Telegraful Roman, 1885 (Anul 33, nr. 1-137)
1885-09-26 / nr. 102
Nr. 102 ABONAMENTUL: Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarhie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Sibiiu, Joi 26 Septembre (8 Octombre) 1885. Anul XXXHI. ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. réndul cu litere garmond — și timbru de 30 cr pentru fiecare publicare. FOIȚA: DIN TIMPURI VECHI. (O tranzițiune din istoria vechiului Egipet. Ani 1400 înainte de Christos.) După Dr. Carol Oppel de Yff. I. Comoara regelui. Avuția lui Ramessu (Ramses). — Zidariul regelui. — Părintele pe patul morții. — Nesocotința lui Petisi. — Prima încercare. — Mustrări de consciință. — Perplesitatea regelui. — Bătrânul înțelept. — „Amenhotep acum ajută-mi!“ (Urmare.) Ptahmai plecă tăcut și clătinând din cap; nu seia ce se-i răspundă fratelui seu și totuș i era groază de casa cu comori a regelui. Petifi se mai dădu în decursul șlilei de câteva ori pe lângă frate-seu, deoarece însă acesta nu voia să asculte de el, îndată ce adormiră cei din casă, porni pe la meciul nopții cu o scară și un felinar mic cătră palatul regesc. Felinarele erau cunoscute în Egipet din timpuri străvechi. La sărbătorile jeiței Net, se ilumina țara Prenumerații de nouă la „Telegraful Român“ care apare de trei ori pe săptămână, deschidem pe trimestrul Octombre - Decembre al anului 1885, cu prețul cel mai moderat, ce se poate vede în fruntea foaiei. Banii de prenumerațiune se trimit mai cu înlesnire pe lângă asignațiuni poștale (Posta utalvány — Post- Anweisung.) Numele prenumerantului, al comunei unde se află cu domiciliul, și eventual al poștei ultime se fie scrise bine, ca se se poată ceti. Se atrage atențiunea îa domni abonați, al căror abonament se sfârșește cu ultima Septembre 1885, a-și înnoi din vreme abonamentul, pentru ca să nu fie espeditura silită a sista, sau a întârzia cu espectarea foaiei*). Editura „Telegrafului Român“ în Sibiiu. *) O înlesnire foarte mare în espedițiune se face prin lipirea unei fâșii de adresă dela abonamentul ultim. Sibiiu, 25 Septembre 1885. Nemulțumire generală a domnit în peninsula balcanică după cunoscuta operă a congresului din Berlin. Această nemulțămire a lucrat pe ascuns, ca țarul sub spusă, și la 19 Septembre ne-am trezit cu unirea tuturor bulgarilor, unire, care a pus de nou în flăcări întreagă peninsula balcanică. Nemulțămire generală domnesce și la noi față cu starea de ațir a lucrurilor. Pretutindenea s’au format elemente explosibile, printre cari fără sfială oameni cu puțină consciențiositate fâlfâie fitilul aprins, provocând oarecum focul, despre care nime în lume nu ne poate spune, ce dimensiuni va lua în adevăr starea de a fi de la noi foarte mult samănă cu chivernisirea din țările credincioșilor lui Mahomed, și mai iritate spiritele n’au fost niciodată, în fața acestor lucruri presa ungurească de la noi în loc de a potoli focul, în loc de a mulțumi spiritele, punând - le în vedere o eventuală schimbare a lucrurilor spre bine, ele ațîță necontenit și provoacă fără sfială. Nu vom mai înșira la acest loc grav aminele poporului român, nici vom aminti multele uneltiri cu scop îndreptate contra noastră. Ele sunt din destul cunoscute, și este din destul cunoscută și firea poporului nostru, care în nemărginita sa răbdare, tot mai crede într’un viitor mai fericit. Ca să justificăm însă punctul nostru de plecare cu nemulțămirea generală, vom lua act despre cele ce se petrec afară de noi românii. Interesul general este îndreptat asupra