Telegraful Roman, 1883 (Anul 31, nr. 1-152)
1883-01-18 / nr. 7
26 cu vre-o câteva zile în grădina de vară s’au găsit proclamațiuni prin care publicului i se aduce la cunoșcință se fie totdeuna în depărtare de locul unde se arată curtea, ca se nu sufere la eventualitatea unui atentat, împăratul cu toate aceste ese la preumblare în trăsură deschisă și fără escortă. în Odessa s’a descoperit o tipografia secretă. TELEGRAFUL ROMAN. Scrisori din Bulgaria. (Corespondența particulară a „TELEGRAFULUI“.*) Sofia, 8 Ianuarie. De mult, foarte de mult nu v’am scris, și aceasta pentru nisce cuvinte, cari dacă nu pot fi considerate de temeinice la d-stră în România, apoi sânt foarte temeinice la noi în Bulgaria. Starea lucrurilor, regimul guvernamental sub care trăim, ne apasă într’un așa mod moralul și inteligența, că oricare din noi se simte sdrobit sub greutatea atmosferei ce ne încungioară. Altă dată când am fost sub jugul turcesc am avut o țintă măreață, am avut scop vădit, palpabil, pentru care trăiam, pentru care luptam și pentru care ne jertfeam. Adci, grație iluștrilor martiri, morți pe câmpiile de bătaie, grație haiducilor, cari luptau pentru liberarea poporului asuprit — am devenit liberi și de facto independenți. Independenți, de ce însă? — De imperiul Otoman. Liberi, în ce mod? — Liberi de imperiul Otoman, de asuprirea sa, de nelegiuirea funcționarilor săi. Dar, dacă suntem în realitate independenți de Turcia, apoi trebue să o mărturisim, am devenit dependenți de Rusia, dacă suntem liberați de brutalitatea funcționarilor otomani, apoi avem brutalitatea funcționarilor ruși. Pentru a resuma starea în care ne aflăm printr’o singură mrasă, vă voiu lice că suntem puși la discrețiunea unei bande de oameni străini țărei noastre și care ne desprețuesc și ne consideră de un mic popor cucerit de dânșii. Această bandă compusă din tot ce avea Rusia mai corupt prin rîndurile armatei sale, ne guvernă, ne pradă, ne tîresce spre un abis, din care numai patriotismul înalt al Bulgarilor ne va pute scăpa. Dar unde sânt patrioții noștrii? Unde sunt haiducii de altă dată? Nici un singur indiciu nu-i denunță. O apatie robească, o decadență morală planează peste tot. Bară germanul Battenberg benchetueșce în palatul său, încungiurat de banda streină țărei și care l-a învățat să ne numească: glupcici-indrilicii „bratușki“ cu un surîs desprețuitor pe buzele scăldate în șampanie. o«*. jipuLiu ce nu este greu a vă scrie despre cele, cari se petrec aici, la noi. Nu voiu a vă înșira inichitățile și nelegiuirile meschine, nu voiu a vă vorbi de adunarea pseudorepresentanților, care linge cu umilință și supunere cismele lustruite ale generalilor ruși, nu voiui să vă vorbesc despre pregătirile, care se fac pentru a serba viitoarea încoronare a țarului rus, acest autocrat, care urăsce orice libertate atât în nenorocita Rusie, cât și în alte țări. Să vă vorbesc deci de țările vecine, ceea ce se face prin pregiurul nostru, adecă în Rumelia orientală, Bosnia, Muntenegru. — Cearta între Aleco-pașa și Krebeli, grație slăbiciunei turce, s’a finit pentru moment prin umilința ne mai pomenită a bietului guvern otoman. Sultanul și cabinetul din Constantinopole pentru a aplana scandalul, ceru dela principele Vogoridi, ca *) Din Bucuresci, el să se scuse înaintea agentului diplomatic al Rusiei pentru insultele făcute de acest din urmă lui Aleco-pașa și guvernului său. Aleco-pașa refuză net și fără multă