Telegraful Roman, 1886 (Anul 34, nr. 1-137)

1886-10-28 / nr. 115

lim­i­­tărilor de lucruri legale, cele mai recente eve­nimente din Sofia au provocat o nouă criză pericu­loasă, a cărei desvoltare și, după cum sperez, paci­­nică resolvare chiar acum pretinde cea mai deplină atențiune a guvernului meu. Silințele aceluia sunt într’acolo îndreptate, ca la regularea definitivă a ce­­stiunei bulgare, care trebue să se întâmple cu con­lucrarea puterilor, să se creeze în principatul autonom o stare legală de lucruri, care ținând cont de dorințele admisibile ale bulgarilor, să core­spundă atât tractatelor în vigoare, cât și intereselor europene. Raporturile escelente, în cari ne aflăm cu toate puterile și asigurările intențiunilor pacinice, pe cari le primim dela toate guvernele, ne fac, să sperăm că cu toată greutatea situațiunei din Orient va succede, să susținem binefacerile păcei pe lângă scutirea intereselor Austro-Ungare și ale Europei.“ Scrisori din Russia. St.-Persburg, 14 Octombre, Rusia și Germania. — Pe cine va sacrifica dl Bismarck. — Neisbânda diplomației ruse. — Alianța cu Francia și resul­­tatul ei. — Panslavismul. — Presa rusă despre ocupație. — Bulgaria a doua Polonie. — Ce va eși din politica rusă. Marele poet rus Necrosoff, pe patul său de moarte, a scris o frumoasă poesie, pe care a dedicat’o stu­denților ruși. în această poesie mereu revine urmă­torul refren: Nu mai crede, nu mai asculta, nu te făli! Poetul vorbesce de tinerimea rusă și ’i descrie starea tristă, în care zace poporul rus. Tocmai acea­stă poesie ’mi vine în memorie, când aud în jurul meu repetându-se cu o asiduitate tenace imnul triumfător cântat în onoarea isbendelor ruse în Bulgaria. Ma­rele poet rus, dacă ar fi trăit și ar fi ve­­ut, ce se face a f i în jurul nostru, de sigur că ar fi repetat din nou refrenul seu: „Nu mai crede.“ Numai crede ar fi șlis­el tinere, că patria ta e puternică, e plină de viață, căci ea este cuprinsă de o boală gravă, care paralizează toate forțele sale vitale. Privește în ju­rul teu, ar fi­­ zis poetul, și vei descoperi simfoamele triste a acestei boale, într’o țeară puternică cresce mereu belșugul național, forțele intelectuale ale na­­țiunei cresc neîntrerupt, desvoltarea lor e normală, viața poporului se rafirmă pe legi și pe deplină încredere ce există între stat, națiune și societate cultă. Așa este. Dar vai! poporul rus trăiește miserabil, foametea devine cronică, inteligența rusă e încatenată, cugetul rus paralizat, și viața poporului rus se rafirmă pe arbitriu și pe vrajba, ce desparte statul de societatea cultă și de popor. „Nu mai crede“ ar fi­­ zis poetul Necrosoff, că armata rusă strălucește prin organisațiunea sa și că are un stat major menit a o duce la victorie. O ar­mată victorioasă poate să fie numai întro țeară să­nătoasă, plină de viață. Se nu uiți ar fi adăugat poetul, că Totleben, Scobeleff și cei­l­alți au murit și că nervul resbelului — finanțele țărei — sunt într’o stare deplorabilă; în adevăr, toate acestea sunt niște adevăruri ne­discutabile ; în capul oștirei ruse nu sunt a­ Ji de­cât generali fără capacități strălucite, iar independența, această temelie a organizațiunei militare moderne a dat și dă aproape pe fie­care țir un contingent mare de oameni, ce se așează pe băncile de acuza­­ție de la ministerele ruse de resbel. „Nu te făli“ ar fi adăugat Necrosoff, că Ger­mania ne-a cedat, că d. Giers a primit memorabila visită a lui Bismarck, căci.............................................. Două lucruri au îngânfat pe ruși, și anume re­tusul Germaniei și a Angliei de a sprijini pe prin­cipele Alecsandru al Bulgariei și apoi memorabila visită, despre care atât s’a mai scris și comentat. Până așa­ presa rusă strigă urbi et orbi că principele de Bismark s’a dat îndărăpt, arătând talpa lui Anchi­­les. Am triumfat! scrie „Novoie Vremea“ ori­cum să fie, însă eu unul nu împărtășesc bucuria generală. Nu-mi vine a crede, că cancelarul de fier să se fi lepădat de planul seu și că tocmai diplomații ruși să poată merge de aces înnainte di­rect spre ținta lor (pe care între noi vorbind, nu o cunosc cu precisiune.) Să uită, că politica germană are de obiceiu nu numai de a păși înnaite ci și a se da altă dată în lături, când aceasta să cere de in­teresul general, ce ea pândește. Cestiunea este deci a sei, dacă refusul principelui de Bismarck de a spri­jini pe prințul Alecsandru, are sau nu a face ceva cu scopurile generale ale politicei