parlamentului din Croația, și aceasta cu tot dreptul, căci scandaloase lucruri se întâmplă în acest parlament, lucruri scandaloase, cari varsă multă lumină și în dreapta și în stânga. Era adecă la ordinea slitei desbaterea privitoare la actele camerale, cari din porunca banului croat fură transferate la Budapesta. în o cuvântarea sa banul a tras la îndoială justa posesiune a Croației asupra acestor acte. Din acest incident întreg parlamentul s’a sculat asupra banului. Starcevici cu ortacii săi s’a repezit spre el se-l bată, și bietul representant al guvernului cam numai luând-o la sănătoasa a scăpat din mânile croaților. Suntem dispuși a crede, că scena aceasta din Croația va fi ultima fașă a tragediei, cunoscute sub numele de cestiunea croată. Parlamentarismul modern cu greu va putea arăta cozuri analoage, unde adecă representanții legali ai coroanei se fie luați la goană în parlament. Mai teribilă esplosiune pe cale pacinică noi nu ne putem închipui, de aceea trecem preste croați. în Fiume încă nu se omoară oamenii cu dragostea din marea îmbelșugare, ce domnesce în statul nostru. Ședința magistratului din 1 Octombre a. c. ne ilustrează din destul adevărata stare a lucrului. Magistratul a decis zidirea unui edificiu de școală, spre care scop a avisat și pe guvernorul din Fiume. Acesta a sistat toată lucrarea sub cuvântul, că voiesce a studia planul și preliminariul de spese, ca nu cumva magistratul să facă spese zadarnice, fiind adecă orașul și așa lipsit de mijloace. Simțindu-se adânc lovit în autonomia sa magistratul prin volnica precedere a guvernatorului, pe 1 Octombre a convocat adunare generală, căreia i-a presentat un memorand adresat guvernului central, memorand în care se critică aspru ținuta guvernatorului. Magistratul a primit unanim acest memorand, și vorbitorii ’1 au comentat cât se poate de bine. Este adecă o tendență de maghiarizare a școalelor și pentru aceasta tendență trebuie se se ascundă guvernatoriul la spatele protstatei economii. întreagă cu felinare pistrițe și mii de bărci înveseliau în noaptea festivă cu lumini de toate culorile, valurile sântului rîu. De altmintie se foloseau pentru necesitățile zilnice opaițe cu untde lemn, cari se aședau pe nișce picioare înalte. Păzitorii armați stăteau la portalul cel mare de cătră răsărit. Pe partea de cătră meacjățli domina o liniște mortală și întunecime mare. Petiși ajunse la loc, fără sé-i fi vădut suflet de om. Ajuns, n’a mai avut lipsă se caute după icoană; nu odată a măsurat el cu pașii sei distanța, ca să scie unde se așezie scara. Tremurând a rezimat’o de zid, tremurând s’a urcat. Era la icoana marelui Osiri. Ce față serioasă și minunată! Și Petifi avea se păsască cândva înaintea lui pentru ca să-și dee sama! Bine, dar el nu voia să facă nici un rău, el voia să vașă numai. Și oare totul de ce -i bătea inima așa tare? De ce nu putea el să se uite în fața sântului Osiri ?! Dar ce, — asta-i Isi, iar asta sora-sa Nebti, apăsă odată, — peatru se suci încet și fără zgomot. Tremurând, ca de friguri, întră Petiși. Se opresce, trage scara după sine, o așază de nou pe din lăuntru, închide intrarea și se coboară. „Hazar (creița întunerecului) miluiesce-me!