se nu sufere la eventualitatea unui atentat, împăratul cu toate aceste ese la pre­umblare în trăsură deschisă și fără escortă. în Odessa s’a descoperit o tipografia secretă. TELEGRAFUL ROMAN. Scrisori din Bulgaria. (Corespondența particulară a „TELEGRAFULUI“.*) Sofia, 8 Ianuarie. De mult, foarte de mult nu v’am scris, și aceasta pentru nisce cuvinte, cari dacă nu pot fi conside­rate de temeinice la d-stră în România, apoi sânt foarte temeinice la noi în Bulgaria. Starea lucruri­lor, regimul guvernamental sub care trăim, ne apasă într’un așa mod moralul și inteligența, că ori­care din noi se simte sdrobit sub greutatea atmosferei ce ne încungioară. Altă dată când am fost sub jugul turcesc am avut o țintă măreață, am avut scop vădit, palpabil, pentru care trăiam, pentru care luptam și pentru care ne jertfeam. Adci, grație iluștrilor mar­tiri, morți pe câmpiile de bătaie, grație haiducilor, cari luptau pentru liberarea poporului asuprit — am devenit liberi și de facto independenți. Indepen­denți, de ce însă? — De imperiul Otoman. Liberi, în ce mod? — Liberi de imperiul Otoman, de asu­prirea sa, de nelegiuirea funcționarilor săi. Dar, dacă suntem în realitate independenți de Turcia, apoi trebue să o mărturisim, am devenit dependenți de Rusia, dacă suntem liberați de brutalitatea funcțio­narilor otomani, apoi avem brutalitatea funcționa­rilor ruși. Pentru a resuma starea în care ne aflăm prin­­tr’o singură mrasă, vă voiu­­ lice că suntem puși la discrețiunea unei bande de oameni străini ță­­rei noastre și care ne desprețuesc și ne consideră de un mic popor cucerit de dânșii. Această bandă compusă din tot ce avea Rusia mai corupt prin rîn­­durile armatei sale, ne guvernă, ne pradă, ne tîre­­sce spre un abis, din care numai patriotismul înalt al Bulgarilor ne va pute scăpa. Dar unde sânt pa­trioții noștrii? Unde sunt haiducii de altă dată? Nici un singur indiciu nu-i denunță. O apatie robească, o decadență morală planează peste tot. Bară germanul Battenberg benchetueșce în pa­latul său, încungiurat de banda streină țărei și care­­ l-a învățat să ne numească: glupcici-indrilicii „bra­­tușki“ cu un surîs desprețuitor pe buzele scăldate în șampanie. o«*. jipuLiu ce nu este greu a vă scrie despre cele, cari se petrec aici, la noi. Nu voiu a vă înșira inichitățile și nelegiuirile meschine, nu voiu a vă vorbi de adunarea pseudo­representanți­­lor, care linge cu umilință și supunere cismele lu­­struite ale generalilor ruși, nu voiui să vă vorbesc despre pregătirile, care se fac pentru a serba vii­toarea încoronare a țarului rus, acest autocrat, care urăsce ori­ce libertate atât în nenorocita Rusie, cât și în alte țări. Să vă vorbesc deci de țările vecine, ceea ce se face prin pregiurul nostru, adecă în Ru­­melia orientală, Bosnia, Muntenegru. — Cearta între Aleco-pașa și Krebeli, grație slăbiciunei turce, s’a finit pentru moment prin umi­lința ne mai pomenită a bietului guvern otoman. Sultanul și cabinetul din Constantinopole pentru a aplana scandalul, ceru dela principele Vogoridi, ca *) Din Bucuresci, el să se scuse înaintea agentului diplomatic al Ru­siei pentru insultele făcute de acest din urmă lui Aleco-pașa și guvernului său. Aleco-pașa refuză net și fără multă vorbă, declarând că mai bine va de­misiona de­cât se va înjosi pănâ la aceasta. Gu­vernul otoman se ia caracterul nobil al principelui și cunoscea înainte chiar ce fel de respuns va primi. Cererea