vorbă, declarând că mai bine va demisiona decât se va înjosi pănâ la aceasta. Guvernul otoman se ia caracterul nobil al principelui și cunoscea înainte chiar ce fel de respuns va primi. Cererea nu a fost deci făcută decât pentru a proba Rusiei pănă la ce grad ea este hotărită a merge spre a sta în înțelegeri bune cu puterile mari. Rusia, dacă va fi abilă, se va mulțămi cu atât fără a cere mai mult, căci demisiunea lui Aleco-pașa o dată primită nu va fi de loc favorabilă Rusiei. Germania, care a recăpătat influența sa, ce nu mai are nici un rival la Stambul, va pune tot în mișcare ca noul guvernator al Rumeliei Orientale să fie omul intereselor Austro-Ungare. Becker-pașa, după spusele mai multor persoane foarte competente, are șansă să devie guvernator al Rumeliei, în cas, dacă diferendul între Vogoridi și Krebel nu se va aplana, în ceea ce priveșce pe onor. Krebel, apoi îngâmfarea sa e la culme, un domn cunoscut la Philipopole și foarte bine primit în casa agentului rus, m’a asigurat trecând pe aci, că în ziua când ordinul umilitor privitor la scuse a sosit în capitala provinciei, dna Krebel a adunat în salonul său elita societăței philipopolene. La supeu d, Krebel a declarat oaspeților săi că dlui Aleco pașa ’i este ordonat să ceară scusă pentru conduita sa necuviincioasă față de densul, apoi onor agent adause adresându-se cătră bulgari. Printr’o singură trăsătură de condeia Rusia în curând va desființa granița fictivă, ce există între Rumelia și Bulgaria. Aplause frenetice subliniază această frasă irredentistă a unor agent, în calitatea mea de bulgar sigur că inima -mi trăsare de bucurie, căci mărirea patriei mele este mărirea mea proprie. Dar... o presimțire tristă îmi sfășie inima. Alipirea Rumeliei orientale la Bulgaria în momentul de față, când aceasta din urmă se svîrcolesce în valurile reacțiunei și se află pe mâna unei bande de străini, nu mă înveselesce, căci viitorul nostru e amenințat de o pretensiune bizară, fantastică, stupidă, pe care nu o ascund rușii,care ne declar sus și tare că Sofia nu este decât un oraș central al guvernamentului Bulgariei, care în curând se va contopi în imperiul rus. Să nu se finească patronagiul rus pentru noi, cum s’a finit patronactul ms sub împărăteasca Ecaterina pentru nenorocita Polonie, și soartea Poloniei se nu fie și soartea noastră în Bosnia mișcarea, deși pare că se află cu desăvârșire potolită, însă această speranță liniștită este cu desăvârșire superficială. Poporațiunea slavă și cea musulmană se află foarte îngrijite de regimul austriac, țărănimea se teme de emigrațiunea germană, cu care Austria voeșce să neutralizeze elementele indigene. Agenți ruși cutreeră provincia îndreptându-se din Bulgaria spre Cetinje, unde pentru momentul de față se află centrul conspirațiunei panslaviste. Se vorbeste că Rusia panslavistă crede că principele Niculae este unicul din principii slavi, care poate să hasardeze rolul de adunătorul slavilor „sobiratel slavian.