“ — aftă el, — și iată că stătea singur în casa cu comori a regelui. Numai de ar da felinariul mai multă lumină! Dar stai, uită aci o grămadă de sfeșnice mari și scumpe și sunt chiar lămpi pe ele, — ai să le aprind. Nu fără cuvânt au zis vorbitorii, că slab e acest protest, deoarece dacă era vorba de economie, atunci nu se încuviințau 600.000 pentru un teatru zidit numai în anul acesta. Pretutindenea deci nemulțămire. Și ce zi ce la toate acestea pressa maghiară? Ce se predică prin pressa maghiară ? Biciu de foc contra tuturor naționalităților în numele ideei de stat unguresc. Aici e pericolul și aici nu înțelegem pentru ce umblă ungurii tot cu fitilul aprins. Revista politică. Ziațele maghiare se ocupă de present cu interpelările adresate ministrului-president, respective cu răspunsul acestuia. Declarația dlui Coloman Tisza, în care zice: „Cred că și dnii deputați vor afla lucrul cu care, dacă ne vom susținea libertatea de a decide,— ceea ce trebuie s’o facem, — pe atunci, când pe lângă toate inștințele noastre pline de speranță, s’ar întâmpla astfel de lucruri, cari ar amenința interesele vitale ale monarhiei și cariații încă nu se pot prevedea,“ — a dat ansă la niște atacuri vehemente din partea pressei oposiționale. Modul de interpretare a cuvintelor premierului s’a arătat încă ’n parlament, când i-a răspuns stânga cu strigarea de: „Saloniki“ Oposițiunea adecă, învățând din esperința trecutului, duce mare frică, ca nu cumva sub acele „lucruri, cari ar amenința interesele vitale ale monarhiei“ să se înțeleagă o nouă tendință de espansiune a Austro-Ungariei spre orient, cum a fost aceea, din care a resultat ocuparea Bosniei, tendență, care ar avea acum de scop o extindere a teritoriului monarhiei pănă la mult doritul Salonik. Căușele acestei ure a maghiarilor față cu o politică de expansiune sunt diferite. Cea mai de căpetenie desigur este frica întemeiată, că prin astfel de anectări Ungaria ,și-ar perde tot mai mult și mai mult din pretinsul său caracter național maghiar și pe lângă toate sforțările celor de la putere ar deveni un stat și mai poliglot, de cum este, — un lucru, care ar putea să aibă grave urmări pentru hegemonia maghiară. A doua, poate asemenea de momentuoasă causă, este trista esperiință, că de câteori se fac astfel de lucruri, Ungaria ’și dă tributul seu și în bani și în brațe poate îndoit ca Austria proprie, și totuș fără vr’un folos pipăibil. Căci provinciele numai. — Așa! Acumai lumină în casă. La o astfel de pompă și astfel de minunății nu s’a așteptat Petiși! Jur împrejur mese de chiparos binemirositor, iar pe mese și în dulapuri avuții nenumărate! Aici zac rudele de aur în legături, ca legăturile de trestie de pe malurile Nilului, vase și ulcioare de tot felul și de toată mărimea. Lucrurile cele mai minunate de petri scumpe, figuri de bronz, urne scumpe de sticlă sau porțelan poleit, corfe întregi de inele de aur, statuete de aur și imitațiuni escelente de petri nestimate, cheltere de argint pline cu petri scumpe, granate, carneol, heliotrop și altele, corale, colți de elefant, pene și pane de struț, piei de tigru, — rude și inele de argint, saci întregi de praf de aur, arme streine împodobite cu aur și petri nestimate, lanțuri, braclete și gulere late, lucrate tot din aur și scumpeturi, — dar cine ar și putea să le înșire pe toate! Ca prin vis umbla Pitiși în sus și în jos printre comori. Dar deodată îl apucă o frică mare. Ce ușor , ar putea prinde vr’o patrulă de păstori, când va părăsi casa ! Stinse iute luminile, își umplu pumnul cu inele de aur și plecă. Când se suci piatra în zid, vețiu înspăimântat, că începu a se crepa de o jină, dar totuș s’a dus acasă fără a’l fi văzut cineva și nici chiar mama și fratele seu n’au sciut, că el n’a dormit acasă. Nu putea sta locului, de multe ori nu atusia, când îi ducea mumă-sa ceva; apoi ca