nu a fost deci făcută de­cât pentru a proba Rusiei pănă la ce grad ea este hotărită a merge spre a sta în înțelegeri bune cu puterile mari. Ru­sia, dacă va fi abilă, se va mulțămi cu atât fără a cere mai mult, căci demisiunea lui Aleco-pașa o dată primită nu va fi de loc favorabilă Rusiei. Ger­mania, care a recăpătat influența sa, ce nu mai are nici un rival la Stambul, va pune tot în mișcare ca noul guvernator al Rumeliei Orientale să fie omul intereselor Austro-Ungare. Becker-pașa, după spu­sele mai multor persoane foarte competente, are șansă să devie guvernator al Rumeliei, în cas, dacă diferendul între Vogoridi și Krebel nu se va aplana, în ceea ce priveșce pe onor. Krebel, apoi în­gâmfarea sa e la culme, un domn cunoscut la Phi­­lipopole și foarte bine primit în casa agentului rus, m’a asigurat trecând pe aci, că în­­ ziua când ordi­nul umilitor privitor la scuse a sosit în capitala provinciei, dna Krebel a adunat în salonul său elita societăței philipopolene. La supeu d, Krebel a de­clarat oaspeților săi că dlui Aleco pașa ’i este or­donat să ceară scusă pentru conduita sa necuviin­cioasă față de densul, apoi onor­ agent adause adre­­sându-se cătră bulgari. Printr’o singură trăsătură de condeia Rusia în curând va desființa granița fictivă, ce există între Rumelia și Bulgaria. Aplause frenetice subliniază această frasă irre­­dentistă a unor­ agent, în calitatea mea de bulgar sigur că inima -mi trăsare de bucurie, căci mărirea patriei mele este mărirea mea proprie. Dar... o presimțire tristă îmi sfășie inima. Ali­pirea Rumeliei orientale la Bulgaria în momentul de față, când aceasta din urmă se svîrcolesce în va­lurile reacțiunei și se află pe mâna unei bande de străini, nu mă înveselesce, căci viitorul nostru e amenințat de o pretensiune bizară, fantastică, stu­pidă, pe care nu o ascund rușii,care ne declar sus și tare că Sofia nu este decât un oraș central al guvernamentului Bulgariei, care în curând se va contopi în imperiul rus. Să nu se finească patronagiul rus pe­ntru noi, cum s’a finit patronactul ms sub împărăteasca Eca­­terina pentru nenorocita Polonie, și soartea Polo­niei se nu fie și soartea noastră­ în Bosnia mișcarea, deși pare că se află cu desăvârșire potolită, însă această speranță liniștită este cu desăvârșire superficială. Poporațiunea slavă și cea musulmană se află foarte îngrijite de regimul austriac, țărănimea se teme de emigrațiunea ger­mană, cu care Austria voeșce să neutralizeze ele­mentele indigene. Agenți ruși cutreeră provincia îndreptându-se din Bulgaria spre Cetinje, unde pen­tru momentul de față se află centrul conspirațiunei panslaviste. Se vorbeste că Rusia panslavistă crede că principele Niculae este unicul din principii slavi, care poate să hasardeze rolul de adunătorul slavilor „sobiratel slavian.“ Un viitor plin de glorie și de isbândă se proroceste poporului muntenegrean. Acea­stă inclinațiune a panslaviștilor spre muntenegreni redeșteaptă invidia în alte popoare slave, care nu tocmai iubesc pe muntenegrenii, din causa caracte­rului lor polițienesc. Naturalminte că invidia nu este tocmai un ciment bun pentru a lega diferite elemente slave într’un ce monolit. La Cetinie, după soirile care ne vin de acolo, după spusele Ziarului Cernagosky Glas, după narați­unea persoanelor ce vin din Muntenegru, remâni­­area ministerială se consideră acolo ca un pas grav față cu Austria. Pe cât voevodul Masa