germane. Adecă le dărîmă acest refus sau le sprijinesce? Presa rusă pare că nu înțelege această gravă cestiune. Să me încerc a o analiza. Cât de complicată și problematică să fie poli­tica marelui diplomat modern al Europei în parti­cular, ea este foarte limpede în liniile sale gene­rale. Această din simpla causă că se dă pe față printr-un șir de fapte istorice cunoscute tuturor. Una din aceste fapte și anume din resbelul de la 1870 și apoi resbelul de la 1877 sunt cheia deslegă­­rei acestei politice enigmatice. A doua­­ zi după res­belul franco-german, Germania s’a văslut de­odată încungiurată din toate părțile prin niște state cari, s’au că au suferit din causa victorielor repurtate (Francia, Austria) sau au fost jigniți în demnitatea lor de triumful Berlinului (Rusia). Așa fiind, prima sa îngrijire a fost de a fi vigilentă față cu Francia și apoi de a se garanta din partea Rusiei și a Austriei. Să scie, că prima parte a problemei se esecută neîncetat, renumitul Wacht am Rhein stă neclintit la postul său, urmărind cu asiduitate toate mișcă­rile Franciei; a doua parte a problemei s’a resolvat prin resbelul dela 1877. Austria­­ și-a apropiat Bosnia și Herțegovina și a­ R are în vedere Salonicul. Prin aceasta Germania a atins un scop de cea mai mare importanță: ea a sfârâmat rivalitatea Austriei cu Germania pentru a împinge pe cea dintâia într’o rivalitate de moarte cu Rusia. Mulțumită acestei din urmă rivalități, Austria și Rusia duc astăzi una în contra celeilalte un așa resbel subteran, că nu mai pot lua în considerație atitudinea Germaniei, care le pare amicală ambelor în același timp. Trăind într’o perpetuă îngrijire, ambele imperii au necesi­tate de serviciile Germaniei, dar aceasta, trecând ba într’o parte, ba în altă, se menține prin aceasta tocmai în supunerea politicei sale bismarciene. Așa fiind, Germania a devenit amică ambelor puteri mari și pe terenul acestei amiciții involuntare s-a născut și trăiesce alianța șubredă a celor trei împărați, care înșală pe cei naivi. Dar cu toate că atât Rusia cât și Austria se folosesc fie­care la rândul său de disposițiunile ami­cale ale Germaniei, însă, este vădit, că atitudinea pust­nicului din Varzin fața cu ambele puteri se deose­bește mult. Austria volens-volens este forțată a gravita în­­jurul politicei germane, pentru acest imperiu nu mai e cu putință a se debarasa de influința bismarciană, ce e drept, el nici că are trebuință de a se debarasa de această influența, de­oare­ce calea arătată impe­riului Habsburgic de câtre politica germană, este o cale sigură și cea mai scurtă spre scopul țintit. Așa fiind, Austria nu are cause serioase pentru a deveni inimica Germaniei și cât de nemulțămită ar fi ea de protectoarea sa, ea nu va cuteza nici­odată de a-­i declara un resbel. Rusia este în altă situațiune, ea amenință pururea și ba sfioasă, ba cutezătoare, ba cred­ându-se ofensată, ba ofensătoare, mereu vorbesce de neapărata necesitate de a declara un resbel germanilor. Tocmai din această cauză Austria în compara­­țiune cu Rusia este unica mai sinceră a Germaniei și fi­ind așa, Germania, când va veni momentul oportun, nu se va gândi mult, pe care din doare amice se jertfească. Asupra Austriei ea poate compta, a o slăbi Germania nu are interes, iar a slăbi pe Rusia pentru Germania devine necesar. Tocmai pentru a face aceasta, Germania acu­ pare­ că sprijinește pe Russia, căci poli­tica actuală a țarului nu face, fără ceea ce vrește Bismarck. Tendințele politicei ruse se contopesc pen­tru moment cu tendințele politice Germane și toc­mai din causa acestei contopiri și a tendințelor, principele de Bismarck a sacrificat pe principele Batemberg. Bietul lórik. „Telegraful.“ _________ Corespondențe particulare ale „Telegrafului Român.“ Sibiiu, Ziua S. Mucenic Dimitrie, 1886. Dnuilo Redactor­ „Reuniunea femeilor române din Sibiiu“ conform convocării, publicate și în „Tel. Rom.,“ și-a ținut astăzi adunarea generală ordinară. Adunarea a fost bine cercetată. Doamna presidentă Maria Cosma a deschis ședința cu următoarea cu­vântare : Onorată adunare! Astăzi se împlinesc chiar 6 ani, de când am avut fe­ricirea de a saluta pentru întâia dată pe damele române din loc, cari s’au adunat pentru de a da unanim espresiune con­­vingerei, că înființarea unui institut superior pentru cresce­­rea fetițelor române e o necesitate am­endă. Pentru a împlini aceasta lipsă, pentru de a stărui cu toate puterile și în toate direcțiunile la înființarea acestui insti­tut ne am constituit în „Reuniunea femeilor române din Sibiiu.