“ Un viitor plin de glorie și de isbândă se proroceste poporului muntenegrean. Această inclinațiune a panslaviștilor spre muntenegreni redeșteaptă invidia în alte popoare slave, care nu tocmai iubesc pe muntenegrenii, din causa caracterului lor polițienesc. Naturalminte că invidia nu este tocmai un ciment bun pentru a lega diferite elemente slave într’un ce monolit. La Cetinie, după soirile care ne vin de acolo, după spusele Ziarului Cernagosky Glas, după narațiunea persoanelor ce vin din Muntenegru, remâniarea ministerială se consideră acolo ca un pas grav față cu Austria. Pe cât voevodul Masa Vrbița a fost omul simpatic Austriei și care nu se jena de loc cu bieții insurgenți bosniaci și herțegovineni, fugiți pe teritorul principatului, pe atât noul ministru de interne Bojidar Petrovici este omul Rusiei. Demisiunea lui Vrbița a fost aclamată de poporațiune, o demonstrație semnificativă s-a făcut înaintea reședinței ambasadorului austriac de către partizanii noului ministru și în fine o adevărată fostilitate contra vechilor disposițiuni ale ex ministrului au percurs munții și văile micului principat. Mașa Vrbița a indignat pe muntenegreni în ultima lună a cârmuirei sale prin faptul cinic ce a comis arestând chiar pe unicul poet al Muntenegrului, pe tinerul Toma Orahovatz, care cânta ura în contra austriacilor. Principele Niculai ordonă, după stăruința lui Petrovici, imediată liberarea poetului, care a fost dus de cătră popor pe umeri și cu strigătele ,five Petrovici 11. Muntenegrenii cred că vor isbuti a pune mâna pe Scadar (Scutari) cu impregiurimele sale, cel puțin Rusia împinge pe Nicolai să nu cedeze în această privință atât Turciei, cât și Europei întregi. Se crede că Poarta nu se va opune mult la cedare, fiind-că crede mai nimerit a’l remite acestui mic principat decât a’l vede invidiat de Austria și Albania, care după credința celor din Constantinopol, nu va interesia să’și ceară și ea la rândul său o autonomie politică. Așadar, prin aceste scrii, culese aci în mijlocul elementelor slave ce vin și plec în diferite direcțiuni ale peninsulei Balcanice, vedeți bine că au ce se frământa, fierbe și se pregătesce pentru a reîncepe o luptă abia finită. Viitorul ne va arăta resultatul. Ivanovici. Seiri telegrafice. Viena, 26 ianuarie. Domnul de Giers primi ații visita arhiducelui Albrecht. Arhiducele Rainer își lăsa carta. Mai târziu se îndreptă Giers spre ambasada rusească. De seară se dă în onoarea prezenței ministrului rusesc un „diner“ la contele Kálnoky. Giers va rămână în Viena pănâ duminecol. De aici va pleaca la Petersburg, Paris, 25 ianuarie. La „N. fr. Pr.“ i se telegrafează: Regimul a suferit ații în comisiunea aleasă în afacerea pretendenților mare desastru. Au fost de față: ministrul președinte, ministrul de resboiu și ministrul de interne. Mai întâiu fu interpelat ministrul-președinte. Duciere arată, că dânsul ar fi votat la timpul seu pentru eschiderea principilor; și dacă e ații contra eschiderei și doresce simplu facultatea de a o pută dispune, aretându-se lipsa aceasta o face din motivul, fiindu-i frică, că o mare parte a poporațiunei moderate, care a trecut la reublica vădend garantată liniștea din partea aceasta, se va înfricoșa și ia răși se va deslipi de republică. Propunerea imperativă a lui Floquet jicnesce îndreptățirile guvernului. Ce folos au măsurile de forțări — întrebă ministrul președinte. Dacă ar muri ațci contele Chambora, ași fi mai curând pentru eschiderea principilor. După starea lucrurilor de a fii prezența lor nu stă în legătură cu nici un pericol, din contră mai bucuros îi sufer în țeară, decât săi văd agitând în străinătate. Proust întreabă, de ce nu s’a Iesizat principele Napoleon, și că care nu e primejdios . Tinera damă, urmând călăuzul seu, făcu o mișcare de suprindere, găsinduse de o dată în faimoasa odaie. — Aceasta e dară sala ursoaicei?lise ea cu puțină neliniște. Aci încă n’am fost. Vedând