Vrbița a fost omul simpatic Austriei și care nu se jena de loc cu bieții insurgenți bosniaci și herțegovineni, fugiți pe teritorul principatului, pe atât noul mi­nistru de interne Bojidar Petrovici este omul Ru­siei. Demisiunea lui Vrbița a fost aclamată de po­­porațiune, o demonstrație semnificativă s-a făcut îna­intea reședinței ambasadorului austriac de către partizanii noului ministru și în fine o adevărată fostilitate contra vechilor disposițiuni ale ex mini­­strului au percurs munții și văile micului principat. Mașa Vrbița a indignat pe muntenegreni în ultima lună a cârmuirei sale prin faptul cinic ce a comis arestând chiar pe unicul poet al Muntenegru­­lui, pe tinerul Toma Orahovatz, care cânta ura în contra austriacilor. Principele Niculai ordonă, după stăruința lui Petrovici, imediată liberare­a poetului, care a fost dus de cătră popor pe umeri și cu stri­gătele ,five Petrovici 11. Muntenegrenii cred că vor isbuti a pune mâna pe Scadar (Scutari) cu impregiurimele sale, cel pu­țin Rusia împinge pe Nicolai să nu cedeze în acea­stă privință atât Turciei, cât și Europei întregi. Se crede că Poarta nu se va opune mult la cedare, fiind-că crede mai nimerit a’l remite acestui mic principat de­cât a’l vede invidiat de Austria și Albania, care după credința celor din Constantino­­pol, nu va interesia să’și ceară și ea la rândul său o autonomie politică. Așa­dar, prin aceste scrii, culese aci în mijlo­cul elementelor slave ce vin și plec în diferite di­recțiuni ale peninsulei Balcanice, vedeți bine că au ce se frământa, fierbe și se pregătesce pentru a reîncepe o luptă abia finită. Viitorul ne va arăta resultatul. Ivanovici. Seiri telegrafice. Viena, 26 ianuarie. Domnul de Giers primi ații visita arh­iducelui Albrecht. Arh­iducele Rainer își lăsa carta. Mai târziu se îndreptă Giers spre ambasada rusească. De seară se dă în onoarea prezenței ministrului rusesc un „diner“­­ la contele Kálnoky. Giers va rămână în Viena pănâ dumi­n­ecol. De aici va pleaca la Petersburg, Paris, 25 ianuarie. La „N. fr. Pr.“ i se telegrafează: Regimul a suferit ații în comisiunea aleasă în afa­cerea pretendenților mare desastru. Au fost de față: ministrul președinte, ministrul de res­­boiu și ministrul de interne. Mai întâiu fu interpelat mini­­strul-președinte. Duci­ere arată, că dânsul ar fi votat la timpul seu pentru eschiderea principilor; și dacă e ații con­tra eschiderei și doresce simplu facultatea de a o pută dis­pune, aretându-se lipsa aceasta o face din motivul, fiindu-i frică, că o mare parte a poporațiunei moderate, care a trecut la re­ublica văd­end garantată liniștea din partea aceasta, se va înfricoșa și ia răși se va deslipi de republică. Propunerea imperativă a lui Floquet jicnesce îndrep­tățirile guvernului. Ce folos au măsurile de forțări — întrebă ministrul președinte. Dacă ar muri ațci contele Chambora, ași fi mai curând pentru eschiderea principilor. După starea lucrurilor de a fii prezența lor nu stă în legătură cu nici un pericol, din contră mai bucuros îi sufer în țeară, decât să­i văd agitând în străinătate. Proust întreabă, de ce nu s’a I­esizat principele Napoleon, și că care nu e primejdios . Tinera damă, urmând călăuzul seu, făcu o miș­care de suprindere, găsindu­se de o dată în fai­moasa odaie. — Aceasta e dară sala ursoaicei?