“ Eram însă toate console despre aceea, că ajungerea scopului numai singur prin stăruința noastră nu e posibil, și că alți factori mai puternici decât noi vor avea chiema­­rea de a realisa, ceeia ce noi doriam. Misiunea noastră a fost mai mult numai de a da im­pulsul, de a face începutul, fiind alții, cari dispun de alte mijloace mai mari ca noi, chiemați de a continua și de a termina Și eată­ onorată adunare, drept document, că, ce noi am pronunțat, au fost simțit de totalitatea românilor, aici abia 6 ani de când ne-am început lucrarea vedem, că insti­tutul superior român pentru crescerea de fete, împreunat cu internat, există. O nespusă bucurie trebue să pătrundă inimile noa­stre și a tuturor mamelor române, văd­end după timp cum n’am cutezat a spera, realisată dorința noastră. Și dacă <sfina aceasta de bucurie ne-a sosit, ne-a sosit totododată și­­ ziua, în care trebue se recunoascem, mulță­­mind meritul Associațiunei transilvane pentru literatura română După presentare urmă un plonej, la care a fost invitați doi miniștrii ai țărei, corpul diplomatic, înnaltul cler neoficiant, P. S. S. Episcopul de Argeș Ghenadie, dl. C. Schina și G. Filitis, dl Lecomte de Nouy, dnele Radu Mihai și Ferikici, dl și dna D. Sterescu, peste tot 34 persoane. După prânz, avu loc o retragere militară cu torțe și două mușici, care fu urmată de o altă ma­nifestație populară asemenea cu torțe aprinse. Manifestanții, foarte numeroși, în cea mai mare parte săteni din localitate și din comunele cele mai depărtate, se opriră în fața palatului, aclamând de repetite ori pe Suverani, cari se arătară de mai multe ori la fereastră, mulțămind poporului. M. S. Regina, precum și toate doamnele nota­bile din localitate și din Bucuresci, purtau costumuri naționale. La 10 oare MM. II. Regele și Regina se re­traseră în apartamentele lor, iar orașul reîntra în obicinuita-i liniște. Privegherea de la catedrală. Tot Sâmbătă seara la 9­­, oare, toate clopotele catedralei fură puse în mișcare pentru a vesti pri­vegherea, care a fost începută și oficiată până la sfârșit de S. S. Arh­imandritul Hariton. Dl D. Sturdza, ministrul cultelor, P. S. S. Episcopul Ghenadie, un număros cler a asistat pănă la sfârșit la această slujbă, ce a ținut pănă la 12 oare din noapte. Bi­serica era splendid luminată și plină de o mulțime numeroasă. în timpul acestei slujbe, se seriea în curtea catedralei aromatele preparatoare pentru târnosire. Aceste aromate se compun din smirnă, tămâie, unt­de­lemn, aloe și alte aromate. Z­iua de Duminecă. Duminecă des de dimineață, întregul oraș fu din nou în picioare. Mulțimea se aduna în fața pa­latului, aclamând pe suverani și asceptând momen­­tul pornirei MM. II. la catedrală pentru a asista la sfințirea ei. La oara 8 s’a dat prin clopote semnalul de­schiderei bisericei. în spațioasa curte a catedralei deja plină de mulțime, care acoperise toată câmpia din giurul gră­­dinei, se aflau înșirate două batalioane de dorobanți, iar afară din curte bateria de artilerie Pitesci, sub comanda dlui căpitan Constantinescu. Grilagiul care înconjoară curtea era împodo­bit cu drapele tricolore, iar la intrarea principală era ridicat un prea frumos arc de triumf. Mai ’n nainte de sosirea MM. II. regelui și re­ginei, s’a făcut în cavucl­onul din fața bisericei de catră S. S. arh­imandritul Hariton, vicariul Episco­piei Râmnicului și Noului­ Severin, sanțirea apei. După această ceremonie, salve de tunuri anun­țară sosirea Suveranilor. Dela poartă pănă la ușa bisericei un frumos covor era asternut pe jos, iar pe o parte și pe alta erau înșirați preoți îmbrăcați în sf. odăjdii. La 9 oare sosiră Suveranii în trăsura de gală a Curței regale, trasă de 4 cai și escortată de dl pre­fect de Argeș și de un escadron de călărași. MM. II. Regele și Regina fură îmtîmpinați la poarta bi­sericei de dl Dimitrie Sturdza, ministrul cultelor, în­soțit de secretariul său general dl Sp. Haret și de dl. Lecomte de Nouy și Gabrielescu, arhitecții în­sărcinați cu restaurarea catedralei, de dl general Al. Anghelescu, ministrul de resbel, de doi generali G. Anghelescu și M. Vlădescu, de dl colonel Gorjan, comandantul trupelor de paradă, și de o mulțime numeroasă. MM. II. intrară în curtea catedralei în sune­tele clopotelor, ale musicelor și ale urărilor mulți­­mei ridicate la cea mai de sus notă a entusiasmului. (Va urma.)

Next