însă că Cristiano, din lipsă de pricepere nu-i răspunde, ea se uita la lumina unicei luminări de pe masă în fața lui și esclama în limba svedică: — A, doamne! nu este Ulfilas! Cu cine am onoarea a vorbi? Doară cu dl Goesle însuși ? Cristiano pricepând și vorbind foarte bine limba svedică, își aduse iute aminte de numele scris pe traista advocatului, și tot așa de iute își cugeta, că îmbrăcat în veștmintele numitului advocat și-ar putea petrece, chiar și numai pentru un moment, jucând rolul său. Strein, isolat, perdut într’o țeară, a cărei limbă, prin împregiurări de tot particulare, ce se vom afla mai târziu, el o vorbea, însă unde el n’avea pe nimenea și nefiind silit a lua viața, drept ceva serios, el află lucru firesc a-și petrece, când ocaziunea i se presenta. El răspunse dară îndrăsneț și într’un noroc: — Da, Doamnă, eu sânt Goefle, doctor în drepturi dela facultatea de Lund, și-mi esercitez profesiunea de advocat în Gerala. Vorbind așa el afla sub mână un joc de ochelari pe care-l deschise cu grabă. Erau ochelarii verdi ce-i Întrebuința advocatul în călătorie spre a-și scuti ochii de albul obositor al zăpadei. încântat de descoperirea aceasta, ce părea a fi adusă de providența nebunilor, el se simțea acuma de tot bine mascat. — A, domnule doctor, îi lise necunoscuta, te rog, de iertare, eu nu te am cunoscut, pentru că n’am avut nici o dată plăcerea a te vedea, și te-am luat drept păzitorul din Stollberg; chiar i-am ordonat, promițindu-i o gratificație, de care trebue că ai zi sa-ți cere pentru mine un moment de convorbire. Cristiana i se închina cu respect. — Ei, dară replica necunoscuta, mă autorisezi a-ți vorbi despre o afacere... cam jenantă... cam gingașe.. ? Aceste două cuvinte sunau la urechia aventurierului așa de plăcut, încât își uita de momentul strajnicei supărări, cășunate apetitului seu, prin visita aceasta neașteptată: el cugeta numai la dorința de a-i vede fața, ascunsă sub un capișon de hermelin. — Te ascult, răspunse el, servindu-se de un ton serios: advocatul este ca un duhovnic... dară nu te temi, sedând așa în blană, câ te vei întrona ieșind afară ? — Nu,lise necunoscuta, punându-se pe fotoliul, ce i-1 oferi gazda; eu sunt adevărata munteană eu nu mă întronez nici când. Apoi ea adause cu naivitate: — Doară, nici nu mă vei afla convenabil îmbrăcată, pentru conferența ce tocmai o cer de la o persoană serioasă și respectabilă cum ești dia, die Goefle, eu sunt în toaletă de bal. Doamne! esclamâ Cristiano perpleci, eu nu sânt luteran ruginit și posomorit! o toaletă de bal nu mă scandalisează, mai cu samă, când este purtată de o persoană frumoasă. — Ești galant, domnule Goefle, însă eu nu știu dacă sunt frumoasă și bine înbrăcată. Ceea ce știu este că n’am lipsă să mi ascund fața, căci toată neîncrederea din parte-mi ar fi o vătămare a loialității D-tale, pre care chiar o pretind tot odată cerând sfatul și protecția D-tale. Necunoscuta se desbrăca de capișon și Cristiano vălu capul cel mai încântător, ce și-l putea inchipui: un chip adevărat vrednic, ochi albaștri ca zefirul păr fin și abundant de un blond auriu, o fineță și o frăgezime a incarnatului, de care nu să apropie, nimic între celelalte rase și prin blana desfăcută un grumaz svelt, umeri albi, ca zăpada și o talie gingașe. Toate aceste erau caste, ca și copilăria căci drăgălașa cercetătoare avea cel mult șesesprezece ani și nu încetase a cresce. Cristiano nu se străduia de o morală