­­lise ea cu puțină neliniște. Aci încă n’am fost. Ved­ând însă că Cristiano, din lipsă de pricepere nu-i răspunde, ea se uita la lumina unicei luminări de pe masă în fața lui și esclama în limba svedică: — A, doamne! nu este Ulfilas! Cu cine am onoarea a vorbi? Doară cu dl Goesle însuși ? Cristiano pricepând și vorbind foarte bine limba svedică, își aduse iute aminte de numele scris pe traista advocatului, și tot așa de iute își cugeta, că îmbrăcat în veștmintele numitului advocat și-ar pu­tea petrece, chiar și numai pentru un moment, ju­când rolul său. Strein, isolat, perdut într’o țeară, a cărei limbă, prin împregiurări de tot particulare, ce se vom afla mai târziu, el o vorbea, însă unde el n’avea pe nimenea și nefiind silit a lua viața, drept ceva serios, el află lucru firesc a-și petrece, când ocaziunea i se presenta. El răspunse dară în­­drăsneț și într’un noroc: — Da, Doamnă, eu sânt Goefle, doctor în drep­turi dela facultatea de Lund, și-mi esercitez profe­siunea de advocat în Gerala. Vorbind așa el afla sub mână un joc de oche­lari pe care-l deschise cu grabă. Erau ochelarii verd­i ce-i Întrebuința advocatul în călătorie spre a-și scuti ochii de albul obositor al zăpadei. încântat de descoperirea aceasta, ce părea a fi adusă de providența nebunilor, el se simțea acuma de tot bine mascat. — A, domnule doctor, îi­­ lise necunoscuta, te rog, de iertare, eu nu te am cunoscut, pentru că n’am avut nici o dată plăcerea a te vedea, și te-am luat drept păzitorul din Stollberg; chiar i-am­ ordonat, promițindu-i o gratificație, de care trebue că ai zi s­a-ți cere pentru mine un moment de con­vorbire. Cristiana i se închina cu respect. — Ei, dară replica necunoscuta, mă autorisezi a-ți vorbi despre o afacere... cam jenantă... cam gingașe.. ? Aceste două cuvinte sunau la urechia aventurie­rului așa de plăcut, încât își uita de momentul straj­­nicei supărări, cășunate apetitului seu, prin visita aceasta neașteptată: el cugeta numai la dorința de a-i vede fața, ascunsă sub un capișon de hermelin. — Te ascult, răspunse el, servindu-se de un ton serios: advocatul este ca un duhovnic... dară nu te temi, sed­ând așa în blană, câ te vei întrona ieșind afară ? — Nu,­­lise necunoscuta, punându-se pe foto­liul, ce i-1 oferi gazda; eu sunt adevărata munteană eu nu mă întronez nici când. Apoi ea adause cu naivitate: — Doară, nici nu mă vei afla convenabil îm­brăcată, pentru conferența ce tocmai o cer de la o persoană serioasă și respectabilă cum ești dia, die Goefle, eu sunt în toaletă de bal. Doamne! esclamâ Cristiano perpleci, eu nu sânt luteran ruginit și posomorit! o toaletă de bal nu mă scandalisează, mai cu samă, când este purtată de o persoană frumoasă. — Ești galant, domnule Goefle, însă eu nu știu dacă sunt frumoasă și bine înbrăcată. Ceea ce știu este că n’am lipsă să mi ascund fața, căci toată ne­încrederea din parte-mi ar fi o vătămare a loiali­­tății D-tale, pre care chiar o pretind tot odată ce­rând sfatul și protecția D-tale. Necunoscuta se desbrăca de capișon și Cristiano vă­lu capul cel mai încântător, ce și-l putea inchipui: un chip adevărat vrednic, ochi albaștri ca zefirul păr fin și abundant de un blond auriu, o fineță și o frăgezime a incarnatului, de care nu să apropie, nimic între celelalte rase și prin blana desfăcută un grumaz svelt, umeri albi, ca zăpada și o talie gingașe. Toate aceste erau caste, ca și copilăria căci drăgălașa cerce­tătoare avea cel mult șese­spre­z­ece ani și nu înce­tase a cresce. Cristiano nu se străduia de o morală

Next